A postat Zamfir Pop (pe FB) o poză cu-n coşar… şi mi-am adus
aminte de un mini-dialog într-o staţie de autobuz.
Apare un nene mititel, cu o “roată de sârmă cu pămătuf” pe
umăr. Se înghesuiau câţiva să-l atingă şi îi dădeau câte un un leu, sau doi
lei… Zâmbeam de fâstâceala celor care atingeau coşarul – cred că se jenau,
cumva, că îşi manifestă superstiţia. Mititelul vine la mine şi zice:
- Dă-mi un leu şi-ţi dau noroc.
Mă pufneşte râsul.
- Norocul se cumpără? îl întreb.
- Ai văzut mata sărac norocos? Hai, dă-mi un leu.
- Mulţumesc, nu.
Şi m-a lăsat în pace.
Poate nici nu era coşar, dar “făcea un ban” din
superstiţiile oamenilor – o interesantă metodă de cerşit.
Cu altă ocazie, înainte de Anul Nou, mergeam spre nu-contează-unde
cu un grup de amici. În drum, apare un tinerel c-un miel în braţe. O fată din
grup se duce şi mângâie mielul… cică aşa va avea noroc tot anul care vine. Îi dă
şi ceva bani, pentru noroc; cum altfel?! Un tip face şi el acelaşi gest, şi dă
bani…
A plecat repede puştanul, dar nu înainte de a-mi zice şi
mie, invadându-mi spaţiul personal: Hai, atinge-mi mielul, gratis… Atâta ne-a
fost la toţi, să ne cocoşăm de râs toată seara aceea şi ceva timp după, şicanându-ne-ntre
noi că unii nu vor să aibă de-a face cu mielul nici degeaba… iar alţii sunt aşa de
disperaţi încât plătesc.