Se afișează postările cu eticheta oameni_si_caini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni_si_caini. Afișați toate postările

2022-11-03

Spiritul civic la unii, rahat de câine

La unii dintre conaționali spiritul civic e la nivelul rahatului de câine.

Zău ca m-am plictisit să explic celor rora le vorbește gura fără ei, pe stradă, despre ce și cum cu aputurile inilor. Am explicat ce poziție are câinele când se kk și când se pipi. Acum explic care-i treaba cu scurmatul: câinele își marchează teritoriul.

Unii se iau de oameni care plimbă câini de talie mare, în lesă, pe motiv că nu au botniță – știu ei că e o lege care impune botnița la anumiți câini dar n-au idee la care și nici n-ar recunoaște rasa (pe Boby - rasa Boxer – unii îl credeau Pitbull)! Multe vietăți nefericite pe Terra, dar pare că s-au adunat prea multe în Ro!

Cei mai mulți conaționali își manifestă spiritul civic la nivelul rahatului de câine – și nu de față cu oricine, ci doar atunci când sunt siguri că nu și-o iau pe coajă. Când e ceva de anvergură aceștia au mereu ceva mai important de făcut sau au prea mult de pierdut și nu vor să își asume riscuri – e doar observație nu judecată de valoare.

Luni m-am abținut să „explic” unei femei – deoarece era însoțită de un copil în vârstă de vreo 6-7 ani - un câine care scurmă pământul nu a făcut neapărat kk sau pipi (poate a simțit un miros pe care vrea să-l „acopere”, de exemplu). Un câine scurmă – cam cum fac pisicile când își acoperă kk-pipi – pentru e un alt mod în care își marchează teritoriul. Câinii, din „construie”, nu-și acoperă rahatul. Femeia bolborosise - văzând câinele scurmând: mamare se apleacă să adune rahații. Norocul ei a fost prezența copilului. 

Să fii neinformat e ok – nimeni nu le știe pe toate – dar să crezi le știi pe toate, să te dai deștept și cu spirit civic luându-te de oameni pe stradă, este plictisitor pentru cei de care te iei și poate fi riscant pentru tine.

De ce sunt sigură cei care se iau de oameni pe stradă – mai ales când nici nu e cazul – au spiritul civic la nivelul rahatului de câine? Pentru că cei interesați de ceea ce contează cu adevărat nu sunt interesați de rahatul de câine dintre frunzele ruginii căzute unde rar calcă picior de om (și doar pentru a face ce face câinele in iarbă); sau da le pasă, totuși, se asigură acel câine a lăsat rahat în urma lui.

Vă rog – prieteni sau vizitatori ocazionali – dați mai departe „informația” aceasta în caz se ivește vreo ocazie.

M-am răcorit! 😊

2021-12-17

Vietăți nefericite

Peste noapte a nins; m-am bucurat un pic de fulgii
albi care cădeau din cerul negru-cețos, dar nici de această dată nu s-a păstrat peisajul alb – pe asfalt e chiar fleșcăraie. Da, știu, fotografia este de cea mai bună calitate – îmi cer scuze (nu glumesc; o postez pentru că alta n-am – cu zăpada de azi-noapte). 😊

Cu sau fără asfalt apos câinele trebuie plimbat – și nu-i mai place deloc umezeala! Dacă nu vrea să învețe să facă într-un loc amenajat în balcon nu am ce-i face, trebuie să-l duc să-și ude lăbuțele.

Dimineață o îmbrac pe Miki, cățelușa, și hai-tai. Mergeam pe un trotuar îngust, prin zăpada topită. Din sens opus venea o ființă cu alură de căpcăun, îmbrăcată și mascată. O doamnă în vârstă, care trăgea după ea un cărucior de piață, s-a înghesuit în gardul viu să lase vietatea să treacă – o namilă care-și bălăngănea brațele.
Namila în cauză trece pe lângă noi tocmai când Miki urina în zona verde. Era cu un cap mai înaltă decât mine și dublă ca lățime, namila – eu nu-s deloc scundă. Când să plecăm din acel loc aud un mormăit: „Așa, lasă căcatul”. Mi-au sărit capacele! De regulă, chiar dacă răspund obraznic la obrăznicii nu mă enervează comentariile stupizilor.
Unele lucruri mărunte ne fac fericiți, alte lucruri mărunte ne strica tot cheful. Azi am lăsat o namilă să-mi strice cheful – temporar!
M-am întors din drum și m-am dus după namilă. Vietate nefericită ce eram în acele momente, m-am luat de altă vietate nefericită! „Câinele e femelă, vietate nefericită!” - mă răstesc. „Femelele nu ridică piciorul, ca masculii. Du-te vezi de-i rahat acolo! Dacă e, îl mănânc eu, dacă nu, îți fac rost de unul din coșul de gunoi și-l mănânci tu” (e un coș de gunoi în apropiere). I-am zis ceva de genu’ dintr-o suflare. S-a întors, m-a privit cu ochi de viezure – răutatea din sufletul lui se vedea clar, pentru că restul chipului era acoperit – și s-a răsucit spre mine, mormăind: „Vrei un dos de palmă?” Eram sigură că ceva de gen va zice! Așa fac toți ăștia care se iau aiurea de oameni: amenință. M-a văzut firavă, cu un câine pitic, și-o fi zis că mă impresionează. „Până ridici tu brațul te suflu și cazi! Marș de-aici, vietate nefericită!” M-am „îmburicat” spre el și s-a ferit!!! Mamiferul chiar a crezut că-l pocnesc! Deh! N-avea de unde ști că-mi plac animalele și nu dau în ele. A mormăit în mască și și-a luat valea.

Așa-s de sătulă de căpcăuni cu spirit civic! (Shrek e numai unul). Se dau moraliști cu vietăți (care par) mai slabe ca ei. Dacă eram vreun uriaș ar fi bolborosit, probabil, doar pentru el... Sau... cine știe?! Poate că unii dintre ăștia sunt masochiști...

În general, după ce vorbesc obraznic unei vietăți care-mi arată că-i obraznică îmi pare rău. De data aceasta n-am simțit nici cea mai vagă părere de rău. Nu vreau să devin vietate nefericită pe termen lung!

Am mai scris despre ăștia care nu știu ce vorbesc, dar vorbesc! Or fi nevorbiți și profită de orice ocazie! Îmi tot propun să nu le mai tai avântul - să nu uite să articuleze cuvinte - dar nu-mi prea iese.

2021-06-27

De ce câinii nu trăiesc cât oamenii

Cândva, pe o pagină de fb, am citit o povestioară simpatică, scrisă de un veterinar. Poate e inventată, poate e reală. În fond, nu contează dacă s-a întâmplat sau nu pentru că este o poveste care-mi place.
M-a întrebat cineva: Care e cel mai dificil lucru când ai un câine?
I-am răspuns: Să îi spui la revedere...

Un medic veterinar a fost chemat la un câine bolnav care avea vârsta de 13 ani. Membrii familiei, părinții și un copil în vârstă de șase ani, iubeau foarte mult câinele și sperau la o minune. Toți trei erau lângă bătrânul lor prieten cu blană și au aflat de la veterinar că tot ce ar mai putea face pentru el este să-l ajute să treacă Podul Curcubeu, pentru că avea dureri din cauza bolii. Cât timp injecția își făcea efectul copilul îi oferea ultimele mângâieri, părând foarte liniștit, senin, iar adulții se întrebau dacă el înțelege ce se întâmplă. Dorind să-i explice, veterinarul a deschis discuția despre „de ce câinii trăiesc mai puțin decât oamenii?”

- Eu știu de ce! a zis copilul. Oamenii vin pe lume pentru a învăța să trăiască frumos, să iubească pe alții, să fie buni. Câinii, când se nasc, știu să facă asta așa că nu e necesar să trăiască la fel de mult ca oamenii.
Dacă un câine ar fi învățătorul oamenilor - se gândea veterinarul - ne-ar putea învăța:
- când cei dragi revin acasă să alergam la ei și să-i salutăm cu bucurie;
- să nu ratăm nicio ocazie de a ne plimba în natură;
- să evităm să „mușcăm” atunci când un „mârâit” este suficient;
- când cineva are o zi nu prea bună să ne așezam lângă el, tăcuți, să simtă că-i suntem aproape.
Cine are un câine știe toate aceste mici secrete și multe altele.

2020-03-21

Oliță nu aveți?

Ziceam că refuz să mai deschid televizorul pentru știrile astea apocaliptice, dar…
Azi îmi făceam de lucru la masa din sufragerie - am început să lipesc piesele unui puzzle montat cu muuult timp în urmă. Am deschis tv-ul pentru a asculta muzică pe canalul de muzică preferat și, cum nu știam unde e canalul la acel televizor, am butonat; butonând, am ajuns la Digi24 (cca ora 15:30), unde era o știre despre vârstnicii care ies din casă în ciuda sfaturilor autorităților. Curioasă să le ascult motivele - nu e că nu le-aș ști pe cele mai multe - am rămas acolo.
La 74 de ani cât crezi c-o să mai trăiesc?, Sunt singur, cine să-mi cumpere cele necesare?Fără să ies din casă încă nu potTrebuie să iasă cineva, și ies eu, pentru că soția e mai puțin rezistentă (dragul de el nu se gândea că ar putea să-i “ducă” virusul). Și tot așa…
Ajunge “reportera” la o doamnă cochetă care ședea pe bancă într-un parc. Nu vă e teamă să ieșiți? întreabă “reportera” cu voce de copil. Cum să nu ies? Trebuie să plimb câinele! face ochii mari doamna. Și întrebarea de Pulitzer a “reporterei”: Nu aveți o oliță?!
(dialogurile sunt citate aproximativ - ideile sunt certe)
Motivele au fost și de genul “o mare manipulare”; “cine se teme mai mult o să aibă parte”…

Zău acum, cât de incult trebuie să fii să nu știi că un câine face la oliță doar dacă e dresat special?! Să zicem că a întrebat asta încercând să fie amuzantă, dar chiar și așa, tot juma’ de creier a dovedit că are: câinii învățați - în sensul de educați - să facă afară vor face în casă - ȋntr-un final! - doar dacă sunt singuri și au o nevoie urgentă - diaree, de exemplu. Când nu sunt singuri, cei mai mulți schelălăie, alergând spre ușa de ieșire și oamenii știu că blănosul lor are o urgență.
Evident, dacă refuzi să scoți câinele trebuie să-i suporți (și tu, și vecinii) schelălăielile, lătrăturile, agitația… Într-un final va da drumul pe undeva… Dar! Pui în pericol un câine bătrân și educat altfel pe care îl obligi să se comporte astfel… Zic și eu: mai multă grijă cu pretențiile.
Unii or avea cap doar să nu le plouă-n gât?!

Fapt divers. Toți cȃinii pe care noi i-am avut la bloc au fost ȋnvățați - la sfatul unui dresor - să facă și in balcon, in ideea că pot fi momente cȃnd nu are cine să ȋi ducă afară - ne asiguram, pe termen lung, că nu vor fi probleme. Și bine am făcut pentru că, la un moment dat, Bony (boxerița pe care am avut-o din 1991 in 2000) a rămas singură acasă două zile - venea o prietenă (o dată pe zi) și ȋi dădea mȃncare, apă, curăța balconul, dar nu putea să o și plimbe. (oricum, Bony n-a mȃncat nimic pȃnă am venit acasă). Au fost multe alte ocazii cȃnd sfatul dresorului s-a dovedit util.
Pe Miki nu am insistat să o ȋnvăț, la rugămintea prietenei care o are “cu acte” - Miki e in “custodie comună”.

Cică, de ce tot ies vârstnicii din casă! Unii au pensiile atât de mici încât nu-și permit să-și facă provizii! Își cumpără strictul necesar gândind-se că, poate, a doua zi le vor trebui niște bani pentru cine știe ce urgență…

Completare ulterioară publicării textului
Declara o farmacistă că vȃrstnicii nu găsesc, in farmaciile unde mergeau de regulă, medicamentele necesare lună de lună, conform prescipțiilor medicilor, pentru afecțiunile cronice de care suferă și merg de la o farmacie la alta, și unde găsesc fac coadă. Alfel spus, poate că ar trebui să fie ȋnțeleși și - mai ales! - ajutați.

Sursa foto: pixabay; autor: tanakrit_tae

2019-07-25

Uneori îmi vine să dau cu Lumea de Pământ

Un câine maidanez doarme încolăcit la umbra uneia dintre băncile înşirate de-a lungul bulevardului. Un ins îmbrăcat in halat, cu sorţ “de piaţă” agăţat de gât trece pe acolo şi-l loveşte cu piciorul. Câinele sare schelălălind jalnic şi o ia la fugă printre oamenii care se feresc din calea lui înjurând. Îl întreb pe ins ce i-a făcut căinele. Îmi spune să mă duc dracului; îi urez să aibă şi el o zi bună.

Trei adolescenţi stau pe o bordură şi trag din punga in care au vărsat prenadezul cumpărat de la magaziunul din apropiere. Nu au treabă cu trecătorii, doar inspiră adânc din pungile lor. Un individ in trecere îi dă unuia o palmă peste cap şi începe să-i înjure de mamă şi-i alungă de acolo in şuturi. Un barbat, aflat şi el in trecere pe acolo, îl întreabă pe individ ce are cu amărâţii. Individul se întoarce furios şi îl ameninţă pe bărbat cu bătaia. Copii au fugit, bărbatul îşi vede de ale lui, pentru că nu are chef să se bată cu un nefericit.

O bătrânică lasă nişte bobiţe pentru pisici in locul unde, probabil, se adună pisicile să mănance. O individă in trecere pe acolo o face “babă nebună care in loc să-şi vadă de nepoţi are grijă de mâţe”. N-o cunoaşte pe bătrânică, dar ştie ea ce şi cum. Bătrânica zămbeşte strâmb şi priveşte in jurul ei, parcă cerând cuiva să o susţină. O susţin şi ma iau de muierea care nu se simte bine in piele ei şi se ia de oameni pe stradă. Mă înjură şi pe mine şi mă trimite “la produs”. Îi urez să aibă şi ea o zi bună şi pun şi eu bobiţe pentru pisici.

O puştoaică îşi plimbă căţeluşul rasa Shih Tzu. Îl ţine in lesă, dar lesa e lungă şi trotuarul e îngust. O muiere, cu mâinile ocupate de sacoşe încărcate, începe să ţipe la puştoaică să-şi ia "jigodia" din drum. Fata, speriată, trage de lesă şi ia in braţe căţelul care începuse să latre ca disperatul, fiind speriat de tipa cu manifestare nevrotica. O femeie in trecere pe acolo o întreabă pe “doamnă” ce a păţit. Aceasta, cu vocea exagerat de piţigăiată, ţipă: “Mi-e frică de câini de mor! Mor! Mor! Mor!” (dădea din mâini zdruncinând sacoşele). Căţeluşul latră in braţele fetei care se îndepărtează, femeia ţipă piţigăiat de nu se mai înţelege om cu persoană. Un tip - deloc dus la biserică, se pare - in trecere pe acolo îi răcneşte femeii să se ducă acasă şi să-şi invite soţul la o “partidă”. “Ce partidă?! Soţul meu nu joacă cărţi!” ţipă speriata şi toţi cei prezenţi ne cocoşăm de râs. Ştiu, nu-i frumos să râzi de oameni necăjiţi, dar...

Un individ se ceartă cu o femeie care dă mâncare la porumbei într-un loc unde porumbeii nu deranjează pe cineva. Pentru că individul urlă de mai-mai să-i plesnească o vena la tâmplă şi femeiea avea glasul tremurat de emoţie mă bag in vorbă ca măraru-n ciorbă şi întreb chestia cu ochi de ce îl deranjează porumbeii. “Pentru că sunt purtători de boli!” îmi strigă individul aflat la un pas de apoplexie - judecând după cât de roşie îi era mutra. “Om bătrân” - îi zic - şi crezi tot ce dau unii pe gură deşi zeci şi zeci de ani nu te-ai îmbolnăvit de la porumbei”. Mă înjură, şi ameninţă: “las’, că otrăvesc eu şobolanii zburători”. Tac. Puteam să-l enervez dar nu voiam să-l am pe conştiinţă: îl enervez pe stradă şi moare acasă.

Mă opresc aici cu exemplele, dar mai am un sac. Nu reuşesc să îi înţeleg pe unii şi pace bună! Desigur, ştiu că toţi aceştia care nu au loc de alţii nu au avut - sau nu mai au - cea mai fericită viaţă şi cum văd pe cineva aparent fericit, cum să le strice ei bucuria - dar dacă nu le e bine in viaţa lor de ce or vrea să strice plăcerea altora?! Mi-e milă de aceşti oameni, dar mi-e tare greu să îi înţeleg. 

2018-06-22

Ia-ţi câinele cu tine la muncă

Ia-ţi câinele cu tine la muncă, sau pisica!
Poate că nu-mi venea ideea să scriu despre această zi dar citind paginile scrise de Carmen in “jurnalul de vacanţă” (Între vis şi realitate) despre zilele petrecute in Piombino, Italia, am aflat că oraşul Piombino s-a autoproclamat “protector al animalelor de companie”. Acolo, animalele de companie au acces in magazine, iar in supermarket cărucioarele sunt prevăzute cu un coş special pentru câini.
De sute de ani, câinele e cel mai bun prieten al omului şi, mult timp, om şi câine, au muncit împreună - in unele cazuri a rămas la fel: câinii care apără turmele şi ţin animalele laolaltă, câini care ne protejează proprietatea, câini care descoperă droguri, câini salvatori, câini care caută suprevieţuitori in urma unor dezastre… Probabil că nu mulţi ştiu câţi câini (dar şi alte animale de companie) au salvat viaţa proprietarilor lor simţind fum de la un incendiu, miros de gaz şi dând alarma, câţi câini au plecat să alerteze alţi oameni pentru a veni in ajutorul prietenilor umani căzuţi pe undeva in urma unui accident…
Azi, cainii sunt mai mult parteneri de joaca sau companie. Si cei mai multi raman singuri in casa ore in sir, mai ales in timpul cat prietenii lor umani sunt plecati la munca.
Ideea unei Zile internaţionale “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” e menită să aducă împreuna lucrătorii şi animalele lor de companie. Iniţiativa aparţine unei organizaţii care, între timp, s-a închis, dar a fost preluată, in 1999, de o altă organizatie, fondata de Patti Moran, in 1994: Pet Sitters International care azi are filiale in Statele Unite ale Americii, Canada dar şi in alte ţări. Organizaţia se ocupă şi cu educarea câinilor de companie, cu promovarea, susţinerea şi recunoaşterea beneficiilor excepţionale pe care le aduc animalele de companie. Este şi cea mai mare asociaţie educaţională din lume care se ocupă cu dresarea animalelor de companie numite utilitare.
Ideea “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” se desfăşoară într-o zi de vineri din luna iunie (nu am înţeles exact cum se alege ziua) - anul acesta este in 22 iunie.  Pentru prima dată, in 18 iunie 2018 s-a organizat şi ziua “Ia-ţi pisica la muncă” şi se doreşte extinderea şi pentru alte animale de companie.
Azi, nu poate fi considerată chiar o zi mondială, dar se tinde spre aceasta - in Statele Unite şi Canada, in special, sunt mii de companii care participă şi tot mai multe se înscriu pentru a “deschde porţile” animalelor de companie pentru că acest fapt este benefic şi pentru angajaţi, pentru că sunt mulţi cărora le plac animalele de companie dar care nu au şi într-o aşa zi se pot bucura la vederea lor şi - cine ştie? - poate se vor încumeta să îşi asume şi ei o astfel de responsabilitate. Cu o astfel de zi mai mulţi oameni vor putea înţelege legătura dintre om şi câine, dintre om şi animal, in general.
Vă las in compania unui câine la birou - video realizat de The Humane Society of the United States pentru ziua “Ia-ţi câinele cu tine la muncă” din 26 iunie 2015.
vizualizare pe YT

2017-10-04

Alma şi Fifi

Acum un an şi un pic (sper că nu mă înşel), Adriana mi-a oferit in dar fotografia cu Alma şi Fifi. N-am ştiut ce să fac cu ea şi am păstrat-o doar pentru mine! Atât de mult îmi plăcea încât nimic nu mi se părea potrivit pentru aceasta fotografie. Atunci când îmi place ceva foarte mult nu ştiu cum să mă manifest – in cuvinte; la fel mi se întâmplă şi când ceva mă întristează foarte tare.

Fotografia imi place la fel de mult şi azi! O căţeluşă din rasa Rottweiler “ţine in braţe” un pui de pisică. O fiinţă puternică oferă ocrotire uneia vulnerabile care nici nu e din specia ei! Oare de ce nu procedează şi oamenii astfel?

Alma pare a spune: “Să nu îndrăznească cineva să tulbure somnul micuţei mele prietene!” Şi Fifi doarme liniştită, simţindu-se ocrotită între lăbuţele unui dulău pe care mulţi îl consideră a fi “rasă periculoasă”. Oare de când câinii care-şi protejează stăpânii şi teritoriul sunt periculoşi?

Pentru că azi e Ziua internaţională a animalelor mi s-a părut potrivit să postez fotografia. Ce să fac? Iubesc câinii, iubesc pisicile, iubesc animalele in general şi zâmbesc instantaneu când văd vreunul – cât de urât ar fi el aparent. 

2017-04-20

E o junglă

Atunci când ai un traseu fix: acasă-muncă-şcoală-mall-etc. nu prea ai parte să vezi multe şi unii ajung să creadă că nimic neplăcut nu se întâmplă in zona lor dar, de fapt, ei nu ies din propria zonă de confort. Şi bine, fac, in fond, dar să nu mai spună că ceea ce ei nu au văzut nu există.

Activate de o întâmplare recentă, mi-au revenit in minte unele dintre întâmplările la care am fost martoră sau despre care am auzit sau citit. Unele sunt amuzante, altele din contră, despre unele am scris, despre altele nu voi scrie… prea curând.

Sunt oameni care nu mai au loc nici de porumbei şi nici de ciori. De câini, se ştie prea bine, sunt foarte mulţi cei care nu mai au loc, şi nu doar de cei maidanezi. Sunt oameni care beau prea mult şi n-au ce face, alţii n-au somn şi se iau de oameni de la înălţimea etajului; altul apară un câine şi-şi pierde viaţa. Mai sunt cei care lovesc azi un câine şi câinele, mâine, ar putea agresa un om nevinovat, cum şi mie mi s-a întâmplat, când m-a muşcat un câine după care unii aruncau cu piatra. Ba mai sunt şi indivizi care-şi bat propriul câine!

Oamenii, însă, nu se iau doar de animale pe stradă! Până şi unii poliţai se comportă dubios cu unii oameni. Da, omul e beat, dar pentru asta nu trebuie să-i dea brânci!
Un individ oarecare îşi bate iubita, la adăpostul întunericului… Altul îşi strigă necazurile şi ameninţă la întâmplare…

Am senzaţia că oamenii au luat-o razna! Au ajuns să arunce câini  pe fereastră sau să îi mutileze! Poliţaii amendează oamenii fără adăpost care adună plastic din gunoaie sau pe cei care hrănesc pisici! Uneori, urmărind aplicarea legii cu orice preţ nu se mai ţine cont de oameni… Dorinţa de a fi deosebit îi aduce pe unii in situaţia de a ucide animale "in direct"!

Poveşti am multe şi, pe zi ce trece, se tot adună…

Poliţaii şi adolescenţii beţi

Noaptea, pe la doişpe, cu ani in urmă, plimbam pe “domnul Problemă” – Boby, boxerul pe care l-am găsit şi care lătra cam la tot ce avea patru picioare. Bulevardul lung şi pustiu – o plăcere să te plimbi când e linişte şi aerul mai curat. Imediat după ploaie. La un moment dat, in faţa mea apare un grup de puştani care făceau gălăgie, loveau coşurile de gunoi până le dărâmau, urcau pe bănci, înjurau in gura mare. O clipă m-am temut: nu ştii ce-s in stare să facă adolescenţii in general, dar când sunt beţi! Arunc o privire in spate, cu gândul să mă întorc de unde am venit. Acolo, la câţiva metri in urma mea – dar departe de puştani – doi poliţai. Ar fi trebuit să răsuflu uşurată, in caz că… ei erau acolo. Ţi-ai găsit! Sub privirile mele mirate cei doi îşi făceau semne, in ce direcţie să dispară: să traverseze sau să intre între blocuri. Cred că nu se puteau hotărî pentru că la un moment dat s-au ciocnit puternic unul de celalalt, pornind in direcţii opuse, apoi au dispărut între blocuri ca şi cum nici n-au fost! Conta că eram acolo şi erau acolo şi adolescenţii scăpaţi de sub control? Nu! Treaba lor nu părea să fie protejarea cetăţenilor şi a bunurilor oraşului. Adolescenţii s-au apropiat, m-au ocolit şi şi-au văzut de ale lor.

Furia personificată

Tot noapte, tot in cartier. Ar putea ca cineva să creadă că e un cartier rău famat cel in care locuiesc. Nu, doar că, atunci când eşti atent, realizezi câte se întâmplă in jurul tău.
Liniştită, tot cu câinele, mă plimbam in apropierea blocului, într-o zonă verde înconjurtă cu gard viu. Se auzeau voci agitate, care se apropiau. Un tânăr şi o tânără. Cred că ea era gong de beată. Striga cât o ţineau plămânii despre un tip care nu ştiu ce-i făcuse. Striga şi înjura, lovea cu poşeta in gardul viu, dădea cu piciorul in bordură. Şi-a dat de coşul de gunoi din zonă. Dă-i bătaie coşului! Cu picioarele, cu pumnii, cu poşeta. Dădea in coş şi-l zgâlţâia şi-mi imaginam că-l vede pe tipul care-o supărase. Cel de lângă ea încerca s-o potolească, dar pas de-a potoli furia dezlănţuită!

Câinii maidanezi şi pisicile

A fost o perioadă in care, noapte de noapte, o haita de câini (mereu aceeaşi) dădea o raită şi prin cartierul nostru. De cele mai multe ori se iau de pisicile care nu sunt la adăpost. Aveam lângă fereastră pregătiţi câţiva cartofi mici, să dau după câini atunci când îi auzeam lătrând la pisicile ascunse pe sub maşini. Unui taximetrist i-au spart câinii un “stop” încercând să ajungă la pisica adăpostită pe roată, sub aripă, şi i-au zgâriat maşina – am dat după ei cu cartofi până au fugit (era târziu in noapte). Oh! Nu sunt singura care făcea asta! :) In unele nopţi am auzit ferestre deschizându-se, bătăi din palme şi… cartofii zburau după câini.

Johnny, pisicul nostru cel mic, a fost scăpat de mama de o haită de câini care-l alergaseră - ziua -  până sub o maşină. Mama, fiind afară, a dat cu un băţ după ei şi ţipa “marş”, să alunge câinii. Or fi zis vecinii că a luat-o razna, pentru că tata tocmai murise, cu vreo două săptămâni înainte. Dar nu despre Johnny voiam să scriu, ci despre o micuţă alb cu negru pe care a prins-o haita, într-o noapte.

Cei care sunteţi sensibili, vă rog, săriţi următoarele două paragrafe.
Am auzit lătrături furioase şi miorlăituri de groază. Am privit pe fereastră, să ştiu spre ce direcţie să-mi concentrez atenţia. A fost prea târziu! La nici 50 de metri de bloc, haita a sfâşiat pisoiul! Am văzut, efectiv, cum au smuls din ea mai multe boturi, apoi s-au bătut pe bucăţile însângerate. Imaginea mi-a rămas întipărită in minte pe vecie! Atunci mi-am dorit să nu fi fost luminată zona, să nu fi auzit lătrăturile! A doua zi, in locul respectiv, erau doar pete de sânge…

In altă noapte, câinii au alergat o pisicuţă care avea un picior rupt de un om care n-a avut loc de ea. Se mişca greu – lăbuţa îi atârna ca şi cum ar fi fost o şosetă goală (fusese tot ce a putut face veterinarul pentru ea) – o numiserăm “şoseţica”. In acea noapte am reuşit să ajung afară la timp şi să alung haita, dar după câteva zile au reuşit s-o ucidă…

Să fi urât câinii pentru asta?! Da, m-am gândit cu răutate la ei, dar mi-am dat repede seama că e instinct, nu agresivitate gratuită. E soarta vietăţilor in sălbăticie – erau ele intre ele, animalele…

Pisica zăpăcită

Într-o noapte, târziu, plimbam câinele pe bulevardul lung şi liber de oameni şi maşini. La vreo 50 de metri înainte, o mâţă neagră făcea salturi înalte, se dădea peste cap, alerga in zig-zag pe lăţimea trotuarului, dintr-o zona verde in alta. Pe acolo urma să trec şi mă temeam ca pisica să nu atace câinele – sunt teribil de feroce aceste feline şi când îşi înfig ghearele şi dinţii smulg nu doar pielea de pe animal (sau om). Când m-am apropiat s-a mai liniştit şi privea, cu multă atenţie, ceva aflat lângă ea. Încetişor, m-am apropiat: era un şoricel mititel – probabil mort la acel moment. Nici bine nu m-am zgâit că pisica a agăţat şoricelul, l-a aruncat “peste cap” şi-a fugit după el. Câinele a început să latre, aşa ca m-am indepărtat.
Pentru prima dată – şi ultima (deocamdată) am fost martoră la “joaca pisicii cu şoarecele”. Nu mi-a plăcut., dar zbenguiala pisicii – până să aflu ce făcea – m-a distrat.

Portocaliul pitit in iarbă

Serile trecute, lângă bloc, plimbam câinele, noaptea. Toate se întamplă numai noaptea! Un pisoi portocaliu, pe care l-am văzut cu ce uşurinţă urcă şi coboară din copaci - şi m-am temut pentru cuiburile de păsări care sunt prin copacii din zonă - era ghemuit in iarba destul de înaltă şi nu părea să se dea dus deşi mă apropiam cu câinele. Am văzut că dă din fălcuţe şi mi-am imaginat că a găsit ceva de mâncare, aşa că am ocolit locul. A doua zi, dimineaţa, am trecut prin zonă: peste tot fulgi şi un trupuşor de porumbel zăcea acolo fără cap… Cina pisoiului fusese acest proumbel. N-aş fi putut să-l salvez nici dacă interveneam in momentul când am văzut pisoiul – el molfăia deja.
Acesta e incidentul care mi-a adus in minte întreg valul de mai sus.

Când e vorba despre animale, e legea firii, mai greu de înţeles e firea unor oameni.
Vorba cântecului: It's A Jungle Out There  (vizualizare pe YT)
https://www.youtube.com/watch?v=BhKlBH2_dVY

2017-02-05

Cum să arunci un câine pe fereastră?!

Un antrenor de rugby de la Dinamo ar putea explica: îl iei in braţe şi-i dai drumu’ pe fereastră.

in foto NU e Maylo
Asta zice o tipă: Demici Ştefan, venit la ea in casa împreună cu un amic al ei, într-un apartament aflat la etajul 14 al unui imobil din Bucureşti, i-a ucis câinele. Probabil beat – sau doar inuman (in vino veritas) – s-a enervat pe câinele din rasa Shih Tzu şi l-a aruncat peste balcon.

Înainte tot glumise că-l aruncă pe geam dacă nu încetează cu lătratul. Cine să ia in serios astfel de ameninţare care e, cel mult, o glumă sinistră? Dar când fata a observat că lipseşte câinele a dat fuga in faţa blocului şi l-a găsit mort in zăpadă. Avea şase ani şi se numea Maylo. Sunt mici şi energici căţeluşii aceştia.

Îmi doresc să fie un accident. E tragic, e trist, dar mai uşor treci peste necaz gândindu-te că e un accident. Nu vrei să crezi că există astfel de oameni in general si cu atât mai puţin vrei să crezi că ţi-au călcat pragul, că sunt in preajma ta!

Antrenorul neagă că ar fi aruncat câinele pe fereastră… 

2017-01-16

Necuvântătorul, de Khalil Gibran. Citate favorite

Portretul scriitorului Jubran
Khalil Gibran (06.01.1883 - 10.04.1931)
Khalil Gibran (Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran) a fost (este!) prozator, poet şi eseist libanez. S-a născut la 6 ianuarie 1883 după unii biografi (cum ar fi Barbara Young) sau 6 decembrie (cum zice Mikhayl Nu’ayme) in localitatea Bisharri, Liban. A fost descendentul unei vechi familii creştine maronite.

Am ales, pentru prima ediţie a jocului Citate favorite găzduit de Zinaida,  “Necuvântătorul”, de Khalil Gibran, din culegerea O lacrimă şi un zâmbet, apărută in anul 1914.
Jocul are sloganul Click & Comment Monday! Aflaţi pe blogul Zinei despre ce e vorba.

Odată, pe-nserat, cu mintea tulburată de valul atâtor searbede gânduri ce nu le putusem domoli ziua-ntreagă, am pornit agale pe străzi, fără ţintă, ajungând la marginea oraşului […] Am zărit un câine ghemuit in ţărâna de culoarea cenuşii, cu trupul slab plin de răni, aproape un schelet mistuit de boală. Deodată s-a ridicat, clătinându-se pe picioarele-i subţiri, aţintind in zarea înroşită la apus ochii lui mari şi trişti, in care se cuibărise disperarea. […] M-am apropiat încet de el, gândindu-mă cât de mult aş fi vrut să-i vorbesc in limba lui, să-i spun ceva, orice, care să-l îmbărbăteze şi să-i aline durerea. Dar el s-a speriat şi s-a tras înapoi, tremurând pe picioarele-i slabe, aproape paralizate de boală, înclinându-şi gâtul ca un fir de aţă. S-a uitat la mine, cerşindu-mi mila şi poate chiar un strop de duioşie; o privire care aproape vorbea, mai pătrunzătoare ca orice rostire omenească […] Când mi-am aninat ochii in ochii lui jalnici, m-am cutremurat din toată fiinţa, de parcă un prieten mi-ar fi spus cele mai tulburătoare cuvinte, la ceas de restrişte. Le auzeam aievea:
S-a sfărşit, prietene, tot ce-am îndurat din partea oamenilor şi-am suferit, ros de chinurile bolii. Du-te şi lasă-mă-n pace, să sorb cele de pe urmă raze ale soarelui, căci am scăpat de ticăloşia semenilor tăi, de cruzimea lor nemăsurată. Ţărâna in care mă întorc e mai primitoare decât inima lor. […] Pleacă de lângă mine! Nu eşti altceva decât o fiinţă care nu cunoaşte dreapta judecată şi înţelepciunea. Eu sunt un animal prost, dar l-am slujit pe fiul lui Adam, păzindu-l cu credinţă şi dragoste. Am fost tovarăşul lui la bucurie şi la necaz; mă intristam când se îndepărta de mine şi zburdam vesel când se întorcea. M-am mulţumit întotdeauna cu resturile de la masa lui, cu oasele albe pe care mi le arunca pe jos. Şi totuşi, când am îmbătrânit, iar bolile şi-au înfipt colţii in carnea mea, m-a lovit şi m-a alungat de la casa pe care-am păzit-o, aruncându-mă-n drum ca pe o jucărie pentru copiii răutăcioşi din uliţă.
catelus dormind intre frunze
Sunt un biet animal slab, dar am găsit o asemănare între mine şi fraţii tăi care ajung şi ei într-o stare jalnică, atunci când îi lasă puterile şi le seacă averile. Eu sunt ca şi soldaţii care apără ţara la tinereţe, iar când îmbătrânesc cultivă pământul, până soseşte iarna vieţii, când sunt îndepărtaţi şi uitaţi de cei mai tineri. Mă asemăn cu o femeie frumoasă ce bucură inimile când e in floarea vieţii, ce-şi petrece nopţile veghind, când devine mamă şi se ofileşte de-atâta amar, când îmbătrâneşte, transformându-se într-un obiect dispreţuit de toţi… Ah, cât de ticăloşi şi de cruzi sunteţi voi, oamenii!
...
Privirile lui vorbeau, trezind ecouri prelungi in sufletul meu, încovoiat sub povara milei pentru necuvântător. Când a închis ochii m-am îndepărtat in tăcere, să nu-l tulbur.
(din cartea “Aripile frânte”, Ed Minerva, Bucureşti 1989)

2016-11-07

Oamenii au luat-o razna

Întâi a fost nevoie ca omul să se civilizeze in relaţia sa cu alţi oameni. Acum este nevoie să se civilizeze in relaţia cu natura şi animalele. (Victor Hugo) Hmmm....

Poate ca ar fi trebuit sa intreb / ma intreb: “oamenii au luat-o razna?” Unii oameni sunt razna rău, cu siguranta, si nu trebuie sa fim psihiatri pentru a ne da seama.
In Galati, de exemplu, acum catva timp, unul fara toate ţiglele pe casă a dat foc la doi “oameni ai strazii” – pe motiv ca faceau mizerie si galagie in zona unde locuia si el.
Tot in Galati, de curand, un altul plecat cu cercul a aruncat apa fiarta pe vreo zece pisici – altii le-au luat repede si au fugit cu ele la veterinar, sa le salveze. In zona, unii au fixat cutii in care sa se adaposteasca pisicile, altii le-au luat… Aceste cutii pot fi intalnite in unele zone din Paris si din Roma (probabil ca si prin alte parti), dar de ce sa fie copiate aici exemplele bune? Chiar crede cineva ca prin alte parti pisicile nu au purici, nu stau pe masini si nu se strecoara până sub capota, langa motor?
Sunt o multime de feluri in care au fost mutilate animale…
Undeva prin Brasov cativa copii prindeau pui de pisica si ii chinuiau până la moarte. Cand eram copil am vazut doi baieti (vecini) care au prins un pui de pisica, au urcat pe terasa unui bloc cu 7 etaje, au invartit pisicul de coada si l-au aruncat pe asfalt. N-o sa uit in veci pocnetul acela sec al trupusorului zdrobit. In veci! Dar din ziua aceea nu le-am mai raspuns la salut, nu m-am mai jucat cand se jucau si ei, ii ignor si azi… Asa cum n-o sa uit cum cainii maidanezi, care dadeau raite dese candva, au prins o pisicuta din zona si au sfasiat-o! N-am apucat sa ajung la ei inainte sa prinda pisica. Dar una e cand animalul isi manifesta natura si alta cand omul – sa-i zic asa – ucide din placere o fiinta mai slaba decat el.
Altii arunca “impotriva” cainilor cârnaţi in care introduc ace cu gamalie sau lame – cand nu le taie labele sau boturile sau nu-i pocnesc in cap cu bata si toporul sau nu lasa mancare otravita (fac unii asa ceva si cu caini aflati in curtea altora). Au fel si fel de idei de a tortura animale!
Tot de curand, in Arad, un caine a fost fotografiat pe strada… Cineva ii spintecase pântecul cu o sabie, si sarmanul patruped se deplasa cu maţele aproape iesind din el…. Altii au spanzurat un caine, de creanga unui copac…
Sa intervii cand vezi un dezaxat lovind un animal? Un brasovean a fost ucis pentru ca a facut un astfel de gest… Altii se sinucid daca le sunt ucise animalele…

Zilele acestea, intr-un sat din zona Bran, un lup a data iama – nu pentru prima data – in gospodaria unui satean. Sateanul a zis ca-l uicde. Jandarmii si cativa membri de la Asociatia “Milioane de prieteni” au plecat acolo, in speranta ca vor prinde lupul si il vor transporta in rezervatia de ursi de la Zarnesti, unde sunt si cateva haite. Lupul singuratic, zic unii, pare a fi atras de caini, sa aiba “companie”.

La Sibiu au impuscat un urs tanar care a ajuns (nici azi nu e sigur cum) in oras… Si la Brasov au impuscat un urs, pe la mijlocul anului, pentru ca a muscat un turist aflat “in natura”… Zilele trecute ar fi muscat ursul un turist american, la Pietrele lui Solomon (Brasov), dar daca “muscaturile’ acelea erau de urs… cum arata o muscatura de caine? Ursul nu musca usurel si fuge…O fi fost vreun pui de urs… Visau unii sa dea de acest urs si sa-l impuste. Cum, oare, ar fi stiut ca e exact ursul care a muscat turistul? Il recunosteau dupa… frizura?

In octombrie, la Vaslui, hingherii au fost filmati cum au tranchilizat un caine maidanez, l-au pus intr-un sac pe care l-au legat la gura si l-au aruncat in duba. Administratorul “adapostului”, platit de la primarie zice ceva de genul: inchiderea cainelui in sac nu e traumatizanta, pentru ca animalul era “aproape adormit” (oare, cainii care dorm nu trebuie sa respire?)
Tot la Vaslui, in aceeasi perioada, un caine maidanez a fost impuscat cu tranchilizant, dar acesta n-a avut efect deosebit, cainele s-a ridicat si a fugit in strada, unde a fost lovit de o masina – aceasta procedura se face evitandu-se perioadele / zonele de aglomerare urbana (dar cui ii pasa sa respecte procedurile legale?)

In unele state sunt pedepsiti cei care isi lasa cainii inchisi in masina, ba chiar – in cateva state americane – politistii au dreptul sa deschida cu forta o masina in care se afla un caine inchis, in plin soare, despre care se crede ca ar fi in pericol.
Dar ce ma mir?! Foarte multi isi abuzeaza copiii fizic si psihic! Ii bat, urlă la ei, ii smucesc, se cearta intre ei sau se bat, urlând unii la altii, ca niste parinti responsabili – cum altfel?! Ce va face acest copil? Se va obisnui cu violenta, va crede ca e firesc ceea ce se intampla dar va aduna si frustrari iar cu prima ocazie isi va descarca frustrarile pe prima fiinta mai slaba decat el care ii iese in cale.
Chiar crede cineva ca astia care baga caini in saci sau ii lovesc cu toporul sunt parinti plini de grija pentru copiii lor?  Cat de interesati de odrasle sunt parintii ai caror copii ucid pui de pisica dupa ce ii chinuie?

Cei care abuzeaza un animal au fost, in cele mai multe cazuri, abuzati sau neglijaţi, si - cei mai multi - ajung sa abuzeze alti oameni. Copilul – dar si adultul – expus la abuzuri pe termen lung se va desensibiliza si va ajunge sa considere abuzul ca fiind ceva firesc, ceva de care au parte toti ceilalti. Empatia se diminueaza in cazul individului abuzat si acest fapt poate conduce la agresivitate nu doar impotriva persoanelor si animalelor, dar si impotriva proprietatii: talharie, furt, inselaciune, incendiere etc.

Sa mergi la politie si sa reclami ca cineva ucide pisici sau caini? Te-ar privi ca pe o casa arsa si ar ridica din umeri, explicandu-ti ca au chestiuni mai grave decat d’astea. Agentii politiei locale ce fac? Doar amendeaza oameni saraci care aduna plastic de prin gunoaie?
Sa reclami ca un vecin a amenintat ca iti omoara animalele - caine si/sau pisica - pe care le ai in curte/casa? Cred ca politaii români ti-ar râde-n nas si nu ti-ar mai explica nimic. Poate ca unul - mai puţin “ocupat” cu chestiuni grave – ar intelege ca e vorba despre amenintare si daca “avertismentul” vreunui dezaxat te-a speriat cu adevarat ti-ar inregistra plangerea si ar cauta sa discute cu individul respectiv.

Dar stati! Acum 4-5 zile, (tot) in Galati, intr-o comuna, niste politai au trecut cu masina peste un pui de caine si l-au lasat sa moara! Au oprit? Neeee… Ei sunt politai, “protejeaza”, se ocupa de fapte grave, nu de fleacuri! Cica sunt cercetati penal, in baza legii 205/2004 privind protectia animalelor. Hai, sa le acord circumstante atenuante: poate ca nu au vazut catelusul… pentru ca au avut o serie de altercatii cu niste localnici.
Ca un contrabandist de tigari ucide un caine al Politiei de frontiera incercand sa scape nu mai mira pe nimeni…

Cu doua exceptii, toate cele de mai sus s-au întâmplat in aceasta toamna, in mai puţin de 60 de zile – am amintit numai cateva dintre cazurile date publicitatii si am exclus cazurile de omor, cele de violente intre adulti si asupra copiilor si multe altele, precum si cazurile pe care le cunosc in mod direct sau cele pe care mi le-au adus la cunostinta cunoscuti si necunoscuti. Atrocitatile din razboaie le cunoaste oricine se considera informat.

Veti spune ca peste tot in lume se intampla din astea – si chiar mai grave. Corect.
In primul rând, ma intereseaza sa pot schimba ceva in bine in imediata mea apropiere – prin alte parti sunt altii care se ocupa. In al doilea rând, prin alte parti de lume cu pretentii de civilizatie abuzul impotriva animalelor (la gradul existent in RO) este exceptia – aici pare a fi regula.
Senatorii au votat legea care prevede pedeapsa cu inchisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care chinuie / ucid animale. A ramas sa voteze si deputatii (acum or fi ocupati cu alegerile).
Exista dispozitii legale prin care sunt incriminate faptele de violenta domestica… Si se aplica pe rupte - nu aici, prin alte părţi!

Intre altele:
Intrebarea nu este “Animalele gândesc?”, nici “Animalele vorbesc?”, ci “Animalele suferă?”.  (Jeremy Bentham)