Într-o zi, Nastratin se
plimba pe un drum pustiu. La lăsarea serii a văzut că din sens opus se apropie
un grup de călăreţi. Imaginaţia a început să-i lucreze şi se temea că va fi
jefuit sau luat la oaste cu arcanul. Atât de puternică a devenit frica încât a
sărit peste zidul din apropiere şi a nimerit într-un cimitir. Călătorii, curioşi
de reacţia lui, l-au urmărit. Când l-au găsit era întins, nemişcat, între
morminte. Unul îl întreabă:
- Te putem ajuta? De ce eşti
aici in această poziţie?
Nastratin, dându-şi seama că
a judecat greşit acei oameni, a răspuns:
- E mai complicat decât
crezi. Ştii, eu sunt aici din cauza voastră şi voi sunteţi aici din cauza mea.
************************************************************
Un rege căruia îi plăcea
compania lui Nastratin şi îi plăcea să vâneze, într-o zi îi cere înţeleptului să
vină cu el la vânătoare de urşi. Nastratin era îngrozit.
Când Nastratin s-a întors in
sătucul lui, cineva l-a întrebat:
- Cum a fost vânătoarea?
- Extraordinară!
- Câţi urşi ai văzut?
- Nici unul.
- Atunci cum poate fi
extraordinară?
- Dacă eşti vânător de urşi şi
dacă eşti eu, să nu vezi un singur urs este o mare performanţă.
₪₪₪
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina
şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc
să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.
₪₪₪
Cartea
pe care o am (nu mai are coperţi) se numeşte “De-ale lui Nastratin” şi a
fost publicată de Zoe Verbiceanu la Editura “Scrisul Românesc”, in 1974.
Ilustraţiile cărţii sunt semnate de Olimp Vărăşteanu.
Anecdotele
scrise aici nu fac parte din acest volum – habar nu am de unde le-am copiat cândva
şi le-am adăugat cărţii. Azi nu se mai ştie
care anecdote aparţin celebrului Nastratin şi care nu, pentru că de-a lungul
timpului noi şi noi povestiri au fost adăugate, altele au fost modificate, iar
personajul şi poveştile sale s-au răspândit in multe regiuni ale lumii, in
diverse traduceri şi repovestiri.
₪₪₪
Zoe Verbiceanu s-a născut la Bucureşti, in 18 septembrie 1893 şi a
murit la Calafat, in 30 decembrie 1975. S-a stabilit la Calafat in anul 1954;
aici a realizat şi ultima ei carte: “De-ale lui Nastratin”.
Studiile
secundare le-a facut la Liceul Central din Craiova şi la Liceul Sf. Sava din Bucureşti –
in anii de liceu şi-a început şi activitatea literară, cu satire. A urmat
cursurile Universităţii din Bucureşti (licenţa in limba franceză şi română). A
fost profesor in învăţământul secundar şi la Academia Comercială, unde a predat
limba şi literatura franceză. A scris romane şi teatru (între altele: Nastratin Hogea, comedie în 3 acte, în
versuri, 1945, reprezentată de Teatrul Naţional Bucureşti în 1947), a prelucrat
basme din folclorul universal şi a făcut traduceri.
Sursa info
şi foto:
http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/V/verbiceanu%20zoe.pdf
₪₪₪
Nastratin Hogea a fost un cleric şi un învăţător sufist, un filosof.
Este cunoscut in aproape toată lumea pentru anecdotele lui pline de haz şi de învăţături.
Temele povestirilor au devenit o parte a folclorului multor popoare şi exprimă
imaginaţia colectivă a mai multor culturi, înfăţişând tipul de înţelepciune
populară ce triumfă in faţa tuturor încercărilor şi nedreptăţilor la care sunt
supuşi, uneori, oamenii.
A
fost uneori imam, conducând rugăciuni şi alte ceremonii religioase dar şi cadiu,
rezolvând probleme locale, dar in primul rând a fost un mic fermier nu prea
bogat, cu un petec de pământ şi câteva animale (nelipsind măgarul). El şi
familia lui trăiau foarte modest, uneori sufereau mari lipsuri, neavând nici
hrană şi nici lemne pentru foc. Deşi cinstit, nu se sfia să mai apeleze la
unele mici înşelăciuni – de exemplu, a plecat să cumpere ulei şi pentru că nu
avea bani a pus in ulcica ce avea gâtul stâmt un burete; negustorul a umplut
ulcica şi Nastratin s-a declarat nemulţumit de calitatea uleiului aşa că a
cerut negustorului să şi-l ia inapoi; negustorul aşa a făcut, dar uleiul
absorbit de burete a rămas in ulcică şi Nastratin a avut ce duce acasă. Facea
orice pentru a-si sustine familia.
Nastratin,
se pare, a trăit prin secolul al
XIII-lea. Au fost descoperite 400 de manuscrise cu povestiri şi anecdote
care i-au fost atribuite lui şi care îi demonstrează inteligenţa şi înţelepciunea.
A fost in mod sigur un personaj iubit, ale cărui sfaturi erau cerute şi respectate
de concetăţenii săi. Lui i-a plăcut să testeze înţelepciunea celorlalţi şi le
adresa uneori întrebări absurde, dar nici oamenii nu se lăsau mai prejos şi
Nastratin a fost adesea ţinta glumelor copiilor dar şi a adulţilor, care voiau
să vadă cum se descurcă in situaţii inedite. Spre încântarea semenilor, Nastratin
nu i-a dezamăgit niciodată.
Trăsăturile
lui cele mai importante erau simţul umorului şi răspunsurile rapide la cele mai
absurde întrebări. Nu trebuie văzut ca un comediant pentru că e nevoie de multă
inteligenţă să faci oamenii să râdă oferindu-le in acelaşi timp teme de meditaţie.
Deşi deseori luat in râs, îşi menţine buna dispoziţie şi optimismul.
Când
era tânăr, Nastratin găsea întotdeauna ceva pentru a-şi distra prietenii astfel
încât aceştia nu mai erau atenţi, uneori, nici la orele de curs. Un profesor i-ar
fi spus cândva: In viitor, când vei fi
adult, vei deveni înţelept, dar cu siguranţă că orice vei spune îi va face pe
oameni să râdă. Şi continuă să îi facă să râdă şi după moarte.
O
legendă spune că Nastratin şi-a clădit mormântul fiind încă in viaţă şi cu
galbenii dăruiţi de sultanul Timurlenc. Dimitrie Cantemir ne-a înfăţişat monumentul cel şugubăţ in “Istoria
imperiului otoman”, iar mai de curând, monumentul e descris de Ioakeim Valavanis
(1858-1921) in lucrarea sa Asia Minor Studies (1891) unde
sunt incluse unele anecdote ale lui Nastratin Hoca şi unele date despre el: Chiar la intrarea cimitirului, privirea întâlneşte
o construcţie foarte ciudată. Patru stâlpi bine înfipţi in pământ poartă un
acoperiş cam dărăpănat, care adăposteşte un mormânt. Deasupra mormântului
tronează un neobişnuit de mare turban, alcătuit din numeroase fâşii împletite
in jurul unui butuc. Trei laturi dintre stâlpii monumentului sunt deschise – şi
numai latura dinspre miazănoapte e închisă printr-o uşă masivă cu două canaturi de care
atârnă într-un cui două chei uriaşe şi nefolositoare de lemn. […] La prima
vedere, vizitatorul e apucat de un râs nestăpânit in faţa unui mormânt închis
cu atâta grijă pe o latură şi deschis la toate vânturile pe trei laturi…
In
diferite oraşe turceşti, şi nu numai, există monumente care îl reprezintă in
ipostaze hazlii.
Sursa foto
statuie – Ankara:
https://en.wikipedia.org/wiki/Nasreddin
Originea
sa o revendică mai multe grupuri etnice: turcii, afganii, iranienii şi uzbecii,
de exmplu. Potrivit prof. Mikail Bayram (specialist turc in istorie medievală),
care a făcut cercetări ample despre Nastratin, acesta s-ar fi numit Nasir
ud-din Mahmood al-Khoyi şi s-a născut in oraşul Khoy din provincia Azerbaijan
din vestul Iranului, ar fi studiat la Khorasan, ca elev al lui Fakhr al-Din
al-Razi din Herat (important interpret al Coranului). Apoi, Nastratin s-ar fi
stabilit in Akşehir (Turcia), mai apoi in Konya, unde a murit in
1275 sau in 1285. Sunt multe surse care dau ca loc de naştere satul Hortu, in Sivrihisar
din provincia Eskişehir
(pe teritoruiul Turciei de azi).
Presupusul
mormânt al lui Nastratin se află in Akşehir (probabil că monumentul a suferit
unele transformări de-a lungul timpului). Nastratin apare adesea ca un personaj
capricios in folclorul multor naţiuni; astfel, e cunoscut de albanezi, arabi,
armeni, azeri, bengalezi, bulgari, chinezi, greci, italieni, kurzi, turci,
români şi aşa mai departe.
In
Akşehir, an de an, intre 5 şi 10 iulie are loc “Festivalul Internaţional
Nastratin Hodja”.
