In mileniul 3 religiozitatea ii aduce pe unii indivizi la
stadiul celor din evul mediu intunecat si pentru ca discrimineaza femeia. Din cauza religiei
femeile nu au voie in anumite locuri de pe Terra.
Din motive religioase sunt locuri in lume unde femeia nu are
dreptul sa paseasca.
Cel mai cunoscut loc e Muntele
Athos, unde e valabil si azi avatonul, legea prin care se interzice si
se pedepseste accesul femeilor. Avaton
inseamna “neumblat”. Calugarii athoniti au ales locul, salbatic si neumblat, si
tot ei au zidit manastirile si bisericile de pe stanci. Calugarii au sfintit
locul, cu rugaciunile si sangele lor, si tot calugarii au hotarat, intr-un
glas, ca "avaton-ul" sa ramana valid, indiferent de legile si poftele
lumii pagane. Potrivit unei teorii stravechi, prezenta femeilor i-ar putea zbuciuma spiritual pe calugarii de acolo.
Hm! Sa fii sfant intre sfinti nu-i mare scofala, dar sa fii sfant intre
pacatosti e mare incercare. Calugarii de la Athos - si nu numai - dau sfat
mirenilor sa reziste tentatiilor diavolesti (asa cum fac si ei), doar ca ei nu
sunt supusi tentatiilor care le apar la tot pasul iar daca toti ne-am inchide
intre ziduri manastiresti cine ar mai ramane sa le faca lor donatii?
Pe Muntele Sfant e controlat, vorbeste lumea, si numarul
animalelor de sex feminin. Nu stiu, n-am fost acolo. Barbatii au nevoie de
permis special sau chemare. Cateva femei au “scapat”, insa, pe munte: o
frantuzoaica (scriitoare, care s-a deghizat in calugar), prin 1920, si patru
femei din Moldova, relativ de curand (ele au intrat ilegal in Grecia si au
ajuns acolo din greseala).
In România avem manastirea
Frasinei, din satul Muereasca, judetul Valcea. Calinic, episcop al
Ramnicului la jumatatea secolului XIX, a impus restrictia accesului femeilor in
manastire. Potrivit wikipedia.org aceasta restrictie ar fi fost ridicata in era
comunista, dar nu stiu daca s-a revenit la varianta veche. Tot pentru linistea
calugarilor exista interdictia.
Preotii din zona afirma ca nicio femeie care a intrat in manastire
nu a scapat nepedepsita. (!)
Muntele Omine din
Japonia este un punct turistic pe care femeile ar trebui sa-l evite din cauza
unei legii antice, in vigoare si azi, care considera femeile periculoase pentru
linistea calugarilor; numai barbatii au voie sa escaladeze muntele pentru a
ajunge la templu.
In India femeile
nu pot intra in mormintele sacre Haji Ali Dargah Shrine din Mumbai, o destinatie
turistica destul de cautata, iar in templele hinduse din Indonezia, India si
Bali nu au dreptul sa intre femeile aflate la menstruatie, fiind considerate
(nu doar aici) ca fiind impure - s-o merege pe buna credinta sau pe controlate?
Despre faptul ca femeile nu au au dreptul sa intre (nici la
botez) in altarul bisericilor ortodoxe amintesc in treacat, asa cum amintesc
locurile separate pe care le au femeile in moschei si sinagogi.
In cartea sa, “Frica in Occident”, Jean Delumeau,
reprezentant al Scolii de la Annales, analizeaza fricile colective ale
societatilor din Europa occidentala din perioada cuprinsa intre secolele
XIV-XVIII, incercand sa raspunda la o intrebare dubla: cui ii e frica si de ce?
Concluzia lui: totul se reduce la frica de moarte exprimata nu doar prin frica
de cataclisme, catastrofe si altele de gen, ci si prin frica de asa-numitii
reprezentanti ai lui Satan pe Pamant: vrajitorii, evreii, turcii si femeia. Autorul a pornit de la premiza
ca femeia, ca si evreul, a fost vazuta ca un ”primejdios agent al lui Satan”,
nu doar de catre oamenii bisericii, ci si de catre societatea laica; frica de
femeie a ajuns la un apogeu intr-o perioada in care artele si teologia
protestanta ce se raspandeau in Europa Occidentala incepusera sa promoveze o
alta imagine a femeii. Sentimentele contradictorii - atractie si repulsie,
venerare si ostilitate - faţă de femeie dateaza inca din antichitate, si nu
pare sa se schimbe prea multe, doar ca nu mai e la fel de public manifestata
frica.
”Rau magnific, placere funesta, veninoasa si inselatoare,
femeia a fost acuzata de celalalt sex ca a adus pe lume pacatul, nenorocirea si
moartea”. Fie in varianta grecească a Pandorei, fie in cea iudaica a Evei,
femeii i se atribuie pacatul stramosesc al deschiderii cutiei cu toate relele
sau a consumarii fructului interzis. Barbatul, scrie Delumeau, a cautat un
vinovat pe care sa-l traga la raspundere pentru suferita si esecul umanitatii
si pentru disparitia paradisului terestru, si-a dat peste femeie. Frica de
femeie este mult anterioara crestinismului, iar atitudinea lui Isus faţă de femei
a fost cu totul inovatoare; se inconjoara de femei, le considera ca pe niste
egali. Femeile sunt cele care, dupa ce aproape toti ucenicii il parasesc, raman
langa el si sunt primii martori ai Invierii - dar aspectul e ignorat, de
clerici in special.
In plus, "o religie fundamentata pe povestea unei mame si a
fiului ei uita sa mentioneze femeile care au jucat un rol important in raspandirea
ei”, spune profesorul Kate Cooper de la Universitatea din Manchester, U.K..
In evul mediu femeia era de-a dreptul diabolizata. Probabil
ca barbatii care erau respinsi de vreo femeie prindeau momentul si ziceau de
rau toate femeile. Scria Petrarca: ”Femeia... e un adevărat diavol, o dusmancă
a linistii, un izvor de sâcâieli, un prilej de galcevi de care barbatul trebuie
sa se tina deoparte daca vrea sa traiasca in tihna... Insoara-se cei care gasesc
vreun farmec in tovarasia unei neveste, in inlantuirile nocturne, in zmiorcaielile
plozilor si in chinurile insomniei... Noi insine, daca ne va sta in puteri, ne
vom nemuri numele prin talent si nu prin casnicie, prin carti si nu prin copii,
cu ajutorul virtutii si nu cu acela al unei femei.”
Delumeau este de parere ca in cazul clericilor sau al crestinilor
zelosi avem de-a face cu un libido reprimat preschimbat in agresivitate. ”Fiinte
frustrate din punct de vedere sexual si care nu puteau ignora ispitele, au
proiectat asupra aproapelui ceea nu voiau sa identifice in ei insisi. In felul
acesta, au creat niste ţapi ispasitori pe care puteau sa-i dispretuiasca si sa-i
acuze, scotandu-se pe ei insisi din cauza.” Frustrarea sexuala care arunca
femeia la marginea societatii este larg raspandita si in alte religii ale
secolului XXI. Barbatul e dispus sa biciuiasca femeia pe care o doreste corpul
lui doar pentru ca nu o poate avea… Femeia e vinovata si pedepsita chiar si
atunci cand barbatul scapa de sub controlul creierului…
Predicile clericilor au raspandit pe cale orala mentalitatea
misogina, dar aparitia tiparului in secolul al XV-lea si inmultirea numarului
de carti a contribuit si mai mult la denigrarea femeii pe scara larga. Spre
exemplu, lucrarea De planctu ecclesiae (Plangerea Bisericii) a fost scrisa
pe la 1330 de franciscanul Alvaro Pelayo; a fost tiparita pentru prima oara in
1474 si reeditata de doua ori in secolul al XVI-lea. In a doua parte a lucrarii,
autorul prezinta un catalog cu cele două sute de vicii si nelegiuri ale femeii,
intre care: ”mama pacatului”, ”arma diavolului”, ”izvorul oricarei pierzanii”,
femeia e curtezana prin insasi natura ei, face farmece, descantece, e agentul
idolatriei. in plus, e smintită, carcotasa, nestatornica, ignoranta, certareata,
orgolioasa, impura”.
Printre altii, nici medicii Renasterii nu se lasau mai
prejos cand era vorba sa denigreze femeia. Au definit femeia ca fiind un
”mascul mutilat si imperfect”, ”o nereusită, cand nu se poate face lucru mai
bun”…
Ce noroc pe toti acesti barbati cu minti luminate ca exista
aceste fiinte imorale, smintite, nestatornice, masculi mutilati si imperfecti
si ei au ajuns in lume pentru a scrie si sustine toate acestea (si) despre cele
care le-au fost mame. Au gasit acesti “agenti ai idolatriei”, “reprezentanti ai
lui Satan” carora sa le interzica accesul in locurile unde ei isi ascund
slabiciunile.
Acestea fiind scrise urez tuturor femeilor o viata frumoasa!
La multi ani!
