Reflexii in puzzle la Garda. Reflexii in oglinda

Lacul Garda (Benaco) e situat în nordul Italiei, la jumătatea distanței dintre Veneția și Milano, și este cel mai mare lac natural cu apă dulce din Italia: 155 de km circumferința și de circa 390 de kmp suprafața. Adâncimea maximă e de 346 metri, adâncimea medie de 135 metri.

Originile lacului sunt subiectul unor ipoteze controversate. Formarea lui are la bază mai multe evenimente care au avut loc în timp de milioane de ani.

In ultima fază, lacul s-a format în era cuaternară, în urmă cu circa 1,5 milioane de ani, dintr-un ghețar care s-a desprins din calota glaciară – bucata masivă de gheață a coborât până la baza muntelui, unde a început procesul de dezghețare; apa rezultată s-a acumulat într-o depresiune și astfel a luat naștere lacul.

E situat la granița de est a Lombardiei; pe malurile acestui lac se află localități din provinciile Brescia, Verona și Trento.

Lacul Garda a fost martorul unei istorii zbuciumate până în cel de-al doilea război mondial inclusiv.

Prima dată când am prezentat pe blog acest puzzle cu bărci nu mai știam ce reprezintă. Am aflat ulterior, amintindu-mi și anul în care l-am montat: 2009. Jocul e de la Clementoni, si dimensiunile sunt (68x48 cm - ce-am măsurat ieri).

Castelul Scaliger

Cetatea din imaginea de mai jos este Castelul Scaliger din Sirmione, Brescia.

Data exactă a construcției castelului nu este cunoscută – cetatea era menită să apere domeniile Scaliger spre Mantua și Milano.

În secolul al XIII-lea, Sirmione, organizat deja ca municipiu liber, a intrat în stăpânirea familiei Della Scala din Verona, care a ridicat construcția care proteja satul și portul.

Prima parte a Castelului, construită pe rămășițele unei fortificații romane, Mastio - curtea principală, cele trei turnuri de colț și cele două intrări cu pod mobil - a fost construită spre sfârșitul secolului al XIII-lea (1277-1278) de Mastino I de la Scala.

Sursa foto și info castel și lac:

https://www.tuttogarda.it/sirmione/sirmione_castelli.htm

Postare pentru Reflexii în oglindă, joc inițiat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Postarea e înscrisă și in Clubul de puzzle - in tabelul celor montate până in anul 2022.

Pe terasă. Fleur and Color

Pe terasă doar cu gândul!

M-am străduit să fotografiez cât mai bine un tablou-puzzle montat cu ani in urmă şi care, având flori şi culori, se potriveşte ca idee temei jocului. Am făcut vreo zece poze pâna m-am hotărât la cea postata… Nu-mi iese, şi pace bună!

Îmi place să montez piese de puzzle şi pentru că funcţionează butonul de oprire a fluxului de gânduri nedefinite, pentru că mă pot gândi numai şi numai la piese, căutând-o pe cea potrivită - şi aşa se ordonează şi gândurile.

Piesele de puzzle formează un tablou al artistului Sung Sam Park: Castello di Verrazzano (in vale), Toscana (intre Florenta şi Siena).

Sam Park (pictorul despre existenţa căruia am aflat numai datorită acestui puzzle) s-a născut la Seul (Coreea de Sud) şi a studiat pictura la o şcoală locală. După ce a terminat cursurile Universităţii Jung Ang a călătorit in Franţa unde, alături de alţi artişti tineri, a studiat pictura la Paris. A expus in multe galerii de arta din lume. Stilul său de zi reflectă inspiratţa artiştilor impresionişti francezi şi tablourile sale au devenit foarte căutate. In 1994 s-a stabilit in Statele Unite ala Americii, in California.

Moşia Verrazzano are graniţele neschimbate de 1000 de ani şi suprafaţa e de 230 de acri, din care 52 de hectare sunt cultivate cu viţă de vie, la altitudini intre 260 şi 420 de metri deasupra nivelului mării, într-un sol pietros, bogat in calcar - e una dintre cele mai cunoscute şi apreciate podgorii din Toscana, unde se cultivă mai multe soiuri de struguri. Construcţia este mai mult etruscă decât romană, fiind atestată din 1150. Ştiu acestea pntru că tocmai am citit pe net - dacă tot am postat fotografia acestui puzzle.

Giovanni da Verrazzano, exploratorul care a descoperit Golful New York (şi o mare parte din coasta de est a Americii), s-a născut in acest loc in anul 1485. Celebrul pod din New York, între Brooklyn şi Staten Island,  a fost numit după el, in anul 1964.

Familia Verrazzano era de origine lombardă şi a preluat numele zonei unde s-a stabilit cândva in secolul al şaptelea. Ultimul descendent Verrazzano s-a stins in 1819. In anii 1920 castelul a ajuns in proprietatea familiei florentine Ridolfi - Luigi Ridolfi a fondat echipa de fotbal Fiorentino, in 1926. In 1958, familia florentină Cappellini a preluat castelul aproape in ruină şi i-a readus gloria din trecut prin restaurarea vilei şi reconstruirea terenului agricol şi podgoriilor respectând caracteristicile istorice şi arhitectonice ale zonei Chianti.

Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.

Doi dictatori se întâlnesc pentru prima dată in 14 iunie 1934

Între 14 și 16 iunie 1934, Veneția a fost scena unui eveniment istoric important: întâlnirea lui Adolf Hitler și a lui Benito Mussolini. Cei doi se întâlnesc pentru prima dată, călătoria fiind, pentru Hitler, prima ca șef de stat. In cele două zile cât a durat întâlnirea cei doi au încercat să se înţeleagă cu privire la situaţia politică şi economică din Europa şi din lume, dar şi cu privire la relaţiile dintre cele două state pe care le conduceau.

Mussolini a ajuns la putere in anul 1922; pe Hitler nu l-a luat in serios până la alegerile din 1930, când i-a oferit acestuia sfaturi pentru a accede la putere. Dictatorul german nu i-a luat in seamă sfaturile şi celălalt a fost nemulţumit.

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883 - d. 28 aprilie 1945) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat.

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Austria - d. 30 aprilie1945, Berlin) a fost liderul Partidului Muncitoresc German Naţional Socialist, ajuns la putere in 1933 (cancelar al Germaniei) şi din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. A transformat ţara într-o dictatură monopartid bazată pe ideologia totalitaristă şi autoritaristă a naţional-socialismului.

Nici Mussolini şi nici Hitler nu au depăşit gradul de caporal în război dar… dictatorii fac ce vor.

In 14 iunie 1934 Mussolini îl întâmpină pe Hitler pe aeroportul Nicelli. Ajuns in Italia, Hitler s-a simţit imediat dezavantajat - el nu se gândise să îşi îmbrace uniforma, iar Mussolini îl eclipsa cu uniforma lui de comandant al miliţiei fasciste italiene. Mai era şi faptul că dictatorul italian vorbea germana, pe cand el nu cunoştea limba italiană. Una peste alta, cu tot cântecul lui Horst Wessel (un nazist declarat martir după ce a fost ucis de un comunist) şi primirea politicoasă, dictatorul german nu-şi putea stăpâni ticurile nervoase.

Veneţia a fost aleasă ca loc de întâlnire pentru tradiţia sa îndelungată ca putere europeană şi maritimă, pentru calitatea sa de mediator între Europa şi Orient, pentru lunga sa istorie, pentru artă şi arhitectură dar şi pentru modernitatea reprezentată de zona industrială Marghera, viaţa luxoasă de la Lido, pentru tradiţia Festivalului de Film din Veneţia (fondat in 1932) şi multe altele. Imaginile întâlnirii au fost difuzate in Italia, Germania şi in multe alte ţări.

Mussolini şi-a condus oaspeţii, cu maşina, la Vila Pisani din Stra, faimoasă şi parţial renovată atunci, vila unde a stat şi Napoleon Bonaparte. Între temele tratate două au fost importante: situaţia Austriei şi reînarmarea armatei germane. Discuţia a avut loc in salonul palatului regal. Ducele susţinea că hotărârea Italiei este ca Austria să rămână independentă. Opoziţia lui Mussolini a trezit maniacul din Hitler. Acesta a strigat: “Voinţa mea şi a poporului german este ca Austria să devină parte integrantă a Reich-ului!” Toată spoiala de civilizaţie zburase.

Martorii susţin că cei doi discutau cu ton din ce in ce mai ridicat şi, la un moment dat, uşile s-au deschis şi amândoi au ieşit, fără să se privească. Au salutat mulţimea adunată dar drumul până la Veneţia l-au făcut in maşini separate.

Cu toate aceste neînţelegeri, au avut loc mese festive, un concert de Wagner, trecerea in revistă a trupelor. Despărţirea a fost glacială. Întrebat care a fost impresia lui despre Hitler Mussolini ar fi răspuns: “Un mic clovn nebun”.

In 1943, din cauza unor alegeri pe care le-a făcut, Mussolini a ajuns să fie dispreţuit de Hitler, care îi va lăsa mână liberă doar pe terenul vorbelor goale.

Bella ciao! Cântecul luptătorului pentru libertate

Fidel rezistenţei!

Unii consideră cântecul Bella ciao! a fi unul comunist, dar, de fapt, este un imn pentru libertate, un cântec pe care îl fredonează toţi aceia care s-au săturat să li se spună ce să facă pentru… binele lor.

L-am ascultat cântat in italiană (evident!), in engleză, in chineză, in japoneză, in turcă, in arabă, in spaniolă, in germană, in daneză etc. ş.a.m.d. dar nu l-am auzit cântat in româneşte. Or fi românii “neam de slugă” cum afirmă unii?

Treziţi-vă! Vom ajunge, nu sclavii invadatorilor, ci sclavii oligarhilor autohtoni, turbaţi după putere şi averi, sclavii condamnaţilor penal care vor să facă parte din guvern, care sunt şefi de partide, de consilii judeţene sau locale, care sunt primari! Nu contează culoarea lor politică - daca sunt cercetaţi sau – şi mai rău! – in arest sau condamnaţi, nu-i mai alegeţi, ignoraţi-i, împotriviţi-vă lor!

Din istoria cântecului Bella Ciao

Bella ciao este un cântec popular italian asociat cu Rezistenţa şi partizanii, dar a cărui origine nu este certă pentru că transmiterea pe cale orală îngreunează o reconstituire istorică clară şi definitivă, cercetătorii având opinii diverse: de la cântecul unor culegători la influenţe idiş (cântecul “Koilen” interpretat de acordeonistul de origine ucrainiană Mishka Ziganoff in 1919 la New York - e de părere cercetătorul Fausto Giovannardi). Cei mai mulţi par a fi de acord că acest cântec popular italian este originar din regiunea Emilia-Romagna. Carlo Pestelli, cantautor din Torino, pasionat de cultura populară (doctor in istoria limbii italiene), a scris o carte, in 2016: “Bella ciao. Cântecul libertăţii”. El afirmă că in perioada 1943-1944 cântecul e auzit in special in Reggio Emilia, dar şi in Piemont şi Veneto; atunci războiul se sfârşeşte şi toată lumea cântă Bella ciao. Autorul a argumentat şi faptul că acest cântec era puţin cunoscut in timpul luptei partizanilor.

Traducerile cântecului, se mai spune in carte, sunt aproximativ 40, dar se înmulţesc in mod constant - există inclusiv o versiune in limba latină.

Mulţi consideră că “Fior di tomba”, un cântec popular din nordul Italiei, pare a fi cântecul precursor al versiunii pe care o cunoaştem.

Una dintre cele mai răspândite ipoteze cu privire la originea cântecului a fost aceea a unei legături probabile cu cântecele femeilor din Valea Po (culegătoare pe plantaţiile de orez), dar se pare că Cesare Bermani, istoric şi autor, unul dintre cei mai importanţi experţi in istoria orală şi cântece populare, a reuşit să dovedească clar că acel cântec al culegătorilor in general a fost compus abia după război de Vasco Scansani. Tot Bermani a vorbit despre “inventarea unei tradiţii” referitoare la cântecul Bella ciao care ar fi fost simbol al Rezistenţei antifasciste datorită caracterului său unitar şi capacităţii de a reprezenta întreaga Rezistenţă, deşi nu a fost niciodată aşa ceva. Nu există Bella ciao în colecţia de cântece politice publicată de “Editori Riuniti” în 1962, care conţine 62 de cântece partizane.

Giampaolo Pansa, jurnalist, scriitor, critic italian afirmă: “in cele douăzeci de luni ale războiului partizan nu am auzit niciodată ca Bella ciao să fi fost cântat, a fost o invenţie a Festivalului din Spoleto (un festival de muzică in cadrul căruia au loc concerte diverse, operă, dans, arte şi mese rotunde ştiinţifice şi care se desfăşoară anual in luna iunie, fiind înfiinţat in anul 1958 de compozitorul Gian Carlo Menotti).

Cântecul Bella Ciao a devenit popular internaţional la sfârşitul anilor patruzeci, începutul anilor 1950 cu ocazia numeroaselor Festivaluri Mondiale ale Tinerilor Democraţi” desfăşurate în diverse oraşe, între care Praga (1947 - primul festival), Berlin şi Viena, unde a fost cântat cu succes de delegaţii italieni, apoi tradus în alte limbi de delegaţii străini, ajungând să fie cântat in multe limbi şi interpretat in diverse variante muzicale (folk, rock, blues etc.). De-a lungul timpului a fost interpretat de numeroşi artişti, inclusiv de cântăreţul francez de origine toscana Yves Montand. Primul care a cântat-o la televizor a fost Giorgio Gaber, în 1963. Cântecul a cunoscut o mare popularitate in anii şaizeci, mai ales în timpul manifestaţiilor muncitorilor şi studenţilor din 1968.

A devenit un imn internaţional, fără culoare politică, al rezistenţei împotriva oricărei forme de totalitarism, un simbol al protestelor sociale. Versurile, aşa cum ne-au fost transmise, sunt cuvinte despre libertate, de luptă împotriva oricâror opresori şi de opoziţie la extremism.

Cert este că acest cântec a depăşit graniţele ideologice, de limba şi muzică devenind un simbol internaţional al tuturor celor care se împotrivesc totalitarismului, extremismului, nedreptăţilor de orice fel din partea autorităţilor de stat, in special.

*

Pentru mai multe amanunte (in limba italiana):
http://lanostrastoria.corriere.it/2018/07/10/la-vera-storia-di-bella-ciao-che-non-venne-mai-cantata-nella-resistenza/

- https://www.nextquotidiano.it/storia-bella-ciao/

- https://notiziemusica.it/la-storia-e-il-significato-di-bella-ciao/curiosita/

- https://www.studenti.it/bella-ciao-significato-testo-spiegazione.html

- https://www.focusjunior.it/scuola/storia/bella-ciao-significato-e-valore/
- http://www.treccani.it/magazine/atlante/cultura/La_vera_storia_di_Bella_ciao.html

*

Original:

https://www.youtube.com/watch?v=4CI3lhyNKfo

*

Bella ciao! In italiană:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=V9sXDNMvZjA

Stamattina mi sono svegliato, / O bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! Stamattina mi sono svegliato, / e ho trovato l'invasor. // O partigiano, portami via, o bella, ciao! bella, ciao, ! bella, ciao ciao, ciao! / O partigiano, portami via, ché mi sento di morir. // E se io muoio da partigiano, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / E se io muoio da partigiano, / tu mi devi seppellir. // E seppellire lassù in montagna, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / E seppellire lassù in montagna, / sotto l'ombra di un bel fior. // Tutte le genti che passeranno, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Tutte le genti che passeranno, / Mi diranno «Che bel fior!» / «È questo il fiore del partigiano», / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / «È questo il fiore del partigiano, morto per la libertà!»

Traducerea mea:
Azi dimineaţă, când m-am trezit, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Azi dimineaţă, când m-am trezit, / invadatorii am aflat. // Partizane, ia-mă cu tine, 'că simt că mor, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao ciao, ciao! / Partizane, ia-mă cu tine. // Şi dacă mor, ca partizan, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Şi dacă mor, ca partizan, / Tu trebuie să mă-ngropi, / Să mă îngropi in munţi, / la umbra unei flori frumoase. // Şi toţi cei care vor trece, / o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / Şi toţi cei care vor trece / vor zice “Ce frumoasă floare” / “Aceasta e floarea partizanului”, o bella, ciao! bella, ciao! bella, ciao, ciao, ciao! / “Aceasta e floarea partizanului mort pentru libertate”.
Bella ciao! In 9 limbi:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=-nSF40smtgw

*
Un alt cȃntec pentru libertate a fost cȃntat de germani:  “Die Gedanken sind Frei” (Gȃndurile sunt libere) poate fi ascultat pe blogul Cartim, unde sunt și versurile:

https://www.cartim.ro/gandurile-sunt-libere/

O strofa:
De voi fi aruncat în cea mai întunecată temniță,
Tot degeaba va fi,
Deoarece ale mele gȃnduri rup porți
Și dărȃmă ziduri : Gȃndurile sunt libere!
**

Decât un sclav viu, mai bine un mort care a luptat pentru libertate. Sclavi au fost - şi sunt mulţi - in această lume, dar in memoria colectivă au rămas doar aceia care au luptat pentru libertate.

Aveam 15 ani când am auzit pentru prima dată Bella ciao!. La acea vreme nu ştiam limba italiană, dar am învăţat instantaneu aceste versuri - care mi-au fost traduse (şi nu pot învăţa nimic pe de rost!!! Nimic altceva nu mai ştiu pe de rost). Datorită acestui cântec am ajuns să cunosc limba italiană - dorinţa de libertate o cunoşteam, probabil, din clasa a II-a, când am făcut tot posibilul să nu devin pionier. Pentru mine, “pionier” era egal cu “comunist”. Nimeni nu mi-a spus nimic despre ce înseamnă comunismul – din contră! Părinţii mei au avut de tras de pe urma ideilor mele…. deşi eram doar in clasa a II-a. Nu suport nici azi nedreptatea, îngrădirea dreptului la libera exprimare, rasismul, îngrădirea dreptului de a fi independenţi (de stat) din punct de vedere financiar…. Am avut de suferit? Da! Dar a meritat… Merită.

Bella ciao! Este cântecul care-mi place cel mai mult! Dincolo de rock, dincolo de alte cântece! E total separat. :)
Lumea cântă Bella ciao!:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=RzF47R_LnEg

Libertatea e obligatorie!

Străluciri de toamnă. Reflexii in oglindă

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat',
Cum nici al iernilor abis.

din poemul Vagabondul, de Robert Louis Stevenson (13.11.1850 – 03.12.1894), poet si romancier scoţian.

Dacă doresti să participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta ",(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la Reflexii in oglinda.

Autor foto Dan F.

Bibelouri in Perugia. Miercurea fără cuvinte

Fotografii cu tema “unic” pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

Foto de Dan F., octombrie 2016

Statuia lui David

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.

La 8 septembrie 1504 a fost dezvelită statuia lui David, plasată în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. Originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența, pentru a fi ferit de intemperii, iar în piață e plasată o copie.

Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței.

sursa

La 26 aprilie 1527, poporul florentin a pus stăpânire pe Palazzo Vecchio, constrângând Signoria să-i declare pe Medici rebeli. Aceștia au strâns cinci mii de soldați care au încercuit Piazza della Signoria. Asediații s-au apărat aruncând diferite proiectile asupra trupelor familiei Medici. Unul dintre proiectile a atins statuia David sculptată de Michelangelo, spărgându-i, în trei bucăți, brațul stâng. Vasari, însoțit de prietenul său Francesco Salviati, le-a recuperat. În 1543, la ordinul lui Cosma di Medici, brațul stâng al statuii a fost restaurat.

Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 m (5,17 m împreună cu soclul) a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David și a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori.

Blocul de marmură din care Michelangelo l-a sculptat pe David fusese extras din carierele de la Carrara, pentru sculptorul Agostino di Duccio. Acesta proiecta, în 1463, să sculpteze figura gigantică a unui profet, pentru una dintre nișele de la tribuna de nord a Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența. Trebuia să fie perechea statuii lui Iosua, concepută de Donatello, cu cincizeci de ani mai devreme. Realizarea proiectului s-a dovedit un eșec, iar sculptorul a trebuit să abandoneze blocul de marmură, după trei ani. Zece ani mai târziu, Antonio Rossellino a încercat să încheie el lucrarea abandonată, dar a fost nevoit, la rândul său, în fața dificultăților întâlnite să abandoneze lucrarea. Blocul de marmură nu era destul de compact, prezenta multe vine, și, mai presus de toate, era foarte îngust; s-ar fi potrivit mult mai bine unor sculpturi gotice, decât celor musculoase și masive ale Renașterii.

Michelangelo a știut să profite de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat.

sursa

Michelangelo Buonarroti Simoni (n. 06 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.