Având în vedere preocuparea majoră a unora pentru „protejarea" mediului înconjurător prin construirea de microcentrale electrice nucleare și având în vedere depozitele enorme de bombe și rachete cu încărcătură nucleară (care nu au fost încă distruse – și costă prea mult să fie distruse) și având în vedere cum le place unora să se joace de-a războiul și cu nuclearele, mi-am amintit o filă din istoria Statelor Unite ale Americii...
Adăposturile antinucleare
A trecut ceva timp până ce ideea a prins, dar multe firme au avut parte de boom economic pe tema aceasta. Din punct de vedere financiar, nu erau prea mulți cei care-și puteau permite astfel de adăposturi.
Statele Unite sunt cel mai cunoscut exemplu pentru adăposturi antinucleare.
În anii 1950 exercițiile publice în caz de atac nuclear erau rutină, dar președintele Eisenhower nu a promovat în mod activ construcția de adăposturi antinucleare. În aceste exerciții copiii de la școală erau învățați să se ascundă... sub bănci.
Guvernul a comandat filme despre adăposturi – le era lăudată valoarea și oamenii erau îndemnați să cumpere pentru că vor fi instruiți cum să le construiască / monteze și cum să le folosească.
Președintele Eisenhower a recunoscut efectele negative ale „fricii nucleare” asupra populației și i-a avertizat pe oameni: Nu trebuie să fim isterici. Putem fi vigilenți.
În anul 1957 a fost publicat „raportul Gaither”, în care se susținea, oficial, construirea de adăposturi care ar permite oamenilor să supraviețuiască în caz de atac, având speranța că vor putea ieși repede de sub pământ. Eisenhower îi sfătuia să adune provizii pentru șapte zile.
După ce Kennedy a devenit președinte, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Uniunea Sovietică, într-un discurs ținut în octombrie 1961, acesta le-a spus oamenilor să înceapă construirea de adăposturi pentru a-și proteja familia în caz de atac. Tot Kennedy a pus presiune pe membrii Congresului să aloce cel puțin 100 de milioane de dolari pentru a se construi o rețea publică de adăposturi antinucleare și pentru a se dota cu cele necesare. S-a votat. Mass media (și nu numai) a preluat „mesajul”. Au apărut broșuri cu instrucțiuni despre cum să-și construiască oamenii adăposturile.
Companiile producătoare de „materie primă” exploatau teama publicului și culegeau beneficiile financiare.
Aceste adăposturi au devenit un fenomen larg răspândit și datorită (sau din cauza?) insistențelor președintelui Kennedy – până în 1965 au fost construite mii de astfel de adăposturi, private și publice. Clădirile municipale au adaptat garaje și subsoluri pentru protecția civilă.
Specialiștii știu că astfel de măsuri n-ar fi ajutat prea mult. Sunt multe cauze care ar fi condus la eșec, cauze pe care le poate deduce oricine are minime cunoștințe de fizică și ceva logică în ceea ce privește comportamentul oamenilor în caz de dezastre.
Războiul rece a schimbat cultura americană – și nu numai – în mai multe aspecte importante. În SUA, teama de comunism a crescut foarte mult pe fondul relațiilor tot mai tensionate cu Uniunea Sovietică. Politicienii s-au cam folosit de frica publicului și și-au axat discursurile (în alegeri) pe măsurile drastice ce le vor lua împotriva comuniștilor. Lupta împotriva comunismului (și a comunismului împotriva „Occidentului”) a implicat amenințarea nucleară, pentru că cele două națiuni aveau arme nucleare pe care le îndreptau una asupra celeilalte.
Zicea Albert Einstein (cu optimism!!): Nu cred că civilizația va fi distrusă complet în urma unui război atomic. Probabil două treimi din oamenii de pe pământ vor fi uciși.