Ce faci când te întrebi „de ce?” și singurul răspuns posibil e mereu „degeaba”?
Se spune că sunt cinici acei oameni care au atitudini condamnabile, adică sfidează regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bun-simt. Nu cred că-i chiar așa de simplu de pus o etichetă celor care manifestă atitudini care pot fi „încadrate” la cinism.
Când e permisă pasiunea și când nu?!
Cinism provine de la numele locului unde se întâlneau discipolii lui Antistene (inițiatorul cinismului, un discipol al lui Socrate), gimnaziul Cynosarges, dar a fost interpretat și ca fiind înrudit cu termenul grecesc care înseamnă „câine”, în amintirea lui Diogene, considerat alt întemeietor al cinismului - cel care a consacrat Școala cinică; lui Diogene i se spunea „Câinele” - aluzie la modul sau de viață. (nu există dovezi certe că Antistene și Diogene s-ar fi întâlnit vreodată).
Cinicii antici pledau pentru practicarea virtuții într-un stil de viață simplu și detașat de mediul exterior. Prin secolul XIX, au fost accentuate aspectele negative ale filosofiei școlii cinice din Grecia antică și „cinism” a ajuns să desemneze neîncrederea cu privire la sinceritatea, bunătatea, corectitudinea motivațiilor și acțiunilor umane. Cinicul de azi nu are încredere în morala publică, nici în valorile morale bazate pe consens, mai ales când așteptările sale legate de societate, instituții, autorități sunt mari și îi sunt spulberate - așa că cinicul contemporan nu mai are așteptări de la autorități, instituții, organizații, de la oameni, în general, considerând ca toți (și toate) acționează numai în interes personal, pentru satisfacerea propriilor nevoi.
Poate că ați observat: cinismul e la modă, e „corect politic”! Cinicul de azi are o atitudine deschis negativă, disprețuitoare, nihilistă, față de principii, valori morale și culturale acceptate social; ignoră demonstrativ valorile morale individuale și consideră ca fiind inutile standardele etice pentru rezolvarea problemelor practice sau redundante. Cinicul neagă mila, compasiunea, simpatia pentru că nu corespund intereselor sale personale.
Gata cu gânditul (nu m-a durut!). Mai jos am adunat unele zise care ar putea caracteriza un cinic. Nu le cunosc autorii.
O să plec înainte de a veni, așa de tare mă grăbesc!
Ce caut eu în viața mea?
Norocul e prea puțin și lumea prea multă.
Suntem suma a ceea ce gândim, a ceea ce mâncam, a oamenilor pe care-i întâlnim etc. s.a.m.d..
Cum să nu le dai dreptate cinicilor cu privire la neîncredere, mai ales, când auzi de-astea?! Aristotel spunea că părerea „antistenienilor” era că nu se poate spune decât un singur lucru despre un lucru. Antistene susținea că unui lucru nu i se poate atribui niciun epitet, că nu putem afirma omul este bun, ci doar omul este om și bunătatea este bună, și concluziona: există doar individualul senzorial și nu concepte generale.
Viața celor mai mulți oameni: muncesc, mănâncă, dorm, și asta în fiecare zi!
Dragostea câștigă bătălii. Poate câștiga și războaie?
Dacă toți oamenii ar fi fost aventurieri omenirea ar fi dispărut până acum. Cei care nu știu ce-i frica sunt aventurieri; cei care simt frica stau acasă și fac copii.
Când nu știi ce se întâmplă poate fi greu să faci o alegere. Dar dacă știi ce va urma nu ar fi greu? Tot nu poți face ușor alegerea.
Să fii sărac e ca și cum ai fi mort, doar că respiri.
Folosești banul până începe să te folosească el.
Când vrei să scapi din jungla orașului mergi la grădina zoologică.
Ne luptăm pentru viața oamenilor! Cine-și dă seama împotriva cui luptăm?
"Normal" e doar un program la mașina de spălat.
Fii așa cum vrei, nu așa cum crezi că trebuie.
Zi-le oameni și dă-le pace!
Este mai bine să dai peste corbi decât peste linguşitori, căci cei dintâi te mănâncă după ce ai murit, pe când ceilalţi te mănâncă în timpul vieţii. (Antistene)