Responsabilitatea ca cenzura online

Probabil că fără norme imperative omenirea ar fi rămas la legea talionului... Normele sunt utile, pentru că... oamenii sunt oameni; unii oameni au parte de educație, alții nu s.a.m.d. – fiecare e unic, cum se spune. Cu sau fără educație, normele imperative au fost și vor fi mereu încălcate de cei care pot (și vor) să ardă etape pentru a-și atinge scopurile.

Începând cu anul 2020 a devenit foarte vizibil – de notorietate, aș zice – modul în care companiile de social media moderează conținutul utilizatorilor, și această moderare este impusă, în general, de guvernele diferitelor state... în interes public (afirmă autoritățile). Se ajunge, astfel, la dileme critice privind drepturile omului, în special dreptul la liberă exprimare.

Reglementarea mediului online

Pentru a impune responsabilitatea, multe guverne (din aproape toate statele) au început să reglementeze conținutul online – există cel puțin patruzeci de legi pentru platformele sociale, adoptate la nivel mondial în ultimii patru-cinci ani și alte zeci sunt în discuție. Această reglementare e o tendința îngrijorătoare, din punct de vedere al reprezentanților Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, și poate avea consecințe nefaste imense pentru dezbaterea și participarea publică.

Guvernele răspund presiunii publice cu soluții simple pentru probleme complexe. Cenzura e cel mai simplu mod de a împiedica ceva să fie adus la cunoștința publicului, dar politicienii (și nu doar ei) numesc această formă de cenzură responsabilitate pentru binele public. Unele guverne iau această legislație ca pe un mod de a limita discursul care nu le e pe plac și pot reduce la tăcere societatea civilă și orice alți critici.

Multe legi de reglementare a Internetului, făcute la repezeală, nu definesc fără echivoc ce înseamnă conținut ilegal sau dăunător; definesc vag ce înseamnă discurs care subminează ordinea publică, decența, moralitatea, suveranitatea, integritatea și securitatea statului. Se pune accent excesiv pe eliminarea conținutului, pe limitarea supravegherii judiciare, pe inteligența artificială sau algoritmi.

Prin aceste legi se pretind mecanisme de raportare ale utilizatorilor, mecanisme ce pot fi utilizate abuziv și de susținătorii partizani ai unui guvern pentru a fi eliminate comentariile critice, iar autorii comentariilor, discursurilor etc. sunt lipsiți de o cale juridică de atac în unele legislații.

Companiile de social media au parte de reacții dure, uneori, din partea unor guverne, când cenzurează/șterg – conform propriilor termeni și condiții - discursul unui politician care incită la ură, de exemplu; riscă suspendarea pe termen nedeterminat a unei rețele sau alta, având de pierdut toți utilizatorii de bună-credință. Prin astfel de blocaje se limitează capacitatea oamenilor de-a avea acces la informații, dar afectează în multe cazuri munca, sănătatea și educația, costurile economice fiind uriașe, subminând chiar dezvoltarea unei economii.

Cu unele excepții, pozitive, nevoia de a reglementa industria tehnologiei informației în ceea ce privește problemele reale precum criminalitatea gravă, extremismul, hărțuirea online, informațiile false, rasismul, practicile de manipulare a pieței etc., este exploatată pentru a submina libertatea de exprimare și pentru a obține acces mai mare la datele private. Multe legi au impus sectorului privat cerințe de cenzură și de colectare a datelor excesiv de largi. Practicile monopoliste în privința colectării de date (în special, dar nu numai) nu fac subiectul acestui text.

Unele legi sunt concepute pentru a suprima conținutul critic la adresa guvernului, mai degrabă decât pentru a proteja utilizatorii de materialele dăunătoare. Altele diminuează standardele procesului echitabil eliminând necesitatea unei hotărâri judecătorești sau impunând utilizarea inteligenței artificiale (AI) pentru eliminarea conținutului, ambele putând duce la daune colaterale semnificative pentru exprimarea politică, socială și religioasă.

Presiunea exercitată de unele guverne împotriva criptării datelor, care este o măsură esențială pentru confidențialitatea datelor și securitatea cibernetică, dar și un instrument esențial pentru jurnaliștii de investigații, pentru apărătorii drepturilor omului în întreaga lume, poate pune în pericol nu doar democrația, informarea, ci și integritatea, viața activiștilor.

Un număr tot mai mare de legi facilitează supravegherea guvernamentală subminând criptarea și obligând platformele să stocheze datele utilizatorilor pe servere din țară, cerință care face ca datele utilizatorilor să fie vulnerabile din cauza setărilor cu standarde slabe de siguranță ale statului în cauză și care face mai dificilă sarcina companiilor de a oferi servicii transnaționale cu puternice caracteristici de securitate cibernetică.

Reglementarea ar trebui să asigure că puterea nu se acumulează în mâinile câtorva actori dominanți, fie guvern, fie sectorul privat. Motivația pentru o mai mare reglementare crește riscul ca în loc să reducă și să descentralizeze puterea companiilor din industria tehnologiei informației, guvernele să încerce să o folosească în propriile scopuri, încălcând drepturilor utilizatorilor.

Reprezentanții statelor autoritariste, totalitare, afirmă de mulți ani că drepturile omului sunt un moft, că un popor nu poate fi pus la respect decât cu mână de fier.

Libera exprimare este supusă unei presiuni fără precedent în întreaga lume, susțin cei de la Freedom House, Citizen Lab, Amnesty Internațional.

Multe guverne încălcă regulile unui stat de drept și, prin diferite programe/aplicații, monitorizează conversațiile private când vor, extrăgând de pe dispozitivele personale ale celor vizați inclusiv fotografii, folosindu-le în contexte care pot aduce inclusiv condamnări penale, deși inițial sunt chestiuni nevinovate, dar astfel pot fi reduse la tăcere vocile care vorbesc împotriva guvernanților autoritari, dictatoriali.

Impactul reglementărilor asupra drepturilor omului variază de la o țară la alta. În democrațiile consolidate, cerințele bine elaborate pentru platforme au potențialul de a atenua daunele online, consolidând în același timp transparența și responsabilitatea. Cu toate acestea, legi similare pot fi utilizate abuziv de politicieni autoritari pentru a elimina discursul politic, social și religios nonviolent.

Acolo unde lipsește controlul și echilibrul democratic, oficialii guvernamentali vor exploata reglementările pentru a pedepsi orice companie social media care moderează discursul politicienilor sau respinge ordinele arbitrare de a elimina conținut sau de a preda date.

Pericolul pe care îl reprezintă cele mai rele inițiative legislative de reglementare a internetului este imens - dacă puterea reglementării e doar în mâinile statului, capacitatea de a cenzura, supraveghea și manipula oamenii în masă poate facilita corupția politică la scară largă, poate submina procesul democratic și poate reprima vocea oponenților politici și a cetățenilor din populațiile marginalizate, minoritare. Măsurile cele mai problematice pot duce la o cenzură sporită a disidenței politice, a raportărilor de investigații și a exprimării identității etnice, religioase, sexuale sau de gen, în special în rândul comunităților marginalizate.

Combaterea agresivă a ceea ce este înțeles ca fiind conținut dăunător riscă să reducă la tăcere și discursul protejat, discurs care – conform dreptului internațional - ar trebui permis. Intervenția în conținut, eliminarea conținutului, afectează dreptul la libera exprimare, dreptul la confidențialitate și poate duce la cenzură.

Ce este cenzura

Cenzura reprezintă puterea de control asupra conținutului și a împiedicării diseminării informației către public de către un grup de control: guverne, grupuri religioase sau de mass-media. (există și alte forme de cenzură – secrete comerciale, militare, confidențialitate în diverse raporturi s.a., care nu pot fi numite cenzură cât timp rămân în limite rezonabile).

Cenzura poate fi aplicată tipăriturilor, muzicii, teatrului, filmelor, televiziunii, radioului, artei, benzilor desenate, jocurilor video, site-urilor web etc. de o autoritate, cu scopul de a limita sau preveni răspândirea materialelor sau ideilor considerate ilegale, imorale, periculoase, mincinoase, greșite s.a.m.d.

În bătălia cu mize mari dintre state și companiile de tehnologie, drepturile utilizatorilor de internet au devenit principalele victime. Un număr tot mai mare de guverne își afirmă autoritatea asupra firmelor de tehnologie, forțând adesea companiile să respecte cenzura și supravegherea online. Aceste evoluții au contribuit la un atac fără precedent asupra liberei exprimări online, provocând scăderea libertății globale a internetului pentru al 11-lea an consecutiv (afirmă cei de la Freedom House, in 2021).

Începând cu ultimii doi-trei ani autoritățile presupun că toți indivizii, nu doar copiii, sunt vulnerabili și au nevoie de protecția împotriva materialelor ofensatoare și/sau periculoase, indiferent dacă e pornografie, rasism, critică radicală a autorității politice și/sau religioase existente. Altfel spus, prin noile reglementări cerute a fi impuse în mediul online ni se arată că nu se poate avea încredere în indivizi să decidă ce doresc să vadă și să citească sau nu sunt capabili să își formeze liber opiniile.

Cenzura poate avea aspecte profund intruzive, putând fi folosită pentru a controla libertatea de exprimare și de gândire a individului, pentru a schimba conștiințele în masă sau pentru a asigura întâietatea mesajului propagandistic.

Cenzura există în statele totalitare și în statele democratice, în comunism și în capitalism. A existat în trecut, există în prezent și – în mod cert – va exista în viitor.

Există – întotdeauna au existat și vor exista – indivizi care cred că cenzura e o metodă utilă – și de dorit – pentru a apăra valorile societății (valori care par că trebuie să fie identice pentru toată suflarea). Poate mai mult ca niciodată, cenzura este azi folosită în special de guvernele autoritare, de unele grupuri religioase dar și de corporații ca un mijloc prin care pot obține și păstra puterea.

Cenzura, care a fost întotdeauna o metodă de a controla fluxul de informații și ideile cetățenilor, a ajuns să fie considerată și folosită ca instrument de represiune.

La voia algoritmilor

Când cineva postează sau caută conținut pe platformele online, o companie gestionează acel proces și decide cum sunt stocate și puse la dispoziție informațiile și în ce ordine apar.

Pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc internetul pentru a accesa informații, pentru a-și exprima opiniile, a protesta și a mobiliza pe alții, modul în care platformele private și statele restricționează sau stimulează conținutul online are consecințe imense pentru dezbaterea publică și participarea publică.

Utilizarea tot mai frecventă a algoritmilor pentru a modera conținutul poate duce la ștergerea conținutului jurnaliștilor, activiștilor, a discursurilor care nu încălca regulile unei platforme online sau a legislației cu privire la discriminare, incitare la violență etc. Algoritmii fac erori frecvente.

Interzicerea conținutului periculos în sine este contrară standardelor de exprimare liberă, cât și imposibil de realizat la scară globală. Unii își imaginează că pot împiedica diseminarea conținutului periculos prin implementarea unor algoritmi care să purifice conținutul nepotrivit. Algoritmul e scris de oameni (inițial) și este o succesiune de activități / operațiuni ce trebuie efectuate într-o anumită ordine pentru a se ajunge la un rezultat dorit. Oamenii sunt supuși greșelii, algoritmii cu atât mai mult (să zic așa).

Cum poate fi diminuată dezinformarea din conținutul online? Pare destul de simplu, dacă e să cred ce a scris Alex Campbell în Just Security:

În absența datelor detaliate despre convingerile politice ale utilizatorilor, vârsta, locația și sexul care ghidează în prezent reclamele și conținutul sugerat, dezinformarea are șanse mai mari de a se pierde în zgomot.

Alături de dezinformare se pot pierde în zgomot discursurile care incită la ură, extremismul s.a.m.d. Practic, platformele online, alcătuiesc profilul utilizatorului în baza diferitelor date: personale, vizualizări precedente, intervenții/comentarii ici-colo, cumpărături etc., apoi redirecționează / sugerează anumite reclame, anumit conținut către acești utilizatori. Eliminarea acestor recomandări (prin redirecționări făcute algoritmic), ar putea diminua răspândirea unui anumit gen de conținut în funcție de profilul utilizatorului).

Așa cum stau lucrurile acum, companiile de publicitate, platformele de socializare sunt libere să colecteze practic orice informații doresc și să le folosească oricum le avantajează rezultatul final.

Reglementarea e utilă - in unele cazuri se impune cu necesitate - dar nu cu încălcarea unor drepturi si libertăți fundamentale. Doar că... cine vrea să facă rău are o mulțime de metode. Cu toate normele imperative existente in mediul fizic asistăm la o mulțime de încălcări cu rezultate dezastruoase. De ce ar crede cineva că va fi diferit in "lumea Internetului"?

Controlul conținutului pe bază de algoritmi nu mi se pare fiabil – în sensul că vor exista prea multe erori, existând riscul să dispară conținut care, în mod obișnuit, se bucură de protecția legii în ceea ce privește libertatea de exprimare (în primul rând). Cum va fi "definit" in algoritm "conținutul dăunător/indecent" etc.? Sunt noțiuni relative.

Mai multe pe temă:

https://web.mit.edu/gtmarx/www/cenandsec.html

https://freedomhouse.org/report/freedom-net/2021/global-drive-control-big-tech

(cu exemple de abuzuri, metode de control și acces ilegal la datele utilizatorilor)

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

La loto doar cu buletinul

După credit doar cu buletinul a venit rândul biletului loto doar cu buletinul (din luna februarie a.c., dacă am înțeles bine). Ieri am aflat că cine vrea să cumpere un bilet de la Loteria Română trebui să prezinte actele la înregistrat într-o bază de date.

Politicienii din Ro au ieșit din facultatea mintală? Doar întreb; nu afirm. Cum să fii obligat să-ți dai toate datele de identificare atunci când cumperi un bilet? Nume, prenume, adresa, cod numeric personal (CNP)... Cine bagă mâna în foc că nu se poate manipula sistemul, că baza de date nu poate fi folosită în alte scopuri decât cele declarate?! Să mai zic de încălcarea legislației privind datele cu caracter personal (GDPR)?! Și asta nu doar pentru că politrucii au scris în legea lor să fie stocate datele cel puțin (!) cinci ani în timp ce legea normală scrie cel mult nouă luni, dar preferabil cât mai puțin timp.

Și pentru loz în plic trebuie prezentat actul de identitate pentru înregistrare?

Motivul pentru care legea privind jocurile de noroc ar fi fost modificată în acest fel: combaterea dependenței de jocuri de noroc! Cică, vor să interzică dependenții de jocuri de noroc... Când este o persoană considerată dependentă de jocuri de noroc? Cine hotărăște asta? Vânzătorul de bilete loto/jetoane?

Dacă baza de date nu e una comună pentru toți cei care oferă astfel de servicii (am dedus că nu e, dar or fi rezolvat) oricine poate lua sălile la rând...

În viziunea unora, pare că mărirea numărului de săli/agenții unde se poate juca e o metodă prin care se descurajează dependenții... Altfel, de ce-or răsări așa multe astfel de locuri, din trei în trei clădiri? Cică, vor să mute sălile cu jocuri de noroc la margine de oraș, să-i salveze pe minori și pe dependenți... Ăhăă.

Alt motiv. Cică vor să protejeze minorii. Tot pentru protejarea minorilor, online, e posibil ca toți consumatorii de internet să fie obligați să dea fel și fel de date personale dacă vor să-și păstreze/deschidă un cont online – dacă legea propusă de femeile din partidul liberal ar fi votată vreodată.

Pentru a afla dacă o persoană e minoră e suficient să citească vânzătorii de bilete/jetoane actul de identitate, nu trebuie să înregistreze datele tuturor celor care joacă la loto.

Ce-or urmări, cu adevărat, prin așa lege? De grija oamenilor nu se agită ei! Copiilor li s-au vândut jeleuri cu HHC, pentru dependenții de jocuri nu există tratament specializat subvenționat... Multe școli și spitale stau gata să cadă... Inflația e aproape de cer; veniturile cetățenilor sunt tot mai mici și taxele tot mai mari...

Vor CNP-uri pentru alegerile de anul viitor? Vor să știe cine nu locuiește la adresa din act? Vor să aibă o bază de date din care să știe care funcționari/gestionari etc. ar putea fi indezirabili? Vor să le fie (și) mai ușor celor de la fisc să urmărească banii prin conturile oamenilor? Vor să știe dacă cei care primesc ajutor social cheltuiesc banii la păcănele? De ce nu și asemenea bază de date pentru cei care cumpăra tutun, alcool, sucuri cu zahăr și ale produse nesănătoase? Oh! Poate tocmai le-am dat idei, și-o să putem cumpăra alimente numai cu rețetă de la nutriționist.

Acest text este scris în urma unui schimb de mesaje cu Suzana, la o postare anterioară. Credeam că vor să verifice una-alta, dar ei înregistrează în baza de date pe toți cei care cumpără un bilet loto. Cumperi un bilet într-un an și datele tale personale sunt acolo cinci ani (dacă n-or fi corectat legea, ulterior, și sub acest aspect, și rămâi acolo între 30 de zile și 9 luni).

Venitul de baza universal. Aspecte generale

Venitul de bază universal garantat și necondiționat despre care se face vorbire în multe state din lume este, din punct de vedere financiar, utopie. Ca idee, e o idee bună, dar care sunt implicațiile în timp se poate doar bănui; cât de constant și îndestulător poate fi, în timp, e o necunoscută.

Decidenții politici par a prefera ca experimentele ce au avut/au loc să simuleze avantajele unui venit de bază universal fără a simula și dezavantajele acestuia – la dezavantaje intrând și reducerea / dispariția beneficiilor care există azi dar și creșterile de taxe și impozite.

Pentru susținătorii absoluți ai venitului de bază universal pare a nu conta că o analiză mai atentă sugerează că punerea în practică a ideii poate fi contraproductivă sau pur și simplu imposibilă. Un pic de scepticism, un pic de... gândire logică, dacă nu financiar-economică (pe termen lung) poate nu ar strica.

Am mai scris: susțin orice formă de ajutor social suficient pentru a acoperi nevoile de bază ale celor care nu se pot descurca singuri, dar am mari dubii că un venit de bază universal gândit cum îl descriu susținătorii va diminua sărăcia și inegalitățile. Într-un fel, se iau banii de la săraci și sunt dați tuturor. De ce spun că se iau bani de la săraci? Pentru că acum există ajutor social direcționat spre anumite persoane; după aplicarea venitului de bază universal aceste ajutoare (pentru asistență medicală, subzistență, dizabilități, familii monoparentale, ajutor de înmormântare etc.) vor fi anulate, și înlocuite cu venitul garantat.

Automat, fondurile pentru acest venit (tot formă de ajutor social) vor trebui mărite din ceva, și vor fi mărite din... taxe și impozite (directe/indirecte) mai mari, ceea ce conduce – aproape automat – la creșterea prețurilor produselor și serviciilor, și venitul de bază primit de cei săraci și foarte săraci va ajunge să fie insuficient în timp relativ scurt, fiind de un relativ ajutor celor care au alte surse de venit – astfel, nu se poate spune că se vor diminua inegalitățile sau că – mai ales! - va fi eradicată sărăcia.

Multe probleme sociale actuale sunt înrădăcinate în societate și din cauza faptului că am neglijat democrația – pentru democrație trebuie luptat în fiecare zi, nu doar din patru ani (din cinci în cinci pentru președinte). Firimiturile pe care se forțează unii să le picure în societate pentru a determina /convinge oamenii să stea cuminți pe la casele lor, distrași și liniștiți e o mare problemă pentru democrație. Prin implicare civică poate exista o societate mobilizată, activă din punct de vedere politic, putând construi instituțiile necesare pentru prosperitate comună în viitor, protejând în același timp și pe cei dezavantajați.

Această formă de asistență socială – venitul de bază universal - este o intervenție a statului care subminează solidaritatea socială și nicidecum nu ajunge la cauzele care stau la baza sărăciei, șomajului și inegalității. Plata fără condiții nu va elimina sărăcia și nici insecuritatea.

Soluții posibile de ajutor, azi

Sărăcia, șomajul, inegalitatea, insecuritatea sunt probleme sistemice care nu pot fi rezolvate oferind indivizilor sume mici de bani pentru a crește – în special - consumul.

O reducere a fiscalității, investiții naționale în industrie și infrastructură, un plan realist de dezvoltare economică ce ar putea ajuta indivizii să se descurce singuri fără a-i împovăra cu taxe și birocrație, un sistem de învățământ actualizat la mileniul trei, la care să aibă acces toți copiii/tinerii, posibilitatea reală de a negocia salariile, sunt câteva dintre măsurile mai utile în încercarea de a reduce numărul celor săraci.

Serviciile publice furnizate în funcție de nevoie au mai multe șanse să fie incluzive, egalitare și să încurajeze solidaritatea (din mult/puținul meu ajunge ceva și la cei care nu au deloc și nici nu se descurcă să obțină).

Ar putea fi mărite redevențele pentru diferitele concesiuni în ceea ce privește exploatarea resurselor solului și subsolului de companii străine/românești de stat sau private.

Ideea de a oferi bani gratis indivizilor se potrivește cu afirmația neoliberală că serviciile sunt mai bune atunci când piețele oferă și clienții aleg. Dar! Modelul a avut oarecare succes în experimentele făcute în state unde nu există servicii publice gratuite și unde oamenii au ales să cheltuiască banii primiți pentru educație, pentru asistență medicală și pentru a cumpăra bunuri esențiale.

Ideea unor servicii de bază universale, servicii publice care permit fiecărui cetățean să trăiască o viață mai bună prin accesul la securitate, la un loc de muncă, la transport, la informații, la adăpost și hrană sunt mai importante – și (mai) fiabile - pentru ca individul să poată contribui deplin la dezvoltarea economiei, să se simtă util.

Una e să satisfaci direct nevoile oamenilor cu venituri mici sau deloc și alta este să oferi aceleași sume și celor care, practic, nu au nevoie de ele (ce să facă un miliardar cu 20 mii de lei anual, de exemplu?)

Potrivirea ajutoarelor sociale existente la costurile vieții e mai ieftină și oferă valoare pentru întreaga economie, putând să stimuleze și noi activități.

Venitul de bază universal și la dreapta și la stânga spectrului politic

Unii se dau a fi uimiți că există o perfectă unitate între cei de dreapta și cei de stânga în privința acestui venit. Hm. Având în vedere cât capital politic ar putea aduce nu e de mirare. Într-un fel, toți îl vor; probabil că alegerile politice le vor câștiga cei care oferă suma cea mai mare...

Ideea venitului de bază universal necondiționat este mai mult o idee politică decât economică și a prins perfect în tot spectrul politic. Unii analiști observă că susținătorii (de dreapta și de stânga) sunt mai ales dintre radicali – fapt ce ar putea ridica un semn de întrebare în plus; ar trebui, poate, să tragă un semnal de alarmă.

Când?! Cum va fi implementat? Contează mai puțin când e vorba despre câștigarea capitalului electoral. Pe politicieni nu-i doare gura să promită, mai ales în campaniile electorale, implementarea programului (un venit de bază universal, mare probabil) – dar n-ar fi prima dată când se fac promisiuni care nu sunt ținute; cetățenii sunt liberi să creadă și să voteze – farmecul democrației! - iar ce vor face politicienii mai apoi... au făcut și cu alte ocazii: au uitat.

Liberalilor le-ar conveni un astfel de program social deoarece ar scăpa de birocrație, lăsând pe fiecare să cheltuiască banii pe ce vrea – n-ar mai împarți banii pe capitole: sănătate, încălzire, subzistență etc.: fiecare ar fi, practic, pe cont propriu și n-ar mai avea motive să vină la ei cu jalba-n băț. Ei susțin acest program de ajutor social ca înlocuitor pentru toate formele de asistență socială care există azi și care forme sunt ineficiente așa cum se prezintă. S-ar reduce birocrația și controalele, și banii pierduți cu cheltuielile administrative (risipă guvernamentală) și beneficiarilor le-ar fi mai bine. S-ar reduce și responsabilitatea politicienilor.

Totuși, printre liberali pare că sunt cei mai mulți sceptici, considerând măsura ca nu foarte populară, fiind conștienți că presiunile bugetare ar putea duce ușor – într-un moment sau altul - la eliminarea acestei cheltuieli guvernamentale.

Pare că printre liberali și progresiști sunt cei mai mulți care observă că oamenilor săraci nu le lipsesc doar banii. O societate sănătoasă, bogată ar trebui să ofere celor dezavantajați servicii și sprijin adecvate, ar trebui să ofere tuturor un cadru economic, financiar, politic în care să se poată dezvolta prin propriile forțe – împovărarea cu taxe a celor care câștigă cât să se întrețină pe ei și familia lor nu e o măsură utilă unei societăți care speră să se dezvolte.

Despre dorința socialiștilor (stânga politică, adică) de a implementa un astfel de program n-am de ce să mai scriu: se știe că socialiștii sunt paternaliști = tătuci. Își imaginează că acest venit de bază ar permite mai multor oameni să devină antreprenori, să urmeze cariere artistice, să găsească locuri de muncă mai bine plătite sau să lucreze mai puțin dacă doresc.

Socialiștii, însă, par de două ori utopici când susțin că vor să păstreze și serviciile publice actuale și nici nu pare să le treacă prin cap că aceste servicii deja existente pot fi îmbunătățite și susținute mai mult financiar.

Foarte mulți dintre (poate toți) susținătorii venitului de bază universal necondiționat par să creadă că banii rezolvă toate problemele unei societăți.

Când va fi să fie implementat venitul de bază universal – să nu fie deloc! - sper să nu fie și obligatoriu.

Sunt de acord că susținătorii acestui venit de bază universal au de rezolvat o problemă de logică:

- venitul va trebui să fie stabilit la un asemenea nivel încât să își îndeplinească scopul propus (și, probabil, va trebui indexat cu rata inflației, în timp – și va fi inflație, oho!) - caz în care e improbabil din punct de vedere financiar și poate ruina statul din punct de vedere economic;

- venitul e stabilit la un nivel fezabil din punct de vedere fiscal – caz în care nu-și va atinge scopul.

Implementarea sistemului de ajutor social sub forma venitului de bază universal garantat va face din toate statele care îl implementează state sociale.

Fără venitul de bază universal va fi mai rău

Susținătorii venitului de bază universal (garantat și necondiționat) susțin că fără această formă de ajutor social lucrurile ar sta și mai rău. Mai rău cum?! Cei care nu au ce pune pe masă nu vor avea ce pune pe scaun?!

Sub orice formă va fi implementat, venitul de bază universal nu va fi de ajutor lucrătorilor pentru a obține mai mult control prin negocieri colective – capacitatea de a-și negocia un salariu decent pentru un trăi decent și nici pentru condiții de muncă decente, în siguranță. Angajatorii nu vor fi încurajați să ofere un salariu suficient pentru un trai decent și nici nu va fi redus decalajul dintre partea de sus și cea de jos a ierarhiei la locul de muncă. Venitul de bază universal nu va modifica relațiile de putere dintre muncă și capital.

Fără acest venit de bază universal – susțin fanii – crește probabilitatea de revolte sociale, de conflicte, de migrație și proliferarea grupărilor extremiste care (între altele) alimentează nemulțumirea socială.

Altfel spus: venitul de bază universal va aduce pace mondială, toți imigranții vor pleca în statele de unde au venit și vor trăi fericiți din ajutor social, extremiștii vor deveni moderați și o mie de ani pace vor fi instaurați?

Argumente contra venitului de bază universal neconditionat(4)

În ideea de a da bani gratis tuturor oamenilor de pe Terra, pentru diminuarea inegalității veniturilor (?!), unii s-au gândit la ceva numit venit de bază universal garantat și necondiționat - căruia i-au atașat câteva caracteristici pe care ei le numesc importante - de care să beneficieze în mod egal și bogații și săracii, și cei care muncesc și cei care nu muncesc, și cei care vor să muncească și cei care nu au chef să muncească. Ideea, în sine, nu doar pare, dar este utopie – din punctul meu de vedere, desigur (dar nu doar al meu).

Există argumente pro venit de bază garantat și argumente contra. Mie-mi pare că argumentele contra sunt mai puternice, dar e posibil să nu fiu obiectivă.

Argumente contra venitului de bază universal

1. Costul foarte mare

Oare de ce experimentele care s-au desfășurat în unele state au durat doar un an sau doi sau fost oprite înainte de termenul hotărât inițial? Costuri ridicate. În plus, la majoritatea acestor experimente au participat câteva sute/mii de persoane (în funcție de stat), nu câteva zeci de miliarde sau măcar zeci de milioane.

Cât ar trebui să fie bugetul unui stat pentru a acoperi o astfel de cheltuială?! Banii vor fi dați tuturor, necondiționat, dar care e certitudinea că măcar jumătate vor reveni – sub o formă sau alta - în buget?

Chiar dacă ar fi eliminate toate celelalte programe sociale ale unui guvern sau altul s-ar acoperi numai o mică parte din sumele necesare unui astfel de venit de bază universal garantat. Iar suma care ar acoperi doar nevoile de baza ar lasă oamenii tot în sărăcie, practic.

Pentru a obține banii la bugetul de stat ar trebui mărite anumite taxe, care vor conduce la majorarea prețurilor bunurilor și serviciilor, ceea ce ar diminua valoarea acestui venit de bază universal.

Bogații pot refuza – pe drept – o impozitare foarte mare, iar împrumuturile la care ar trebui să apeleze unele state (sau toate!) ar crește datoria publică (națională).

Dacă acest venit – cât o fi el (prea mare n-are cum fi) – elimină (cum se preconizează) toate celelalte forme de asistență socială: indemnizații diverse (alocația pentru copii, cea pentru familiile monoparentale, pentru persoanele cu dizabilități), asigurarea medicală și altele de gen... vor avea suficienți bani cei care au grave probleme de sănătate și care azi își permit tratamente și medicamente prin sistemul actual? Fiecare act medical, de exemplu, va fi plătit „pe loc” de individul care beneficiază de acesta? Toți bolnavii cronici vor fi nevoiți să-și asigure tratamentele din acest venit de bază universal? (va fi suficientă această suma pentru cei care au nevoie de chimioterapie, de exemplu?!)

2. Reduce stimulentele pentru muncă

Sunt situații în care un venit minim garantat poate reduce pofta de muncă a unora. Mulți ar vrea să muncească și azi, dar să rămână cu ceva mai mult decât acoperirea (parțială, în foarte multe cazuri) a nevoilor de bază.

În momentul în care unii aleg să trăiască numai din acest venit de bază universal necondiționat se poate spune că nu prea e mare lucru de făcut și economiile nu au decât de pierdut: sacul din care iei și nu pui se golește la un moment dat.

Un ajutor social de subzistență poate motiva oamenii să caute să muncească, dar... să aibă unde, să aibă calificarea cerută unui post sau altul, să aibă posibilitatea să urmeze cursuri de reconversie profesională și să aibă un salariu care să-i permită măcar un pic mai mult decât acoperirea nevoilor de bază.

Un venit de bază universal garantat ar putea eroda – pe termen lung – dorința unor oameni de a merge la muncă. La început, fiecare își va lua, poate ceva zile libere, va sta cu familia, va călători, dar va dori să muncească. Unii ar putea să-și dea seama că nici nu le trebuie foarte mulți bani pentru a le fi bine fără pretenții deosebite și nu se vor mai înghesui să muncească: vor alege să nu mai lucreze cu normă întreagă sau să renunțe definitiv.

3. Oferă bani în plus celor care nu au nevoie

Programele guvernamentale de asistență socială existente azi sunt orientate spre acele persoane care au venituri mici sau nu au deloc. Venitul de bază universal va fi oferit atât celor bogați cât și celor săraci. Chiar și milionarii vor primi plăți lunare de care nu au nevoie!

Să ne imaginăm în România că toți banii care sunt azi alocați programelor de asistență socială (indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului, alocația copiilor, indemnizațiile pentru cei cu dizabilități, pentru familiile monoparentale, pentru și pentru...) ar înceta să fie direcționați numai spre cei care au nevoie și ar fi împărțiți, egal, între toți cetățenii țării, minori și adulți, doar pentru că există (n-ar fi suficiente fondurile alocate azi programelor de asistență socială). Aceste programe ar trebui desființate și găsite multe alte surse de finanțare pentru un proiect gen VBU.

Pe scurt: un astfel de program nu ar reduce sărăcia, ci ar putea-o exacerba – sunt de părere unii economiști – pentru că după ce venitul universal este împărțit fiecare ar cam trebui să se descurce cu acesta și numai cu acesta, fără alte facilități gen medicamente cu preț compensat, ajutor pentru încălzire și alte compensații.

Acest venit ar fi util dacă ar veni ca un fel de suplimentare a sumelor primite prin programele de ajutor social, și nu înlocuitor pentru acestea - dar chiar și așa programul tot ar fi costisitor (nu doar pentru bogați, ci și pentru cei din clasa de mijloc care ar trebui să plătească).

4. Diminuează stima de sine

Un loc de muncă poate fi mai mult decât o sursă de venit pentru unii oameni, și poate conferi un sentiment de valoare pentru toți cei care au un loc de muncă.

În unele cazuri ar putea fi posibil ca oamenii să se simtă nesemnificativi, inutili, dacă salariul e înlocuit cu un astfel de venit – probabil că nu ar fi foarte multe cazuri, dar ar fi.

Pe de altă parte, foarte mulți oameni merg la muncă nu pentru că le place ceea ce fac, ci pentru că primesc un salariu – satisfăcător sau nu. Cu acest venit de bază universal unii ar putea renunța definitiv la muncă – poate nu foarte mulți, dar ar fi, mai ales dintre cei care câștigă cât să-și acopere nevoile de bază. Alții ar alege să facă ce le place chiar dacă ar fi prost plătiți (pentru că au acest venit garantat); unii ar alege să-și dedice timpul pasiunilor s.a.m.d.

5. Poate conduce la reducerea salariilor

Unii economiști susțin că salariile ar crește, iar alți economiști susțin că ar putea scădea – tind să cred pe cei din urmă deoarece angajatorii au interesul să-și mărească profitul (și) prin scăderea salariilor, iar un stimulent venit gratis, de la stat, le-ar permite să-și plătească angajații cu mai puțin (sigur, nu mai puțin decât salariul minim pe economie – acolo unde există).

În general, oamenii care au și alte surse de venit sunt dispuși să-și rotunjească veniturile lucrând pentru ceva bani în plus sau sunt dispuși să lucreze pentru bani mai puțini deoarece ar face ceea ce le place.

Din acest punct de vedere nu există studii serioase (la scară mare) care să încline balanța serios într-o parte sau alta.

Totuși, dacă tendința ar fi de scădere a salariilor guvernele ar putea interveni prin creșterea salariului minim. Orice creștere a salariilor, însă, poate conduce (mai devreme sau mai târziu) și la o creștere a prețurilor bunurilor și serviciilor ceea ce... ar duce la un fel de ce iau pe mere dau pe pere.

6. Nu rezolva cauzele fundamentale ale sărăciei

Oamenilor care trăiesc în sărăcie le lipsesc nu doar banii. Lipsa banilor poate fi rezultatul unei conjuncturi de viață. Mulți dintre oamenii săraci au probleme de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.), au sănătate precară (venitul în sine nu i-ar vindeca de boli), le lipsesc abilitățile necesare pentru piața muncii și/sau educația (în sens de studii).

Simpla oferire de bani nu rezolvă aceste probleme. În plus, lipsa unui anumit nivel de educație (și nu numai) ar putea duce la creșterea natalității – fapt care nu e rău în sine, dar... bugetul pentru venitul de bază universal va trebui să tot crească. Natalitatea ar putea crește și datorită faptului că mulți ar simți că au ce le oferi copiilor. Dar! Să nu uit că există politici de control al nasterilor.

Un om sărac ar putea beneficia de asistență medicală gratuită, de exemplu, nu ar avea neapărat nevoie de bani pentru a merge la medic (doar să aibă un medic în apropiere); asanarea unei mlaștini, de exemplu, e mai importantă, uneori, decât banii pentru nevoile de bază – sunt distruși țânțarii care transmit boli ce diminuează capacitatea oamenilor de a munci. Și tot așa.

Pe de altă parte, cei care nu mai trebuie să-și facă griji – să lupte! - pentru existența zilnică ar putea face față mai ușor celorlalte probleme: boli, dependențe etc., sau ar putea și să transforme în afacere o pasiune.

La o prima vedere, venitul de baza universal garantat poate părea o minune care salvează oamenii de sărăcie. La o a doua privire... personal, prefer să nu mă bucur pentru satisfacerea nevoilor de moment fără a gândi implicațiile pe termen lung.

Argumente pro venit de baza universal(3)

Sunt unii care doresc ca o anumită sumă de bani să fie oferită gratis, în mod egal, fără vreo condiție, tuturor oamenilor de pe Terra în scopul de a diminua inegalitățile sociale, urmărindu-se eradicarea sărăciei. Această sumă este numită venit de bază universal garantat și necondiționat.

Argumente pro venit de bază universal

1. Rata sărăciei va fi redusă

Acest argument apare ca fiind cel mai important în teoria celor care susțin acest venit de bază universal, în ideea că atunci când toți oamenii vor avea suficienți bani pentru a supraviețui nimeni nu va trăi sub nivelul sărăciei (doar un pic deasupra?!) Susținătorii enumeră și unele caracteristici ale acestui venit de bază garantat.

Rata sărăciei va fi redusă pentru o anumită perioadă de timp, nu pentru totdeauna având în vedere mecanismul economic-financiar.

2. Reduce inegalitatea veniturilor

Unii își imaginează că prin acest venit va fi redusă inegalitatea. Cum?! Venitul de bază universal este pentru toți – în mod egal sau în funcție de alte venituri? Susținătorii afirmă că e egal, pentru toți cetățenii unui stat (zone geografice/Terra) indiferent de statutul lor social. Și atunci, cum e redusă inegalitatea când – de exemplu – unii vor avea 4000 de lei, de la 2000 de lei, iar alții vor avea 2000 de lei de la zero lei?! Cei cu 2000 de lei vor avea strictul necesar și numai strictul necesar, dar inegalitatea veniturilor există. Sau... nu există?!!! Inegalitatea nu se va reduce (va rămâne, dar la alt nivel).

Unii spun că plățile universale pot reduce diferențele salariale – cică, acest venit ar crește veniturile femeilor (care câștigă în medie mai puțin decât bărbații) deoarece plata ar crește veniturile femeilor cu un procent mai mare decât al bărbaților. Nu înțeleg: dacă suma e egală, cum va crește mai mult un salariu de 1000 de lei (al unei femei, în speță) față de un salariu de 2000 de lei (al unui bărbat)?!

În realitate, deși au fost realizate experimente, nu e clar cât de mult ar reduce inegalitatea veniturilor acest venit de bază universal – dovezile din statele care au adoptat vreo formă de venit de bază garantat sunt mixte. Oricum, rezultatele studiilor dintr-un stat X nu pot fi valabile în alt stat pentru că statele au caracteristici diferite.

În Brazilia, de exemplu, un program lansat în 2004 a dus la reducerea inegalității, dar ceea ce s-a aplicat nu este un adevărat venit de bază universal, garantat și necondiționat pentru că banii erau direcționați numai spre familii cu venituri mici și condiționați de vaccinarea copiilor și trimiterea lor la școală. În Iran, însă, un astfel de program a avut un impact nesemnificativ după ce a început, în 2010, dar de atunci situația a revenit cam la ce-a fost anterior.

3. Elimină nevoia de (alte) programe guvernamentale

Elimină alte programe guvernamentale – în statele unde acestea există. Programele guvernamentale existente sunt de tipul: asigurări sociale, de îngrijire a sănătății, de subzistență, pentru locuințe subvenționate, pentru bonuri de mâncare, pentru încălzire etc..

Aceste programe (unde există) au anumite limite stricte, pentru că nu oricine poate beneficia de ele, iar fondurile sunt limitate. Unii dintre cei care se califică pentru a fi beneficiarii acestor programe au învins birocrația, dar unii refuză să facă cereri în acest sens pentru nu vor să fie stigmatizați social. În plus, guvernele pot impune pe ce să fie cheltuiți banii primiți, iar cei care primesc acești bani trebuie să rămână în limita veniturilor pentru care sunt calificați – vor evita, deci, să câștige mai mult, mai ales dacă acest câștig mai mult este pe o foarte scurtă perioadă. VBU are elimina aceste neajunsuri.

Într-un fel, astfel de programe guvernamentale descurajează oamenii să obțină locuri de muncă mai bune sau să lucreze mai multe ore pentru a nu pierde beneficiile (pe care cu greu le-au obținut)

Cică, zic susținătorii venitului de bază universal, aceste programe sunt scumpe pentru guvern (pentru bugetul de stat = banii tuturor cetățenilor) deoarece circa 10% din aceste sume sunt pentru cheltuieli administrative în cadrul programelor și eliminându-se toate aceste programe acest procent va merge direct către beneficiari în contextul unui program venit de bază universal (și birocrația va fi net mai mică) – dar fondurile necesare ar fi mult mai mari decât acest 10%.

4. Va fi îmbunătățită sănătatea fizică și mentală

E cert că sărăcia dăunează grav sănătății fizice și mentale, dar nu sunt convinsă de ceea ce afirmă unii: oamenii care locuiesc în zone unde veniturile sunt mici riscul bolilor de gen obezitate, diabet, boli de inimă e mai mare... Durata vieții lor poate fi mai mică, rata mortalității mai mare, dar... banii primiți gratis nu vindecă boli, nu-i scapă pe oameni de fel de fel de dependențe dezastruoase, nu-i face pe tâlhari cinstiți (chiar dacă, oarecum, rata criminalității ar putea scădea pe termen scurt) s.a.m.d. Lângă bani e nevoie si de ceea ce se numește infrastructură.

5. Învățământul superior devine mai accesibil

Șanse mai mari pentru mai mulți oameni – nu doar pentru copii și tineri – să își termine studiile sau să se înscrie la alte forme de studii: cursuri postliceale, universitate, cursuri postuniversitare, cursuri de perfecționare, reconversie profesională etc. și câte or mai fi, după caz – ceea ce este o realitate: când grija zilei de mâine nu te apasă ai mai mult chef de învățat. Dar! Experimentele de până acum nu au fost derulate pe o perioadă suficient de lungă pentru a arată o reală creștere a educației universitare. Și-apoi, cele mai multe universități oferă diverse burse pentru tinerii promițători, pentru cei fără posibilități materiale - nu e neapărat necesar venitul de bază universal.

Ratele de abandon școlar ar scădea – dacă și numai dacă ar exista condiții de a urma anumite forme de învățământ. Cei care vor – sunt capabili – ar putea rămâne mai mult timp la școală (studii superioare etc.) și abia apoi să caute un loc de muncă. Acest aspect, însă, ar putea avea impact asupra vârstei de pensionare dacă nu se schimbă legile de azi.

6. Poate avea o influență bună asupra salariilor

Unii dintre susținătorii unui astfel de model de venit susțin că ar putea conduce la creșterea salariilor, în sensul că unii oameni ar alege să renunțe la locurile de muncă unde sunt prost plătiți pentru ceva mai bine plătit. Acești susținători își imaginează că angajatorii ar fi astfel determinați să mărească salariile dacă vor să aibă lucrători. Permiteți-mi să mă foarte îndoiesc! Aceste locuri de muncă prost plătite vor fi ocupate de alții – în principal de cei care au doar acest venit de bază și vor ceva mai mult.

Oh, da! Să nu uit! Un alt argument al susținătorilor: venitul de bază ar aduce mai mulți bani în buzunarele oamenilor ceea ce i-ar încuraja să cheltuiască mai mult și – zic susținătorii – va fi stimulată economia, ceea ce înseamnă crearea mai multor locuri de muncă (crește consumul, crește producția; nu?!) Oricum, (și) creșterea salariilor înseamnă, de regulă, creșterea prețurilor – altfel sus: diferențele se vor vedea în cifre (sume), nu în nivelul de trai.

7. Este un sprijin pentru cei care au în grijă membri ai familiei

Părinții care renunță la locul de muncă pentru a avea grijă de copii nu sunt plătiți. Cei care renunță la muncă (sau aleg munca fără normă întreagă) pentru a-și îngriji soțul / soția / părinții nu sunt plătiți... Cu banii gratis primiți de la guvern, acești oameni ar putea continua să lucreze cu normă întreagă și din venitul universal să plătească pe cineva care să îngrijească de copii, de exemplu.

Părinții ar putea alege să lucreze normă mai mică de ore pentru a fi mai mult timp cu copiii... Exemplele pot continua aproape la nesfârșit, dar nu sunt convinsă că aceste aspecte justifică acest venit de bază universal – sunt suficiente programe care să vizeze aceste persoane, iar dacă nu sunt pot fi implementate.

În România există această formă de ajutor: însoțitorul pentru persoanele care au nevoie de îngrijire specială și continuă. Există multe alte forme de ajutor prin programe guvernamentale – ar trebui doar mărite sumele.

8. Oferă mai multă libertate victimelor violenței domestice

Pe lângă abuzurile fizice, emoționale, sexuale (sau toate trei) există și controlul financiar. 

Cele mai multe victime nu ies dintr-o relație abuzivă pentru că nu au mijloace financiare suficiente pentru a se susține pe sine și pe copii (după caz). Apoi, multe persoane intră în relații potențial abuzive tot pentru susținere financiară...

Un astfel de venit ar putea ține oamenii departe de sexul pe bani...

Acest argument e, in parte, valabil (până la primele studii de caz), dar și pentru aceste situații punctuale există unele soluții, acum.

9. Încurajează antreprenoriatul

Un venit de bază universal ar putea stimula oamenii să înceapă afaceri pe cont propriu... Hm. Da, ar putea fi un impuls deoarece pentru programele tradiționale în domeniu nu e eligibil oricine. Dar! Dacă taxele și impozitele sunt mari spre foarte mari... firmele noi riscă un faliment aproape imediat. Nu intru în amănunte despre ce și cum în România – sunt informații la discreție pe internet. Și n-o să scriu despre declarațiile celor precum proprietarul FB care zice că s-a bucurat de susținere financiară din partea părinților și insistă că un astfel de venit ar fi cam același lucru pentru cei care vor să fie pe cont propriu.

10. Protejează lucrătorii de șocurile economice

Există o temere (mai mult sau mai puțin justificată) că automatizarea va duce la scăderea numărului locurilor de muncă. Din nou, bogătașii din domeniul tehnologiei sunt primii care susțin că milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă din cauza automatizărilor.

La începutul erei industriale s-a susținut același lucru... Șomajul, e adevărat, atinsese cote alarmante și sărăcia era teribilă, dar oamenii au avut, ulterior, unde munci. Banii dați prin acest program ar putea fi folosiți pentru a schimba sistemul de învățământ, pentru a pregăti oamenii să se descurce în noua eră (cum s-a întâmplat în era industrială). Și, desigur, venitul gratis ar face să nu scadă prea mult consumul... Or lucra roboții în locul oamenilor, dar roboții ar avea nevoie de... cărți, telefoane, abonamente TV, internet etc.?