Lumanari de Advent. Ziua sapte

În ziua a șaptea din luna decembrie șoricelul Bo era tot în pădure; își făcuse un obicei din a se plimba printre brazi. Tot anul preferase să umble prin case, cămări și altele de gen și acum, în plină iarnă, avea chef de plimbat pe-afară.

Și cum mergea el agitat, deodată – hopa! - s-a blocat. De data asta, fără dubiu, de foc a dat. A recunoscut de-ndată forma lumânărilor; mai văzuse, el, prin case dar ce căutau afară?! Regula este așa: nu lași lumânarea-aprinsă dacă n-o păzești cu grijă! Asta o știa de mic de la oamenii din case. Lumânarea luminează, dar dacă nu ai grijă necaz mare poate să urmeze. Și-a spus Bo în mintea lui că pe-aproape trebuie să fie oameni – a privit în jurul său, a ciulit urechile, și-a activat și boticul dar nici un semn de om el nu simțea. 

S-a apropiat cu grijă, să nu-și ardă mustățile și-a rămas nedumerit: lumânările aprinse căldurică nu dădeau. Ce minune-o fi și asta?! A ceară nu miroseau și nici a seu... Liniștit acum, că pădurea nu-i în pericol de-a arde, a stat cumințel și-a admirat minunea. Ba chiar și-a amintit o poveste citită cu voce tare de un băiețel, într-o seară:

Într-un sfeșnic, pe o masă, patru lumânări ardeau. Flacăra lor era tot mai mică și, rând pe rând, câte una se stingea și pe măsură ce flacăra lor se diminua șopteau.

Prima lumânare spune: "Eu sunt Pacea, dar pare că azi nu vrea nimeni să mă țină aprinsă". Imediat apoi se stinge.

A doua lumânare zice: "Eu sunt Credința, dar pare că nimeni nu mai are nevoie de mine azi". Se stinge și ea.

A treia lumânare șoptește: "Eu sunt Iubirea, dar nu mai am puterea să rămân aprinsă; pare că nimeni nu mai este conștient de importanța mea". Iubirea se stinge și ea.

Tocmai atunci intră în cameră un copil. Vede că cele trei lumânări sunt stinse și a patra abia mai pâlpâie. Începe să plângă și întreabă lumânările de ce n-au continuat să ardă deși aveau fitil bun, ceară suficientă și de calitate. Cele trei lumânări tăceau. A patra lumânare – a cărei flacăra se înviorase – i-a șoptit copilului: „Nu plânge. Să nu-ți fie teamă. Eu sunt Speranța și încă ard. Împreună putem aprinde și celelalte lumânări. Copilul și-a șters lacrimile cu dosul palmei, a luat lumânarea care încă ardea și a aprins celelalte lumânări.

(repovestită din amintiri)

Amintindu-și povestea, Bo a privit cu atenție în jurul lui: căuta a patra lumânare! Dacă acestea trei se vor stinge și Speranța nu e pe aproape să le reaprindă? Și-a propus să caute Speranța – să fie și ea pe-aproape, în caz că...

Postare pentru Adventul fotografic, ziua a șaptea, cu tema: lumânare/lumânări.

(am modificat data postării pentru a nu zăpăci filele calendarului – în fapt, postez în ziua a unsprezecea)