Caravana sării

La o suta si mai bine de metri sub nivelul mării, la o temperatura de 40 de grade Celsius (poate ajunge si la 60), se afla cel mai aspru loc de pe Pământ: deşertul Danakil (Danaquil). Peisajul pare ireal, intr-un fel, lunar, atat de uscat este.

In depresiunea Danakil, in special in zona lacului Afdera (Afrera), se afla locul care asigura aproape intreaga productie de sare a Etiopiei. Timp de zece luni din an afarii musulmani si creştinii tigrai de pe platourile etiopiene se aduna zilnic pentru a “aduna” sarea si a o transporta in oraselul Barahile.

Platourile de sare din depresiunea Danakil se intind de-a lungul granitei dintre Etiopia si Eritreea, fiind situate la o suta de metri sub nivelul marii. Crusta de sare este foarte groasa, fiind in unele locuri si de 1000 de metri, ajungand adanc in scoarta terestra. Minerii, lucrand in conditii extrem de grele, desprind aceste placi de sare folosind un topor, le taie in placi (de 4 sau 8 kg), le stivuiesc si le leaga pentru a le pregati pentru transport. Transportul e asigurat de negustorii de sare, care incarca productia pe camile, catâri si măgari si o duc la Barahile, de unde, traversand deşertul Danakil, ajung la Mekele – de aici, sarea va fi transportata in intreaga Etiopie, fie pentru consum uman fie pentru adaugarea in hrana pentru animale.

In zonă, de secole, metoda de extragere si transportare a sarii (“aurul alb”) nu s-a schimbat, dar azi, tot mai multe camioane au inceput sa faca acest traseu si, la un moment dat, o multime de oameni vor ramane fara vreun venit. Monopolul afacerii il deţin afarii, iar daca ei decid introducerea camioanelor prea multe nu mai raman de facut.

In trecut, blocurile de sare (numite amolé) erau folosite peste tot in Etiopia cu rol de bani. Azi, banii (moneda se numeste birr) au inlocuit sarea dar comerţul cu sare a ramas principalul mod de viaţă al afarilor din nord.

Traseul caravanei nu e simplu; pe langa pericolele naturale – puţuri de apa dulce puţine, care pot seca peste noapte, eruptiile vulcanului acid Dallol, cu manifestarile lui geotermale in culori ireale – caravanele mai infrunta uneori amenintarea unor “rebeli” inarmati (Frontul Unitatii Democratice Revolutionare Afar) care opresc caravanele, cer bani si fac necazuri.

Depresiunea Danakil este “casa” teribilului trib Afar, oameni care traiesc in ţarile este-africane precum Etiopia, Djibouti, Somalia si Eritreea. E un trib de oameni măndri si necruţători cu cei care incearca sa le faca rău. Uciderea din razbunare si razboiul sunt (au fost) doua caracteristici importante ale culturii acestui trib, desi violenta scade pe zi ce trece, practic. Până acum cateva zeci de ani, un tânăr nu ar fi fost considerat barbat până nu ar fi ucis un om, de regula unul dintr-un trib rival. Indiferent de ţara in care traiesc, afarii traverseaza deşertul Danakil in lung si-n lat cu animalele lor, reusind sa supravietuiasca in cel mai crud loc de pe Pământ.

Sursa foto Turism de Aventura. (pagina fb nu mai exista la adresa)

Postare in jocul lui Sorin: Reflexii in oglinda

Tribul Hamer - obiceiuri ancestrale

In Etiopia exista azi peste 80 de triburi, fiecare cu obiceiurile sale. Unul dintre triburile mai importante (si mai mari) este tribul Hamer (Hamar), din Etiopia de Sud. Acest trib este cunoscut ca avand femeile cele mai dure (sau masochiste?) din lume: acestea nu doar ca se lasa biciuite cu nuiele, dar si cer sa fie biciuite, pentru a-si dovedi taria de caracter si pentru a-i incuraja pe tinerii “aspiranti la maturitate”. “Nu esti o femeie hamer daca nu ai cicatrice. Asta e traditia noastra. Daca nu vrei sa fi biciuita, poti sa pleci, nu mai esti hamer”, apare intr-un documentar prezentat in muzeul din Vale Omo din Jinka, unde se afla teritoriul tribului. Cicatricele sunt un motiv de mândrie pentru aceste femei si cu cât au mai multe cu atat sunt considerate mai curajoase. Pentru ca se lasa biciuite, in semn de sustinere, femeile au dreptul sa ceara barbatilor pentru care s-au lasat biciuite orice ajutor in caz de nevoie si acestia sunt obligati sa le indeplineasca neconditionat cererile, sa le ofere ajutorul.

Femeile care urmeaza a fi biciuite sunt cele din familia candidatului barbat la “saritura peste vite”, un ritual caracteristic numai acestui trib si care marcheaza maturizarea tanarului - dupa ritual acesta are dreptul sa se casatoreasca. Se pare ca inainte de a fi biciuite femeile se imbata si apoi ataca barbatii satului cerand sa fie lovite cu o nuia de cei proaspat initiati “in ale maturitatii”, dupa fiecare lovitura cerand mai multe, ironizand barbatul care o biciuieste: “numai atata poti?”

Desi tot mai multi par a adopta imbracamintea “obisnuita”, oamenii umbla dezbracati până la brâu, impodobiţi cu siraguri de mărgele. Imbracamintea femeilor se rezuma la fâşii din piei de capra, in special, impodobite cu mărgele, pe care le poarta in jurul soldurilor.

Barbatii sunt raşi pe cap sau au părul tuns foarte scurt, iar părul femeilor este răsucit in codiţe scurte si vopsit in ocru – fiind recunoscute oriunde si dupa aceasta “caracteristica”, in cazul ca poarta vreo bluza si nu se văd cicatricele de pe spinare. “Vopseaua pentru păr” este un amestec de lut roşu, seu si răşina si e menita sa le protejeze capul de soarele puternic.

Bull-jumping (săritul peste vite), ritualul “de maturizare” al tinerilor barbati, se refera la săritul peste un şir de (circa 15, spun unii) tauri sau juncani castrati (unii spun ca vitele sunt unse cu grasime), peste care trebuie sa treaca inainte si inapoi, fiind ridiculizati daca nu reusesc. In timp ce barbatii calcă pe spinările vitelor femeile din familia lor sar si cântă.

Pentru femeile Hamer bătaia nu e doar ritualica, ci au parte de acest “tratament” destul de des, pâna ce nasc cel puţin doi copii. Barbatul Hamer e poligam – are dreptul la o soţie principala si la mai multe secundare, dar acestea din urma sunt mai mult sclave decât soţii. Ca cele mai multe femei din triburile africane si acestea cară apă, lemne, se ingrijesc de hrană si de copii in timp ce barbatii au grija de vite. Barbatul Hamer plateste pentru o femeie, in general, 30 de capre si 20 de vaci.

Ritualul cu săritul peste vite este relativ inofensiv, biciuirea femeilor este cruda, dar – deocamdata – acceptata de femei, dar tribul Hamer are un obicei excesiv de crud (ca si alte triburi inrudite): “infaticidul ritual”. In cazul in care primul dinte de lapte care apare la copil este pe maxilarul superior (in loc de cel inferior), copilul e considerat “mingi” (impur, pe scurt) si va fi dus in jungla sau in deşert si lăsat sa moara (candva ii inecau in râu) – de aceeasi soarta au parte si copiii ai caror dinţi “de adult” apar prima data pe maxilarul superior.

In cazul in care un copil “mingi” e pastrat de mama lui, batranii considera că faptul va abate asupra satului secetă, foamete si boli.

Azi, cei din organizatiile caritabile verifica, pe cât posibil, zonele pentru a salva copiii abandonaţi si ii duc la orfelinat pe cei descoperiţi.

Fotografiile sunt de la Turism de Aventura, albumul Etiopia - Tribul Hamer (2016)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"Nota": Daca dispar subit din online e din motive de ordin tehnic si nu pentru ca am cazut in vreun canal. :)