O salcie îmbrăcată în brumă. Natura joi

Jocul Der Natur Donnerstag (DND) e găzduit de Jutta – de miercuri, ora 18:00, până vineri la ora 23:00.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu. (2 decembrie 2020)

Poza este și aici: Garden Affair

http://jaipurgardening.blogspot.com/2020/12/garden-affair-painting-earthen-pots.html

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor aminteşte intrarea Mântuitorului in cetatea Ierusalimului. Oamenii, auzind de venirea lui Isus, au luat ramuri de finic şi l-au întâmpinat cu bucurie. Sărbătoarea Floriilor este o celebrare a bucuriei.

După aceasta duminică începe Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, care este una a tristeţii; in fiecare zi (începând cu seara din Duminica Floriilor), in biserici se ţin deniile, slujbe speciale care amintesc momente din viaţa Mântuitorului - de la intrarea in Ierusalim şi până la Înviere.

Tradiţia cea mai cunoscută a zilei de Florii este sfinţirea ramurilor de salcie pe care credincioşii le duc la biserică şi pe care, apoi, le aşază in locuri luminoase pentru a fi protejaţi de boli şi alte forme ale răului. De ce ramuri de salcie şi nu de finic?! Deoarece curmalul (finicul) nu creşte in toate zonele unde se sărbătoreşte Intrarea Domnului in Ierusalim. Ramurile de finic au fost înlocuite cu ramuri de salcie şi pentru că este amintită in Biblie, in special in Vechiul Testament, unde apare in contexte care exprimă bucuria de a trăi: in timpul Sărbătorii Corturilor, de exemplu, sărbătoare care comemorează momentul ieşirii din Egipt a evreilor conduşi de Moise. La această sărbătoare e simbol al vieţii abundente.

Exista versete legate de salcie, care exprima atmosfera sumbră, pierderea speranţei. Unul dintre versete se referă la râul Babilon pe malul căruia evreii, aflaţi in robia babilonică, şi-au plâns disperarea. Aici, salcia devine semn al neputinţei, al resemnării. Salcia îşi păstreaza dualismul simbolic: viaţa şi moartea, simbol de care vor ţine cont preoţii şi scriitorii bisericeşti creştini care vor încerca să dea sens şi semnificaţie aspectelor tainice ale credinţei lor. In cultul creştin, ramurile de salcie sunt semnul vieţii celei noi (Remus Rus, profesor de Istoria religiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul“ din Bucureşti).

Salcia, însă, apare ca simbol şi in tradiţiile antice. La grecii antici, de exemplu, alături de plop, salcia umbreşte intrarea in împărăţia morţii stăpânită de Hades.

Prin particularităţile sale naturale salcia a atras atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri deoarece creşte in locurile unde apa este in abundenţă şi a fost considerată ca fiind o adevărată “iubitoare de apă”, dar a atras atenţia mai ales prin puterea ei aproape indestructibilă de creştere şi regenerare fără intervenţia omului. O alta caracteristică despre care se poate spune că a făcut din salcie un simbol religios puternic este faptul că florile îi cad înainte ca rodul să se lege şi că, de fapt, nu se înmulţeşte prin seminţe, ci prin puterea de a arunca vlăstari. Homer aminteşte acest fapt când Circe îi indică lui Odiseu unde se află intrarea in infern: “dumbrava neîngrijită, dincolo de cărările Oceanului, unde cresc plopi măreţi şi salcii distrugătoare de rod” (prof.dr. Remus Rus)

Astfel, in salcie se întâlneşte activă forţa vieţii şi a morţii. Pentru puterea ei regeneratoare de viaţă salcia a fost asemuită lui Hristos.

Resurse online

https://www.traditii-superstitii.ro/

https://www.crestinortodox.ro/

Sursa foto silvanews.ro

Salcia in iarnă şi in primăvară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.     

HAPPY WW!                            

Cu Miki in iarna din aprilie

A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg… acum se scutură bine norii de zăpadă şi ne-am procopsit cu un strat destul de gros in luna aprilie. Nu-i prima dată când la Brasov ninge la mijloc de primăvară. Într-un an a nins in luna mai – vreo 30 de cm avea atunci stratul de zăpadă. In alţi ani, am plecat de aici cu pantofi de primăvara şi in Poiană am coborât din maşină in zăpadă care ajungea la glezne – acestea sunt trăite de mine, bătrânii au multe amintiri de gen. Pe scurt, sunt obişnuită cu aceste capricii ale vremii.

Când sunt pe fugă nu mă depărtez prea mult de bloc atunci când plimb căţelul. E o zonă foarte faină, cu pomi mulţi, cu iarbă, doar că nu sunt prea mulţi oameni şi, in general, îmi place să întâlnesc oameni – cu sau fără câini. Unii dintre cei întâlniţi se mai iau aiurea de cei care au câini, dar aceştia sunt excepţii, nu te-mpiedici de ei in fiecare zi.

Azi n-am fost pe fugă, dar am ieşit o dată in plus pentru a fotografia zona acoperită cu zăpadă – mă chinuia fotograful din mine şi trebuia să-i dau ce-i trebuie, pentru că ce-a imortalizat din balcon n-a fost satisfăcător. Teiul abia se ghiceşte de sub stratul de zăpadă.

Tuia, de ani de zile se îndoaie sub greutatea zăpezilor şi se zbuciumă sub rafalele de vânt puternic şi e aproape despicată, dar rezistă eroic.

In foto următoare sunt câteva urme in zăpadă – punctele acelea sunt perfect rotunde – nu sunt urme de pisoi; par a fi urme de baston, dar nu sunt şi urme de paşi in paralel şi niciun om cu baston nu s-ar fi îndreptat direct spre nişte tufe, venind de nicăieri. Cred că s-a jucat vreun copil, cu un baţ.

M-am hotărât să cobor, cu Miki, desigur, pentru că-i place zăpada. Şi, primul lucru, am fotografiat un stâlp de iluminat public. De-aş fi vrut să-l încadrez astfel nu cred că aş fi reuşit! E acolo de ani de zile, îl văd zilnic, dar când am facut poza nu mi-am dat seama că va fi exact in centrul fotografiei! L-am văzut abia acasă, când am descarcat fotografiile. Nici măcar un stâlp întreg n-am reuşit să cuprind in cadru! Ideea era să fotografiez zona cu pomi.

Desigur, am omis – din nou – sa iau in calcul faptul că Miki nu stă după mine să fotografiez, aşa că salcia – deşi am încadrat-o frumos – a ieşit fără vârf: Miki ajunsese la capătul lesei şi-a vrut să meargă mai departe. Un aparat cu “zoom” mi-ar fi util. Salcia e superbă! A supravieţuit unei tăieri ilegale – rămăsese doar un ciot, şi acum e o mândreţe – credeţi-mă pe cuvânt.

La final, poze cu Miki, aşa cum am reuşit să o surprind in timp ce-şi dădea interesul să adulmece sub zăpadă. “Ataşez” şi poza in care apare fără de cap – dacă tot am făcut-o…

Să fie scurtă iarna de primavară! 

Să nu calci pe capacul de canal

Probabil că e cunoscută multora superstiţia conform căreia ai ghinion dacă e să calci pe un capac de canal... Când am auzit-o prima dată eram elevă de şcoală generală, dar nu mai ştiu prin ce clasă – oricum, nu trecusem de a IV-a - m-am mirat foarte tare. Şi era ceva de genul: capacul cu trei găuri e cu noroc, dacă e să calci pe el, cel cu patru e cu ghinion (sau invers, nu mai ştiu exact). Părinţii îmi spuseseră să evit să calc pe capace de canal pentru că unele e posibil să nu fie bine fixate şi m-aş putea accidenta – deci aş fi avut ghinion.

Intr-o vara – trecusem de clasa a V-a – cu gaşca de la bloc, ne jucam de-a prinselea in salcie. Aveam obiceiul sa inventam fel si fel de jocuri, sa nu ne plictisim. Jucam inclusiv „suflici”, un joc cu mingea de ping-pong pe care o suflam pe masa de ping-pong si urmaream ca cei din echipa adversa sa nu o poata prinde si mingea sa cada... In acea zi ne jucam prinselea in salcia crescuta pe un petec de pamant pe care vecinii se straduiau sa il transforme intr-o mica gradina dar nu prea aveau spor din cauza celor care-si gaseau culcuş pe acolo noaptea. Era o salcie inalta, bogata in crengi si frunze si ne simţeam acolo cam cum ar trebui sa se simta maimuţelele prin copaci. Acum nu mai e acea minune de salcie – au taiat-o (alaturi de o multime de alti arbori sanatosi) pentru a largi drumul si pentru a face loc de parcare.

Regula jocului era că numai cel care „prindea” avea voie sa coboare din salcie, ceilalti erau obligati sa se descurce numai pe crengi. Era un joc fain, pe care il puteau juca numai cei carora nu le era frica de inaltime, de gâze si se puteau descurca la căţărat - pe atunci mă înţelegeam foarte bine şi cu insectele. 
Intr-o zi dispare A. El era „prinzătorul”. Am crezut ca s-a ascuns de noi, sa schimbam jocul in de-a v-aţi ascunselea – obisnuiam sa trecem de la un joc la altul prin intelegeri mutuale. Dar A nu era pe acel petec de pământ, nu era in salcie si nimeni nu-l vazuse indepartandu-se. Unul câte unul am coborât din salcie si am inceput sa-l strigam, sa-l cautam. A nicaieri! Ne distram spunandu-ne ca asta inseamna sa dispari ca prin farmec. La un moment dat zic: „Trebuie sa fie in canal”. Toti au inceput sa râda deoarece canalul era bine acoperit cu un capac imens, solid; desi capacul se mişca – doar călcasem pe el de atatea ori – nu cazuse vreodata si chiar de-ar fi cazut, acum era la locul lui. Am ajuns totusi la aceeasi concluzie, cu totii: trebuia sa fie in canal, pentru ca oamenii nu dispar ca prin farmec. Cu chiu, cu vai, cu auăleu am mişcat capacul, inclinandu-l spre interior si l-am auzit pe A. Umăr lângă umăr am indepartat capacul si l-am ajutat sa iasa, urcând anevoios pe barele de fier montate ca trepte. Desi canalul avea o adancime de vreo patru metri A nu suferise nici macar o zgârietura, dar era copleşit de spaimă.

Se implinise superstitia ( :) nu stiu daca era o zi de marţi): cine calcă pe un capac de canal poate avea ghinion. Capacul acesta, totusi, nu avea vreo gaura, dar a fost şmecher – a balansat intr-o parte când l-a călcat A si apoi a revenit la pozitia initiala (totul trebuie sa se fi petrecut in fractiuni de secunda).

Capacul a fost mai apoi fixat de părinţi si noi am continuat sa ne jucam de-a prinselea in salcie, dar ocoleam capacul desi stiam ca acum e puţin probabil sa avem ghinionul lui A. Dintre toti cei care am călcat pe acel capac de-a lungul timpului numai A a reusit performanta de a... dispărea.

Azi nu mai e nici canalul acela – l-au acoperit asfaltatorii, asa cum au acoperit o multime de guri de canal, si ne miram ca se inunda strazile la o ploaie mai serioasa. De fapt, nu ne miram, suntem doar revoltati ca nu reusim sa-i facem sa inteleaga că nu-i normal ce-au facut, ce fac... doar pentru ca şefii lor sa bifeze o noua zona asfaltată la repezeală.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Salix_x_sepulcralis_7845.jpg

Floriile şi Flora, zeiţa florilor

Duminica Floriilor marcheaza inceputul Saptamanii Patimilor, dar traditia precrestina atribuie acestei zile semnificatia renasterii naturii.

Sarbatoarea de Florii se suprapune (un fel de a zice) festivalului de celebrare a zeitei romane a florilor, primaverii si fertilitatii: Flora, al carei nume deriva din latinescul Floris, cu sensul de floare.. La romani, festivalul (Floralia) se desfasura intre 27 aprilie si 3 mai, ultima zi fiind dedicata luptelor intre gladiatori.

Desi a fost o zeita minora, una dintre multele zeite ale fertilitatii, fiind asociata cu florile care infloresc, cu primavara si-a castigat statutul de protectoare a culturilor (dar si a tineretii) iar romanii o cinsteau cu fast, impodobindu-si casele si templele cu flori in timpul festivalului, iar imaginea ei era gravata pe monede. Era reprezentata ca o femeie frumoasa purtand o coroana de flori. Ovidiu a mentionat-o si el: “Zeita apare, incununata cu ghirlande din o mie de flori”.

Flora avea o sora geamana: Fauna, zeita vietuitoarelor din regnul animal. 

Pentru prima data Flora a fost onorata in Roma, prin construirea unui templu dedicat ei, conform “Cartilor Sibiline” (o colectie de profetii ale unui oracol din Cumae), urmand a fi ridicate in total sapte.

Sibilele erau femei (tinere sau varstnice) care traiau preponderent in stare de transa si care aveau un statut aproape sacru in societatea romana dar si in cea greaca, fiind preotese, profetese si pastratoare a tainelor.

Un alt templu se afla langa Circus Maximus – cu ocazia dedicarii acestui templu a fost instituita sarbatoarea Floralia (sau Ludi Florales).

Peste timp, creştinii au suprapus acestei sarbatori – in duminica ce precede Paştele – sarbatoarea Intrarii lui Isus in Ierusalim, Floriile. La semnificatia veche, de reinviere a naturii, cand infloresc florile, salcia si pomii fructiferi, s-au adaugat functii si semnificatii noi, legate de cultul stramosilor (pomeni, curatirea mormintelor si cimitirelor, infigerea in morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor mortilor in actele de divinatie s.a.).

Duminica de Florii se mai numeste Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. In Evul Mediu, era denumita duminica aspirantilor sau a candidatilor (persoanele nebotezate se duceau la episcop si cereau botezul) ori duminica gratierilor, deoarece conducatorii acordau gratieri pentru condamnati.

Traditii si superstitii de Florii

Floriile imbina semnificatia evenimentului biblic cu traditii populare care isi trag radacinile din antichitatea traco-pontica.

Salcia este una dintre plantele “centrale” in aceste traditii si superstitii.

Ramurile de salcie se duc la biserica in aceasta zi, pentru a fi sfintite, apoi se pun la tocurile usilor, la ferestre, la streasina, la intrarea in grajd, pe icoane (acestea se folosesc ca leac peste an) si chiar pe morminte. Se crede ca ramura de salcie sfintita aduce liniste si prosperitate in camine. Sunt atinsi cu ele copiii, sa creasca mari si frumosi.

Ramura de salcie simbolizeaza innoirea, primavara, renasterea naturii. Se planteaza rasaduri si se infige in pamant un manunchi de mâţisori, menit sa aduca ocrotirea plantelor. Se spune ca ramurile de salcie vindeca animalele bolnave si aduc o recolta mai bogata.

Apicultorii din Bucovina obisnuiesc sa atinga stupii cu ramuri de salcie, pentru sanatatea stupului si belsug de miere. In alte zone salcia are rolul de a imprastia norii de grindina si de a tamadui afectiuni precum durerea de spate (ramurile de salcie se leaga in jurul mijlocului), fiind pastrate peste an in scopul tratarii afectiunilor. Se crede ca cel care inghite trei matisori intregi in ziua de Florii nu va suferi de dureri in gat tot anul.

In alte zone, in ziua de Florii mărţişorul primit cadou la 1 martie se agata intr-un maces sau intr-un pom inflorit, se aerisesc hainele si zestrea etc..

Ca sa se fereasca roadele de piatra, podgorenii leaga primavara vita de vie cu salcie de la Florii sau ingroapa un ou rosu din Vinerea Mare. 

In ziua de Florii nu se lucreaza, iar in toate casele de la sate se coc pâini din faina de grau impletite si ornate cu cruci, care se dau de pomană la saraci.

Se spune ca asa cum va fi vremea de Florii va fi si de Paşte.

In seara de Florii incep slujbele deniilor, care vor continua in Saptamana Patimilor. Deniile sunt slujbe de dimineata tinute seara. Aducand lumina diminetii in intunericul serii, ele au rolul de a-l pregati pe crestin sa treaca de la intunericul pacatului la lumina credintei.

De ce se mananca peşte in Duminica Floriilor

E a doua “dezlegare la peşte” din postul Paştelui (dupa cea din ziua Bunei Vestiri) deoarece se spune ca Isus ar fi cerut sa manance peşte.

Obiceiuri păgâne 

(le prezint aproape râzând, nu va fie cu suparare)

Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc si cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari, iar in Duminica de Florii se spalau cu aceasta apa pe cap, aruncand-o apoi la radacina unui pom fructifer, sperand ca in acest fel sa le creasca parul frumos si bogat. In alte zone oamenii nu isi spalau parul in aceasta zi pentru a nu albi ca pomii in floare.

Exista si credinta potrivit careia daca se aprind mâţişori si se afuma casa cu ei cand este furtuna caminul va fi ferit de fulgere (intre timp s-a inventat paratraznetul).

Sursa foto

Flora

http://deitchman.com/mcneillslides/units.php?unit=%20Roman%20Murals%20and%20Mosaics

Intrarea in Ierusalim

http://forumjesusseigneur.soforums.com/t3174-Liens-catholiques.htm

Ziua de Duminică

Duminica e femeie, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. Se povesteşte că Duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu Soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului.

Duminica, singura zi a săptămânii care poarta un nume creștin (Dies Dominica - Ziua Domnului), este dedicată Soarelui. În credințele și folclorul românesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor.

Adesea apare ca un râu care înconjoară Raiul, spre deosebire de Apa Sâmbetei, care inconjoară Iadul. În ziua de Duminică sunt interzise descântecele, cu excepția celor de dragoste și aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Vitele născute în această zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuită, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tânără, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare.

Duminica Floriilor (în a 6-a săptămână de post) și-a căpătat numele de la obiceiul de a duce la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite. Așezate la icoană sau în locurile de comunicare cu exteriorul (uși sau ferestre), ele aveau rolul de a-i proteja pe cei ai casei de duhurile rele.

Această sărbătoare s-a suprapus peste alta, de origine romană. Cu mii de ani în urmă romanii celebrau o divinitate feminină, protectoarea vegetației, zeița Flora, iar sărbătoarea se numea Floralia.

Tradiția populară a păstrat numele sărbătorii, transformându-1 foarte puțin. O serie de ritualuri și credințe, păstrate până astăzi și desfășurate în duminica de dinaintea Paștilor, se află în strânsă legătură cu esența vechii sărbători a romanilor: renașterea naturii, în special a vegetației.

Dintre toate plantele care se împlinesc în aprilie, salcia este cea care are cele mai accentuate valențe magice și protectoare.

O legendă populară povestește cum Maica Domnului, grăbindu-se să ajungă în locul unde se afla fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Degeaba s-a rugat ea de toate plantele din jur s-o ajute să treacă apa. Nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei. Doar salcia și-a aplecat o creangă și a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulțumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

Binecuvantate de preoți, puteau fi legate în jurul brâului, ferindu-i pe credincioși de durerile de spate. Ramurile de salcie se pun în jurul stupilor și al pomilor fructiferi, ca să aiba rod. Tot cu crenguțele de salcie sunt atinși copiii ca să creasca mari și puternici. Și mâțișorii salciei au puteri magice. Sfințiți la biserică, pot fi înghițiți pentru a nu mai suferi de dureri de gât mult timp.

Prima săptămână din Postul Mare. Duminica Nucilor. Acestei duminici i se zice şi Tăiatul Nucilor. În această zi, se crestează în lung scoarţa nucilor încuiaţi, ca să crească nucile mai mari şi sa fie mai uşor de spart.

La 50 de zile după Paști, poporul român serbează, timp de trei zile sau o săptămână, Rusaliile. Aceasta este, alături de Paști, cea mai veche sărbătoare creștină. Duminica Cincizecimii (Dominica Pentecostes) sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. În această săptămână sacră, românii își cinstesc morții prin pomeni cu colivă, orez cu cireșe și colaci, prin ofrande aduse Rusaliilor, prin purificarea caselor cu usturoi și prin dansul magic al Călușarilor.

În ajun de Duminica Mare gospodarii (din Moldova) fac ordine prin case şi prin curţi, iar după apusul soarelui pun rămurele verzi de salcie, nuc şi tei la porţi, uşi şi ferestre. Împodobirea gospodăriilor cu verdeaţă simbolizează fertilitatea plantelor şi protejează casele de Rusalii. În mitologia populară Rusaliile sunt nişte fiinţe supranaturale ce iau minţile oamenilor (Călușarii sunt cei care pot salva omul căruia Ielele i-au luat mințile).

În unele sate flăcăii şi fetele organizează jocul sau hora de Duminica Mare.

Duminica sau ziua Soarelui. Ziua sărbătorii, în care se celebrează Creația. Predispune la energie, încredere și optimism. Chiar dacă e patronată de cea mai puternică stea, ziua are aspecte negative care atrag ghinionul pentru cei care comit excese și nu au discernământ.
Principalele trăsături ale persoanelor care sunt născute duminica sunt fermitatea și loialitatea.

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica