Din nou despre adulter

Între “cuvintele cheie” care aduc vizitatori pe acest blog au apărut in ultimul timp multe care se referă la adulter: “adulterul e infracţiune”, “adulterul mai este infracţiune”…

Acum ceva timp am scris despre o femeie din Carolina de Nord (S.U.A.) care a dat in judecată amanta soţului şi a câştigat - in acel stat, însă, la acea vreme cel puţin, adulterul era considerat infracţiune aşa că a fost destul de uşor pentru femeia respectivă să obţină daune de la amanta soţului.

Revenind in România. In mod cert, adulterul nu mai este infracţiune din anul 2006. Daaa, le-au trebuit 17 ani parlamentarilor români să abroge acel articol din codul penal. Mulţi, la acea vreme când partidul scotocea şi in aşternuturile cetăţenilor, credeau că şi partenerul soţului adulterin era pedepsit prin lege, pentru… complicitate sau instigare… Unii cred şi azi. Practic, soţilor inselati (femei sau bărbaţi), le-ar fi plăcut ca numai terţa persoană să fie pedepsită iar adulterinul doar “pus cu botul pe labe”. Nu era uşor de dovedit respectiva infracţiune…

N-o să repet ceea ce am scris in anul 2016, dar adaug ceva…

Azi, pentru că legea civilă permite ca soţul înşelat să obţină oarece daune de la adulterin, se înghesuie destui să divorţeze - pe motiv de adulter - din vina exclusivă a celui care a fost prins polenizând aiurea, şi să ceară daune. Ceea ce uită cei mai mulţi - sau nu le trece prin minte - este faptul că e probabil ca divorţul să nu poată fi obţinut din vina exclusivă a soţului adulterin dacă acesta poate dovedi că aveau camere separate deşi locuiau in acelaşi apartament, viaţa amoroasă era întreruptă şi altele de gen - vor divorţa, desigur, dar din vina ambelor părţi, ceea ce ar putea exclude daunele pe care cel înşelat urmăreşte să le obţină.

In codul civil există şi următoarele articole care se referă la despăgubiri (pentru prejudiciu moral sau material suferit prin desfacerea căsătoriei) in caz de culpă exclusivă a unuia dintre soţi (culpa exclusivă poate fi şi alta decât adulterul).

Din codul civil in vigoare de la 1 octombrie 2011:

Art. 388 - Acordarea despăgubirilor

Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ.

Art.. 379  - Divorţul din culpă  - Condiţii

(1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.

Art. 390 - Condiţiile prestaţiei compensatorii

(1) În cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

(2) Prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.

(3) Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere, în condiţiile art. 389.

Amanta chemată în judecată. Adulterul şi legea.

In Carolina de Nord – unul dintre puţinele state americane in care adulterul mai este pedepsit prin lege, prin anul 2009 (sau 2010), Cynthia Shackelford, o doamna in varsta de 60 de ani, nu si-a reclamat sotul, ci pe amanta acestuia, iar instanta americana i-a dat castig de cauza, amanta fiind obligata sa plateasca echivalentul a 6 milioane de lire sterline (scria Daily Mail). Probabil ca a urmat un apel sau ceva (nu stiu ce s-a intamplat mai departe de ceea ce am citi in ziar).

In România nu există posibilitatea juridica de a chema amanta / amantul partenerului in judecata. Exista candva posibilitatea de a reclama sotul adulterin – “sot adulterin” poate fi atat ea, cat si el, sa nu interpretati altfel.

Adulterul era o infractiune “contra familiei”, familia fiind considerata “celula de baza a societatii”, si aparea in codul penal – dispozitia a fost abrogata in anul 2006. Suna cam asa:

Fapta persoanei de a avea relatii sexuale afara de casatorie se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la sase luni sau cu amenda (art 304 c.p.)

Cercetarea penala incepea la cererea (plangerea prealabila) a sotului nevinovat si inceta oricand in timpul cercetarii penale, a urmaririi penale, a executarii pedepsei daca sotul nevinovat il ierta pe cel vinovat (isi retragea plangerea prealabila).

Pentru a se putea demonstra infractiunea de adulter legea prevedea ca proba infractiunii trebuie sa fie facuta fie prin procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, fie prin scrisori ce emana de la sotul vinovat (scrisorile primite de oricare dintre soti neputand fi probe in proces indiferent de continutul acestora). Procedura: trebuia anuntata militia, care anunta procurorul si acesta emitea un mandat de perchezitie pentru “locul faptei”, unde sustinea nevinovatul ca se va desfasura actiunea. Simpla nuditate era o proba solida.

Prea multe procese de aceasta natura nu au fost pentru ca adulterul se probeaza greu – in general, astfel de situatii se discutau “pe linie de partid”, mai ales in cazul celor care erau membri de partid (importanti sau doar platitori de cotizatie). Rata divorturilor era scazuta nu doar pentru ca – asa cum cred foarte multi azi – sotii stiau sa treaca peste neplaceri, ci pentru ca divortul nu era prea bine vazut “de partid”.

Exista si in România un precedent – sa zic asa - oarecum celebru (prin cei implicati), dar nu cu amanta chemata in judecata, ci in procesul de divort., unde sotia inselata a cerut dune morale pentru suferintele psihice la care a supus-o sotul prin adulter – judecatorul aproband plata a 1000 de euro pentru fiecare an in care a fost inselata – din nou: nu stiu daca sentinta a ramas definitiva.

Adulterul nu se mai pedepseste prin lege, dar dispozitiile din noul cod civil permit sotilor sa ceara daune morale vinovatului de distrugerea relatiei de casatorie – si nu numai pentru "inselarea increderii" sunt posibile aceste daune. Adulterul – probat fiind – este un motiv de divort prin care se poate reţine culpa exclusiva a sotului vinovat. Chiar si asa, adulterul nu e un motiv de decadere din drepturile parintesti a celui vinovat, cum ar vrea foarte multi sa se intample. Un sot care isi insala partenerul nu inseamna, neaparat, un parinte rău.

Totusi, in caz de adulter, daunele morale pot fi obtinute daca sotul care se considera nevinovat chiar este, pentru ca exista si cazuri in care unul dintre soti nu vrea - sau nu poate - sa isi indeplineasca “atributiile”, iar celalalt… n-a ales sa fie ascet / cast. Desigur, exista divortul in asemenea situatii dar, mai ales in cazurile in care unul dintre soti este (devine)  incapabil fizic - sau psihic - sa isi indeplineasca “indatoririle de sot”, nu inseamna ca celalalt nu-l mai iubeste, ca nu isi iubeste copiii si vrea sa fie langa ei, alegand compromisul “amantlâcului”. Se zice ca atunci cand sotul adulterin “se ascunde de ochii lumii” isi respecta partenerul de viata… Probabil ca o fi asa sau, poate, se teme de “represalii”, de oprobiul public, prietenilor etc.

Un alt gând: inteleg relatiile extraconjugale până la un punct, cand e vorba despre cazuri deosebite sau oameni casatoriti care nu au copii minori, dar nu voi intelege deloc pe cei care isi inseala partenerii doar pentru ca pot, doar pentru ca o fac si altii, doar pentru ca e “la moda” si esti prost / proasta daca n-o faci si nu-ti dovedesti “libertatea spiritului”, mai ales cand ai copii minori care au nevoie ca amandoi parintii sa fie langa ei, intr-o relatie buna, pentru a se putea dezvolta armonios. Si cu atat mai puţin ii inteleg pe cei care accepta ca partener o persoana casatorita care are copii minori. Adultii sunt responsabili de ceea ce fac si relatiile extraconjugale se pot repercuta asupra dezvoltarii copiilor cum, poate, nici nu ne putem imagina.