Cascada
e creată
artificial
Fotografii de M.M., iunie 2021, Stâna
de Vale, Bihor.
Fotografiile
sunt și aici:
*
**
Se afișează postările cu eticheta cascada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cascada. Afișați toate postările
2021-06-30
2021-06-09
A fost până luni. MFC
A fost odată ca niciodată...
Cascada
Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, în 2017.
Aceeași
cascada luni, 7 iunie 2021. „Clopotul” - partea aceea de muşchi
care făcea cascada Bigăr să fie atât de spectaculoasă - s-a
prăbușit; căderea de apă încă există. Acumularea de muşchi şi
calcar ar fi făcut-o să cedeze sub propria greutate, spun
reprezentanții Romsilva.
Cascada Bigăr a fost necunoscută publicului larg până în 2013, când o fotografie a acesteia a ajuns la „The World Geography”, un site care se ocupă de subiecte legate de geografie, natură, destinaţii turistice neobişnuite.
În
unul din topurile realizate de „The World Geography”, cascada
fost desemnată cea mai frumoasă din lume. Ulterior, în „Huffington
Post” a fost publicat un articol, pe baza topului întocmit de „The
World Geography”, în care scria despre cascadă că este “un loc
magic, desprins parcă din basme”.
Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.
Fotografiile sunt şi aici:
*
*
*
2013-12-05
Magia cascadei sau Parfumul cascadelor
Obosit de trăiri, supărat pe el, pe Lume, pe oameni, pe ce
se vede și pe ce nu se vede, s-a hotărât să plece pentru un timp în munți, în
locurile pe care le iubește atât de mult, între stânci și copaci, între capre
de munte, sub zborul de vulturi, la intersecție de vânturi și brazde de fulger
pe cer.
Într-un luminiș mic a simțit dogoarea soarelui ca a unui foc
de tabără dar între arborii verzi și umezi se simțea răcoarea aceea de după furtuna
dintr-o zi toridă de vară. A zărit albia secată a ceea ce ar putea fi pârâu în
zilele de primăvară, când zăpada se topește pe versant și apa aleargă la vale.
Urmând albia ar fi putut ajunge într-un loc cunoscut, dar risca să o rătăcească
de-ar fi mers pe lângă ea pentru că era mărginită de copaci, tufe și colți de
stâncă. A ales să pășească în ea, să-i urmeze firul; era noroioasă, dar nu mai
conta. Când a simțit rece la glezne și-a privit picioarele: era în apă. Nu înțelegea
ce se întâmplă, dar continua să înainteze și nivelul apei părea că tot crește.
A vrut să iasă, dar malul era înalt acolo. Se auzea un vuiet…
Parfumul de vară eternă se insinua în toată ființa lui. Urca
fără a fi atent pe unde merge pentru că nu era prima dată pe acel traseu și era
unul dintre cele mai accesibile. Necazurile veniseră în cascadă în viața lui liniștită,
echilibrată: șeful îl concediase - reduceri de buget; iubita îl părăsise -
pentru că nu-i mai putea oferi același stil de viață; soră-sa umbla cu un
scandalagiu care a pălmuit-o, el a sărit la ăla, ăla a reclamat la poliție… și
apoi s-au împăcat.
Ploaia! Era tot ce-i lipsea! Plecase când Soarele dogorea
deasupra lui și acum asculta cum picăturile de apă își cântau muzica pe
frunzele copacilor care alcătuiau o boltă verde deasupra cărării. Și-a tras
bine pe frunte gluga hanoracului și a continuat să urce, ignorând răpăiala de
vară. Bocancii alunecau pe pietre și noroi, pe frunzele arămii ale anotimpurilor
trecute și urcușul părea tot mai anevoios. Stropii reci învăluiau totul într-o
rețea fină de perle translucide. Când ploaia s-a oprit și-a eliberat capul de
glugă. De la prima privire aruncată în jur și-a data seama că s-a rătăcit!
Continua să meargă printre ferigi uriașe, cu ochii după eventuale semne trasate
pe copaci. Inspira cu plăcere aerul înmiresmat cu arome de mentă sălbatică,
laur de munte și un vag parfum de iasomie amestecate toate cu mirosul pămantului
ud acoperit cu frunze aproape mucegăite, al plantelor pe care stropii de ploaie
se evaporau încetișor sub razele de soare care reușeau să se strecoare prin frunzișul
arborilor.
Abia a apucat să întoarcă privirea când un val de apă l-a și
luat, gonind cu el spre undeva. S-a agățat de un colț de stâncă și s-a ridicat.
Priveliștea care se deschidea înaintea lui era ca aceea pe care ar fi avut-o
dacă ar fi stat pe marginea Lumii: înaintea lui se deschidea o vale acoperită
de arbori - o mare verde! În imediata lui apropiere se avânta în hăuri o cădere
de apă cu sunet de tunet. Uimit, fascinat și puțin speriat se întreba ce
cascadă ar putea fi! Și valul l-a smuls de pe colțul de stâncă și l-a purtat către
vale. În fracțiuni de clipă creierul i-a dat de înțeles să se lase în voia
curentului pentru că orice împotrivire i-ar putea fi fatală. A căzut într-un
lac și o clipă a părut că s-a scurtcircuitat creierul. O forță puternică îl luase
cu ea în abis, ca într-un fum de tunet, cufundându-l într-o tăcere deplină, și
o forță la fel de puternică îl arunca acum spre un punct de lumină strălucitoare.
Spiritul cascadei l-a prins în brațele lui și l-a ajutat să răzbată. A inspirat
cu lăcomie aerul neașteptat de pur și a tușit puternic. Cu greu a înotat la mal, unde a căzut pe patul de mușchi, lângă un arbust de iasomie cu flori roz-pal, respirând
sacadat, cu privirea fixată pe căderea strălucitoare de apă care părea o nimfă
cu plete albe care-și spală părul strălucitor în lacul de lângă el. O cădere
spectaculoasă de diamante limpezi în care Soarele își reflecta razele și le
transforma în curcubeu de foc care dansa pe cer. Simțea curenții răcoroși și îl
învăluiau nori de apă, fiecare picatură purtând cu ea o viață secretă care se
desăvârșea în vegetația din apropiere.
Cascada ducea în apa ei parfumul tuturor plantelor pe care
ploaia le-a atins în căderea ei de vară iar forța apei trimitea vapori parfumați
departe în aer, formând o ceață parfumată, vălătuci de apă și aburi colorați
strălucitor care învăluiau totul într-o mantie magică.
Privea copacii, căderea albă de apă, florile și și-a
imaginat că Natura cântă și îi zâmbește, dându-i de înțeles cât de fericită
este și cât de netulburată pentru intrusul care a spart oglinda lacului. A închis
ochii pentru câteva clipe, ascultând tunetul căderii de apă, vuietul șuvoaielor
aruncânduse-n hău, spărgându-se în oglinda verde a lacului. Fiecare fibră din
trupul său se relaxa, încordarea părând a fi preluată de zbuciumul apei și purtată
în neant. Vocea cascadei se potolea, cântecul ei transformându-se în șoaptă. A
deschis ochii și a zâmbit. Acolo unde cu câteva clipe înainte se zbuciumau șuvoaie
de apă lucea acum în lumina Soarelui o perdea de iederă deasă cățărată pe un
perete abrupt de stâncă. Lacul verde se micșora văzând cu ochii și aerul se încălzea
simțitor. S-a ridicat în capul oaselor oftând. Privirea i s-a oprit pe marcajul
pătrățel cu albastru din imediata apropiere. Știa acum că e pe drumul bun și a
plecat, senin și liniștit, să-și trăiască vara eternă.
*
Gândindu-mă la
cascade am ales Cool Water de la
Davidoff, creat de Pierre Bourdon pentru bărbați și lansat în anul 1988. O apă
de colonie simplă, cu parfum de proaspăt și curat. Miroase a proaspăt și rece,
a ocean și mosc. Are o natură dublă: simbolizeaza spiritul liber al bărbatului care nu se lasă
încătușat și dorința naturală de a proteja. Bărbatul care folosește Cool Water
e cel care trăiește clipa profitând de tot ceea ce viața îi oferă; e bărbatul
care are de partea lui puterea apei și a vântului, două forțe dintre cele care
pot modela Pământul. E un parfum realizat dintr-un amestec amețitor de lavandă,
mentă, rozmarin și iasomie, ambră, tabac, cedru, coriandru, lemn de santal și
mosc - lavanda și menta conferind mirosul de curat și răcoros, iar moscul și
lemnul de santal potențând mirosul natural masculin, făcându-l irezistibil. Hm!
;)
Poveste scrisă pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de
Mirela, pe tema Parfumul cascadelor aleasă de Adriana T.
2013-08-21
Miercurea fără cuvinte – Zgomotoasă
Postarea participă la Wordless Wednesday! (34)
Cine dorește să participe postează pe blogul său o
fotografie (sau o serie de fotografii) care să vorbească fără cuvinte apoi
scrie linkul în tabel, la Carmen, Între vis și realitate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)