Amendarea Statului de către Stat

Amenzi pot primi nu doar persoanele fizice - in sens de cetățeni - ci și persoanele juridice precum instituțiile publice, autoritățile publice, agenții economici etc..

Amenda este sancțiunea constând în plata unei sume de bani de către o persoană fizică sau juridică pentru neexecutarea unor obligații. Amenda poate fi administrativă, fiscală, civilă, contravențională, penală și judiciară.

Primăria cutare a fost amendată pentru... ceva. Uaaauuuu! vor aplauda unii. Stați blânzi, 'că noi plătim, indirect, amenda.

Sursa foto (IA): https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Situația în care instituțiile statului (bugetate total sau in parte) se amendează între ele mi se pare hilară. O instituție care funcționează (și) cu banii cetățenilor (taxe, impozite) e amendată de o altă instituție bugetată (in tot sau in parte); sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice se fac venit la bugetul de stat, cu excepția celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităților publice locale sau județene, care se fac venit la bugetul local respectiv (art. 8, L. 2/2001 - regimul contravențiilor).

Pe scurt: banii din amendă sunt virați tot către o instituție a statului și devin venit la bugetul statului sau la bugetul vreunei instituții / autorități publice... Altfel spus, cetățenii plătesc (și) amenda pentru încălcările legislative comise de funcționari publici.

Să zicem că o primărie e amendată de comisarii Gărzii de Mediu pentru neîndeplinirea măsurilor legale dispuse pentru un depozit de deșeuri neconform sau pentru că sunt depozitate (ilegal) deșeuri într-o zonă inadecvată...

Sau, o primărie e amendată pentru că sunt "cratere" pe străzi... Cetățenii își distrug mașinile sau - mai rău - rămân fără splină. Cine plătește despăgubirile câștigate de cetățeni în instanță?

Aș putea crede că gropile sunt lăsate cu intenție așa cum sunt? Or avea unii politicieni - sau cineva apropiat lor - ateliere de reparat mașini? Doar întreb.

Cei de la primărie, se presupune, achită amenda... din banii tuturor cetățenilor din localitate, practic. Primarul se îndreaptă spre cei vinovați pentru a recupera banii? Probabil că... da/nu. Înainte de orice trebuie dovedită vinovăția unuia/unora. De fapt, cred că înainte de orice trebuie să existe dorința de a cerceta eventualii vinovați.

Ce vină au cetățenii când reprezentanții unei instituții de stat nu îndeplinesc - din diverse motive - ceea ce e obligatoriu prin lege, și instituția e amendată? N-ar fi mai corect să nu se mai amendeze între ei? Indirect, ne amendează pe toți și - din câte știu 😉 - pedepsele colective nu mai sunt "la modă" in mileniul trei.

Notă. In textul de mai sus e acoperită doar o mică parte din subiectul pe temă.

Impozitul anual pe imobile

Ceea ce facem este pentru binele
tuturor cetățenilor!

Afirmând că vor să scadă deficitul bugetar, să redreseze economia, politicienii s-au gândit ca pe lângă micșorarea unor venituri, eliminarea unor scutiri, neindexarea veniturilor cu rata inflației unde e cazul, creșterea taxelor și impozitelor in general, să introducă și o majorare bruscă, mare, a impozitului pe clădiri aruncând in disperare mii de oameni.

Creșterea impozitului pe imobile

Cum argumentează prim-ministrul această exagerată creștere a impozitului pe clădiri (mă refer aici numai la clădiri de locuințe nu la terenuri și la clădiri cu altă destinație):

(...) in Europa, taxele locale acoperă în general toate cheltuielile primăriilor. In Romania, însă, veniturile autorităților locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal.

(Între timp, premierul a început să "nuanțeze"...)

De ce consider greșit (să nu zic ipocrit) argumentul șefului guvernului:

1. In țările europene la care, probabil, se referă nivelul de trai este mult mai ridicat decât în România.

2. Impozitele sunt corelate cu veniturile.

3. In statele pe care le compară cu România situația clădirilor este cu totul alta. In România, cei mai mulți cetățeni au primit locuință de la întreprinderile in care au muncit înainte de 1989 și plăteau chirie pentru ele - ulterior au avut posibilitatea să le cumpere (să devină proprietari, altfel spus).

4. Cei mai mulți nou-proprietari și-au modernizat locuințele, le-au utilat, crescându-le astfel prețul de piață, dar nu toți au făcut asta, pentru că nu toți au/au avut bani.

5. Politicienii au majorat valoarea pe metru pătrat (baza de impozitare de anul trecut - pentru acest an) a tuturor imobilelor, tinzând spre prețul pieții pe metru pătrat în cazul clădirilor nou-construite - ceea ce este aberant, din punctul meu de vedere, pentru că:

a). o construcție veche e o construcție veche; nu cred că e firesc ca valoarea pe metru pătrat să fie crescută din pix, fără a se (mai) ține cont de materialele folosite, de vechimea clădirii și altele; premierul a nuanțat, ulterior: se va diferenția impozitul pentru clădiri mai vechi de 50 de ani;

b). valoarea de piață a unui imobil e în funcție de mai mulți factori, între care: rangul localității, zona din localitate unde se află, vechimea imobilului, materialele din care e construit, starea generală a imobilului, dotările etc. Din această valoare de piață in caz de vânzare se scade (sau se crește) prețul în funcție de aceiași factori.

Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și foarte vechi vor vinde. Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și-au modernizat imobilele - nu au bani. E aberant, din punctul meu de vedere, ca cineva să plătească impozit la o valoare crescută din moment ce in caz de o eventuală vânzare ar putea obține cel mult trei sferturi din valoarea de piață.

6. In statele europene pe care premierul le compară, probabil, cu România nu există atât de multe unități administrativ teritoriale (primării, consilii locale, consilii județene) deși numărul populației e mai mare. In plus, salariile funcționarilor din acele primării europene nu sunt la fel de mari ca cele din România - raportate la veniturile cetățenilor și, probabil, nici organigrama nu este la fel de încărcată.

7. Probabil că veniturile autorităților locale din statele pe care le compară premierul cu România acoperă toate cheltuielile, dar acolo există și descentralizare, veniturile locale nu sunt formate numai din anumite taxe și impozite și sume foarte mari ajung la "un centru", de unde banii sunt împărțiți (și) pentru unități teritoriale locale unde nu sunt acoperite - din venituri proprii - nici măcar veniturile salariale ale funcționarilor publici și angajaților administrativi.

Din anul 2027, mai zicea premierul in ianuarie, impozitul va fi calculat la valoarea de piață a imobilelor - in acest an majorându-se doar valoarea pe metru pătrat (?) și diferiții coeficienți care se aplică. Majorarea de anul viitor urmează pentru că așa s-au angajat politicienii români când au solicitat bani prin PNRR.

Citez premierul: In aproape toate țările europene impozitarea se face la valoarea de piață. Noi am rămas cu niște indicatori vechi, in care valoarea era una de tip contabil, definită, după care se aplicau diferite procente, in funcție de localitate, in funcție de zonarea (?!) localității și așa mai departe. Să de-a exemple de țări care...

1. Să nu mai afirme cineva că Uniunea Europeană "cere" aceste impozite calculate la valoarea de piață a imobilelor pentru că nu e adevărat - politicienii români sunt cei cu ideea, cei care s-au angajat, prin PNRR, să o facă; doar nu ar fi desființat câteva din sutele de agenții de stat și altele de gen unde sunt plătiți cu salarii foarte mari o mulțime de oameni, și nici n-ar fi vrut să mai "aerisească" organigramele instituțiilor de stat.

2. De ce nu rămâne România precum acele state europene în care politicienii nu vor impozitarea imobilelor la prețul de piață? Ah, da! Pentru că s-au angajat să le mărească - și nu vor (sau nu sunt capabili) să renegocieze având în vedere că aruncă în sărăcie mii de oameni.

Un fel de concluzie

Politicienii români amestecă merele cu perele și susțin că au gutui.

Politicienii români, pretinzând scăderea deficitului bugetar și redresarea economiei, s-au gândit să procedeze exact cum nu se procedează în timp de criză economică: majorare taxe și impozite. Mărirea taxelor și impozitelor blochează economia, in principiu.

Unii primari au exagerat aplicând mărirea impozitului cu 100% când legea națională permite diverse procente, in funcție de "specificul locului". Acești primari nu au motive să dea vina pe prim-ministru.

Au renunțat la a face distincția care se impune în anumite situații, iar funcționarii de la fisc le spun, senini, cetățenilor: procedura pentru neplata impozitelor e foarte simplă; este somat cetățeanul și dacă nu plătește se pune sechestru pe imobil și se scoate la licitație. Samsarii imobiliari abia așteaptă aceste licitații, să cumpere pe nimic imobile situate in zone centrale și ultra-centrale, fără să le pese că cei care nu vor putea plăti (și) impozitele vor îngroșa numărul persoanelor fără adăpost. De ce le-ar păsa? Nu e nimic personal, e o afacere - cam cum ar fi într-un stat mafiot.

Fixarea impozitelor și taxelor la cote foarte ridicate - fără a se ține cont de diferiți factori - este una dintre caracteristicile unei dictaturi. Dictatorii, in general, vor să adune foarte mulți bani in timp cât mai scurt, fără să le pese dacă birul poate fi sau nu platit de cetățeni.

Baza de impozitare (valoarea pe metru pătrat) a fost indexată până în anul 2025 cu rata inflației. Pensiile și alte venituri ale cetățenilor nu sunt indexate cu rata inflației... așa cum prevede legislația națională.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Redresare economica mai incolo

Pentru redresare economică e nevoie, in primul rând, să... existe economie. Sigur, in România, economia duduie! Sunt o mulțime de creșteri! Creșteri de taxe, nu de investiții. Sunt și o mulțime de diminuări! Diminuări de venituri, nu de taxe pe muncă.

Redresarea economică se referă la acea fază a ciclului economic în care o economie începe să crească din nou după o perioadă de recesiune sau de scădere. În această fază, indicatori cheie precum produsul intern brut (PIB), ocuparea forței de muncă și cheltuielile pentru consum prezintă tendințe pozitive, semn de revenire la stabilitate și creștere. Pentru cei care guvernează e crucial să înțeleagă mecanismul redresării economice dacă vor să implementeze politici potrivite, care stimulează creșterea și răspunde nevoilor sociale.

Câțiva factori importanți în buna funcționare a economiei

Politica fiscală și politica monetară

Redresarea economică poate fi alimentată de politici guvernamentale coerente, care vizează stimularea cererii prin măsuri fiscale și monetare (creșterea taxelor și impozitelor nu se numără printre ele).

Politica fiscală implică cheltuieli guvernamentale și ajustări fiscale care vizează stimularea cererii (scădere taxe și impozite de exemplu sau măcar abținerea de a le crește și/sau de-a inventa unele taxe noi).

Politica monetară se concentrează pe gestionarea ratelor dobânzilor și a masei monetare - când puterea de cumpărare scade se cheamă că e inflație (= cresc prețurile la bunuri și servicii și cu aceeași sumă cumpăram mai puțin decât atunci când economia funcționează corect).

Politicile fiscale și monetare bune, coerente, pot crea un mediu propice creșterii economice prin creșterea investițiilor, stimularea cheltuielilor de consum și poate conduce la crearea de locuri de muncă și la creșterea PIB-ului.

Investițiile în infrastructură

Investițiile în proiecte de infrastructură (care să depășească faza de proiect pe hârtie) pot fi o componentă cheie, pentru că se creează locuri de muncă și potențialul economic e îmbunătățit pe termen lung. Infrastructura include toate structurile și facilitățile de bază necesare pentru funcționarea unei economii.

Infrastructura e fizică: drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi, rețele de energie, aprovizionare cu apă, sisteme de canalizare, sisteme de irigații, infrastructură digitală etc. și este socială: școli, spitale, dispensare, instituții de cercetare și alte servicii publice esențiale. Investițiile în astfel de domenii sunt esențiale pentru asigurarea unei economii funcționale. Investițiile în cele enumerate mai sus (și altele) facilitează mobilitatea, conectivitatea, accesul la resurse - sunt stimulate astfel activitățile economice și sunt create condiții pentru dezvoltarea afacerilor.

Încrederea consumatorilor

În timpul redresării economice crește, de regulă, încrederea consumatorilor. Pentru a crește această încredere, guvernele pot implementa măsuri gen oferirea de scutiri de impozite, îmbunătățirea serviciilor publice, asigurarea securității locului de muncă prin programe (reale) de ocupare a forței de muncă. Când consumatorul are sentimentul de stabilitate e tentat să-și crească cheltuielile. Când consumul scade, scade și economia, scad și încasările la bugetul de stat etc.

Indicatori economici care pot oferi informații despre redresarea economică

Ocuparea forței de muncă

Cu cât e mai mică rata șomajului cu atât e semn că economia funcționează. Cifrele privind rata șomajului, nivelul de ocupare a forței de muncă în toate domeniile (la nivel național și la nivel local), dispariția definitivă a unor locuri de muncă și ratele de participare la forța de muncă oferă indicii despre stadiul unei economii.

Cheltuielile de consum

Când aceste cheltuieli cresc e semn că economia se redresează. În România cheltuielile sunt în scădere; cu dorința de a diminua deficitul bugetar, fără a se face un studiu de impact, au fost crescute taxe și impozite, au fost extinse unele taxe și impozite (eliminându-se unele excepții), au fost reduse ajutoarele sociale etc. - exact ce nu se face când vrei să redresezi o economie. Deficitul bugetar nu s-a micșorat semnificativ, in schimb a crescut rata inflației.

Piața construcțiilor de locuințe noi

Când se construiește mult înseamnă că există o cerere mare, iar dacă cererea de locuințe e mare înseamnă că economia e in regulă.

Afaceri noi

Statisticile privind înființarea de noi afaceri e semn bun pentru economia unui stat - ilustrează încrederea în capacitatea de a începe o afacere. Suspendarea activității, închiderea, mutarea sediului principal al afacerilor românești în alt stat sau plecarea unor companii străine din România nu e un semn tocmai bun cu privire la funcționarea economiei.

O creștere constantă a cererilor de afaceri indică o creștere a economiei.

Nivelul populației

Numărul oamenilor și modelele de migrație ilustrează unde sunt locuri de muncă și unde nu. În România, populația pare a fi concentrată în capitală și în câteva orașe mari; in mediul rural - in cea mai mare parte - creșterea economică e... utopie. Pentru a vorbi despre o economie națională stabilă pe termen lung, cu potențial de creștere, trebuie avut în vedere și mediul rural.

Emigrarea ridicată sau părăsirea unei zone pentru alta ar putea indica o problemă pentru anumite comunități deoarece membrii forței de muncă și angajatorii părăsesc zona.

În loc de concluzie

Având în vedere că sunt anunțate mii de concedieri, pentru că firmele reduc numărul angajaților sau închid, rata șomajului e în creștere, fapt ce nu conduce la redresarea economiei, din contră.

Reducerea cheltuielilor guvernamentale și locale încetinesc, de regulă creșterea economică, și nici mărirea taxelor și impozitelor sau inventarea unor taxe noi, desființarea și/sau reducerea unor indemnizații, burse etc. nu sunt utile redresării economice.

Redresarea economică în România va fi lentă, și cred că se va simți mai târziu de 2027 cum, optimist, preconizează unii. Dar, poate au ei dreptate - nu mi-ar fi cu supărare.

Foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Capital social pentru incurajare afaceri mici

Între multe altele, încurajarea cetățenilor pentru începerea unei mici afaceri - care să aducă venituri pentru o persoană, o familie, un grup - consider că se află la baza unei economii (mai) funcționale în orice stat; oamenii își câștigă banii lucrând pentru ei, altfel spus, și nu mai depind de salariile primite, de ajutoare sociale și altele de gen. Un om care muncește pentru el, făcând ceea ce-i place e și un om mai mulțumit, având satisfacții mai mari știind că "el comandă, el execută".

Cei care gestionează economia României par a face tot ce pot să distrugă orice inițiativă privată economică, orice mică afacere care abia mai are puls azi.

Cu ani în urmă au permis - pe lângă societățile cu răspundere limitată, pe acțiuni etc. - înființarea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, asociații familiale etc.. Erau forme de organizare mai simple, mai ieftine, cu mai puțină birocrație - mult mai convenabile decât formele "clasice" de organizare. În timp, diferența între "clasice" și noile forme de organizare s-a micșorat până la aproape a se identifica. Politrucii vorbeau (și atunci) de evaziunea fiscală pe care intenționau să o stopeze, vorbeau despre prea puțini bani care ajung in bugetul de stat - la fel ca și azi, cheltuielile din banii publici erau imense, firme de casă obțineau sute de contracte de la stat, funcționarii publici cu atribuții în materie nu se deranjau să blocheze conturile marilor datornici (dar blocau conturile celor care aveau datorie un leu, motivând că e un "sistem automat" care face asta - automat numai pentru "fraieri", se știe).

Atunci, ca și azi, se lua pielea de pe micii întreprinzători și parte din bani erau direcționați - sub formă de subvenții, de regulă - spre companii de stat falimentare unde - ca și azi! - angajații primeau prime de performanță, iar șefii, pe lângă primele de performanță uriașe, aveau salarii uriașe.

Azi, un angajator care are nevoie de trei angajați, între care unul numai cu jumătate sau cu un sfert de normă, e obligat să plătească pentru un contract de 2-4 ore taxe ca pentru un salariu întreg: asigurări de sănătate, de pensie, de șomaj, impozit pe salarii etc.

Mai sunt multe de spus, dar e cazul să ajung la capitalul social necesar pentru înființarea unei firme.

Capital social înființare firmă

În Legea nr. 31/1990, a societăților comerciale, scria: capitalul social al unei societăți comerciale cu răspundere limitată (S.R.L.) nu poate fi mai mic de 200 de lei și se divide în părți sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Sigur, in anii 1990 banii aveau alta valoare și 200 de lei nu era o sumă mică, dar nici imposibilă, plus că o parte a acestui capital putea fi aport în natură.

Capitalul social la înființarea firmei a rămas 200 de lei până în anul 2020 - această sumă nu "produce" venit pentru bugetul de stat. În anul 2020, apare Legea nr. 223 (M.Of. 1018/noiembrie 2020), care modifică Legea 31/1990 și în privința capitalului social - se dorea încurajarea micilor afaceri, debirocratizarea și simplificarea procesului de înființare firme. Legea modificatoare se referea astfel la capitalul social: capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată se divide în părți sociale egale - fără a se menționa o sumă. Altfel spus, o firmă cu trei asociați, de exemplu, putea avea un capital social de cel puțin 3 lei (capitalul social nu poate fi mai mic de 1 leu). Sigur, celor care doreau să acceseze fonduri, să contracteze credite li se recomanda să depună un capital social mai mare.

Ce vor guvernanții in august 2025 cu privire la capitalul social

În timp de mare deficit bugetar pe post de bau-bau și în "încercarea" de a micșora acest deficit, pe lângă majorări de taxe și tăieri de sporuri, salarii, burse pentru elevi/studenți și alte venituri, capetele drepte din coaliția guvernamentală s-au gândit să mărească acest capital social de înființare la 8000 de lei! Pe bune? La ce ajută pentru bugetul public aceste sume? La ce e utilă pentru economie, in general, majorarea capitalului social al unei societăți cu răspundere limitată?

Firmele au un an spre doi ani pentru a majora capitalul social sau vor fi radiate. Sigur, firmele/cetățenii pot opta pentru altă formă de organizare, la început, forme pentru care nu e necesar un capital social.

Capitalul social e relevant pentru firmă - fiind mare, poate atrage investitori, e util pentru desfășurarea activității; e relevant pentru asociați... etc. Oh, da! Are și o funcție de protecție a creditorilor! Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Să fie siguri creditorii societății că există suficiente resurse financiare pentru a-și recupera datoriile in cazul in care societatea nu poate face față obligațiilor sale financiare. Sunt sigură că politicienii nu-s naivi - n-au cum să justifice această majorare in ideea că ar avea funcționarii statului de unde să rețină eventuale sume datorate de firmă către bugetul de stat.

Un capital social mare dă o notă de seriozitate, dar nu o garantează. Cu 8000 lei capital social România va fi peste media U.E., dar sub Germania. Cele mai multe state au un euro sau fără limită minimă.

De ce s-a optat pentru această modificare în această perioadă în care s-a pornit un "program" pentru a diminua deficitul bugetar știu doar cei care au strecurat șopârla.

Un fel de concluzie

Politicienii - de regulă, prin intermediul unor "analiști economici" - încearcă să ne mintă că investitorii sunt interesați de mărimea capitalului social al firmei, care, dacă e mare, indică seriozitatea firmei. 😂 Investitorii nu sunt interesați de profitul unei firme, de cifra de afaceri, ci de capitalul social. O firmă care are capital social 200 lei și profit anual, in ani consecutivi, de vreo juma' de miliard de lei e total neinteresantă!

Politicienii încearcă să ne păcălească cum că fiind capitalul social mare funcționarii pot recupera ușor datoriile firmei către bugetul de stat.

Capitalul social nu e o sumă blocată permanent; banii circulă, sunt utilizați în interesul societății, chiar și în prima zi după ce aceasta a fost înființată.

Constituție, art. 45 - Libertatea economică: Accesul liber la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

Nu te descurci pe cont propriu pentru că legile meșterite de politruci nu-ți permit sau te duc in faliment? Nicio problemă! Timp de șase luni ai asigurat ajutorul de șomaj! Ce faci după șase luni, dacă nu găsești un loc de muncă? Te înscrii pentru ajutor social, dacă îndeplinești condițiile. Ce tot atâta independență financiară? Nu-i suficient că suntem o țară cu cei mai mulți proprietari de imobile? (vorbește lumea) Vrem să fim și o țară cu cei mai mulți întreprinzători privați? Mai mare rușinea; nu?

Un cetățean independent financiar e mai greu de controlat/manipulat de politrucii care dețin puterea politică, dar și de cei aflați în opoziție.

Actualizare 25 august 2025

În ședința de guvern de azi s-a pus în discuție majorarea diferențiată a capitalului social pentru firme: 400 de lei pentru cele mici, 5000 de lei pentru cele mijlocii, 8000 ce lei pentru cele mari.

Economie. Romania dorita

Am ajuns la secțiunea Economie... Distracția a fost mare și în cadrul celorlalte trei secțiuni de pe platforma online a partidului roșu, numit și social-democrat.

Ce îți dorești TU de la modul în care se dezvoltă economia României? suntem întrebați. Ăștia au citit ceva cărți de comunicare de ne iau cu TU accentuat, ca și cum am fi tâmpiți și-am crede că-i interesează părerea fiecăruia în parte dacă lasă impresia că se trag cu noi de șireturi.

Bifează problema sau scrie răspunsul tău în căsuța de mai jos

Nu bifez pe platformă. Comentez aici.

Vreau ca prioritatea să fie în continuare construcția autostrăzilor.

Asta-i de râsul curcilor! Să fie in continuare prioritate? A fost vreodată prioritate, altfel decât pe hârtie și în discursuri sforăitoare ținute de politicieni aroganți?!

Vreau ca România să susțină toate investițiile care produc local bunuri cu valoare adăugată.

Ce naiba vrei să înțeleg de aici, politicianului? Că TU ești Romania? Altfel, ce naiba să susțină un teritoriu? Mă mir că vă mai suportă pe voi! 

Înainte de orice să permiți cetățenilor astfel de investiții - și să te deranjezi și TU, politicianule, să vii cu ceva investiții. Sau să nu vii, dar nu ne mai încurca cu birocrația ta, controalele aberante (niciodată acolo unde s-ar impune) și taxele până la cer și un hectar mai sus!

Vreau ca micile firme de familie și afacerile începute de la zero să fie sprijinite de stat cu prioritate.

Nu, nu vreau așa ceva! Nu ne mai sprijini, lasă-ne in pace, că ne descurcăm noi. Ai făcut ca aproape să nu mai existe diferențe între persoane fizice autorizate etc. și firme și acu' vrei să-mi dai bani cu niște condiții care m-ar duce la sapă de lemn in al doilea an de funcționare? Nu plătești la timp - și tot scazi - subvențiile la care te-ai angajat deja și vrei să cred că va fi altfel de acum înainte? Acorzi amnistii fiscale marilor datornici, scazi pedepsele pentru evazioniștii de top, hăituiești pe cei care au "ratat" să plătească un impozit infim (prin comparație cu ce amnistiezi), aberezi legi prin care distrugi o sută de firme ca să prinzi un evazionist de doi lei și vii să-mi spui că vei sprijini cu prioritate nu știu ce? Micșorează taxele și ne descurcăm singuri. Nu te mai băga, că te pricepi doar să mărești sau să inventezi taxe și impozite.

Vreau să existe mai multe produse alimentare procesate în România, la prețuri decente și să renunțăm la importuri.

TU, politicianule, faci mișto de noi? Prin ale cui firme se fac cele mai multe importuri? TU, politicianule, rezolvă chestiunea care se întâmplă în supermarket-uri, apoi vino să-mi zici de prețuri decente și produse alimentare... procesate in România. 

Ți se pare că noi, cetățenii, trimitem la export tone de fructe de pădure (și nu numai) și importăm diverse produse făcute la alții din fructele culese în România? Ți se pare că noi exportăm lemn/cherestea și importăm mobilier și alte cele? Ah, da! Lemnul nu-i produs alimentar... Dar dacă tot ai amintit de importuri...

Vreau ca resursele noastre naturale (apa, aerul, gazul, vântul) să fie folosite în interesul românilor, indiferent de naționalitatea proprietarului.

Politicianule, TU chiar faci pe glumețul?! Dă-le și altora, dar cu redevențe serioase, nu cu doi bani... Apa pe care o mai captează câte un șmecheraș din Ro nu se pune? Pe ăsta nu-l vezi? Te-am rugat eu să vinzi aerul? Alții își dezvoltă industria și tu vii cu texte să folosim aerul în folosul nostru? Zici de aer, dar uiți că-i poluat, în cea mai mare parte. Vântul, politicianule, nu ți-l ia nimeni. Cine te oprește să construiești fabrici in care să fie produse... mori de vânt? La eoline mă refer, deși sunt o nenorocire pentru mediu, pe termen lung.

Politicianule, apa, aerul, gazul și... vântul nu sunt singurele resurse naturale ale României. Te faci că uiți de celelalte? De exemplu, ce zici de păduri? Nu le folosești în interesul românilor?!

Hopa! Stai așa, politicianule! TU vrei să te apuci să naționalizezi munca străinilor în Ro?! Haida-de! Ia labele de pe investițiile lor. Eu le-am vândut (și vreau să le mai vând) chestii de interes național? Noi, cetățenii, le-am concesionat nu știu ce pentru sume derizorii?

Vreau ca statul să investească masiv în construcția de locuințe pentru tineri și în infrastructura de sport pentru copii și adolescenți.

Iar?! 😂 N-ai investit destul în săli de sport, bazine de înot care au fost deschise doar la inaugurare, că n-ai mai avut bani pentru personal, pentru întreținere? N-ai investit destul în terenuri de fotbal in pantă?

Ai tăiat banii unor cluburi sportive și acu' vii să zici că investești în infrastructură? Degeaba investești in construcții și alte alea când zici că n-ai bani pentru altele. E plină țara de construcții începute și neterminate - și nimeni nu pare că a fost tras la răspundere pentru risipirea banului public. Prietenii știu de ce. Poți afla și TU, politicianule, urmărind reportajele documentate de cei de la Recorder, de la România, te iubesc! și alții.

Locuințe pentru tineri... Din patru în patru ani ne servești asta... Cine te mai crede? Poate bebelușii să vă mai creadă, politicienilor.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/mohamed_hassan-5229782/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=6560705

Puterea de cumpărare. Romania dorita

Puterea de cumpărare a banilor reprezintă cantitatea mărfurilor și serviciilor ce pot fi cumpărate la un moment dat cu o uitate bancară sau cu o sumă fixă de semne bănești. Cu cât cantitatea de mărfuri și servicii ce se poate cumpăra cu o unitate bancară sau cu o sumă fixă de semne bănești e mai mare sau se află in creștere de la o perioadă la alta, cu atât se poate spune că avem de a face cu o creștere a puterii de cumpărare a banilor. Cu cât nivelul prețurilor și tarifelor e mai scăzut, cu atât puterea de cumpărare a banilor e mai mare, și invers. Creșterea sau descreșterea puterii de cumpărare a banilor indică situația economică a unei țări, constituind una din condițiile necesare pentru a se asigura dezvoltarea economică și ridicarea nivelului de trai al populației. Orice dezechilibru mai mic sau mai mare produs in procesul de producție și de circulație a mărfurilor, conduc implicit la unele perturbări grave în circulația bănească și, în final, la scăderea puterii de cumpărare a banilor, cu efecte negative asupra populației.

(din Dicționarul economiei de piață, de Gheorghe Gorincu, Editura Danubius, Brăila, 1999)

Altfel spus: puterea de cumpărare e cu atât mai mare cu cât există mai multe nevoi care pot fi acoperite cu o anumită sumă de bani. Exemplu: cetățeanul din țara X câștigă de trei ori mai mulți bani decât cetățeanul din țara Y și, cu toate acestea, își poate satisface mai puține nevoi decât cetățeanul din țara Y - înseamnă că cetățeanul din țara X are o putere de cumpărare mai mică.

Inflația e factorul care influențează capacitatea cetățenilor de a cumpăra bunuri și servicii. Când prețurile la bunuri și servicii cresc scade automat puterea de cumpărare a populației - creșterea salariilor nu ține pasul cu creșterea prețurilor. Concluzie: puterea de cumpărare scade atunci când crește inflația. In luna iulie, inflația în Ro a fost și 5,8% - enorm, dezastruos.

Revenind la... nici nu știu cum să numesc bazaconiile de pe platforma online romaniadorita.ro plătită de politicienii roșii (fără seceră și ciocan in simbolul electoral) social-democrați. Cum încep ei secțiunea numită Puterea de cumpărare, înainte de a cere opinii sau de-a impune opinii (pentru cei mai puțin atenți și când citesc un contract bancar)... citez:

Ce-ți dorești tu de la modul în care trebuie crescut nivelul de trai al romanilor.

Am recunoscut - nu o dată! - că am mari lacune în ceea ce privește gramatica:  sintaxa, așezarea virgulei și toate alea de prin gramatică, și tot îmi dau seama că e ceva aiuristic in fraza albăstrita mai sus. Bănuiam că cei care au scris textele pe platformă au mai multe cunoștințe în materie. Deci! Ce-și poate dori un om de la... modul în care...? Cum se înțelege o ființă umană cu un mod de creștere a orice? Dar, fie! Vreau ca cetățenii să nu mai fie cocoșați de taxe și impozite, amețiți in birocrație atunci când au afaceri mici, când sunt meșteșugari, mici agricultori/producători/procesatori de te miri ce etc. Prea multe și prea mari taxele, prea multe hârțoagele. Oamenii să fie lăsați să se descurce pe cont propriu - cei care vor, cei care pot. Evident, ceva reguli sunt necesare, dar ce e acum... Și apoi zic unele voci că unii nu au chef de muncă. Pe bune acum! E bine pentru cel care muncește 7 zile pe săptămână, 8-12 ore pe zi, să rămână pentru el (după ce-a îndestulat statul) câteva sute de lei (cât un ajutor social sau cât un salariu minim)? Nu-i mai bine să ia praful de pe tobă fără să se epuizeze?

Ce propun socialiștii pe platforma lor? In principal, se oferă să fie tătuci.

Zic ei, manipulând pe cei care se aventurează pe platformă: 

Vreau ca plafonarea prețurilor la energie și gaze să continue și în 2025 pentru ca facturile să nu explodeze.

Cât timp prețurile vor rămâne plafonate vor avea, în continuare, profituri gigant producătorii/distribuitorii de energie și gaze. Ghici cine sunt cei care dețin - direct sau prin interpuși - multe acțiuni în astfel de regii autonome?

Practic, în România, prețurile nu sunt excesiv de mari, comparativ cu alte state europene, dar sunt uriașe pentru puterea de cumpărare a banilor cetățenilor. In unele state s-a renunțat la plafonare in dorința de a se ajunge la o anumită stabilitate. Liberalizarea prețurilor e inerentă la un moment dat... 

Politrucii s-ar putea abține de la a-și mai hotărî salarii/indemnizații lunare o sumă din care și-ar permite (unii!) să cumpere o garsonieră in fiecare lună, într-un cartier ok, în orașul cu cele mai mari prețuri la locuințe. Mai sunt și alte variante... Dezvoltarea infrastructurii, de exemplu... Și altele, dar... de unde bani pentru ei, mai apoi? Ar putea renunța la dorința de a primi miliarde din banii publici pentru partidele din care fac parte... Ar putea renunța la căpușarea unor firme și la înființarea de fel și fel de agenții de stat în care se scurg alte miliarde... Vor? De ce ar vrea? Ar trebui să-și găsească de muncă.

Alta, tot de la ei:

Vreau ca plafonarea să fie extinsă la toate produsele românești, pentru a avea acces la produse bune și ieftine de calitate.

De ce să vrem vrăjeala asta? Vrem altceva: producătorul să-și stabilească prețul astfel încât să își acopere toate cheltuielile și să aibă un profit pentru care merită să se zabată (și ar mai avea, unii, nevoie de subvenții de la stat în cazuri excepționale). Așa, cu subvenții, suntem pe sistemul las' că merge și așa. Prețurile reale la producător ar obliga marile magazine să micșoreze adaosul comercial dacă vor să nu scumpească aceste produse = scade profitul giganților care vând la bucată (supermagazinelor, altfel spus).

In adaos sunt cuprinse cheltuieli cu salariile, utilitățile etc. Când plafonezi un adaos reușești să bagi in insolvență ceva producători, procesatori, așa cum reușești să închizi - indirect - multe firme prin impunerea unor taxe și impozite mari. Politicienii ăștia ne vor lăsa numai cu supermarketuri și mall-uri.

Și plafonarea prețului constituie dezechilibru în procesul de producție, de circulație a mărfurilor = scade puterea de cumpărare a banilor.

Nu vă lăsați păcăliți de vrăjeala cu plafonarea pe termen lung - la orice ar vrea ei să plafoneze. Ah! Stați! Când vor dori să plafoneze acele salarii gigant pentru șefimea din instituțiile de stat să nu vă împotriviți!

Vreau introducerea salariului minim European, pentru ca oamenii să aibă o perspectivă clară asupra creșterii salariilor

Salariul minim european... e obligatoriu de introdus, indiferent de ceea ce vor unii și alții. Directiva a fost adoptată în octombrie 2022; statele au la dispoziție doi ani să o transpună in dreptul național. Dar! Directiva nu prevede un nivel specific al salariului minim pe care statele membre trebuie să îl atingă. Fiecare după economia națională, altfel spus.

Vreau ca după recalcularea pensiilor, pensionarii din România să aibă un mecanism clar și predictibil prin care să crească pensiile în fiecare an, cel puțin cu rata inflației

Poate că unii își amintesc cum, la mai fiecare final de an apare câte un politruc care susține că la începutul anului viitor guvernul pixulescu va crește pensiile. Această creștere a pensiilor, e, de fapt, majorarea cu indicele de inflație din anul care se încheie. Și e scris in lege, așa că e obligatoriu (dar pot fi hotărâte și derogări atunci când bugetul național nu permite - cum s-a întâmplat cu fosta lege a învățământului, prin care se prevedea la educație 6% din produsul intern brut; au derogat an de an, de când se promulgase legea - acum mi se pare că s-a schimbat legea; n-am avut timp să verific).

Pentru indexarea cu indicele de inflație a se vedea art. 102 din legea pensiilor, 263/2010 actualizată.

Nu pensiile și salariile trebuie să crească, ci puterea de cumpărare! Degeaba crește pensia când automat cresc prețurile la mai toate cele. Ăștia se gândesc la un soi de inflație galopantă?

Nici care sunt capcanele, pe termen lung, a acestei recalculări nu am reușit să descopăr - doar puțin, și, încă, neconcludent.

Vreau mai multe locuri de muncă decente și bine plătite, pentru că aceasta este calea cea mai sigură pentru ca oamenii să aibă un nivel de trai ridicat.

Ce bălării le cer ăștia oamenilor să vrea! Dar, fie ca ei! Faza cu locurile de muncă s-a repetat în timpul tuturor guvernărilor ăstora cu platforma (și dacă ei n-au fost la guvernare zeci de ani nu știu cine a mai fost - sigur, își ziceau altfel în 1990). N-au rezolvat in 30 și ceva de ani și rezolvă in patru?! Nici Păcală nu-i crede! 

Cred că indivizii aceștia fac mișto de cetățeni... Cetățenii zic vrem! iar ei... ei zic e bine că aveți voință - cu alte cuvinte, desigur, cuvinte gen: am format o comisie care... Și: nu, nu vreți să știți cât va fi indemnizația pentru fiecare membru al comisiei.

Calea spre un nivel de trai (mai) ridicat ar trebui să aibă punct de pornire prima zi de școală, cel puțin. Infrastructură serioasă in domeniul învățământului, învățământ corelat cu nevoile de pe piața muncii.

Vreau să existe solidaritate față de categoriile vulnerabile – persoane cu handicap, pensionari cu venituri mici, angajați cu salariul minim, astfel încât să existe programe dedicate pentru acești oameni prin care să li se protejeze nivelul de trai.

Ce vrăjeală au în ei! Mai sus au zis de salariul minim european ca și cum ar fost uau! iar aici zic de salariul minim că-i nasol... Cine îi împiedică pe politruci să elaboreze programe sociale în interesul unor cetățeni? De fapt au, între altele, un program prin care oferă locuințe celor care au nevoie acută, dar... ghici cine pare că are prioritate? Ar putea avea o mulțime de programe dacă n-ar mai cheltui aiuristic cu anumite salarii (pentru șefii din instituțiile de stat), pentru pensii speciale, pentru sedii luxoase etc. Ar avea bani dacă ar fi redevențele serioase, dacă s-ar concentra să asigure ceva producție, nu să împrumute bani pentru diverse cheltuieli... Dacă și cu parcă...

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/frantisek_krejci-810589/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=4561704

Venitul de baza universal. Aspecte generale

Venitul de bază universal garantat și necondiționat despre care se face vorbire în multe state din lume este, din punct de vedere financiar, utopie. Ca idee, e o idee bună, dar care sunt implicațiile în timp se poate doar bănui; cât de constant și îndestulător poate fi, în timp, e o necunoscută.

Decidenții politici par a prefera ca experimentele ce au avut/au loc să simuleze avantajele unui venit de bază universal fără a simula și dezavantajele acestuia – la dezavantaje intrând și reducerea / dispariția beneficiilor care există azi dar și creșterile de taxe și impozite.

Pentru susținătorii absoluți ai venitului de bază universal pare a nu conta că o analiză mai atentă sugerează că punerea în practică a ideii poate fi contraproductivă sau pur și simplu imposibilă. Un pic de scepticism, un pic de... gândire logică, dacă nu financiar-economică (pe termen lung) poate nu ar strica.

Am mai scris: susțin orice formă de ajutor social suficient pentru a acoperi nevoile de bază ale celor care nu se pot descurca singuri, dar am mari dubii că un venit de bază universal gândit cum îl descriu susținătorii va diminua sărăcia și inegalitățile. Într-un fel, se iau banii de la săraci și sunt dați tuturor. De ce spun că se iau bani de la săraci? Pentru că acum există ajutor social direcționat spre anumite persoane; după aplicarea venitului de bază universal aceste ajutoare (pentru asistență medicală, subzistență, dizabilități, familii monoparentale, ajutor de înmormântare etc.) vor fi anulate, și înlocuite cu venitul garantat.

Automat, fondurile pentru acest venit (tot formă de ajutor social) vor trebui mărite din ceva, și vor fi mărite din... taxe și impozite (directe/indirecte) mai mari, ceea ce conduce – aproape automat – la creșterea prețurilor produselor și serviciilor, și venitul de bază primit de cei săraci și foarte săraci va ajunge să fie insuficient în timp relativ scurt, fiind de un relativ ajutor celor care au alte surse de venit – astfel, nu se poate spune că se vor diminua inegalitățile sau că – mai ales! - va fi eradicată sărăcia.

Multe probleme sociale actuale sunt înrădăcinate în societate și din cauza faptului că am neglijat democrația – pentru democrație trebuie luptat în fiecare zi, nu doar din patru ani (din cinci în cinci pentru președinte). Firimiturile pe care se forțează unii să le picure în societate pentru a determina /convinge oamenii să stea cuminți pe la casele lor, distrași și liniștiți e o mare problemă pentru democrație. Prin implicare civică poate exista o societate mobilizată, activă din punct de vedere politic, putând construi instituțiile necesare pentru prosperitate comună în viitor, protejând în același timp și pe cei dezavantajați.

Această formă de asistență socială – venitul de bază universal - este o intervenție a statului care subminează solidaritatea socială și nicidecum nu ajunge la cauzele care stau la baza sărăciei, șomajului și inegalității. Plata fără condiții nu va elimina sărăcia și nici insecuritatea.

Soluții posibile de ajutor, azi

Sărăcia, șomajul, inegalitatea, insecuritatea sunt probleme sistemice care nu pot fi rezolvate oferind indivizilor sume mici de bani pentru a crește – în special - consumul.

O reducere a fiscalității, investiții naționale în industrie și infrastructură, un plan realist de dezvoltare economică ce ar putea ajuta indivizii să se descurce singuri fără a-i împovăra cu taxe și birocrație, un sistem de învățământ actualizat la mileniul trei, la care să aibă acces toți copiii/tinerii, posibilitatea reală de a negocia salariile, sunt câteva dintre măsurile mai utile în încercarea de a reduce numărul celor săraci.

Serviciile publice furnizate în funcție de nevoie au mai multe șanse să fie incluzive, egalitare și să încurajeze solidaritatea (din mult/puținul meu ajunge ceva și la cei care nu au deloc și nici nu se descurcă să obțină).

Ar putea fi mărite redevențele pentru diferitele concesiuni în ceea ce privește exploatarea resurselor solului și subsolului de companii străine/românești de stat sau private.

Ideea de a oferi bani gratis indivizilor se potrivește cu afirmația neoliberală că serviciile sunt mai bune atunci când piețele oferă și clienții aleg. Dar! Modelul a avut oarecare succes în experimentele făcute în state unde nu există servicii publice gratuite și unde oamenii au ales să cheltuiască banii primiți pentru educație, pentru asistență medicală și pentru a cumpăra bunuri esențiale.

Ideea unor servicii de bază universale, servicii publice care permit fiecărui cetățean să trăiască o viață mai bună prin accesul la securitate, la un loc de muncă, la transport, la informații, la adăpost și hrană sunt mai importante – și (mai) fiabile - pentru ca individul să poată contribui deplin la dezvoltarea economiei, să se simtă util.

Una e să satisfaci direct nevoile oamenilor cu venituri mici sau deloc și alta este să oferi aceleași sume și celor care, practic, nu au nevoie de ele (ce să facă un miliardar cu 20 mii de lei anual, de exemplu?)

Potrivirea ajutoarelor sociale existente la costurile vieții e mai ieftină și oferă valoare pentru întreaga economie, putând să stimuleze și noi activități.

Venitul de bază universal și la dreapta și la stânga spectrului politic

Unii se dau a fi uimiți că există o perfectă unitate între cei de dreapta și cei de stânga în privința acestui venit. Hm. Având în vedere cât capital politic ar putea aduce nu e de mirare. Într-un fel, toți îl vor; probabil că alegerile politice le vor câștiga cei care oferă suma cea mai mare...

Ideea venitului de bază universal necondiționat este mai mult o idee politică decât economică și a prins perfect în tot spectrul politic. Unii analiști observă că susținătorii (de dreapta și de stânga) sunt mai ales dintre radicali – fapt ce ar putea ridica un semn de întrebare în plus; ar trebui, poate, să tragă un semnal de alarmă.

Când?! Cum va fi implementat? Contează mai puțin când e vorba despre câștigarea capitalului electoral. Pe politicieni nu-i doare gura să promită, mai ales în campaniile electorale, implementarea programului (un venit de bază universal, mare probabil) – dar n-ar fi prima dată când se fac promisiuni care nu sunt ținute; cetățenii sunt liberi să creadă și să voteze – farmecul democrației! - iar ce vor face politicienii mai apoi... au făcut și cu alte ocazii: au uitat.

Liberalilor le-ar conveni un astfel de program social deoarece ar scăpa de birocrație, lăsând pe fiecare să cheltuiască banii pe ce vrea – n-ar mai împarți banii pe capitole: sănătate, încălzire, subzistență etc.: fiecare ar fi, practic, pe cont propriu și n-ar mai avea motive să vină la ei cu jalba-n băț. Ei susțin acest program de ajutor social ca înlocuitor pentru toate formele de asistență socială care există azi și care forme sunt ineficiente așa cum se prezintă. S-ar reduce birocrația și controalele, și banii pierduți cu cheltuielile administrative (risipă guvernamentală) și beneficiarilor le-ar fi mai bine. S-ar reduce și responsabilitatea politicienilor.

Totuși, printre liberali pare că sunt cei mai mulți sceptici, considerând măsura ca nu foarte populară, fiind conștienți că presiunile bugetare ar putea duce ușor – într-un moment sau altul - la eliminarea acestei cheltuieli guvernamentale.

Pare că printre liberali și progresiști sunt cei mai mulți care observă că oamenilor săraci nu le lipsesc doar banii. O societate sănătoasă, bogată ar trebui să ofere celor dezavantajați servicii și sprijin adecvate, ar trebui să ofere tuturor un cadru economic, financiar, politic în care să se poată dezvolta prin propriile forțe – împovărarea cu taxe a celor care câștigă cât să se întrețină pe ei și familia lor nu e o măsură utilă unei societăți care speră să se dezvolte.

Despre dorința socialiștilor (stânga politică, adică) de a implementa un astfel de program n-am de ce să mai scriu: se știe că socialiștii sunt paternaliști = tătuci. Își imaginează că acest venit de bază ar permite mai multor oameni să devină antreprenori, să urmeze cariere artistice, să găsească locuri de muncă mai bine plătite sau să lucreze mai puțin dacă doresc.

Socialiștii, însă, par de două ori utopici când susțin că vor să păstreze și serviciile publice actuale și nici nu pare să le treacă prin cap că aceste servicii deja existente pot fi îmbunătățite și susținute mai mult financiar.

Foarte mulți dintre (poate toți) susținătorii venitului de bază universal necondiționat par să creadă că banii rezolvă toate problemele unei societăți.

Când va fi să fie implementat venitul de bază universal – să nu fie deloc! - sper să nu fie și obligatoriu.

Sunt de acord că susținătorii acestui venit de bază universal au de rezolvat o problemă de logică:

- venitul va trebui să fie stabilit la un asemenea nivel încât să își îndeplinească scopul propus (și, probabil, va trebui indexat cu rata inflației, în timp – și va fi inflație, oho!) - caz în care e improbabil din punct de vedere financiar și poate ruina statul din punct de vedere economic;

- venitul e stabilit la un nivel fezabil din punct de vedere fiscal – caz în care nu-și va atinge scopul.

Implementarea sistemului de ajutor social sub forma venitului de bază universal garantat va face din toate statele care îl implementează state sociale.

Fără venitul de bază universal va fi mai rău

Susținătorii venitului de bază universal (garantat și necondiționat) susțin că fără această formă de ajutor social lucrurile ar sta și mai rău. Mai rău cum?! Cei care nu au ce pune pe masă nu vor avea ce pune pe scaun?!

Sub orice formă va fi implementat, venitul de bază universal nu va fi de ajutor lucrătorilor pentru a obține mai mult control prin negocieri colective – capacitatea de a-și negocia un salariu decent pentru un trăi decent și nici pentru condiții de muncă decente, în siguranță. Angajatorii nu vor fi încurajați să ofere un salariu suficient pentru un trai decent și nici nu va fi redus decalajul dintre partea de sus și cea de jos a ierarhiei la locul de muncă. Venitul de bază universal nu va modifica relațiile de putere dintre muncă și capital.

Fără acest venit de bază universal – susțin fanii – crește probabilitatea de revolte sociale, de conflicte, de migrație și proliferarea grupărilor extremiste care (între altele) alimentează nemulțumirea socială.

Altfel spus: venitul de bază universal va aduce pace mondială, toți imigranții vor pleca în statele de unde au venit și vor trăi fericiți din ajutor social, extremiștii vor deveni moderați și o mie de ani pace vor fi instaurați?

Argumente contra venitului de bază universal neconditionat(4)

În ideea de a da bani gratis tuturor oamenilor de pe Terra, pentru diminuarea inegalității veniturilor (?!), unii s-au gândit la ceva numit venit de bază universal garantat și necondiționat - căruia i-au atașat câteva caracteristici pe care ei le numesc importante - de care să beneficieze în mod egal și bogații și săracii, și cei care muncesc și cei care nu muncesc, și cei care vor să muncească și cei care nu au chef să muncească. Ideea, în sine, nu doar pare, dar este utopie – din punctul meu de vedere, desigur (dar nu doar al meu).

Există argumente pro venit de bază garantat și argumente contra. Mie-mi pare că argumentele contra sunt mai puternice, dar e posibil să nu fiu obiectivă.

Argumente contra venitului de bază universal

1. Costul foarte mare

Oare de ce experimentele care s-au desfășurat în unele state au durat doar un an sau doi sau fost oprite înainte de termenul hotărât inițial? Costuri ridicate. În plus, la majoritatea acestor experimente au participat câteva sute/mii de persoane (în funcție de stat), nu câteva zeci de miliarde sau măcar zeci de milioane.

Cât ar trebui să fie bugetul unui stat pentru a acoperi o astfel de cheltuială?! Banii vor fi dați tuturor, necondiționat, dar care e certitudinea că măcar jumătate vor reveni – sub o formă sau alta - în buget?

Chiar dacă ar fi eliminate toate celelalte programe sociale ale unui guvern sau altul s-ar acoperi numai o mică parte din sumele necesare unui astfel de venit de bază universal garantat. Iar suma care ar acoperi doar nevoile de baza ar lasă oamenii tot în sărăcie, practic.

Pentru a obține banii la bugetul de stat ar trebui mărite anumite taxe, care vor conduce la majorarea prețurilor bunurilor și serviciilor, ceea ce ar diminua valoarea acestui venit de bază universal.

Bogații pot refuza – pe drept – o impozitare foarte mare, iar împrumuturile la care ar trebui să apeleze unele state (sau toate!) ar crește datoria publică (națională).

Dacă acest venit – cât o fi el (prea mare n-are cum fi) – elimină (cum se preconizează) toate celelalte forme de asistență socială: indemnizații diverse (alocația pentru copii, cea pentru familiile monoparentale, pentru persoanele cu dizabilități), asigurarea medicală și altele de gen... vor avea suficienți bani cei care au grave probleme de sănătate și care azi își permit tratamente și medicamente prin sistemul actual? Fiecare act medical, de exemplu, va fi plătit „pe loc” de individul care beneficiază de acesta? Toți bolnavii cronici vor fi nevoiți să-și asigure tratamentele din acest venit de bază universal? (va fi suficientă această suma pentru cei care au nevoie de chimioterapie, de exemplu?!)

2. Reduce stimulentele pentru muncă

Sunt situații în care un venit minim garantat poate reduce pofta de muncă a unora. Mulți ar vrea să muncească și azi, dar să rămână cu ceva mai mult decât acoperirea (parțială, în foarte multe cazuri) a nevoilor de bază.

În momentul în care unii aleg să trăiască numai din acest venit de bază universal necondiționat se poate spune că nu prea e mare lucru de făcut și economiile nu au decât de pierdut: sacul din care iei și nu pui se golește la un moment dat.

Un ajutor social de subzistență poate motiva oamenii să caute să muncească, dar... să aibă unde, să aibă calificarea cerută unui post sau altul, să aibă posibilitatea să urmeze cursuri de reconversie profesională și să aibă un salariu care să-i permită măcar un pic mai mult decât acoperirea nevoilor de bază.

Un venit de bază universal garantat ar putea eroda – pe termen lung – dorința unor oameni de a merge la muncă. La început, fiecare își va lua, poate ceva zile libere, va sta cu familia, va călători, dar va dori să muncească. Unii ar putea să-și dea seama că nici nu le trebuie foarte mulți bani pentru a le fi bine fără pretenții deosebite și nu se vor mai înghesui să muncească: vor alege să nu mai lucreze cu normă întreagă sau să renunțe definitiv.

3. Oferă bani în plus celor care nu au nevoie

Programele guvernamentale de asistență socială existente azi sunt orientate spre acele persoane care au venituri mici sau nu au deloc. Venitul de bază universal va fi oferit atât celor bogați cât și celor săraci. Chiar și milionarii vor primi plăți lunare de care nu au nevoie!

Să ne imaginăm în România că toți banii care sunt azi alocați programelor de asistență socială (indemnizații de șomaj și pentru creșterea copilului, alocația copiilor, indemnizațiile pentru cei cu dizabilități, pentru familiile monoparentale, pentru și pentru...) ar înceta să fie direcționați numai spre cei care au nevoie și ar fi împărțiți, egal, între toți cetățenii țării, minori și adulți, doar pentru că există (n-ar fi suficiente fondurile alocate azi programelor de asistență socială). Aceste programe ar trebui desființate și găsite multe alte surse de finanțare pentru un proiect gen VBU.

Pe scurt: un astfel de program nu ar reduce sărăcia, ci ar putea-o exacerba – sunt de părere unii economiști – pentru că după ce venitul universal este împărțit fiecare ar cam trebui să se descurce cu acesta și numai cu acesta, fără alte facilități gen medicamente cu preț compensat, ajutor pentru încălzire și alte compensații.

Acest venit ar fi util dacă ar veni ca un fel de suplimentare a sumelor primite prin programele de ajutor social, și nu înlocuitor pentru acestea - dar chiar și așa programul tot ar fi costisitor (nu doar pentru bogați, ci și pentru cei din clasa de mijloc care ar trebui să plătească).

4. Diminuează stima de sine

Un loc de muncă poate fi mai mult decât o sursă de venit pentru unii oameni, și poate conferi un sentiment de valoare pentru toți cei care au un loc de muncă.

În unele cazuri ar putea fi posibil ca oamenii să se simtă nesemnificativi, inutili, dacă salariul e înlocuit cu un astfel de venit – probabil că nu ar fi foarte multe cazuri, dar ar fi.

Pe de altă parte, foarte mulți oameni merg la muncă nu pentru că le place ceea ce fac, ci pentru că primesc un salariu – satisfăcător sau nu. Cu acest venit de bază universal unii ar putea renunța definitiv la muncă – poate nu foarte mulți, dar ar fi, mai ales dintre cei care câștigă cât să-și acopere nevoile de bază. Alții ar alege să facă ce le place chiar dacă ar fi prost plătiți (pentru că au acest venit garantat); unii ar alege să-și dedice timpul pasiunilor s.a.m.d.

5. Poate conduce la reducerea salariilor

Unii economiști susțin că salariile ar crește, iar alți economiști susțin că ar putea scădea – tind să cred pe cei din urmă deoarece angajatorii au interesul să-și mărească profitul (și) prin scăderea salariilor, iar un stimulent venit gratis, de la stat, le-ar permite să-și plătească angajații cu mai puțin (sigur, nu mai puțin decât salariul minim pe economie – acolo unde există).

În general, oamenii care au și alte surse de venit sunt dispuși să-și rotunjească veniturile lucrând pentru ceva bani în plus sau sunt dispuși să lucreze pentru bani mai puțini deoarece ar face ceea ce le place.

Din acest punct de vedere nu există studii serioase (la scară mare) care să încline balanța serios într-o parte sau alta.

Totuși, dacă tendința ar fi de scădere a salariilor guvernele ar putea interveni prin creșterea salariului minim. Orice creștere a salariilor, însă, poate conduce (mai devreme sau mai târziu) și la o creștere a prețurilor bunurilor și serviciilor ceea ce... ar duce la un fel de ce iau pe mere dau pe pere.

6. Nu rezolva cauzele fundamentale ale sărăciei

Oamenilor care trăiesc în sărăcie le lipsesc nu doar banii. Lipsa banilor poate fi rezultatul unei conjuncturi de viață. Mulți dintre oamenii săraci au probleme de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.), au sănătate precară (venitul în sine nu i-ar vindeca de boli), le lipsesc abilitățile necesare pentru piața muncii și/sau educația (în sens de studii).

Simpla oferire de bani nu rezolvă aceste probleme. În plus, lipsa unui anumit nivel de educație (și nu numai) ar putea duce la creșterea natalității – fapt care nu e rău în sine, dar... bugetul pentru venitul de bază universal va trebui să tot crească. Natalitatea ar putea crește și datorită faptului că mulți ar simți că au ce le oferi copiilor. Dar! Să nu uit că există politici de control al nasterilor.

Un om sărac ar putea beneficia de asistență medicală gratuită, de exemplu, nu ar avea neapărat nevoie de bani pentru a merge la medic (doar să aibă un medic în apropiere); asanarea unei mlaștini, de exemplu, e mai importantă, uneori, decât banii pentru nevoile de bază – sunt distruși țânțarii care transmit boli ce diminuează capacitatea oamenilor de a munci. Și tot așa.

Pe de altă parte, cei care nu mai trebuie să-și facă griji – să lupte! - pentru existența zilnică ar putea face față mai ușor celorlalte probleme: boli, dependențe etc., sau ar putea și să transforme în afacere o pasiune.

La o prima vedere, venitul de baza universal garantat poate părea o minune care salvează oamenii de sărăcie. La o a doua privire... personal, prefer să nu mă bucur pentru satisfacerea nevoilor de moment fără a gândi implicațiile pe termen lung.