Odeon colorat. Reflexii in oglinda

Festivalul luminilor, București 2023 - Geometria orașului.

Dintre multele fotografii făcute la acest Festival (ediția a 7-a), de pe pagina FB de unde le-am luat, numai Teatrul Odeon a fost potrivit pentru jocul Reflexii în oglindă inițiat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate – fațada clădirii se reflectă în apa din bazinul fântânii arteziene din apropiere.

Istoria clădirii teatrului e lungă; aici sunt câteva (mult spus!) idei din istoria mai mult sau mai puțin recentă.

Teatrul a fost fondat în anul 1946 și se numea Teatrul Muncitoresc CFR Giulești. Se află în centrul Bucureștiului din 1974, într-o clădire monument istoric. În anul 1990 denumirea Teatrului Giulești a fost schimbată în Teatrul Odeon.

Sursa foto: Dan F.

Ce înseamnă odeon

Cuvântul odeon provine din grecescul öideon (loc pentru cântat); în antichitatea greacă și romană, odeoanele erau clădiri destinate activităților muzicale, dar și concursurilor de poezie. Primele au apărut la Atena, cel mai celebru fiind al lui Pericle, pe Acropole (versantul sudic) – se spune că lemnăria provenea de la corăbiile persane capturate în Salamina.

La Atena erau patru, dar mai apoi atât grecii cât și romanii au ridicat astfel de construcții la Corint, Efes, Pompei, Smirna și altele.

Era, practic, un teatru acoperit, de mici dimensiuni. Amfiteatrul destinat publicului avea panta mai abruptă decât în teatrele obișnuite – tendința desfășurării mai mult pe înălțime decât pe lărgime era menită să favorizeze acustica. 

Odeoanele erau mai mici decât teatrele propriu-zise grecești și romane.

Destinate inițial concursurilor de interpretare, cu timpul, în odeoane au început să aibă loc ședințe de judecată, adunări populare și altele.

Azi, denumirea e aplicată des cinematografelor și teatrelor – cel mai cunoscut e teatrul Odéon din Paris (1791).

Pentru amănunte: https://en.wikipedia.org/wiki/Odeon_(building)

N-am scaun. Cerbul de Aur

In dorinta de a imbunatati imaginea României peste hotare, in 1968, comunistii au lansat Festivalul International “Cerbul de Aur”, festival care n-a avut o viata lunga, Ceausescu desfiintandu-l in anul 1972. Festivalul s-a reluat in anul 1992 pentru a fi intrerupt in 2009. Anul acesta s-a discutat despre reluarea festivalului, din 2017, un spectacol concurs, care a reunit nume celebre. Sa fie!

In anul 1969 a participat Julio Iglesias, din partea Spaniei – si nu a luat vreun premiu. In acel an, la a doua editie, Luminita Dobrescu a fost prima românca ce a castigat trofeul “Cerbul de Aur”, cu “Of, inimioara”. In 1971, Kiki Dee a reprezentat Marea Britanie; 5 ani mai tarziu, in 1976 lansa Don’t Go Breaking My Heart in duet cu  Elton John, piesa care a ajuns numarul 1 atat in UK Singles Chart cat si in topul U.S. Billboard Hot 100, aducandu-i celebritatea la nivel mondial. In 1997, Christina Aguilera (avea 17 ani) a concurat din partea S.U.A. Despre cei care au sustinut recitaluri sa nu mai zic!

<><><><><><><><><><><><><><><><>

Multe amintiri am, legate de acest festival – incepand cu 1992, nu cu 1968! ☺

In perioada Festivalului aproape ca nu era loc sa arunci un ac in zona Centrului Vechi, mai ales spre seara, asa ca de voiai un loc pe o terasa sau in vreun local trebuia sa mergi din timp sau sa rezervi o masa (unde era posibil). Grupul nostru nu prea le avea cu rezervatul pentru ca nu stiam prea clar cine, cand, daca poate fi prezent la ora fixata asa ca alegeam – in general – sa mergem “din timp” si sa ocupam o masa pentru toti ceilalti.

Intr-o dupa-amiaza, impreuna cu o amica si un amic am ocupat o masa pe o terasa la un un chiosc din Livada Postei – destul de departe de locul scenei (Piata Sfatului), dar aveam bilete si voiam sa intram numai cand concertau invitatii. Noi trei am “alipit” doua mese si am “rezervat” şase scaune (cu ale noastre, inclusiv) – pentru cei care urmau sa vina. Dupa nu prea mult timp a mai venit unul si au mai ramas doua scaune, de care ţineam cu dinţii, desi multi le voiau pentru ei. La un moment dat apare un cuplu: un el si o ea. El ne intreaba daca sunt libere scaunele, spunem nu – cum spusesem de cateva zeci de ori până atunci, dar tipul nu pricepe si incepe sa ne ţina “morala”, ca ţinem degeaba scaunele ocupate, ca e dreptul lor sa le ocupe si alte alea. Incepuse sa ridice glasul si sa atraga atentia asupra lui. Noi nu si nu, scaunele sunt ocupate. Scena era penibila. Tipul se duce la “geamul” chioscului si incepe sa ţipe la vanzatoare, ca el are dreptul sa ocupe scaunele pe care noi le ţineam ocupate pentru niste amici imaginari; striga ca el a vazut ca scaunele sunt libere de cel puţin o ora! Femeia care era cu el incerca sa-l tempereze, sa-l faca sa renunte, dar el se incapatana, stricand armonia tuturor celor prezenti.

La un moment dat, amica de langa mine se ridica, nervoasa:

- Dom’le, ce problema ai?! se adreseaza individului care era tot mai sonor.

- N-am scaun! răcneşte tipul, peste capetele celorlalti.

- Ia un scobutil! i-o trânteşte amica, si se aşază.

Toti ceilalti clienti ai terasei au izbucnit in râs. De data aceasta partenera tipului a reusit sa il traga de acolo, sa salveze ce se mai putea salva din demnitatea lui… Si tot atunci a aparut cuplul pe care il asteptam noi, si care intarziase neimaginat de mult…

Diavolii dansatori din San Francisco de Yare

sursa foto

Dansul diavolilor (Diablos Danzantes de Yare) este un vechi dans ceremonial cu influente africane si autohtone. E un festival ale carui origini merg inapoi in timp cca. 400 de ani, traditia fiind transmisa din generatie in generatie – potrivit traditiei orale, originea fratiei din San Francisco de Yare se afla undeva acum 400 de ani cand un preot fara bani si fara credinciosi alaturi de care sa organizeze procesiunea Preasfântului Sacrament ar fi zis: “Fara bani si fara credinciosi vor veni diavolii”. Dupa o furtuna, cativa diavoli s-ar fi prezentat in faţa bisericii si au rostit legamant de supunere. Cercetarile arata si alte origini ale obiceiului.

Orasul celebru pentru festival a fost fondat (in anul 1714?) de proprietarii de sclavi care detineau in zona plantatii de trestie de zahar si cacao.

Dansul diavolilor se refera la o serie de obiceiuri populare venezuelene care au loc de Ziua Trupului Domnului (Corpus Christi, la catolici) in diferite regiuni ale statului. Exista unsprezece grupuri, organizate ca bresle, societati sau asociatii independente, stabilite in diverse comunitati. Azi, grupurile s-au organizat in asociatii non-profit care acceseaza fonduri publice si private pentru a mentine traditia si dezvolta festivalul in vederea atragerii unui numar cat mai mare de spectatori. “Fratiile” includ mai mult de cinci mii de persoane. Cel mai cunoscut festival este Diavolii Dansatori din San Francisco de Paula* de Yare (Festival de los Diablos Danzantes), in Miranda, la sud de Caracas, Venezuela - festivalul care atrage cei mai multi turisti in fiecare an.

La inceput obiceiul a fost respins de oficialii bisericii, apoi tolerat si in final acceptat. In anul 2012 festivalul (obiceiul) a fost inscris pe Lista reprezentativa a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii, UNESCO.

In San Francsco de Yare, langa langa biserica locala, isi au sediul si diavolii dansatori – cladirea e cunoscuta sub numele de Casa de los Diablos Danzantes.

Festivitatea incepe cu o zi inainte de sarbatoarea catolica Trupul Domnului.

sursa foto

Fiecare dansator poarta o camasa rosie, pantaloni rosii, sosete rosii si sandale. Fiecare are in jurul gatului cate un rozariu, o cruce sau amuleta, dupa caz.. O alta cruce e aplicata pe costum. Intr-o mână ţin un maracas**, iar in cealalta mâna un bici scurt; au măşti uriase multicolore, cu aspect grotesc, cu coarne, ochi iesiti din orbite, iar multe au dinti rânjiţi. De fiecare masca e prinsa o gluga din pânză rosie.

Fiecare Fratie are propriile măşti diavolesti.

Exista mai multe categorii de dansatori: capataz (supraveghetorul), cunoscut si ca diablo mayor (diavolul principal) – masca lui are patru coarne. In general, el e ales pentru ca are o vechime mai mare. Masca asistentului supraveghetorului (segundo capataz) are trei coarne, iar dansatorii obisnuiti, care nu au grade, au cate doua coarne. Unii dansatori sunt promeseros, adica cei care se  tin de promisiunea de a dansa o data pe an, timp de mai multi ani sau chiar toata viata; ei sunt cei care transmit traditia Aceasta promisiune, sub juramant, e facuta de obicei de persoane care cred ca Dumnezeu le-a cerut un lucru deosebit.

La amiaza dansatorii pleaca de la sediul lor si se duc la biserica, unde, in faţa lacasului, primesc consimtamantul preotului pentru tot restul procesiunii. Apoi incep sa danseze pe strazile orasului, uneori de la o usa la alta; adesea, locuitorii ii intampina cu dulciuri, bauturi si diverse alimente.

Fara oprire, procesiunea continua pe tot parcursul dupa-amiezii.

A doua zi dimineta, in timp ce la biserica incepe Liturghia, dansatorii (adulti, tineri, copii de sex masculin) se intalnesc din nou la Casa de Los Diablos. In timp ce scutura la unison maracasele se indreapta spre cimitir dansand in ritmul tobelor. In cimitir e ridicat un altar in faţa caruia aduc omagiu prietenilor morti. In timpul acestei ceremonii tobele bat intr-un ritm lent. La final ies din cimitir cu spatele - avand grija ca nu cumva sa intoarca spatele altarului – si merg la biserica, unde asteapta sa se termine Liturghia. La finalul liturghiei preotul iese si ii binecuvanteaza pe dansatorii care ingenuncheaza, tinand capetele plecate, mastile prinse de glugi atarnandu-le in jos, ceea ce simbolizeaza triumful binelui asupra răului. Preotul se asaza langa diavolul principal si impreuna asculta juramintele noilor promeseros, care le explica motivul pentru care ei promit sa danseze si spun cati ani vor face acest lucru.

Tobosarii incep sa bata tobele mai rapid, iar diavolii dansatori ii urmeaza scuturandu-si trupurile si maracasele cu putere in bataia tobelor (pentru alungarea spiritelor rele).

Azi, in unele comunitati, pot fi intalnite si femei dansand in public. Cu mai mult timp in urma dansau si ele dar nu in costume de diavol si nu pe strazi. Ele poarta fuste rosii, bluze albe, iar pe cap au baticuri albe sau rosii. Nu le lipsesc panglicile colorate care flutura, ca protectie impotriva spiritelor rele.

In general, rolul femeilor este de a supraveghea pregatirea spirituala a copiilor, de a organiza etapele ritualului, de a prepara alimentele si de a ridica altare verzi de-a lungul traseului pe care il urmeaza procesiunea

Note:

* San Francisco de Paula (27.03.1416-02.03.1507) a fost un calugar care a infiinta un ordin monahal catolic in Calabria, Italia.

**Maracas - instrument muzical de percutie, din doua nuci de cocos cu mâner, umplut cu nisip sau graunte mici, care, prin scuturare, produce sunete asemanatoare cu ale castanietelor (DEX). Cele utilizate de Diavolii Dansatori sunt de origine autohtona.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Surse info online:

http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/venezuela-s-dancing-devils-of-corpus-christi-00639;

https://venezuelanalysis.com/images/7522

altele.

Oktoberfest Brașov

06 - 15 septembrie 2013

Oktoberfest de la poalele Tâmpei e la a cincea ediție - fratele mai mare, festivalul de la Munchen, ajunge în acest an la ediția 203.

Festivalul a debutat vineri, 06 septembrie, cu o paradă prin centrul orașului, pornind de la Prefectură până la Arena “Ion Țiriac” a Liceului Sportiv Brașov (Prefectură - Primarie - Str. Mureșenilor - Poarta Ecaterinei - Arenele “Ion Țiriac” și Fanfara Țara Bârsei). Ultima zi de festival va fi 15 septembrie.

Manifestarea este organizată dupa modelul Oktoberfest de la Munchen, de Clubul Economic German, al cărui președinte este dl. Werner Braun. Festivalul de la Brașov a devenit cunoscut în Germania dar și în alte state.

Practic, este un festival româno-bavarez, pe ritm de fanfară, bavarez şi cu invitaţi prestigioşi din Germania.

O tradiție germană adoptată după modelul bavarez: bere din belșug, muzică germanî, specialități culinare bavareze, fanfare, un cort imens, concursuri cu premii, deschiderea festivalului prin ”a da cep” butoiului cu bere de către autoritați române și germane.

Ziua de luni, 9 septembrie, va fi ziua multiculturalităţii, când vor fi prezentate tradiţiile maghiare, greceşti, săseşti, obiceiuri şi folclor din Ţara Bârsei. Pe lângă multitudinea de spectacole, vizitatorii vor putea savura specialităţi culinare germane şi vor putea asculta, printre altele şi muzică tradiţională bavareză.

De la an la an, participarea e din ce în ce mai mare, sosind turiști nu doar din țară dar și din străinătate.

Anul acesta e prezentă și trupa Aalbachtal Express, al cărei motto este “Să ne distrăm împreună cu voi!!!" Sunt 12  instrumentiști specializați în muzica nemțească de petrecere dar și în adaptarea pieselor unor formații precum Rolling Stones, AC/DC, Status Quo, etc. Cunoscuții participanți la Oktoberfestul original din Munchen, au contribuit la cultura muzicală locală încă din anul 1979 cănd a fost înființată trupa. Aalbachtal Express va urca pe scena festivalului din data de 11 pana in 15 septembrie.

Primul festival de bere din Brașov a fost organizat în anul 1993 de fabrica de bere “Aurora”. Având fabrica la o “aruncatură de băț” e clar că berea e proaspată și bună!

Christian Macedonschi, consilier local din partea Forumului German Braşov, a declarat: Până în prezent s-a lucrat cu o minuţiozitate perfectă, s-a apelat la cei mai buni gastronomi în produse cu specific bavarez, vom avea multă bere şi, ceea ce este foarte interesant şi greu de realizat, dar am reuşit, a fost ca un număr de 200 de persoane să fie implicate în realizarea unui lanţ viu pe traseul de la fabrica de bere până în cortul Oktoberfest, care vor da din mână în mână halbe de bere. Scopul realizării acestui lanţ uman a fost de a demonstra că berea este proaspătă şi ajunge la consumatori direct de la sursă, respectiv din fabrica de bere. Mulţumim pe această cale producătorului de bere Ciucaş, care a răspuns prompt acestei provocări. Ca o noutate, avem "robotul barman", un robot de la care consumatorii se pot aproviziona singuri cu bere, fără a fi nevoiţi să aştepte un ospătar ca să-i servească.

Au fost suplimentate mijloacele de transport în comun dar tot mare înghesuiala este. Pentru a ajunge la arena unde se desfășoară festivalul e de preferat să mergeți cu mijloacele de transport în comun și apoi, din stație, pe jos - altfel, până găsiți un loc de parcare se termină festivalul. În zona de la poalele Tâmpei nu sunt prea multe locuri de parcare și strâzile sunt destul de înguste și parcarea-i interzisă. Apoi, dacă mergi cu mașina nu poți să bei bere. A fost amenajat un loc pentru 100 de biciclete, pe strada George Coşbuc, dar nici cu bicicleta dacă ești nu e indicat să bei bere - doar că pe lângă bicicletă poți merge, mașina trebuie să o lași în parcare.

Înghesuială, mare înghesuială și am ales doar sa arunc o privire, în trecere, nu să mă și implic. Îmi place berea dar nu-mi place înghesuiala.

Vremea e frumoasă! E cald exact cât oamenii să se simtă confortabil. Seara e, însă, e rece.