Căderi de apă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa foto: Adventure Travel.

Ochi de apă. Reflexii in oglindă

Uităm că cercul apei şi al vieţii este acelaşi.

Jacques-Yves Cousteau (1910 - 1997)

Sursa foto: Turism de Aventura.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Diavolii dansatori din San Francisco de Yare

sursa foto

Dansul diavolilor (Diablos Danzantes de Yare) este un vechi dans ceremonial cu influente africane si autohtone. E un festival ale carui origini merg inapoi in timp cca. 400 de ani, traditia fiind transmisa din generatie in generatie – potrivit traditiei orale, originea fratiei din San Francisco de Yare se afla undeva acum 400 de ani cand un preot fara bani si fara credinciosi alaturi de care sa organizeze procesiunea Preasfântului Sacrament ar fi zis: “Fara bani si fara credinciosi vor veni diavolii”. Dupa o furtuna, cativa diavoli s-ar fi prezentat in faţa bisericii si au rostit legamant de supunere. Cercetarile arata si alte origini ale obiceiului.

Orasul celebru pentru festival a fost fondat (in anul 1714?) de proprietarii de sclavi care detineau in zona plantatii de trestie de zahar si cacao.

Dansul diavolilor se refera la o serie de obiceiuri populare venezuelene care au loc de Ziua Trupului Domnului (Corpus Christi, la catolici) in diferite regiuni ale statului. Exista unsprezece grupuri, organizate ca bresle, societati sau asociatii independente, stabilite in diverse comunitati. Azi, grupurile s-au organizat in asociatii non-profit care acceseaza fonduri publice si private pentru a mentine traditia si dezvolta festivalul in vederea atragerii unui numar cat mai mare de spectatori. “Fratiile” includ mai mult de cinci mii de persoane. Cel mai cunoscut festival este Diavolii Dansatori din San Francisco de Paula* de Yare (Festival de los Diablos Danzantes), in Miranda, la sud de Caracas, Venezuela - festivalul care atrage cei mai multi turisti in fiecare an.

La inceput obiceiul a fost respins de oficialii bisericii, apoi tolerat si in final acceptat. In anul 2012 festivalul (obiceiul) a fost inscris pe Lista reprezentativa a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii, UNESCO.

In San Francsco de Yare, langa langa biserica locala, isi au sediul si diavolii dansatori – cladirea e cunoscuta sub numele de Casa de los Diablos Danzantes.

Festivitatea incepe cu o zi inainte de sarbatoarea catolica Trupul Domnului.

sursa foto

Fiecare dansator poarta o camasa rosie, pantaloni rosii, sosete rosii si sandale. Fiecare are in jurul gatului cate un rozariu, o cruce sau amuleta, dupa caz.. O alta cruce e aplicata pe costum. Intr-o mână ţin un maracas**, iar in cealalta mâna un bici scurt; au măşti uriase multicolore, cu aspect grotesc, cu coarne, ochi iesiti din orbite, iar multe au dinti rânjiţi. De fiecare masca e prinsa o gluga din pânză rosie.

Fiecare Fratie are propriile măşti diavolesti.

Exista mai multe categorii de dansatori: capataz (supraveghetorul), cunoscut si ca diablo mayor (diavolul principal) – masca lui are patru coarne. In general, el e ales pentru ca are o vechime mai mare. Masca asistentului supraveghetorului (segundo capataz) are trei coarne, iar dansatorii obisnuiti, care nu au grade, au cate doua coarne. Unii dansatori sunt promeseros, adica cei care se  tin de promisiunea de a dansa o data pe an, timp de mai multi ani sau chiar toata viata; ei sunt cei care transmit traditia Aceasta promisiune, sub juramant, e facuta de obicei de persoane care cred ca Dumnezeu le-a cerut un lucru deosebit.

La amiaza dansatorii pleaca de la sediul lor si se duc la biserica, unde, in faţa lacasului, primesc consimtamantul preotului pentru tot restul procesiunii. Apoi incep sa danseze pe strazile orasului, uneori de la o usa la alta; adesea, locuitorii ii intampina cu dulciuri, bauturi si diverse alimente.

Fara oprire, procesiunea continua pe tot parcursul dupa-amiezii.

A doua zi dimineta, in timp ce la biserica incepe Liturghia, dansatorii (adulti, tineri, copii de sex masculin) se intalnesc din nou la Casa de Los Diablos. In timp ce scutura la unison maracasele se indreapta spre cimitir dansand in ritmul tobelor. In cimitir e ridicat un altar in faţa caruia aduc omagiu prietenilor morti. In timpul acestei ceremonii tobele bat intr-un ritm lent. La final ies din cimitir cu spatele - avand grija ca nu cumva sa intoarca spatele altarului – si merg la biserica, unde asteapta sa se termine Liturghia. La finalul liturghiei preotul iese si ii binecuvanteaza pe dansatorii care ingenuncheaza, tinand capetele plecate, mastile prinse de glugi atarnandu-le in jos, ceea ce simbolizeaza triumful binelui asupra răului. Preotul se asaza langa diavolul principal si impreuna asculta juramintele noilor promeseros, care le explica motivul pentru care ei promit sa danseze si spun cati ani vor face acest lucru.

Tobosarii incep sa bata tobele mai rapid, iar diavolii dansatori ii urmeaza scuturandu-si trupurile si maracasele cu putere in bataia tobelor (pentru alungarea spiritelor rele).

Azi, in unele comunitati, pot fi intalnite si femei dansand in public. Cu mai mult timp in urma dansau si ele dar nu in costume de diavol si nu pe strazi. Ele poarta fuste rosii, bluze albe, iar pe cap au baticuri albe sau rosii. Nu le lipsesc panglicile colorate care flutura, ca protectie impotriva spiritelor rele.

In general, rolul femeilor este de a supraveghea pregatirea spirituala a copiilor, de a organiza etapele ritualului, de a prepara alimentele si de a ridica altare verzi de-a lungul traseului pe care il urmeaza procesiunea

Note:

* San Francisco de Paula (27.03.1416-02.03.1507) a fost un calugar care a infiinta un ordin monahal catolic in Calabria, Italia.

**Maracas - instrument muzical de percutie, din doua nuci de cocos cu mâner, umplut cu nisip sau graunte mici, care, prin scuturare, produce sunete asemanatoare cu ale castanietelor (DEX). Cele utilizate de Diavolii Dansatori sunt de origine autohtona.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Surse info online:

http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/venezuela-s-dancing-devils-of-corpus-christi-00639;

https://venezuelanalysis.com/images/7522

altele.

Canaima. Buna dimineata soare!

Parcul National Canaima, situat in sud-estul Venezuelei, pe malul drept al râului Caroni este patrimoniu mondial UNESCO din anul 1994, fiind celebru pentru raurile si lagunele sale, incluzand doua dintre cele mai mari cascade din lume (Angel Falls si Kukenán) dar si o multime de alte cascade cu inaltimi mai mici, cele mai multe putand fi vazute de aproape numai din barca sau din avion. Una dintre cele mai frumoase cascade e considerata de multi a fi Hacha Falls (Salto Hacha). Cascadele din Laguna Canaima cresc mult in zilele cu precipitatii abundente si devin torente uriase a caror cadere se aude pe mari distante.

Hacha Falls. Sursa foto: Turism de Aventura  

Parcul este teritoriul indienilor Pemon, care au o relatie stransa cu aceasta superba zona salbatica. Satul Canaima este la o distanta apreciabila de alte asezari, de la care nu duc foarte multe drumuri. Unele trasee nu sunt aprobate de localnicii care cred ca e periculos pentru turisti sa se aventureze in jungla fara un ghid bine pregatit.

Sursa foto: Extreme Travel

Daca pentru turistii care viziteaza Venezuela Canaima evoca imagini de jungla, plimbari in canoe, Angel Falls, cea mai inalta cascada din lume, pentru indigenii Pemon din Gran Sabana numele este legat nici mai mult nici mai putin de “spiritul mortii”, duhul care pandeste in padurea deasa, sarpele otravitor ascuns in frunzis, ramura ascutita care le inteapa ochii. Indienii cred despre Canaima ca poate lua forma unui jaguar in padure sau un spirit care trece prin colibele lor in timpul noptii si fiecare incident neplacut soldat cu taieturi sau vanatai e pus in seama duhului.

Potrivit scriitorului venezuelean Jose Berti, indienii Pemon, “la fel ca cele mai multe triburi pre-columbiene, nu cred intr-o moarte naturala si pentru a explica disparitia lor vesnica din aceasta lume au creat un personaj simbolic, Canaima, spiritul care ii urmareste fara odihna si care in final ii infrange si ii ucide”.

Intre figurile mitologice ale indienilor Pemon patru sunt mai importante: Wei – Soarele si tatal poporului Pemon; Makunaima (Makunaimo) – fiul cel mare al lui Wei, un erou in cultura Pemon, ca si Chike (Chiko sau Chika) – fiul cel mic al lui Wei si Kanaima (Canaima sau Kanaime) – un duh rau care ii poseda pe oameni si ii transforma in animale mortale sau le induce o furie ucigasa. Asasinii si/sau persoanele care cauta razbunare pentru o ruda ucisa au invocat uneori spiritul Canaima, invitandu-l sa intre in ei, luand anumite substante sau efectuand unele ritualuri magice.

Postare in jocul Iulisei, Buna dimineata soare! unde cine doreste e invitat sa participe.