Ziua iubitorilor de biblioteci

Dacă ai o grădină şi o bibliotecă ai tot ceea ce îţi trebuie. 

(Marcus Tullius Cicero)

In 14 februarie se sărbătoreşte Ziua internaţională a iubitorilor de biblioteci (cititori, bibliotecari şi şoareci) aşa este notată in “calendarul evenimentelor” de aici: http://calendar.city-star.org/ro

E o zi in care se presupune că trebuie să ne arătăm dragostea pentru toţi cei care iubesc bibliotecile. Având in vedere că tot mai multe cărţi apar in format electronic şi tinerii - in special - calcă destul de rar pragul bibliotecilor - când nu au de studiat “pentru şcoală” şi cărţile de care au nevoie ori nu se găsesc in librării ori sunt foarte scumpe.

De ce iubesc unii oameni bibliotecile? Au un farmec special. Azi putem găsi o carte căutând in baza de date computerizată după titlu, după autor etc. şi să mergem direct la raft, să luăm cartea, să o înregistrăm in fişa de cititor şi să plecăm. Să ne plimbăm printre rafturi are mai mult farmec atunci când nu ştim exact ce vrem să citim. Şi sala de lectură are farmecul ei. E linişte; doar din când in când se aude foşnetul uşor al paginilor întoarse. Uneori, cineva scapă pe jos un obiect mai greu şi toţi cei prezenţi tresar, smulşi ca din visare, dar nimeni nu comentează.

Cum îşi arată dragostea pentru biblioteci cei care le iubesc?! Depinde in ce oraş suntem, in ce ţară. Cei care au tradiţii vechi in a dona bani sau cărţi (şi altele) diferitelor instituţii de cultură donează bani bibliotecilor locale sau doneaza cărţi. Alţii merg la bibliotecă in această zi (deşi nu e in obiceiul lor) şi împrumută cărţi la sala de lectură sau vizionează filme, ascultă muzică ş.a. - e un mod prin care, mărind numărul “vizitatorilor” se justifică existenţa bibliotecilor in comunitatea respectivă şi, in acest mod, autorităţile care susţin financiar aceste instituţii (de stat, cele mai multe) nu diminuează fondurile.

Deşi se spune că trăim in “era Internetului” nu tot ce este stocat digital poate fi accesat in reţeaua publică - bibliotecile deţin o mare cantitate de date “digitalizate”, informaţii pe care nu le găsim online oriunde. Bibliotecile care se respectă oferă asistenţă cititorilor in a găsi informaţii din cele mai diverse şi rare in orice domeniu, informaţii care s-ar putea să nu fie găsite într-o carte cumpărată sau online. Bibliotecile deţin colecţii de ziare - de la cele mai vechi la cele mai noi - şi au (ar trebui să aibă) fişe (pe film sau altfel) pentru fiecare ziar; multe altele pot fi aflate într-o bibliotecă.

Această zi este şi una potrivită pentru a-i încuraja să treacă pragul unei biblioteci pe cei care nu sunt obişnuiţi să o facă - unii nici nu ştiu că este (sau unde este) o bibliotecă in localitatea lor de reşedinţă.

O bibliotecă e mai mult decât un spaţiu unde găseşti informaţii. Biblioteca este un univers care conţine mii de universuri. Bibliotecile sunt ca un sanctuar, o oază de linişte, departe de agitaţia vieţii cotidiene, oferind un loc in care pot fi acumulate noi cunoştinţe despre lume şi viaţă, unde sunt oameni care se aseamănă. Biblioteca este un loc unde se întâlnesc membrii unei comunităţi, un loc unde pot împărtăşi gânduri şi idei, unde pot afla lucruri noi.

Pentru acestea şi multe altele unii oameni iubesc bibliotecile.

Ah, da! Azi este şi Ziua îndrăgostiţilor! De ce să nu arătăm puţină dragoste şi bibliotecilor, in această zi a Iubirii? De ce n-ar petrece şi îndrăgostiţii o oră-două ore într-o bibliotecă locală, consultând măcar titlurile romanelor in care sunt descrise mari iubiri?!

La mulţi ani tuturor celor care iubesc bibliotecile! Mai puţin şoriceilor! ☺

Happy Valentine's Day!

Johannes Honterus, umanist sas din Brașov

Johannes Honterus (născut Holler) moare la 23 ianuarie 1549, în Braşov, şi este înmormântat în Biserica Neagră.

Johannes Honterus a fost o personalitate culturală a secolului său, care a schimbat istoria învăţământului în Transilvania.

Se naște în anul 1498, pe str. Neagră la nr. 40 (azi Nicolae Bălcescu), într-o familie de pielari înstăriți și tatăl său a dorit să îi ofere o educație aleasă, primită, la început, de la călugării dominicani. Mai apoi a studiat (sub numele de Johannes Aust) la Universitatea din Viena, înfiinţată în 1365, unde dobândeşte titlul de Baccalaureus în 1522 şi de Magister artium în 1525, sub numele de Johannes Holler Coronensis, după denumirea oraşului natal. Aici e atras către umanism*, mai întâi dintr-o sursă catolică, apoi în versiunea anticatolică a lui Erasmus (primul european conștient, cum l-a numit Stefan Zweig), pentru a se alătura în cele din urmă mişcării luterane, pe care o introduce şi la Braşov pe la 1542. Programul lui a fost avizat de însuşi Luther.

A fost profesor la Universitatea din Cracovia, a tipărit lucrări de gramatică latină şi geografie care i-au adus faimă europeană. Cărţile lui erau atât de bune încât au fost reeditate de circa 150 de ori în 100 de ani, explică Thomas Şindilariu. Rudimenta Cosmographica (1530) era manual de geografie de căpătai în Germania şi în sud-estul Europei. În Basel (centru umanist elvețian) a învăţat gravura în lemn şi arta tipografiei. Aici a tipărit în 1532 cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei.

În anul 1533 Johannes Honterus se întoarce la Braşov, unde se dedică reorganizării învățământului; se căsătoreşte în anul 1535, este ales în Adunarea celor o sută (Sfatul Orașului), iar în anul 1536 devine Consilier Comunal.

Reuşeşte să înfiinţeze Schola Coronensis, primul gimnaziu umanist din Europa de sud-est și îi convinge pe conducătorii Braşovului să construiască o clădire nouă pentru această şcoală care data din anul 1388. În anul 1541, se construieşte o nouă clădire pentru şcoală, în locul unei mănăstiri (claustrum sororum in Corona - o mănăstire de surori - unde azi e corpul B al liceului), iar un an mai târziu, clădirea unei biblioteci proprii a şcolii. În anul 1542, are loc, în cadrul şcolii, prima reprezentaţie teatrală din regiune.

Honterus  a fost promotorul noii concepţii creştine în Braşov, Ţara Bârsei şi toată Transilvania. Astfel, Braşovul a fost, în 1542, primul oraş al Transilvaniei în care s-a introdus slujba evanghelică în limba germană (maternă). În anul 1543 sfatul oraşului Braşov îl însărcinează cu redactarea unui raport în care să prezinte măsurile luate pentru introducerea Reformei.

În anul 1544 a fost ales prim-preot al bisericii evanghelice din Braşov, iar în 1547 şi-a adus contribuţia la crearea Regulamentului bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania.

Honterus este cel care cere şcolarizarea fetelor, aflate pe atunci în afara învăţământului.

Pe aceeași linie cu tendința europeană, Gimnaziul lui Honterus era de orientare umanistă, printre principalele materii fiind Triviumul (Gramatica, Retorica, Dialectica) și Quadriviumul (Artimetica, Geometria, Muzica, Astronomia), precum și Greaca și Latina.

Johannes Honterus elaborează un regulament de funcţionare a şcolii, Constitutio Scholae Coronensis (1543) - considerat primul regulament școlar - şi pune bazele unei organizaţii a elevilor, Coetus (ceata studenților, prima organizație de elevi), unde elevii aveau multă libertate de decizie şi acţiune, cu scopul dezvoltării şi pregătirii lor pentru viaţa în societate. Una din datoriile elevilor era şi aceea de a prezenta anual piese de teatru. Astfel, Johannes Honterus este iniţiatorul teatrului şcolar din ţara noastră.

Constitutio Scholae Coronensis (Constituția Școlii Brașovene)

Voi, cei care veniți aici să deprindeți obiceiuri și discipline,

Și de dragul studiilor artelor frumoase,

Faceți de bună voie ceea ce se cuvine celor cuminți

Astfel încât bătaia să nu fie necesară!

Căci fiecăruia, care-și pune la suflet aceste lucruri

I se va părea destul de ușor,

Iar munca sa îi va aduce roade frumoase.

Leneșul, însă, care nu trage niciun folos din aceste învățăminte

Va fi aspru pedepsit cu nuiaua.

Cel care nu-și respectă învățătorul,

Și nu ascultă de ajutoarele sale,

Cel care întârzie des la lecții,

Cel care nu este atent la predare și cu gândurile în altă parte,

Cel care nu-și notează ceea ce se cere,

Cel care nu vrea să învețe lecția din ziua precedentă,

Și neglijează ceea ce trebuie învățat pe dinafară,

Cel care la școală vorbește germana în loc de latină,

Cel care nu stă liniștit în bancă,

Cel care seamănă ceartă și dușmănie între colegi,

Cel care aude de neascultarea altora și ascunde aceasta,

Cel care chiulește de la lecții și de la biserică,

Pe stradă se comportă necivilizat

Și celor adulți nu le arată respectul cuvenit,

Cel care lovește un coleg nevinovat,

Cel care dă cu pietre în om sau animal,

Cel care ia ce nu-i aparține și păstrează lucruri furate,

Acela va fi pedepsit cu nuiaua,

Pentru că vinovații se pedepsesc cu astfel de sabie.

(Regulamentul e copiat de pe site-ul Liceului Honterus)

În anul 1547 a pus bazele uneia dintre cele mai importante biblioteci din Europa de sud-est (celebră în acea perioada). Din păcate, la incendiul din 1689, cea mai mare parte din cărţile valoroase ale acestei biblioteci au ars, iar ce a scăpat în acele timpuri a fost distrus în 1944, sub ocupaţia rusească.

Clădirea în care a funcţionat prima bibliotecă a Braşovului există şi astăzi, în faţa Bisericii Negre, iar pe frontispiciul ei pot fi citite cuvintele: Hic Fuit Bibliotheca Scholae Coronensis – Johannes Honterus – 1577. Biblioteca a fost deschisă publicului încă din anul 1543.

Se precizează că, pentru biblioteca gimnazială, s-au alocat 312 florini pentru achiziţionare de carte, într-un an. Este o dovadă că oficialităţile cetăţii au înţeles valoarea formării şcolare din moment ce au alocat pentru cărţi o sumă cu care îţi puteai cumpăra o casă. Această sumă a fost suplimentată de mai multe ori, dar nu se ştie cu cât, spune Thomas Şindilariu, şef de birou la Arhiva Bisericii Negre şi cel în grija căruia au ajuns puţinele cărţi de pe vremea lui Honterus.

Biblioteca gimnaziului era una publică, braşovenii puteau citi la sala de lectură cărţi de teologie, medicină, jurisprudenţă, filosofie şi tot ce-am mai putut aduna valoros, în limita posibilităţilor, după cum nota chiar umanistul. Fondul de carte cuprindea circa 600 de volume. Acestea proveneau, probabil, din fondul vechi al şcolii, dar erau şi cărţi noi, aduse prin tinerii braşoveni plecaţi la studii în Vestul Europei sau prin comercianţi. Se spune că Honterus a făcut rost de cărţi şi de la Constantinopol. Cel mai vechi catalog păstrat în arhiva bibliotecii datează din 1575. Cărţile erau aranjate pe secţiuni, în ordinea alfabetică a titlurilor. În 1689 au ars toate tipăriturile şi manuscrisele, odată cu Biserica Neagră. În 1705, Martin Ziegler, rectorul gimnaziului, a întocmit un catalog cu 270 de cărţi, dintre care 26 erau cărţi salvate din flăcări, iar celelalte, donaţii particulare ale cetăţenilor care au ajutat la refacerea fondului de carte al bibliotecii publice, mutată în actualul corp B al Liceului Johannes Honterus. Printre donatori s-a numărat şi muzicianul braşovean Daniel Croner, compozitor de opere pentru orgă.

Renumele bibliotecii braşovene trecuse graniţele cetăţii.

În Braşov a înfiinţat, în anul 1539, cu banii lui, una dintre primele tipografii din Transilvania (începând cu anul 1529 a funcţionat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj-Napoca). Au fost tiparite foarte multe manuale și alte cărți pentru școală. Printre altele, Johannes Honterus tipăreşte, în anul 1543 Cărticica de reformă pentru Braşov şi Ţara Bârsei şi Apologia, iar în anul 1547 Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania – cărți care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii saşilor din Transilvania, de inspiraţie luterană.

Tot aici este reeditată Cosmografia lui Honterus (apărută prima dată la Cracovia în 1530), cea mai răspândită lucrare a unui autor transilvănean. Aceasta era folosită şi în ţările germane, mai ales ca îndreptar pentru terminologia geografică, astronomică, matematică şi chiar medicală. Din tiparniţa lui Honterus au ieşit şi unele scrieri gândite pentru români, deoarece acesta era promotor al vechii prietenii şi alianţe cu românii. Mişcarea pornită de Honterus a influenţat dezvoltarea şi modernizarea bisericii ortodoxe din Braşov şi Valahia, prin tipărirea primelor cărţi religioase în limba română (catehismul pentru români din 1544).

Între anii 1556-1583 în tipografia lui Honterus a funcționat Diaconul Coresi, care a scos de sub acest tipar majoritatea cărților românești și slavone pentru uzul bisericii ortodoxe, activitatea lui fiind sprijinită și de juzii Brașovului, în special de Lukas Hirscher și Johannes Benckner.

În anul 1546 a fost înfiinţată la Braşov, la insistenţele lui Johannes Honterus, prima manufactură de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova, în special pentru cancelariile domnești. Moara de hârtie de la Brașov a deservit atăt tipografia cât și școala.

În cinstea învățatului umanist, în anul 1898, la 400 de ani de la naștere, s-a ridicat monumentul din bronz al lui Johannes Honterus în faţa Bisericii Negre, opera sculptorului berlinez Haro Magnussen. Cu mâna dreaptă ridicată, Honterus arată spre şcoala care îi poartă numele; în mâna stângă ţine o carte deschisă, în care sunt gravate titlurile acelora dintre lucrările sale care au avut cea mai mare însemnătate pentru Braşov: Cartea Reformei şi Regulamentul Şcolar.

Pe soclul monumentrului se află două basoreliefuri din bronz: unul îl reprezintă pe Honterus în tipografia sa, celălalt îl arată împărtăşind un bolnav; pe acesta din urmă apare deviza umanismului şi reformatorului: Vegheaţi şi vă rugaţi. Pe latura din spate a monumentului, meritele sale sunt omagiate printr-o inscripţie: Căci noi deschise el luminilor din ceruri. Cuvântul tipărit fu arma-i, scut şi lance.

Placa de pe latura vestică, care îl înfăţişează pe umanist în tipografia sa, a fost furată în 1999, dar braşoveanul Wilhelm Ernst Roth, stabilit în Germania, a refăcut-o din fotografii. Lucrarea a costat 25.000 de mărci, bani adunaţi din donaţiile saşilor emigraţi.

În octombrie 2009 statuia lui Honterus a fost vandalizată din nou. Reprezentanţii Bisericii Negre au observat că de pe postamentul statuii lipseşte una dintre plăcile de bronz, iar cealaltă prezintă urme de forţare. Placa de bronz este înscrisă în lista monumentelor istorice şi aparţine patrimoniului naţional. Bronzul este un basorelief din anul 1898 şi prezintă scena în care Johannes Honterus acordă împărtăşania unui bolnav în prezenţa familiei acestuia.

Nota

*) Umanismul respinge în mod clar apelul la credințe supranaturale pentru soluționarea problemelor umane, dar nu și credințele însele; unele curente umaniste sunt chiar compatibile cu unele religii. Umanismul este în general compatibil cu ateismul și agnosticismul, dar acestea din urmă nu îi sunt necesare. Nu există nicio ideologie unică și niciun set de comportamente unic la care să adere toți ateii, și nu toate dintre cele proprii ateilor sunt umaniste.

Umanismul renascentist și accentul său asupra întoarcerii la origini au contribuit la reformarea protestantă, ajutând la producerea a ceea ce protestanții consideră o traducere mai fidelă a textelor biblice.

Biblioteci ale antichitatii: Ninive si Alexandria

Ninive e oraș în fosta Mesopotamia, o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial de Irak, parțial de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Din punct de vedere istoric se pare că nu ar fi existat o entitate politică având această denumire și nici granițe bine definite pentru Mesopotamia, numele fiind unul convențional, ales de istoricii greci pentru a se referi la teritoriul dintre râurile Tigru și Eufrat.

Ninive e în apropiere de oraşul Mosul (Irak) de azi, unde Assurbanipal, regele Asiriei hotărăște în anul anul 650 î.e.n. să înființeze o bibliotecă - cea mai mare parte a informațiilor despre Mesopotamia antică provin din această bibliotecă.

Biblioteca din Ninive cuprinde texte despre obiceiurile religioase ale popoarelor aflate sub dominaţia asiriană (şi nu numai), despre viaţa lor socială şi culturală. Tăbliţele de argilă (dreptunghiulare, de 8 cm lăţime şi 10 cm lungime) sunt transportate în vase de lut. Scribii bibliotecii aşterneau textul cuneiform pe tăbliţele din argilă proaspătă folosindu-se de stilete din os. Tăbliţele sunt apoi puse într-un cuptor încins pentru a deveni mai rezistente la distrugere şi sunt păstrate în vase depozitate pe rafturi, în încăperi speciale. La intrarea în fiecare cameră a bibliotecii există plăcuţe care indică subiectul documentelor din încăperea respectivă. Cele peste 20 de mii de tăblițe aflate în bibliotecă au informaţii despre tranzacţii, obiceiuri religioase, legi, istorie, medicină şi fiziologie umană şi animală, alcătuind o adevărată enciclopedie. Este considerată cea mai mare bibliotecă din antichitate. Abia după 350 de ani o altă bibliotecă îi ia locul: cea din Alexandria, care a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității.

În anul 288 î.e.n., Ptolemeu I Soter, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, ridică un muzeu (Templul Muzelor, musaeum), care cuprindea o universitate, o academie și o bibliotecă în oraşul-port Alexandria, întemeiat de Alexandru în jurul anului 330 î.e.n. Ideea bibliotecii - afirmă unele surse - i-ar fi fost dată lui Ptolemeu I de un învățat și orator exilat din Atena, Demetrios din Phaler. Structura avea ca model școala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filosofice și dezbateri intelectuale.

Bibliotecarii s-au străduit să adune copii ale cât mai multor scrieri din întreaga lume. Potrivit tradiţiei, aici au început să lucreze cca. 70 de învăţaţi la traducerea în limba greacă a Scripturilor ebraice care existau la vremea aceea. Această traducere a fost numită ulterior Septuaginta şi a fost folosită din plin de către primii creştini. La început, numarul de volume (papirusuri) era de 400 de mii, pentru ca în vremea lui Cezar să ajunga la 700 de mii de exemplare.

Cauza distrugerii parțiale a acestei biblioteci nu e certă, dar istoricii se opresc cel mai adesea la două variante: războiul civil de la sfărșitul sec. III e.n. și la varianta că a fost distrusă de creștini în anul 391 e.n., în urma edictului dat în acel an, de către împăratul Theodosius, prin care religiile păgâne erau scoase în afara legii.

Noua Bibliotecă din Alexandria (Bibliotheca Alexandrina) are ca deziderat renașterea spiritului savant al deschiderii specifice celei originale.