Inamicii despre Vulpea deşertului. Citate favorite

A fost un splendid jucător militar, dominând problemele de aprovizionare şi dispreţuind de opoziţia [...] Avem un adversar foarte îndrăzneţ şi priceput împotriva noastră şi, cu tot răul războiului, un mare general. Merită, de asemenea, respectul nostru pentru că, deşi era un loial soldat german, a ajuns să-l urască pe Hitler şi toate lucrările lui şi a luat parte la conspiraţia din 1944 pentru salvarea Germaniei prin înlăturarea tiranului maniac. Pentru asta, a plătit cu viaţa. In războaiele sumbre ale democraţiei moderne cavalerismul nu-şi găseşte locul […]

(Winston Churchill, in The Second World War, The Grand Alliance, 1950)

Rommel a fost un fenomen militar care poate apărea numai la intervale rare; oameni cu atâta vitejie şi îndrăzneală supravieţuiesc numai cu un noroc excepţional. Era la fel de curajos pe câmpul de luptă ca şi Ney, mai isteţ ca Murat, mai echilibrat; tactician la fel de rapid ca Wellington.

(Feldmareşalul britnic Archibald Wavell, citat în Descoperirea uciderii lui Rommel (1994) de Charles Marshall)

Există un pericol real ca prietenul nostru Rommel să devină un fel de om magic sau de sperietoare  pentru trupele noastre, care vorbesc prea mult despre el. El nu este în nici un caz un supraom, deşi este fără îndoială foarte energic şi capabil. Chiar dacă ar fi fost un supraom, ar fi totuşi extrem de nedorit ca oamenii noştri să creadă că are puteri supranaturale. Vreau să risipiţi prin toate mijloacele ideea că Rommel reprezintă mai mult decât un general german obişnuit....

(Desmond Young - general de brigadă in armata britanică la momentul când a devenit prizonier al lui Rommel, care nu a crezut că acesta a murit in urma unor răni şi, după razboi, a căutat să afle cauza reală a morţii acestuia - a citat in cartea sa, Rommel, Vulpea deşertului, dintr-o circulară trimisă soldaţilor de generalul britanic Claude Auchinleck).

A fost un tactician extraordinar de capabil, cu o înţelegere perfectă a fiecărui detaliu in angajarea armatelor in acţiune şi foarte rapid in reacţii privind oportunitatea scurtă care se ivea uneori într-un punct de cotitură al unei bătălii. Dar am avut îndoieli cu privire la abilităţile sale strategice, mai ales cu privire la înţelegerea importanţei necesităţii unui plan administrativ solid. Era cel mai fericit când supraveghea direct forţele mobile, dar supraexploata, uneori, succesul imediat fără a gândi suficient pe termen lung. 

(Harold Alexander, general britanic, comandantul forţelor aliate din Orientul Mijlociu, citat in London Gazette din 3.02.1948)

Opinii diferite

Rommel era un nazist profund convins şi, contrar opiniei populare, el era antisemit. Nu numai germanii au căzut în capcana crezului că Rommel era cavaler. Britanicii au fost şi ei convinşi de aceste poveşti.

(Wolfgang Proske, într-un interviu dat pentru ziarul The Independent in 2011).

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Pericolul mortal e 

antidot pentru ideile fixe.

Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 - d. 14 octombrie 1944) a fost unul dintre cei mai mari comandanţi militari germani. Era respectat atat de soldatii germani cat si de cei inamici. A fost comandantul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrika Korps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deşertului datorită campaniilor militare reuşite în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forţelor germane menite să se opună invaziei aliaţilor din Normandia. Este cunoscut ca unul din membrii marcanţi ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare şi al onoarei umane. Atunci cand ofiţerii considerau că e cazul pentru retragere şi sau regrupare, Hitler ordona, de regulă: “lupta până la ultimul om” - ceea ce însemna moartea - şi nu “lupta până la ultimul glonţ” - ceea ce ar fi însemnat predarea. Goebbels, şeful propagandei naziste îl simpatiza, cei doi fiind prieteni, dar Rommel nu părea a fi de acord cu ceea ce aflase că se întâmplă cu cetăţenii evrei, mai ales – evita, însă, politica afirmând că el este militar. A fost considerat de unii, fără dovezi clare, ca făcând parte din grupul conspiratorilor care au intenţionat să-l asasineze pe Hitler, o încercare de insurecţie antinazistă sub numele de cod “operaţiunea Valkiria” (20 iulie 1944). In ziua de 14 octombrie 1944 lui Rommel i s-a propus să se sinucidă şi să aibă parte de o înmormântare de stat, cu onoruri militare, ţinându-se sub tăcere implicarea lui (indirectă) in complot. Hitler a înţeles (sfătuit, fiind, probabil) că asta trebuia să facă pentru binele lui, pentru că Rommel era îndrăgit nu doar de soldaţii pe care îi avea sub comandă. S-a sinucis înghiţind cianură. Soţia şi fiul său, Manfred (n. 24.12.1928 - d. 07.11.2013), nu au avut de suferit - mai târziu, Manfred a fost primar in Stuttgart (între 1974-1996).

Recent (de prin 2008-2009, cred), mai mulţi cercetatori germani şi britanici, studiind documentele, par să constate că legenda a fost întreţinută, cu acordul lui Rommel, de propaganda nazistă (condusă de Goebbels) pentru a păstra ridicat moralul trupelor şi pentru a inocula optimismul cetăţenilor germani. In cercetarea lor s-au concentrat pe relaţia lui Rommel cu Partidul Naţional Socialist (Rommel nu a fost membru de partid), performanţele sale in calitate de comandant militar, rolul său in atentatul din 20 iulie 1944 şi motivaţiile sale şi au ajuns să constate că există o gamă diversă de interpretări cu privire la Rommel şi elementele care au stat la baza mitului. Desigur - zic eu - posibilitatea unor interpretări diverse nu exclude adevârul faptelor a căror amintire există in memoria colectivă.

Wolfgang Proske (n. 05.03.1954, Kelheim), de exemplu, între altele fost profesor de istorie la şcoala din Heidenheim, localitatea in care s-a născut Rommel, a publicat o carte despre 16 nazişti criminali de război in care apare şi numele lui Rommel.

La ce au condus până acum aceste noi interpretări - care mi se par pertinente - ale faptelor de atunci? La vandalizarea monumentului funerar al lui Rommel…

Trandafirul Alb

Autor foto monument: Gryffindor

Trandafirul Alb a fost un grup de rezistenţă non-violent format din studenţi şi un profesor de la Universitatea din Munchen, care se opunea regimului nazist din Germania. Activitatea grupului a început la Munchen, in 27 iunie 1942, cu lozinci scrise pe ziduri şi manifeste anonime împărţite la început numai in oraş, prin care cereau populaţiei opoziţie activă împotriva regimului. In primul manifest scris şi multiplicat, împrastiat mai apoi şi in alte zone, au denunţat crimele regimului nazist şi opresiunea. In al doilea manifest pe care l-au scris şi multiplicat au denunţat in mod deschis persecuţia şi uciderea in masă a cetăţenilor evrei. Populaţia – in cea mai mare parte – nega că aşa ceva s-ar putea întâmpla.

Membrii de bază ai grupului Trandafirul Alb, studenţii Sophie şi Hans Scholl, Christoph Probst, Willi Graf şi Alexander Schmorell, au fost crescuţi in familii înstărite, de părinţi cu vederi liberale şi gânditori independenţi. Profesorul Kurt Huber (n. 24.10.1893 - d. 13.07.1943), care se alăturase tinerilor, executat ceva mai târziu, n-a trăit nici el in sărăcie.

In momentul arestării grupul era pregătit să stabilească unele contacte cu alte grupuri de rezistenţă germane.

In data de 18 februarie 1943 fraţii Sophie şi Hans Scholl sunt arestaţi după ce au împrăştiat manifeste împotriva naziştilor, in Universitatea din Munchen, încercând să trezească in toţi studenţii conştiinţa, încercând să mobilizeze masele împotriva maşinăriei inumane pe care o puseseră in funcţiune naziştii.

Era după bătălia de la Stalingrad (1942-1943), considerată a fi cea mai sângeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii, o luptă in care viaţa civililor a contat mai puţin decât oricând. In această brutală bătălie s-au pierdut circa 3 milioane de vieţi. Germanii şi aliaţii lor fuseseră învinşi şi nu şi-au mai revenit mai apoi. In această perioadă membrii Gestapo erau extrem de agitaţi şi voiau să ţină in frâu populaţia din acele oraşe pe care încă le mai stăpâneau, inclusiv din Germania.

Sophia Magdalena Scholl (n. 9.05.1921, Forchtenberg - d. 22.02.1943, München) s-a alăturat grupului de rezistenta “Trandafirul Alb” dorind să contribuie şi ea la încercarea de a opri războiul. Alături de fratele ei Hans şi de mai mulţi prieteni, tipăreau manifeste pe care mai apoi le împrăştiau prin oraş. Când au hotărât să împartă la Universitate câţiva nu au fost de acord, susţinând că e mult mai periculos. Totuşi, cei doi fraţi şi-au asumat riscul şi au lăsat manifeste pe holurile Universităţii. Au fost descoperiţi şi arestaţi. La început, in timpul interogatoriului, Sophie reuşise să convingă anchetatorul că avea alibi pentru acel interval de timp, dar mai apoi totul a pornit spre adevăr. Alături de ea erau arestaţi şi interogaţi fratele ei şi unul dintre prieteni. Toţi şi-au negat implicarea iniţial, dar mai apoi au fost nevoiţi să recunoască şi au făcut-o cu mândrie. A urmat o parodie de proces şi toţi au fost condamnaţi pentru înaltă trădare, demoralizarea soldaţilor, favorizarea inamicului şi condamnaţi la moarte prin ghilotinare. Au fost închişi şi Sophie ştia că timp de 99 de zile urma să-şi petreacă viaţa in celulă, imaginându-şi că s-ar putea termina războiul pâna atunci sau se va întâmpla ceva şi vor fi eliberaţi, dar n-a fost aşa…

In 22 februarie 1943, la ora 14:30 a fost citită sentinţa şi la ora 17:00 a fost executată.

Începând cu anii 1970, Scholl a fost sărbătorită ca fiind unul dintre marii eroi germani care s-au opus activ celui de-al Treilea Reich în timpul celui de-al doilea război mondial.

sursa

Sophie Scholl a fost una dintre cele mai renumite membre ale mişcării de rezistenţă anti-nazistă din al doilea razboi mondial. Filmul Sophie Scholl: The Final Days (2005), regizat de Marc Rothemund, pune accentul pe ultimele zile din viaţa Sophiei.

In anul 2005 filmul a câştigat “Ursul de Argint” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin – pentru cel mai bun regizor şi pentru cea mai buna actriţă: Julia Jentsch pentru rolul Sophiei. Filmul a fost nominalizat in acelasi an şi pentru Oscar, la categoria “Cel mai bun film străin”. Mai are câteva premii şi nominalizări.

Nu e un film spectaculos, cu urmăriri, cu intrigi fel de fel; e un film cu oameni aparent obişnuiţi, cu tineri idealişti şi curajoşi. Aceşti tineri nu doar visează, ei trec la fapte, riscându-şi viaţa pentru binele tuturor. Mulţi nu îi înţeleg, mai ales că pot muri fără a schimba in bine ceea ce doresc să schimbe. Mulţi se feresc să acţioneze, deşi sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă. Dintre aceştia mulţi, unii sunt simpatizanţi ai celor care acţionează şi, eventual, susţinători – mai mult sau mai puţin implicaţi. In acest caz nu au scăpat nepedepsiţi nici simpatizanţii şi nici susţinătorii celor din grupul “Trandafirul Alb” – pedepsele pentru ei au fost draconice.

In scena de final se văd mii de manifeste care cad din înalt deasupra oraşului Munchen. Un titlu de ziar titrează ca “Manifestul studenţilor din Munchen” a fost introdus in Scandinavia şi mai apoi in Anglia, unde aliaţii au tipărit milioane de cópii, după care le-au împrăştiat in oraşele din Germania…

Soarta copiilor lupului

Sărăcie, ruine, foamete, boli, copii orfani - Europa, la finalul Celui De-al Doilea Război Mondial… Fiecare război lasă in urmă copii orfani, părinţi distruşi de pierderea copiilor, oameni schilodiţi fizic şi sufleteşte. Al doilea război mondial mai e numit şi “războiul cel mare” – poate pentru că a cuprins întreaga lume, poate pentru că au murit milioane de oameni… Războaiele de azi nu-s nici ele prea mici şi lasă in urma lor prăpăd, oameni dezrădăcinaţi, copii orfani…

Filmul “Copii lupului” (Wolfskinder, 2013) este unul destul de greu de văzut; pentru mine aşa a fost, dar am vrut să ştiu la ce se referă titlul. E un fragment de istorie germana despre care nu auzisem până la acest film. Recunosc, am fost tentată de titlu, gândindu-mă că e cu lupi, ceva… E despre orfanii războiului, copii cărora natura le-a oferit un cămin. E fără milă natura, pe unii dintre copii lăsându-i să moară, dar oferindu-le tuturor o rază de speranţă, pentru un timp, cel puţin vara. 

“Copiii lupului” au fost numiţi copiii germani orfani din Prusia de Est, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Între sfârşitul anului 1944 şi ianuarie 1945 naziştii le-au interzis civililor să plece, ei considerând evacuarea semn de capitulare. In timp ce Armata Roşie se apropia cei mai mulţi civili erau pregătiţi de evacuare dar până in ultima clipă guvernatorul naţionalist Erich Koch a decretat că fuga e ilegală şi cei prinşi că fug vor fi aspru pedepsiţi. Era, pentru prea mulţi, prea târziu când a permis evacuarea. Invazia a determinat milioane de oameni să fugă şi mulţi adulţi au fost ucişi; au lăsat in urma lor orfani care învăţau să se descurce singuri de la vârste fragede, fiind nevoiţi să facă şi lucruri care ar fi grele şi pentru un adult. Cei mai mulţi copii orfani s-au ascuns in păduri, mulţi au fost ucişi de bombele aliate sau de soldaţii ruşi care dădeau de ei pe undeva.

Mii de copii au rămas orfani, au fost abandonaţi, violaţi sau răpiţi. Mulţi dintre lituanieni infiau unii copii (cei mai mulţi erau puşi la muncă in schimul adăpostului şi hranei), le schimbau numele german şi le cereau să îşi ascundă originea – ar fi avut de suferit şi unii şi alţii dacă ruşii ar fi ştiut.

Câteva sute de “copii ai lupului” au fost descoperiţi după separarea Lituaniei de Rusia; circa o sută mai locuiesc încă acolo dar de la începutul anilor 1990 mulţi dintre adulţii care au făcut parte din acest “grup” au luptat pentru obţinerea cetăţeniei germane – reprezentanţii ministerului de interne german susţin că cei care au părasit Königsberg (capitala “Prusiei de Est”, azi Kaliningrad, Rusia) au renunţat la cetăţenia germană. Din anul 2008, prin legea lituaniană, persoanele care au avut de suferit din cauza celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei sovietice benficiază de unele compensaţii – inclusiv aceşti “copii ai lupului”. In Germania se pare că nu vor să ştie despre existenţa acestor copii dar primesc o mică bursă trimestrială obtinuţă pentru ei de Wolfgang Freiherr von Stetten. Mulţi dintre “copiii lupului” caută să afle despre soarta rudelor, să obţină cetăţenia germană, să se reunească şi cu restul familiei şi să rămână credincioşi culturii germane.

Rick Ostermann (debut regizoral in filmele de lung metraj) se concentrează in special pe copii, pe solidaritatea lor, pe pragmatismul lor. S-a inspirat şi din istoria proprie-i familii.

Copiii, maturizaţi fortat prea devreme, sunt nevinovaţi, ei ucid pentru a supravieţui şi nu au vreo ideologie. Pericolele sunt la tot pasul, soldaţii nu au chip iar populaţia ţării are un rol secundar in acest film. “Copiii lupului” poate fi văzut şi ca o dramă existenţială ce poate avea loc in orice moment, in orice loc.

Denumirea nu e întâmplătoare; copiii se luptă precum lupii pentru a nu muri de foame, mănâncă broaşte, insecte, păsări şi pui de animale mici. Mulţi dintre copiii germani din Prusia de Est şi-au pierdut familia şi au rămas fără adăpost, la mila naturii şi a forţelor de ocupaţie sovietice.

Filmul ilustrează un crâmpei din viaţa câtorva copii rămaşi orfani şi care erau nevoiţi să se descurce singuri pentru a supravieţui. Personajele centrale sunt doi fraţi: Hans şi Fritz. Mama lor zace, bolnavă, într-o clădire in ruină, pe un deal. Ei caută mâncare şi îi aduc şi ei. Femeia, cu ultimele forţe, încearcă să le transmită mândria de a fi germani, rugându-i să nu-şi uite numele, să nu uite cine sunt. Hans poartă la gât amuleta familiei. Ca frate mai mare, pare mai neajutorat când e vorba să facă ceea ce e necesar pentru supravieţuire şi acceptă ceea ce face fratele mai mic.

Hans şade in iarba înaltă; e murdar, flămând, nemişcat. Ochii goliţi de orice expresie rătăcesc dezorientaţi. La câţiva metri distanţă fratele său mai mic, Fritz, fură ouăle dintr-un cuib aflat la înălţime, într-un copac. Ouăle se sparg in buzunarul unde le pune şi amândoi copiii ling restul de gălbenuş şi caută un nou plan pentru a găsi ceva de mâncare. Tot ce găsesc împart şi cu mama lor…

In film: Hans, Karl, Louise, Christel

Într-o dimineaţă, Fritz, sec şi rece, îşi trezeşte fratele spunând: “Hans, trezeşte-te; mama a murit”... Cel mare plânge, cel mic adună lucrurile şi se pregăteşte de plecare. Cei doi copii încarcă trupul mamei într-o roabă improvizată şi îl lasă, acoperit  cu o pătura, la o margine de drum…

Pleacă spre Lituania, la un ţăran despre care mama le-a zis că va avea grijă de ei. Pe malul unui râu dau de o barcă găurită şi de o femeie moartă; doua puştoaice apar din pădure şi se iau la ceartă pentru resturile de barcă; sunt urmărite de doi soldaţi ruşi înarmaţi. Fritz (care nu ştia să înoate) şi fetiţa mai mică (Ruth) se agaţă de o scândură şi plutesc in derivă; Hans şi adolescenta (Christel) înoată in altă direcţie – puştoaica îi zice să nu se ducă după frate, cum voia, ci să înoate, să scape de ruşi. Ajungând la mal au mai dat de doi copilaşi: o fetiţă (Louise) şi un băieţel (Karl) care îşi căutau mătuşa; Christel le spune că pe mal nu erau decât soldaţi şi îi îndeamnă să meargă cu ei – cei mici îi urmează mecanic. In pădure, Christel le spune că mătuşa era pe mal, dar era moartă şi acum ea e mătuşa lor…

Copiii au mai multe aventuri triste… Ajung pe la diferite ferme – la unele sunt primiţi pe termen scurt (localnicii se tem de represaliile sovieticilor), de la unele sunt alungaţi cu câinii.

Nu va povestesc filmul… E dificil (pentru mine) să povestesc in aşa fel încât să se înţeleagă drama acestor copii şi fără a divulga anumite întâmplări. E un film dur. La un moment dat m-am gândit că s-ar putea ca aşa să arate iadul pe pământ. 

Afrika Korps a capitulat in 13 mai 1943

Campania din Africa de Nord a fost parte a luptelor celui de-al doilea razboi mondial si s-a desfaşurat intre 10 iunie 1940 si 16 mai 1943. A inclus campaniile din Libia si Egipt (din desertul vestic), din Maroc si Algeria (Operatiunea Torta) si din Tunisia.

Desi Rommel a fost prins intre fortele americane si britanice a reusit sa stavileasca atacurile Aliatilor printr-o serie de operatiuni defensive, cum a fost cea prin care i-a invins pe americani in Batalia de la Pasul Kasserine. Fortele germane au fost depasite prin flanc, datorita superioritatii numerice si in artilerie. Dupa ce britanicii au slabit apararea germana de pe Linia Mareth, Aliatii au reusit sa preseze fortele Axei până cand rezistenta lor in Africa a fost infranta. Fortele Axei au capitulat pe 13 mai 1943.

Emblema Afrika Korps

Deutsches Afrikakorps, DAK, numita de englezi “Afrika Korps”, s-a format din ordinul lui Hitler la 11 ianuarie 1941. Hitler l-a numit pe Erwin Rommel comandant al corpului expeditionar, germanii hotarand sa trimita in Libia forte de blocaj care sa sprijine trupele italiene impotriva britanicilor. In Operatiunea Compass (9 decembrie 1940 - 9 februarie 1941) britanicii invinsesera fortele italiene care au pierdut un numar important de oameni, tancuri, piese de artilerie si avioane.

Cand Rommel a fost promovat la conducerea noului corp de armata acesta era alcatuit dintr-un numar de unitati italiene, inclusiv patru divizii de infanterie; doua divizii de blindate italiene au ramas initial sub comanda italienilor. S-a numit, oficial, “Afrika Korps” numai sase luni, devenind in final Grupul de Armate Africa, dar denumirea “Afrika Korps” a fost utilizata mereu de combatantii din ambele tabere si asa a ramas si in memoria colectiva si asa au fost denumite toate unitatile germane ulterioare care au ajuns in Africa de Nord. Cel mai cunoscut comandant al unitatii a fost feldmaresalul Erwin Rommel, singura imagine legendara germana din cele doau razboaie mondiale, stimat atat de soldatii pe care ii avea in subordine cat si de Aliati, supranumit, cu respect, de britanici, Vulpea Deşertului pentru inteligenta tacticilor sale.

Generalul Rommel si generalul von Bismark, comandantul Diviziei 21 Panzer, discutand tactici de lupta.

Ajuns in Libia in februarie 1941, Rommel a primit ordinele de a mentine linia frontului si a contraataca daca situtia devenea favorabila. Aflat din punct de vedere tehnic si operational sub deciziile comandamentului militar italian - Comando Supremo - Rommel nu a ezitat si a luat comanda.

A inceput cu un atac de mica amploare asupra britanicilor, la El Agheila, atac urmat de avansul unei divizii germane si doua italiene. Dupa respingerea britanicilor, Rommel a continuat ofensiva pentru a recuceri intreaga Cirenaica, ajungand la Gazala pe data de 8 aprilie. A ignorat toate ordinele din Berlin si Roma, care-i cereau sa se opreasca, si a cucerit portul Tobruk, obligandu-i pe britanici sa se retraga in Egipt. A respins doua atacuri britanice si a primit comanda Grupului de Blindate Afrika ce contineau majoritatea tancurilor Axei din Africa (inclusiv celebrele Panzer).

Pentru ca unii ofiteri germani ii invidiau succesul, Rommel s-a vazut izolat si nu a mai primit munitie si provizii de la Berlin, astfel ca soldatii lui aveau de suferit iar atacurile aliatilor contra Tobrukului au ramas fara replica deoarece germanii nu mai aveau munitie. A pierdut, apoi iar a castigat, in 26 mai 1942 reusind o lovitura de proportii impotriva britanicilor pe care i-a trimis din nou in Egipt iar el a fost promovat la gradul de feldmaresal. Cu toate succesele sale, masinaria de razboi germana scartaia serios, provizii nu mai erau trimise in Africa, iar Rommel a fost chemat in Europa chiar inainte de ofensiva pe care o planuia la Alam Halfa.

Fortat sa se retraga in Tunisia, ca urmare a ordinelor Führerului, Rommel a fost prins intre Corpul 8 de Armata Britanic si fortele anglo-americane care ajusesera in Africa prin intermediul Operatiunii Torch. Incoltita, Vulpea s-a dovedit un tigru periculos. Cu toate ca a provocat mari pagube Corpului II al Armatei Americane in batalia de la Kasserine Pass, din februarie 1943, situatia sanatatii sale s-a inrautatit si pe data de 9 martie 1943 a parasit Africa. 

****

Rommel a comandat si Divizia 7 de Tancuri care avea sa fie apoi cunoscuta sub numele de Divizia Fantomă, cea mai faimoasa unitate de profil din istoria blindatelor pe campul de batalie. Geniul sau militar l-a facut sa obtina victorie dupa victorie, in ciuda lipsei sale de experienta. Fostul specialist in infanterie a devenit rapid un expert in blindate. Divizia 7 Blindate si-a demonstrat porecla de Divizie a Fantomelor pe baza vitezei, mobilitatii si elementului surpriza de care a dat dovada. Daca până atunci, tancurile erau niste vehicule greoaie care inaintau lent, tacticile revolutionare si bravura lui Rommel au facut ca legendara sa divizie sa scrie istorie in privinta utilitatii tancurilor pe front, inclusiv in deşert.

Feldmaresalul Erwin Rommel avut un rol important in doua momente decisive ale conflagratiei: batalia de la El Alamein si debarcarea Aliatilor din Ziua Z – desi intuitia i-a spus ca debarcarea va avea loc in Normandia n-a avut de ales si a executat ordinele. Dupa Ziua Z, Rommel fost trimis in Normandia, unde a coordonat apararea germana din jurul orasului Caen. A ramas pe linia frontului până ce a fost grav ranit pe data de 17 iulie, cand locatia Statului sau Major a fost puternic mitraliata si bombardata de avioanele Aliatilor.

Tentativa de asasinat impotriva lui Hitler si moartea feldmaresalului

Pentru multi, Erwin Rommel este prototipul eroului germanic, capabil sa-i infrunte pe dusmani oriunde. De numele si reusitele lui sunt legate mai multe mituri, iar pentru cei care sustin teza unei rezistente a ofiterilor germani impotrivas nazismului Rommel e considerat protectorul conspiratorilor care au pus la cale atentatul cu bomba impotriva lui Adolf Hitler, in 20 iulie 1944 (Operatiunea Valkiria).

Generalii au reusit sa-l convinga pe Rommel sa li se alature. Acesta a acceptat sa-i intalneasca in luna februarie 1944, dar Rommel sustinea arestarea si judecarea lui Hitler in locul unui asasinat. Gestapo-ul a descoperit complotul si tentativa de asasinat a fost ratata, iar Hitler a fost instiintat de participarea la complot a generalului sau favorit.

Datorită popularitatii lui Rommel, Hitler a vrut sa evite scandalul divulgarii implicarii Vulpii Deşertului in atentat si lui Rommel i s-a oferit optiunea de a alege intre a se sinucide cu onoare, familia sa primind protectie, sau a aparea in faţa Curtii Martiale, familia urmand sa fie persecutata.

Pe data de 14 octombrie 1944, martorii au declarat ca generalii Burgdorf si Maisel i-au inmanat ceremonios pilula cu cianura de potasiu, pe care Rommel a inghitit-o fara ezitare. Moartea sa a fost raportată poporului si soldatilor germani drept un nefericit si fatal atac de cord, iar Vulpea Deşertului a avut parte de funeralii nationale pe masura serviciilor militare aduse statului german.

Dupa incheierea razboiului, Rommel a fost complet reabilitat. Combatantii din Afrika Korps nu au fost niciodata invinuiti de crime de razboi.

Rommel a ajuns singurul general german din al Treilea Reich caruia i s-a dedicat un muzeu, iar in anul 1970 un vas distrugator de clasa Lutjen a fost numit Rommel in memoria celui care a fost, probabil, cel mai destoinic general german din al Doilea Razboi Mondial.

Rommel in România

In Franta, in 1914, la inceputul primului razboi monmdial, Rommel nu a primit functii de comanda, fiind considerat prea tanar. Vulpea deşertului si-a inceput cariera de ofiter de front in România, in primul razboi mondial, in timpul luptelor de pe Valea Jiului, in 1916. Unitatea lui Rommel a luat parte la ocuparea Craiovei si a Bucurestiului, dar a fost invins in bataliile din Moldova, din “triunghiul mortii”: Marasti-Marasesti-Oituz, unde armatele germane au fost infrante de armata româna reorganizata.

Feldmaresalul ger­man Erwin Rommel (15.11.1891 – 14.10.1944) este considerat un geniu militar care ar fi putut sa schim­be soarta celui de-al doi­lea razboi mondial.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Africa_de_Nord_(al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial)

https://en.wikipedia.org/wiki/Afrika_Korps

http://www.descopera.ro/cultura/10682783-generalul-rommel-si-legenda-adevarata-a-vulpii-desertului

http://www.istorie-pe-scurt.ro/rommel-a-invatat-sa-lupte-in-romania/

http://www.history.com/this-day-in-history/rommel-in-africa

http://www.history.com/this-day-in-history/the-desert-fox-commits-suicide

Fotografii:

1) https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bundesarchiv_Bild_146-1973-012-43,_Erwin_Rommel.jpg

2) https://www.warhistoryonline.com/war-articles/23-amazing-images-of-the-the-afrika-korps-dak.html

3)https://www.facebook.com/HistoriaRomania/photos/a.113577745341357.11018.113568595342272/1212429655456155/?type=3&theater

Emblema Afrika Korps

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Afrika_korps_emblema.jpg