De ce i-au făcut aici?

In peregrinările zilnice merg des cu autobuzul și, din când în când, aud și conversații care nu mă privesc. In general, reușesc să nu ascult, dar sunt unele conversații care caracterizează, practic, oamenii. 

Săptămână trecută, in autobuz, stăteam în picioare undeva la mijlocul autobuzului cu trei uși, unde e locul mai larg. In dreapta, pe doua scaune, două femei discutau de zor ele știu ce. La un moment dat, aud cuvântul imigranți și... ciulesc urechile. Femeia A, să zic așa, spunea că așa cum românii au plecat în alte țări au venit și în România străini care, unii, au făcut copii aici. Femeia B, revoltată, zice, destul de tare: Să plece cu plozi cu tot! Cine i-a pus să facă aici copii?

Femeia A a replicat că ea are nepoți născuți în străinătate și nu i-ar plăcea ca țara gazdă să-i trimită în România. Sunt cazuri diferite! pare că dă înapoi femeia B. Femeia A încearcă să explice că nu e prea diferit, B insistă că e, A își argumentează părerea în mai multe feluri și B se enervează, așa că se răstește: Mie nu-mi pasă! N-am pe nimeni în străinătate! 

Femeia A nu a mai insistat. Din atitudinea lor, bănuiesc că se cunoșteau, nu erau doar două femei cu chef de vorbă în autobuz. M-am gândit că ceea ce susține femeia B e prostie...

Sigur că nu e prima discuție de gen pe care am auzit-o (și citit-o) in ultimul timp și, poate, n-o povesteam in scris aici dacă nu s-ar fi adunat prea multe perplexități care, cumva, mă sperie. Sunt sigură că mulți gândesc astfel, zi și noapte, la orice nivel intelectual ar fi, doar că își țin pentru ei părerile de gen. Sunt însă momente când cei mai mulți își strigă adevăratul eu. Poate e doar prostie, nu răutate sau... un amestec nefericit de răutate și prostie?!

Te rog din tot sufletul meu

O după-amiază liniștită, într-o răcoroasă zi de primăvară. Pe la ora 15 am ieșit să fac ceva cumpărături. La colțul blocului, lângă un parapet care protejează trecătorii de subsolul unde sunt garaje, era un tip înalt, solid, bine îmbrăcat (sport) și cu o șapcă trasă pe ochi, care se agita făcând pași pe alee și butonând telefonul, destul de nervos. Am avut o tresărire, pentru că e un loc unde se opresc unii să consume alcoolul cumpărat în magazinul de la parterul blocului, dar m-am liniștit repede pentru că am văzut pe parapet un pahar de cafea, cu capac. Sigur că putea fi orice in acel pahar... Când am trecut pe lângă el i-am observat tenul ușor roșiatic și avea acea... aparență de om care bea des, dacă nu chiar zilnic.

Când am revenit de la alimentara tipul nu mai era acolo. In casă, fac ce fac apoi mă așez la masă, să lucrez ceva. Nu știu cât timp a trecut și-am auzit afară un glas plângăcios care zicea ceva nedeslușit. Când e fereastra deschisă - și mereu e, măcar oberlihtul - n-am cum să nu aud. Mi-am zis că iar au venit puștanii care trag prenadez din pungă și am ignorat. Dar glasul continua să se audă - puștanii amintiți sunt, de regulă, in trecere - așa că am vrut să știu ce se întâmplă, să nu fie cineva care să aibă nevoie de ajutor imediat. M-am dus la fereastră și l-am văzut, pe trotuar, pe tipul întâlnit la colțul blocului. Acum avea o pungă de nailon și vorbea la telefon cu iubita - sau fosta iubită. Ce-i spunea ea am dedus din cuvintele lui - a avut bun-simț și nu a deschis difuzorul, cum mai fac, de regulă, cei care vorbesc la telefon din mașină și străinii ascultă intimitățile interlocutorilor nevăzuți.

Te rog din tot sufletul meu, iubita mea... Mâine e ziua mea, zicea cel mai des băiatul (avea până în vârsta de 30 de ani). Am un tort... Atunci o cafea... Nu sunt beat, iubita mea (in punga de nailon avea o sticlă-pet de bere). Te rog din tot sufletul meu...

Glasul lui părea încărcat de lacrimi și mă durea sufletul pentru el, deși eram conștientă că interlocutoarea avea, sigur, motivele ei pentru care refuza să-l întâlnească, plus că sigur băuse ceva. Din când în când întreba: Mai ești? Mă mai auzi? semn că femeia tăcea. M-a întristat acel... monolog și nu-mi iese din minte - poate scap acum, scriind (deseori se estompează ceva ce povestesc in scris, sau se șterge, cel puțin temporar).

Nu m-am mai putut concentra la lucru, deși nu mai eram atentă la acel tânăr - habar nu am când a plecat... Am rămas, însă, cu un gust amar în suflet, gândindu-mă că e posibil ca preferința lui pentru alcool să-i distrugă viața. Poate va înțelege, la un moment dat, că alcoolul nu e rezolvare pentru nimic, deși nu știu cât ar putea să o facă fără ajutor.

Făceam in minte zeci de scenarii. Poate e agresiv când e beat și e bine ca femeia să nu-i mă acorde nicio șansă, dar chiar dacă nu e agresiv, dar bea des, tot e aiurea să-i mai dea vreo șansă dacă nu are de gând să consume timp ajutându-l să renunțe la consumul exagerat de alcool (semnele i se văd deja pe chip).

Poate veți crede ca-s sărită total de pe șine, dar mă durea (mă doare) sufletul pentru acel om (pentru astfel de oameni). Mi l-am imaginat copil... Ceva, cineva l-a stricat pe acest tânăr. Poate că părinții îl iubesc și s-au străduit să îl educe bine, să îi ofere ce are nevoie și l-a stricat anturajul nepotrivit; poate e din fire timid, anxios, și alcoolul l-a ajutat să depășească astfel de stări... Poate că nu a avut parte de părinți grijulii... Zeci de poate! Și o singură certitudine: viața îi va fi distrusă dacă nu renunță la consumul excesiv de alcool. Teoretic, acești oameni pot fi ajutați; practic, însă, numai ei se pot salva (cu ajutorul altora).

Cred că singurătatea și sărăcia îi așteaptă, la un moment dat, (și) pe cei care consumă alcool in exces.

(imaginea e de pe pixabay)

Spiritul civic la unii, rahat de câine

La unii dintre conaționali spiritul civic e la nivelul rahatului de câine.

Zău ca m-am plictisit să explic celor cărora le vorbește gura fără ei, pe stradă, despre ce și cum cu apucăturile câinilor. Am explicat ce poziție are câinele când se kk și când se pipi. Acum explic care-i treaba cu scurmatul: câinele își marchează teritoriul.

Unii se iau de oameni care plimbă câini de talie mare, în lesă, pe motiv că nu au botniță – știu ei că e o lege care impune botnița la anumiți câini dar n-au idee la care și nici n-ar recunoaște rasa (pe Boby - rasa Boxer – unii îl credeau Pitbull)! Multe vietăți nefericite pe Terra, dar pare că s-au adunat prea multe în Ro!

Cei mai mulți conaționali își manifestă spiritul civic la nivelul rahatului de câine – și nu de față cu oricine, ci doar atunci când sunt siguri că nu și-o iau pe coajă. Când e ceva de anvergură aceștia au mereu ceva mai important de făcut sau au prea mult de pierdut și nu vor să își asume riscuri – e doar observație nu judecată de valoare.

Luni m-am abținut să „explic” unei femei – deoarece era însoțită de un copil în vârstă de vreo 6-7 ani - că un câine care scurmă pământul nu a făcut neapărat kk sau pipi (poate a simțit un miros pe care vrea să-l „acopere”, de exemplu). Un câine scurmă – cam cum fac pisicile când își acoperă kk-pipi – pentru că e un alt mod în care își marchează teritoriul. Câinii, din „construcție”, nu-și acoperă rahatul. Femeia bolborosise - văzând câinele scurmând: mamare se apleacă să adune rahații. Norocul ei a fost prezența copilului. 

Să fii neinformat e ok – nimeni nu le știe pe toate – dar să crezi că le știi pe toate, să te dai deștept și cu spirit civic luându-te de oameni pe stradă, este plictisitor pentru cei de care te iei și poate fi riscant pentru tine.

De ce sunt sigură că cei care se iau de oameni pe stradă – mai ales când nici nu e cazul – au spiritul civic la nivelul rahatului de câine? Pentru că cei interesați de ceea ce contează cu adevărat nu sunt interesați de rahatul de câine dintre frunzele ruginii căzute unde rar calcă picior de om (și doar pentru a face ce face câinele in iarbă); sau dacă le pasă, totuși, se asigură că acel câine a lăsat rahat în urma lui.

Vă rog – prieteni sau vizitatori ocazionali – dați mai departe „informația” aceasta în caz că se ivește vreo ocazie.

M-am răcorit! 😊

Scuzați deranjul

Luni m-a rugat o cunoștință s-o însoțesc prin magazine pentru că voia să-și cumpere „de urgență” ceva de îmbrăcat pentru situația X, dar nu neapărat să fie ceva super-calitate. Nu-mi place să bântui prin magazine – ci vreau să merg „la punct fix” - dar am bântuit prin câteva, și n-a găsit nimic potrivit – nu lungesc povestea, ci trec la final...

Mi-am amintit de un magazin cu marfă la prețuri mici - de unde am mai cumpărat mărunțișuri de-a lungul timpului și știam că au haine faine dar care nu trecuseră, din motive diverse, de „controlul tehnic de calitate" al producătorilor.

Una dintre vânzătoarele din acest magazin e tare neplăcută dar de fiecare dată am ignorat atitudinea ei pentru că mai era cel puțin una cu chip senin (sau măcar un zâmbet de conveniență) care „îndruma” clienții.

Luni, când intrăm, lângă tejgheaua unde era casa de marcat stătea o femeie în vârstă, mititică, și nicio vânzătoare la vedere. Ne învârtim pe acolo ca hamsterii în roată și după câteva minute apare „neplăcuta” dintr-o cameră din spate, vorbind la telefon – pe această vânzătoare am văzut-o de fiecare dată vorbind la telefon; și nu se oprea nici când opera casa de marcat. Cred că două minute am așteptat să termine de vorbit, dar ea ne ignora și pe noi și pe doamna în vârstă. Am întrebat-o dacă aș putea găsi acolo tricouri „cutare” pentru că ar fi durat o veșnicie să scotocesc prin toate rafturile și toate stativele unde erau fel și fel de tricouri (proasta de mine credea că ea este acolo și să ajute clienții, nu doar să încaseze bani).

Ce nepoliticoasă sunt! Deranjez din convorbiri private vânzătoarele aflate la muncă!

Ce?! mă întreabă strâmbându-se de parcă am înjurat-o. Repet întrebarea și ea se adresează, enervată, persoanei din „cutia electronică”: Stai un pic că... (am completat în gând, zâmbind larg spre femeie, ce-mi imaginam că ar vrea să zică: cred că o idioată vrea să cumpere ceva). Apoi întinde brațul și zice în scârbă: Acolo! (și revine la convorbire). Nu! Nu erau chestiuni de serviciu! Vorbea despre ceva cu „verișoara care...”. Nu! Nu era aproape de ora închiderii, ci cu două ore înainte de ora închiderii.

Doamna cea în vârstă încă aștepta la tejghea să plătească ce avea în coș, dar vânzătoarea avea de vorbit. Când ne-am îndreptat spre ieșirea din magazin, după vreo zece minute (n-am cumpărat nimic), doamna cea în vârstă încă aștepta...

M-a mâncat limba, și înainte să ies i-am spus răspicat, dar cu zâmbet larg pe mutră: Scuzați deranjul!” Iar ea, de colo, în scârbă: Niciun deranj, doamnă! Și eu, și ea, două persoane civilizate! Păi, nu?!

Persoana pe care o însoțeam mi-a zis că puteam să tac. Da, puteam! Tăcusem de atâtea ori până atunci – și voi mai tăcea, probabil, în alte situații! Cred că luni am vorbit pentru că femeia aceea în vârstă stătea „cuminte” și aștepta ca vânzătoarea să-și îndeplinească atribuțiile înscrise în fișa postului.

Plagiatul ocrotit de stat

Între atâtea „faze apocaliptice” gen „valul șase”, „război”, „foamete”, „secetă extremă”, „cupolă de foc” care trece de pe o țară pe alta, incendii monstruoase de vegetație și nici nu-mi mai amintesc ce, cine stă să mai sară-n sus că cercetătorii – doctoranzii/doctorii (diplome de doctorat) – sunt tratați cu suspiciune în străinătate pentru că ne-a mers buhul că suntem plagiatori? De fapt, nu suntem! Ei sunt; ei, plagiatorii.

Pretutindeni există plagiatori, dar aici pare că e regulă nu excepție, și acest lucru dăunează grav celor cinstiți care publică în reviste științifice și altele de gen (sau vor să publice). „Doctorii” mărunți, care-s angajați pe te miri unde, probabil că nici nu-s verificați la lucrări în mod serios. Poate că măcar angajatorii străini vor cere lucrările lor de doctorat și le vor „purica” – pentru că în Ro se pare că nu avem șansa să scăpăm de plagiatori care au locuri de muncă unde sunt bine plătiți pentru că au știut să „fure”: „hoțul neprins e negustor cinstit”.

În România, plagiatul e protejat de stat. A se vedea ultimul scandal, legat de lucrarea de doctorat a celui care se numește prim-ministru. Detalii aici:

https://beta.dela0.ro/totul-pentru-ciuca/

și aici:

https://www.g4media.ro/motivarea-judecatorului-care-a-anulat-sesizarile-de-plagiat-din-doctoratul-premierului-ciuca-analiza-emiliei-sercan-este-o-simpla-apreciere-generala-in-abstract-partiala-iesita-din-contex.html

Au ajuns universitarii străini să adreseze scrisori rectorilor marilor universități din România și spre Ministerul Educației, în care-și exprimă îngrijorarea pentru „fenomenul plagiatului”.

Citez:

Ca profesori și cercetători la universități și institute de specialitate din America de Nord și Europa Occidentală alături de colegi din România, urmărim cu maximă îngrijorare și crescândă dezamăgire atât imixtiunea agresivă a politicului în etica academică prin recenta protecție legală a plagiatului și plagiatorilor, cât și, cu notabile excepții, absența unor reacții din partea celor direct afectați – Ministerul Educației și universitățile românești. Fenomenul este periculos pentru că afectează întregul sistem educațional și, implicit, întreaga societate românească.

Pe termen scurt, victimele din prima linie sunt universitarii români cinstiți care încearcă să își publice lucrările în revistele academice și editurile științifice recunoscute internațional. (...) Chiar dacă momentan universitățile românești nu pot anula doctoratele plagiate, protejate prin lege (!), ele pot în continuare penaliza toate cazurile de plagiat din revistele științifice, cărți, sau capitole de carte, refuzând sau anulând publicarea lucrărilor plagiate, mergând până la desfacerea contractului de muncă a celor prinși în flagrant delict. (...)

Credem că doar presiunea crescândă venită din partea opiniei publice îi poate convinge pe politicieni să renunțe la acest sistem profund corupt, adoptând o nouă legislație, atât de necesară pentru însănătoșirea vieții universitare dar și a întregii societăți românești.

Mai mult aici:

https://fumurescu.com/2022/07/20/universitari-din-toate-tarile-uniti-va-avertisment-din-occident-romania-si-a-dobandit-reputatia-de-tara-in-care-plagiatul-e-protejat-de-catre-stat/

Pe bune! Nu-i cinstit ca cei care plagiază să fie plătiți – și respectați - la fel ca cei care muncesc pe brânci pentru lucrările lor și/sau să nu-și găsească un loc de muncă potrivit din cauza celor care își obțin diplomele copiind munca altora.

Poate mă înșel, dar cred că în România sunt, dacă nu cei mai mulți „doctori” din lume, cei mai mulți politicieni „doctori în ceva” din lume!

Editare in 24 iulie 2022

În articolul de la adresa de mai jos scrie (și) despre motivul refuzului unor universitari de a semna scrisoarea:

https://fumurescu.com/2022/07/22/melcii-romani/

Mini incendiu de vegetație

"Vine apocalipsa! Ard pădurile, de la soare!” strigă unii, la TV, cu disperare parcă. Ard și cioturile uscate din fața blocului, noaptea, tot de la soare, desigur.

Ieri pe la ora 21 și ceva ies din casă să merg la cineva care locuiește la o altă scară. Îmi miroase a fum, dar nu mă sinchisesc – atâtea duhori suport de la magazinul aflat la parter încât nu mai bag seama la aproape nimic puturos ce se simte în apropiere. Când revin acasă – după mai puțin de-o juma de oră – mirosul de fum nu se mai simte. Ce-a fost a trecut (cu bine!) Haha! Râdea un ciot uscat în sinea lui. 

Pe la ora 23 se simte iar miros de fum. Mă, nu-i ok. Ăștia de la magazinul aflat la parter or fi dat iar foc blocului (o făcuseră cu ceva ani în urmă – și a fost jale). Deschid larg o fereastră și văd că se ridică fum gros din apropierea ferestrelor unde-și au ăia de la magazin ventilatorul. Mă „enervez”, și cobor. Când ajung în „grădinița” de sub balcoanele blocului să-nțepenesc! În bezna din tufe strălucea un con format din licurici! Mă apropii și văd cum se transformă-n jar ciotul uscat aflat acolo de ani și ani. 

Era ciotul unui dud care fusese tăiat imediat după anul 1989 pentru că dudele murdăreau trotuarul! (luna asta a fost mult despre duzi și dude! dar las povestea pentru altă ocazie.) 

Mă apropii, analizez situația, îmi dau seama că nu trebuie să chem pompierii, și urc să iau apă să sting jarul. Umplu cu apă un bidon de zece litri – economisiți apă!!! (ne spun responsabilii cu bau-bau). Ok. Atunci, să nu sting jarul? Cobor pe scări – liftul e oprit de luni; schimbă cabina, „să fie frumos”. 

Beznă totală în colțul acela de zonă „verde” (de când cu ventilatorul de la magazin e praf și sunt multe "veștejeli"). Doar ciotul strălucea, accentuând bezna, și nu prea știam pe unde pășesc. Îmi dă prin cap să fotografiez conul format din „licurici”? Nu! Ultimul gând care-mi dă prin cap – în general, legat de orice – e să fac poze. 

Torn apă, având grijă să stropesc peste tot jarul aprins. S-a făcut întuneric total. Fac spre scara blocului câțiva pași și privesc în urmă, așa, de control. Din beznă-mi zâmbea ciotul, cu dinți de jar. Măi să fie! Atunci îmi dă prin minte și fac o poză, folosind blițul (știu, e jalnică poza). 

Ceea ce se vede.... nu se vede în poza prezentată, dar ceea ce-i „albicios” e jar aprins după ce am udat. Urc în casă, umplu un bidon, cobor pe scări, ud ciotul... Îmi dă prin minte că telefonul luminează (n-are lanternă). Lângă ciot era o gaură, ca și cum cineva săpase, și pe acolo ieșea fum (părea că arde din interior). Am turnat apă până s-a făcut noroi. Ciotul n-a mai zâmbit arătându-mi colți de jar.

Bun. Adică, nimic bun în jarul din „grădină”, bun că am terminat povestea. De la ce a luat foc? Intenție sau neglijență?

Intenția cuiva care vrea să întărească ideea că e jale cu incendiile din cauza încălzirii globale - variantă pe care o scriu doar pentru că se vehiculează la nivel (aproape) mondial - sau intenția cuiva care a vrut să facă rău.

Neglijența vine din partea fumătorilor, sunt aproape sigură. 

Știu că la scara vecină (sub șirul „lor” de balcoane ardea ciotul) cineva fumează și aruncă pe fereastră chiștoacele. 

La început de mai, câțiva vecini, am săpat zona, am curățat-o de uscături, am plantat niște floricele și atunci am descoperit zeci de chiștoace. O vecină și-a dat cu părerea că par țigări scumpe. „Da, sunt scumpe, și cine le fumează nu mai are bani și de scrumieră” – am comentat, adăugând că se scutură în draci și se aruncă diverse și de la ferestre, așa că nu-i de mirare jegul din zonă. Apoi, fiecare și-a dat cu părerea despre cei care fac de-astea. Vorbeam tare, să fim auziți – băteam șeaua să priceapă iapa, altfel spus. Un timp n-au mai fost chiștoace acolo (nu m-am gândit să verific „pe loc” dacă ieri noapte erau). 

Sau a fost neglijența unui trecător fumător care a vrut să arunce chiștocul în coșul de gunoi din apropiere și a nimerit în „iarbă” sau l-a aruncat direct în "iarbă".

Tind să cred că de la o țigară a luat foc ciotul. De la un chiștoc de țigară aruncat peste balcon a luat foc în balconul unui vecini de la etajul unu – cu ani în urmă, noaptea – de la un chiștoc de țigară a luat foc un coș de gunoi de pe bulevard, de la un chiștoc de țigară aruncat de un zugrav a luat foc și coșul nostru de gunoi (zugravii au plecat și noi nu știam de unde-i fum!)... De la un chiștoc de țigară au luat multe foc!

Nu mai aruncați la întâmplare chiștoacele! Să le stingeți înainte de a le arunca, indiferent unde le aruncați.

De ce merge Buhuhu la mare

Actualizare 26 iulie 2022

Insul în cauză și-a cerut scuze public. De ce abia acum (și după atâtea abureli) e important, dar... poate că nu mai contează.

Am aflat, și eu, că există un tip (nu-i scriu numele pentru că nu-l vreau asociat direct cu acest blog) care se laudă cu nevasta care arată ca o minoră... Ca o minoră! Nu spune că are „aspect adolescentin” sau ceva de gen, ci „minoră”. O fi, omul, cu gândul la minore... Nu-i nici tocmai moral și sigur e ilegal (dar el s-o gândi la minore care au împlinit vârsta de 15 ani și, conform legii din Ro, masculul e liber să dea atacul). Totuși, nu-l „bănuiesc” de pedofilie – dar tot cu „p” începe și chestia la care mă gândesc. Sau e doar arogant.

Nevastă-sa arată (așa de) „minoră” – zice el – pentru că „se îngrijește! Dâng, dâng! O fi și îngrijire, dar e... genetică! Așa-i ea, de felul ei, de la „mama natură” (dacă nu-i de la bisturiu și botox). De-asta e cu ea, pentru că are aspect tineresc?!

Îi spune unui reporter: Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Uită-te la ea! Câți ani îi dai?

Ups! Dacă nu arăta „așa”, la vârsta ei de 41 de ani, ce făcea omu’, divorța? Căuta alta, care să arate ca o minoră? Oricum, nu-i un compliment când spui cuiva „ce bine arăți la vârsta ta”.

Zice el (după ceva cuvinte de umplutură): Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. (...) Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!

1. Nu specifică: la care „noi” („venim la mare”) se referă? La el și la nevasta lui? La el și la toți bărbații care au depășit vârsta de 40 de ani? Ceilalți bărbați ce-or zice? Tot pentru piele, țâțe și buci merg la mare? A jignit, probabil, o mulțime de bărbați ale căror iubite n-or fi perfecte, ca a lui, după standardele lui.

2. „Ei” – care or fi ei! - merg la mare să vadă țâțe și buci?! Sunt chiar așa de disperați să vadă? Înseamnă că n-au văzut de ceva timp...

3. Cine vrea la mare tre’ să arate bine?! La mare nu merg oamenii doar pentru "țâțe și buci", mai merg pentru aerosoli, pentru vitamina D, pentru odihnă și multe altele.

4. Omu’ e, săracu’, prost de tot (informat). În capul lui, celulita „se duce” dacă faci sport. În capul lui (nu întrebați care cap!) celulită au doar femeile cu strat mai mare de țesut adipos...

5. În capul lui, o femeie tânără care a născut ar trebui să nu mai meargă la mare, pe plajă, dacă are vergeturi pe abdomen... 'că le vede el și-și strică ziua?

6. De ce are el impresia (e plin de impresii!) că cele care merg la mare vor să-i arate lui piele și vor să se împrietenească? Sigur, nu neapărat cu el, e om însurat, serios și nu discriminează... Din ce puț al gândirii a extras această generalizare?

7. De ce crede el că tinerele abia așteaptă să le privească sânii și fundul bărbații de vârsta lui?

8. Individul își dă seama că și-a jignit nevasta? N-o fi dat pe gură în numele lui (ceea ce-i și mai rău), dar a dat. El merge la mare să vadă ce nu are acasă? Vrea ceva nou, ceva „proaspăt”?!

Am văzut poze cu Buhuhu... Probabil că nu e fotogenic. Ce-ar fi să i se interzică să meargă la mare, să nu sperie minorele?!

Sau... omu’ făcea reclamă mascată cabinetelor unde femeile pot fi „scăpate” de celulită și alte imperfecțiuni?! Hm. Se poartă reclama mascată.

Insul se „apără” dând cu bățul în baltă și mai rău.

Citez: Am criticat public expunerea obezității și celulitei. Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții.

Cum scriam mai sus: tipul e foarte, foarte prost (informat). Celulită poate avea și o femeie slabă. Apoi, sunt destui care nu văd „epidemie de obezitate”. Când chiar numai unul n-o vede înseamnă că „toți” nu sunt toți – generalizare stupidă, de om fără argumente (dacă mulți au zis... dacă zice la TV, dacă scrie în ziar... așa e!)

Citez: Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională. 

Ce mare curaj îți trebuie să dai în femei care nu-s perfecte fizic!

El nu „deranjează” corectitudinea politică exagerată, el jignește, la grămadă, femeile (tinere sau mai puțin tinere). Afirmând că vrea să vadă la mare „țâțe și buci” (că poate se împrietenesc) se referea la obezitate... Sigur că da!

Citez: Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală.

Și scapă de vergeturi și de celulită? Cât de prost (informat) trebuie să fie pentru a se „apără” în acest fel?! Poate-i spune antrenorul personal (habar n-am dacă are!) cum e treaba cu celulita și vergeturile...

Din câte am aflat ieri, omu’ „prezintă” la TV o emisiune de umor. O fi pe bune angajat la o astfel de emisiune?! Cei care-l plătesc sunt siguri că vor ca femeile cu celulită, cu vergeturi, cele care nu merg „la sală” și toți prietenii și rudele acestora să nu mai urmărească emisiunea?

„Erată”: Nu prezintă emisiunea, a fost invitat la emisiune, alături de alți invitați. Mulțumesc, Potecuță.

În urmă cu mai mulți ani, un alt specimen „dădea în femei” – ăla e (era?) regizor și nu mai știu ce, și i se urcase succesul la cap, probabil, și-a zis că cel mai bine e să „bată” ceva femei. Singura diferență între cei care dau cu pumnul în femei și cei care dau cu vorba este că ultimii nu lasă urme fizice. Altfel... o apă și-un pământ și unii și ceilalți. Părerea mea.

Cei care fac astfel de afirmații sunt ca cineva care ar închide ochii și-ar trage în mulțime cu pistolul: nu vor ști pe cine nimeresc și vor ucide. Pentru că vorbele chiar pot ucide... sau pot schilodi psihic pe unii mai sensibili.

Sursa foto: http://platonicsense.tumblr.com/post/1157393298/coisas-da-vida

Obezitatea e epidemică, din 3 mai

Așa-mi trebuie, dacă nu stau lipită de TV să ascult știrile, nu citesc presa! Aflu abia acum că din 3 mai lobiștii de la OMS au declarat că obezitatea a atins proporții epidemice. Scrie în Raportul făcut în urma unui congres despre obezitate care a avut loc în acest an și OMS (ce ne-am face fără Organizația Mondială a Sănătății?), prin reprezentanții ei de frunte, dă avertismente dure (cum altfel ar putea fi avertismentele?!) cu privire la obezitate.

Nu știu cum văd alții lucrurile, dar mie-mi pare a fi o altă statistică vrăjeală menită să-i abată pe oameni de la ale lor. Chiar au cântărit toți oamenii din Europa și-au ajuns la concluzia că 60% sunt obezi?! Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.

Când vrei să vinzi ceva creezi nevoia.

Mâine-poimâine apar iar șefi de stat și de guvern care ne arată cu degetul, amenințător, spunându-ne că suntem în război cu supraponderabilitatea și cu subponderabilitatea și trebuie luate măsuri drastice: la intrarea în toate spațiile publice închise sau deschise unde se vând produse alimentare vor exista cântare și unelte de măsurat înălțimea – portarul va calcula dacă indicele masei corporale se încadrează în standarde. Cine se încadrează intră; cine e sub sau peste standard vine după ce se îngrașă sau după ce slăbește, de la caz la caz (sau dacă se prezintă cu o listă de cumpărături scrisă și semnată de un nutriționist autorizat).

În mintea unora, toți oamenii trebuie să aibă masa corporală ideală, conform standardelor inventate tot de unii ca ei, să poată vinde pastile și aparate fel de fel.

Avem epidemia de diabet, de exemplu (despre alta de gen n-am auzit, dar nu înseamnă că nu există), și acum avem și de obezitate. Nu, n-am greșit. Epidemie și pandemie sunt termeni utilizați în general în cazul bolilor transmisibile, dar se folosesc și în cazul unor boli netransmisibile, pentru a sugera nevoia de măsuri urgente. Mda. Se mai spune că obezitatea e o boală. Și dragostea e boală, conform specialiștilor. Așa cum o spun specialiștii sună ca și cum toți oamenii s-ar îngrășa pentru că mănâncă mult. Sunt și unii care se îngrașă pentru că mănâncă mult și sunt sedentari dar obezitatea apare, mai des, în urma unor dereglări hormonale. Sigur, excesul de greutate poate conduce la diferite afecțiuni (tot specialiștii – cine alții? - ne informează că duce și la nu știu câte forme de cancer). Așa! Stresați oamenii speriindu-i, specialiștilor, să îi dereglați și apoi să-i tratați.

Cei care abia au ce să mănânce sunt, de regulă, bolnavi (și) de diabet – fără hrană corespunzătoare se poate întâmpla asta. Ups! Pentru epidemia de sărăcie nu există pastile?!

Se încurajează consumul de medicamente ceva de speriat, din punctul meu de vedere.

Nu cu mulți ani în urmă s-au luat de oamenii slabi: să nu mai apară pe podiumul caselor de modă și prin reviste/reclame oameni anorexici ‘că sunt unii care vor să-i imite și se nenorocesc.

Repede cu părerea despre slabi: anorexic, ftizic și mai știu eu cum dar pe scurt: bolnav.

E la modă să ai picioare strâmbe?! Se vor găsi mulți care să-și rupă picioarele pentru a le avea, mai apoi, la modă (e trist, dar e adevărat). Încerc să subliniez ideea că oamenii nu pot fi salvați prin interdicții impuse de lege.

Politicienii sunt cei care pun etichete oamenilor și tot ei vin, mai apoi, cu legi care să pedepsească pe cei care folosesc etichetele puse de ei.

Factori care determină obezitatea

Revin la raportul celor de la oms. Sunt specificați acolo câțiva factori care determină obezitatea, între care... digitalizarea. Se încurajează la greu comerțul online, au proliferat jocurile pe computer, o mulțime de aplicații care-i țin pe unii doar în fotoliu, aplecați peste dispozitive (urmează epidemia de discopatie cervicală?) – factori care impun, practic, sedentarismul. De ce să-mi mișc fizicul din fotoliu să merg să-mi cumpăr o pâine de la magazinul de peste drum când mi-o poate aduce curierul?

Măsuri posibile

Directorul regional oms pentru Europa zice că anumite măsuri pot fi luate pentru ca traiectoria obezității să se schimbe. Între acestea: crearea unor medii mai favorabile, promovarea investițiilor și a inovării în domeniul sănătății, dezvoltarea unor sisteme de sănătate puternice și rezistente.

La ce se referă cu medii mai favorabile el știe (ce idei are pentru îmbunătățirea acestor medii nu mai spune). Sisteme de sănătate puternice și rezistente... Rezistente la ce?! La foc, probabil, în cazul Ro. Puternice în ce sens? Medicina a cam devenit comerț: ai bani, ești tratat pe măsură, n-ai bani... cumpără-ți o aspirină și nu mai consuma aerul din spital.

Când zice de inovarea în domeniul sănătății e la mintea cocoșului la ce se referă: genele! Nu de la ochi, cele din ADN. Au descoperit gena obezității, da! După mai mult de 20 de ani de cercetări care au inclus secvențierea genetică în masă. Speră să facă ceva pastile, să fie recomandate oamenilor pentru a le induce starea de sațietate. Cu astfel de pastile au rezolvat și foametea în lume – în viitorul apropiat, se pare, va fi atins obiectivul 2 al ONU.

Implementarea unor măsuri prin care restaurantele sunt obligate să prezinte informații nutriționale - să facă acest lucru și pe aplicațiile online, iar serviciile care livrează mâncare să fie clasificate ca afaceri din domeniul alimentar pentru a putea fi trase la răspundere ca restaurantele mai sus amintite – este altă idee a lobiștilor de la oms.

O altă măsură ar fi taxa pe zahăr, bani care se colectează la bugetul de stat (pentru un sistem de sănătate mai puternic, desigur).

Și vânzătorii ar putea da sfaturi nutriționiste, recomandând clienților cam ce să cumpere pentru a se menține sănătoși.

Aici îmi dau mai tare cu opinia de gard: ce-ar fi să interzică toate porcăriile de alimente care conțin fel și fel de chimicale care, cică, nu dăunează sănătății dacă sunt consumate în cantități mici. Ce înseamnă mic în context?! Dacă un E-x (de la E-urile alimentare) apare pe eticheta a mai mult de jumate din produsele pe care le consumă un om într-o zi e cantitate mică sau mare?! Cine stă să adune procentele de E-uri din majoritatea alimentelor care se comercializează?

Sigur va fi cineva care să spună că fără E-uri ar fi prea puțină mâncare pentru câți oameni sunt pe Terra! Dacă-i așa, de ce se aruncă – zilnic! - tone de mâncare?!

Ia să nu mai fim stresați, de administratorii statelor, cu birocrația, cu taxele și impozitele, cu pensii și salarii mici, cu foametea, cu crize economice și energetice, cu războaie, cu terorismul și cu fel și fel de vrăjeli de doi bani pentru care trebuie să suportăm fel și fel de măsuri de austeritate (și să ne descurcăm și să înțelegem) pentru binele general (binele colonel e în retragere)

Cum par a rezolva indivizii aceștia problemele?! Punând reflectoarele pe diferite categorii sociale: grași, slabi, săraci, fumători, bătrâni, (bruneți, blonzi) etc. acționând – aparent – cu intenția de a-i marginaliza, să accepte mai ușor anumite cuceriri ale științei și sfaturi de la specialiști sau să stea ascunși dacă nu vor să înțeleagă că unii le vor binele.

Mulți ne vor binele! Să nu-i lăsăm să ni-l ia. Din punctul meu de vedere fiecare om știe ce e mai bine pentru el, știe cum și când și unde se simte bine, știe ce-i place și știe că poate alege să schimbe multe în viața lui (ceea ce se poate schimba).

Mi se pare sau unii au ridicat ipocrizia la rang de politică de sănătate? Ce urmează? Vor declara supraponderabilitatea și subponderabilitatea ilegale și vor stabili amenzi pentru cei care nu vor să ia măsuri (medicamente, operații, modificări în ADN etc.) pentru a se încadra în standardele stabilite de niște unii care n-au ce face?

Surse online:

La adresa de mai jos poate fi descarcat raportul oms, în limba engleza:

https://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/obesity/publications/2022/who-european-regional-obesity-report-2022

„gena obezitatii”:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/descoperire-revolutionara-o-mutatie-genetica-rara-ii-fereste-pe-oameni-de-obezitate-1591697

alte studii genetice în materie:

https://raportuldegarda.ro/studiu-genetica-obezitatii-14-mutatii-in-13-gene-influenteaza-greutatea-corporala/