Egalitatea de şanse şi egalitatea de tratament, egalitatea
de gen sunt concepte complexe şi nu le voi analiza aici în adevăratul sens al
termenului analiză, ci doar le voi
aminti, şi numai cu privire la egalitatea între femei şi barbati.
Consiliul European a definit egalitatea de şanse şi de
tratament între bărbaţi şi femei sau egalitatea de gen, astfel: ”Egalitatea de
gen presupune un nivel egal de vizibilitate, afirmare şi participare pentru
ambele sexe în toate sferele vieţii publice şi private. Egalitatea de gen este
opusul inegalităţii de gen, nu a diferenţelor de gen, şi urmăreşte promovarea
participării depline a femeilor şi bărbaţilor în societate.”
În articolul 2 din
Declaratia Universală a Drepturilor Omului se stipulează: ”Fiecare om se poate
prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie
fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau
socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.”
In art. 16 al. 3 din
Constituţia României este inclusă egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi:
”Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între
femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”.
Legea 202/2002
(republicata) privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi
bărbaţi stabileşte că prin egalitate de şanse între femei şi bărbaţi se
înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor
diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul
egal al acestora (art. 1). In art. 2 scrie: ”măsurile pentru promovarea
egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea
tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în
domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, politicii,
participării la decizie, furnizării şi accesului la bunuri şi servicii, precum
şi în alte domenii reglementate prin legi speciale”.
Egalitatea în
drepturi presupune că sunt asigurate aceleaşi drepturi tuturor. Acest
concept este asociat unei egalităţi formale întrucât nu acoperă şi
posibilitatea indivizilor de a-şi exercita drepturile ori capacitatea acestora
de a şi le realiza efectiv. De exemplu, femeile au dreptul legal de a munci dar
fără legislaţia care să asigure armonizarea carierei profesionale cu viaţa de
familie nu există posibilitatea efectivă de ocupare a unui loc pe piaţa muncii
(lipsa creşelor, a grădiniţelor îngreunează şi mai mult situaţia femeilor care
doresc să aibă şi carieră profesională şi familie). Legislaţia europeană a
impus in legislaţiile statelor membre anumite directive privind şi
posibilitatea tatălui de a intra in concediul pentru creşterea copilului, de
exemplu, dar procentul este foarte mic (există şi obligaţia tatălui de lua o
lună de concediu pentru creşterea copilului).
Egalitatea între
femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii
Europene (şi nu numai), şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor
de creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi a coeziunii sociale.
Prea mulţi oameni înţeleg egalitatea între femei şi bărbaţi
la modul: “dacă vrea egalitate atunci să taie şi ea buşteni cu drujba”. Având
in vedere diferenţele biologice e clar că femeile nu au, genetic vorbind,
puterea fizică necesară de a tăia buşteni cu drujba. Dar! Sunt femei care pot
face asta şi chiar mai mult. Aceste femei au dreptul de a li se oferi şansa să
lucreze in domeniu – aceasta inseamna egalitatea de şanse. Egalitatea de
tratament se referă la dreptul de a avea salariul egal cu al bărbatului tăietor
de lemne etc. Faptul ca diferenţele biologice nu pot fi înlăturate nu înseamnă
că femeile ar trebui să fie refuzate in astfel de munci – dacă le pot presta.
(exemplu e “plastic” pentru a accentua ideea conceptului “egalităţii de şanse şi
de tratament”).
Prin “drepturi egale” unii oameni înţeleg chiar absenţa unor
gesturi de politeţe, de respect, de bună-creştere… De exemplu: unii bărbaţi nu
ofera locul, in autobuz, unei femei; unele femei, cărora li se oferă locul nu se deranjează să rostească
”mulţumesc”.
Egalitatea de gen
Femeile şi bărbaţii nu au aceleaşi roluri, resurse, nevoi,
interese, nu participă in mod egal la luarea deciziilor, valorile atribuite
muncii femeii şi muncii bărbatului nu sunt aceleaşi etc.. Diferenţele acestea
variază de la o societate la alta, de la o cultură la alta şi sunt numite
“diferenţe de gen”. Termenul de “gen” nu îl înlocuieşte pe cel de “sex” care se
referă doar la diferenţele biologice.
Genul şi sexul nu sunt echivalente (in acest context)
(Candace West, Don H. Zimmerman, 1987).
Diferenţele de sex sunt biologice, înnăscute; diferenţele de
gen sunt dobândite prin educaţie, prin socializare. Rolurile de gen sunt
atitudini şi comportamnete pe care le asociem cu femeile şi cu bărbaţii.
In lucrarea Paradoxes
of Gender (1994), autoarea Judith Lorber defineşte genul astfel: “o
instituţie care stabileşte modele de comportament pentru indivizi, ordonează procesele
sociale ale vieţii de zi cu zi, care a infuzat principalele organizări din
societate, cum sunt economia, ideologia, familia şi politica […]”. Autoarea susţine
că genul îşi are rădăcinile în dezvoltarea culturii umane, nu în biologie ori
procreaţie şi că asemenea oricărei instituţii sociale, genul variază
cronologic, cultural, geografic şi afectează major viaţa indivizilor şi
interacţiunea socială.
Egalitatea de şanse
(equal opportunities) este conceptul conform căruia toate fiinţele umane sunt
libere să-si dezvolte capacităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse
de roluri stricte; faptul că diferitele comportamente, aspiraţii şi necesităţi
ale femeilor şi bărbaţilor sunt luate în considerare, evaluate şi favorizate în
mod egal înseamnă că femeile şi bărbaţii se bucură de aceeaşi libertate de a-şi
realiza aspiraţiile.
Egalitatea de şanse şi
de tratament au la bază participarea deplină şi efectivă a fiecărei
persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire pe criterii de sex,
origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, dizabilităţi, vârstă sau
orientare sexuală.
Egalitatea de tratament – termenul egal se referă la aplicarea imparţială a unei reguli; de exemplu,
votul egal: acesta contează la fel in ceea ce priveşte pe toţi cei care votează.
Noţiunea de ”egalitate de şanse între femei şi bărbaţi” a
pătruns în spaţiul românesc odată cu începerea procesului de aderare la Uniunea
Europeană, in anul 1996. Cam târziu aş zice,
având in vedere că in prevederile europene in materie noţiunea apare din anul
1957, in art.2, care defineşte misiunea Comunităţii Tratatului de la Roma: “[…]
să promoveze in întreaga Comunitate egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
[…]”. Pentru obiectivitate: comuniştii au promovat din plin egalitatea: femeile – chiar până in
ultimul trimestru de sarcină – aveau “dreptul” să lucreze inclusiv in turnătoriile
fabricilor, la temperaturi infernale, unele ridicând greutăţi mult prea mari
pentru starea de graviditate dacă nu şi pentru puterea fizică (posibilitatea de
a alege să n-o facă exista numai in cazuri speciale). La vremea aceea munca era
obligatorie şi foarte multe femei au ajuns să lucreze unde nu şi-ar fi dorit
vreodată. Egalitate de şanse nu înseamnă “obligativitate”.
Stereotipurile de gen
De ce nu evoluează societatea şi de ce nu înţeleg toţi
oamenii ce înseamnă “egalitate de şanse şi de tratament, egalitate de gen?
Din cauză de mentalitate, ar fi răspunsul scurt. Răspunsul
mai lung se referă la stereotipuri de gen.
Ce zicea Titu Maiorescu in conferinţa sa “Darvinismul in
progresul intelectual” susţinută la Ateneu şi publicată in România Liberă din 5
mai 1882: Dacă în treacăt vom deschide aici chestiunea emancipării femeii, noi
observăm atât numai, că ideea, cu toată frumuseţea ei teoretică, în starea de azi
a lucrurilor, este precipitată şi cam nerealizabilă. Cum am putea în adevăr să
încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană e
cu 10 la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaţi pentru a
putea conduce o naţiune pe calea progresului şi a prosperităţii materiale.
Sofia Nădejde, o feministă socialistă a acelor vremuri, a
scris articolul “Răspuns d-lui Titu Maiorescu în chestia creierului la femei”,
publicat în ziarul Contemporanul: Chestiunea creierului e încă o urmă de prejudiţiile vechi. Nu e mult de când
se credea că femeia n-are suflet. (v. “Din istoria feminismului românesc, de Ştefania Mihăilescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2002).
Alte stereotipuri, mai actuale:
- reclamele şi fotografiile in care femeile sunt prezentate
ca fiind “perfecte” din punct de vedere fizic cel puţin sau sunt prezentate in
general in reclamele pentru produse de spălat, de curaţat, produse pentru
bebeluşi, pentru gătit etc. (un picuţ s-au mai schimbat lucrurile şi in reclamele
româneşti in ultimii doi ani);
- concepţiile de genul: ce caută bătrânica asta in politică şi
nu-şi vede de făcut prăjiturele pentru nepoţi? (s-au spus d-astea şi despre
Angela Merkel şi despre Hillary Clinton). De ce nu se spune şi despre bătrânei
ceva de genul? Pentru că majoritatea – din negura timpului incepând – s-a
obişnuit cu stereotipul bărbat-politician;
- femeia trebuie să asculte de soţ;
- abilitaţile tehnice ale femeilor lasă de dorit; sunt mai
mult trup decât minte etc. ş.a.m.d..
Walter Lippmann, în Public
Opinion (1922), a introdus noţiunea de stereotipuri în accepţiunea
sociopsihologică, înţelese drept ”imagini în mintea noastră”, modele mentale în
baza cărora interpretăm realitatea înconjurătoare pentru că, scria el, ”noi nu
vedem înainte de a defini, ci definim înainte de a vedea”. Lippmann atrăgea
atenţia asupra concepţiilor noastre rigide în raport cu grupurile sociale Altfel
spus, vedem ceea ce am fost invatati sa vedem. Stereotipurile se formează
într-un anumit context sociocultural şi „sunt induse de modelul
cultural-ideologic, de structurile mentale împărtăşite de membrii unei
colectivităţi”.
Termenul “stereotip” există din 1798, fiind un termen
folosit de tipofgrafi, in special, şi care înseamnă “turnarea plumbului într-o
formă destinată formării clişeului
tipografic” - Walter Lippman e primul care l-a utilizat in sens psihologic, in
lucrarea menţionată.
Rolurile de gen tradiţionale (femeia are grijă de casă, bărbatul
aduce bani in casă, de exemplu) şi stereotipurile (femeia e slabă, bărbatul e
puternic) reprezintă surse ale discriminării de gen.
Feminismul ca şi concept caută să explice şi să aducă în
constiinţa publică relevanţa diferenţei de gen, şi / sau a diferenţei de sex
dintre femei şi bărbaţi (M Magyary-Vincze, 2002).
Sunt recunoscute diferenţele între bărbaţi şi femei şi se
accentuează necesitatea asigurării şanselor egale de afirmare a femeilor în
societate dar, cumva, s-a ajuns la un anumit grad de aşa-numită discriminare
pozitivă. Prin discriminarea pozitivă, se zice, se urmăreste remedierea
efectelor produse de anumite discriminări manifestate în trecut, suferite de
diferiţi indivizi, în sfera muncii, a educaţiei etc., şi de a preveni
reapariţia şi re-manifestarea acestor discriminări.
In loc de concluzie
Natura i-a făcut pe oameni atât de egali în privinţa
facultăţilor trupului şi ale minţii încât, deşi s-ar putea găsi câte un om a
cărui forţă a trupului sau agerime a minţii să fie câteodată în mod evident mai
mari decât ale altuia, totuşi, atunci când le considerăm pe toate la un loc,
diferenţa dintru un om şi un altul nu este atât de însemnată încât cineva să
poată cere pentru sine, pe acest temei, vreun beneficiu pe care să nu-l poată
la fel de bine pretinde şi altcineva. Căci, în ceea ce priveşte forţa trupului,
cel mai slab are destulă putere ca să-l omoare pe cel mai puternic fie printr-o
uneltire secretă, fie prin unirea cu alţii aflaţi în aceeaşi primejdie - Thomas
Hobbes (din Hobbes, Leviathanul, in “Filosofia politica a lui Thomas Hobbes”,
Emanuel-Mihail Socaciu, Ed. Polirom, Iaşi, 2001).
