Fapta bună face bine la suflet

Nu este animal pe pământ, nici pasăre care zboară, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunate. [Sura Al-An'am:38, Coran]

Atunci când o persoană ţine orice animal departe de mediul său natural este responsabilă pentru animalul respectiv şi trebuie să aibă grijă de el: trebuie să-i ofere hrană, apă, un loc in care să stea in siguranţă şi, uneori, îngrijire medicală.

Profetul Muhammed le-a spus companionilor săi o poveste despre un bărbat care călătorea şi care era foarte înfometat şi însetat. Într-un final, bărbatul a găsit un fir de apă ce ţâşnea dintr-o stâncă. S-a căţărat pe stâncă şi a băut apa; când a terminat a găsit jos un căţel care lingea picăturile de apă care se scurgeau pe pământul arid. Bărbatului i s-a făcut milă de căţel şi s-a urcat din nou pe stâncă, a pus apă într-unul din pantofii săi şi i-a dat câinelui să bea. Allah Cel Iertător a fost mulţumit de fapta bărbatului şi i-a iertat toate păcatele.

Companionii Profetului au întrebat: O, Profetule! Allah ne iartă nouă păcatele dacă ne comportăm bine cu animalele?

Profetul a răspuns: Este o răsplată pentru orice lucru bun pe care îl faceţi oricărei fiinţe vii.

Profetul le-a povestit companionilor săi şi despre o femeie care a fost trimisă în iad pentru că a ţinut captivă o pisică iar aceasta a murit de foame pentru că femeia nici nu a eliberat-o, să îşi poată găsi singură hrana.

Dincolo de orice învăţătură religioasă, omul care face, din suflet (nu pentru că dă bine) o faptă bună (pentru semenii săi sau pentru orice altă vietate) - cât de mică sau neînsemnată ar putea părea această faptă - simte aproape instantaneu un val de căldură plăcută care-i cuprinde trupul; e ca un zâmbet ce luminează sufletul, şi in acele momente are senzaţia că orice e posibil. Numai cei care au făcut o faptă bună, dezinteresat, ştiu cât de bogaţi sunt - ei deţin o avere ce nu poate fi apreciată in bani. Aceşti oameni au o inimă frumoasă, nu perfectă.

Despre încercări

Un om a descoperit o crisalidă. Într-o zi a văzut cum apare o deschidere mică. Omul s-a aşezat şi a privit cum fluturele a luptat timp de mai multe ore să iasă puţin din învelişul rigid. Apoi, părea să nu mai facă niciun progres. Omul a decis să ajute fluturele aşa că a luat o foarfecă, a tăiat învelişul care a mai rămas şi fluturele a apărut mişcând uşor, dar corpul îi era umflat şi aripile mici, zbârcite. Omul a continuat să urmărească fluturele, aşteptând ca de la o clipă la alta trupul să se subţieze, aripile să se desfacă şi fluturele să se înalţe. Dar nu s-a întâmplat aşa… Fluturele şi-a petrecut restul vieţii sale scurte târându-se, cu corpul umflat şi aripile zbârcite. N-a fost capabil să zboare.

Omul, in bunătatea şi nerăbdarea lui, n-a înţeles că fluturele avea calea lui de urmat, crisalida având rostul ei, timpul desăvârşirii fiind mai lung. Omul n-a înţeles că lupta fluturelui la ieşirea din cocon avea sensul său.

Uneori, luptele, încercările sunt exact ceea ce avem nevoie în viaţa noastră. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viaţă fără nici un obstacol ne-ar paraliza; nu am deveni aşa de puternici cum ar trebui să fim. N-am putea niciodată să zburăm.

Am cerut putere şi am primit dificultăţi pentru a deveni mai puternic;

Am cerut înţelepciune şi am primit probleme de rezolvat;

Am cerut prosperitate şi am primit minte şi muşchi pentru a munci;

Am cerut curaj şi am primit pericol pentru a-l depăşi;

Am cerut dragoste şi am primit oameni cu probleme pentru a-i ajuta;

Am cerut favoruri şi am primit oportunităţi;

N-am primit ce am cerut dar am primit tot ceea ce am nevoie.

Inteleptii invata si de la pisici. Happy Weekend!

Happy Weekend!, o marca Blind Love.

Marele Shibli merse in vizita la ilustrul Thauri. Maestrul statea atat de nemiscat incat nici macar un fir de par nu i se clintea in vreun fel. Shibli il intreba:

- De unde ai deprins asemenea neclintire?
Thauri raspunse:

- De la un motan. Urmarea un soarece cu o concentrare si mai si decat cea de care m-ai vazut in stare.
(anecdota sufi)

Am visat un caine!

sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu, din albumul "Animale. De pe la noi".

Devotament. Bună dimineata, Soare!

Un sultan a aflat despre un şeic vestit, care trăia în provincie, că ar avea sute de mii de credincioşi în toată țara, inclusiv în capitală. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe şeic în Capitală şi l-a întrebat:
- E adevărat că ai sute de mii de oameni gata să moară pentru tine?
- Nici vorbă! a răspuns şeicul. N-am decât unul şi jumătate.
- Atunci de ce mi se spune că eşti în stare să ridici toată ţara?

Ca să-i dovedească sultanului că a fost informat greșit, șeicul i-a propus să permită adunarea tuturor oamenilor săi a doua zi dimineaţă pe câmp, lângă cetate. Sultanul a fost de acord.

Șeicul a poruncit să se înalţe un cort pe un deal din mijlocul câmpiei și în cort a dus câteva oi, pe care nu le putea vedea nimeni.

Credincioşii au sosit în număr mare. Sultanul, care stătea în faţa cortului alături de şeic, i-a spus:
- Ziceai că n-ai decât un credincios şi jumătate. Priveşte! Au venit cu miile! Cu zecile de mii!
- Nici vorbă - zice şeicul. Am un singur credincios. Spune tuturor că am ucis pe cineva şi că mă trimiţi la moarte, dacă nu se găseşte vreunul printre supuşii mei să primească pedeapsa în locul meu.
Sultanul a făcut întocmai şi mulţimea a început să murmure. Un om a făcut un pas înainte şi a rostit:
- Este stăpânul meu. Îi datorez tot ceea ce ştiu, tot ceea ce am. Îmi dau viaţa pentru el.
Sultanul i-a spus să intre în cort unde, la porunca şeicului, a fost tăiată o oaie. Toţi cei de faţă au văzut sângele curgând din cort.
Sultanul a rostit:
- O viaţă nu este de ajuns. Mai este vreun credincios gata să se jertfească pentru şeic?
În tăcerea deplină care a urmat şi care a ţinut mai multă vreme, o femeie a făcut un pas înainte şi a spus că este gata să moară. A fost dusă în cort, unde a fost tăiată încă o oaie. La vederea sângelui, mulţimea a prins să se risipească. Curând, pe câmp nu mai era nimeni.
Şeicul i-a spus sultanului:
- Vezi bine că am doar un credincios şi jumătate.
- Bărbatul este adevăratul credincios - a zis sultanul - iar femeia face cât jumătate; nu-i aşa?
- Nu, nicidecum - a răspuns şeicul. E tocmai invers: bărbatul nu ştia că va fi ucis în cort, în vreme ce femeia a văzut sângele şi cu toate astea a dorit să se jertfească. Ea este adevărata credincioasă.

(poveste sufită)

Text scris pentru Bună dimineața, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

     

Maimuța și merele din lemn. Bună dimneața Soare!

A trăit cândva o maimuțică ce hoinărea fericită prin junglă, hrănindu-se cu fructe delicioase atunci când îi era foame, odihnindu-se atunci când era obosită. Într-o zi a ajuns la o casă unde a văzut un platou cu mere foarte frumoase. N-a stat mult pe gânduri, a luat câte unul în fiecare lăbuță și a fugit înapoi în junglă. Maimuțica a mirosit merele, dar n-a simțit niciun parfum; a încercat să muște din unul și și-a rănit dinții, pentru că erau făcute din lemn, lustruite, strălucitoare și foarte frumoase. Când o altă maimuță le-a admirat, maimuțica le-a strâns și mai tare la piept. Își admira noile posesiuni și hoinărea mândră prin junglă. Strălucirea merelor în lumina Soarelui era perfecțiunea pentru ea. Se atașase atât de puternic de merele din lemn încât nu și-a dat seama că i s-a făcut foame. A văzut un copac plin cu fructe, dar a simțit merele și nu se putea hotărî să le lase pentru a se putea hrăni cu fructele zemoase. Nu se mai putea nici relaxa, de teamă să nu piardă merele, de teamă să nu fie nevoie să le apere de alte maimuțe.

O maimuțică mândră, dar mai puțin fericită, continua să hoinărească prin junglă. Merele i se păreau din ce în ce mai grele și se gândea să le abandoneze. Obosită și flămândă, cu mâinile ocupate de merele din lemn, nu mai putea urca în copaci pentru a culege fructe proaspete. Ce s-ar putea întâmpla dacă le-ar da drumul? Dar să renunțe la asemenea lucruri valoroase, pe care le admirau toate celelalte maimuțe era o nebunie; dar ce altceva ar fi putut face? Maimuțica era atât de obosită… La primul copac cu fructe, simțind aromele îmbietoare, a renunțat la merele din lemn, a urcat în pom și și-a savurat hrana care-i întărea trupul. Scăpând de grija merelor a devenit din nou fericită și liberă să hoinărească prin junglă, salutând Soarele, bucurându-se de tot ceea ce vedea, fără grija unor mere frumoase și inutile.

Ca și maimuțica, unii oameni cară după ei lucruri pe care le consideră valoroase, își poartă cu mândrie propria imagine, ducând o povară pe care o cred valoroasă, muncind prea mult din dorința pentru o viață mai bună. Și pare o nebunie să renunțe la griji - chiar și pentru liniștea spiritului - pentru că ceilalți îi invidiază pentru cele ce dețin.

(poveste sufită)

Photo: Karen Arnold

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Cand aud pe cineva spunand: "Viata e grea" mereu sunt tentat sa intreb: "In comparatie cu ce"?

(Sydney J. Harris)

Povestea unui trandafir. Bună dimneața Soare!

Povestea trandafirului trimis califului Hārūn al-Rashīd

O legendă ne spune că, într-o zi, Charlemagne (Carol cel Mare) a trimis califului Hārūn al-Rashīd (Bagdad) un trandafir nemaipomenit de frumos. Califul a dat trandafirul grădinarului, să îl planteze cu multa grijă și când trandafirul va face prima floare să i-o aducă neîntârziat. Trandafirul a făcut floarea dar o cioară a venit și a mâncat floarea. Tremurând de frică, grădinarul a dus vestea califului.

- Nu-ți fă griji - a zis califul - pedeapsa ciorii va fi să aibă soarta trandafirului.

Câteva zile mai târziu în grădină a apărut un șarpe care a mâncat cioara. Grădinarul a dus vestea califului și acesta i-a spus, din nou, să nu-și facă griji pentru că pedeapsa șarpelui va fi să aibă aceeași soartă ca cioara. Imediat a doua zi grădinarul a văzut șarpele, a luat un topor și a tăiat capul șarpelui, apoi a dus vestea califului și acesta i-a spus că soarta lui va fi la fel ca a șarpelui.

Cum-necum, grădinarul a făcut o greșeală și a fost aruncat în închisoare, urmând să fie spânzurat. În ziua când pedeapsa trebuia dusă la îndeplinire el a cerut să îl vadă pe calif; i-a reamintit acestuia povestea trandafirului, a ciorii și a șarpelui și l-a rugat să îi acorde iertarea pentru a se salva pe sine de la o soartă asemănătoare.

(poveste arabă)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Regele intelept, de Kahlil Gibran

Domnea odată în îndepărtata cetate Wirani un rege care era pe cât de puternic pe-atât de înţelept. Şi era temut pentru puterea sa şi iubit pentru înţelepciune.

Pe vremea aceea, în inima cetăţii se afla o fântână cu apă rece şi cristalină, din care beau până şi regele şi curtenii săi, căci nu mai era alta la fel. Într-o noapte, pe când dormeau cu toţii, veni o vrăjitoare şi turnă în fântână câteva picături dintr-o licoare fermecată, zicând: ”De-acum înainte, cine va bea din apa aceasta va înnebuni”.

În dimineaţa următoare toţi locuitorii cetăţii, mai puţin regele şi ministrul său, băură din fântână şi îşi pierdură minţile, întocmai cum spusese vrăjitoarea. În ziua aceea, oamenii adunaţi pe străzile înguste şi prin pieţe şuşoteau:

"Regele e nebun. Regele şi ministrul său au înnebunit. Nu ne putem lăsa cârmuiţi de un rege care şi-a pierdut minţile. Trebuie să-l dăm jos de pe tron".

Spre seară, regele ceru să i se aducă apă din fântână într-o cupă de aur. Şi când i se aduse, bău cu însetare şi îi dădu şi ministrului să bea din ea. Şi mare fu bucuria norodului, în îndepărtata cetate Wirani, căci regele şi ministrul său îşi recăpătaseră judecata.

(Kahlil Gibran - ”Nebunul”)

"Nebunul" este o colectie de parabole publicata in anul 1918, prima lui carte scrisa in limba engleza si publicata de editorul Alfred Knopf din New York, care l-a sfatuit sa isi schimbe numele din Khalil in Kahlil pentru a fi corect pronuntat in limba engleza.

Khalil Gibran - Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran (n. 6 Decembrie 1883 la Bsharri, Liban – d.10 Aprilie 1931, New York City, S.U.A.) a fost pictor, sculptor, poet, filozof, prozator si eseist libanez, unul dintre romanticii tarzii ai literaturii arabe.

Khalil se considera mai mult pictor si mai putin scriitor dar succesul si-l datoreaza in cea mai mare masura scrierilor sale. Poate ca nu a fost nici pictor, nici scriitor, ci pur si simplu a fost un spirit liber si curios care a sondat adancul sufletului omenesc.

In anul 1901 calatoreste prin Europa, cu un scurt popas la Paris, unde incepe sa lucreze la culegerea de proza "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunitatii crestine maronite din care facea parte deoarece avea convingeri religioase prea flexibile si avea o pozitie impaciuitoare cu privire la religiile crestina si musulmana. A fost permanent preocupat de idealul dezrobirii tarii sale de sub asuprirea otomana.

Ramasitele sale pamantesti sunt trimise la Beirut, in 21 August 1931, si inmormantate in satul Bisharri, unde s-a nascut.

Opera sa poetica a fost tradusa in peste douazeci de limbi, iar picturile si desenele sale se afla expuse in galerii celebre din lume.

Altele:
Despre iubire, din volumul Profetul

Aga și arcul încordat

În vremea când se povestește sultanul numise un alt mare vizir. Dorind să atragă asupra lor razele binevoitoare ale acestui nou soare toți demnitarii statului se străduiau să mulțumească pe acest deținător al sigiliului imperiului.

Astfel, un pașă al Egiptului a ales dintre toate frumusețile bazarului din Cairo o sclavă tânără cu ten trandafiriu, cu șolduri rotunde, cu talia mlădie și mersul legănat. Ochii negri reflectau cea mai voluptoasă înflăcărare. A împodobit-o cu splendori, a urcat-o în litiera purtată de o camilă și a dat-o în grija celui mai credincios aga, s-o ducă în dar la marele vizir; i-a mai dat și o scrisoare de felicitare pentru acesta.

Aga a pornit la drum, sigur pe el, păzind cu strășnicie sclava: ziua stătea alături de cămila care purta litiera iar noaptea, la fiecare popas, se închidea cu ea într-o cameră. Pentru mai multă siguranță se culca în fața ușii, îi pregătea un pat lângă al lui și își înnoda cămașa de a ei.

Dar… dușmanul din casă e de o mie de ori mai de temut decât cel care rătăcește pe afară! Cum să poată asista nesimțitor, în fiecare seară și în fiecare dimineață la toaleta tinerei și frumoasei femei? De la o zi la alta, tentația păcatului îl chinuia din ce în ce mai tare, uitând de pază pe măsură ce se depărta de Egipt… și nici aproape de marele vizir nu erau… Chiar în acea noapte, sclava s-a plâns de frison cu febră.

- I-a o bucată de stofa de lână – i-a zis ea, și freacă-mă bine, ca să mă încălzesc.

Aga, de teamă să nu o piardă, s-a așezat lângă ea și a fricționat-o conștiincios pe tot corpul. Copila s-a agățat de el, să se încălzească, ceea ce era deja prea mult și pentru un aga credincios: teaca se afla chiar în fața pumnalului… Prima dată a fost mai greu, dar apoi, la fiecare popas (și de la Damasc la Constantinopol e drum lung) frumoasa sclavă nu s-a mai plâns de frig.

 A ajuns, în sfârșit, în capitală, s-a prezentat la marele vizir, i-a înmânat scrisoarea și darul. Sclava a fost condusă în harem și aga, ca recompensă pentru strădania sa, a primit bacșis o pungă cu bani de aur.

Seara, frumoasa sclavă plină de grația tinereții și purtând cele mai frumoase podoabe, a fost adusă în fața marelui vizir. Mare a fost surpriza acestuia – și mânia – când și-a dat seama cum stau lucrurile!

- Ce mai e și asta?! a strigat el. Pașa din Egipt mă ia drept servitor și-mi face cadou un covor peste care a trecut o întreagă caravană?

A chemat gărzile și a dat poruncă să fie scotocite hanurile, aga să fie prins și adus în fața lui.  Aga a fost repede găsit și adus la marele vizir.

- Nemernicule! îl întâmpină păcălitul. A cui e vina pentru ceea ce bănuiești? A ta sau a stăpânului tău?

Speriat, aga nu știa ce să răspundă și dădea din buze ca un pește.

- Înfățișează-mi tot adevărul! insistă marele vizir, căruia îi venea să râdă de mutra pe care o făcea nefericitul – altfel ți-a sosit ceasul cel de pe urmă!

- Îndurare, luminăția ta – se roagă aga, profitând de moment. Spuneți-mi: e posibil ca, atunci când un astfel de vânat îi e mereu la îndemână, un arc să poată sta încordat, cu săgeata pregătită, de la Damasc până la Constantinopol?

(Cartea voluptatii, de Ahmad Ibn Souleiman, traducerea N. Constantinescu – Pro Editura si Tipografie, 2002)

Legile iubirii

În juru-acestei roze plutește-o fină boare.

E-un nimb fragil de ceață? Vrej de parfum e oare?

Un rest din vălul nopții e părul tău de maur?

Trezește-te, căci zorii în cupe toarnă aur…

(Omar Khayyam)

Seic-ul-Islam

La batranete, un mollah a fost numit Seic-ul-Islam, adica sef suprem al religiei. Dupa ceremonia de consacrare, seara, s-a intors acasa. Kiaha-Cadine - femeia care se ocupa de femeile lui - il conduce in harem sa vada noile femei primite in dar cu ocazia numirii. Intr-o sala mare, bogat mobilata, pe un covor gros si moale stateau culcate in cerc, una langa alta, multe fete tinere.. Kiaha le prezenta:

- Aceasta e din partea sultanului, aceasta din partea marelui vizir, aceasta de la ministrul de externe, aceasta de la marele rabin… si tot asa…

Batranelul le admira rand pe rand, le mangaie cu privirea trupurile sculpturale, pielea fina si stralucitoare de tinerete si ofteaza adanc, tot mai adanc, ca si cum o mare suferinta ar pune stapanire pe trupul si sufletul sau. Si brusc, exclama, intr-un geamat ragusit:

- Poti sa faci ceva pe fericirea care vine dupa 60 de ani!

Si a ramas proverb.

(anecdota traditionala povestita de Abdul-Haqq-Efendi, publicata in Cartea Voluptatii, de Ahmad Ibn Souleiman – Pro Editura si Tipografie 2002 - repovestita / adaptata - de mine)

 **

Iubirea este legea vietii – aceasta stie toata lumea, sau ar trebui sa stie; toti cei care stiu sunt de acord! Ce pare ca nu stie toata lumea este faptul ca Islamul originar nu a intemnitat trupul, nu i-a interzis iubirea! A se vedea scrierile despre viata califilor, in general, a se vedea “O mie si una de nopti” si multe alte texte.

"Iubirea este legea divina a vietii: Este un "de ce" si un "cum" al intregii creatii!

In Islam, savarsirea actului sexual este o datorie fața de Allah. "Iubirea si actiunea ei roditoare cuprinde o putere in acelasi timp oculta si populara [...] Acest act maret, aceasta clipa suprema face din oameni fiinte asemenea lui Dumnezeu" - dar unii nu vad decat placerea si voluptatea! "Se fortifica in splendoarea primaverii inmiresmate".

Actul sexual trebuie practicat sub coordonarea spiritului - sultan al trupului pe care trebuie sa-l comande mereu, dar caruia, de prea multe ori, ii este sclav.

"Daca ne-mpreunam ca si cum am manca putem simti doar o senzatie vulgara de satisfactie materiala, senzatie in care spiritul joaca un rol secundar. Sub coordonarea spiritului, actul unirii trupesti devine o manifestare directa de putere si energii, o manifestare a spiritului, de unde rezulta senzatii din cele mai ardente, bucuria cea mai vie”.

Carte despre doctrina unica pe care trebuie sa o urmareasca un rege fericit, de Ibn Talka

In 1283, dupa Hegira*, a scris “Carte despre doctrina unica pe care trebuie sa o urmareasca un rege fericit” (Kitab al-aqd al-farid li-lamalik as-sa’id)

Regele care domneste cu dreptate si adevar domneste peste inimi supuse; dar cine stapaneste cu amenintare si asuprire nu stapaneste decat prefecatoria acestor inimi. Moartea inteleptilor si a oamenilor cu minte, chiar daca e mareata e mai de neiertat si aducatoare de rusine (pentru cei care au provocat-o) decat punerea celor josnici in fruntea celor liberi.

“Pata de sange intelectual” era deplansa de vechii intelepti arabi, intr-o epoca a schimbarilor sangeroase, cand un calif era inlocuit cu un alt calif cu nimic mai bun decat cei dinaintea lui si decat cel de dupa el.

* data la care incepe calendarul musulman, comemorand fuga lui Mahomed de la Mecca laMedina (16 Iulie 622) si inceputul erei musulmane.