Spiritul civic la unii, rahat de câine

La unii dintre conaționali spiritul civic e la nivelul rahatului de câine.

Zău ca m-am plictisit să explic celor cărora le vorbește gura fără ei, pe stradă, despre ce și cum cu apucăturile câinilor. Am explicat ce poziție are câinele când se kk și când se pipi. Acum explic care-i treaba cu scurmatul: câinele își marchează teritoriul.

Unii se iau de oameni care plimbă câini de talie mare, în lesă, pe motiv că nu au botniță – știu ei că e o lege care impune botnița la anumiți câini dar n-au idee la care și nici n-ar recunoaște rasa (pe Boby - rasa Boxer – unii îl credeau Pitbull)! Multe vietăți nefericite pe Terra, dar pare că s-au adunat prea multe în Ro!

Cei mai mulți conaționali își manifestă spiritul civic la nivelul rahatului de câine – și nu de față cu oricine, ci doar atunci când sunt siguri că nu și-o iau pe coajă. Când e ceva de anvergură aceștia au mereu ceva mai important de făcut sau au prea mult de pierdut și nu vor să își asume riscuri – e doar observație nu judecată de valoare.

Luni m-am abținut să „explic” unei femei – deoarece era însoțită de un copil în vârstă de vreo 6-7 ani - că un câine care scurmă pământul nu a făcut neapărat kk sau pipi (poate a simțit un miros pe care vrea să-l „acopere”, de exemplu). Un câine scurmă – cam cum fac pisicile când își acoperă kk-pipi – pentru că e un alt mod în care își marchează teritoriul. Câinii, din „construcție”, nu-și acoperă rahatul. Femeia bolborosise - văzând câinele scurmând: mamare se apleacă să adune rahații. Norocul ei a fost prezența copilului. 

Să fii neinformat e ok – nimeni nu le știe pe toate – dar să crezi că le știi pe toate, să te dai deștept și cu spirit civic luându-te de oameni pe stradă, este plictisitor pentru cei de care te iei și poate fi riscant pentru tine.

De ce sunt sigură că cei care se iau de oameni pe stradă – mai ales când nici nu e cazul – au spiritul civic la nivelul rahatului de câine? Pentru că cei interesați de ceea ce contează cu adevărat nu sunt interesați de rahatul de câine dintre frunzele ruginii căzute unde rar calcă picior de om (și doar pentru a face ce face câinele in iarbă); sau dacă le pasă, totuși, se asigură că acel câine a lăsat rahat în urma lui.

Vă rog – prieteni sau vizitatori ocazionali – dați mai departe „informația” aceasta în caz că se ivește vreo ocazie.

M-am răcorit! 😊

Scuzați deranjul

Luni m-a rugat o cunoștință s-o însoțesc prin magazine pentru că voia să-și cumpere „de urgență” ceva de îmbrăcat pentru situația X, dar nu neapărat să fie ceva super-calitate. Nu-mi place să bântui prin magazine – ci vreau să merg „la punct fix” - dar am bântuit prin câteva, și n-a găsit nimic potrivit – nu lungesc povestea, ci trec la final...

Mi-am amintit de un magazin cu marfă la prețuri mici - de unde am mai cumpărat mărunțișuri de-a lungul timpului și știam că au haine faine dar care nu trecuseră, din motive diverse, de „controlul tehnic de calitate" al producătorilor.

Una dintre vânzătoarele din acest magazin e tare neplăcută dar de fiecare dată am ignorat atitudinea ei pentru că mai era cel puțin una cu chip senin (sau măcar un zâmbet de conveniență) care „îndruma” clienții.

Luni, când intrăm, lângă tejgheaua unde era casa de marcat stătea o femeie în vârstă, mititică, și nicio vânzătoare la vedere. Ne învârtim pe acolo ca hamsterii în roată și după câteva minute apare „neplăcuta” dintr-o cameră din spate, vorbind la telefon – pe această vânzătoare am văzut-o de fiecare dată vorbind la telefon; și nu se oprea nici când opera casa de marcat. Cred că două minute am așteptat să termine de vorbit, dar ea ne ignora și pe noi și pe doamna în vârstă. Am întrebat-o dacă aș putea găsi acolo tricouri „cutare” pentru că ar fi durat o veșnicie să scotocesc prin toate rafturile și toate stativele unde erau fel și fel de tricouri (proasta de mine credea că ea este acolo și să ajute clienții, nu doar să încaseze bani).

Ce nepoliticoasă sunt! Deranjez din convorbiri private vânzătoarele aflate la muncă!

Ce?! mă întreabă strâmbându-se de parcă am înjurat-o. Repet întrebarea și ea se adresează, enervată, persoanei din „cutia electronică”: Stai un pic că... (am completat în gând, zâmbind larg spre femeie, ce-mi imaginam că ar vrea să zică: cred că o idioată vrea să cumpere ceva). Apoi întinde brațul și zice în scârbă: Acolo! (și revine la convorbire). Nu! Nu erau chestiuni de serviciu! Vorbea despre ceva cu „verișoara care...”. Nu! Nu era aproape de ora închiderii, ci cu două ore înainte de ora închiderii.

Doamna cea în vârstă încă aștepta la tejghea să plătească ce avea în coș, dar vânzătoarea avea de vorbit. Când ne-am îndreptat spre ieșirea din magazin, după vreo zece minute (n-am cumpărat nimic), doamna cea în vârstă încă aștepta...

M-a mâncat limba, și înainte să ies i-am spus răspicat, dar cu zâmbet larg pe mutră: Scuzați deranjul!” Iar ea, de colo, în scârbă: Niciun deranj, doamnă! Și eu, și ea, două persoane civilizate! Păi, nu?!

Persoana pe care o însoțeam mi-a zis că puteam să tac. Da, puteam! Tăcusem de atâtea ori până atunci – și voi mai tăcea, probabil, în alte situații! Cred că luni am vorbit pentru că femeia aceea în vârstă stătea „cuminte” și aștepta ca vânzătoarea să-și îndeplinească atribuțiile înscrise în fișa postului.

Ipocrizie la supermarket X franciza

Când citești pe site-ul acestui supermarket X despre grija pe care o au pentru mediu și comunitatea în care-și desfășoară activitatea reprezentanții acestuia (și angajații, implicit - bănuiesc) ai tendința să-i lauzi cu voce tare, dar apoi „mergi pe teren” și constați că teoria și practica sunt diferite. În mod sigur, având în vedere comportamentul unora, n-au auzit de poluarea fonică.

Ei – cei de la supermarket X – selectează deșeurile, ba mai organizează și campanii gen „plastic contra produse” (campanii diverse pe termen mai lung sau mai scurt).

Altfel... instalațiile de aer condiționat, frigiderele etc. zumzăie zi și noapte de nu mai știi cum te numești dacă nu verifici actul de identitate.

Zgomotul pare că nu înseamnă poluare – zgomotul platformei dubei, zgomotul căruciorului de marfă, zgomotul mărfurilor trântite, zgomotul motoarelor pornite - ale dubelor care aduc marfa; nici mirosul puternic de detergent nu înseamnă poluare – chiar dacă intră în apartamentele oamenilor; nici aerul fierbinte al aparatelor nu înseamnă poluare, chiar dacă usucă la greu plantele din imediata apropiere (v. foto); nici praful ridicat în apartamente, de pe pământul pe care-l usucă ventilatorul de la instalația lor și nu știi de ce te ia tusea din senin; nici zgomotul ventilatorului (24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână) nu e poluare. Nu! Gunoiul neselectat e poluare!

Zgomotul mașinilor din care se descarcă marfă și se încarcă ambalaje grele nu e poluare; nici muzica urlând (uneori în zori de zi) în mașinile șoferilor care aduc marfă nu e poluare fonică; nici discuțiile aprinse ale angajaților când ies la o țigară sub ferestrele locatarilor... Nu! Doar aruncarea la întâmplare a bateriilor ceasurilor de mână e poluare, aruncarea la întâmplare a chiștoacelor angajaților fumători nu e poluare.

Acum... ce să zic? În general, supermarketul își construiește halele pe la margini de oraș, la distanță de imobilele locuite; dar francizele acestui supermarket X par a fi permise oriunde e un spațiu liber. 

O fi sănătos să fie amenajate la parterul imobilelor de locuit pentru ca locatarii să nu aibă liniște de pe la ora 6:30 dimineața (legea permite zgomot de la ora 8 dimineața) și până pe la orele 16 -17, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos ca locatarii să suporte zgomotul aparatelor de aer condiționat și frigiderelor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână?! 

O fi sănătos și de bun gust, pentru o firmă care pretinde că respectă și se respectă, ca angajații (francizei) cărora li se atrage atenția că fumează sub ferestrele oamenilor, fac prea multă gălăgie sau că ocupă întreg spațiul pe trotuar și nu se poate trece de ei, platforma dubei și căruciorul lor, decât ocolind circa o sută de metri și vârstnicilor le e greu, să-i trimită pe aceștia la „Belu” (cimitirul)?

Apa cu detergent folosită pentru a spăla rafturi sau tăvi în zona (fostă) verde o fi poluare?

Resturile de beton rămase după ce au spart o „alee” pe care tot ei o făcuseră, dar era prea înaltă, se depozitează la rădăcină de brad conform legii?

Mă întreb, și întreb... Dacă îi întreb pe ei îmi vor răspunde cotit că „vor lua măsuri” – măsuri la ce?! Atâtea măsuri se mai iau și nimic nu se schimbă în bine. Se măsoară stofă și se taie bare...

Actualizare

Ziua de Sfânta Maria, 15 august 2022 – zi liberă legală (posibil liberă, nu obligatoriu liberă) Angajații magazinului își văd de ale lor: încarcă paleții pe care i-au stivuit – cu zgomot, desigur – ieri; motorul dubei e pornit; e ora 13:05 circa și ceva, și zgomotul e constant până la 13:25 circa și ceva. Duba deja pleca atunci când mi-a venit ideea s-o fotografiez. Gălăgia zilnică a început de la ora 8:45 am.

În Legea nr. 61 din 1991 (republicată) la art. 2, pct. 26) scrie: tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

Mai au un obicei idiot angajații magazinului: pentru a împiedica pe alții să-și parcheze mașinile unde vin dubele cu marfă (și parchează angajații magazinului – n-am idee dacă ei plătesc pentru a parca acolo) plasează câte o ladă goală (din plastic sau șipci din lemn) în zonă; prea adesea, aceasta ladă goală o pun pe trotuar – înainte de a parca - și acolo rămâne. Poza e făcută în ziua de 1 august.

De două ori m-am împiedicat în ea ieșind din scară seara; peste zi (înjurături am auzit și în noapte) s-au împiedicat și alții. Lada e plasată astfel încât n-o observi când iei curba la ieșirea de pe aleea din fața ușii de intrare în bloc (gardul viu o ascunde). Oricum ar fi, lada nu are ca căuta pe trotuar!

O dimineață liniștită de vară

Imaginile de mai jos sunt din dimineața zilei de 23 iulie 2022. În poză nu se aud motoarele și nici claxonatul șoferilor nervoși care iau curba în sens contrar – corect se încadra cel cu duba din plan îndepărtat (foto3).

Nu stau să fac poze zilnic, dar așa e mereu, de dimineață și până după-amiază. 

De lege ferenda (zic și io):

Să fie interzisă amplasarea magazinelor alimentare mari la parterul imobilelor de locuit. Prin „mare” înțeleg acele magazine care necesită sute de kilograme și litri de produse ca aprovizionare aproape zilnică și care au zeci de ambalaje grele de transportat mai apoi: lăzi, paleți etc.

Când muzica e poluare fonică

Lumea – prin lobiștii de la oms (organizația mondiala a sănătății) și excepționalii lideri politici ai lumii – se „pregătește” pentru apropiata "pandemie" de variolă a maimuței, care „se ia” de la rozătoare; alții au parte de șuieratul obuzelor și gloanțelor din "război" și pe mine mă doare de poluarea fonică! Deh! Trebuie să se gândească cineva și la poluarea fonică.

Concertele ocazionale, chiar și când durează 2-3 zile, știi că se termină și nu trebuie să suporți zgomotul timp de luni de zile, trei zile pe săptămână.

Orașul Brașov se vrea „verde”! Stoparea poluării fonice nu pare a fi pe agenda celor care sunt toată ziua cu „orașul verde” în gură.

Foarte mulți dintre cei care se referă la zgomotul ambiant au în minte doar traficul: rutier, feroviar, aerian. Acestea trei sunt cele mai mari surse de zgomot, e foarte adevărat, și UE se „luptă” din greu să-l diminueze. Cică statele, regiunile, orașele iau fel și fel de măsuri să-l stopeze. Între aceste măsuri se numără și introducerea așa-zisei „zone liniștite” (parcuri, rezervații naturale) unde pot merge oamenii pentru a scăpa de zgomotul orașului.

Acum fac un exercițiu de imaginație: toată săptămâna suportăm „zgomotul orașului” (unii suportă și zgomotul de la locul de muncă) și la sfârșit de săptămână „evadăm” în „zonele liniștite”. Superb! Ne auzim gândurile, ne relaxăm, inspirăm adânc! Mergem acasă și vine noaptea. Somnul promite a fi unul bun, adânc, odihnitor, după atâta inspirat de aer curat, fără să sune alarma dimineața să știm că trebuie să ne pregătim pentru muncă sau școală. Ups! Ce-i asta?! Urlă muzica! Răsună tot cartierul! Vibrează stelele pe cerul senin al nopții! Păsările se foiesc printre crengile unde și-au început somnul la lăsatul serii. Probabil că și insectele au fost tulburate... Nici nu-ți trebuie sculă de măsurat să-ți dai seama că zgomotul e peste 55 db. Îți țiuie timpanele și te întrebi ce-ai rezolvat cu „rezervația naturală” în care ai inspirat adânc aer curat. Îți spui că, deh, se distrează oamenii la sfârșit de săptămână, ești înțelegător. Dar se repetă gălăgia la fiecare sfârșit de săptămână, de șase luni și ceva, de vineri până duminică inclusiv, de la ora 22 până pe la 3-4-5 dimineața (uneori mai puțin). Începi să te întrebi ce fac polițiștii. Poate că nu aud din sediul unde sunt 24 de ore din 24, dar la intervale anumite patrulează prin oraș. Muzica urlă pe o arteră principală – pe acolo nu se patrulează?! Așteaptă, ei, să reclame cineva, punctual? N-ar trebui să aștepte, pentru că în atribuțiile lor intră și faza cu „ocrotirea ordinii și liniștii publice”, iar când decibelii se aud dintr-un local public numit club pot interveni fără să fie sesizați de cetățeni – e vorba despre „liniștea orașului”, despre protejarea mediului și sănătății oamenilor. Polițiștii au dreptul să constate „flagrantul de zgomot” și să sancționeze vinovatul (exact așa cum au dreptul să-l rețină pe hoțul prins în flagrant).

Există așa-numite regulamente de funcționare a acestor cluburi: zgomotul lor nu trebuie să se fie auzit de cei care nu vor să-l asculte. Trebuie izolate fonic, altfel spus, pentru ca cei care vor să se distreze să aibă liber la distracție iar cei care vor să se odihnească să aibă o șansă reală la odihnă.

Poluarea fonică e dezastruoasă – aproape ca cea atmosferică! Oamenii expuși pe termen lung la zgomot pot avea parte de o mulțime de neajunsuri: disconfort, efecte negative asupra sistemului cardiovascular și asupra sistemului metabolic, tulburări de somn, tulburări cognitive la copii, și altele.

La sfârșit de săptămână se presupune că oamenii au dreptul – prin lege – la zile de odihnă. Îhî! Unii oameni! Acei oameni care n-au baftă de cluburi în zona rezidențială, cluburi ai căror proprietari nu respectă legea.

De aparatele pentru aer condiționat doar amintesc: chiar dacă nu e depășită limita de zgomot admisă, un zgomot mai mic dar continuu distruge creierii celor care sunt obligați să-l suporte. În unele state, pentru zgomotul ambiant produs de te miri ce făptuitorul e pedepsit penal.

Speri ca măcar la sfârșit de săptămână să ai parte de liniște! Speri, mata, dar speri degeaba! Culmea! La sfârșit de săptămână, în unele locuri, nu e liniște nici ziua și nici noaptea – e liniște noaptea doar în „zilele lucrătoare”, dar nu și în zilele în care ai „dreptul legal la zile de odihnă”! Unii agenți economici încalcă oamenilor acest drept și nimeni nu pare să se sesizeze. S-or gândi că „zile de odihnă” nu include nopțile aferente?

Asta se cheamă „agresiune prin zgomot”. Un local cu activitate de discotecă nu poate funcționa oriunde, oricum.

Îți trebuie curaj să spui da jocului și odihnei într-o cultură în care oboseala e văzută ca un simbol al statutului social. (Brené Brown)

Image by Jeon Sang-O from Pixabay

Praful de sâmbătă

Începând cu primăvara anului 2020, influențată, probabil, de... nici nu știu cum să-l numesc pe individul care a venit cu „sfatul”... Îl numesc „bogătanul” și gata. Reiau. De când bogătanul a venit cu „sfatul” de a scutura de praf, cât mai des, preșurile și alte cele, fiica vecinilor care ocupă apartamentul aflat fix deasupra apartamentului nostru scutură de zor preșuri, perne, așternuturi, cuverturi, cârpe, pe fereastră. 

În fiecare sâmbătă – cu unele excepții - vine la părinți și le face curățenie în casă, spală rufe. Toată stima! Dar să nu mai scuture praful în cameră la noi! Am văzut cum praful aluneca ușor „pe” razele de soare și se învârtea prin cameră! Pentru că avem mereu oberlihtul deschis. Că praful se depune și pe pervaz și pe geam... Asta e! Acolo e praf și de-afară. Particulele de praf ajung în casă la noi mai repede și mai direct decât cele ridicate de vânt.

Când a scuturat prima dată – și am fost pe fază - am zis „deh, se mai întâmplă!” Am închis geamul și ne-am văzut de ale noastre. Când am constatat că se întâmplă regulat am zis „mno, asta nu-i ok, pentru că nu mereu e cineva pe fază să închidă geamul”.

După ce scutură ce are de scuturat, pune aspiratorul în funcțiune! De ce, oare, scutură înainte preșurile mici? Nu le mai aspiră?! Și de ce, dacă tot scutură, nu scutură totul, fără atâtea pauze? Ținem geamul închis o jumătate de oră, până termină ea de scuturat tot ce are de scuturat de prin casă și gata. Dar nu! Scutură acum, și după un sfert de oră... Timp de vreo două ore – la diferite intervale – scutură ceva.

Mi-a fost jenă să-i spun să nu mai scuture. De câteva ori, când scutura, am închis oberlihtul trântindu-l, exact când ea scutura. Puțin probabil să nu fi auzit. Poate nu s-a prins. Mai apoi, am lipit un bilet lângă oglinda din lift: „Vă rog, nu mai scuturați de praf pe fereastră”. Biletul nu cred că a „rezistat” câteva ore – puțin probabil să-l fi citit fiica vecinilor, deși l-am lipit cam când știam (din deducții) că pleacă la ea acasă. Am lipit apoi o coală A4, cu același text, pe un panou din holul de la parter, lângă cutiile poștale. Aici, afișul a rezistat vreo săptămână și gata – poate că sunt mai mulți cei care scutură pe fereastră și nu le place ideea de-a nu mai scutura.

Cu trântitul n-a mers, cu afișele n-a mers. Atunci i-am spus. Am rugat-o să nu mai scuture pe fereastră pentru că alea-alea.

- Și ce vrei să fac?! mă întreabă, pe ton răstit.

Am copilărit împreună, așa că ne permitem „familiarități”.

- Scutură-le pe fereastra de la ghenă, în curtea interioară.

- Adică să tot deschid ușa și să merg acolo?! (ghena e imediat lângă ușa apartamentului, deci n-ar avea prea mult de mers) Vara mai merge, dar iarna iese căldura din casă dacă mă tot fâțâi pe ușă.

- Ia-le pe toate! Pe bune! Nu mai scutura pe fereastră.

Evident, a continuat să scuture, dar mai „pe ascuns”, cu mai puțină fermitate, dar tot praf intră în casă dacă nu închidem oberlihtul - trântindu-l. Puteam urca să-i sun la ușă fix când scutura, dar mi-e jenă de părinții ei vârstnici. Ce să le spun?! Că fiica lor e prost educată? Am luat-o tot pe ea la rost și i-am spus că e o lege care-i interzice să facă ce face. A ridicat din umeri – știe că trebuie „prinsă în flagrant” pentru a fi amendată. (actualizare iulie 2022: cica nu e lege/hotarare, inca, ci doar proiect de)

În ianuarie, când era zăpadă afară și aerul aproape curat, m-a enervat rău cu scuturatul ei. Am scos capul pe fereastră și i-am spus să nu mai strice aerul, iar dacă nu vrea să înceteze o să-i fac rost de praf pe preșul din fața ușii cât n-o să poată duce, și-o să dau muzica la max la fiecare oră a prânzului (când știu că părinții ei dorm).

Vreo trei sâmbete n-a mai scuturat. Până sâmbăta ce tocmai a trecut! De apreciat că n-a exagerat. O fi crezut că-mi pun amenințările în practică?! Nasol. N-aș face așa ceva, dar mă întreb: numai cu amenințări mârlănești se poate obține dreptul de a nu inhala - în propria casă - praful scuturat de alții?!

Image by dadaworks from Pixabay

Configurare blogroll-listă bloguri

Nu dau lecții de configurare! Ooooh, nu! Solicit ajutor. Mulțumesc.

In blogroll (lista de bloguri) - partea stângă a blogului - am adunat de-a lungul timpului adresele blogurilor care mi-au plăcut în mod deosebit. Unele îmi plac și acum, deși nu s-a mai publicat ceva de mai mulți ani – poate că acei autori au alte bloguri acum, și n-am habar. Nici nu contează. Poate că unii au renunțat, pur și simplu sau – partea cea mai tristă – poate că nu mai are cine să publice pe blogurile lor. Toate acest bloguri le vreau în listă, dar sunt câteva pe care aș vrea să le șterg și... e imposibil.

Modificările făcute pe platforma Blogger probabil că au omis „actualizarea” listelor vechi de bloguri și nu pot adăuga adresa unui blog și nu pot șterge adresa unui blog care nu mai există, de exemplu, sau a unuia pe care nu-l mai vreau.

Pentru a adăuga bloguri noi am ales o nouă listă de bloguri (un „obiect gadget” nou). Mă gândesc că va trebui să mut manual toate adresele din vechea listă în cea nouă și apoi să elimin – cu adrese cu tot – lista veche... Pfuuu! Aș prefera să existe o cale mai ușoară.

O întrebare pentru cine știe – și vrea să-mi răspundă: pot șterge, într-un fel, acele bloguri din listă?! Poate că e posibil și nu-mi dau seama cum... Urmez „indicațiile”, șterg adresa blogului respectiv, salvez, dar când trebuie să mai salvez și ștergerea... nu se mai activează opțiunea – și blogul e tot acolo!

Completare după publicare

Am făcut câteva fotografii ecranului („salvare ecran” nu știu cum se face pe acest aparat).

Accesez „Tablou de bord”, apoi „Aspect”, apoi gadgetul „lista de bloguri” (unde apăs „Editați”). Se deschide o fereastră:

Caut blogul în lista care se derulează, clic pe iconul „coș de gunoi” – blogul nu mai este. Derulez la final, unde apare: „Anulează” și „Salvați” – apăs "salvați" și fereastra se închide, 

dar apare următoarea:

În cazul acesteia nu mai este activată nici opțiunea „Salvați” nici alta, și pot „scăpa” de fereastră apăsând tasta „Esc”. Și n-am făcut nimic, pentru că blogul este tot acolo.

Editare rapidă. Stergere comentariu. Probleme

Când ceva poate merge rău va merge! zice o lege a lui Murphy.

De câteva zile a dispărut „iconița” de „editare rapidă” (text) de pe pagină – acel desen cu un creion și un pătrățel care se afla în josul postării și de unde puteam edita imediat atunci când descopeream o greșeală (de exemplu) în textul deja publicat. Acum trebuie să accesez „design”/”tablou de bord” – „postări” și să fac modificări. 

La adresa de mai jos scrie (în august 2020) că editarea rapidă va funcționa numai pe noua interfață.

https://support.google.com/blogger/thread/66039956?hl=en

Aceasta e noua interfață și până acum câteva zile totul a funcționat corect în chestiunile amintite.

Simbolul „editare rapidă” a dispărut și de la „obiect gadget” (acele două „chei” încrucișate). De exemplu, nu pot adaugă un blog în „Blogroll” decât accesând „design”/”tablou de bord” – „aspect” – gadgetul respectiv și „Editați”; nu mai e posibil de la sfârșitul „listei” de bloguri.

În plus, nu mai pot șterge comentarii din pagina principală, ci trebuie să ajung tot în „tabloul de bord”, în secțiunea „comentarii” și să șterg de acolo.

Acum, că m-am plâns - și am explicat (cât m-am priceput) - ce „probleme” am, adresez întrebări și rog pe cei care știu una-alta să mă ajute:

Dintre cei care au blog pe Blogger mai este cineva care are aceleași „probleme”?

E posibil să se întâmple ceea ce am descris în caz că iar se modifică ceva pe platforma Blogger și atunci trebuie doar să am răbdare.

Este ceva ce aș putea face pentru a remedia neajunsurile, dacă se întâmplă doar cu blogul meu?

În gadgetul „postări de blog” este activată opțiunea „arată editarea rapidă”.

Vă mulțumesc.

Actualizare 26 ianuarie

S-a rezolvat "de la sine", ieri.