Guguștiucul a ales. MFC

Miercurea fără cuvinte e jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.

Flori, puzzle, ciocolată

Primele patru luni din acest an au zburat ca niște gloanțe trase la foc automat. Probabil că luna mai va zbura la fel de repede. Ori s-a „comprimat” timpul ori s-a micșorat ora ori sunt prea multe de făcut ori... Habar n-am de ce pare că timpul zboară! Să zboare cu folos, dacă tot zboară, să fim sănătoși în timp ce timpul zboară și tot așa – de bine să fie!

La sfârșitul lunii martie, într-o seară, m-am străduit să fotografiez apusul!

Am încercat de mai multe ori, reglând diferit telefonul, dar tot n-am reușit să surprind nuanțele de roșu puternic până la roz pe care le avea cerul la nivelul orizontului. Când voi revedea imaginea voi citi și rândurile și-mi voi aminti cât de roșu era cerul. Slabă consolare, dar asta e.

La început de aprilie s-au precipitat evenimentele; nimic de rău! Totul a fost de bine, așa că a meritat „aglomerarea”.

Mama a trecut pe acasă și mi-a adus flori din grădină – nu multe, pentru că drumul e lung, și chiar înfășurate în vată umedă era posibil ca plantele să nu reziste și era păcat să moară prea repede.

Lalele au fost trei. 

Sunt flori sensibile prin definiție, dar au reușit să reziste drumului -poate pentru că două erau boboci; cea care era deja înflorită a mai rezistat o zi, apoi a trebuit să despart firele cu boboci.

Cele trei narcise galbene n-au avut de suferit și-au stat în vază, la fereastră, mai multe zile.

Zambilele... A trebuit să le aleg din buchet pe cele care s-au păstrat mai bine, dar și ele au rezistat eroic mai apoi.

Și-apoi... s-a apropiat Paștele! Ca în fiecare an, am primit un ou de ciocolată cu surpriză. 

Oul a fost mai mic decât cel de anul trecut, dar surpriza a fost o suuurpriză: un mini-puzzle cu personaje care-mi par foaaaaarte cunoscute dar pe care nu reușesc să le identific! 

Am montat piesele în mai puțin de cinci minute, dar cu câtă plăcere! Cu la fel de mare plăcere (dar în mai multe minute) am mâncat și-o juma’ de „coajă de ou” de ciocolată.

Vremea a fost capricioasă. În pomii de pe lângă ferestre au început să apară florile spre sfârșitul lunii aprilie.

Cele ale corcodușului se văd mai clar în poză, dar verdele castanului abia-abia se vedea și-n realitate - foto 3 (acum, frunzele sunt aproape ajunse la maturitate).

N-am uitat de guguștiuci! 

Doi sunt prezenți zilnic în tei, „guguind” să-mi dea de veste că-s acolo și vor grâu. În poză(e) e doar unul, după ce terminase de mâncat.

Porumbeii dau și ei năvală! Îi gonesc, până termină de mâncat guguștiucii și cei mai mulți sunt respectuoși și așteaptă-n tei, dar sunt și câțiva tare nerăbdători, care încearcă să alunge guguștiucii, să mănânce ei. (deasupra bulinei verzui e guguștiucul)

Pe cei nerăbdători îi alung cu mâna, nu cu un „pămătuf” din hârtie, dar... abia se dau duși când îi împing, efectiv! Ieri, unul dintre ei, se „contra” cu mâna mea! L-am împins, ușor, cu degetul, dar el dădea din aripi și părea că-mi „ține contră”. Ce fin e penajul lor! I-am simțit penele de pe corp, sub aripa ridicată. Evident, eu am cedat, și l-am lăsat să-și facă de cap.

Vrăbiile nu reușesc să le fotografiez (nici măcar la fel de rău ca pe guguștiuci și porumbei) când aterizează pe pervaz, iau un bob de grâu, zboară-n tei, îl mănâncă și vin iar, strecurându-se printre picioarele „giganților” porumbei.

Uneori mă gândesc că aș avea o vacanță minunată chiar de-ar fi să stau în balcon și să privesc afară. Pe lângă guguștiuci, vrăbii și porumbei mai sunt în zonă multe ciori, coțofene, din când în când câte o stăncuță, pescăruși (leg. externă), mierle și câteva păsări pe care nu am reușit să le identific. Spectacol mai fac și pisicile de pe-afară, mai ales când le apucă să se joace cu vreun fir de iarbă sau cu vreo insectă. Și-apoi sunt câinii cu stăpân care se plimbă, se hârjonesc; se și latră serios uneori, pentru teritoriu. E animație, nu glumă. Este relaxant.

Zile din aprilie

Tradiția spune că Iepurașul aduce ouă colorate de Paști sau le ascunde - sau aduce daruri? Oricum, Iepurașul ceva nu canarul.

Cu această ocazie am constatat că nu am un iepuraș de pluș. Am pisică, broccoli, cățeluși, hipopotami, chipmunk, șoricel, urs, gărgăriță, miel, ștrumfi; am și un liliac (se pune, chiar dacă l-am făcut eu) - chiar și un clovn - dar nu și iepuraș. Hm. Ok, nu contează pentru că aici e vorba despre un ou gigant de ciocolată și șapte ouă de găină.

Oul gigant nu e făcut de ciocolată, e făcut de cineva, din ciocolată (nu cineva e din ciocolată, ci „materialul” pentru ou).

Cineva acesta a turnat mai multe ouă din ciocolată, dar numai unul a ajuns la mine - și, ca de obicei, a avut și surpriză: o mașinuță „hopa-mitică”; adică... nu pică-n fund și se ridică, ci se dă peste cap atunci când întâlnește un obstacol. Șapte cm lungime are mașinuța și aproape șapte lățime. E demențială! Am râs cu atâta poftă încât mi-au dat lacrimile, și nu mă mai săturam s-o lovesc de obstacole. Cu cât are viteză mai mare cu atât se rotește mai mult (am un filmuleț cu mașinuța dându-se peste cap dar nu mă pricep să-l transfer pe blog pentru că nu știu ce program trebuie să folosesc pentru a fi acceptat fișierul pe blog). N-aș fi știut care-i treaba cu mașinuța dacă, împingând-o pe parchet, cineva nu i-ar fi pus „stop” cu piciorul și lovind pantoful mașinuța a început să se dea peste cap. Atâta mi-a trebuit! Vreo 20 de minute nici n-am mai făcut altceva.

Păsările sunt fotografiate în 23 aprilie. Era o înghesuială foarte veselă în teiul fără frunze (acum are frunzulițe). 

Doi guguștiuci și-o trupă de porumbei așteptau, pe crengi, să le dau grăunțe. Abia am reușit să „prind” doar patru dintre păsări (celelalte „ieșeau” din raza obiectivului sau zburau spre pervaz, unde dădeau de mine la fereastră și zburau care-ncotro. E o „bătaie” teribilă între guguștiuci și porumbei! Porumbeii sunt tupeiști; unul dintre guguștiuci e tare timid iar cel care are curaj și „se dă” la porumbei nu le poate face față la toți - îl ajut cât pot, dar în final renunță și el. Abia mai apucă guguștiucii să ciugulească.

M-am străduit, din nou, să fotografiez Luna. Avea halou și îi lipsea un „arc de cerc” până să devină Lună plină, în 27 aprilie.

În seara zilei de 19 aprilie, pe la ora 19:30 îmi savuram țigara în balcon când am dat cu ochii de cer.

Am lăsat pipa și-am luat telefonul. Am fotografiat cam „în orb” pentru că lumina soarelui era încă puternică peste marginea norilor.

În 16 aprilie de dimineață plimbam cățelul și într-o zonă unde, de regulă, unii aruncă ce nu le mai trebuie prin casă și unde, de ceva timp, abia mai crește iarba (și câte păpădii erau cândva în zonă! Până să înceapă bipezii să-și arunce resturile acolo), am descoperit floricelele din imaginea de mai jos. 

M-am gândit că-s panseluțe, dar nu-s, deși seamănă (sau poate sunt un soi de panseluțe, nu știu). Erau singurele de pe acolo și era prima dată când le vedeam (și nu e că nu le-am observat în anii din urmă). După câteva zile am observat că era plin de ele la vreo trei-patru metri distanță, pe o pantă (Desigur! De ce să le fi fotografiat?! Am o scuză: erau în pantă, aveam cățelul, era mai dificil. Adevărul e că nu m-am gândit să le fotografiez, mulțumită că le-am văzut).

Am „cules” și câteva imagini cu zăpada din 7 aprilie, în jurul teiului (la baza lui, printre ramuri și cu păsări pe ramuri, mai spre seară):

Aici închei ceea ce imaginez a fi o scurtă retrospectivă a lunii aprilie.

(punctele portocalii din imagini sunt acolo pentru a „marca” locul unde sunt porumbei și guguștiuci). 😊

Porumbei și guguștiuci la masă. Miercurea fără cuvinte

 

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat de Carmen și găzduit acum de Zina.

HAPPY WW!

Fotografiile sunt si in tabelul de aici:

https://natashamusing.com/2020/09/7-lessons-from-a-butterfly-natasha-musing-wordless-wednesday/

*

http://myworldthrumycameralens.blogspot.com/2020/09/my-corner-of-world.html

*

http://image-in-ing.blogspot.com/2020/08/oriental-lily.html

*

http://bethere2day.com/wwoat-latest-fashion/

*

https://comedy-plus.com/wordless-wednesday-163/

In lumina serii. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat Carmen și găzduit acum de Zina.

Happy WW!

Al treilea guguștiuc

Puțin după ora prânzului, am ieșit să hrănesc guguștiucii - i-am văzut pe fereastră stȃnd între crengile teiului. Am fost surprinsă - plăcut! - să văd al treilea guguștiuc. În urmă cu mai mulți ani veneau la fereastră două perechi de păsări (erau părinții și puii); apoi a venit o pereche și un guguștiuc fără pereche; cel mai des, în ultmiii ani, a venit doar o pereche și în ultimul timp doar un guguștiuc (nu de prea mult timp vin cei doi despre care am scris). Am observat că nou-venita pasăre are un semn pe aripioara dreaptă, ca și cum ar fi avut o rană care s-a vindecat sau ca și cum i-au fost smulse penele și fulgii din acel loc (micuț semnul: cam cât o “pernuță” de lăbuță de pisic). Pentru că zbura fără probleme nu mi-am făcut griji. Și, ce să vezi?! Domnia sa o alungă pe micuța fără inel pe gât, dar îl cam ciugulea și pe domnia sa “el”, însă nu-l alunga serios! Eeee, așa nu mi-a plăcut! Am pus grăunțe separat: pentru “el” și “bubiță” într-o parte a ferestrei, pentru “ea” în cealaltă parte - cum se ducea “bubiță” s-o alunge pe “ea”, cum îl alungam și eu. S-a prins repede despre ce e vorba și după nici zece minute “ea” mânca într-o parte, ceilalți doi în cealaltă, fără să se mai deranjeze reciproc. Doar pe porumbei ȋi alungau.

Acum am alt scenariu în cap: “ea”, guguștiucul fără “colier”, ar putea fi unul dintre pui, iar cei doi, părinții - “bubiță” nefiind prezent un timp pentru că era… în convalescență.

Am fotografiat și al treilea guguștiuc.

(în colțul din dreapta, jos, am suprapus o poză în care am încercat să îl măresc - fotografiindu-l când era mai aproape de fereastră - dar nu prea mi-a reușit)

Sigur că diferențele între cei trei există numai pentru cunoscători! (dacă s-ar fi văzut “bubița” în poză ar fi fost altceva).

De ce nu i-oi fi filmat, cum a făcut Adriana cu albinuțele?! Temă de meditație.  ☺

Secvențe dintr-o zi de miercuri

Miercuri a fost o zi interesantă, oarecum. Parcă era ceva în aer… Un fel de “liniștea dinaintea furtunii” sau… doar primăvara care se apropie.

Am plimbat cățelul înainte de ora 11, să nu aglomerez "intervalul orar" al bătrȃneilor, și mi s-a părut a fi o zi de primăvară din cele trăite în era comunistă când, la ora aceea, nu prea erau mulți oameni pe străzi: copiii la școală, adulții la muncă și pensionarii prin parcuri, pe la piață sau curățȃnd zona verde pe lângă bloc.

Din balcon, priveam locul aproape pustiu. Un bătrânel slăbuț, înalt - cu spatele foarte drept - mi-a atras atenția: mergea foarte, foarte încet, trăgând după el un cărucior de piață. M-am uitat la ceas aproape automat: mai era puțin pȃnă la ora 12:30 și mă gândeam că de nu stă pe aproape îl “prinde” ora 13 pe stradă… Sigur că nu ar fi primit amendă dacă îl vedeau polițiștii după ora 13 (cel puțin așa sper!), dar mi-am zis că trebuie să fie tare greu să nu fie lângă tine cineva care să te ajute când singur nu mai poți prea multe. Mi-am amintit ce-a zis o jurnalistă la tv, câteva zile în urmă: “bătrânii ne sunt viitorul” (citat aproximativ).

Sigur! Nimic interesant aici (dacă nu iau în seama contextul: stare de urgență!) De-a lungul timpului am văzut mulți bătrânei mergând foarte încet și oprindu-se să se odihnească pe fiecare bancă ce le ieșea în drum.

sursa: Brasov, orasul sufletului meu

Ceva mai târziu, văd cum turturica pe care o numesc “el” (ar trebui să-i dau un nume) s-a luat de-o coțofană care a poposit pe crengile teiului. Că se “ceartă” cu porumbeii am mai văzut-o, dar coțofana e mai mare și mai “rea” decât un porumbel. S-a ținut după ea și în pomul alăturat, pe spinarea ei, până când coțofana a plecat de tot, urmărită în zbor de turturică. Privind în direcția celor două înaripate văd în mijlocul străzii (vizibilitatea fiindu-mi îngreunată de crengile desfrunzite ale arborilor) o vietate neagră cu pene, foarte mare! Întâi am zis că-i vreo găină, dar nu prea avea formă de găină, ci mai mult de corb! Până să iau telefonul și să îi fac o poză… a zburat. Și nici n-am fost atentă să văd anvergura aripilor, forma corpului, eventual. Bafta mea!

Seara, în jurul orei 21:30, eram cu Miki la plimbare prin fața blocului. De pe un stâlp de iluminat public zboară ceva fix în mijlocul trotuarului (m-am gândit la un liliac - cu mulți ani în urmă au fost în zonă). În primul moment mi-am zis că nu poate fi porumbel - porumbeii dorm la ora aceea. Era un porumbel, și mi-am dată seama că nu poate zbura prea bine. Mă întreb ce-o fi pățit, pentru că în timpul zilei (sau oricând) a ajuns cumva pe acel stâlp și, brusc, nu mai poate zbura? N-ar fi prima dată când cineva dă mâncare otrăvită porumbeilor din zonă (și nu numai). Am încercat să-l prind, evident, dar zbura circa un metru și ateriza; cu Miki în lesă nu aveam vreo șansă. Urmărindu-l prin iarbă… văd o pisica așezată pe bordura înaltă dintre trotuar și verdeață. Privea spre porumbel fără niciun interes comestibil - din fericire! Porumbelul nu părea ceva foarte interesant pentru ea, ba chiar și-a întors capul în direcția opusă la un moment dat. Neavând de ales am lăsat porumbelul să se descurce singur… In condiții normale aș fi dus cățelul in casă și aș fi revenit la porumbel. Puteam urca, să scriu o declarație pe proprie răspundere că… vreau să salvez un porumbel (care ar fi putut să nu mai fie acolo), dar mi s-a părut cam aiurea să fac asta, mai ales că era parcată o mașină de poliție în stația de autobuz… Azi, trecând pe acolo, am evitat să privesc în zona verde unde văzusem pasărea… Va dura ceva timp să uit că nu am ajutat porumbelul. Sper că a reușit să ajungă singur la adăpost.

Parfum de iarnă

Ieri seară, pe la ora 20, auzeam picături căzând pe tabla ondulată de deasupra unei uși a magazinului de la parter. Cu două seri înainte plouase și a trebuit să-i dau lui Miki pelerina de ploaie - și nu prea îi place să o îmbrace, așa că nu voiam să plouă. În seara aceea când a plouat aerul mirosea a curat, așa cum nu l-am mai simțit de foarte mulți ani în oraș! A fost o plimbare superbă! Aer curat, străzile pustii.

Aseară a nins! Când am privit pe fereastră era mirific cum cădeau din cerul negru catifelat steluțele argintii. S-a depus un strat de circa un centimetru dar numai pe mașini și pe crengi. Am făcut și fotografii - de la fereastră; pe stradă nu pot (mai ales cȃnd plouă sau ninge) pentru că Miki nu vrea să stea locului până reglez eu telefonul pentru poze. Aerul era parfumat a iarnă, a iarnă adevărată, iarnă din copilărie! Era rece și cerul cernea peste noi. Zăpada depusă era apoasă - știam că nu va ține până a doua zi dimineață și de aceea am făcut fotografii (vorbă să fie!) noaptea.

În poza imediat următoare se vede o pată închisă la culoare, pe o creangă. Sunt doi guguștiuci - cei care vin regulat și se hrănesc de pe pervaz. M-am și speriat când i-am văzut! Nu-i mai văzusem niciodată acolo noaptea! Poate că au mai fost și nu i-am observat, dar e puțin probabil pentru că obișnuiesc să fumez în balcon și sigur i-aș fi văzut. În realitate li se vedeau inclusiv ochișorii în lumina palidă, dar poza e sub orice critică (o postez pentru mine, să nu uit că m-au speriat! am crezut că e bolnav unul și n-a putut zbura la cuib).

Știu despre guguștiuci că în perioada aceasta (februarie-martie) se formează perechile, care vor fi împreună pe întreaga perioadă de “ouare” și unii chiar mult după aceea, și caută loc pentru cuib - masculul îi prezintă “ei” mai multe locuri și ea va alege unde vor construi cuibul ca o platformă, din crenguțe, prinse lângă tulpina arborelui (preferă foioasele - teiul intră în categoria foioaselor și m-am gândit că, poate, vor alege să-și facă în tei cuibul, să fie aproape și de sursa de papa). Guguștiucul “el” este foarte viteaz: se ia la “ceartă” și cu porumbeii care vin la grăunțe. Îl ajut și eu pe micuț, e drept, și doar că nu-mi ciugulește din palmă. Micuța nici nu știu dacă e pui sau ba… E mititică și pare că nu se descurcă să mănânce grâu… Habar nu am, cu certitudine, care e “ea” și care e “el”, dar îmi dau cu părerea în funcție de ce comportament și mărime au. “Ea” - ceea ce mi se pare ciudat, cumva - nu are “inelul” negru pe gât - are doar o liniuță, ȋntr-o parte.

În pozele de mai jos: ea cu spatele

Ea cu fața

Amândoi (el e mai sus)

Cred că e clar: evit televizorul, nu reușesc să mă concentrez nici la citit și nici la puzzle; curățenie n-am chef să fac, de gătit nu știu să gătesc, pe Miki o mai plimb doar diseară… și nu prea am ocupație. ☺

Turturelele din tei. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen, și pe care Călin Hera l-a susținut doi ani.

HAPPY WW!

Ultima postare programată pȃnă in luna decembrie. Comentariile sunt deschise numai azi (așa sper! pentru că așa am configurat). Vă rog să mă iertați că nu pot răspunde și nu pot ȋntoarce vizitele. Mulțumesc pentru ȋnțelegere. ♥

Printre crengi. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.  (clic pe foto pentru mărire)   

HAPPY WW!                            

Şi casa mea unde e?

Şi casa mea unde e? Şi copiii unde-mi sunt? e legenda pe care fotograful paginii de FB Braşov, oraşul sufletului meu a scris-o pentru fotografia de mai jos. 

In februarie, şi la începutul lunii martie, iar au trecut prin oraş “tăietorii de copaci”. Au tăiat, zic ei, acei copaci uscaţi sau unii aproape dezrădăcinaţi din cauza vânturilor puternice sau ale lucrărilor executate de “pricepuţi”. Undeva, între blocuri, au tăiat un brad înalt (avea cel puţin 70 de ani) - pe care cu nici două zile înainte îl admirase cineva care a fost in vizită la noi. Azi e, mâine… puff! ca şi cum n-ar fi fost. Bănuiesc că unii dintre guguştucii care sunt prin zonă ar fi putut avea cuib acolo (am văzut un cuib in alt brad). Bradul rămâne verde tot timpul anului şi păsările care se hrănesc cu ouă (stăncuţa, coţofana, cioara grivă de exemplu - din fiecare am văzut prin zonă) au acces mai greu la cuiburile lor. Am văzut şi pescăruşi prin zonă - aceştia au şi obiceiul de a jefui cuiburile altor păsări - printre ramurile brazilor, însă, accesul nu le este facil.

Guguştiucii cuibăresc între lunile martie şi noiembrie, putând scoate 3-5 rânduri de pui - incubaţia durează 15-17 zile; apoi, puii mai sunt acoperiţi de părinţi circa 10 zile (femela noaptea, masculul ziua).

Sunt aproape sigură că multe păsări îşi pierd cuiburile, ouăle sau puii când pe oameni îi apucă febra tăierii copacilor prin oraşe; şi când cosmetizează arborii e acelaşi pericol, pentru că la ei cosmetizare înseamnă ciuntire şi nu ţin cont dacă acolo sunt cuiburi sau ba. Se dă aprobare pentru orice şi nimeni nu verifică ce fac “specialiştii” pe teren. Nu le pasă lor de oameni - eliberând autorizaţii de constuire pentru clădiri înalte între casele altor oameni - cum să le pese de păsari sau animale?!

Mi-ar plăcea să ştiu dacă lemnul din arborii tăiaţi de prin oraşe ajunge (gratis) la acei oameni care nu-şi permit să cumpere lemne de foc pentru a se încălzi iarna.

De câte ori trec prin oraş tăietorii de copaci văd prin zona verde sau pe trotuare cuiburi distruse, mai multe ouă strivite, mai multe vietăţi moarte… 

Bună dimineaţa soare! Guguştiuc, eu sunt turc!

Guguştiuc, eu sunt turc! E o replica a lui Sebastian Papaiani in fimul Un surâs in plină vară.

Am gasit poza cu gugustiucul, mi-am amintit replica – am aflat care-i este originea – si am trecut pe aici sa salut soarele.

 

sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Guguştiucul e diferit de turturea si e originar din Asia Mica, unde a fost observat prin anul 1838. Prin anii 1930 putea fi intalnit numai prin Turcia, Siria, Irak, nordul Greciei si sudul Bulgariei, de unde a ajuns mai apoi in Iugoslavia, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Romania si in unele regiuni din Germania, iar in anii 1970 ajunge in toata Europa de Vest, Insulele Britanice, Scandinavia, Bahamas (de aici ajunge in Florida si se raspandeste in America de Nord).

Penajul e cenusiu-brun pe spate si pe pantece, iar la gat are o dunga neagra.
Face parte din familia porumbeilor, insa obiceiurile sunt altele; perechile de gugustiuci isi apara teritoriile, porumbeii nu; gugustiucii cuibaresc in copaci (dar sunt si familii de gugustiuci care si-au cladit cuib si prin balcoane), porumbeii prefera constructiile (pana sa inchidem balconul am avut intr-o parte a balconului o familie de porumbei si in cealalta parte un cuib de randunele – multi ani au avut acolo pui). Acum, porumbeii bat in geamul de la bucatarie, gugustiucii in cel de la balcon, pentru hrana zilnica (randunelele nu mai vin de ani).

Gugustiucul (alta pasare care-si canta numele) mai e numit porumbel salbatic, porumbel turcesc, turturica-gugustiuc si, in jargon, sobolan zburator (deoarece scormoneste prin gunoaie si are culoare asemanatoare – desi n-am vazut gugustiuci prin gunoaie, si gunoaie sunt destule). 

Cuibareste in localitati sau in imediata apropiere a acestora pentru a fi la adapost de pasarile rapitoare de oua: stancuta, cotofana, gaita, cioara griva (de care, se pare, tot nu scapa pentru ca omul le distruge habitatul si mai toate ajung in localitati – inclusiv cucuvelele si bufnitele)

Sunt pasari inteligente si cu rezistenta crescuta la boli. Desi inteligente, oamenilor naivi li se mai da si epitetul de “gugustiuci”.

Un filmulet cu o familie de gugustiuci

https://www.youtube.com/watch?v=0IHU1kXgVo4

Gugustiuc, eu sunt turc, si acum ma duc, sa n-o-ncurc!

Postare in jocul Iulisei, Buna dimineata soare!