Se afișează postările cu eticheta auzite_pe_strada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta auzite_pe_strada. Afișați toate postările

2025-03-24

Te rog din tot sufletul meu

O după-amiază liniștită, într-o răcoroasă zi de primăvară. Pe la ora 15 am ieșit să fac ceva cumpărături. La colțul blocului, lângă un parapet care protejează trecătorii de subsolul unde sunt garaje, era un tip înalt, solid, bine îmbrăcat (sport) și cu o șapcă trasă pe ochi, care se agita făcând pași pe alee și butonând telefonul, destul de nervos. Am avut o tresărire, pentru că e un loc unde se opresc unii să consume alcoolul cumpărat în magazinul de la parterul blocului, dar m-am liniștit repede pentru că am văzut pe parapet un pahar de cafea, cu capac. Sigur că putea fi orice in acel pahar... Când am trecut pe lângă el i-am observat tenul ușor roșiatic și avea acea... aparență de om care bea des, dacă nu chiar zilnic.

Când am revenit de la alimentara tipul nu mai era acolo. In casă, fac ce fac apoi mă așez la masă, să lucrez ceva. Nu știu cât timp a trecut și-am auzit afară un glas plângăcios care zicea ceva nedeslușit. Când e fereastra deschisă - și mereu e, măcar oberlihtul - n-am cum să nu aud. Mi-am zis că iar au venit puștanii care trag prenadez din pungă și am ignorat. Dar glasul continua să se audă - puștanii amintiți sunt, de regulă, in trecere - așa că am vrut să știu ce se întâmplă, să nu fie cineva care să aibă nevoie de ajutor imediat. M-am dus la fereastră și l-am văzut, pe trotuar, pe tipul întâlnit la colțul blocului. Acum avea o pungă de nailon și vorbea la telefon cu iubita - sau fosta iubită. Ce-i spunea ea am dedus din cuvintele lui - a avut bun-simț și nu a deschis difuzorul, cum mai fac, de regulă, cei care vorbesc la telefon din mașină și străinii ascultă intimitățile interlocutorilor nevăzuți.

Tânăr bărbat mahmur singur in camera
Te rog din tot sufletul meu, iubita mea... Mâine e ziua mea, zicea cel mai des băiatul (avea până în vârsta de 30 de ani). Am un tort... Atunci o cafea... Nu sunt beat, iubita mea (in punga de nailon avea o sticlă-pet de bere). Te rog din tot sufletul meu...

Glasul lui părea încărcat de lacrimi și mă durea sufletul pentru el, deși eram conștientă că interlocutoarea avea, sigur, motivele ei pentru care refuza să-l întâlnească, plus că sigur băuse ceva. Din când în când întreba: Mai ești? Mă mai auzi? semn că femeia tăcea. M-a întristat acel... monolog și nu-mi iese din minte - poate scap acum, scriind (deseori se estompează ceva ce povestesc in scris, sau se șterge, cel puțin temporar).

Nu m-am mai putut concentra la lucru, deși nu mai eram atentă la acel tânăr - habar nu am când a plecat... Am rămas, însă, cu un gust amar în suflet, gândindu-mă că e posibil ca preferința lui pentru alcool să-i distrugă viața. Poate va înțelege, la un moment dat, că alcoolul nu e rezolvare pentru nimic, deși nu știu cât ar putea să o facă fără ajutor.

Făceam in minte zeci de scenarii. Poate e agresiv când e beat și e bine ca femeia să nu-i mă acorde nicio șansă, dar chiar dacă nu e agresiv, dar bea des, tot e aiurea să-i mai dea vreo șansă dacă nu are de gând să consume timp ajutându-l să renunțe la consumul exagerat de alcool (semnele i se văd deja pe chip).

Poate veți crede ca-s sărită total de pe șine, dar mă durea (mă doare) sufletul pentru acel om (pentru astfel de oameni). Mi l-am imaginat copil... Ceva, cineva l-a stricat pe acest tânăr. Poate că părinții îl iubesc și s-au străduit să îl educe bine, să îi ofere ce are nevoie și l-a stricat anturajul nepotrivit; poate e din fire timid, anxios, și alcoolul l-a ajutat să depășească astfel de stări... Poate că nu a avut parte de părinți grijulii... Zeci de poate! Și o singură certitudine: viața îi va fi distrusă dacă nu renunță la consumul excesiv de alcool. Teoretic, acești oameni pot fi ajutați; practic, însă, numai ei se pot salva (cu ajutorul altora).

Cred că singurătatea și sărăcia îi așteaptă, la un moment dat, (și) pe cei care consumă alcool in exces.

(imaginea e de pe pixabay)

2024-08-08

Tineri care se pregatesc de vacanta

Ooo! Nu mă pregătesc de vacanță! Într-un fel, mi-ar plăcea, în alt fel... mi-e cam lene (și lenea vine odată cu înaintarea în vârstă?). Irelevant, da.

Ieri seară, pe la ora 21, cred (afară nu se întunecase), udam florile din balcon și undeva, lângă una dintre mașinile parcate în zonă, se auzeau voci de băieți (în mod sigur adulți, dar nu cu mult peste vârsta de 20 de ani - i-am văzut când au urcat în mașină, altfel erau mascați de coroanele pomilor de lângă bloc).

Prindeam din zbor cuvinte pentru că nu voiam să știu ce discută, dar am ciulit urechile când unul a zis de cumpărat băutură, iar un altul a zis ceva gen:

- E ok să luăm un bax de bere pentru când ne cazăm, dar să nu ne întindem cu băutul și discutatul până spre dimineață, iar dacă cineva merge mai repede la culcare să păstrăm liniștea, nu să dăm muzica tare și să strigăm unii la alții.

*

Pui de găină in primele zile de viata
La prima "vedere" e o banalitate pentru unii. Am ales să scriu aceste rânduri pentru cei care trăiesc cu impresia - greșită - că "tineretul de azi" (cât mă amuză sintagma - toți au fost, vor fi incluși, cândva) 😊 "e vai mama lui". Nu-i! Sunt foarte mulți tineri cu bun-simț. Și îmi pare relevant.

Sursa foto pixabay, autoare Eveline de Bruin

2020-09-22

Copii și părinți, pe stradă

Din seria indiscrețiilor, din nou. Oamenii care în public se poartă civilizat nu e obligatoriu să se comporte la fel și la adăpostul zidurilor apartamentelor, dar cei care se poartă urât în public e (aproape) sigur că se poartă la fel și în casă.
**
În zona blocului e azi un du-te vino ca la gară... Vreau nu vreau ascult conversații, certuri, îndemnuri, înjurături și ce mai fac oamenii pe stradă. Unele conversații sunt savuroase, altele scârboase și mai sunt bârfele dar și unele fragmente interesante.

În urmă cu vreo două săptămâni treceau o femeie și-un băiețel mititel (după glăscior) – posibil mama și copilul ei.
- Eu vreau să-ți fac o surpriză foarte mare și foarte frumoasă, dar numai dacă ești ascultător. Dar tu nu vrei să fii ascultător – spunea femeia.
După câteva secunde, copilul zice:
- Nu-mi plac surprizele.
Femeia n-a mai glăsuit sau, dacă a glăsuit, ieșiseră deja din „raza” auzului meu.
**
O altă mamă (cred), alt copil, săptămâna trecută. Copilașul și mai mic decât primul (aș zice) pentru că vorbea „peltic” și numai el (și mama lui, probabil) știa ce zice.
- Nuuu maaai intraaa în iaaarbă – zicea ea, pe ton de jelanie. Te rooog, nu mai intra în iarbă. Vrei să teee im-boool-naaaa-veeesti? Nu mai pune mâna pe aia! Vrei să te îmbolnăvești și să ajungi la spital? se răstește pe tonuri înalte – am tresărit și eu, pentru că nu mă așteptam la așa reacție violentă după ce tocmai se jeluise cu voce moale. Și copilul începe să plângă din tot sufletul, „țipând cu sughițuri”.
**
Ies cu Miki "la păscut" pe la prânz. Pe aleile de lângă bloc un copil mititel pe o tricicletă din plastic ședea sub un pom în zona verde, și nu voia să se mai miște de acolo, râzând la cățel și arătând spre el. Miki era ocupată cu ale ei așa că i-am zâmbit băiețelului și mi-am văzut de drum vreo doi pași distanță, unde s-a înțepenit cățelul în iarbă cercetând cine știe ce foarte interesant. Mama copilului îl tot chema pe piticuț să vină la ea. La un moment dat aud rostit printre dinți, aproape șoptit: „De ce nu vii când te chem?” Întorc capul, amuzată, dar mi-a pierit pofta de zâmbit. Femeia tocmai răsucea pavilionul urechii micuțului – deloc în joacă! M-a durut pe mine! Copilul a început să plângă! Și ce plânset! Dar din iarbă nu se mișca. Mi-a stat pe limbă să zic ceva, dar nu te bagi în educația pe care o dau părinții copiilor. Cred că femeia a observat că am văzut-o pentru că și-a îndulcit tonul foarte mult și îi tot spunea: „De ce n-o asculți pe mama? De ce nu faci ce zice mama? De ce nu vii când te cheamă mama?” Plângând în hohote micuțul a pornit, în final – pedala plângând...
**
Până să se redeschidă grădinițele și școlile câteva familii din zonă se adunau în fața blocului de pe la orele 19-20 și rămâneau să-și supravegheze copiii la joacă până pe la 22:30 – 23. Una dintre aceste familii – cu o fetița mititică – locuiește în blocul unde locuim. Aproape în fiecare seară o auzeam râzând când mergeau spre casă. Taică-său îi tot spunea câte ceva și ea râdea în hohote! Acele hohote de râs cristalin cum numai copiii au! N-am cum să descriu ce simțeam! Mi se lățea zâmbetul până în adâncul sufletului!

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

2020-09-10

Bărbați la bârfă

Atenția mi-a fost atrasă de o discuție purtată de doi tipi în parcarea din apropiere. Le auzeam doar glasurile – nu le-am recunoscut și nici n-am avut curiozitatea să aflu dacă-i știu pe cei doi măcar din vedere. M-am străduit să fac abstracție de problemele de serviciu, cu salariu și șeful aveau maaari probleme: munceau o zi și-o zi și le-a micșorat salariul, dar cheltuielile nu le micșorează nimeni, unele fiind fixe (expresia unuia dintre ei), dar când au zis numele unei tipe am ciulit urechile.
- O iritată! zice unul dintre ei după ce s-a plâns celălalt de respectiva colegă (am dedus). Am program până la 19; la 19 fără un minut mă sună și-mi spune că are nevoie să o duc dracu’ știe unde. (am dedus că tipul e șofer la vreo firma; curier, sau ceva cu mașina). Ce puii mei să-i zic? Nici nu știu de câte ori mi-a făcut la fel.
- Și aia, de la secretariat – cum puii mei o cheamă? (îi spune celălalt) - se îmbracă de parcă lucrează pe centură. Și-i urâtă.
- Și cutărică (prenumele) tot așa!
- Aia-i „panaramă”!
- Eram într-o zi la bancomat și vine la mine să mă întrebe la cât încep munca a doua zi. Ce puii mei treabă are ea? Voia s-o iau de acasă că nu știu ce! Atâta se mai răsfăța. Ce puii mei au femeile de se răsfață atâta?
- Și-ai luat-o de acasă?
- Ce puii mei puteam să fac? Se are bine cu... și aia-i cu șefu’.
Au mai ținut-o așa câteva minute dar nu i-am mai ascultat cu adevărat și pentru că nu păreau că vor schimba curând subiectul am „pornit” muzica în căști.

Nu am redat ad litteram dar diferențele între ce-am scris și ce-au zis nu-s tocmai esențiale. M-am comportat ca o babă curioasă – nu-i prima dată! (cred că-i pleonasm „babă curioasă”, dar nu contează!) Nimeni nu-i perfect! Dar zău acum: cum să rezist când aud doi tipi necunoscuți discutând despre femei? (când cunoscuții vor să bârfească schimb vorba)
În urmă cu mai mult timp, într-o noapte pe la ora 23, doi puștani („aburiți”, cred) treceau prin zonă și se tot întrebau (de răsuna valea!) pe cine să sune să vină cu ei la terasă. Unul dintre ei zice: „Sun-o pe X, că-i „gioarsă” și vine”. Ăla sună, vorbește cu lugu-lugu, și tipa îl refuză – am dedus, pentru că după ce și-a luat, „dulce”, „la revedere” a început s-o înjure și s-o facă în toate felurile, în timp ce amicul râdea bahic.

Morala”: ai grijă ce vorbești și unde ‘că nu știi niciodată cine te aude.


2020-08-21

Opțiune electorală

 Zi călduroasă de vară, copii alergându-se cu bicicletele, tineri și vârstnici pe bănci, la umbra arborilor, oameni plimbând câini mai mici și mai mari.

Treceam în viteză pe bulevard, cu gândurile zburând aiurea – un fel de a spune, dar pe stradă sunt cam aeriană. O atmosferă plăcută, ca de concediu. La un moment dat o voce pițigăiată îmi tulbură armonia. Cu ton ridicat, de pe o bancă, o bătrână cu mutra acoperită de mască, striga la doi tineri cu alură de liceeni: „Fir-ați ai dracu’ de ecologiști! Auzi, nesimțiții: partidul ecologist adună semnături pentru candidatul lor!” Lângă această „urlătoare” ședea o femeie, tot în vârstă, care s-a ridicat și a plecat de acolo, salutându-și pe fugă fosta interlocutoare.

Cei doi tineri s-au îndepărtat cu pași repezi, evitând să privească în stânga și-n dreapta, ca și cum ar fi fost vina lor că o femeie cu părul albit de ani striga după ei ca o mahalagioaică.

Cât de greu le este unora să spună „nu, mulțumesc; am altă opțiune electorală”. Cică, odată cu bătrânețea vine și înțelepciunea. Când întâlnesc astfel de vârstnici aprofundez analiza zicalei: „cine nu are bătrâni să-și cumpere”.

Sursa foto

2020-05-02

Liliacul a-nflorit

liliac inflorit, aproape de fereastra
Liliacul a înflorit și sub fereastra noastră, dar nu și talentul meu de fotograf.
Stăteam la fereastră și priveam în gol frunzișul din arborii care alcătuiesc o draperie vie în dreptul ferestrelor. Am văzut ciorchinii cu floricele movulii (nu prea deschise) și i-am fotografiat.
Privitul în gol s-a dus, dar am rămas la fereastră; de altceva n-aveam, oricum, chef. Pe-afară, urmele ploii și liniște - liniște cum n-a mai fost nici duminica in ultimii ani. Motivul liniștii nu e, totuși, unul… liniștitor.
La un moment dat, râset cristalin de copil. O fetiță, însoțită de tatăl ei, ieșea dintr-o scară de bloc. Micuța pe lângă trotinetă. Îi plasează tatălui trotineta și aleargă spre cea mai mare baltă din zona, râzând.
- Nu sări în apă! îi zice tatăl, nu prea convins.
- De ce? De-aia a făcut ploaia balta! (și sare în baltă)
- Mai bine vezi dacă poți traversa balta cu trotineta…
Aleargă și-și ia trotineta și fuga prin baltă cu ea.
- Să nu cazi! o atenționează tatăl.
- Și ce dacă? Mă ridic.
Dialogul lor a fost întrerupt de două vecine care au ieșit să se plimbe.
- Mai sunt zece minute - le spune tatăl copilei, după saluturile de rigoare.
- Stăm prin spate până la șapte; respirăm aer curat. Și-au stat de vorbă zece minute, până când s-a făcut ora 19 fix și-au pornit spre bulevard.
Cu o zi înainte, tot după ploaie, am auzit-o pe nora uneia dintre aceste doamne: “- Doamne, ce aer curat!” A exclamat atât de tare încât cred că s-a auzit până la ultimul etaj. “Până azi am ieșit numai cu mască! Ce mă bucur că am uitat masca acasă și nu m-am întors după ea!” (la această observație au rȃs toți cei cărora, aparent, li se adresase).
**
Pentru prieteni: revin online luni (sau marți). Numai de bine! 
(postare programată)

2020-04-25

Pe lȃngă bloc, pe loc, pe loc

Ce să faci când stai prea mult în casă? Mai citești o jumătate dintr-o carte (uneori cea de la sfârșit), mai vezi o jumătate de film, mai una, mai alta, și timpul trece. Dar când stai prea mult în casă nu prea se mai oxigenează creierul și începi să nu mai înțelegi una-alta. De exemplu, în plină stare de urgență masca medicală nu e obligatorie, dar după ieșirea din starea de urgență va fi, în spațiile publice ȋnchise, în mijloacele de transport în comun. Să fie atunci riscul mai mare de contaminare prin expiratie-inspirație? Nu-i la fel de mare și acum, în aglomerație? Hoții, de exemplu, vor fi atunci in elementul lor.
Particulele de praf pot conține agenți patogeni. Cu creierul neoxigenat nu mai pricepi de ce, atunci, se mătură străzile (cu utilaje speciale) ziua și nu noaptea (cu sau fără umezire în prealabil) - poate pentru că cei mai mulți au masca din pânză și e clar bună pentru protecție împotriva prafului?
Vezi pe cineva cu masca pe figură și-ți zici: “determinat omul, se protejează” și imediat vezi că împinge masca sub bărbie și aprinde o țigară; femeia tușește serios - tabacic - la trecerea de pietoni când semaforul e verde pentru mașini; oamenii se îndepărtează din reflex, fumătorului nici că-i pasă, fumează și vorbește la telefon: “Auzi, nenorocitul de președinte, c-o să purtăm masca până în 31 decembrie. Mai bine mască decât fular”. Nu te mai întrebi unde-i logica, pentru că n-ai creierul oxigenat și poate-ți joacă feste.
Te mai învârți în jurul blocului și-ți cad ochii pe o puzderie de șervețele foste umede presărate în zona-fostă verde de lângă intrarea pentru aprovizionare a unui magazin. Cu chiștoacele de țigări ești, deja, familiarizat. Ridici din umeri: or fi floricele și nu-ți mai dai seama. Ceva mai încolo, două mănuși din “plastic” aruncate la întâmplare… Coșul de gunoi la câțiva metri distanță… Clar! Cât să poată căra un om după el două mănuși considerate potențial contaminate?
Arbori ȋnfrunziți sunt mai peste tot:
Și un arbore ȋnflorit (floricelele albe nu se văd, pentru că fotografu-i amator rău de tot, dar se văd “nodurile” rezultate din “cosmetizările” succesive):
Un rest de lemn rămas din februarie, de la ultima ciuntire:
Și cȃteva timide păpădii la o margine de parcare:
La intrarea in scara blocului un anunț pentru vȃrstnici (pe un geam alăturat au lipit unul și cei de la primărie):
Cu creierul un pic mai oxigenat acum, cu praf și mirosuri de la țeava de eșapament a dubei frigorifice din care fusese descărcată marfă, ajungi în casă și, înainte de a închide fereastra, să nu se polueze și mai mult aerul din casă, fotografiezi o crenguță de tei care parcă-ți bate în geam încercând să-ți distragă atenția că ai creierul prea puțin oxigenat și pricepi nimic din nimic.
Nici bine n-ai fotografiat și vezi un cuplu de oameni ȋncă tineri care se mișcă alene spre bara de bătut covoare; liniștea care abia se instalase spre ora 13 e tulburată acum de oameni harnici ȋnarmați cu bătătoare. Ȋnchizi fereastra și ridici din umeri… E tot ce poți face, și ȋnțelegi că mai nimic nu se va schimba in bine prea curȃnd.

2020-03-19

Liniștea ciudată a nopții

De prin anul 2004, când l-am avut pe Boby, un câine boxer pe care l-am găsit și care era atât de posesiv încât lătra și se repezea (in lesă fiind) spre orice câine, și spre orice om care arăta mai ciudățel, mi-am făcut obiceiul de a ieși noaptea la o plimbare lungă. Și mi-a rămas obiceiul pentru că îmi plac liniștea nopții, străzile aproape pustii. În unele din aceste plimbări aproape că-mi aud gândurile…
Duminică seară - pe la ora 22 - am ieșit cu Miki. A doua zi, luni, 16 martie, urma să fie declarată starea de urgență pentru “lupta” împotriva răspândirii infectării. Era pustiu-pustiu! Nici automobile, nici pietoni… Nimeni și nimic. Liniște ca noaptea in cimitir.
Nu era acea liniște cunoscută din alte nopți, ci una apăsătoare, cumva, ca și cum și insectele nocturne erau ascunse. Era o liniște care nu-mi plăcea în mod deosebit. Și mă gândeam la strania situație în care a ajuns omenirea. Și m-am gândit ce fel de popor om fi noi dacă o persoană ca Viorica Dăncilă a ajuns să fie prima femeie din România care a candidat la funcția de președinte de stat și a ajuns în turul doi la alegeri…
Și mă gândeam la toți oamenii care sunt bolnavi și speriați, bătrâni și singuri… Cum să ajuți acești oameni?! M-am gândit și la condițiile din spitalele din România, la lipsa de… orice și indolența unor cadre medicale, de impolitețea altor lucrători din sistem… Acum, unii dintre aceștia sunt în “prima linie” și mulți nu au cum să se protejeze pentru a ajuta pe cei care au nevoie… Și-i vedeam, cu ochii minții, pe politicienii români și… M-a cuprins groaza!

La un moment dat, din direcția opusă, a apărut un om - avea rucsac și o sacoșă… Avea aspectul unui om fără adăpost. Și omul… a tușit! Nu și-a acoperit gura tușind. Fiți liniștiți! Distanța dintre noi era mare și vântul nu bătea deloc. Nici nu mi-am dat seama cum am ajuns de partea cealaltă a zonei verzi late de circa cinci metri care împarte trotuarul în două! Din nou au năvălit gândurile negre: cui îi pasă de acești oameni?! Am ajuns să ne temem de semenii noștri… 
Plimbarea a fost una total nereușită…

În următoarele seri nu am mai simțit acea “liniște ciudată”, dar se simte ziua. Dacă până de curând se cam goleau străzile pe la ora 18, când închid cele mai multe magazine din zonă, acum de pe la ora 16 e aproape pustiu. Se aud mai clar glasurile guguștiucilor, al porumbeilor și, undeva, se aude o ciocănitoare. N-am mai auzit pescărușii! Pisicile se plimbă liniștite, doi copii din bloc ies la joacă în fiecare zi înainte de prânz. În general, oamenii își văd de viața lor, dar am văzut mai mulți cu mască (și câțiva și cu mănuși). Azi, un vecin m-a întrebat de ce nu port mască, pentru că a văzut la tv, pe nu mai știa ce canal, un anunț cu “să purtați masca”. I-am zis că pe mesajele date de la guvern zice s-o purtăm doar dacă suntem răciți și trebuie să ieșim sau dacă știm că intrăm în contact cu cei care sunt răciți… Și rostind cu voce tare “dacă știți pe cineva răcit” m-a pufnit râsul din cauza de… “fractură de logică”! De unde să știu eu că cineva pe lângă care aș putea trece este sau ba răcit și nu poartă mască…? Încep să am sentimentul că toate aceste măsuri preventive sunt un fel de frecție la picior de lemn, dar se speră încetinirea contaminărilor…

Ce-am mai citit despre una-alta? OMS anunță că e posibil să fie o legătură între contaminare și fumat! Nu e ceva clar, dar se presupune, pentru că fumatul atacă sistemul circulator și cel respirator și un organism slăbit e mai predispus la infecții. Alta: cercetătorii chinezi ar fi făcut o analiză “pe grupe sanguine” și au ajuns la concluzia că cei cu grupa 0 au cel mai mic risc, iar cei cu grupa A cel mai mare… E specificat acolo: cercetările sunt preliminare, deci nu e certitudine.
Surse:
https://www.viva.ro/actualitate/studiu-din-china-cat-de-predispus-esti-la-coronavirus-în-functie-de-grupa-de-sange-cei-cu-grupa-0-au-riscul-cel-mai-mic-2530258
*
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/avertismentul-oms-de-ce-ar-trebui-sa-renuntam-la-fumat-in-timpul-pandemiei-de-coronavirus.html

Ieri, in piață, am auzit-o rȃzȃnd pe o vȃnzătoare: “de la tutun tușesc, dar mi-e și frică să tușesc!”

Ce-am mai auzit?! Fel și fel de capete de medici care au obiceiul să vorbească la tv, dau din gură că se așteaptă un “bum” de infectari și că… și că… Părerea mea: să lase oamenii în pace! O fi așa, nu zic nu, dar nu mai băga oamenii în panică, lasă lucrurile să se desfășoare. Vor să-i determine pe cei mai mulți să stea prin casă? Așa o fi, dar parcă tot nu e ok să bagi spaima în unii oameni.

Cel mai mult mă sperie politicienii români și “măsurile de protecție” pe care le iau: le spun angajatorilor, între altele, să plătească ei șomajul tehnic și mai apoi statul, după 60 de zile, le va returna banii. Vorba unui angajator: de unde să am bani de salarii dacă nu am încasări?
Au mărit pedepsele și amenzile pentru cei care zădărnicesc măsurile luate pentru limitarea infectării…  ca și cum inconștienții care fug din carantină ar fi interesați de lege, de parcă le-ar păsa…

Pare că în România ne apropiem de momentul  “scapă cine poate”. E foarte trist. 

Sursa foto: pixabay; autor: quicksandala 

2020-03-13

Extreme

Babă curioasă e pleonasm?! Sper că nu! Miercuri m-am comportat ca una.
Miercuri dimineață, înainte de ora nouă, am auzit pe cineva plângând, afară. Am aruncat o privire pe fereastră, gândindu-mă că de e cineva care are nevoie de ajutor poate pot interveni. Era o tânără cu gluga de la hanorac pe cap fumȃnd lângă o pubelă - mi-am dat repede seama că nu are nevoie de vreun ajutor pe care i l-ar fi putut da un străin. Fata (nu-mi dau seama câți ani să fi avut, dar nu părea copil) vorbea la telefon cu cineva - tot o femeie (se auzea o voce de femeie dar nu se înțelegea ce spune). Fata plângea din cauza mamei ei, pe care o rugase să vină acasă (de la Azuga), să fie împreună dacă se agravează chestiunea cu infecția galopantă. La un moment dat a zis interlocutoarei: “Nu vrea să-l lase pe rahatul ei de iubit”. De la acest punct încolo nu am mai vrut să știu. Mi-a trecut prin minte că e tare nasol să ai mamă o femeie fără instinct matern. Poate că fata era adultă și se presupune că ar fi trebuit să se poată descurca singură - dar nu știu dacă ar trebui pusă astfel problema.

În jurul amiezii eram pe balcon, puneam grâu pentru guguștiuci. Pe trotuar veneau doi bătrânei: un el și o ea. Și-o aud pe ea: “Dar lasă-mă, te rog! Mă pui în situații neplăcute! Te-am rugat să nu mă mai iei de mână! Au anunțat să nu mai dea oamenii mâna și tu insiști. Să știi că nu te mai iau niciodată cu mine”. Femeia a grăbit pasul; bărbatul, tăcut, mergea încetișor pe urmele ei.
Existența acestui virus poate distruge nu doar sănătatea fizică a oamenilor, ci și sufletul.

Când am ajuns acasă, trecând pe lângă camera unde era tv-ul deschis, am auzit ceva despre ștrumfi și despre Franța. Era o știre despre 3500 de oameni - iubitori de ștrumfi - îmbrăcați în ștrumfi (sau doar colorați cu albastru) care se adunaseră din toată Franța într-un orășel din vest pentru a doborî recordul mondial la cel mai mare număr de oameni deghizați în ștrumfi. Au făcut-o chiar înainte ca autoritățile să interzică adunările publice cu mai mult de 1000 de persoane. Au doborât recordul mondial pe care in 2019 l-a deținut Germania.
(în Franța, până la acel moment, fuseseră confirmate peste 1200 de persoane infectate, 19 și-au pierdut viața și 12 s-au vindecat).

Sursa foto: pixabay; autor foto: bluebluejackson

2019-12-27

Un colind inedit

În seara zilei de 24 decembrie, pe la ora 10, mă pregăteam să ies la plimbare cu Miki. Glasurile colindătorilor nu se mai auzeau în holul blocului - Miki i-ar fi acompaniat cu lătrături și ar fi stricat totul; afară nu se mai auzea gălăgia făcută de oamenii care vorbeau tare, trȃnteau portiere (rȃdeau și se veseleau - pe scurt).
În liniștea acelui început de noapte am auzit glasuri cristaline de copii - ei știu ce ziceau, pentru că sunau din zurgălăi. M-am gândit, amuzată: “Câțiva colindători întârziați”. Apoi, cuvintele lor păreau să înceapă a avea un sens - cântau ceva; melodia era “Jingle bells”, dar nu spuneau cuvintele cunoscute. Am ciulit urechea deși nu mai era cazul pentru că, deja, cântau în gura mare, cu talent, repetând, pe ritm de jingle bells, acompaniindu-se cu zurgălăii: S-a dilit, s-a dilit, Lumea s-a dilit! Am rȃs cu poftă! Dacă și copiii au conștientizat asta,  adulții ce mai pot zice? 

2019-12-21

Ce înseamnă chinuit? Jocul cuvintelor(235)

Era într-o zi când aveam senzația că sunt într-un carusel defect care ba se oprea brusc, ba nu pornea, ba mă zgȃlțȃia. Mă întorceam acasă de la plimbarea cu Miki (cățelușa). Aerul ieșea aburind când expiram.  Era frig, și așteptam o schimbare: să ningă. Din sensul opus, pe trotuarul îngust, veneau o femeie și un copil nu mai mare de cinci ani. Femeia mergea concentrată la telefonul mobil și micuțul ținea pasul cu ea aproape alergând.
- Ce înseamnă chinuit? ȋși exprimă dorința de a ști micuțul cu chip senin și zâmbet larg.
Femeia îi răspunde scurt, butonȃnd telefonul:
- Ce ne faci tu nouă.
- Ce vă fac? insită micuțul.  (Deh, copii! m-am gândit).
În loc să răspundă blând (și, probabil, altceva), femeia se răstește:
- Ne stresezi, nu ne lași în pace, ne sâcâi…
- Ce înseamnă stresezi? îl mai aud pe copil, deloc perturbat de tonul femeii.
Am zâmbit, uitând de caruselul stricat în care aveam impresia că sunt, înfățișarea, glasul și atitudinea copilului fiind balsam pentru suflet. Apoi n-am mai auzit, pentru că s-au îndepărtat. N-a fost tocmai o alegere ascultarea conversației, dar Miki se oprise să adulmece ceva ce-o interesa. Sunt sigură că femeia ar fi ascuns de alții răspunsul și tonul folosit, dar pe stradă nu știi cine te aude și poți ajunge de poveste. Un răspuns dat întrebării unui copil ar trebui să fie un fel de cadou pe care adultul îl poate oferi în fiecare zi fără să cheltuiască vreun ban. Ȋntrebările  copiilor care vor să știe ar trebui să fie pentru adulți “un cȃnt frumos și dulce”.  
₪₪₪
Exercițiu de imaginație: Jocul celor 12 cuvinte găzduit de Eddy pe blogul său, Cartim.
Cele 12 cuvinte: carusel, cadou, bland, aburind, cânt, alegere, suflet, schimbare, dorinta, copii, poveste, ascuns.

2019-04-23

A mea e cea mai mică

Primăvară, soare, aer curat, fereastra larg deschisă. Ciripit de păsărele, foşnet de frunze noi, glasuri de om in dialog. Ce îşi spun păsările şi copacii nu ştiu, dar pe oamenii îi înţeleg - le înţeleg limbajul oral, adică.
Sâmbătă pe la prânz mă pregăteam să ies şi mă învârteam prin casă nefiind hotărâtă ce să îmbrac: in sensul de mai “subţire” sau mai “gros”, pentru că vremea e capricioasă: acum e cald, acum e frig. Pe trotuar, un el şi o ea discutau despre cum se mai simt, ce-au mai făcut - nu eram prea atentă, dar cuvintele lor ajungeau la urechile mele. La un moment dat au zis ceva de dureri de oase şi masaj şi… Şi am ciulit urechile, să aflu vreun remediu in cazul durerilor de oase (nu pentru că m-ar durea oasele, dar e bine de ştiut orice informaţie pe teme de sănătate).
- Poate de la pernă - dacă e prea mare - să te fi durut in zona cervicală - zice ea.
- Nu are cum - zice el, hotărât. Maseurul mi-a zis că ar putea fi de la poziţia pe care o am când stau la birou. Nimeni n-o are mai mică decât a mea - spune el cu hotărâre - e cea mai mică din lume.
Tipa începe să râdă in hohote; el nu se mai aude deloc, apoi începe să râdă şi el şi, printre hohote, se aude cum zice:
- Reluăm: nimeni nu are o pernă mai mică decât a mea. Perna mea e cea mai mică din lume!
Abia când a zis că perna lui e cea mai mică am înţeles de ce femeia râdea in hohote, şi mi-am amintit de un profesor care mereu ne spunea că exactitatea cuvântului e foarte importantă - dar e greu să vorbeşti / să scrii fără echivoc. Şi m-am gândit şi la faza cu dorinţele, la zicala “Ai grijă ce-ţi doreşti pentru că s-ar putea să primeşti”: când nu le “formulăm” fără echivoc s-ar putea să avem parte de ceea ce, de fapt, nu ne dorim. “Să fie pace pe Pământ”, de exemplu. Cuvântul pace are mai multe înţelesuri. In plan colectiv, de exemplu, înseamnă absenţa războiului; in plan individual înseamnă o stare de spirit liniştită, fără furie, frică, alte sentimente negative. Pace, însă, poate însemna şi absenţa morţii (pentru a avea pace sufletească şi cei care se tem de moarte), fără schimbări majore sociale (şi de altă natură), fără catastrofe naturale etc. - un fel de stagnare, altfel spus, o schimbare mult, mult mai lentă (şi nu in toate cazurile binevenită). Pe scurt: cum ar putea fi realizată pacea pe Pământ din toate punctele de vedere? Ar dispărea oamenii - modul in care pare cel mai uşor de îndeplinit dorinţa formulată astfel.
Vorba lui Heraclit: Conflictul este tatăl tuturor, regele tuturor; pe unii îi face zei, pe alţii oameni, pe alţii sclavi, pe alţii liberi. El vede peste tot o coexistenţă a contrariilor, atât in macrocosmos cât şi in microcosmos, lupta fiind numai o pârghie spre ceva mai înalt, spre o armonie sau spre o unitate. 

2018-11-07

Auzite pe aiurea, zise pe scurt

Pentru că in timpul zilei am mai mereu fereastra deschisă, când in zonă e linişte se aud conversaţiile trecătorilor chiar dacă discută pe ton jos.
Unele conversaţii le aud pe ici-colo, chiar dacă nu vreau să le aud - nu-mi pot acoperi urechile cu palmele şi să cânt la la la la laaaa la! Adică, pot să-mi acopăr urechile şi să cânt dar am, totuşi, ceva simţ al ridicolului.
*************
Un el şi o ea. Se aude vocea lui:
- Aşa, băgaţi-o. Închideţi uşa! Aşa, băgaţi-o acum; daţi-o mai la stânga. Daţi in spate şi o aranjaţi. Aşa, aşa, merge, merge… Gata.
(el o ghida pe ea să parcheze cu spatele, între alte două maşini)
*************
Un tată şi fiica lui in vârstă de vreo patru-cinci ani, ieşeau dintr-o instituţie mergând mână in mână, El era foarte înalt. Copila îi ajungea până la genunchi şi el era inclinat, pentru a n-o târî după el ţinând-o de mână.
Tatăl, privind spre copilă, zice: Draga mea, te rog să ţii minte: când tati salută pe cineva saluţi şi tu; nu aştepţi să îţi spun eu.
Ea, privind in sus spre el, dă din căpşorul drăgălaş in semn că a înţeles.
***************
Un tată cu fiica lui (mititică părea după glas şi vorbă), prin cartier.
Tatăl, răcnind: Dispari mă de-aici! Dispari, n-auzi?!
Fetiţa, din cauză de răcnete, începe să plângă: Tati, hai acasă - zicea printre sughiţuri de plâns. Tatăl nimic! Tatăl - am aflat privind pe fereastră, că prea era furios tipul care avea un copil cu el - urla la un puştan care “trăgea” din pungă: Dispari, mă, du-te şi trage in altă parte, că vă lăsaţi pungile peste tot! Dispari până nu vin la tine să-ţi dau un picior in cap.
In acest timp, fetiţa plângea tot mai tare şi tatăl ţipa şi la ea, să tacă “naibii” odată!
****************
****************
Ideea de publica ce aud pe ici-colo mi-a dat-o, indirect, Poteci de dor cu articolul său Instantanee. De notat, mai notam unele discuţii, care erau haioase (sau nu), cu gândul să le public cândva.

2017-05-02

O baltă şi trei copii

Computerul îl am aşezat pe o masă lângă ferestre - oberlihtul e mereu deschis - aşa că, fie lucrez, fie mă joc la computer sunt lângă ferestre şi, vreau nu vreau, ajung la urechile mele diverse fragmente din conversaţiile trecătorilor - mai ales conversaţiile purtate cu ton ridicat.
balta dupa asfaltare
In una dintre zile, după ce plouase, aud o voce:
- Chiar in balta cea mai mare te-ai găsit să intri!
Era o voce de femeie (am presupus că e mama), veselă, care îşi atenţiona copilul mititel să iasă din baltă. - Te rog să vii aici! Nu mai bate cu picioarele in apa din baltă!
Era fetiţă vinovatul; femeia o striga pe nume şi doar că nu râdea de micuţa care nu voia să iasă. In final a convins-o şi au plecat.

La nu prea multe minute după prima scenă se aude un strigăt, mai întâi:
- Măăăăi! şi imediat: Ieşi din baltă, prostul naibii!
O alta femeie, un alt copil. Probabil că băieţelul se distra in apa bălţii pentru că femeia a continuat, aproape răcnind: - Ţi-am spus să ieşi din baltă, idiotule! Vino aici!
Şi această femeie - mama sau ce-o fi fost - a convins copilul să iasă şi au plecat.

Aceeaşi zi, spre seară; aud o voce gravă, calmă, de bărbat:
- Te rog foarte mult să ieşi din baltă.
Copilul, probabil, nu-l lua in seama aşa că tatal (sau ce i-o fi)  îl strigă pe nume, cu ton ridicat: - Ieşi din baltă când îţi zic! Copilul… nimic. - Ieşi din baltă! strigă bărbatul. Te-ai băgat ca prostul unde e apa mai adâncă! (vocea gravă devenise subţire, probabil de nervi).

Balta cu pricina este una care-ţi iese in cale din cam orice direcţie vii, dacă nu eşti pe trotuar, şi e lată, iar imediat după ploaie e şi adâncă la centru - până aproape de glezna unui adult (foto e mai veche, balta nu e la dimensiunea la care era in ziua la care mă refer). Aş zice că e… plăcerea copiilor (şi) această baltă, pentru că aceştia nu sunt singurii care şi-au atras revolta părinţilor măsurând adâncimea bălţii cu picioruşele lor, dar cei trei amintiţi aici au facut-o in aceeaşi zi, la intervale de timp nu prea mari.

Atenţia mi-a atras-o, de fapt, atitudinea adulţilor care au reacţionat atât de diferit...

2017-02-28

Bătrânul şi motanul

ceas de buzunar vintage

La un text despre singurătate, Ella a amintit intr-un comentariu despre singurătatea oamenilor vârstnici… Cuvintele ei mi-au amintit o discuţie purtată de două persoane sub fereastra apartamentului nostru. Daaa, nu e politicos să tragi cu urechea la ce vorbesc alţii, dar nu părea a fi un secret. Am vrut să văd şi persoanele dar erau ascunse de tuia mândră care se înalţă in apropiere.

Poate că nu sunt exact toate cuvintele folosite de domnul in cauză dar ideea e aceeaşi şi m-au amuzat vorbele lui in aceeaşi măsură in care m-au şi întristat. Discutau despre ce mai fac şi despre alte “mărunţişuri” cotidiene. La un moment dat, unul dintre ei spune:

- Eu mi-am luat un motan. Toţi cei care veneau pe la mine voiau doar să fie ascultaţi, dar nu îi interesa cum îmi este mie. Alţii veneau doar pentru a-şi atinge un scop. Aşa că am luat un pisoi mic pe care l-am găsit in faţa blocului. Acum stau de vorbă cu el. El se urcă pe televizor şi comentez cu el despre ceea ce mă deranjează sau despre ceea ce-mi place. Uneori îmi răspunde printr-un miorlăit.

Am început să înţeleg când îi place ceva, când nu-i place; ştiu când îmi spune că îi este foame, când vrea să îşi facă nevoile… Vine şi doarme lângă mine; ziua, uneori, se aşază in poala mea, se bucură când ajung acasă, adulmecă sacoşa şi se gudura pe lângă mine ţinându-şi coada ridicată.

De când am motănelul nu mă mai simt singur. Este cel mai sincer prieten pe care îl poate dori cineva.

Mi-ar fi plăcut să văd faţa interlocutorului care-l asculta pe bătrânelul care vorbea despre motan ca şi cum ar fi fost un prieten uman. Pe de-o parte era amuzant, dar pe de alta parte m-a intristat concluzia la care a ajuns acel domn vârstnic care spunea că toţi cei pe care îi credea prieteni erau doar oameni care veneau la el pentru că se plictiseau acasă, dar pe el nu îl invitau la ei.

Într-un fel, e tristă o astfel de situaţie, dar dacă trăim mult există posibilitatea să rămânem tot mai singuri cu fiecare an care trece. Cei care nu au avut copii sau care nu au nepoţi ajung să fie foarte singuri la un moment dat. Prietenii mor înaintea lor şi lasă un gol imens in viaţa supravieţuitorului. Bătrânelul de sub fereastra apartamentului nostru pare a fi găsit un prieten de nădejde.

Zisese că şi-ar fi dorit un câine, dar nu a luat unul deorece nu era sigur că i-ar fi putut oferi plimbările care erau obligatorii pentru că bolile pe care le are îl împiedică uneori să iasă din casă.

2017-01-19

Scara măgarului - originea expresiei

Mi-ar plăcea să știu care este originea expresiei “scara măgarului”. Pentru că nu știu, doar îmi imaginez că ce-am găsit pe ici-colo a dus la popularizarea expresiei.

Unii, când aud de “scara măgarului”, se gândesc la capacitatea de a înfrunta dificultățile ce apar în drumul lor - la propriu sau la figurat - spre undeva, dificultăţi pe care trebuie să le depășească pentru a ajunge, victorioși, la capătul unui drum dificil. Un traseu anevoios al devenirii, pe care vor dobândi experiența necesară supraviețuirii sau doar câștigarea unei competiții?

Sau, poate, “scara măgarului” își are originea în multiplii și submultiplii metrului? Al metrului ca unitate de măsura a lungimii, adică acel un metru care reprezintă distanța parcursă de lumină prin vid într-un interval de timp de 1/299.792.458 dintr-o secundă (scrie pe wikipedia, nu-i din capul meu).
Cam așa:
                                    km                 
                              hm|
                      dam|
                  m|
            dm|
       cm|
 mm|
|
Sau ca în imaginea:
La un moment dat am auzit expresia pe stradă, adresată de niște puștani unor femei care le-ar fi putut fi mame (dar n-au vrut tații lor, ai puștanilor). Toate patru mergeau una lângă cealaltă (nu tocmai politicos, pentru că ocupau mai mult de jumătate din trotuarul pe care circulau la acel moment). Mergeau una lângă cealaltă și erau așezate în ordinea crescătoare a înălţimii - sau descrescătoare (după gust). Unul din puștani le spune, râzând, și mândru ca de-o mare realizare:
- V-ați așezat în “scara măgarului”!
La care una dintre doamne are o replică pe măsura (în opinia mea):
- Numai măgarii observă!
Și replica aceasta l-a “umilit” pe tânarul care a vrut să facă pe deșteptu’, pentru că prietenii lui râdeau cu poftă și-i tot strigau, râzănd răutăcios: “Ți-ai luat-o, măgarule!”

De ce scriu aici despre această întâmplare? Pentru că mi-a plăcut prezența de spirit a femeii.

Sursa imagine: capisci.ro

2015-10-01

Gândurile unor români despre refugiaţi

Observaţie: Emigrant se numeşte persoana care îşi părăseşte ţara pentru a se stabili, temporar sau definitiv, in alta - s-ar putea numi şi expatriat imigrant, adică persoana venită dintr-o ţara străină pentru a se stabili in ţara X (cea aleasă). Imigrant se numeşte persoana care a plecat din ţara sa şi s-a stabilit in altă ţară.
Pe scurt: o persoană se numeşte emigrant când pleacă din ţara sa şi se numeşte imigrant când s-a stabilit in noua ţară.

Revin la gândurile materializate in cuvinte ale unor cetăţeni de pe ale căror limbi picură venin. Le-am auzit pe magistrala informatică. N-o să susţin că oamenii nu au dreptul să fie speriaţi, dar frica izvorâtă din lipsa de informaţie, din prostie, din bigotism, din rasism, xenofobie sau invidie nu e tocmai frică. Pe aceşti oameni unii i-ar numi “hateri” = acei indivizi care mereu urăsc ceva sau pe cineva, sunt invidioşi şi răutăcioşi.

Fără să-şi dea seama, probabil, unii îşi arată invidia atunci când se afirmă împotriva refugiaţilor:
Nu! noi suntem undeva primiți cu brațele deschise? indiferent de felul nostru tot români suntem clasificați! tu nu furi!dar Îți place să se audă ca ești hoţ? nu! (nu am schimbat editarea)
Altfel spus, gândesc unii: să moară şi capra vecinului, in loc să dovedim că nu suntem cum ne cred alţii.

Nu! Cum noi nu suntem bine primiți, nici ei nu au ce cauta! Ce ar mai fi sa mergem la cumpărături cu frica că ne da cineva in cap? Sa mergi cu frica pe strada, sa iti fie frica să lași copii la joaca? Sa iti fie frică sa iți lasi fiica singura sa se duca la școală? Sunt învățați sa ucidă pentru religia lor, nu le pasă de nimic. Categoric nu au ce căuta si nu doar in Brașov, în România.
Din nou: să crape şi capra vecinului. In plus, scrie ca şi cum altfel nu ar exista acest pericol de a-i da cineva in cap când merge la cumpărături. Sunt învătaţi să ucidă pentru religia lor e o afirmaţie care dovedeşte lipsa nu doar de informaţii, ci şi un nivel intelectual destul de scăzut. Habar nu are persoana in cauză - şi multe ca aceasta - că in Europa erau deja 26 de milioane de musulmani, iar in România erau deja 65 de mii de musulmani şi nu i-a fugărit nimeni copilul pe stradă, cum fugăresc unii civilizaţi copiii de ţigani de prin parcuri, deşi copiii aceia nu fac decât să se joace, pentru că parcul e amenajat pentru toţi copiii nu doar pentru cei blonzi, cu ochi albaştri şi piele albă.
In Franţa, in anul 2010, erau 8 milioane de musulmani (azi sunt, sigur, mai mulţi) şi nicio franţuzoaică nu s-a plâns că se teme să meargă singură la şcoală.

Nu ii expulseaza nimeni!!Germania ii accepta si mie mi se face mila de femei si copii dar barbatii sa ramana sa lupte sau sa ii lase sa munceasca daca tot ii primesc nu sa le ofera atatia bani pe luna !!noi muncim pe 1200 de euro din greu iar ei bin aici si primesc de toate plus bani !!Eu locuiesc in Germania si vad astea si ii ajutam destul cred eu cu haine hrana etc dar copiilor li se taie din drepturi pt a avea statul mai multi banii pentru emigranti!!oare cum.o sa fie peste cativa ani o sa trebuiasca sa impartim si proüria locuinta cu ei?? (nu am modificat textul iniţial)
Din nou, să moară şi capra vecinului... Când ea şi ceilalţi au ajuns acolo la fel au zis nemţii: "vin emigranţii ăştia şi le dă statul de la gura copiilor noştri"? Au fost cetăţeni germani care au zis, dar erau la ei acasă şi parcă-parcă au o scuză.
Bărbaţii să rămână să lupte! Ce uită unii este că bărbaţii aceia sunt civili şi mulţi nu au idee cum să armeze o armă, să ochească şi să tragă - la foc automat şi tot n-ar fi exclus să rateze ţinta când luptă împotriva soldaţilor antrenaţi. Unii au luptat cât au putut, dar când familiile le-au fost ameninţate, uneori întemniţate şi torturate pentru ca ei să nu mai lupte au lăsat armele şi au luat drumul pribegiei.
Bineînţeles că vor munci, când vor avea dreptul, dar nu au acest drept de la început - există anumite proceduri.. 

Un altul îşi arată înţelegerea şi certitudinile (sublinierile îmi aparţin): Nu este vorba de felul in care suntem primiti noi in alte tari. Inteleg drama acestor emigranti dar mai presus de acest lucru se afla tara, natia si siguranta noastra. Stiu ca intre acesti emigranti se afla si teroristi si sunt convins ca este doar o chestiune de timp ca ei sa atace. Dupa ce vor face acest lucru ce explicatii ne vor da politicienii si cei care acum sunt de acord cu acceptarea lor? In plus, atunci cand noi romanii am fost calariti de huni, tatari, turci, rusi, samd, am ramas si am rezistat aici. Ei de ce nu fac la fel? Apropo, maine este 11 Septembrie...
As zice că au rămas şi nu prea aici, pentru că mulţi au luat calea pribegiei; iar cei care au rămas au plătit tribut de sânge cotropitorilor şi mai apoi am ajuns in poala comuniştilor.
Grija faţă de naţie! Grija faţă de ţară! Acestea sunt lozinci goale de conţinut pentru că, la atâţia ani după comunism mare lucru nu s-a schimbat - mentalitatea unora cu atât mai puţin.
11 septembrie a trecut fără vreun incident major, cum se temeau, probabil, unii...

Acest argument împotriva primirii refugiaţilor mi se pare cel mai tare: in Brasov nu niciodata pt k e cel mai frumos oras din romania si nu merita sa vina imigranti in oras ! Sa mearga in Bucuresti la capitala si sa stea in Parlament in locul la lesinati aia ce au dus tara d rapa !
O fi cel mai frumos oraş din Ro dar pare să aibă şi oameni cu suflet tare urât... mai ales că autorul textului pare a se arăta de acord să meargă acei oameni in oricare alt oraş... Aş face un pariu: cel care a gândit cele de mai sus cred că nu e născut din părinţi născuţi in Braşov - poate că nici nu e născut in Braşov.

Argumentul următor e hilar: Categoric, Nu! Brasovul a ramas unul dintre putinele orase curate, din toate punctele de vedere, ale acestei tari. Neamul romanesc este un neam curat cu sufletul si cu gandul. Acesti imigranti nu numai ca nu sunt potriviti pentru Brasovul nostru, eu cred ca nici nu vor sa fie. Odata instalati, cererile lor vor evolua iar noi vom regreta, sunt o natie de oameni duri, rautaciosi. Cu regret pentru copiii lor, spun inca o data, Nu.
Categoric, curat cu sufletul şi gândul e cel care scrie aşa ceva. Nu scriam mai sus că unii sunt şi uşor inculţi? Un neam cu suflet şi gând frumoase nu poate gândi astfel, nu poate vorbi astfel, nu poate simţi astfel... Sunt o naţie de oameni duri, răutăcioşi... Sunt aproape sigură că ştie asta numai din ce-a văzut la TV, a citit prin ziare şi pe net (mai ales in aceste zile); in viaţa ei, această persoană, nu cred să fi văzut de aproape un arab, un sirian, un iranian - dacă ar vedea unul şi nu i-ar zice nimeni că-i străin ar putea crede că e de prin Bucureşti, de pe la Dunăre sau din altă zonă unde românii sunt mai tuciurii deşi sunt români sadea.

Argumentul suprem şi ruşinos din partea cuiva care se considera evoluat: Fără ţigani că sunt foarte periculoşi şi perverşi.

După aceste comentarii (scrise cu litere italice) culese de pe diverse pagini prea multe nu sunt de comentat, dar va veni ziua in care cei care au scris astfel de cuvinte (ce am amintit aici e o mostră modestă) se vor bate cu pumnul in piept că ei au fost printre cei care au susţinut primirea refugiaţilor/emigranţilor. Aşa s-a întâmplat şi după evenimentele din decembrie 1989: mulţi eroi s-au arătat, povestind ce le-au povestit cei care chiar au luat parte la acţiune şi, uneori, povestind ”vitejia” lor chiar celor care le-au povestit un eveniment sau altul!!!

Şi atunci, in decembrie '89, urlau unii despre terorişti (istoria se repetă, dar puţini învaţă din ea) şi toţi se uitau după terorişti, dar nimeni nu a văzut unul, dar de bătut, unii, au mai bătut pe câte unul care a avut ghinionul să treacă pe lângă vreun idiot speriat sau doar agitator de profesie care a strigat: ”teroristul!” Şi turma s-a repezit asupra unui turist nevinovat - aşa cum s-a constatat ulterior şi nimeni nu a fost pedepsit pentru că l-au băgat pe om in spital; motivul indulgenţei: situaţie excepţională, încărcată de temeri.

De o turmă de bivoli sălbatici reuşesti să te mai aperi, dar de o mulţime de oameni neinformaţi, speriaţi şi care nu gândesc singuri ai şanse să scapi doar dacă se întâmplă o minune!

2015-03-01

Preocupari de 1 martie

Ne-am trezit in trilurile vesele ale nu stiu caror pasari. Se salutau de buna dimineata, se intrebau cum le e viata, asteptau ca vecinii lor oameni sa se trezeasca, sa aeriseasca si sa le hraneasca.

Am sarit peste masa de dimineata – unul dintre sporturile mele preferate si nesanatoase – am dat noaptea jos de pe mine, mi-am savurat cafeaua, mi-am prins martisor in piept, am plimbarit un catelus, am facebookit putin, am kundalinit alt putin, am facut cateva vizite prin casele din virtual ale unor prieteni, privind zambind si spre soarele real care-mi zambea la fereastra.

Ma napadeau amintiri din alti ani, ascultam glasurile celor care treceau spre numai ei stiu unde, portiere trantite, glasuri cristaline de copii, glasuri pitigaiate de precupete care se-ntrebau ce mai face nu stiu cine si, peste toate, glasul unui om beat, nefericit, care se odihnise langa absurda bara unde-si mai bat unii covoarele, inghesuita intr-un colt de parcare, langa gardul curtii unei societati comerciale. S-a ridicat omu’, copacel-copacel, cu sacosa galbena de nailon intr-o mana, incercand sa-si imbrace haina cu cealalta mana, si in timp ce-ncerca sa se imbrace striga catre ferestrele blocului: Ce bă, voi sunteti români?! Stati intre betoane! Sa muriti, ca va aprind lumanare! Ca frati-miu si maica-mea, intre betoane sa stati, ca nu va mai saturati! Sa va ia dracu’ in betoane! Pe masura ce vorbea se si dezechilibra, de parca nu putea merge si vorbi in acelasi timp. Apoi s-a lasat linistea. Omul si-a gasit culcus intr-un rond cu iarba dar acum plin cu frunze uscate, de asta toamna. A dormit putin, cu capul pe punga si cand s-a trezit a luat-o de la capat, referindu-se la o mama si la un frate, apoi l-a luat iar dorul de cei care locuim intre betoane: Ce, mă, n-ai curaj sa sari, ca mori! De ce n-ai curaj? Hai, sari, ca-ti aprind lumanarea! Ca daca sari mori! Va sparg pe toti, băi, românilor! Pe toti! Si-a tinut-o tot asa vreo cinci minute. Apoi a plecat spre undeva, de unde, probabil, va reveni… Sarmanul om… Cine stie ce copilarie o fi avut, ce viata duce…

Pe la ora 15 era liniste ca-n campie; nici vantul nu misca, nici pasarile nu aveau ce-si spune, nici oamenii nu palavrageau, nici frigiderele din magazin nu se auzeau, nici alarme de masini, nici portiere trantite. O liniste perfecta! Mai apoi, a cantat un gugustiuc si alte pasari pareau ca ii raspund, dar scurt, ca si cum i-ar fi zis: stai, măi, cuminte. Am oprit muzica pentru a asculta linistea. Soarele inca zambea!

Am plecat spre centrul orasului si fiecare motocicleta in viteza imi zdruncina amintirile din anii tineretii. Mi-e dor sa mai incalec motocicleta dar… are directia defecta si… cam atat.
Am stat la masa pe o terasa – destul de rece, dar placut – si, intre nouazeci si noua de vorbe, am observat la alte mese cum multi butoneaza pe telefoane, neatenti la comesenii care aveau (probabil) titulatura de prieteni.
O camera in dezordine
N-am avut azi chef nici sa stau, nici sa merg, nici sa râd, nici sa plang, nici sa fac, nici sa nu fac… Mi-au spus c-a dat peste mine astenia de primavara! Nu, n-a dat! Nu-s meteo sensibila. Stiu eu bine ce-a dat peste mine dar nu le spun si celorlalti. Preocuparea principala in aceasta zi de duminica a fost sa… ma gandesc cum sa nu fac ceea ce trebuie facut. Nu mi-a venit nicio idee! :)

De maine reincepe vacarmul, cand, la unele ore, nici gandurile nu mi le mai aud. Dar azi, in liniste, ma pregatesc sufleteste pentru ce mi-o mai pregati viitorul. Cica trecutul e prezent, prezentul e viitor. Da, la modul general, asa o fi dar, zi cu zi… multe sunt de facut, si nu stii azi ce-o sa faci maine, desi planuri ai, destule!

Una peste alta, ziua a trecut cu bine! Animatia din timpul serii m-a readus la realitate. Imi place animatia, chiar daca la un moment dat vreau liniste! Azi au fost cateva ore de liniste perfecta!

Tocmai au trecut cativa pustani râzând in linistea noptii. Unul dintre ei zice: Mamei tale i-am dat martisor?! Ce zăpăciţi frumosi sunt! :))