Program de convergență

A converge înseamnă a se îndrepta spre același punct, în aceeași direcție; la figurat e a tinde spre același scop (scrie în dicționar).

Există și o teorie a convergenței care preconizează evoluția celor două sisteme social-economice și politice, socialismul și capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluția socială.

Programul de convergență pe care fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să îl prezinte Comisiei până la finalul lunii aprilie în fiecare an se referă la un plan bugetar pe trei ani (pentru statele din afara zonei euro – cum e România, care nu are ca monedă euro).

Programele de acest gen detaliază politicile pe care guvernele naționale intenționează să le aplice pentru a stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă, dar și pentru a preveni sau corecta eventuale dezechilibre. În aceste programe trebuie detaliate planurile concrete de implementare a recomandărilor specifice formulate de Uniunea Europeană și a normelor fiscal-bugetare generale.

Prin „recomandări specifice” se înțelege consilierea personalizată pentru fiecare stat membru cu privire la modalitățile prin care ar putea fi stimulate crearea de locuri de muncă, investițiile și creșterea economică, menținând în același timp finanțe publice solide. Prin aceste recomandări sunt oferite orientări cu privire la ceea ce se poate realiza în mod realist în următoarele 12-18 luni pentru o creștere economică mai durabilă, mai puternică (și alte de-astea spumoase).

Din programul de convergență 2022-2025 (România, mai 2022)

- documentul (online, pdf) are 71 de pagini și e multă „vorbărie” – ce va deveni fapt și ce nu vom afla mai încolo.

Poate mi se pare doar mie, dar convegența-mi pare a fi că România trage „hăis” și Europa trage „cea”.

România face obiectul Procedurii de deficit excesiv (PDE) de la începutul anului 2020; până cel mai târziu în anul 2024 trebuie să pună capăt acestei situații.

Deficitul public general este considerat excesiv dacă depășește valoarea de referință de 3% din produsul intern brut (PIB) la prețurile pieței.

Prin deficit se înțelege pagubă, lipsă. Sub aspect economic, prin deficit se înțelege suma cu care cheltuielile (plățile) depășesc veniturile (încasările).

Măsuri pentru reducerea deficitului

• Prioritate pentru reducerea cheltuielilor publice

În categoria cheltuielilor bugetare se regăsesc: cheltuieli pentru învățământ, sănătate, cultură, culte, activitate sportivă și tineret, securitate socială, pentru ajutorul de șomaj, pentru asistența socială, pentru asigurări sociale, pentru obiective economice și protecția mediului, pentru cercetare, pentru ordine publică, siguranță națională și apărare.

Vor reduce cheltuielile pentru siguranța națională și apărare? În mod sigur, nu – abia ce le-au crescut.

Cu învățământul suntem lămuriți de mulți ani, cheltuielile sunt reduse: în art. 8 din legea învățământului, 2011 (actualizată), scrie că pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Și an de an se „bagă” o lege prin care se derogă de la aceste dispoziții pentru că – evident! - nu sunt bani.

Conform legii, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației la care se mai adaugă nu știu ce. I se pare cuiva că se întâmplă asta?! Poate în cazul pensiilor speciale.

Cheltuielile cu activitatea sportivă și tineret sunt reduse de prin 1990, probabil: între altele, cele mai multe tabere pentru elevi, care au existat în țară, sunt ruine sau aproape ruine (e scump pământul de sub ele, în schimb).

Cum mai reduc administratorii Ro cheltuielile publice:

1. organizează un recensământ foarte scump: registre, autorecenzare și „din ușă în ușă”, când alte state au ales recensământul pe bază de registre administrative reducând la jumătate (cel puțin) cheltuielile cu recensământul;
2. angajează vreo două mii de funcționari publici (îi numesc astfel pe toți angajații care sunt plătiți din bani de la bugetul statului și bugetele locale) deoarece nu au personal suficient pentru „noile cerințe” ale U.E.: digitalizare, absorbție ajutoare financiare și altele de gen;
3. măresc (cel puțin la nivel declarativ) salariile anumitor categorii de bugetari – cu 15% pentru unii, 25% pentru alții și cu 50% altă grupă (criteriile nu le-am reținut și nici instituțiile statului unde vor fi făcute aceste majorări).

• Reducerea subvențiilor

Un ministru se gândea la reintroducerea gratuității (subvenționării, altfel spus) călătoriilor cu trenul în cazul studenților – cei care ar plăti nu vor mai avea loc în trenuri și, uite așa, se diminuează și banii care ar intra la bugetul statului.

La Comisia Europeană este înregistrată o inițiativa cetățenească privind eliminarea subvențiilor pentru creșterea animalelor și includerea alternativelor „etice și ecologice”, cum ar fi agricultura celulară și proteinele vegetale – introducerea unor stimulente pentru producția și vânzarea de produse agricole pe bază de plante și de produse provenite din agricultura celulară (= „carne cultivată”, „carne curată”, "carne cultivată în laborator” = creșterea celulelor musculare în rezervoare pentru a produce carne curată; pentru lapte înseamnă fabricarea proteinelor din lapte într-un organism cum ar fi drojdia, de exemplu).

În loc de vite pe pășune în Ro ar fi soia, care e considerată „cultură cheie” ca una dintre alternativele la consumul de carne. Ar mai fi insectele, despre care se tot dau „știri” la TV și nu numai sau carnea realizată la... imprimantă 3D.

• Mărirea bazei de impozitare – pe sistemul „cât mai puțin de la cât mai mulți”

Idei ale administratorilor statului:

1. majorarea impozitului pe proprietate, din 2023;
2. impozit redus (din anul 2023) pentru câștigurile din investiții la bursă, pentru investitorii individuali (lege promulgată anul acesta);
3. introducerea „taxei de solidaritate” – a fost vehiculată, din nou, și respinsă, din nou, deocamdată.

• Accent pe impozitele indirecte

Impozitul indirect este „o sumă” cuprinsă în prețul bunurilor și serviciilor sub formă și denumiri diferite: taxa pe valoarea adăugată, taxe vamale, taxe de timbru și timbru judiciar, taxe consulare, impozitul pe spectacole, accize s.a.. Cumpărătorii / beneficiarii de servicii suportă aceste impozite indirecte, agenții economici le încasează și plătesc / virează la bugetul statului. Introducerea sau creșterea impozitelor indirecte duce la accentuarea inflației – în aprilie 2022 rata inflației în România era de 13,8% (enormă!).

Politicienii vor să crească taxele (nu doar pe cele indirecte) și tot speră să mai introducă, după cum se observă.

Pe scurt: inflația reduce valoarea monedei în timp = scade puterea de cumpărare. Inflația se manifestă atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor, nu doar la unele bunuri și servicii specifice.

Ce idei mai au administratorii României pentru o economie... robustă

1. au anunțat creșterea salariului minim începând cu anul viitor (ceea ce este un lucru bun, în general) – întreprinderile mici și mijlocii, „lovite” rău în anii 2020 (mai ales), 2021 și 2022 (având în vedere și inflația) vor fi nevoite (cele mai multe) să reducă schema de personal; angajații vor apela la indemnizația de șomaj, pentru un timp mai lung sau mai scurt, apoi... unii vor reuși să se angajeze (cei tineri, în special) iar alții vor solicita diferite forme de ajutor social (dacă nu au vârsta potrivită pentru una dintre „formele” de pensionare). Persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale etc, au avut de suferit la fel de mult.
2. oamenilor cu venituri mici le acordă bonuri în valoare de cca. 250 de lei la fiecare două luni până la finalul acestui an (începând din iunie, iulie) – oamenii cu venituri mici au cheltuieli doar din două în două luni. Sigur, e mai mult decât nimic, dar prea arată a praf în ochi, mai ales că din 2023 cei săraci vor fi și mai săraci, cu sau fără „voucherele” primite în 2022.
3. elevii care provin din familii cu venituri mici vor primi bonuri valorice de cca. 150 lei lunar până la finalul acestui an (nu și în lunile când sunt în vacanță) – e o propunere (n-am găsit informația că va fi așa).

Administratorii României abordează o mare parte din provocările de lungă durată prin implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (= se bazează pe „bani europeni” în cea mai mare parte). Nu e un lucru rău, dacă ar obține fondurile și le-ar cheltui acolo unde e necesar (multe „fonduri europene” nerambursabile a pierdut Ro din diferite cauze).

România beneficiază, prin PNRR, de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro, din care 14,24 miliarde de euro sunt finanțări nerambursabile, iar 14,94 miliarde de euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut.

Foarte multe dintre măsurile propuse / implementate de politicienii români sunt populiste; dacă (și cu parcă!) ar renunța la astfel de „cârpeli” poate că ar fi posibil să fie și în România oamenii liniștiți, să nu simtă veșnic sabia lui Damocles deasupra capului. Dar! Oamenii independenți financiar de stat nu pot fi „masă de manevră” la alegerile electorale (în special).

De intenții bune avem podul plin. Ceva fapte ar schimba percepția despre politicieni și despre angajații (la vârf) din instituțiile publice, agenții de stat etc.. din România. 

Ar fi fain dacă s-ar merge pe principiul trăiește tu, dar lasă și pe altul să trăiască (de la Mihai Eminescu citire).

surse

Programul de convergență:

https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/pc_-romania_2022_ro.pdf.pdf

Fără subvenții APIA:

https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/fermieri-romani-ue-discuta-despre-eliminarea-subventiilor-cresterea-animalelor-romania-capacitatea-deveni-lider-european-cultura-soia-1_626e8c055163ec4271eef118/index.html

Agricultura celulară:

https://www.agrimedia.ro/articole/o-noua-ramura-in-industria-agroalimentara-agricultura-celulara

Obiective ONU de atins până în 2030

Când citesc „agendele” politicienilor români, agende comune cu ale UE și/sau NATO, ONU și alte sigle, programele de guvernare ale diverselor partide am senzația că citesc bancuri: râd. Acum, de când cu Agenda 2030 ONU (intervalul 2015-2030) am descoperit 17 poante hazlii (obiective de dezvoltare durabilă - ODD). Poate că m-am tâmpit de tot, dar nu pare aroganță maximă ce zic ei acolo?! Sau, au în minte vreun plan ‘"deosebit” prin care vor reuși?! Adevărul este că reducând numărul de oameni au ceva șanse să reușească, dar nu cred că în 2030. Sau...? Ups.

Oamenii care au „gândit” cele 17 obiective chiar sunt foarte bine plăți pentru așa ceva? 

Pe un site e o poză cu niște oameni bogați și foarte bogați care par că țopăie cu ocazia lansării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, eveniment care a avut loc în 10 decembrie 2018 (p. 5 la adresa de mai jos)

http://dezvoltaredurabila.gov.ro/files/public/10000001/Strategia-nationala-pentru-dezvoltarea-durabila-a-Romaniei-2030_002.pdf

Enumerarea celor 17 obiective (sunt scrise cu albastru) pe care și România s-a angajat că... va ținti spre ele:

1. Fără sărăcie. Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context, dat fiind faptul că, la nivel global, 1 miliard de persoane continuă să trăiască la limita subzistenței, cu mai puțin de 1.25 dolari/zi.

OBS. Și dacă tot se întâmplă așa, ce s-au gândit „inteligenții” lumii?! Să sterilizeze ceva populație prin unele zone – ar rezulta mai puțini oameni care trăiesc sub limita subzistenței (în timp ce se dau de ceasul disperării să încurajeze înmulțirea în alte zone); s-au gândit să radă pădurile pe suprafețe cât mai mari – să nu mai găsească săracii nici ce le mai oferă pădurea; s-au gândit să polueze și apele de unde mai prind unii ceva pești și tot așa. S-au mai gândit să încurajeze vânătoarea de plăcere și să pedepsească localnicul sărac care ar îndrăzni să ia gâtul unui mistreț, de exemplu. Flămândul va muri de foame și, pe cale de consecință, încet-încet, nu vor mai exista muritori de foame. E! S-au luat măsuri?! S-au luat: eradicarea foametei prin eradicarea flămânzilor.  Ar rezolva obiectivul 2.

De observat că nu au indicat metoda prin care se gândesc să rezolve problema sărăciei în lume. Niciodată nu vin și cu soluții, doar cu „trebuie să”. Cei puțini și bogați ordonă „sari!” iar cei mulți întreabă „cât de sus?”

2. Foamete „zero”. Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile. În prezent, 795 milioane de oameni suferă din pricina foametei iar specialiștii în politicile de dezvoltare susțin că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până în 2050 numărul acestora va ajunge la 2 miliarde.

OBS. Am sentimentul că acest obiectiv e un citat dintr-un basm! Îmbunătățirea nutriției?! Atunci de ce „codex alimentarius”, să știm câte chimicale e ok să avem în mâncare, câte vitamine adăugate în napolitane sau ciocolată?! Sare cu iod, obligatoriu? Să înțeleg că e un nivel prea mare de iod radioactiv în aer și trebuie să băgăm în noi iodură (iodat) de potasiu?! Aditivi în făină, să se păstreze mai mult timp, să iasă din ea cozonaci pufoși?! Dacă asta înțeleg ei prin „securitate alimentară", mulțumesc, nu!

În statele „dezvoltate” se aruncă – zilnic! - tone de alimente. Hm. Când se strigă după „măsuri urgente” de luat s-or gândi la vreo pastilă care să țină de foame?! Un tratament gen „câte o pastilă dimineața, la prânz și seara”? Pe ambalajul acestor „alimente” ar scrie ceva de gen: „acestea nu sunt medicamente, nu sunt suplimente alimentare, sunt hrana cea de toate zilele; înghițiți conform prospectului; dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă producătorului, ospătarului sau bucătarului”.

De fapt, acest obiectiv ar fi putut foarte bine să nu fie fabulat pentru că există obiectivul unu: „eradicarea sărăciei”. Doar nu și-or fi imaginat că cei mai mulți oameni care nu sunt săraci s-ar înfometa de plăcere.

3. Sănătate și bunăstare. Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă. Acest obiectiv se concentrează pe creșterea speranței de viață, reducerea mortalității infantile și a maladiilor grave (precum HIV/SIDA, malarie, TBC, poliomielită etc.), în special în statele în curs de dezvoltare.

OBS. Cine nu vrea să-și protejeze sănătatea și să-și prelungească viața va fi obligat s-o facă? La ce pensie au cei mai mulți vârstnici din Ro doar de bunăstare discută, și despre protejarea sănătății! Nu știu ce să mai facă de atât bunăstare! Nu se pot hotărî dacă să meargă la tratament într-o stațiune (cum, care stațiune?) sau să viziteze Luvru. N-au niciun stres zilnic, găsesc înțelegere pe oriunde merg, de la medic la adolescent... sigur ca da! „Mă doare capul, doamnă doctor”. „Ce vrei, mamaie, la vârsta dumitale?” Empatie, nu glumă! Și bunăstare!

Creșterea speranței de viață! Speranța moare ultima...

4. Educație de calitate. Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți. În prezent, 103 milioane de tineri din lumea întreagă nu au acces la educație primară sau sunt analfabeți. Dintre aceștia, procentul cel mai semnificativ (60%) îl reprezintă tinerele femei sau fetele.

OBS. În statele în care, prin lege, tinerelor le este interzis la școală va fi instaurată cu forța „egalitatea de șanse” sau... îi vor convinge pe decidenți?

În Ro nu sunt în stare să asigure transportul pentru elevi, nici WC în incinta clădirii școli, nici manuale fără greșeli; nici măcar căldură în sălile de curs când e frig afară! Și Ro s-a angajat să fie partener în Agenda 2030!

„Învățare de-a lungul vieții pentru toți” pare să funcționeze în Ro, dar în ideea „dezvoltare profesională”... obligatorie. Profesioniștii din unele domenii sunt obligați să participe la  „cursuri de formare profesională continuă”, să fie la curent cu noutățile – de parcă nu ar face-o fără să fie obligați să dea bani unora care (în unele cazuri) știu mai puțin decât vor uita ei vreodată.

În Ro, unii n-au bani de pâine în fiecare zi, nu-și pot trimite copiii la școală și administratorii statului s-au gândit să-i amendeze pentru asta.

Numai mie mi se pare că se aud curcile râzând?

5. Egalitate de gen. Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor. La nivel global, doar în 46 de state femeile dețin mai mult de 30% din mandatele parlamentelor naționale.

OBS. Cred că sexul (sau non-sexul sau cum or mai fi; genul, na!) contează mai puțin – ar trebui să se pună accent pe caracterul omului, mai puțin pe sex (pe gen!). Avem o experiență neplăcută în Ro - nu doar cu bărbații politicieni, ci și cu femeile. Politicienii, practic, sunt genul politician și atât. Apoi, trebuie „împuternicite” femeile numai pentru „viața de parlamentar”? Să câștige încrederea cetățenilor! Altfel... oricine poate numi o tipă în orice funcție: dansatoare director de spital, manechin director la „dezvoltare durabilă”... Mare lucru! Dacă se gândesc doar la număr... nașpa. Apoi, de ce ar fi imposibil ca femeile să nu-și dorească, în număr mare, să dețină mandate în politică?! Ar trebui obligate sau... convinse, de la constrângere?

6. Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității și managementului durabil al apei și sanitație pentru toți. 40% din populația lumii suferă din pricina lipsei apei iar aproximativ 1 miliard de oameni nu au acces la toalete proprii.

OBS. Cum îi vor convinge pe cei cu exploatările de aur și alte metale necesare „tehnologiilor de vârf” să nu mai sape după ele chiar cu riscul distrugerii pânzei freatice?! Desalinizarea oceanelor e o nebunie – afirmă unii cercetători - iar alții zic că-i super! Fauna marină nu e întrebată. Logica ce ne-o zice, având în vedere că în apă sărată nu pot trăi vietățile de apă dulce (și invers)?

Pe cei care extrag gaz și alte cele de prin mări și oceane îi vor convinge să n-o mai facă?

Sanitație e un termen care înseamnă „ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului”.

7. Energie curată și la prețuri accesibile. Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern. 3 milioane (?!) de oameni la nivel global utilizează încă sursele tradiționale de energie, bazate în principal pe cărbune și gaze naturale.

OBS. Asta, în Ro, azi se potrivește mănușă! Hm! Poate ăsta-i scopul schemei cu scumpirile infinite: să plantăm eoliene sau să ne încălzim suflând în palme, să consumăm hrană care nu necesită procesare. Ieftin, curat, sănătos. Da, da, și marmota învelea ciocolată în staniol. Ups! Poate că ar trebui să mărească suprafețele de pășunat, totuși, în caz că...

(Nu știu de unde au scos, cei de la euractiv.ro, cifra de 3 milioane la nivel global - sunt mai mulți doar în Ro! Am găsit în alte surse cifra de 2,6 miliarde de oameni - ceea ce mi se pare mai corect, deși tot nu pot verifica).

Energie ieftină, curată, care nu afectează mediul; cum nu? 

8. Muncă decentă și creștere economică. Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor și durabile, a ocupării depline și productive a forței de muncă și a unei munci decente pentru toți. 

OBS. Muncă decentă, creștere economică... ! În Ro se aude cum crește economia! Bubuie! Ocuparea forței de muncă e deplină și productivă – pocnesc instituțiile statului (mai ales cele centrale) de forță de muncă! In 2020, presul de stat din Ro zicea că nu-i pasă că se închid afaceri, că lui îi pasă de oameni! O fi aflat, până azi, că în "spatele" afacerilor sunt oameni?! Și mulți dintre acei oameni de care-i pasă lui au cam rămas fără sursă de venit?

9. Industrie, inovație, infrastructură – construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației. De exemplu, 1.5 miliarde de oameni la nivel global nu au acces la servicii de telefonie sigure.

Unii oameni n-au acces la servicii de telefonie sigure! Ce-or înțelege prin „servicii telefonice sigure”?

Atâția oameni cu diplome de „doctor” în te miri ce – măcar unul să vină c-o inovație, c-o invenție! Că doar n-o inova nea Gică, în curtea lui! Orice ar face, nu e bun, ‘că nea Gică n-are studii, diplome și... pile. Sau... dacă inventează ceva, și scapă ceva-ul de sub controlul statului, și nu mai pot sifona bani ordonatorii de credite? Eh?! Nu-i frumos! Atâtea brevete de invenție sunt înregistrate! Hai, încurajează, statule român, inovațiile!

Industrializare durabilă! Mvai! Și dacă vor face asta, vor mai putea vinde certificate pentru carbon în valoare de milioane de euro anual? Eh?!

10. Inegalități reduse. Reducerea inegalităților în interiorul țarilor și de la o țară la alta. În țările în curs de dezvoltare, între 1990 și 2010, inegalitățile salariale au crescut cu 11%.

OBS. Cu egalizarea e simplu în Ro: defrișează dealul, dealul o ia la vale și gata: e la același nivel cu o câmpie. Ah! Ce toantă sunt! E vorba de salarii. Hm. Mai greu aici. Să crească salariile tuturor la nivelul celui încasat de șefii de prin instituțiile statului (cum ar fi boss-ul de la ANRE)? E o idee!

11. Orașe și comunități durabile. Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile. Până în 2050, peste 66% din populația globului va locui în centre urbane, în special în regiuni din Africa și Asia.

OBS. Altfel spus, orașele vor deveni metropole, se vor lăți pe terenuri agricole, păduri s.a.m.d. sau se vor înălța spre cer turnuri din beton și oțel, împiedicând lumina soarelui să atingă solul. Se vor construi mega-sedii pentru instituții eficiente (v obiectivul 15) – funcționarii de stat vor fi și mai mulți, și mai mulți, tot mai mulți în „era digitalizării”. Cum altfel?! Sunt multe taste pe tastatură și fiecare tastă trebuie să aibă funcționarul ei, care s-o apese.

12. Consum și producție responsabile. Asigurarea unor tipare de consum și producție durabile. Anual, 120 de miliarde de dolari ar putea fi economisite doar dacă populația globului ar utiliza doar becuri economice.

OBS. Cum de nu ne-am gândit?! Am putea spăla rufele în copaie (dar nu la râu; acolo se spală mașinile), am putea merge cu bicicleta la muncă, vreo 30 km, fie iarnă fie vară... să nu-i mai încurcăm pe ăia cu bolizii. Nu s-ar economisi ceva resurse dacă nu s-ar mai fabrica bolizii pe patru roți?! Zic și io. Ah! Și să se interzică toate cursele de Formula Unu. Să interzică fabricarea becurilor neeconomice. Nu le dă mâna, nu?! Normal! Aruncă pisica moartă în curtea cetățenilor. Ca și cu țigările: îngrădiri peste îngrădiri, că dăunează grav sănătății, dar nu interzic fabricarea... Prea mulți bani la bugetele de stat din zona aia, mai ales din accize. Dacă toți fumătorii din Ro, de exemplu, ar renunța la fumat e posibil ca finanțele statului să se prăbușească total - ar dăuna grav și nefumătorilor chestia asta. Dacă s-ar lăsa toți și de băut... Multe fabrici/industrii închise, mulți oameni șomeri – ar da peste cap obiectivele de la punctele 1 și 2.

13. Acțiune climatică. Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor. Începând cu 1990, emisiile de CO2 au crescut cu aproximativ 50%.

OBS. În Ro e perfect! Zilnic se iau măsuri! Se măsoară indicele de poluare! Se constată că e mare și mergem mai departe, mai tăiem câteva hectare de pădure. Poate zice cineva că nu s-au luat măsuri?!

Exercițiile militare, diversele teste în aer, apă, pe sol și subsol sunt măsuri eficiente. La fel de eficiente sunt și măsurile luate prin lansarea a zeci de mii de sateliți comerciali (și nu numai) în atmosferă. Și noi suntem „încurajați” să mergem cu bicicleta sau trotineta electrică pentru ca ei să-și păstreze profiturile grase.

14. Viața acvatică. Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă. Oceanele lumii reprezintă 97% din apele lumii și absorb cca. 30% din emisiile de CO2, preîntâmpinând astfel efectele dezastruoase ale încălzirii globale.

OBS. 97% din apele lumii?! Super! Au ce să desalinizeze! Au unde să-și deverseze rahaturile de pe navele de război, au unde să se dea cu iahturile... electrice și cu bărcile de viteză, tot electrice, evident!

Cum îi vor convinge să renunțe, pe cei care caută și/sau extrag petrol și gaze de pe te miri unde, cu fel și fel de metode care nu poluează deloc?! Cum?! Zice cineva că industria în cauza poluează! Oh.

15. Viața terestră. Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate iar 22% sunt pe cale de dispariție.

OBS. Se protejează, cum nu?! Le arăți celor cu atribuții în domeniu cauza poluării aerului, apelor etc., iar ei îți spun că... au terminat programul (uită că ar putea interveni a doua zi, dacă azi tocmai i-ai deranjat din somnul de frumusețe?!) De promovat, promovează multe, că nu-i doare gura să zică și nici mâna să scrie. „Vor face”, „s-au gândit”, „se gândesc”, „își propun”, „vor propune” și tot așa, până la plictiseală.

Repararea degradării solului! Simplu, mai ales în urma scotocirii după uraniu, când rezultă și radon, un gaz pe care-l poți „transporta” în multe feluri cam unde vrei.

Taie pădurile, sălbăticiunile năvălesc – flămânde - peste oameni, împușcă sălbăticiunile – chestiune rezolvată.

Scapă și de păsăretul nedorit de prin orașe, păstrând biodiversitatea, desigur: le ucid puii sau le otrăvesc (mă refer la România, nu știu cum e prin alte state care se consideră civilizate).

16. Pace, justiție și instituții eficiente. Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. 1.26 bilioane de dolari reprezintă pierderile statelor subdezvoltate cauzate de corupției, mită, furturi sau evaziune fiscală.

OBS. Pace! No! M-am înecat cu aer, gândindu-mă la pacea, justiția și instituțiile eficiente din Ucraina, Etiopia, Tunisia și alte state „democratice”. Rămân în ograda mea: va avea Ro instituții eficiente când... voi fi eu șef de stat! In 2020 au fost mai multe preș-uri de stat care făceau spume afirmând la TV că "suntem în război!" Iată că suntem, dar nu cum visau ei - lor le e bine, cam orice ar fi; nu-i doare să dea din gură și să îndemne oamenii să moară pentru... Pentru ce?! Pentru ca unii să devină și mai bogați?! 

17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor. Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă. Doar în anul 2014, asistența pentru dezvoltare, la nivel global a ajuns la suma record de 135.2 miliarde de dolari.

OBS. Și Ro a revitalizat parteneriatele! A cumpărat o mulțime de armament, în urma sfaturilor asistenților de dezvoltare, a vândut certificate de carbon, și-a distrus industria, trage tare să-și distrugă și agricultura, și pădurile... Cum, nu?! Ro revitalizează parteneriatul global! A zis cineva că zahărul e aliment nesănătos? Gata! Ro a reacționat: a închis fabricile de zahăr! Nu mai produce, doar consumă, din import. Exportul poluează, administratorii statului vor ca Ro să fie bio! La ce preț au gazul și energia electrică – și, pe cale de consecință, toate produsele – Ro va deveni mai mult decât bio 100%, va deveni primitivă 100%! Va fi cel mai mare muzeu natural al civilizațiilor dispărute din alte părți ale Europei.

*

Sună foarte frumos obiectivele! Idei nobile! Cum se zice printre „motivaționiști”? Fixează-ți o țintă cât mai sus și străduiește-te s-o atingi?! Hm. N-ar trebui și ceva realism?

Oamenii care spun astfel de basme sunt foarte bine plătiți. Și sunt guri rele care afirmă că din scrierea de basme nu se prea câștigă. Aceste obiective par a fi citate dintr-un basm. Autorii basmului au un tic verbal: „durabil” – sau o fi vreo obsesie?!

Îmi plac basmele, dar nu cred în ele – n-am crezut niciodată.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Excluderea unui stat din Uniunea Europeană

Excluderea unui stat din Uniunea Europeană nu este posibilă deoarece tratatele constitutive ale Uniunii, legislaţia primară, legislaţia secundară (regulamente, directive, decizii, recomandări, avize etc.) nu cuprind prevederi concrete cu privire la excluderea unui stat membru din Uniunea Europeană sau din Uniunea Economică și Monetară.

Excluderea ar fi o sancţiune care ar atinge grav drepturile şi libertăţile cetăţenilor din statul membru exclus şi ar fi o măsură nedreaptă deoarece ar însemna ca cetăţenii să suporte consecinţele eşecului unor autorităţi naţionale reprezentate de oameni incompetenţi sau animaţi de interese proprii sau de grup.

Scenariul excluderii unor state despre care se consideră că nu au reuşit să ţină pasul cu obligaţiile ce le revin in calitate de membri ai Uniunii este avansat tot mai frecvent, dar o soluţie acceptabilă de soluţionare e greu de găsit.

Chiar dacă excluderea nu este o sancţiune, există măsuri care pot fi aplicate. Una dintre aceste sancţiuni, precizată in Tratatul Uniunii Europene, se referă la suspendarea unor drepturi ale statului care încalcă grav şi repetat valorile prevăzute in Tratat: Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,  statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

Poate fi suspendat inclusiv dreptul la vot in Consiliul European (acest organism reuneşte şefii de stat sau de guvern din ţările membre in Uniunea Europeană). Măsura aplicată statelor care refuză să îşi îndeplinească obligaţiile se referă la procedura de infringement care poate conduce la sancţiuni financiare - sumele de bani care ar urma să fie plătite zilnic sunt din banii adunaţi la bugetul de stat, nu din banii personali ai politicienilor care iau hotărâri greşite.

In cazul unui stat membru care îşi încalcă in mod continuu şi voit obligaţiile şi nici una dintre sancţiunile posibile azi nu are efectul scontat - de a obliga statul in cauză să îşi respecte obligaţiile – pare că singura opţiune legală (conform Tratatelor Uniunii) este negocierea cu statul recalcitrant, negociere in urma căreia să se decidă retragerea voluntară. Îmi e destul de greu să nu mă gândesc că politicienii care conduc azi România fac tot ce pot pentru a ajunge la o astfel de negociere nedorită de majoritatea cetăţenilor români.

Informaţii pe larg in articolul semnat de av. Andreea Miheş:

https://www.juridice.ro/201796/retragerea-voluntara-si-excluderea-din-uniunea-europeana-si-din-uniunea-economica-si-monetara.html

Ce este procedura de infringement

In traducere liberă "infringement" înseamnă “încălcare de jurământ”. Statele considerate eligibile pentru a intra in aşa-numita Uniune Europeană semnează unele tratate prin care îşi iau angajamentul (jură) să respecte obligaţiile pe care şi le asumă semnând. Între aceste obligaţii se numără conformarea legislaţiei naţionale la cerinţele normelor comunitare (legislaţia internă trebuie să fie in concordanţă cu cerinţele Uniunii) şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative comunitare (statele membre au obligaţia să asigure aplicarea dispoziţiilor comunitare).

Comisia Europeană are in atribuţii să asigure aplicarea obligaţiilor de statele care au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană, să asigure măsurile adoptate de instituţii in acest scop şi să supravegheze aplicarea dreptului Uniunii Europene, să se asigure că statele nu încalcă legislaţia europeană (sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - C.J.U.E.).

Atunci când un stat nu îşi îndeplineşte obligaţiile comunitare Comisia declanşează procedura de infringement împotriva acestuia.

Procedura de infringement are mai multe etape. In prima etapă Comisia trimite statului in cauză o “scrisoare de punere in întârziere” (îi atrage atenţia că a întârziat cu implementarea unei dispoziţii, de exemplu); in etapa a doua (“observaţiile statului membru”) statul respectiv are dreptul de a se apară, in sensul că poate face unele observaţii care au ca scop protecţia intereselor sale, dar nu poate invoca vreo prevedere, practică sau circumstanţă existentă in dreptul intern pentru a-şi justifica neconformarea cu legislaţia comunitară; etapa a treia constă in ultima avertizare a Comisiei (“avizul motivat”) înainte de sesizarea C.J.U.E.  (dacă statul in cauză nu trimite observaţii sau acestea sunt nesatisfăcătoare); statul urmează să răspundă la avizul motivat (etapa a patra) - să se conformeze cu avizul Comisiei într-un termen stabilit de Comisie; dacă statul nu face modificările necesare Comisia sesizează Curtea pentru a se începe procedura contencioasă.

Practic, procedura de infringement este un proces care e demarat (urmând etapele amintite mai sus) atunci când juriştii Comisiei Europene constată că un stat membru a încălcat dreptul comunitar, de exemplu - se deschide un proces la CJUE, altfel spus. In cazul in care Curtea soluţionează cauza in favoarea Comisiei statul membru e obligat să se conformeze; dacă nu se conformează Curtea impune statului in cauză plata unei sume forfetare ori a unor penalităţi cu titlu cominatoriu (sume de bani pe care statul e obligat să le plătească, pentru fiecare zi de întârziere) până se conformează hotărârii Curţii.

Procedura de infringement poate fi oprită oricând, dacă va constata Comisia Europeană că la nivel naţional au fost puse in mişcare mecanismele pentru rezolvarea problemei semnalate de autorităţile Uniunii Europene.

Dacă o procedură de infringement este dusă pâna la capăt (procesul la C.J.U.E. durează puţin, procedura durează mult), statul membru in cauză poate primi amenzi de ordinul milioanelor de euro, dar poate şi pierde fonduri europene. Curtea, însă, nu poate exclude un stat din Uniune; deocamdată nu există in normele comunitare in vigoare dispoziţii de această natură.

Altă repercursiune poate fi devalorizarea monedei naţionale când e pornită o procedură de infringement, deoarece pieţele financiare sunt atente la parcursul unui stat membru şi orice abatere de la predictibilitate va fi simţită (in facturi / preţuri) de cetăţenii statului care nu vrea să se conformeze normelor europene. Altfel spus, deciziile politice proaste pot afecta foarte mult cetăţenii.

In momentul in care un stat semnează un tratat de aderare la Uniunea Europeană acesta trebuie să fie conştient că renunţă la suveranitate in domeniile ce cad sub incidenţa tratatelor comunităţii internaţionale. Abandon de suveranitate, altfel spus - o delegare (transfer) de suveranitate de la naţional la comunitar, conform Tratatului de la Maastricht, care se referă la: uniunea monetară şi economică, politica externă şi de securitate comună, cetăţenia europeană, procesul de democratizare, colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice. Acest tratat de aderare a fost semnat de România in aprilie 2005. 

Preşedinţia Consiliului Europei asigurată de România

Ce cred unii…

Unii cetăţeni români sunt convinşi că datorită meritului deosebit al membrilor marcanţi din partidul social democrat România are acum, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului European (1 ian -30 iunie 2019). Cum să faci aceşti oameni să înţeleagă că nu e vorba despre aşa ceva?! Să le dai să citească ce şi cum cu aceasta Uniune Europeană? Le povesteşti, argumentezi, iar ei îţi spun că eşti doar împotriva social democraţilor şi nimic mai mult.

Preşedinţia Consiliului se asigură prin rotaţie la fiecare 6 luni între statele membre ale Uniunii Europene. Altfel spus: dacă la cârma României ar fi fost azi… cimpanzei, guvernul format de aceştia ar fi fost la preşedinţie, pentru că aşa este regula jocului şi niciun politican nu are meritul de a fi adus România in această poziţie de preşedinte al C.U.E..

Statele membre care deţin Preşedinţia lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite “triouri”. Trioul actual este alcătuit din preşedinţiile României, Finlandei şi Croaţiei. Trioul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.

Spre liniştea tuturor, românii prin care se exercită preşedinţia Consiliului nu sunt de capul lor.
Actualizare 29 iunie 2019
La final de mandat, unii lideri europeni au felicitat reprezentanţii României.