Grija liberalelor pentru copii

De curând, femeile liberale – Organizația Femeilor Liberale (OFL), altfel spus – au ajuns la concluzia că sunt în pericol copiii, online, iar părinții nu au pârghii legale să își impună voința asupra activității copiilor, pentru binele acestora din urmă.

Ca să arate că fac și ele ceva, la Școala de vară, la mare (7-9 septembrie a.c.) – femeile din partidul zis Liberal – au ieșit la rampă c-o inițiativă legislativă privind siguranța copiilor în mediul online. Siguranța copiilor în viața de cu zi au rezolvat-o: nu mai sunt copii care abia au ce să mănânce de trei ori pe zi, nu mai sunt copii care merg pe jos la școală, mulți kilometri, indiferent de anotimp, nu mai sunt copii care învață în clădiri care stau să cadă și/sau școli în care nu au sursă de încălzire și/sau WC în incinta clădirii școlii, fiind nevoiți să meargă în fundul curții, și nu au apă curentă. Au rezolvat și problema cadrelor didactice, problema manualelor și toate celelalte probleme care pun în pericol sănătatea, integritatea și, uneori, chiar viața copiilor. Și atunci și-au îndreptat atenția spre mediul online.

Au numit campania Protejăm viitorul! Prin aceasta vor să încurajeze un dialog cu toți factorii de decizie sau grupuri interesate: părinți, profesori, copii, societate civilă, psihologi și medici, firmele din big tech, instituții ale statului sau decidenți politici. Zice, președinta OFL, senatoare:

În felul acesta vrem să le oferim părinților un instrument prin care să aibă ei puterea de a stabili ce au voie și ce nu au voie să facă proprii copii în spațiul online.

Până la această lege părinții nu au puterea de a stabili ce au voie să facă, online sau nu, copii lor?

Constituția României amintește despre Protecția copiilor și tinerilor, despre drepturile lor și ale părinților. Autoritatea părintească este reglementată în codul civil; sintagma autoritate părintească desemnează ansamblul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților pentru protecția copilului, atât în persoana acestuia, cât și în bunurile sale. Se face referire la autoritatea părintească și în Legea 272/2004, privind Drepturile copilului. Mai exista COPPA - Children's Online Privacy Protection Act, adică Legea privind protejarea confidențialității online a copiilor.

E o realitate: copiii pot fi în pericol navigând online. Oare, n-ar fi mai bună educația în acest sens în locul unei noi legi prin care obligi părinții să-și dea acordul expres pentru ca minorii sub vârsta de 16 ani să-și facă un cont/să acceseze diverse platformede socializare? Doar întreb. În plus, la cât de inventivi sunt adolescenții (și nu doar ei), n-ar reuși ei să ocolească filtrele pe care liberalele le vor impuse printr-o nouă lege?! Știu ele, oare, că există, deja, reglementări de gen? Doar întreb.

Apoi: ce înseamnă acordul expres al părinților? Cum ar face ei asta? In proiectul de lege al liberalelor nu scrie decât că amănuntele de gen vor fi reglementate prin ordin de ministru. Exercițiu de imaginație: copilul X vrea cont pe site-ul cutare (sau vrea doar să citească/vadă ce e pe acolo, fără a-și face cont). Trebuie să-și dea acordul expres părintele / tutorele? Cum? Trimite către acel site copiile documentelor de stare civilă? Pe FB, pe YT, să zicem, dacă vor cont adolescenții / copiii.... Părinții vor trimite acte de stare civilă? Vor fi nevoiți să-și cumpere semnătură electronică? Cum va fi verificat consimțământul explicit al părinților?

Desigur, există mai multe variante: părintele va trebui să folosească un card de credit/de identitate, eventual, un număr de telefon la care să fie sunat (audio-video) și altele asemenea. Dar! În funcție de metoda de identificare a părinților, pot exista diferite probleme: părinții nu au timp să îndeplinească procedura; părinții nu vor să dea atât de multe date personale către siteuri; unii părinți nu știu cum să procedeze, alții s-ar putea să nu aibă un card; sunt copii care nu sunt crescuți de părinți dar nu s-a instituit tutela; unii copii pot avea nume diferit de al părintelui care îi are în grijă s.a.m..d. În plus! Dacă un părinte nu poate, nu vrea etc. să ofere acest acord înseamnă că toți copiii cu vârsta sub 16 ani care au azi conturi online vor pierde accesul. Ce reacție credeți că vor avea?

Părinții își dau acordul ca minorii sub vârsta de 16 ani sa aibă cont pe platforma de socializare X, dar:

1. Copilul ar putea să fie victima bullying-ului, a traficanților de oameni sau de droguri.

2. Părinții ar putea să nu înțeleagă foarte bine care e tema unei platforme sau alta și să-și dea acordul în necunoștință de cauză.

Or mai fi și alte puncte, dar ce se întâmplă în astfel de cazuri? Copilul răpit nu mai e căutat pentru că și-a dat părintele acordul să aibă cont pe undeva? Părinții vor fi trași la răspundere pentru că și-au dat acordul?

Din câte milioane de copiii or avea azi conturi pe aiurea, fără acordul părinților, un procent nu tocmai mare de copii au probleme grave online – de-ar fi foarte mulți bănuiesc că ar fi interzis accesul total – cu sau fără acordul părinților.

Sunt o mulțime de întrebări tehnice la care mi-ar plăcea să aflu răspuns de la membra liberală care a prezentat public proiectul de lege... In proiectul de lege nu existălămuriri, ci doar trimiteri la ce vor face alții dacă - prin absurd, din punctul meu de vedere - proiectul va primi girul unor părințiși va fi - prin absurd - votat de parlamentari.

Liberala care a prezentat public proiectul acesta ne spune că și alte state au astfel de legi: Franța, Germania, Marea Britanie, S.U.A. (doar câteva state de aici au o astfel de lege) Ce nu ne spune: vom fi nevoiți să oferim online tot mai multe date personale, pentru că, implicit, pare că ni se vor cere date câte în lună și în stele să dovedim că nu suntem minori. Nu ne spune nici câte discuții sunt pe marginea acestor legi în statele unde există – inclusiv despre dreptul la libera exprimare a copiilor.

Mai zice reprezentanta liberalelor:

Foarte mulți părinți cer un act normativ care să reglementeze ceea ce pot face copiii pe internet. (...) Acest proiect legislativ – care se află încă în faza incipientă a unei dezbateri publice – este cerut de societate.

Oare, societatea nu cere, mai întâi - sau în paralel - protejarea copiilor în real? Doar întreb.

În opinia inițiatoarelor, o astfel de lege e menită să rezolve trei probleme uriașe (nu-mi aparține exprimarea) cu care ne confruntăm în societatea modernă:

1. Efectele psihologice și neurologice nocive pe care supraexpunerea la ecrane și dependența de online le generează în rândurile copiilor, mai ales a celor de vârste fragede.

Ok. Nu tot ei, politicienii – de grija copiilor – susțineau ca toți copiii să învețe folosind tableta, laptopul etc. și mai puțin manualele fizice? Când citesc lecțiile pe un ecran nu se supraexpun?

2. Unele platforme sociale s-au transformat în locuri pline de activități infracționale grave, cărora copiii le cad pradă.

Haida-de! Parcă numai platformele sociale! Cică, zice liberala, foarte mulți își procură drogurile prin intermediul unor tipuri de social media... Dacă vor cere acordul explicit al părinților cei care vor droguri vor avea acces mai greu?! Oamenii aceștia chiar nu au idee ce-i posibil cu tehnologia? Chiar cred aceste persoane că un copil/adolescent fără conturi online – cu sau fără acordul expres al părinților – nu va obține ceea ce vrea?

Tot pe platformele sociale - se mai zice in discurs - se întâmplă adesea să acționeze grupuri de trafic de carne vie... Pfoaaa! În momentul în care părinții își vor da acordul expres copiii lor vor fi salvați!

La fel cum cea mai mare parte a bullying-ului se desfășoară online - se argumentează in continuare. Uau! O lege care pretinde părinților acord expres pentru conturile / accesul online al copiilor va eradica / reduce bullying-ul, online sau nu! Adică să cred că... in cazul in care o mie de copii au cont pe site-ul X (cu acordul părinților, evident!) bullying-ul nu va mai fi bullying pe acel site. Serios?

Avem cazuri de șantaj și de pedofilie sau pornografie infantilă- se mai spune. Cum ar rezolva acordul expres al părinților – măcar un pic! - aceste porcării? Politiciencele acestea chiar n-au idee câte cazuri de pedofilie au fost supuse judecății și pedofilii au scăpat total sau foarte ieftin, în real? Le invit să citească doar site-ul Dela0 (https://beta.dela0.ro/), dacă mai mult n-or putea. Sau, mai recent (septembrie a.c.): un cadru didactic predă/preda la două instituții de învățămant dintr-un oraș din Ro deși numele lui apare in registrul infractorilor sexuali.

3. Mediul online a devenit un catalizator al comportamentului teribilist. Din dorința de validare socială, mulți oameni (printre ei și copii) fac lucruri periculoase sau ilegale (...)

Urmează câteva exemple mediatizate pe larg in ultimul timp (la câte fac adolescenții și fără mediul online nu se pune, desigur). Un exemplu tot copiez aici: acte de violență explicită sau de infracțiuni cu tentă sexuală. Infracțiuni cu tentă sexuală?! Sunt sau nu sunt agresiuni sexuale (infracțiuni contra libertății și integrității sexuale)...  Unii, din dorința de validare politică, vin cu idei de legi inutile.

Ce propun femeile liberale?

Un proiect de lege care instituie măsuri eficiente și adaptate noilor realități (n.b. fie vorba: realitățile astea noi sunt vechi de mulți ani), pentru a crea un mediu online mai sigur pentru minori, cu prevederi clare pentru copii, părinți și furnizori de servicii online.

Altfel spus, vor să le impună părinților – și copiilor - unele prevederi. Vor sancționa părinții dacă nu știu să folosească un computer sau alt dispozitiv pentru a-și da acordul? Vor suferi copiii.

Obiectivul principal (...) este de a oferi mai multă putere părinților pentru a controla ceea ce fac copiii lor în mediile digitale. Este vorba de un control parental real care nu poate fi exercitat în lipsa unor reglementări exprese.

Pfuuu! Altfel spus, părinții nu își pot exercita autoritatea părintească (n-au control parental real!) în materie dacă nu au o astfel de lege?! Ha! Părintele poate (și are dreptul!) să supravegheze activitatea copilului său atât în mediul online cât și în real. Există, de mai mult timp, diferite metode prin care părintele care vrea poate controla / interzice ce face copilul său minor online.

Legea prevede o abordare triplă: acord parental explicit, responsabilizarea furnizorilor de servicii online și supravegherea de către autoritățile statului:

1. Până la vârsta de 16 ani minorii pot crea și utiliza conturi online doar cu acordul parental.

Zic și io: minorii aceștia nu pot accesa site-uri fără să aibă un cont? Pot! Nu pot accesa site-uri folosind contul altuia? s.a.m.d.

2. Se va institui un set de obligații pentru furnizorii de servicii online: filtre automate privind materialele care pot avea un conținut dăunător pentru dezvoltarea sănătoasă a minorului, adecvarea conținutului pentru siguranța minorului și eliminarea oricărui conținut cu caracter publicitar destinat copiilor.

Doar întreb: cum va fi în cazul unui magazin online? Copilul nu ar putea face cont pe un site de gen – teoretic – dar nici să viziteze site-ul n-ar avea voie fără acordul expres al părinților? Pe site-uri pentru jucării și altele destinate copiilor (sau nu) sunt reclame destinate copiilor (în ce sens conținutul să nu aibă caracter publicitar destinat copiilor? e un sens prea larg)

3. Autoritatea Națională pentru pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANARC) va verifica respectarea obligațiilor instituite.

Hm. De fapt, pare că ei vor un control mai aprofundat asupra vieții private. Altfel ce să supravegheze în plus autoritățile statului? Furnizorii de servicii online au cam implementat diferite filtre pentru protejarea minorilor – să-i supravegheze statul pe ei!

De ce cred aceste persoane că o astfel de frecție la picior de lemn este o soluție bună?

Zic politiciencele:

1. Mai multă siguranță pentru copii.

2. Responsabilitate partajată (furnizorii de servicii, părinți, autorități publice).

3. Mai bună reglementare (ANRC ar putea face verificări periodice, iar responsabilitățile și sancțiunile pentru furnizori online ar fi clare).

Zic și eu: părinții pot fi excluși, practic, din această lege – e între furnizori și stat în fond. Mai ales că nu toți părinții pot/știu să facă ce le va pretinde statul printr-o astfel de lege.

4. Educație digitală – legea încurajează o mai bună înțelegere a pericolelor online și promovează educația digitală atât pentru copii cât și pentru adulți.

Acest punct 4 ar fi de râs în hohote, dacă n-ar fi de plâns (chiar și plâns de milă, cu astfel de politicieni). Ei fac educația prin norme imperative! Oare, își amintesc acești deținători de funcții strălucite că există un cod penal, un cod rutier și etc. multe legi și coduri ale căror prevederi nu rezolvă mare lucru acolo unde nu este educație?! De ani și ani sunt aceste coduri și legi; și...? Ar putea conștientiza pericolele un om educat – dar nu prin norme imperative!

Persoana liberală încheie, cu hotărâre: Siguranța online a copiilor noștri nu e negociabilă!

De acord, dar... Cum au rezolvat siguranța copiilor offline? Ce-ar fi să se ocupe de siguranța copiilor în școli, în spitale, în instituții de îngrijire s.a.m.d.?

Nu reușesc să înțeleg de ce înainte de a veni cu legi practic inutile nu insistă să fie aplicate cele care există.

Poate că nu mai văd pădurea din cauza copacilor, dar inițierea unei astfel de legi mă duce cu gândul la vorba aia: Mircea, fă-te că lucrezi!

Acesta este punctul meu de vedere, exprimat la vedere și argumentat cum m-am priceput. Prefer să nu fiu victima mirajului celor care promit să mă apere, să apere copiii...

Cei care au un punct de vedere cu privire la o astfel de lege îl pot exprima la adresa de mai jos, unde pot citi cele vreo șase articole ale proiectului de lege (formularul e la finalul paginii):

https://campanii.pnl.ro/protejam-copiii-online/

Maya Forstater si Sorana Cirstea

Cercetatoarei Maya Forstater, in 2018 sau pe acolo, nu i-a fost reînnoit contractul / bursa la Centrul pentru Dezvoltare Globală (CDG) din cauza convingerilor critice față de ideologia de gen.

CDG are ca obiective reducerea sărăciei și inegalității la nivel mondial prin cercetare economică menită să conducă la politici și practici mai bune.

Ea a scris pe Twitter, la un moment dat:

Sentimentul intern al unui bărbat că este femeie nu are nicio bază în realitatea materială.

A comparat femeile trans, care se autoidentifică, cu Rachel Dolezal, o femeie albă americană care s-a prezentat în mod fals ca fiind de culoare. Maya Forstater a descris acest lucru ca fiind un sentiment în capul lor.

Procesul câștigat de Maya Forstater este un proces câștigat (și) în numele libertății de exprimare.

Citez în continuare din spusele expertei fiscale care a câștigat procesul împotriva organizației care a nu i-a mai reînnoit contractul:

Organizațiile care numesc oamenii bigoți și care îi discriminează din cauza convingerilor lor se pot aștepta să plătească daune semnificative atunci când aceste cazuri ajung în instanță.

Un bigot este cineva care are prejudecăți sau este antagonist față de o persoană sau de oameni pe baza apartenenței acestora la un anumit grup. Eu, și multe alte persoane cu convingeri critice față de sex, am fost victimele, nu autorii, discriminării alimentate de bigotism.

(sursa info: The Guardian)

Consider că e un fapt: identitatea biologică nu e același lucru cu identitatea de gen – cele două noțiuni nu trebuie confundate. Doar pentru că unora nu le place cum sună – sau înțeleg greșit - nu înseamnă că nu e adevărat.

În cazul acesta libertatea de exprimare a avut de câștigat. Poate că mai sunt multe alte cazuri dar informațiile nu au ajuns și la mine. Nici nu am căutat informații, și nici nu aș fi scris despre acest caz (care e documentat pe larg pe marele Internet) dacă nu ar fi pe tapet acum „cazul tenismenei” criticată de fel și fel de indivizi care "dau semne de mentalitate extremistă" (să fiu în trend).

Sorana Cîrstea a scris pe nici-nu-mă-interesează-unde:

Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți.

(Într-un fel, numai ea știe ce-a vrut să spună; sau a aruncat o piatră în apă și...)

Unii dintre fanii tradiției, normalității (ce-o fi însemnând și normalitatea) au văzut în acest mesaj semne (!!!) ale unei mentalități care nu acceptă comunitatea LGBTQI+. Și-au început atacul!

Pe bune?! Cât de bigot trebuie să fie cineva încât să înțeleagă așa ceva din această frază?! Auzi! Semne ale unei mentalități... Semne! Asta s-ar putea traduce și prin aceea că un scriitor care ar scrie în romanul său X că i-ar plăcea că iubita lui să fie mai feminină ar de semne ale unei mentalități care nu acceptă comunitatea...?

Ori eu nu înțeleg nimic din nimic, ori alții... caută nod în papură din reflex. Zău așa!

Sigur, fraza sportivei poate duce cu gândul (și) la vremea când era bine ca femeile să aibă grijă de soț, de copii, de casă iar bărbații... puteau face ce vor inclusiv cu soțiile, fiicele lor. Înțeleg că nu ar fi unica stupizenie dată public de această sportivă. Dar! Pentru a accepta ceva, pentru a tolera ceva nu înseamnă, automat, că trebuie să îți și placă.

Sportiva a susținut că mesajul postat de ea a fost unul pozitiv, influențat de întâlnirile pe care le-a avut. Din declarația ei:

A fost un mesaj care a venit după sosirea mea la Wimbledon și a fost un mesaj pozitiv. Ieri am văzut-o pe Prințesa de Wales, Kate, și m-a impresionat extraordinar de mult eleganța ei, eleganța doamnelor de aici, cât de frumos sunt îmbrăcați bărbații, toți la costum, cu cravată, și câtă disciplină au copiii, ce inocență, și totul a venit dintr-o admirație a mea față de acest turneu și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut aici, care reprezintă acest turneu. (...)

(sursa: sport.ro)

E foarte adevărat: cu atâtea sensibilități la tot pasul e greu să concentrezi o idee amplă în câteva cuvinte fără echivoc, mai ales dacă nu ești mare maestru orator. Dar de aici până la... un proces de intenție cred că ar trebui să fie cale lungă. Părerea mea.

Dreptul tău, dreptul meu

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. (John Stuart Mill). Această expresie e parafrazată de o mulțime de cetățeni. Unii îi înțeleg sensul, dar cei mai mulți folosesc expresia pentru că le place cum sună și au sentimentul că ei dețin adevărul absolut doar pentru că părerea lor coincide cu a majorității. Galileo Galilei era singur când afirma că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Mulțimea nu era de acord cu el; nici înțelepții epocii nu erau de acord dar adevărul a fost de partea lui. Faptul că mai mulți oameni susțin o greșeală ca fiind adevărul nu va face greșeala să devină adevăr (parafrazând o altă expresie). Altfel spus: dacă și alții - mulți - fac ceva într-un anume fel nu înseamnă că e și corect, bine, util etc..

Fiind permanent într-o relație cotidiană nu prea avem de ales și lăsăm „societatea” să ne dicteze tipare de comportament ajungând - încet dar sigur - să renunțam la libertatea interioară, să ne lăsăm conduși de ceea ce spun alții că e bine sau e rău. „Convenționalul” îl învățăm din primele zile de viață - luăm de-a gata ceea ce ni se spune că e bine sau rău. Uneori, unii deschid ochii și se întreabă „dar dacă...?” Aceia trebuie să-și asume oprobriul convenționalilor.

Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia. În contextul nebuniei pe care o trăim s-a ajuns la înlocuirea termenului „libertate” cu „drept” (din expresia lui Mill): dreptul meu se termină unde începe dreptul tău - nu e greșit, dar nu e tocmai ceea ce-a vrut Mill să se înțeleagă. Libertate și drept sunt noțiuni diferite și nu e indicat să le amestecăm sau - mai rău! - să le confundăm sau să credem că sunt sinonime în toate situațiile. Rămân în sfera „dreptului”. Sunt unii care strigă despre dreptul lor la sănătate! Confuzie! Pentru dreptul la sănătate trebuie discutat cu divinitatea. Oamenii care administrează un stat se pot referi strict la dreptul la ocrotirea sănătății și sunt obligați prin constituții, tratate internaționale la care au aderat, legi etc. să asigure ocrotirea sănătății populației (această obligație nu e valabilă în toate statele). Ocrotirea sănătății trebuie să se refere la toți cetățenii unui stat, nu doar la ocrotirea sănătății unei părți din populație, prin măsurile pe care le adoptă administratorii statului, politicienii în general.

Din partea reprezentanților statului acest drept la ocrotirea sănătății presupune două obligații: 1. obligația negativă - de a nu aduce atingere sănătății persoanei prin recurgerea la acțiuni violente (sau nonviolente); 2. obligația pozitivă - de-a asigura cadrul necesar protejării dreptului.

Dreptul la ocrotirea sănătății se referă la sănătatea fizică dar și la cea psihică. Statului nu îi este permis, protejând dreptul la ocrotirea sănătății, să încalce dreptul la viața intimă, familială și privată, să limiteze alte drepturi pe termen nelimitat. Obligația la ocrotirea sănătății este una dintre cele mai costisitoare pentru un stat (dar nu și pentru statul român - dovada: condițiile jalnice din spitalele de stat, inexistența cabinetelor medicale în cele mai multe comune - de sate nu mai zic! - etc.). I se pare cuiva că statul român a depus vreun efort financiar (sau de altă natură) pentru ocrotirea sănătății populației? Obligațiile statului sunt, practic, preluate de cetățenii care sunt constrânși să-și plătească lunar taxele, dar când e la o adică tot ei trebuie să tragă ponoasele și să scoată bani din piatră seacă dacă vor un tratament decent.

Dreptul la ocrotirea sănătății e legat și de măsurile de ocrotire a dreptului la un mediu sănătos, de măsurile pentru organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate etc. precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și psihice a persoanei: educarea, consultarea și dezvoltarea unui simț responsabil. Când nu faci educație nu cred că ai dreptul să ridici pretenții. Când accepți „încrucișarea” virusurilor în laborator, ca stat, nu mi se pare că vrei să ocrotești sănătatea oamenilor. Până la acest moment nu mi se pare că statul și-a îndeplinit obligațiile, și pretinde tuturor cetățenilor să renunțe la drepturi pentru protecția sănătății publice, inclusiv dreptul la ocrotirea sănătății personale (să zic așa). Majoritatea renunță la dreptul acesta - unii se zbat să n-o facă, alții acceptă senini.

Pentru a le fi ocrotită sănătatea unii n-au nicio greață să ridice din umeri când li se spune că sunt oameni care nu mai au acces la medic și li se agravează boala sau mor. Nu le pasă, cât timp nu sunt ei în situație. Unii susțin că e perfect să umble 8-16 ore pe zi cu nasul și gura acoperite. Cei care susțin așa ceva sunt (cei mai mulți) între cei care lucrează de acasă sau sunt pensionari și țin masca pe figură câteva ore pe săptămână. Nu le pasă că unii ies din casă cu masca, stau la muncă 8-10 ore cu masca, umblă cu autobuzul, în magazine și peste tot cu masca. Între cei care lucrează 8-10 ore și poartă masca au cele mai mari șanse să-și distrugă sănătatea rapid cei care lucrează cu publicul și trebuie să vorbească mult: li se usucă nasul și gâtul (și se irită), unii au crize de tuse, în timp li se modifică vocea (coardele vocale depun un efort mai mare pentru că omul trebuie să se facă înțeles prin mască; respirația devine sacadată la un moment dat pentru că oxigenul nu ajunge unde trebuie așa cum trebuie).

Pentru a-și ocroti sănătatea unii vor să poarte masca. Pentru a-și ocroti sănătatea alții (net mai puțini) nu vor să poarte masca în aer liber. Au recunoscut și „autoritățile”: când doar treci - în câteva secunde - pe lângă cineva pe stradă nu ai probleme. Nimeni nu cere pentru alții nepurtarea măștii, cum dau de înțeles unii cititori de prompter și invitații lor, loiali propagandei. Unii rezistă cu masca pe figură mai mult timp, alții mai puțin sau deloc (în funcție de unele afecțiuni). Unii vor să-și ocrotească sănătatea împotriva unui virus gripal X, pe moment altfel spus, alții vor să-și ocrotească sănătatea pe termen cât mai lung.

Un fel de concluzie: de ce unii sunt mai îndreptățiți să le fie apărat dreptul la ocrotirea sănătății și alții nu? De ce acela care nu are nevoie să meargă la medic în mod regulat ridică din umeri când altul îi spune că el are nevoie, dar accesul îi este restrâns? Sănătatea unora e mai șubredă ca a altora și vor s-o păstreze atâta câtă e (și nu vor reuși cu masca sau renunțând la controalele periodice obligatorii recomandate de medic pentru a-și menține bolile sub control). Alții au sistem imunitar sănătos și vor să-l păstreze astfel - nu vor reuși cu masca pe figura. De ce aceluia care vrea să poarte mască îi place să creadă că cel care nu vrea să poarte mască îi încălcă dreptul la ocrotirea sănătății? Nu e valabil și invers?

(foto de pe e-mail; nu cunosc autorul)

Drepturi la care am renunțat

În situații de excepție, cum este o problemă gravă de sănătate publică, oamenii renunță voluntar sau obligat la unele drepturi și libertăți, până trece pericolul(?) Unii au fost nevoiți să renunțe la mai multe, alții la mai puține; unii total, alții parțial. Când este pentru o perioadă scurtă, e în regulă, dar când perioada se tot prelungește - cum pare a fi cazul acum - nu mai este în regulă.

La nivel global - în mai toate statele - au fost limitate / îngrădite mai multe drepturi:

1. Dreptul la respectarea vieții intime și de familie, a domiciliului;

2. Dreptul la muncă;

3. Dreptul la libera circulație;

4. Dreptul la libera exprimare (= libertatea de opinie și libertatea de informare);

Curtea europeană a precizat, în repetate rânduri că libertatea de exprimare priveşte nu doar informaţiile sau ideile apreciate favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc; aceasta fiind exigenţa pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere caracteristice unei societăţi democratice. De o protecţie aparte se bucură, în acest context, discursul jurnalistic, presa fiind considerată “câinele de pază al democraţiei”.

sursă: https://www.apador.org/wp-content/uploads/2014/02/manual-DO-proof.pdf

5. Libertatea de gândire, conștiință și religie;

6. Liberul acces la cultură;

7. Libertatea artelor și a științelor;

8. Libertatea de întrunire și asociere;

9. Dreptul la instruire;

10. Dreptul la ocrotirea sănătății - nu vă mirați! Mulți oameni au ales să nu mai meargă la spital, de teamă că nu vor mai ajunge acasă; unii oameni nu au fost tratați deși au ajuns cu ambulanța la spital (și au murit); mulți oameni nu au găsit medicamentele absolut necesare; mulți oameni nu au au avut unde merge la dentist și multe altele;

11. Dreptul la vot.

Am uitat ceva? 

În unele situații a fost încălcat inclusiv principiul egalităţii şi nediscriminării, care constituie un element fundamental al dreptului internaţional în materia drepturilor omului.

Sursa foto: pixabay; autor: stevepb

Ziua Internaţională a Femeii

Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită in data de 8 martie in aproape toate statele din lume. Tot in data de 8 martie este şi Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pacea Internaţională.

Când auzi/citeşti “pace internaţională” zâmbeşti strâmb. Această “campanie pentru pace” aduce unora destui bani. Îi vezi pe cei care promovează pacea - aflaţi pe culmi politice, de regulă - înconjuraţi de gărzi de corp înarmate. Să promovezi pacea, se pare, este ceva foarte periculos. Şi, cum să nu fie?! Doar se discută despre puterea cuvântului! Cine ştie câţi oameni vor fi influenţaţi şi vor refuza să mai pună mâna pe o armă pentru a ucide şi a risca să fie ucişi? Haida-de! N-o să se întâmple in veci aşa ceva; sunt - au fost şi vor fi - mulţimi de oameni care-şi vor vinde şi copii pentru bani. Cum să fie vreodată pace când multe state subdezvoltate au bogăţii naturale la care râvnesc “marile puteri”? Cum să fie vreodată pace când milioane de oameni sunt dependenţi de fel şi fel de droguri periculoase şi traficanţii nu ezită să ucidă pentru a-şi proteja producţia şi comerţul? Cum să fie pace când producătorii şi vânzătorii de armament ar falimenta dacă nu ar mai fi războaie? Pe scurt: haida-de! Pace internaţională nu va fi nicicând - şi nici n-a fost… de curând. Pace mondială (internaţionala) înseamnă că nu mai sunt războaie nicăieri in lume). Au fost şi vor fi.

Cu pacea mondială am lămurit-o. Cum o fi cu drepturile femeilor?

Încă mai sunt oameni care afirmă că femeia trebuie să fie supusă bărbatului; in mintea acestora, femeia e făcută să aibă grijă de soţul ei, de casă şi de copii. Trebuie să-şi asculte tatăl, fraţii, unchii soţul (după caz0, să nu le iasă din cuvânt şi să facă atâţia copii câţi… se întâmplă. Când nu-şi ascultă soţul, tatăl etc., aceştia sunt in drept s-o pună la punct - cu o plama, cu un pumn, aşa consideră unii.

Drepturile femeilor cuprind, între altele: dreptul la integritate şi autonomie fizică, dreptul de a nu fi supuse violenţei sexuale, dreptul la vot, dreptul de a deţine funcţii publice şi de a încheia contracte legale, drepturi egale in familie, dreptul la muncă, dreptul de reproducere, dreptul de a deţine proprietăţi, dreptul la educaţie.

Drepturile femeilor par a fi tratate oarecum separat din cauza prejudecăţilor istorice şi tradiţionale cum că femeile sunt inferioare bărbaţilor.

Drepturile minorităţilor sexuale

In ultimul timp, de când cu referendumul pentru “familia tradiţională”, pare că disensiunile sociale s-au acutizat, spre mulţumirea unor politicieni care vor să abată atenţia mulţimii de la probleme cu adevărat serioase. Foarte mulţi oameni se pronunţă împotriva drepturilor homosexualilor şi lesbienelor, in sensul că nu sunt de acord ca aceştia să se căsătorească, să încheie parteneriate civile.

Nu voi cita din toate tratatele internaţionale pe care le-a semnat România la un moment dat şi care arată că un astfel de referendum este fără sens, doar consumator de bani publici.

Ceea ce urmează să scriu in continuare nu sunt argumentele mele pentru susţinerea drepturilor unor oameni. Nu am nevoie de justificări pentru a fi de acord (impropriu spus “de acord”) ca şi ei să aibă dreptul să se căsătorească etc.. Îmi este suficient că sunt oameni, deci au aceleaşi drepturi pe care le am şi eu. Când e vorba despre drepturile mele le pretind, dar când e vorba despre ale altora zic “Drepturi-drepturi, dar numai când e vorba despre ce-mi convine mie. Drepturile astea civile au, şi ele, o limită.” Cum ar veni asta?

Prea mulţi sunt împotriva acestei minorităţi deoarece se raportează numai la excepţii - acele excepţii care le sunt aruncate in atenţie pentru a-i convinge (indirect) că nu e bine ceea ce se întâmplă. Homosexualii sunt răi, sunt bolnavi, corup tineri, se prostituează ş.a.m.d.. De acord, unii homosexuali, unele lesbiene fac toate cele enumerate. Dar aceleaşi rele le fac şi unii heterosexuali! Şi heterosexualii violează, corup tineri şi copii, se prostituează etc. ş.a.m.d.. Pentru cei care săvârsesc infracţiuni există lege - legea nu distinge in funcţie de orientarea sexuală, religioasă etc. in cazul infractorilor. Homosexualii, lesbienele, bisexualii, travestiţii fac parade / carnavaluri etc. indecente…  Heterosexualii nu?! Aţi uitat (sau nu aţi auzit despre / văzut) acele “marşuri” in pielea goală, acele fotografii cu oameni goi-puşcă şi care se înghesuiau unii in alţii pentru a dovedi mai ştiu eu ce?

Mi-e greu să înţeleg ce au atâţia oameni împotriva unei minorităţi - raportaţi la miliardele de oameni care populează Terra homosexualii, lesbienele, bisexualii, travestiţii etc. sunt minoritari - ar putea popula, eventual, un oraş cu câteva milioane de cetăţeni.

Cine poate recunoaşte un homosexual sau o lesbiană doar privind omul pe stradă? Altfel spus: nu deranjează când nu li se cunoaşte orientarea sexuală. Poate că v-aţi înghesuit lângă aceşti oameni in autobuz, poate că aţi stat lângă ei la casierie in supermarket… Poate că aţi văzut la o masă, pe o terasă, un grup de femei şi de bărbaţi - nu v-aţi gândit o clipă că ar fi homosexuali sau lesbiene, ci v-aţi gândit, eventual, că sunt cupluri sau o gaşcă de prieteni (erau: cupluri şi prieteni, doar că aveau orientare sexuală diferită de a majorităţii, dar habar nu aţi avut!). Poate că aţi întâlnit un homosexual sau o lesbiană plimbându-şi câinele in acelaşi parc unde îl plimbaţi pe al vostru - câinii voştri s-au jucat împreună şi voi aţi schimbat câteva vorbe, obişnuind să vă salutaţi de câte ori vă întâlniţi. Poate aţi văzut in parc un bărbat jucându-se cu copilul lui mititel şi aţi zâmbit cu încântare văzând scena - habar nu aţi avut că acel bărbat este homosexual şi nici nu v-aţi gândit că ar putea fi. O femeie îşi aduce copilul la grădiniţa unde e şi copilul vostru - îi zâmbiţi, discutaţi cu ea despre copii şi habar nu aveţi că e lesbiană, şi nici nu vă gândiţi că ar putea fi! Pur şi simplu, in astfel de situaţii vedeţi omul! Şi aşa este firesc: să vedem omul.

Eşti bărbat, şi un bărbat flirtează cu tine… Îi place de tine, o.k.! E homosexual şi e logic să-i placă bărbaţii - nu înseamnă că te jigneşte! Îl poţi respinge aşa cum respingi avansurile unei femei care nu-ţi place… Aşa cum nu toate femeile fac avansuri bărbaţilor nici toţi homosexualii nu fac avansuri sexuale (mai ales heterosexualilor).

Eşti femeie, şi o femeie încearcă să te pipăie sau se dă pe lângă tine. Sunt mulţi bărbaţi care fac aşa ceva, dar pentru asta nu consideri că toţi bărbaţii sunt “porci”! La fel, nu toate lesbienele sunt “scroafe” (pentru echivalenţă folosesc cuvântul dintre ghilimele, scuzaţi).

Oamenii care au altă orientare sexuală decât majoritatea sunt la fel ca toţi ceilalţi! Unii sunt buni, alţii sunt răi; unii sunt săraci, alţii bogaţi; unii sunt needucaţi, alţii sunt extra-educaţi; unii îşi căştigă banii vânzându-şi trupul, alţii îşi câştigă banii vânzând case de vacanţă; unii sunt violenţi, alţii sunt blajini, unii sunt părinţi buni, alţii sunt părinţi mai puţin buni şi tot aşa, până la judecata de apoi.

Să nu ziceţi nici in gând: “nu am nimic cu ei, dar…” Acest dar este dovada că aveţi ceva împotriva lor. J E dreptul vostru să nu vă placă, nu comentez şi nu critic, şi nu judec, doar că mi-ar plăcea să înţeleg: de ce?

Referendum pentru îngrădirea unor drepturi

Am renunţat la televizor cu mai mult timp in urmă. Mai urmăream, totuşi, o singură emisiune: Starea naţiei, dar in ultimul timp abandonasem şi această idee pentru că nu prea mai aveam timp. Zilele trecute am vrut să urmăresc din nou emisiunea preferată! Surpriză! Emisiunea nu mai era difuzată de TVR, unde “o lăsasem”, ci pe alt post tv. De pe TVR a fost exclusă deoarece nu convenea partidului unic de guvernământ (bine, se zvoneşte că ar fi o coaliţie de guvernare)… Mare scandal mare dar cu partidul nu te pui! Trec peste… Şi văd câteva dintre ultimele emisiuni, online, nu la TV. Şi aflu că nu s-a renunţat la ideea referendumului pentru familie! De fapt, nici nu cred că va fi organizat vreodată (sper!) - cât ar fi de căpcăuni şi cei din partidul de guvernământ îşi dau seama că nu e tocmai in regulă aşa ceva pentru că România a aderat la mai multe tratate internaţionale şi a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - astfel, dispoziţiile dintr-o constituţie naţională nu pot fi contrare celor din această Convenţie - România şi-ar încălca obligaţiile internaţionale prin asemenea “definire” şi, in plus, modificarea ar duce la discriminarea homosexualilor etc., la stigmatizarea acestora, dar ar afecta şi acele cupluri (heterosexuale) care nu sunt căsătorite. Dar, deh! Politicienii care simt că pierd capital politic - fie ei la guvernare fie in “opoziţie” - dau din gură despre “definirea familiei” in Constituţie pentru că ideea prinde la foarte mulţi cetăţeni români (prea mulţi!).

Acest referendum absurd e “programat” pentru data de 7 octombrie. Deputaţii au adoptat in mai 2017 iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, iar senatorii au adoptat marţi (11 septembrie 2018) proiectul legislativ care îşi propune reviziuirea articolului 48 din Constituţie, in sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, cum este acum. “Coaliţia pentru familie” a strâns 3 milioane de semnături pentru a obţine revizuirea acestui articol din Constitutie… care ar trebui modificat, dar nu in acest sens.

De ce această definire a familiei?! Pentru că de-aia! Aşa îşi imaginează unii că se întorc la “valorile tradiţionale”. Valori tradiţionale datând din ce epocă istorică? Aceea in care femeile nu aveau drept de moştenire?! Aceea in care copiii sufereau pedepse corporale atât acasă cât şi la şcoală?! Aceea in care divorţul sau avortul erau interzise?!

Oare care sunt motivele pentru care trei milioane de cetăţeni sunt de acord cu aşa ceva?! Între aceştia sunt şi academicieni - de la politicieni şi clerici te aştepti la orice. Au un… retard de mentalitate de-şi imaginează că pot anula prin referendum anumite drepturi civile?! Ce se întâmplă cu familiile mono-parentale?! Sunt o mulţime de femei necăsătorite (pentru ca au vrut copil, dar nu şi soţ); sunt o mulţime de cupluri necăsătorite care au copii - aceştia nu fac parte din “familia tradiţionala” dar sunt familii. Ce pericol reprezintă pentru România cuplurile formate din persoane de acelaşi sex?! Exemplu negativ?! Pentru cine?! Sunt o mulţime de homosexuali prin mai toate statele… şi mulţi sunt politicieni, artişti, filantropi ş.a.m.d.. Oh, sigur! Vor apărea fotografii de pe la “întâlnirile” homosexualilor, unde adulţi cu fundul aproape gol se maimuţăresc in prezenţa copiilor… Ar trebui ca cei care văd acele fotografii să se intereseze in ce circumstanţe au fost făcute. Mulţi vor striga că e obscen ca doi oameni de acelaşi sex să se îmbârlige in public - e obscen, şi se pedepseşte prin lege şi dacă heterosexualii fac asta in public! E mai obscenă o lesbiană care face plajă la bustul gol decât o heterosexuală care face la fel?! Nu! Niciuna nu e obscenă! E jenibil ca două femei sau doi bărbaţi să se sărute pe stradă, in văzul tuturor?! De ce să nu fie, atunci, jenibil când doi heterosexuali îşi bagă limbile unul in gâtul altuia pe stradă?!

Ioan Deneş, senator de Bistriţa, se împotrivea legii pentru parteneriatul civil argumentând:

Vreau să o spun foarte clar: atâta timp cât modul în care se comportă un cetăţean nu-mi lezează libertatea mea, are dreptul să facă ce doreşte dumnealui. Dar, în momentul în care îmi lezează mie libertatea, atunci avem o problemă. Vreau să vă spun foarte tranşant: [...] vor să aibă dreptul să facă înfieri, să meargă de mână pe stradă.

Dacă o mama şi o fiică, de exemplu, merg pe stradă ţinându-se de mâna s-ar putea să fie bătute cu pietre. Cu proştii nu te pui!

Şi mai zicea senatorul mileniului trei:

Modul în care doresc să externalizeze acest comportament, care eu consider că îmi încalcă libertatea mea de a merge pe stradă cu copilul meu personal sau cu nepotul şi să mă întrebe copilul «care e familia care este normală?», cea pe care o vede acasă şi în care l-am crescut sau cea pe care o vede pe stradă?

Adică, dacă copilul lui personal vede pe stradă două femei (sau doi bărbaţi) şi un copil sau mai mulţi se va gândi să întrebe care e familia “normală”? Apoi, explicând copilului acesta va fi capabil să priceapă! Copii lui vor fi adulţi într-o lume total diferită de a lui, deci ar fi bine să-şi crească aceşti copii pentru viitor, nu pentru trecut.

Definiţi “normal”, vă rog! Zic si eu!

Semnatarii acestei iniţiative îşi doresc să împiedice posibilitatea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, dar lovesc şi in alţi oameni…

Cei care vor merge la referendum in 7 octombrie vor fi de acord că familia înseamnă doar căsătoria între un bărbat şi o femeie. Revin: cum se vor numi familiile formate din bunici şi nepoţi, cele cu un singur părinte şi copii etc.?

Pentru ca un referendum să fie valabil trebuie să se prezinte la vot 30 la sută din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25 la sută din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

De ce insistă cei mai mulţi politicienii să dea curs acestei aberaţii?! Divide et impera! J

Glume in Constituţia României

Bineînţeles că dispoziţiile din Constituţia României sunt cât se poate de serioase şi necesare, doar că unele... par glume când privim in jurul nostru. De exemplu:

Articolul 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Sănătatea se defineşte în mod curent ca starea unui organism la care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat. Îngrijirea sănătăţii este ştiinţa sau practica dirijată pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenţia bolilor. În statul modern îngrijirea sănătăţii este integrată în sistemul de sănătate administrat şi reglementat de guverne; accesul cetăţenilor la sistemul de sănătate, şi deci la îngrijirea sănătăţii, variază de la o ţară la alta (wikipedia)

Dreptul la ocrotirea sănătăţii e un drept fundamental cetăţenesc; e un drept care ţine de condiţia umană la nivelul cerinţelor actuale de viaţă, prin conţinutul său asigurând cetăţeanului păstrarea şi dezvoltarea calităţilor sale fizice şi mentale care să-i permită o reală şi eficientă participare la întreaga viaţă politică, economică, socială şi culturală.

Statul e obligat să depună eforturi pentru: scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile (a se număra cazurile de copii diagnosticati greşit, trimişi acasă şi… morţi), dezvoltarea sănătoasă a copilului (a se vedea numărul satelor unde nu există un medic de familie nici măcar la nivel de comună şi nici chiar farmacii; a se vedea numărul mare de copii născuţi in familii atât de sărace încât adorm flămânzi in fiecare seară iar alimentaţia e dezastruoasă); îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului înconjurător şi ale igienei industriale (a se vedea munţii de gunoi de pe la marginile unor oraşe, apele pline cu resturi fel de fel, păduri tăiate ilegal, parcări amenajate, in unele locuri,. direct sub ferestrele apartamentelor etc.), profilaxie şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor medical in caz de boală etc..

Din 1990 nu s-a construit niciun spital. Politicienii din partidul aflat azi la putere au in programul de guvernare ridicarea a opt spitale regionale şi unul republican – a trecut aproape un an de când sunt la guvernare şi nu se aude ceva despre începerea construcţiilor – in schimb, certurile sunt in toi. Vor reuşi in următorii trei ani? Au promis sute de creşe şi grădiniţe… S-a construit vreuna, de către cei care le-au promis? Nici şcolile, grădiniţele şi spitalele existente nu arată prea bine… Dacă nu sunt bani pentru reabilitarea şi dotarea celor existente vor găsi bani pentru construirea şi dotarea unora noi? Cu astfel de promisiuni au venit şi in alte mandate, dar nimic nu au realizat – şi au fost votaţi din nou! Au oamenii memorie scurtă sau… altfel se numeşte ceea ce se întâmplă?

Servicii medicale… Majoritatea ştim cum arată cele mai multe spitale, ştim că nu există anumite aparate medicale – oamenii sunt trimişi la cabinete private pentru unele analize, contra cost, evident); ştim că lipsesc medicamentele, pansamentele, inclusiv dezinfectanţii/detergenţii prin spitale şi bacteriile bântuie.

Ştim că lipsesc pantele necesare celor imobilizaţi in scaune cu roţi – multe dintre pantele existente sunt atât de abrupte încât şi unui om sănătos îi e greu să urce/coboare pe acolo un cărucior de piaţă. Cum pot aceşti oameni să participe la întreaga viaţă politică, economică, socială şi culturală (aşa cum scrie in Constituţie)?

După ce privim atent in jurul nostru nu considerăm o glumă dispoziţiile din acest articol de lege fundamentală?