E oficial. Multe titluri de articole sunt înșelătoare

Azi îmi cade sub ochi un titlul: „E oficial. Ce vor păți copiii ai căror părinți refuză vaccinarea” anti-pandalia în vogă. Mă zburlesc, mai ales la ideea că e foarte riscant să accepți un vaccin făcut în nici un an de zile, când pentru un vaccin ok e nevoie de câte 4-5 ani de studii serioase. După ce mă oripilez îmi pică fisa: am văzut denumirea site-ului care găzduiește articolul cu titlul în cauză. Accesez și, evident, oficial este că „nu putem discuta despre condiționarea accesului la învățătură de vaccinare; nu putem discuta despre obligativitatea vaccinării în acest moment; nu putem priva copiii de învățătură din cauza părinților care...”. Pe scurt: titlul este înșelător deoarece determină cititorul să acceseze un site unde citește cu totul altceva decât așteaptă. Titlul este, însă, și manipulator. Sunt atât de multe site-uri de acest gen încât am ajuns să pierd timpul aiurea. La acest moment cam știu care-s site-urile în care nu e cazul să am încredere sau, dacă le accesez, verific informațiile și știrile de acolo.

Primesc pe mail un link spre un articol despre „pozițiile anticreștine ale noului avocat al poporului”. Refuz din start ideea și deschid articolul, să aflu ce ar putea afirma autorii textului. Un cineva explica faptul că noul avocat al poporului „le tine parte” celor care nu se încadrează la „familia tradițională”. Semnatarul textului pretinde ca avocatul poporului să-i apere drepturile de creștin, uitând (neștiind sau nevrând să știe că avocatul poporului apără drepturile omului, indiferent de religia lui, între altele).

Întreb persoana care mi-a trimis linkul dacă a citit articolul (cine mi-a trimis link știu că nu are „probleme” cu orientarea sexuală a cuiva, dar are un cui împotriva avocatului în discuție). Recunoaște că nu l-a citit, dar a difuzat info mai departe pe ideea „să știe toți” – îi plăcea cum suna titlul (ca această persoană sunt multe, din păcate). „De ce rostogolești online informații în care nu crezi, despre care știi că sunt greșite, mincinoase sau trunchiate?” am întrebat. „O fac numai în cazul celor pe care nu-i suport, să scăpăm de ciuma roșie”. „Nu scapi de nimic dacă lupți împotriva minciunii cu minciuni și împotriva manipulării cu manipulare”.

La o televiziune ale cărei emisiuni nu le urmăresc din principiu văd un titlu scris pe „bandă”: „accidentul de elicopter al ministrului Vela. Informații imediat”. Cei la care eram în vizită încep să se agite, că ce-o fi pățit ministrul... Pentru că mai trebuia să stau acolo scot telefonul și caut informația pe internet; aflu că a avut un accident de elicopter în anul 2007. Le spun și gazdelor, iar dezamăgirea de pe chipul lor mă amuză. „Au trecut atâția ani de atunci! Sunt niște mincinoși ăștia de la...” Le spun că nu sunt mincinoși, dar le vând informații așa cum vor, să-i țină cât mai mult în fața televizorului.

Cu mai mult timp înainte de decesul lui Mihai Constantinescu citesc pe un site (pe coloana „colaboratorilor”): „Mihai Constantinescu a murit”. Ușor bulversată, uit să arunc o privire la „site-ul colaborator” și accesez articolul. Aflu: „redacția noastră a observat că mai multe site-uri difuzează știrea falsă că artistul a murit. Vă informăm că nu e adevărat” (cuvintele nu sunt chiar exact așezate în fraze dar aceasta era ideea: dezmințeau, cică, o știre falsa). Am căutat „știrea falsă” dar toate căutările au returnat numai acest „articol de dezmințire”.

Actualizare: știrea falsă a existat, dar a fost ștearsă repede. Mi-a scris Potecuța, in comentariu.

Poate doar mi se pare, dar sunt tot mai puține site-uri jurnalistice (să zic așa) unde pot fi sigură că știrile, informațiile, reportajele sunt... cinstite, argumentate, echilibrate, și fără a fi prezentate din unica perspectivă (personală) a celui care semnează sau a celui care coordonează ceea ce se publică.

Mai e ceva greșit care se întâmplă: unele opinii personale, analize etc. sunt prezentate ca știri (= certitudini); unele texte au titluri-întrebare: „Va dizolva președintele Parlamentul?” (când există vreo controversă politică ce n-ar putea conduce – legal – spre dizolvarea Parlamentului); alte „știri” sunt date pe surse (doar că nu ți se spune: nu le lua de bune). Știrile declarate a fi „pe surse” au scopul de a proteja (din punct de vedere legal) pe cei care le publică. Nu e ilegal, nu e greșit, dar atunci când cele mai multe știri de undeva sunt „notate” „pe surse” ceva nu miroase bine.

Pe unele site-uri se aduc în discuție anumite afirmații, ale unora sau altora, despre ceva sau cineva dar nu sunt date ca știri (doar seamănă a îndoiala, pentru a da alții cu piatra în cei discutați pe acolo – conform „teribil de greșitul” „principiu”: nu iese fum fără foc).

Singurul antidot împotriva știrilor false este judecata celui care citește.

În final, nu vreau să ignor minunea de y a ho ooooo, cu știrile importante! La început de pagină suntem informați că acolo găsim știrile și informațiile esențiale! Sunt și unele așa; dar de ce ar fi esențială pentru populație o informație de genul „cutărică arată răvășitor la 51 de ani”; „cutărică, la vârsta de 38 de ani, se prezintă pe plajă în costum de baie”?

Unele info despre site-uri care promovează știri false, manipulatoare, mincinoase sau pur și simplu inepte (prezentate argumentat de semnatarii articolelor): 

https://pressone.ro/doua-retele-de-site-uri-care-infecteaza-online-ul-cu-stiri-false-conspiratii-si-propaganda-si-proprietarii-lor

*

https://mediastandard.ro/detectorul-ai-menit-sa-determine-stirile-false-claseaza-ca-fake-news-orice-site-romanesc-exclusiv/

*

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/fenomenul-fake-news-ce-spun-autorii-site-urilor-considerate-mincinoase-in-romania-685968

Foto.

Ştire falsă difuzată de un senator al României

Iulian Claudiu Manda, senator psd de Dolj, şef al Comisiei pentru controlul S.R.I. (Serviciul Român de Informaţii) a distribuit (acum vreo trei zile) pe pagina lui de FB un articol de tip ştire falsă: Canada a legalizat relatiile sexuale între oameni şi animale.

Alt bufon care nu verifică ce ştiri distribuie sau pe care le ia in serios pe unde le citeşte. Sau… poate că le caută, să se potrivească intereselor sale de moment şi nu îl interesează să verifice (sau ştie şi nu-i pasă), ştiind că “cititorii” lui citesc doar titlul, fără să fie interesaţi de conţinut, de context etc..

Site-ul de pe care a distribuit minciuna este ActiveNews, un site care publică unele ştiri false sau denaturate.

Articolul distribuit de acest politician este scris (publicat) in anul 2016, in ziarul britanic The Independent, despre un caz judecat şi in care scrie despre un complet de judecată al Curţii Supreme din Canada care constată că in codul penal al ţării există doar interdicția explicită a relațiilor sexuale care implică penetrare între oameni și animale. Curtea Supremă din Canada a lăsat în sarcina Parlamentului definirea mai concretă a zoofiliei.

Ce spune purtătorul de cuvânt al Ambasadei Canadei in România:

Afirmaţiile acestea sunt categoric false, ca să nu spunem cât sunt de ofensatoare. Ele provin dintr-o dezinformare deliberată şi o neînţelegere a unui proces controversat canadian, dezinformare care circulă pe internet de câţiva ani. Căsătoria între animale şi oameni este, evident, ilegală în Canada, ideea în sine fiind ridicolă. Mai mult, abuzul şi cruzimea faţă de animale, aici intrând şi acte de natură sexuală, sunt considerate infracţiuni şi pedepsite conform Codului Penal.

Liviu Dragnea (care nu spune niciodată cine sunt “altele” şi cine sunt “alţii” când dă ceva pe gură) a susţinut, între altele, duminică, 1 octombrie 2018, pe un post tv, că in “alte ţări” e legalizată căsătoria între om şi animal. Şi-a bătut joc de naivi (sau a încercat să îi manipuleze) - pe el nu îl pot suspecta de naivitate.

Practic, nu e legalizată nicăieri in lume, dar sunt cazuri in care unii oameni vor să fie căsătoriţi cu animalele de companie - căsătorii care nu implică (in majoritatea cazurilor)  relaţiile sexuale (zoofilia e considerată a fi abuz împotriva animalelor).

Există “căsătorii” între oameni şi animale - destule! In Bali, in India, de exemplu, nişte tipi au fost obligaţi să “ia de soţii” animalele cu care au fost surprinşi că fac sex (cel din Bali a fost obligat să plătească o despăgubire serioasă proprietarului caprei). Tot prin India şi alte zone unde mai există triburi, unii oameni au avut parte de ceremonia căsătoriei pentru a scăpa de blesteme, dar “căsătoria” cu aceste vietăţi care nu-şi pot da consimţământul nu îi împiedică să se căsătorească in adevăratul sens al cuvântului fără a fi necesar divorţul de animalul care le-a fost “partener”.

Există căsătorii la modul teoretic, nicidecum cu implicarea relaţiilor sexuale, şi nu sunt implicaţi ofiţerii de stare civilă sau preoţii (excepţie făcând acele “zone tribale” unde unii indivizi au fost surprinşi făcând sex cu animale sau au fost căsătorţi oamenii cu animalele pentru a scăpa de blesteme).

O milionară s-a “căsătorit” cu un delfin!

Chiar şi Karl Lagerfeld, celebrul creator de modă, şi-a anunţat dorinţa de a se căsători cu pisica lui in vârstă de 22 de luni (el având la acel moment vârsta de 77 de ani).

Zău! Nu putem lua de bun tot ce spun unii indivizi fără sa cercetăm care e, de fapt, adevărul! Să declari: M-am căsătorit cu peştişorul din acvariu - şi să organizezi o “ceremonie” a căsătoriei - nu înseamnă nimic!

O femeie s-a căsătorit cu Zidul Berlinului (in 1979)! Alta s-a căsătorit cu Turnul Eiffel - chiar crede cineva că astfel de căsătorii se pot consuma?! Există multe “căsătorii” ciudate, dar asta nu înseamnă că au valoare juridică.

Desigur, există şi zoofili, dar aceştia sunt consideraţi bolnavi şi aşa vor rămâne, chiar şi numai pentru faptul că un animal nu îşi poate exprima consimţământul. 

Ştirile false - Fake news

Ştirile false sunt, pe scurt, minciuni ordinare, invenţii prin care jurnaliştii (mass media scrisă şi audio-video) intoxică opinia publică - şi nu de azi!

“Fake news” nu e o ştire falsă, pur şi simplu, e un fel de înşelăciune complexă, un montaj in care diverşi jurnalişti (şi nu numai) prezintă o realitate astfel încât să favorizeze o anumită categorie (de politicieni, afacerişti etc.) - sau să producă daune respectivelor categorii, respectivelor persoane publice, persoane juridice sau persoane fizice. Scopul acestui montaj este de a induce in eroare, de a păcăli oamenii cu acţiuni, intenţii sau programe politice - multe ştiri false având un “sâmbure de adevăr” care e prezentat denaturat, scos din context sau alăturat unui context denaturat.

In lumea întreagă, mai ales politicienii au ceea ce se numeste “presa aservită” = jurnalişti care scriu / vorbesc astfel încât să îi ridice in slăvi pe ei şi sa “anatamizeze” adversarii politici. Politicienii sunt primii care ofera populaţiilor “ştiri false” - promisiunile pe care le fac unii in campania electorală nu au susţinere economică, cel mai adesea, şi, deci, nu pot fi puse in practică, dar unii oameni îi cred, pentru că fiecare îşi doreşte o viaţă mai bună.

Internetul a făcut loc nu doar jurnaliştilor de joasă speţă, dar şi oricărui “civil” care vrea sa “spună” ceva (mulţi spun ce li se dictează, contra cost sau pentru anumite avantaje - unii o fac doar aşa, din “loialitate”). Mulţi nu spun decât lucruri care să ajute promovarea “preferinţelor lor politice” şi “îngroparea“ adversarilor politici / economici ai celor care le asigura traiul (in general).

Libertatea de expresie nu trebuie să însemne minciună. Jurnaliştii au un cod deontologic pe care ar trebui să îl respecte - între altele, in acest cod se face referire la informarea obiectivă a cetăţenilor. Se pare că azi, cei care informează corect, nepărtinitor, nu prea mai au audienţă - oamenii vor să audă ceea ce corespunde propriilor opinii şi mai puţin adevărul. Şi asta oferă ziarele şi televiziunile (mai ales cele din urmă). Audienţa pare că a devenit lucrul cel mai important. Dă-l naibii de adevăr - nu aduce bani!

Când apare cineva care încearcă să strige adevărul are parte, uneori, de linşaj mediatic. Dacă e într-o emisiune este întrerupt mereu, dacă “grăieşte” in altă parte este, mai apoi, blamat pe chestiuni care nu au vreo legatură cu el şi cine aude / vede blamul nu vede, neapărat, şi dezminţirea - dreptul la replică a devenit un fel de frecţie la picior de lemn.

Cândva, mass-media avea un sistem de responsabilităţi sociale. Azi, totul s-a dus naibii, dorinţa celor care câştiga din “jurnalism” fiind audienţa cu orice preţ. Azi nu mai există exigenţele morale pentru că presa e subordonată profitului.

Prea mulţi jurnalişti au devenit ideologi - sclavii unei idei, concepţii, scalvii unor politicieni, trusturi etc.

Prin anii 2000 a luat naştere o practică jurnalistică: fact-checking-ul (cercetarea faptelor), o practică de verificare a veridicităţii discursurilor politicienilor, dar şi o modalitate de a verifica alte conţinuturi, mai ales pe reţelele sociale (fapt divers: de curând, şi Facebook şi Google România au început o campanie împotriva ştirilor false). Totuşi, denunţarea ştirilor false pare o iluzie (intr-un fel, chiar este), pentru că “vânătorul” poate fi condus pe un traseu pe care manipulatorul îl doreşte, traseu  presărat cu multe capcane. Posibilităţile practice de verificare sunt o problemă. Pot fi verificate fapte, cifre, documente dar, cel mai adesea, manipularea se face prin interpetare şi prin comentariu (prin cadraj) - faptele şi datele primesc altă viaţă şi se raportează la alte măsuri de veridicitate - un fel de “scoatere din context”. Chiar şi recomandările “cercetătorilor de fapte” pot deveni puţin credibile şi pot fi viciate de interese - motivul pentru care se spune că “vânătoarea de ştiri false" poate fi o iluzie.

Ceea ce mi se pare, oarecum, bizar, este că această vânătoare împotriva ştirilor false este, de fapt, o formă de cenzură. Practic, fiecare trebuie să fie  liber să dea pe gură - sau in scris - ce-l duce mintea… Partea rea este că mulţi (din interes sau din “incapacitate intelectuală” sau prin prisma educaţiei) iau de bun ce li se toarnă. Pentru binele general ar trebui să acceptăm această formă de cenzură? Poate că da… Hm…  

Nu mi se pare firesc ca oamenii să creadă orice tâmpenie, pe ideea “a zis la TV, a scris in ziar”! Da, oamenii au predispoziţia de a “gândi” cu inima; emoţia câştigă cel mai adesea. Neutralitatea jurnalismului a devenit (probabil că aşa a şi fost) o iluzie. Jurnalismul trebuie să fie reconectat la lumea reală! Mai uşor de spus decât de făcut!

Oare cât de autentică este, in România, preocuparea pentru denunţarea falsului?

***

Pe scurt, cred că numai aceia care-şi pun intelectul "la muncă” au o şansă de a discerne între adevărat şi fals - indiferent despre ce e discuţia. Dar! Intelectul e rezultatul educaţiei de o viaţă, al influenţelor de tot felul… Sunt extrem de puţini oameni in lume care pot fi (dar şi cei care vor sa fie) obiectivi… in orice situaţie. 

Ştirile false. Informare versus dezinformare

In contexte anumite dezinformare poate fi tradus şi ca manipulare.

Atunci când permitem creierului să-şi îndeplinească una dintre funcţiile sale, gândirea, e uşor de făcut distincţia între poveştile false şi cele adevărate pe care le citim prin ziare sau pe aiurea. Totuşi, pentru ca această distincţie să poată fi făcută creierul trebuie încărcat cu informaţie.

Ştirile false pot fi despre orice: viaţa celebrităţilor, faptele / obiceiurile unor oameni / comunităţi, medicamente, ştiinţă, cataclisme şi calamităţi etc., inclusiv la istoria veche sau recentă.

Informaţiile false (sau trunchiate, scoase din context) devin un fenomen din ce in ce mai comun, ceea ce nu mi se pare deloc bine. O altă parte rea este şi aceea a cazurilor sociale false. Atunci când afli de un caz social nu-ţi prea vine sa verifici pentru că nu-ţi vine a crede că cineva se apucă să mintă, uneori numai pentru a obţine multe… “like-uri”.

La televizor, dar mai ales in mediul online, informaţiile etichetate SCANDALOS sau INCREDIBIL sau ŞOC! (scrise cu majuscule şi culori stridente) nici măcar nu mă interesează să le ascult / citesc.

Când mai stăteam la TV, pe unele canale mai ziceau – sau scriau: “rămâneţi cu noi pentru informaţii despre SPECTACULOASA…” Pentru a verifica faptul că nu mă înşel, şi că e ţeapă menită să mă ţină pe acel canal pentru rating, rămâneam – până la final de emisiune nu mai aminteau nimic despre “promisiune” – dar m-ar determina să stau dacă aş fi vreo hămesită de ştiri SENZAŢIONALE. Desigur, se puteau apăra că nu in acea emisiune mi-ar fi revelat senzaţionalul, ci in una dintre emisiunile aflate in grilă, dar nu neapărat in ziua respectivă.

Sunt multe siteuri pe care le evit acum – le-am accesat pentru a le “cunoaşte”. Nu cred, de exemplu, in ştirile / informaţiile despre un stat, oricare ar fi acela, (sau referitoare la) scrise pe siteuri cu tenta clar naţionalistă.

Înainte vreme, când ziarele erau doar in format tipărit, ştiri de genul O femeie a născut un extraterestru apăreau doar in tabloide despre care toată lumea ştia că au in cuprins doar aberaţii sau apăreau in reviste de profil – cumpărându-le numai cine era interesat direct de aşa ceva. Azi… aflăm de pe net că un bebe ce urma să vină pe lume prin cezariană strânge in pumnu-i mic mâna medicului… Şi mulţi cred, pentru că informaţia apare pe un site considerat serios! Li se pare EXTRAORDINAR!

Metode de păcălire a cititorilor

Online, sub umbrela satirei, pamfletului etc. multe siteuri difuzează fel de fel, pe care mulţi le iau drept bune şi le distribuie mai departe. Proprietarii acestor siteuri au grijă să se “adăpostească de procese”, explicând ce fel de siteuri sunt. De exemplu, in pagina “Despre noi” putem afla că pe site sunt scrise istorii inventate menite să ironizeze situaţii, politicieni etc. Acesti oameni sunt cinstiţi şi îţi spun că ştirile sunt inventate. Alte site-uri, însă, n-o fac, ci pur şi simplu inventează. Cine stă să întrebe o mare personalitate, de exemplu, dacă e adevărat că a declarat… nu ştiu ce despre preferinţele sexuale? Vedetele, in general, sunt conştiente că multe prostii sunt puse în cârca lor dar nu prea au cum să oprească aceste aberaţii, mai ales că multe apar in “reviste” obscure de care aud numai o parte dintre cei disperaţi dupa senzaţional şi bârfe. Alte siteuri de bârfe ascund bine indicaţiile care te-ar putea edifica asupra naturii ştirilor / informaţiilor – dar in caz de ceva se pot apăra uşor împotriva reclamaţiilor. Mai sunt şi siturile ai căror proprietari sunt pur şi simplu nesimţiţi: au un titlu care suscită interesul şi când accesezi pagina pentru a citi îţi dai seama că ai fost păcălit. De exemplu: Icsulescu a fost condus pe ultimul drum. Faci ochii mari! Numele de familie este al unui actor foarte cunoscut, sa zicem – accesezi şi afli că, de fapt, omul şi-a condus bunicul pe ultimul drum, cu vreo săptămână in urmă.

Alte siteuri te asaltează cu “ştire şoc”şi “satiră” scrise pe fiecare pagină şi apoi citeşti: Vă rugăm să reţineţi că acest site este pentru amuzament şi satiră e un fel de evitare a responsabilităţii pe principiul “răspund de ceea ce scriu dar nu răspund de ceea ce înţelegi” şi stai să te întrebi: sunt ştiri şoc sau pamflete? Sunt parţial pamflet şi parţial adevărate? Care parte e pamflet şi care e informaţia adevărată?

Siteruile serioase nu au nevoie de asa ceva, de aşa-numitul disclaimer – o declaraţie menită să înlăture răspunderea in cazul in care cineva înţelege greşit cele scrise pe undeva.

Un site cu pamflete este amuzant dar este discutabil să oferi oamenilor ştiri-pamflet pe teme serioase pentru că mulţi sunt neatenţi la specificul siteului, la diferite “informari despre site” şi pot lua de bun ceea ce citesc.

Multe fiţuici cu trafic mare scriu bârfe despre unii şi alţii şi unii le citesc cu pasiune şi le iau de bune fără a le da prin minte că ar putea fi fals, exagerat tot ce citesc. In alte cazuri, adevărul e împletit cu ficţiunea şi poţi fi păcălit să crezi că totul e adevărat.

Titlurile articolelor 

Să zicem că citesti un titlu de genul Preşedintele a suferit un atac de cord - e plauzibil şi e o ştire de interes; accesezi siteul şi constaţi că e vorba despre preşedintele vreunei corporaţii de care n-ai auzit (ai mărit traficul siteului). Dacă, însă, vezi un titlu de genul Un copil in vârstă de 9 ani a descoperit, întâmplător, leacul pentru cancer ar fi bine să renunţi să mai accesezi articolul – pierzi timpul degeaba pentru că eşti asaltat de reclame care-ţi ţopăie pe ecran şi un minut până reuşeşti să citeşti textul. Pe mulţi nu-i interesează cât e de adevarat ceea ce scriu, ci doar traficul care, cu cât e mai mare cu atât le aduce mai multe reclame, deci bani.

Semne că un site / ziar etc. nu e serios

Pe siteurile care urmăresc, in principal doar trafic mare găseşti multe articole despre sex şi celebrităţi (dacă e o publicaţie generalistă nu prea au sens astfel de informaţii in cantitate mare); fotografii cu oameni care au diferite părţi ale corpului supradimensionate; texte despre cum femeile ar avea nevoie de mai multă muncă acasă pentru a evita creşterea in greutate dacă sunt casnice; informaţii despre de ce să crezi in dragoste; mărturii ale cititorilor despre sexul oral; cum să scazi colesterolul mâncâd zilnic o ciocolată şi altele asemenea. Dacă se anunţă, cu titluri de-o şchioapă, sfârşitul lumii la data x sau despre ziua in care a început al treile război mondial poţi fi sigur că totul e o vrăjeală.

Alte trucuri se refera la adrese (URL) asemănătoare cu ale unor siteuri de incredere. De exemplu: “nbc” apare in adresa unui site la modul “nbc-stiri-adevarate” sau se foloseşte o denumire care imită denumirea unui site de incredere: “tribuna” (inventez o denumire) va apărea ca “trribuna”.

Un alt semnal de alarmă poate fi faptul că in articol se face referire la un studiu, dar nu scrie cine a făcut studiul, când şi unde l-a făcut. Acel studiu nu există, cel mai probabil, dar dă textului o tentă de autenticitate (e posibil ca autorul doar să fi neglijat aspectul, dar dacă in mai multe texte descoperi aceeaşi omisiune…).

In alte cazuri există un sondaj de opinie cu privire la ceva de interes general. Trebuie avut in vedere câţi oameni au fost intervievaţi şi cam cine sunt aceştia… Ceea ce, desigur, e imposibil de verificat din faţa monitorului dar aceste sondaje urmăresc să dovedească ceva anume, deci se presupune că au fost chestionaţi (dacă au fost )in principal cei despre care se ştie că au exact opinia pe care o doresc cei care efectuează sondajul – altfel spus, in cazul articolelor care au la bază un sondaj ar trebui să fim circumspecţi.

Oamenii sunt foarte interesaţi de diferite dezastre ecologice, despre boli incurabile pentru care se caută leac ş.a.m.d. şi pe această temă sunt o mulţime de informaţii stupide. Ar fi ideal să poată fi vindecate toate formele de cancer, boala Parkinson, Alzheimer etc., dar… Pe această temă sunt o mulţime de ştiri false: fie că s-a găsit nu ştiu ce leac minune (pentru a-l afla trebuie să accesezi pagina cutare sau chiar să faci un cont pentru a avea acces la informaţie), fie sunt exagerate diferitele epidemii. La ora actuală e vehiculată ideea că tot mai multe boli sunt inventate şi leacul îl deţin numai anumite companii farmaceutice. Desigur, nu toate bolile identificate in ultimii 20 de ani sunt inventate, dar e nevoie şi de discernamant, pentru a nu ne umple organismul cu pilule. Dacă dai de un site unde scrie că multe boli incurabile au fost vindecate treci prin filtrul gândirii ceea ce afli – şi caută şi alte surse înainte de a te avanta, mai ales dacă citeşti despre leacuri de genul “creier de maimuţă fiert” sau “mănâci o banană pe zi şi te-ai vindecat de…”. Poate că exista ceva adevăr in anumite “reţete” dar cele mai multe sunt exagerate şi date ca autentice.

Despre cum guvernele ne urmăresc fiecare mişcare doar amintesc. E o realitate că oraşele sunt împânzite cu sisteme de supraveghere, că se încearcă obţinerea urmăririi computerelor, că aparatele din unele aeroporturi ne scaneaza, practic, trupurile dar… nu trebuie să intrăm in panică şi să cumpărăm fel şi fel de aparate care ne pot apăra de spionii guvernamentali. Multe siteuri obţin trafic publicând fel şi fel de istorii menite să activeze frica. Din acest motiv ar trebui să ne folosim creierul, nu sentimentele (frica e un sentiment extraordinar de puternic).

Cum "te aperi" de ştirile false?

Cam greu, dacă nu eşti dispus să verifici din mai multe surse informaţia găsită undeva – de preferinţă pe siteuri care se bucură de o bună reputaţie; dacă ştirea (considerată importantă, de interes general) se regăseşte şi acolo e semn că este reală. Dar! Dacă găseşti acolo informaţia şi sursa pe care o menţionează este tocmai siteul de pe care vii… renunţă să crezi.

Dacă faci asta de câteva ori cu cele găsite pe un site anume şi de fiecare dată constaţi că ştirea e trunchiată, textul scos din context sau e pur şi simplu o invenţie e bine să renunţi la a mai accesa acel site. In unele cazuri, ediţia online a unui cotidian, de exemplu, conţine informaţii care nu apar şi in ediţia tipărită… Uneori, când crezi că citeşti o informaţie publicată in ziarul X, de un jurnalist, dacă eşti atent constaţi că, de fapt, citeşti ceva publicat de un blogger care scrie pentru acel ziar – nimic rău, dacă informaţiile sunt reale, dar dacă nu…. nefiind jurnalist nu e obligat, practic, să respecte codul deontologic al jurnalistului etc.

Verficare fotografii şi videoclipuri

Fotografiile pot fi verificate relativ uşor: clic dreapta pe poză – “caută pe Google imaginea” şi se deschide “lista” textelor unde apare poza respectiva (dacă nu apare s-ar putea să fie reală). Aşa că de vezi o mulţime de oameni înghesuiţi pe o barcă şi ţi se spune că sunt piraţi naufragiaţi surprinşi de paza de coasta s-ar putea să afli că sunt, de fapt, nişte braconieri şi poza apare prima dată in urmă cu vreo 10 ani.

Pentru verificare poţi să descarci poza pe computer şi apoi s-o încarci – ca exemple - pe Google Imagini sau copiezi adresa fotografiei (sau o incarci de pe computer) pe TinEye: https://www.tineye.com/

Google Maps, Google Earth și Google Street View ne pot ajuta să descoperim dacă o fotografie este făcută chiar in locul in care se scrie că este facută, dar pentru asta e necesar să studiem fotografia pentru a descoperi indicii care să o plaseze intr-un anume loc.

In cazul filmuleţelor poţi verifica pe anumite siteuri, cum ar fi cel realizat de Amnesty International cu ajutorul YouTube pentru verificare URL (dacă un videoclip a fost postat cu altă ocazie programul îl va găsi):

http://www.amnestyusa.org/sites/default/custom-scripts/citizenevidence/

Dezavantaj: dacă s-a făcut o cât de mică modificare nu mai găseşti originalul pentru că legătura dintre versiuni se pierde.

***

Facebook este o altă sursă pentru fel şi fel de informaţii şi ştiri aiuristice şi locul unde aceste bazaconii se propagă uluitor de repede şi din cauza faptului că cei mai mulţi citesc doar titlul unui articol şi distribuie, fără să îi intereseze dacă sub titlu este exact ceea ce se aşteaptă să fie, dacă ştirea e reală sau ba. Administratorii acestei reţele se străduiesc să diminueze acest fenomen de propagare al ştirilor false dar succesul lor depinde, in mare măsură, de utilizatori.

In general, ştirile false sunt menite să atragă cititori pe un site sau altul, dar ceea ce e grav este că multe chiar vor să te facă să crezi istoriile prezentate şi astfel să îţi schimbe anumite opţiuni, credinţe etc..

Un fel de concluzie, parafrazând pe nu-ştiu-cine: nu mă sperie ce văd la televizor şi citesc prin ziare, mă sperie ceea ce nu văd şi ceea ce nu citesc.

Nu e amuzant să punem sub semnul îndoielii cam tot ceea ce citim dar cred că e un lucru inteligent.

Suntem şi consumatori de ştiri; la noi este puterea de a îmbogăţi pe cei mincinoşi sau de a-i scoate de pe piaţă.

Informare prin dezinformare: incidente cu ursi

Stiu de multi ani ca “stirile” la televizor si prin ziare sunt astfel prezentate incat sa se potriveasca intereselor celor care “dau banul” – aceasta in special in politica - dar am constatat si cu alte ocazii, pentru care nu intrezaresc interesul.

In cazul ursilor, probabil, doresc sa deschida sezonul de vanatoare si sa-l pastreze deschis tot anul… Vanatorii isi doresc, probabil, cranii si blanuri de urs brun, vor sa acumuleze puncte…

Ursul carpatin e protejat prin lege; in România vanarea lui e permisa numai in regiunile unde exemplarele se intalnesc in numar excesiv (de ce nu le-ar reloca unde sunt mai puţine exemplare?!) si numai daca pagubele facute de aceste animale sunt intr-un numar foarte mare.

Am mai scris despre caruselul stirilor si revin, cu un exemplu simplu:

Sambata, 16 iulie, a fost impuscat un urs care a atacat, joi, o persoana (ranind-o grav) si una sambata (despre aceasta s-a scris foarte… vag pentru ca n-a fost ranita datorita prezentei cainelui).

Joi, 14 iulie (ziua atacului)

Atacul a avut loc în jurul orei 15.00, pe strada Calcarului din Cartierul Valea Cetăţii, o zonă în care urşii coboară până în poarta caselor. Bărbatul ieşise în fundul curţii casei sale de pe strada Calcarului, la liziera pădurii, să cureţe zona, aşa cum obişnuia să facă de când s-a mutat aici. […]

nu se ştie încă ce soartă va avea vârstnicul sfâşiat astăzi de urs, care este internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţeand de Urgenţă.

(http://stiri.rttbrasov.ro:8085/SitePages/DetaliiStire.aspx?idc=3125)

Declaratia unui vecin: A venit din padure pe picioarele lui, n-a mai putut sa intre in casa, a cazut. Ranile de la gât fiind foarte profunde nu se putea exprima decat cu da si nu. A fost intrebat daca a fost atacat de cineva, a zis ca da, daca a fost urs, a zis ca da.

(http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-barbat-a-fost-atacat-si-muscat-de-gat-de-un-urs-langa-brasov-ce-l-a-salvat-din-coltii-animalului-salbatic.html)

Nu este într-o stare gravă. Va mai rămâne internat câteva zile la secția chirurgie plastică sub tratament, a mai spus dr. Gabriela Chițea.

http://brasovromania.net/2016/07/brasov-barbat-atacat-de-urs-racadau-vezi-care-este-starea-lui-acum/

Ce declara, in 15 iulie, un specialist chemat “la caz”:

Atacul s-a întâmplat la 400-500 de metri de casa omului, dar în pădure. Mergea să aducă pământ de flori, câinele a stârnit ursul care dormea în tufişuri, la răcoare, iar acesta a venit spre om, atacându-l. Important este ca oamenii să conştientizeze că în zonele de pădure din Braşov şi Valea Prahovei densitatea de urşi este ridicată. Este de 80 de exemplare pe 10.000 de hectare habitat, în condiţiile în care în alte ţări 80 de exemplare reprezintă populaţia întregului stat, a punctat sursa citată.

Mai jos, in acelasi articol, scrie:

Pe fondul cinegetic al Regiei, care are o suprafaţă de 12,6 hectare, sunt în jur de 60 de urşi, în condiţiile în care densitatea optimă este de 20. Numărul mare al exemplarelor, precum şi faptul că fondul cinegetic este împrejmuit de localităţile Braşov, Poiana Braşov, Predeal, Săcele, sunt factori care determină apariţia conflictelor om-urs, potrivit reprezentantului Regiei. […]

(http://www.mytex.ro/stiri/278-112/528575-brasov-atentie-din-moment-ce-a-dat-de-sange-ursul-din-racadau-va-reveni-la-locul-atacului-mai-agresiv-foto.html)

15 iulie:

Bărbat atacat de urs în propria curte, în cartierul braşovean Răcădău

(http://stiri.tvr.ro/barbat-atacat-de-urs-in-propria-curte-in-cartierul-brasovean-racadau_76455.html)

17 iulie:

Odiseea ursului din Racadau s-a incheiat, insa cu pretul vietii unui om.

De fapt, e vorba despre viata unui caine, scrie in acelasi articol, dar cei care citesc doar titluri pot fi usor indusi in eroare:

Ursul din cartierul Racadau de la marginea Brasovului, care a ranit miercuri (?) un localnic, a mai atacat sambata un om in aceeasi zona. Este vorba despre un barbat care se plimba insotit de cainele sau. […] Cand ursul deosebit de periculos a dat navala, cainele credincios si-a aparat stapanul cu pretul vietii.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ursul-din-racadau-a-mai-atacat-sambata-un-barbat-cainele-omului-s-a-pus-in-calea-animalului-dar-nu-a-scapat-cu-viata.html

Urmatorii care vor prelua informatia vor sustine ca omul a fost atacat de urs in propria-i casa / in apartamentul de la etajul 4?

S-ar putea spune că diferenţele nu sunt mari, dar sunt suficiente pentru a naşte dispute între cei care citesc şi, eventual, discută acelaşi eveniment, între cei care cred că e de dorit protejarea animalelor şi cei care detestă animalele. Dacă în astfel de cazuri – minore, raportate la nenorocirile care se întâmplă in lume – nu vor / nu pot / nu ştiu (?) să difuzeze adevărul, cum aş putea crede că în chestiuni majore, când interesele unora sau altora sunt evidente, vor difuza adevărul?

Sursa foto: http://fewmayknow.com/tag/dave-zirin/

Ecranul verde. A pune totul sub semnul indoielii

La scoala ar mai trebui invatati tinerii sa gandeasca singuri, sa puna totul sub semnul indoielii

Cei mai buni profesori sunt cei care iti spun incotro sa te uiti dar nu iti spun ce sa vezi. (Alexandra K. Trenfor)

Nu-i invata pe copii numai sa citeasca. Invata-i sa se intrebe despre ce au citit. Invata-i sa puna sub semnul indoielii totul. (George Carlin)

Uneori, a sti intrebarea e chiar mai important decat a sti raspunsul.

Atunci cand oamenii nu vor mai spune:”am vazut la TV, deci e adevarat” vom avea o sansa in plus sa ne intelegem intre noi, sa avem chiar si politicieni de alta factura.

Copiii trebuie invatati sa… caute intrebari,

sa actioneze in conformitate cu ceea ce gandesc. Toti cei pe care ii numim azi “mari inventatori”, “mari ganditori” sunt dintre cautatorii de intrebari. Deocamdata, a gandi nu este interzis.

Un om intelept ia propriile decizii, un om ignorant urmeaza opinia publica (proverb chinezesc)

Copiii ar trebui invatati si sa conteste autoritatea:

ceea ce e bine pentru unii nu e obligatoriu sa fie bine pentru toti. Dar care parinte sau profesor ar dori sa faca asta? Si-ar submina propria autoritate. Cand li se spune copiilor “nu e bine / nu e voie sa faci asta” trebuie sa li se explice de ce. “Pentru ca asa vreau eu”, “pentru ca asa zic eu”, “pentru ca asa e” nu sunt argumente si autoritatea celor care vin cu astfel de “argumente” trebuie contestata. Copilul va invata sa se opuna mai apoi si unor legi care nu beneficiza majoritatii, ci doar unei anume minoritati, intereselor unor anumite grupuri, persoane etc. Vor invata sa distinga intre avantajele si dezavantajele hotararilor luate de altii “pentru binele lor” si, mai mult decat probabil, nu vor mai invata eventualele prejudecati ale parintilor si ale profesorilor si - nu in ultimul rand - vor fi greu de manipulat.

Fiecare generatie se plange de noua generatie, generatie care nu se supune autoritatii, care cere justificari pentru anumite hotarari. E de bine. Fiecare varstnic de azi a avut perioada sa in care a contestat autoritatea apoi, cumva, cei mai multi s-au resemnat. Contestarea autoritatii este si o cale prin care lumea evolueaza. Pentru a sti sa conteste autoritatea fara a deveni infractori trebuie sa cunoasca principiile de baza ale moralei, trebuie sa stie ce drepturi au dar si care le sunt obligatiile. Numai cine cunoaste o situatie foarte bine poate incerca sa o schimbe / s-o imbunatateasca daca nu-i place. Si nimeni nu poate cunoaste foarte bine o situatie daca nu stie sa gandeasca si nu vede lucrurile in ansamblu.

Copiii trebuie invatati sa puna sub semnul indoielii...

tot ceea ce citesc, tot ceea ce vad, tot ceea ce aud si atunci vor fi din ce in ce mai putini cei care vor putea fi inselati de “ecranul verde” si nu vor mai fi inselati de propaganda unora si altora.

Cine poate fi absolut sigur ca ceea ce vede si / sau aude la TV in anumite situatii este si adevarat exact asa cum i se prezinta? Cand aud la TV “maine e miercuri” ma uit in calendar, sa fiu sigura. Ceea ce vedem uneori la TV ca fiind “live” e fals… Fotografiile pot fi si mai usor trucate si isi poate da seama de aceasta numai cine are un program special si are fotografia la dispozitie. Azi pot aparea in aceeasi fotografie sau in acelasi cadru de film Elvis dand mana cu Obama.

Videoclipul de pe link-ul de mai jos arata cum pot fi indusi in eroare privitorii. Astfel, oricine poate sta in… baia lui si sa para ca e martor… la o executie in mijlocul desertului.

https://www.youtube.com/watch?t=11&v=c9cDUpLYkkA

Chiar si o foto pe care ti-o faci singur poate fi spectaculoasa cand cunosti tehnica “ecranului verde” si chiar daca nu… O dovada ar putea fi videoclipul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=QxVZYiJKl1Y (What's on your mind?)

Cine stie sa gandeasca singur nu ajunge in situatii disperate incat sa-si inventeze stirile sau – mai rau! – sa-si inventeze o viata! Cine stie sa gandeasca nu va spune niciodata “a zis la TV / scrie in ziar / scrie pe net, deci e adevarat”.

Cine gandeste stie ca nu tot ce zboara se mananca si stie ca sub eticheta "stire incendiara" e doar un foc de paie al carui fum il induce in eroare.

Altele:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/06/ce-nu-se-invata-la-scoala-i.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/altruismul-ar-trebui-invatat-la-scoala.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/07/discriminarea-se-invata-in-copilarie.html

Când nu e propagandă e manipulare?

Pe unele site-uri de socializare a devenit “virală” fotografia unui cerșetor din Austin, Texas. Omul, așezat la cerșit, avea în fața lui opt boluri și o pălărie și lângă fiecare era un bilețel: creștini, atei, islamici, evrei etc. Voia el - zice-se! - să afle căror cetățeni le pasă mai mult de cei fără adăpost. Bărbatul a declarat - afirmă cel care a postat fotografia pe saitul de socializare - că sumele cele mai mari le-a primit din partea ateilor și a creștinilor și, cică, aceștia ar fi cei mai darnici.

Un site românesc preia știrea și afirmă că cei care au donat mai mult sunt creștinii și apoi ateii.

https://semneletimpului.ro/stirescurta/Experiment-stradal-verifica-generozitatea-crestinilor-9886.html (pagina nu mai exista - actualizare februarie 2021)

Pe saitul de unde a fost preluată informația 

http://global.christianpost.com/news/homeless-mans-test-finds-atheists-christians-give-most-money-to-the-poor-95164/#UTBUXWHDIYxcDeA3.99 (site-ul nu poate fi accesat - actualizare februarie 2021)

se discută dacă James, cerșetorul, chiar este ceea ce pretinde a fi, deoarece unii au scris că a fost văzut folosind un laptop și iPod. Mai apoi, înainte de ajunge la o concluzie corectă ar trebui să se știe câți atei sunt, câți creștini și câți din alte religii și de unde știu că cel care a aruncat moneda în bolul creștinului - ca exemplu - nu e… liber cugetător și doar a vrut să dea un ban, să-l ajute pe om, nu să participe la test.

Într-o zi au donat mai mult ateii, în ziua următoare creștinii au fost cei care au donat mai mult… Unul dintre utilizatorii care pretind că l-au întâlnit (și a publicat fotografia în secțiunea ”Ateii” a respectivului site de socializare) a publicat “concluzia” pe care - zice el - James a anunțat-o cu mândrie: “ateii sunt câștigători” iar saitul românesc s-a oprit la a scrie: “sumele cele mai mari le-a primit din partea creștinilor și ateilor”.

Mulți citesc, puțini pricep și fiecare alege ceea ce îi convine și “dă mai departe” doar o parte din adevăr.

De ce mă interesează astfel de informații? Pentru că sunt exemple de manipulare și / sau propagandă care continuă să prindă la prea mulți cetățeni. Poate doar mi se pare, dar cred că sunt din ce în ce mai puțini cetățenii care trec prin filtrul gândirii și verifică ceea ce li se dă drept literă de adevăr. De ce ar conta că un ateu e mai darnic decât un creștin (sau invers)? Ce vor să dovedească ateii și ce vor să dovedească cei care cred într-o divinitate? În fond, înainte de a fi orice altceva sunt oameni și oamenii sunt diferiți. De ce se insită asupra faptului că un credincios e mai prost sau mai puțin darnic decât un ateu (sau invers)? Inteligența nu prea are de-a face cu credința religioasă sau necredința, dar contrazicându-se cu privire la care religie e mai bună - sau că religia nu e bună - toți cei care o fac se dovedesc… utopici. Părerea mea.