Ziua Culturii Nationale

Ziua Culturii Naționale este sărbătorită, din anul 2011, în ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii poetului, prozatorului, jurnalistului, Mihai Eminescu, una dintre figurile marcante ale literaturii române - se împlinesc azi 175 de ani de la nașterea celui considerat poet național.

Sintagma cultură națională nu se referă numai la literatură; e ansamblul valorilor materiale și spirituale specifice unei națiuni, cuprinzând tradițiile, obiceiurile, limbajul, religia și tot ce ține de identitatea națiunii in discuție. Cultura națională poate fi influențată de istorie, de geografie, de contactele cu alte culturi.

Cultura națională se poate schimba, in timp; se modifica limbajul, anumite obiceiuri sunt uitate pentru că nu se mai potrivesc timpului prezent... Să (ne) amintim din când în când tradițiile și obiceiurile care nu se mai potrivesc prezentului cred că nu e desuet. Sigur, la unele zâmbim, dar acestea au fost tradițiile strămoșilor - e ca și cum ne-am bate joc de strămoși dacă am face bășcălie de tradițiile vechi și foarte vechi. Unii dintre acești strămoși și-au jertfit viața pentru ca noi să avem azi România și... democrația (mai mult sau mai puțin - pare că nu prea ne pricepem la democrație). 

Scriu aici despre Ziua Culturii Naționale, dar... habar nu am cum as putea s-o accentuez in calendarul personal. Sigur, caut să aflu pe unde se organizează, in comunitate, ceva dedicat sărbătorii... Sunt câteva, pe ici, colo. Mă atrag două - Atelier de ceramică, la Centrul Cultural Apollonia  - dar e cu circuit închis deci pas; mai sunt proiecții de film și ceva recitaluri care nu-mi stârnesc interesul, și un eveniment de la Muzeul de Artă: Portretele patriciatului săsesc - o fereastră spre istoria Brașovului, participarea liberă, in limita locurilor disponibile (din experiențe anterioare știu cam cum stau lucrurile, așa că nu merg). La Filarmonică greu spre imposibil mă pot imagina! Nu mă laud, doar zic. Sunt piese (bucăți sau nu) care-mi plac de numa', dar... n-am eu bafta de acestea de-ar fi să merg. Și nici spectator la jazz simfonic nu mă văd.

Curiozitate: ați observat că moștenirea culturală latină pierde teren, încetișor, in fața moștenirii culturale trace, mai ales dace? 

Imaginea e prelucrata cu:

https://www.online-image-editor.com/

Ziua spunerii de glume 16 august

Ziua de 16 august e declarată Zi națională a spunerii de glume – nu în Romania, dar ce-are dacă spunem glume azi? Oricum, bancuri ne spun toată ziua politicienii, când dau din gură despre creștere economică, creștere de venituri – glume proaste, e drept. Bine, faza cu creșterea veniturilor e pe bune, dar în cazul lor și-a acoliților...

Revin la ziua de 16 august. Oficial (mai degrabă neoficial), astăzi, 16 august, este Ziua spunerii de glume, și m-am gândit să o aduc aici pe Mătușica Acid (Aunty Acid), pe care am cunoscut-o pe blog la Sandee: Comedy Plus. E un personaj hazliu, cu simțul umorului... acidulat. Genul care spune chestii precum:

Creierul este ceva minunat! Mi-ar plăcea ca fiecare să aibă unul.

Nu vă doriți ca unii oameni să folosească lipici în loc de ruj?

Cel mai bun lucru pe care-l fac pentru cină este rezervarea.

Ciocolata e mai ieftină decât terapia.

Cel mai bun lucru în a avea vârsta de peste 40 de ani este că noi am făcut toate prostiile înainte de inventarea Internetului.

Dacă aș muri și aș ajunge în iad mi-ar lua ceva timp să-mi dau seama că nu sunt la muncă.

Ziua de luni există numai pentru a aprecia ziua de vineri.

Despre Aunty Acid

Personajul Aunty Acid a fost creat de Ged Backland, directorul general al Backland Media, o companie mică administrată de o familie din Liverpool. Au creat-o pe Aunty Acid pentru a avea versiunea feminină a personajelor lor populare Grumpy Old Gits.

Aunty Acid

https://www.facebook.com/auntyacid

Oamenii din spatele Aunty Acid (articol din 2015)

https://www.liverpoolecho.co.uk/news/real-lives/liverpool-team-behind-worlds-best-9942468

Grumpy

https://www.facebook.com/grumpyoldgits/

Mihai Eminescu și câțiva brașoveni

Mihai Eminescu s-a născut în 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Este considerat „poetul național al României”, iar poemul „Luceafărul” apare în Cartea Recordurilor (în 2009) ca find cel mai lung poem de dragoste.

Aron Pumnul, născut într-o familie de iobagi, la Cuciulata, lângă Hoghiz (Brașov), a ajuns la Cernăuți, în Bucovina, după o lungă carieră revoluționară. I-a fost prieten și mentor lui Mihai Eminescu – el l-a îndrumat pe adolescentul Eminescu spre poezie și l-a încurajat să-și cultive calitățile literare, fiind impresionat de setea acestuia pentru știință și cunoaștere.

Mihai Eminescu avea vârsta de 14 ani când Aron Pumnul moare; e marcat de pierderea profesorului și îi dedică o elegie, dorind să cunoască zona din care acesta provenea.

Conform studiilor consemnate de criticul brașovean Ion Itu, Mihai Eminescu preferă orașul Blaj, dar în Brașov și-a petrecut mai mult timp – a stat în Brașov timp de 140 de zile, de-a lungul mai multor sejururi. Arătați-mi la noi un oraș patriotic ca Brașovul, i-a scris el junimistului Iacob Negruzzi.

Mihai Eminescu ajunge pentru prima dată la Brașov în anul 1864, cu trupa de teatru „Fani Tardini Vlădicescu” – reprezentațiile s-au ținut în sala festivă a liceului românesc. Numele lui nu apare în comentariile presei, dar prezența lui reiese din memoriile unui actor, Vlădicescu, care a scris că Eminescu nu avea un angajament concret, ci însoțea trupa în calitate de admirator entuziast.

Al doilea popas în Brașov e în vara anului 1865, cu aceeași trupă, reprezentațiile ținându-se în Sala Reduta – prezența lui Eminescu e atestată documentar: o cerere scrisă de poet, „redactată în limba germană, în stilul actelor oficiale”.

Cunoscând Biserica Sfântul Nicolae și obiceiul Junilor din Șcheii Brașovului, Mihai Eminescu scrie una dintre primele sale poezii, după cea dedicată lui Aron Pumnul: „Învia-vor voievozii”, poezie cunoscută doar dintr-o obscură publicație a istoricului brașovean Nicolae Sulică de la Târgu Mureș, din care se constată referință directă la biserica șcheiană și obiceiul Junilor.

Va ajunge în Brașov și în 1868, cu trupa lui Mihai Pascaly, fiind angajat de această dată și amintit în documente ca „Emilescu”. În beneficul elevilor șaguniști, se joacă piesa lui Dimitrie Bolintineanu: „Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni”, piesă în care a jucat ca actor și compozitorul George Ucenescu, autorul melodiei imnului „Deșteaptă-te române!”

Eminescu a fost prezent la un Maial național lângă Șinca Veche, unde au participat circa patru mii de țărani români îmbrăcați în costume populare (afirmă prof. pr. Vasile Olteanu, directorul Muzeului „Prima Școală Românească”, Brașov).

Mihai Eminescu a fost, pe rând, conțopist la tribunal, secretar particular, sufleor la teatru, bibliotecar, hamal în port, grăjdar la hotel, ziarist, devine – din 1869 (până în 1872) - student la Viena, la Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți), iar din 1872 în 1874 studiază la Berlin, susținut printr-o subvenție lunară de 10 galbeni din partea asociației culturale „Junimea”.

Debutul literar și-l făcuse deja, la vârsta de 16 ani, cu poezia „De-aș avea”, publicată în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan.

În timpul studenției la Viena a întâlnit mai mulți brașoveni, și a păstrat legătura cu ei. Incepând cu 1868, la Viena erau două societăți românești: Societatea „România”, al cărei director era brașoveanul Pandele Dima (fratele compozitorului Gheorghe Dima), secondat de alt brașovean, Aurel Mureșianu. A doua societate românească era „Societatea Literară și Științifică”. Cele două societăți vor forma mai târziu Societatea „România Jună”, unde Eminescu era bibliotecar, Ion Slavici președinte și brașoveanul Sterie N. Ciurcu era casier. Sterie N. Ciurcu (viitor medic), apreciat și ca poet, era la Viena cel care organiza petrecerile românilor și deschiderile festive ale evenimentelor, fiind supranumit „omul balurilor”. Și-a făcut doctoratul în 1877 la Viena și era un militant recunoscut pentru cauza națională a românilor din imperiu, fiind și editor al unor reviste românești. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României”, de Ministrul Cantacuzino; la intrarea României în război a fost întemnițat de autoritățile habsburgice și a murit în închisoare.

Aurel Mureșianu a participat alături de Mihai Eminescu la mai multe cursuri de filosofie și de gramatică comparată și au publicat în revistele vieneze ale vremii. Împreună au redactat apelul pentru marea sărbătoare de la Putna din 1871 – în ajunul sărbătoririi a 400 de ani de la înființarea mănăstirii Putna, studenții români de la Viena, Carpaților din Ardeal, Bucovina, Banat dar și din Vechiul Regat au inițiat organizarea unui prim congres ce reunea români de pe ambii versanți ai Carpaților; în pregătirea întrunirii s-au implicat și unii deputați români din Bucovina, ca parte austriacă a imperiului proaspăt trecut la forma „austro-ungară”.

Eminescu pare că avea o admirație deosebită pentru familia Mureșenilor. În „Eigonii”, câteva versuri îi sunt dedicate lui Andrei Mureșianu; în 1869 trimite la „Convorbiri literare” poemul „Mureșianul” – poemul va avea două variante, publicate în 1871 și 1876, transformându-se dintr-un poem dramatic, cu un conținut în principal patriotic și politic, într-un poem filosofic. În mai 1871 îi scrie de la Viena lui Iacob Negruzzi: am compus un tablou dramatic, a cărui figură principală e Andrei Mureșianu. Vi l-aș trimite, însă mă tem că atunci justiția va pune mâna pe mine... Meditația nocturnă a eroului, de la începutul poemului, este destinul neamului românesc, în care eroul e mereu încrezător.

Fizicianul Nicolae Teclu, președintele Societăților studenților români pentru serbarea de la Putna, este un alt brașovean pe care Mihai Eminescu l-a întâlnit la Viena.

Brașovenii Diamandin Manole și Teodor Nica au fost și ei prezenți la Universitatea din Viena, în aceeași perioadă în care a studiat acolo și poetul. Gheorghe Nica, tatăl lui Teodor Nica, a fost unul dintre susținătorii financiari ai „Gazetei de Transilvania” și unul dintre membrii fondatori ai Liceului „Andrei Șaguna”. El oferă diferite sume destinate, printre altele, în 1883, editării volumului de poezii scrise de Eminescu și susține financiar călătoriile poetului la Viena, pentru tratament.

Teodor Nica devine un apropiat al lui Mihai Eminescu. Ca bibliotecar și director al Bibliotecii din Iași, din august, respectiv, septembrie 1875, apoi ca revizor școlar, din iulie 1875 și până la căderea guvernului conservator, în iunie 1876, poetul comunică intens cu Teodor Nica - acesta ocupă postul de director în Ministerul Cultelor și al Instrucțiunilor Publice. Când Eminescu va veni ca ziarist la „Timpul”, în București, de la „Curierul de Iași”, îl va vizită pe dr. Teodor Nica, împreună cu Ion Slavici.

Același Teodor Nica se implică în obținerea pensiei pentru Veronica Micle, iubita poetului. Numele lui apare și în anul îmbolnăvirii lui Eminescu, într-un proces verbal încheiat pe 29 iunie, la locuința lui Slavici, de unde s-a luat pentru poet un costum de haine, o cămașă, o pereche de pantaloni de noapte, după care s-a aplicat sigiliu pe ușa camerei.

Constantin Popazu este un medic brașovean care a fost, și el, foarte apropiat de Mihai Eminescu. Medicul era văr primar cu criticul Maiorescu. În 1883, când sănătatea mintală a poetului se șubrezea de la o zi la alta, fiind tratat la București, la „Caritasul lui Șuțu”, unde era internat, Constantin Popazu e de părere că la Viena va fi tratat mai bine. Și Constantin Popazu și sora lui Maiorescu, Emilia (căsătorită Humpel, care deschisese la Brașov un institut francez) erau de părere că Eminescu nu e bine tratat în spitalul din București. Maiorescu, deși nu credea că tratamentul la Viena va fi util, cedând insistențelor vărului și surorii, ajutat de mai mulți prieteni, adună 3000 de franci și, la 1 noiembrie 1883, poetul pleacă spre Viena în compania prietenului A. Chibici-Revneanu și a gardianului de la spitalul doctorului Șuțu. În gară la Brașov, unde coboară pentru câteva ore, pe scările vagonului, Eminescu a strigat cu voce puternică Trăiască România unită! La fel, în gară la Viena, crezându-se tot într-o gară transilvăneană, strigă, la coborârea din tren: România liberată, România liberată! (scena e povestită de Sextil Pușcariu în „Memorii”, invocând mărturiile lui Constantin Popazu).

Internat în ospiciul doctorului Obersteiner, la Ober Dobling, după două săptămâni în care s-a aflat într-o stare „aproape alienabilă”, letargică, își revine. Îi trimite o scrisoare prietenului său Chibici-Revneanu, în care notase, printre altele: Nu sunt deloc în stare să-mi dau seama de situația cumplită în care am trecut, nici de modul în care am fost internat în ospiciul de alienați. Boala intelectuală mi-a trecut, deși fizic sunt destul de prost. Își dorea să se întoarcă în țară, unde să se sature de „mămăliga strămoșească”. Această scrisoare a lui Mihai Eminescu, considerată de Maiorescu a fi un minunat document psihologic, aflată în patrimoniul Muzeului Prima Școala Românească din Brașov, va fi prezentată publicului pentru prima dată azi, 15 ianuarie 2023, cu ocazia zilei dedicate poetului Mihai Eminescu și Culturii Naționale.

Medicul Constantin Popazu a încercat de mai multe ori să îl scoată din spital pentru vizite scurte, dar a întâmpinat refuzul categoric al poetului. O dată reușește să îl scoată la plimbare, în trăsura cu geamurile acoperite de perdele, iar cu altă ocazie îl duce în vizită la familiile a doi medici vienezi reputați.

Starea lui se ameliorează din zi în zi și dacă progresul spre bine se va face, tot așa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranță că peste puțin timp va putea ieși din institut… Eri am conversat cu el aproape o oră… De câteva zile a început a citi câte ceva.. Cu un cuvânt merge spre bine… Cred că o călătorie (poate în Italia) i-ar prinde bine, ba chiar este indicată…, îi scria Popazu lui Maiorescu în ianuarie 1884. Propunerea a fost recepționată și, ca urmare, începând cu 26 februarie, însoțit de prietenul său Alexandru Chibici-Revneanu, Eminescu pleacă în Italia. Apoi se întoarce în țară. Pentru o perioadă continuă tratamentul la Botoșani. Mai târziu, pe când locuia în București, este din nou internat în Sanatoriul Caritas. Se stinge din viață în ospiciu, la 15 iunie 1889.

Mai multe informații:

https://casasfatului.ro/2022/01/15/prietenii-brasoveni-ai-poetului-mihai-eminescu/

https://basilica.ro/mihai-eminescu-marturii-brasovene/

***

Pe cărările lui Eminescu

https://suzanamiu.blogspot.com/2023/01/citate-favorite-156-pe-cararile-lui.html

Junii din Brașov. Portul tradițional

În Duminica Tomii (1 mai) a avut loc una dintre cele mai cunoscute activități ale Junilor: Parada călare sau „Ziua de Călări”, cum o numesc ei.

În Vinerea din Săptămâna Luminată a fost „Aruncarea în țol”:

Fotografiile le-am preluat de pe pagina Fb Brașov, orașul sufletului meu. Am uitat de Juni.

În fiecare a doua duminică din luna mai este Ziua Națională a Portului Tradițional din România.

Nu eram o pasionată a „tradiționalului” dar de când există acest „curent” ciudat prin care pare că se tinde spre „desființarea” tradițiilor și chiar a istoriei, ca și cum trecutul n-ar mai avea valoare, ca și cum „adepții” acestui curent vor să fie ei „primii oameni”, făuritorii istoriei omenirii, încerc să aflu mai multe. Sigur, exagerez un pic ceea ce se întâmplă.

E cert, nu mă pricep la costumele populare mai mult decât la tradiții, în general, dar încerc să-mi lămuresc unele chestiuni și, pe măsura posibilităților, să le mențin vii.

Eram așa de sigură că sunt destui oamenii care păstrează vii tradițiile încât mi-am zis că n-are rost să mă bag în seamă și eu, o neofită care poate doar să creadă pe cuvânt pe cei care au făcut cercetări în materie.

Ziua Națională a Portului Tradițional din România a fost instituită în aprilie 2015; în decembrie 2014 Senatul respinsese propunerea legislativă cu privire la marcarea acestei zile, dar s-a votat în Camera Deputaților, for decizional.

Portul popular românesc datează din secolele IX – X, dar mai multe mărturii există din secolul al XIV, consemnate în Cronica Pictată de la Viena, 1358, care descrie bătălia de la Posada, între regele Carol Robert de Anjou și voievodul muntean Basarab I – este reprezentat portul autentic al bărbaților: cămăși lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, ițari, opinci și căciuli din bucăți de piele de oaie. (scrie pe doxologia)

Pe întreg teritoriul țării se observă ușor că albul este culoarea dominantă în costumele tradiționale. Cromatica și ornamentele, cusăturile etc. diferă de la o zonă la alta, de perioadele în care sunt purtate ș.a.m.d.

Cum scriam mai sus: nu-s o pricepută, dar am extras câteva idei despre portul popular al Junilor din Brașov. Sar peste istoria Junilor pentru că obiceiul se pierde în negura timpului. Cercetatorii au păreri diferite în ceea ce privește obiceiul Junilor. Unii aderă la teoria conform căreia acest obicei are origini ancestrale indoeuropene, iar alți istorici atribuie unora dintre ritualurile existente în obiceiul junilor origine traco-dacică sau chiar pelasgică. Mai sunt și cei care afirmă că originile acestui obicei și ritualurilor care-l însoțesc trebuie căutate în sfera de simboluri și ritualuri specifice frățiilor sau confreriilor organizate paramilitar.

Cert este că obiceiul Junilor s-a schimbat și adaptat de-a lungul a sute de ani și, în ciuda vitregiilor istoriei, obiceiul este păstrat și continuă, Junii având același loc de „retragere”: Pietrele lui Solomon, o poiană înconjurată de cinci stânci imense și o grotă atribuită legendarului rege Solomon.

Cuvântul „june” se identifică aici cu „bărbat”; s-a alăturat atributul „tânăr” pentru a se face deosebirea între cei necăsătoriți și cei căsătoriți care erau obligați să iasă din rândurile companiei în momentul căsătoriei. June (tânăr) – bătrân este o nepotrivire, dar are sens pentru că – explică istoricii – trebuiau îngroșate rândurile celor care luptau pentru apărarea ținutului (ceata Junilor Bătrâni este formată din bărbații căsătoriți).

foto din luna mai 2013

În Brașov sunt șapte cete de Juni: șase din Șcheii Brașovului: Junii Tineri, Junii Bătrâni, Junii Naționali Albi (Albiori), Junii Curcani, Junii Dorobanți – și o ceată din cetate (oraș): Junii Brașovecheni, formată din șcheienii care s-au stabilit în cetate.

Într-o broșură publicată în 1890, etnograful și folcloristul brașovean George I. Pitiș, originar din Șchei, scria despre portul Junilor: "A doua zi de Paști, adică în Lunea Paștilor, Junii se îmbracă frumos, că au să meargă pe la fete după ouă. Altădată se îmbrăcau după cum era portul pe atunci de umblau unii și cu opinci; dar acum umblă cu cizma ori și cu papuci (ghete) și cu cioareci (ițari) și cu cămașă albă și călcată, scoasă peste cioareci și cu șpențăle, pe piept cu ceaprazuri și cei cu dare de mână cu nasturi de argint, la unii suflați cu aur. Acum șpențălele sunt răscroite nemțește, dar mai înainte vreme erau făcute „sadea” adică croite dintr-una. În cap sunt Junii cu pălării și mai ales cu pălării de mătase și păroase” (fetrul era materialul preferat). (...) Cam ceva mai înainte de 1848, Junii au început să se gătească la pălării cu panglicuțe înguste, prinse cu bongoșe ori cu ață, iar vătaful și armașii purtau câte o „ruje” (cocardă). De la 1848 încoace au început Junii să poarte pe pălării câte trei panglici în trei fețe: roșu, galben și vânăt, de le coseau una lângă alta și lăsau vârfurile să atârne îndărăt. (...) De câțiva ani ungurii i-au oprit să mai poarte panglici în trei fețe împreunate pe pălărie, așa că acum îi vezi purtând care roșu, care galben, care vânăt, care și câte două feluri și așa umblă toată săptămâna cât sunt în petrecere.”

Junii Tineri

Pe baza unei reproduceri din 1832 Al. Surdu arată că în trecut Junii Tineri purtau haine obișnuite românești: cămașă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi și largi; la vreme rea aveau cojoace și sarici; la brâu erau încinși cu șerpare late „ghintuite”, în care, pe vremuri, purtau pistoale; aveau cioareci albi, strânși pe picior și erau încălțați unii cu opinci, alții cu cizme. Purtau pălării cu borul larg și calotă rotundă. Cei mai mulți purtau mustăți mari, răsucite în sus și pletele lungi până la umeri.

Astăzi poartă cămașă albă cu crețuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel” cu mâneci, acoperit de un „laibăr” și de un șpențel (haină și jachetă) de culoare vânat-închis, cu nasturi de argint sau suflați cu aur. Cioarecii sunt albi, de dimie fină și poartă cizme indiferent de anotimp. Pălăriile sunt de catifea, împodobite cu panglici tricolore.

Ion Mușlea preciza că pentru ieșirea călări la Pietrele lui Solomon, Junii purtau doar „laibărul” fără șpențele, indiferent de vreme (obicei păstrat și azi).

Junii Bătrâni

Aceștia poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri – fiind și aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri - dar fără panglici la pălărie. În ultimul timp, exceptând șergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră; pe piept au lentă tricolor. În vechime, „bătrânii” – adică cei căsătoriți – însoțeau alaiul așezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de „Juni Bătrâni” s-au constituit după 1877.

Junii Naționali Albi (Albiori)

În vechime se numeau „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veșminte albe. Junii Albiori s-au constituit în anul 1860, în contextul înființării Asociațiunii Transilvănene pentru Cultura și Literatura Poporului Român (ASTRA); cei mai mulți membri făceau parte din breslele măcelarilor și negustorilor din Șchei.

În ceea ce privește costumul, Junii Albiori au cămăși de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi și largi, în 12 clini, împodobite cu fluturi aurii și broderii în motive românești. Poartă cizme, iar pe cap o căciulă de blană albă. Inițial purtau căciulă neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri și-au confecționat căciuli albe cu „țoc”, ca la Curcani, susținute sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul care, în condițiile celor trei popasuri brașovene, a avut bune legături cu românii din Șchei.

La brâu au un chimir lat cusut cu motive naționale și numai vătaful poartă o lăibărică (vestă) albă cu găitane negre și pe margini cu cusături, țesute cu „troaca” (un „război de țesut arhaic, cu ciocănele, care a dat șcheienilor porecla de „trocari”).

Junii Curcani

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaților care locuiau „Pe Coastă”. „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independența României (1877) – au luat acest nume deoarece românii din Ardeal nu puteau participa la acest război. Arătau prin aceasta că erau cu sufletul alături de ceilalți români.

Costumul Junilor Curcani seamănă cu cel al Junilor Tineri, doar că în loc de pălării Curcanii au căciuli negre cu „țoc” împodobite cu pene de curcan și susținute sub bărbie cu o curea fină.

Junii Roșiori

foto din mai 2022

Compania e fondată în 1908, prin desprindere din rândul Junilor Albiori și care, prin costum și onomastică, amintește războiul de Independență din 1877. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon au costumul cel mai pitoresc: cămașă bogat brodată cu motive populare și sute (și chiar mii) de paiete din argint aurit, încinsă cu un șerpar (brâu) cusut cu mărgele și fluturi aurii. Laibărele sunt de dimie albă, cusute cu ibrișin negru sau împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stâng, iar ceilalți Juni pe umărul drept. Portcapul de roșior cu „pampon roșu” este caracteristică lor. Unii bătrâni spun că actualele pampoane sunt date de model de Nicolae Iorga, care le procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Brașoveni la București, în cadrul serbărilor din 1906.

Junii Dorobanți

În 1924 se desprind din grupul „Curcanilor”. Costumul seamănă cu cel al Curcanilor, dar Dorobanții poartă căciulă sură, ca a lui Mihai Viteazul, pe care apare stema Țării Românești.

Junii Brașovecheni

Grupul s-a constituit în anul 1922 (obținând statut juridic în 1929), din rândul românilor din Șchei stabiliți în Brașovul-Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Șchei. Aceștia sunt asemănători Junilor Bătrâni atât ca organizare cât și în port, doar că în loc de pălărie poartă căciulă simplă țurcană cu „țugui”.

Surse info: „Junii brașoveni și troițele lor din Șcheii Brașovului”, de pr. dr. Vasile Oltean, Editura Semne, București, 2000 și „Sărbătoarea Junilor la Paști. Obicei particular al Românilor din Șchei (Brașov)”, de G. I. Pitiș, Brașov, 1890, Reeditare Pastel, 2010.

Calendarul lunii martie

Calendaristic, primăvara începe la 1 martie; astronomic, începe la 20 martie în acest an, când are loc echinocțiul de primăvară (variază între 19-21 martie): soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală; în acel moment ziua este egală cu noaptea, apoi durata zilei (față de cea a nopții) e în continuă creștere din această zi, iar cea a nopții în descreștere, până în 21 iunie, la momentul solstițiului de vară. Descrierea este valabilă pentru latitudinile nordice ale Terrei; în emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers: în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. (mai multe pe www.astro-urseanu.ro)

Martie e a treia luna în calendarul gregorian și are 31 de zile. Începe cu aceeași zi a săptămânii în Noiembrie (în fiecare an) și aceeași din februarie (excepție anii bisecți).

Unii sunt de părere că primăvară începe cu prima zi din luna martie; alții cred că începe primăvara când se sfârșesc zilele Babei Dochia (Babele), la Alexii (17 martie) și durează până în 12 iunie (de Sf. Onofrei); mai sunt cei care consideră că prima zi de primăvară este după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun.

Din istoria calendarului

Așa cum îl știm azi, calendarul n-a fost mereu. Cu două mii și ceva de ani în urmă, pe vremea romanilor (în timpul lui Romulus), martie a fost prima lună a anului care, pe atunci, avea 10 luni: șase luni cu 30 de zile și patru cu 31 de zile, adică 304 zile. Lunile de iarnă nu erau luate în calcul deci nici denumite. Anul începea cu martie și se termina cu luna a zecea, decembrie, când era timpul recoltei în Roma. Acest calendar a fost modificat de al doilea rege roman, Numa Pompilius (în secolul al VII-lea i.Hr.) - au fost adăugate două luni: Ianuarie, după numele zeului Ianus (zeu al ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție) și Februarie, de la un festival al purificării numit Februa, care avea loc în data de 15).

Pe măsura ce învățații acumulau noi cunoștințe și calendarul a tot fost modificat. În anul 45 i.Hr., Iulius Caesar a cerut o versiune revizuită de calendar și sarcina a revenit lui Sosigenes din Alexandria, matematician și astronom, care a propus un calendar cu 365 de zile pe an și cu un an bisect o dată la patru ani. Acest an începea la 1 ianuarie, dată la care își începeau consulii mandatul. Anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, ceea ce conduce la acumularea unei zile diferența în 128 de ani. În anul 1582 a fost introdus calendarul gregorian, care a mai „ajustat” diferențele. (mai multe pe National Geographic)

Biserica Ortodoxă folosește calendarul iulian pentru a stabili data Paștelui, cea Catolică folosește calendarul gregorian.

Denumirea lunii

Numele lunii martie provine din latinescul Martius, de la zeul Marte (Mars), zeu al războiului în mitologia romană; luna martie era considerată o lună favorabilă pentru începerea unui război.

În folclorul românesc luna martie e numită Mart, Mărțișor, Marțiu, iar aromânii îi spuneau Marțul. În unele regiuni era denumită Germinar, Germinariu, Germănar (Încolțitorul), Făurel.

Superstiții despre vreme in martie

Vremea în luna martie e capricioasă, dar se spune că „prezice” bine vremea pentru lunile următoare. Astfel, dacă bat vânturi, luna mai va fi frumoasă; dacă tună și fulgeră, anul va fi mănos; dacă plouă mult, toamna va fi ploioasă; dacă nu plouă va fi bogată recolta de grâu; dacă va cânta cucul, anul va fi bogat și rodnic.

Legendă. Se spune că Mart l-a poftit la el pe fratele mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat la drum și căruța, și sania, și luntrea, pentru că Mart e cam pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Supărat că i-a stricat apele, Mart a jurat să se răzbune, și trimite bruma care să veștejească podoabele cu care se mândrește Florar.

Sărbători religioase în martie

În calendarul ortodox este marcată cu o cruce roșie numai Buna Vestire (Blagoveștenia), în 25 martie. Ziua cucului ține de tradiție.

26 martie. Soborul Arhanghelului Gavriil (Gabriel). Gavriil este unul dintre cei șapte îngeri care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, fiind cel care duce omului cele mai mari vești dumnezeiești. El l-ar fi însoțit pe Moise în pustie atunci când acesta a scris Cartea Facerii; ar fi dus vestea cea bună lui Ioachim și Ana, cum că vor avea o fată, pe Maica Domnului; s-a arătat lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a se arată Fecioarei Maria; este cel care a dus vestea cea bună Fecioarei Maria, a vestit „taina cea din veac ascunsă”, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Arhanghelul Gavriil mai este pomenit pe 8 noiembrie, când se sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în 13 iulie, când se face pomenire de minunile săvârșite de Arhanghelul Gavriil.

Sărbători și tradiții în luna martie

1 martie: Mărțișorul. Sărbătoarea de Mărțișor s-ar fi numit cândva Dochia. Pe 1 martie e sărbătorită Sfânta Muceniță Evdochia, de la care și-ar fi luat numele Dochia.

1-9 martie. Primele 9 (sau 12) zile sunt dedicate babei Dochia și se numesc „Zilele babei” sau „Babele”. În popor, babele mai sunt considerate și vrăjitoare care au puterea de a influența vremea într-o anumită zi din această perioadă. Oamenii obișnuiesc să își aleagă o „babă” (o zi între 1-9 martie) și cum va fi vremea în acea zi așa le va merge tot anul.

În aceste zile, Baba Dochia își urcă oile la munte – e un urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere. Moartea Babei Dochia la 9 martie simbolizează renașterea ei, care urmează să-și reia ciclul de 365 de zile. Despre Dochia se crede (între altele) că ar fi fost o zeiță agrară.

Prin zona Ardealului femeile nu lucrau cu fusul cât timp durau „Babele” pentru a nu-și atrage mânia și blestemele babei Dochia.

Credința populară spune că, după zilele capricioase ale Babei Dochia, ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Babele și Moșii. Legenda spune că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Și ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul” și o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol – prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele… A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).

9 martie: Sfinții Mucenici. Moșii de primăvară. Focul viu

Sfinții Mucenici sunt 40 de soldați care au recunoscut că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe idolilor. Au pătimit în localitatea Sevastia, în vremea împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Timp de opt zile au fost supuși la chinuri și la final – pentru că nu s-au lepădat de credința în Hristos – au fost scufundați într-o apă aproape înghețată.

Sărbătoarea marchează începutul anului agrar; e hotar între iarnă și vară, între zilele reci al babei Dochia și vremea călduroasă din zilele Moșilor.

În această zi femeile pregătesc patruzeci de „mucenici”, în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă măcinată, pe care îi împart pentru sufletul morților, iar bărbații... trebuie să bea 40 de pahare cu vin sau țuică, pentru a fi sănătoși și apți de muncă pentru tot restul anului.

Focul viu. Focurile simbolizează, de mucenici, arderea iernii și renașterea primăverii. Obiceiul focului se practica în Banat, Crișana, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia. Avea rolul să sprijine Soarele pentru a depăși momentul critic al echilibrului dintre lumină și întuneric (la 9 martie este echinocțiul de primăvară pe stil vechi). În curți și grădini se adunau gunoaiele grajdurilor, uscăciunile grădinii și se aprindea focul. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, având rol de purificare. În alte zone erau trecute prin foc și vitele, pentru a fi apărate de boli.

11 martie: Caii lui Sân’ Toader. Vinerea Sântoaderului. (sărbătoarea nu are dată fixă pentru că depinde de cum „cade” Paștele într-un an sau altul – așa am dedus).

În calendarul pastoral, Filipii (lupii) și Sântoaderii (caii) au, fiecare, mai multe sărbători dedicate. Lupul este patron mitic al iernii și calul al verii.

Fiecare zi din prima săptămână a postului de Paște era dedicată unui Sântoader, motiv pentru care aceasta se numea Săptămâna Caii lui Sântoader. Cea mai importantă dintre aceste zile era Vinerea Sântoaderului, dedicată Sântoaderului cel Mare sau cel Șchiop, de care oamenii se temeau cel mai mult pentru că, în credința lor, așa cum oamenii „însemnați” erau considerați răi și periculoși, așa și divinitățile „însemnate”.

În Vinerea Sântoaderului, sătenii dau sare descântată animalelor, pentru a fi protejate de boli și alte rele. Tinerele fete aduc ofrandă popilnicului (Asarum europaeum), o plantă utilizată în mai multe ritualuri magice. Înainte de răsăritul soarelui ele merg în pădure cu pâine, sare și ouă, scot rădăcina plantei și lasă în locul ei darurile aduse, rostind un descântec.

25 martie: Ziua cucului. Se spune că în această zi cântă cucul pentru prima dată, vestind venirea primăverii.

Cucul, pasărea iubirii la români, dar și prevestitorul bolilor și chiar al morții, se crede că își strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înșelat. Soția cucului, pedepsită de soț să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găsește, iar la Sfântul Petru și Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa și explicația pentru care cucul își depune ouăle în cuiburi străine și nu-și crește singur puii, "pentru că nu au mamă". (Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti")

Zile dedicate internațional și național

8 martie: Ziua internațională a femeii, care nu e o sărbătoare specific românească și nici nu are legătură cu folclorul, ci mai mult cu voința femeilor de a fi egale în drepturi cu bărbații (să aibă dreptul la vot, condiții mai bune de muncă etc.).

În anul 2000, papa Ioan Paul al II-lea a fixat ziua de 8 martie ca zi de „mea culpa” publică (zi de pocăință).

1 martie: Ziua mondială a complimentelor; Ziua discriminării zero (oficială ONU); Ziua internațională a apărării civile (din 1972); 2 martie: Ziua lucrurilor vechi; 3 martie: Ziua mondială a faunei sălbatice (oficială ONU); Ziua internațională a scriitorului (din 1986); 4 martie: Ziua mondială a luptei împotriva exploatării sexuale; Ziua florii de colț; 8 martie: Ziua Națiunilor Unite pentru drepturile femeilor și pacea mondială (oficială ONU); 12 martie: Ziua Alfred Hitchcock; 13 martie: Ziua bijuteriilor; 14 martie: Ziua internațională de acțiune pentru protejarea apelor împotriva marilor baraje; Ziua constanței PI și... a mâncatului de plăcinte; 15 martie: Ziua mondială a drepturilor consumatorului (din 1961); Ziua „tot ce crezi este greșit”; 16 martie: Ziua „tot ce faci este corect”; 18 martie: Ziua momentelor penibile; 20 martie: Ziua internațională a spunerii de povești; Ziua internațională a fericirii (oficială ONU, din 2012); 21 martie: Ziua mondială a somnului; Ziua mondială a sindromului Down (oficială ONU, din 2011); Ziua mondială a poeziei (oficială ONU, din 2000); Ziua internațională a copiilor străzii; Ziua amabilității; Ziua internațională a pădurilor; Ziua mondială a eliminării discriminării rasiale (oficială ONU, din 1966); 21-27 martie: Săptămâna de solidaritate cu popoarele în lupta împotriva rasismului și discriminării rasiale; 22 martie: Ziua mondială a apei; 23 martie: Ziua naționala a cățelușilor (SUA, din 2006); Ziua cuvântului OK (din 2011); 24 martie: Ziua internațională pentru aflarea adevărului în ceea ce privește încălcarea drepturilor omului și pentru demnitatea victimelor (oficială ONU, din 2010); 25 martie: Ziua internațională a comemorării victimelor sclavagismului și a comerțului transatlantic cu sclavi (oficială ONU); 27 martie: Unirea Basarabiei cu România (1918); Ziua mondială a teatrului (oficială ONU, din 1962); 29 martie: Ziua veteranilor (SUA, din 1973); Ziua magiei din fum și oglinzi; 30 martie: Ziua plimbărilor prin parc; 31 martie: Ziua arzătorului Bunsen.

Eveniment din trecutul nu prea îndepărtat – în memoriam Liviu Cornel Babeș, care în 2 martie 1989 și-a dat foc pe pârtia de schi din Poiana Brașov, ca semn de protest împotriva regimului totalitar.

Calendarul din octombrie-Brumărel

Octombrie - denumită popular Brumărel (pentru că începe a bruma) - este a zecea lună a anului în calendarul Gregorian, una dintre cele șapte luni gregoriene care au 31 de zile. Ziua are 11 ore, noaptea are 13.

Numele lunii octombrie vine din latinescul "octo" (opt), fiind a opta lună din calendarul roman (pe vremea când nu existau lunile ianuarie şi februarie). E a două luna din vechiul calendar biblic. Luna începe în aceeași zi a săptămânii ca și ianuarie cu excepția anilor bisecți.

Grecii numeau luna octombrie Pyanopsion - în ziua a șaptea a lunii, grecii antici sărbătoreau de Pyanopsia, un festival dedicat zeului Appolo.

Sărbători religioase în octombrie

1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului - este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi.

În vechime, această zi era consacrată unui sfânt aproape necunoscut: Procoava, despre care se zice că le dă păr frumos și atrăgător tinerelor nemăritate.

14 octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva.

26 octombrie: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (Sâmedru).

27 octombrie: Sfântul Dimitrie Basarabov (Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor)

Sărbători care țin de tradiție

18 octombrie: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Lucinul)

25 octombrie: Ajunul lui Sâmedru (Moșii de Toamnă). Este o sărbătoare care ține mai mult de tradiție decât de religie - în sensul că Filipii, Moșii etc. sunt sărbători „neținute” de Biserica.

Credințe despre vreme în octombrie

Luna octombrie anunță sosirea sezonului rece, natura (și oamenii) pregătindu-se pentru iarnă. Se culeg poamele, se adună cartofii, napii, se strânge porumbul, se răsădesc zmeura și căpșunii, se fac arăturile și însămânțările de toamnă, se curăță pomii și grădina. Frunzele copacilor se îngălbenesc și cad - dacă frunzele cad repede se spune că anul următor va fi unul roditor, dacă nu, iarna va fi târzie și grea. Dacă recolta de gutui și nuci este bogată, iarna va fi grea. Dacă plouă mult în această lună, în decembrie va fi vânt puternic; dacă e multă brumă (sau zăpadă), vânt, ger sau dacă tună, în ianuarie și februarie va fi iarnă mai caldă, ușoară; dacă este ceață multă, va fi zăpadă multă în decembrie. Dacă nu plouă până de Sfânta Parascheva (14 octombrie) e semn că iarna va veni curând.

Calendar de zile dedicate internațional

1 octombrie - Ziua mondială a persoanelor în vârstă, din 1991, ONU ♦ 2 octombrie - Ziua internațională a non-violenței, din 2007, ONU ♦ 3 octombrie - Ziua mondială a zâmbetului ♦ 4 octombrie - Ziua mondială a animalelor ♦ 5 octombrie - Ziua mondială a profesorului ♦ 6 octombrie - Ziua mondială a locuinței, din 1986, ONU ♦ 9 octombrie - Ziua mondială a poștei, din 1876, Uniunea Poștală Universală ♦ Ziua internațională a evenimentelor ciudate (amuzament) ♦ Ziua naționala de comemorare a Holocaustului, România ♦ 10 octombrie - Ziua internațională a sănătății mintale, OMS inițiator, oficială ONU ♦ 11 octombrie - Ziua internațională a fetelor copile și adolescente, ONU ♦ 13 octombrie - Ziua internațională a scepticilor (amuzament) ♦ 15 octombrie - Ziua internațională a mersului pe jos ♦ Ziua mondială a femeilor din mediul rural ♦ 17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, din 1993, ONU ♦ 21 octombrie - Ziua mondială a numărării/colecționarii nasturilor (amuzament) ♦ 24 octombrie - Ziua mondială a dezvoltării informaționale, din 1970, ONU ♦ Ziua mondială a Națiunilor Unite, din 1947, ONU ♦ Săptămâna dezarmării ♦ 31 octombrie - Ziua mondială a orașelor, din 2014, ONU; Ziua Internațională a Mării Negre, Halloween.

Octombrie în istorie

Am ales numai câteva dintre evenimentele care mi s-au părut interesante

1 octombrie 1924 - Biserica Ortodoxă Română adoptă Calendarul Gregorian ♦ 2 octombrie 1187 - Saladin a cucerit Ierusalimul, după 88 de ani de stăpânire cruciată ♦ 3 octombrie 1849 - Edgar Allan Poe este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, Maryland, în stare de confuzie mintală după o dispariție de câteva zile. Este ultima dată când este văzut în public înainte de moartea sa. ♦ 4 octombrie: 1853 - începe Războiul Crimeii (1853–1856). Țările Române devin teatru de ocupație și confruntări militare; 1957 - Uniunea Sovietică a lansat pe orbită primul satelit artificial al Pământului, Sputnik I; 1582 - Papa Grigore al XIII-lea a impus Calendarul gregorian în Italia, Polonia, Portugalia și Spania. Ziua de 4 octombrie a acestui an a devenit 15 octombrie. ♦ 6 octombrie: 1973 - Egiptul, condus de președintele Anwar El Sadat, în cooperare cu Siria, a atacat Israelul, declanșând Războiul de Yom Kippur, 1981- Anwar al-Sadat, președinte al Egiptului și laureat al Premiului Nobel pentru pace, este asasinat în Cairo de un grup de fanatici. ♦ 9 octombrie: 1934 - Primul asasinat filmat din istorie: Regele Alexandru I al Iugoslaviei a fost împușcat la Marsilia extremistul bulgar Vlado Černozemski; 1859 - s-a născut ofițerul francez Alfred Dreyfus, condamnat pe nedrept în afacerea Dreyfus (d. 1935); 1874 - a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, devenită, în 1878, Uniunea Poștală Universală (din 1947-instituție specializată a ONU, cu sediul la Berna). România este membru fondator.; 1967 - Che Guevara a fost executat în Bolivia, la o zi după ce a fost prins. ♦ 10 octombrie 1957 - Incendiul de la Windscale - unul dintre cele mai grave accidente nucleare înainte de dezastrul de la Cernobîl; sunt eliberate cantități mari de materiale radioactive. ♦ 13 octombrie: 1307 - din ordinul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, cavalerii templieri din Franța, în frunte cu Jacques de Molay, sunt arestați. Ulterior, o bulă a Papei Clement al V-lea cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să facă același lucru și să pună sechestru pe averile templierilor; 1860 - a fost realizată prima fotografie aeriană din lume, dintr-un balon cu aer cald aflat la înălțimea de 1200 de picioare (366 de metri) deasupra orașului Boston; 1879 - a fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română. ♦ 14 octombrie: 1802 - în Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și ar fi avut magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, atunci prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții; 1994 - liderul palestinian Yasser Arafat, primul ministru israelian Yitzhak Rabin și ministrul de externe israelian Shimon Peres primesc Premiul Nobel pentru Pace. ♦ 17 octombrie 1973 - OPEC începe embargoul; anunță decizia de a opri exportul de petrol spre Statele Unite și alte națiuni care ofereau ajutor militar Israelului în cadrul Războiului Yom Kippur din octombrie 1973. ♦ 18 octombrie 1968 - atleții americani Tommie Smith și John Carlos, câștigători ai medaliilor de aur, respectiv bronz, în proba de 200 de metri sprint, la Jocurile Olimpice de la Mexico City, sunt excluși din lotul american și din satul olimpic. Decizia a fost luată după ce, la ceremonia de înmânare a medaliilor, cei doi protestaseră față de situația populației de culoare din SUA, făcând salutul specific organizației "Black Power". ♦ 19 octombrie: 1865 - inaugurarea liniei ferate București-Giurgiu, prima din România; Filaret devine prima gară a Bucureștilor; 1987 - bursa de pe Wall Street (New York) înregistrează o scădere istorică, de 22,6% a indicelui Dow Jones. Ziua rămâne în istorie ca „lunea neagră” marcând una dintre cele mai mari crize economice mondiale. ♦ 20 octombrie: 1860 - Diploma din Octombrie, promulgată de împăratul Franz Joseph, a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale („regimul liberal") în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului; 1920 - începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați; cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie (20–28 octombrie). ♦ 21 octombrie: 1754 - sunt inaugurate primele școli din Blaj: „Școala de Obște”, cu predare în română, și Gimnaziul din Blaj, cu predare în latină și germană. Blajul devine centrul învățământului românesc din Transilvania; 1879 - Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, în laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey; 1915 - compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie. ♦ 22 octombrie 1964 - Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură, declarând că nu dorește să fie „transformat” de acest premiu. ♦ 23 octombrie 1956 - mii de unguri protestează asupra influenței și ocupației sovietice în țara lor, și astfel începe „Revoluția ungară din 1956”. ♦ 24 octombrie 1929 - Bursa din New York se prăbușește. Această zi a rămas în istoria Bursei cu numele de „Joia Neagră". ♦ 25 octombrie 1917 - la Petrograd, bolșevicii au pornit o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie. ♦ 28 octombrie 1869 - Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor. ♦ 29 octombrie 2015: China a anunțat că renunță la controversata politică a copilului unic după 36 de ani. Tuturor cuplurilor li se va permite să aibă doi copii. ♦ 30 octombrie 1905 - Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia. ♦ 31 octombrie: 1517 - Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei; 1892 - Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri „Aventurile lui Sherlock Holmes"; 1984 - Indira Gandhi, prim-ministru al Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp.

sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.