A fost odată ca niciodată...
Frații melci, Kiyi și Yogo, se iubeau foarte mult și erau nedespărțiți, dar de când Yogo se îmbolnăvise, Kiyi era mai mult trist și nu știa ce să mai facă pentru a-l ajuta pe frățiorul lui.
A vorbit cu vraciul Bufniță, dar acesta nu le-a fost de niciun folos real, așa că s-a hotărât s-o abordeze pe doamna Broască țestoasă care tocmai trecea pe lângă adăpostul lor din zid.
Cu multă plăcere, Vivi s-a apropiat și s-a făcut comodă, întinzându-se pe burtă, să fie cât mai aproape de ei.
Când timpul de stat sub carapace a trecut, Yogo și doamna Broască țestoasă au revenit în locul unde îi așteptau Kiyi și Vivi.
Mare bucurie, mare, când cei doi frați s-au reîntâlnit.
Yogo era tare mândru de cochilia lui spiralată și molfăia cu poftă un fir de iarbă.
Kiyi nu mai putea de bucurie. În sfârșit, fratele lui avea un adăpost sigur de vreme rea. Cât despre el, care era puternic și obișnuit cu orice fel de greutăți, n-avea nevoie de nicio cochilie.
Cu toate acestea, tot Kiyi era întotdeauna cel care ieșea primul afară după ploaie, să privească în jur și să se asigure că e senin iar soarele va încălzi cărarea pentru fratele sau Yogo.
De atunci, melcii târâtori (...) ies încă și acum primii afară, pentru a pregăti calea pentru urmașii lui Yogo, melcii cu cochilie. (citat din poveste)
Așa am spus povestea lui Kiyi și Yogo din cartea Trei povești minunate, de Regina Fabiola.