N-am fost in Bucureşti in zilele de 13-15 iunie
1990. Ceea ce ştiu am aflat de la sora mea, de la amici şi de la televizor… dar
îmi e de ajuns să ştiu că a fost cumplit.
Datele istorice sunt cunoscute (sau ar
trebui să fie cunoscute)… Scriu aceste rânduri pentru că nu-mi vine a crede că
un şef de stat - Ion Iliescu - pe
care doar că nu ne-am rugat de oameni să nu-l aleagă preşedinte, a fost in stare să mulţumească minerilor
pentru violenţa de care au dat dovadă! Şi acesta nu e singurul aspect
surprinzător - cu sensul de groază. Mai e simpatia de care s-a bucurat (se mai
bucură in rândul unora) acel lider al minerilor - caraghios până la paroxism in
unele apariţii publice. Cum să simpatizezi un individ care a condus ortacii (câţi
or fi fost, cu adevărat, mineri) in Bucureşti pentru a sparge capete şi
geamuri, pentru a distruge sedii de partide şi alte instituţii? Ştiu că se
vorbeşte mult despre toleranţă - dar aşa ceva nu trebuie tolerat - şi se vorbeşte
mult despre iertare - să ierţi, ok, dar să şi uiţi? Poate că iertare fără
uitare nu se poate, dar nu cred că-i sănătos să uităm astfel de grozăvii care
par să se repete de-a lungul istoriei… “Cine uită istoria e condamnat sa o
repete” - şi cine n-o uită, se pare, o repetă. In septembrie 1991, ianuarie şi februarie 1999 au mai fost mineriade… Să
sperăm că nu vor mai fi - “gurile rele” zic că nu mai sunt nici mineri: au
plecat din ţară sau s-au împrăştiat prin
oraşele României.
După ce preşedintele, in 15 iunie, le-a mulţumit
minerilor, la Romexpo (unde au fost
trasportaţi cu autobuzele), au fost conduşi la Gara de Nord şi au urcat in
trenurile care îi aşteptau pentru a-i duce in Valea Jiului, de unde veniseră.
De ce au fost chemaţi minerii la Bucureşti?
Pentru că civilii nemulţumiţi de regimul politic care tocmai se instaura şi
care mirosea a comunism îşi montaseră corturi in Piaţa Universităţii şi
protestau. Dimineaţa, devreme, in 13 iunie, forţele de ordine au distrus
corturile din Piaţă şi au făcut arestări.. Fireşte, totul a degenerat. Ceva mai
târziu au sosit nişte muncitori de la IMGB pentru “a face ordine”. Atunci s-au
auzit prima dată lozinci ca “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”
Cu oameni care pot gândi aşa ceva cum să ne aşteptăm la o viaţă armonioasă in
România?! Ne mirăm că nu avem valori, scrie Cartim,
între altele, in articolul său.
In 13 iunie, pe tot parcursul zilei, au avut loc
confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie, au fost
incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de
Interne, SRI. Preşedintele citeşte, la televiziune, un comunicat in care zice: Chemăm toate
forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi
televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri
extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită. Seara, trei garnituri de tren pline cu mineri au
plecat din Petroşani spre Bucureşti; un al treilea tren a plecat a doua zi, in
14 iunie, tot spre Bucureşti, din gara Motru. Minerii sosiţi in Gara de Nord au
fost preluaţi de reprezentanţii instituţiilor de forţă şi ghidaţi prin Bucureşti,
in punctele considerate nevralgice. Toţi
intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost
bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară
din Măgurele. (sursa wikipedia)
Iliescu
vorbea despre democraţie, dar cine ştie la ce îi era, de fapt, gândul? Ca mai
toţi politicienii (mai ales cei români) spunea ce credea că vor oamenii să
audă. Acest om n-a ştiut vreodată ce înseamnă democraţia - să nu vă fie cu supărare,
dar nu cred in comunişti reciclaţi, chiar dacă, se spune, oamenii se pot
schimba - unii oameni, dar nu şi acesta (a dovedit-o din plin şi o dovedesc şi
cei care fac parte din partidul emanat din F.S.N.)
După
aceste evenimente a urmat o perioadă de îngrădire a libertîţii presei (nu afirm
că azi nu există tentative de a îngrădi libertatea presei prin fel şi fel de
proiecte de legi care, din fericire, n-au reuşit să şi devina legi), fiind
prezentat - mai ales la televiziune - punctul de vedere
unilateral al partidului aflat la guvernare; sediile partidelor de opoziţie
erau devastate…
Andrei
Cornea, eseist, istoric al artei, clasicist, publicist şi filosof român, cunoscut
pentru traducerea integrală în limba română, sub îndrumarea lui Constantin
Noica, a dialogului Politeia al
lui Platon, din greaca veche, a scris:
Alcătuind
o categorie socio-profesională ce
aparţine mai degrabă secolului al XIX-lea decât secolului al XXI-lea, minerii
au adâncit, în Romania
postcomunistă, schismele sociale, delimitările dintre clase, sporind
frustrările şi ranchiunile. În alt articol, Andrei Cornea spune că se poate
vorbi despre un pogrom simbolic împotriva studenţilor şi intelectualilor de
elită, dar şi asupra ţiganilor, molestaţi şi ei de mineri.
Momentul
13-15 iunie 1990 a fost dovada a ceea ce ne aştepta… In Decembrie 1989 avusesem o şansă, ca
naţiune - am pierdut-o.
