Oamenii fără adăpost trăiesc de pe o zi pe alta căutând în
coșurile de gunoi, dormind în parcuri, în canale, în scările de bloc. Motivele
pentru care au ajuns să trăiască pe străzi sunt diverse: unii s-au îmbolnăvit
și au plecat aiurea pe străzi, deși au familii și, destui, sunt oameni cu
studii; alții au ajuns pe drumuri în urma unui divorț, a pierderii locuinței
din imposibilitatea de a plăti întreținerea sau chiria ca urmare a pierderii locului de muncă, cel mai adesea; pierderea locuinței ca urmare a vreunui contract dezastruos și mai sunt tinerii care
au fugit de acasă de când erau copii, cei care au crescut în orfelinate și la
vârsta de 18 ani au fost nevoiți să se avânte singuri în lume și multe altele…
între care și viciile - alcoolul în exces, în principal, dar și din cauza jocurilor de noroc.
Statisticile arată că cei mai mulți oameni care ajung pe
stradă sunt bărbați. Cei care ajung în stradă după ce - de bine de rău - au
avut o locuință, un loc de muncă, un sens în viață, se șochează, se simt
neajutorați, neputincioși. Ajunși în stradă, singurul lor refugiu devine
băutura, chiar dacă nu acesta a fost motivul care i-a adus acolo. Alcoolul le
ține de cald și le ține de foame și - mai devreme sau mai târziu - le distruge
creierul și mai toate organele interne, mai ales în combinație cu frigul, cu
umezeala.
Între aceștia, mulți sunt apți de muncă și sunt destui cei care doresc să muncească, doar că nu se
prea descurcă și nu știu unde să se adreseze și nici nu sunt prea mulți dispuși
să îi angajeze, fie și doar ca zilieri. Și din aceste motive, unii s-au gândit
și la ei, oferindu-le o șansă de reintegrare socială.
Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului Bihor au
obținut 430.000 de euro din fonduri europene pentru a școli gratuit persoanele
cu nevoi speciale, dar pe şi cele fără locuință pentru a învăța una din
meseriile aflate pe lista Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă. O
inițiativă laudabilă, cam greu de pus în practică pentru oamenii fără adăpost,
dar cu șanse de reușită.
Un proiect asemănator, Atelierul
de Inserție Socio-Profesională - numai pentru oamenii străzii adulți - a
fost demarat în luna ianuarie 2009 în București. Proiectul a fost inițiat de
două organizații: Ateliere fără frontiere
și Samusocial din România,
organizaţie neguvernamentală din Bucureşti care oferă ajutor medical, asistenţă
socială, consiliere psihologică persoanelor adulte fără adăpost de pe raza
Capitalei.
În Franța - probabil și în alte state - există Asociația de
integrare profesionala
- un șantier de inserție profesională – finanțată din Fondul Social European,
care consiliază persoanele fără un loc de muncă, încearcă să îi angajeze și îi
monitorizeaza o perioadă pentru a le urmări activitatea. Beneficiari sunt în
special cei care nu au avut un loc de munca de cel puțin doi ani și sunt în căutarea
unuia. În Franța sunt cel puțin 12 astfel de șantiere profesionale. În Franța, procedura este stabilită prin
Codul Muncii, dar nu statul acționează, ci asociațiile sunt cele care dezvoltă
structura. Persoanele care beneficiază de ajutorul șantierelor de inserție
sunt trimise de către Consiliul General, de Serviciul de Ocupare, de Misiunea
Locală (se ocupă de tineri între 16-26 ani). Pentru fiecare persoană, șantierul
de inserție face o convenție cu statul, astfel încât fiecare persoană să
beneficieze de un ajutor de stat, respectiv o parte din salariu este plătit de
stat și de asociația intermediară. O persoană poate să stea 24 de luni într-un
astfel de șantier de inserție (mai mult aici: http://www.emplonet.ro/asociatia-de-insertie-profesionala-ocean-conducerea-si-gestionarea-unui-proiect-de-integrare-pe-piata-muncii-franta/ - in febr 2021 link invalid). Mecanismul acesta de inserție profesională există încă din
1980 și constă în a integra oamenii în economia reală şi a-i obişnui cu un
program de muncă normal.
Cu voință, dedicație și înțelegere multe pot fi posibile.