Ia viteză, moșulică

Luni, 5 mai a.c., vin de la piață spre casă. Mai aveam circa 30 de metri până la bloc și aud vacarm. La ușa magazinului de la parter era oprită duba care colectează pet-uri și sticle conform programului inventat pentru reciclare. Sticlele colectate sunt aruncate într-un recipient și sunt sparte - gălăgie la max; ce naiba să mai faci? Oricum, in 11 ani, am reușit, prin intervenții majore - majoritatea vecinilor - să avem parte de ceva liniște... Inclusiv sticlele pe care le colectau - sute - erau manipulate cu mai multă atenție pentru liniște... Revin la ziua de luni.

Mă apropii și... să-mi stea ceasul! 

Încărcător-descărcătorii - doi indivizi masivi, mai mult slănină decât mușchi - au trântit in dubă saci plini cu sticle. Luată prin surprindere de așa zgomot am tresărit vizibil, fiind, totuși, la ceva distanță de dubă. Lângă indivizi, pe trotuar, un bătrânel, a dat drumu' sacoșei pe care o avea, a ridicat brațele lateral, și-a dus apoi palmele la piept și a strigat, speriat: Măi, copii, era să fac infarct!

Copiii, politicoși, au început să hăhăiască; unul dintre ei a răcnit: Ia viteză, moșulică! Noi suntem la putere! Șimomică președinte! și încă o dată, și mai tare: Șimomică președinte! (el a rostit numele, eu îl evit și în glumă). Și vacarm! Moșulică, de colo, firav, le zice: Și eu tot cu el am votat.

Eram deja aproape, am auzit perfect. Doar că n-am pufnit in râs în acel moment. Cei doi au rămas nemișcați, fracțiuni de secundă; se lăsase așa o liniște... Ca și cum și păsările au rămas cu gura căscată. Unul dintre indivizii gălăgioși a ridicat sacoșa bătrânelului, l-a bătut pe spate prietenește și i-a zis ceva, dar n-am auzit.

In ziua aceea am simțit gustul adrenalinei; toate amintirile din epoca întunecată pe care o trăisem au năvălit în mintea mea; in acel moment părea a se prefigura ceva și mai rău.

sursa foto: https://pixabay.com/users/thedigitalartist-202249/

Am scris atunci acest text, dar apoi m-am răzgândit în legătură cu publicarea. Am publicat acum pentru că tot aud in jurul meu vehiculându-se ideea că mulți tind să aleagă azi ce au respins aproape cu disperare in luna mai. Personal, a schimba acea alegere făcută în luna mai e o teribilă greșeală (a se citi "prostie"). Nu știu dacă aș avea energia necesară pentru a mă adapta la o reeditare a nebuniei de până în decembrie 1989. 

Intre rautate si prostie

La un moment dat, circula o zicală pe internet: A dezbate cu un idiot este ca și cum ai incerca să joci șah cu un porumbel - trântește piesele, se răhățește pe tabla de joc apoi zboară la stolul lui și se laudă că te-a bătut la șah. O scenă amuzantă, s-ar putea spune, dar... înlocuind porumbelul cu un om incult devine îngrijorător. Sigur, toți suntem, măcar din când în când, proști (facem prostii, spunem prostii, înțelegem greșit etc.) și avem în jurul nostru, între apropiați, oameni care nu știu unele lucruri, care înțeleg ceva greșit sau... traduc greșit pentru că nu stăpânesc argoul din altă limbă - cum a fost cazul unei tipe din cercul mai larg de cunoștințe... La o întâlnire amicală, băieții vorbeau la un moment dat, cu perdea, despre ceva chestii sexuale; unul a rostit la un moment dat handjob, la care tipa amintită a sărit: și mie îmi place lucrul manual. Ce faci in așa caz? Râzi înfundat, treci peste - îi explică soțul care-i treaba. Femeia a spus o prostie, dar asta n-o face, neapărat, proastă. N-a înțeles despre ce era vorba... Nu le are cu subtilitățile. Vorba 'ceea: Cel care pretinde că e cel mai deștept din încăpere e cel mai prost. (din seria The Paladin Prophecy/Profeția Paladinului, de Mark Frost)

Ne amuzăm când cineva face o gafă, din neștiință, neatenție etc. dar omul cu prea multe lacune intelectuale ajunge să fie manipulat, luând de bun orice i se spune. Ne distrăm când vedem în filme (Idiocracy / Supremația nătângilor; Stan și Bran, Mr. Bean etc.) manifestări ale prostiei... Dar... Din păcate, prostia are o parte întunecată.

Filozoful și teologul Dietrich Bonhoeffer susține că omul prost este adesea mai periculos decât omul rău. Prostia nu este ceva ce majoritatea ia în serios, nu sunt condamnați oamenii pentru ignoranță, nu sunt huiduiți cei care nu știu anumite lucruri. Pe de altă parte, un om prost nu e deschis spre rațiune. Când un om prost este confruntat cu fapte care nu pot fi infirmate, dar pe care el le neagă, devine violent (verbal și/sau fizic). Afirmă tot D. Bonhoeffer: Nici argumentele, nici folosirea forței nu are succes in astfel de situații; argumentele se izbesc de urechi surde; faptele care contrazic prejudecățile cuiva pur și simplu nu sunt crezute - in astfel de cazuri omul prost este auto-mulțumit de sine și ușor iritabil, devenind agresiv - și când faptele nu pot fi contrazise omul prost le ignoră ca fiind lipsite de importanță, ca fiind ceva întâmplător.

Răul poate fi demascat și oprit prin folosirea forței, pe când împotriva prostiei suntem lipsiți de apărare. [...] Un idiot puternic e mai dăunător decât o gașcă de infractori.

Oamenii răi nu sunt cea mai mare amenințare, fie că sunt infractori violenți, dictatori care încalcă drepturile și libertățile omului etc., pentru că sunt cunoscuți și se poate lupta împotriva lor. Când ceva rău este cunoscut oamenii se pot uni să lupte împotriva acestuia. Se poate protesta împotriva răului; acesta poate fi expus și, dacă e cazul, prevenit prin folosirea forței. Răul poartă întotdeauna în sine germenul propriei distrugeri.

Cu prostia nu se poate lupta atât de ușor pentru că majoritatea oamenilor tolerează prostia, spre deosebire de tolerarea răului, a răutății. E foarte rău atunci când prostia vine cu o mare putere și, prea adesea, prostia merge mână in mână cu puterea. La o observare mai atentă, devine evident că fiecare consolidare a puterii în sfera publică - fie de natură politică, fie de natură religioasă - infectează o mare parte a omenirii cu prostie.

Prostia nu împiedică pe nimeni să dețină funcții importante sau autoritate - istoria e plină cu exemple despre proști care au ajuns la putere (iar oamenii inteligenți au fost alungați, marginalizați, decredibilizați sau uciși). D. Bonhoeffer mai face o observație: natura puterii cere ca oamenii să renunțe la anumite facultăți necesare gândirii inteligente - facultăți precum independența, gândirea critică, reflecția. Pentru zona politică D. B. argumentează că un individ, cu cât devine mai mult parte a unei instituții, cu atât devine mai puțin el însuși. O persoană carismatică, inteligentă, cu planuri serioase devine aproape imbecilă după ce preia mandatul. Puterea scurge inteligența dintr-o persoană, lăsând-o asemenea unui manechin animat. Este ca și cum sloganurile, cuvintele de referință și altele asemenea au pus stăpânire pe om; e vrăjit, orbit și agresat in chiar esența lui. Puterea transformă oamenii în automate. Când oamenii se alătură unui partid politic pare că cei mai mulți aleg să urmeze exemplul majorității mai degrabă decât propria conștiință, aleg să-și folosească mai mult zâmbetul decât creierul.

In opinia lui D. Bonhoeffer, prostia ar trebui privită ca fiind mai gravă decât răutatea pentru că are un potențial mai mare de a distruge viața unei comunități, a unui popor. Stupiditatea e o armă periculoasă în mâinile oamenilor rău intenționați; oamenilor răi le e greu să preia puterea - pentru că imediat ce recunosc răul oamenii bine intenționați se unesc împotriva acestuia; pentru a prelua puterea oamenii rău intenționați au nevoie de oameni proști care să facă lucrurile pentru ei. Ca oile pe câmp, oamenii ignoranți pot fi manipulați și conduși pentru a face orice își doresc cei rău intenționați. Răul este maestrul păpușar care nu iubește nimic mai mult decât marionetele fără minte care îl ajută să obțină și să păstreze ceea ce vrea. Putem să ne amuzăm in momentele de prostie nevinovată, dar ar trebui să ne temem când prostia e la putere, e instituționalizată.

Notă. Dietrich Bonhoeffer s-a născut în 4 februarie 1906, la Breslau (Imperiul German), azi Wroclaw (Polonia). A fost filosof, poet, teolog, pastor evanghelic-lutheran, opozant al național-socialismului. A murit în 9 aprilie 1945 în lagărul de concentrare de lângă orașul Flossenbürg, Bavaria, Reich-ul German.

Teoria lui Bonhoeffer despre prostie a fost explicată în termeni clari de Jonny Thomson, fost profesor de filosofie la Universitatea Oxford, Anglia:
https://bigthink.com/thinking/bonhoeffers-theory-stupidity-evil/

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Trebuie chemată ambulanța

 

Unii oameni se tem atât de tare de boli încât se poate spune că au fobie de boală – afecțiune care e diferită de ipohondrie. E firesc să ne temem de boli, să fim prevăzători, să facem regulat câte un control medical și analize medicale etc., dar de aici până a veni cu ideea de se adopta o lege prin care oricare cetățean căruia i se pare că cineva, pe stradă sau aiurea, are o boală ce ar putea fi contagioasă să cheme ambulanța și aceasta să vină de urgență și omul presupus contagios să fie luat cu forța și dus la spital pentru analize e... mai mult decât fobie de boală, e demență. Când am auzit această propunere am râs cu poftă, sigură fiind că e o glumă referitoare la zisele ministrului de interne care (pe la jumătatea lunii mai), întrebat fiind ce ar putea face cetățenii când văd un ins fără mască în locurile unde e obligatorie, a spus: „Sună la 112”. Dar nu era glumă, ci o propunere cât se poate de serioasă. După ce am reușit să-mi reintroduc ochii-n orbite (îi aveam ca de melc) și să mă calmez un pic (se băteau dracii în capul meu și aproape că vorbeam singură!) am întrebat:

- Cum recunoști tu pe stradă un om care ar putea avea o boală contagioasă? După paloare? Chemi ambulanța dacă cineva strănută și / sau îi curg mucii? Poate are vreo alergie! Chemi ambulanța dacă tușește? Poate e fumător sau poate s-a înecat... Ce simptome au bolile contagioase astfel încât să fie recunoscute la trecători?

- Ei, mă iei cu amănunte! Nu sunt medic, să știu simptomele!

- Și, atunci, cum știi că cineva e contagios sau ba?

- Are simptome! ridică ușor tonul, interlocutorul.

- Am înțeles! Ce simptome?

- Eu de unde să știu? O să studiez simptomele bolilor contagioase! Îi curge sânge din gură, na! Ar putea avea Ebola! Are bube pe față; ar putea avea vărsat de vânt!

- Poate are hemoragie internă de la cine știe ce... și oricum ar trebui chemată ambulanța când cineva sângerează pe gură – poate a fost înjunghiat omul... Poate are acnee, dacă are bube pe față...

- Tu vrei doar să mă contrazici pentru că nu-ți convine să fie internați cu forța contagioșii!

- Greșit, în contextul dat! Vreau să știu cum recunoști tu un om presupus contagios.

- Degeaba insiști! Trebuie o lege care să ne permită să chemăm ambulanța dacă vedem pe cineva care ar putea avea o boală contagiosă! Să zicem că sunt medic și...

- Dar nu ești medic, așa cum nu sunt milioane de oameni. Nici medicii nu recunosc pe stradă contagioșii doar privindu-i în trecere...

- Dacă mi se pare că cineva e contagios trebuie să pot chema o ambulanță și aceasta să vină – cu polițiștii dacă e cazul! - și acel om să fie dus cu forța la spital, pentru analize!

- Ok! Mergem pe ideea ta absurdă. Sunt curioasă cât te duce mintea. Suni la 112 și dispecerul te întreabă ce simptome are omul în cauză...

- Îmi dă legătura la ambulanță, nu mă întreabă el, `că nu se pricepe.

- Că tu te pricepi – dau mărunt din buze. Nu e așa, dar să zicem. Te va întreba un medic despre simptome. Ce-i spui? De ce crezi tu că X e contagios, și umblă liber?

- Îi spun că mi se pare că e contagios și trebuie să vină o ambulanță!

- Tu auzi ce spui? Dacă 2000 de indivizi sună la 112 în același timp pentru că li s-a părut că cineva în... metrou e contagios? Se blochează sistemul și cei care au nevoie cu adevărat de ambulanță ar suferi unde sunt doar pentru că unora li se pare că vecinii sunt contagioși! Ar trebui milioane de ambulanțe care să se deplaseze de câte ori cuiva i se pare că omul care a trecut pe lângă el în piață are o boală contagioasă.

- Va fi dezvoltat sistemul! Vor fi cumpărate ambulanțe și angajați oameni!

- E stupid ceea ce susții, dar mergem mai departe cu demența. Ai văzut pe X în subsol la metrou și ți s-a părut contagios... Suni la 112, va fi trimisă o ambulanță... Cum îl reții pe X dacă el urcă în tren și-și vede de viață? Îl rogi să stea acolo până vine ambulanța să-l ducă la spital, unde să i se facă analize, pentru că ție ți se pare că e contagios?

- Chem un polițai...

- Sunând la 112?

- Nu! Îl solicit pe cel care e mai aproape.

- Aproape însemnând ce? Sus, la intrare în subteran? La ceea ce vrei tu ar trebui să fie omul și polițistul. Ți se pare normal?

- Foarte normal! Cumva trebuie să scăpam de toți nesimțiții care umblă bolnavi printre noi; și nu doar acum, cu virusul ăsta. Trebuie găsite soluții!

- Omule, te sfătuiesc să pleci în China. Acolo e așa cum îți dorești tu.

- Mă iei la mișto! Acolo nu e democrație.

- Ceea ce vrei tu e democratic?

- Bineînțeles! Este vorba de sănătatea publică!

- Hm... Cred că e vorba despre sănătatea mintală a unora... Încearcă doar câteva picături de haloperidol, poate te ajută.

Discuția a fost mult mai lungă, învârtită numai în jurul ideii unei legi care să oblige ambulanța să vină de câte ori o solicită cineva căruia i se pare că a văzut pe undeva un om care pare să aibă o boală contagioasă. Mi-ar plăcea să cred că acesta este un caz unic, dar... puțin probabil.

Sursa foto.

Despre proşti. Citate favorite

Există adevăruri care rămân pentru totdeauna învăluite in mister in faţa celor slabi şi a celor proşti. Nu e niciun pericol să le dezvăluim, oricum nu le vor înţelege niciodată.

Ce este un prost? Un prost este ceva inferior din punct de vedere intelectual unui animal; vrea să ajungă undeva înainte de a învăţa să meargă şi dacă a ajuns la ceva, se crede stăpân peste toate. Prostul este un matematician care dispretuieşte poezia, un poet care protestează împotriva matematicilor, un pictor care spune că teologia şi kabala sunt nişte inepţii pentru că nu înţelege nimic nici din kabală, nici din teologie, ignorantul care neagă ştiinţa fără să-şi dea osteneala s-o studieze, cel care vorbeşte fără să ştie şi care afirmă fără a cerceta. Proştii sunt cei care ucid geniile. Galilei a fost condamnat, nu de biserică, ci de proştii care, din nefericire, aparţtineau Bisericii. Prostia este fiara care are calmul inocenţei: asasinează fără remuşcări. Prostul e ursul din fabula lui La Fontaine: zdrobeşte capul prietenului său cu o piatră pentru a vâna o muscă; dar in faţa catastrofei nu încerca să-i explici că nu a avut dreptate. Prostia este inexorabilă şi infailibilă ca infernul şi fatalitatea pentru că e întotdeauna dirijată de magnetismul răului.

Animalul nu este prost atât timp cât acţionează direct şi firesc ca animal. […] Prostul e animalul care dispreţuieşte instinctul, pozând in inteligent.

Progresul există pentru un animal; el poate fi domesticit, îmblânzit, dresat; dar nu există pentru prost. Acesta crede că el nu mai are nimic de învăţat şi vrea să-i conducă şi să-i îndrepte pe ceilalţi; cu el nu ajungi niciodată la o înţelegere. Îţi râde in nas spunându-ţi că ceea ce nu înţelege el este absolut de neînţeles. Eu de ce nu înţeleg, te va întreba el, cu un admirabil aplomb? Şi vei avea ce să-i răspunzi. A-i spune că e prost, n-ar fi decât o insultă. Toată lumea îşi va da seama, numai el nu va putea fi niciodată.

Iată deci un formidabil arcan inaccesibil majorităţii oamenilor. Iată un secret pe care nu-l vor ghici niciodată şi care va fi inutil să-l dezvăluiţi: secretul propriei lor prostii.

Socrate bea mătrăgună, Aristides e proscris, Isus e crucificat, Aristofan râde de Socrate şi-I face pe proştii din Atena să râdă, un ţăran se plictiseşte să audă că i se dă lui Aristides numele de cel drept, iar Renan scrie viaţa lui Isus spre marea plăcere a proştilor. Din pricina unui număr infinit de proşti politica va fi întotdeauna disimulare şi minciună; Machiavelli a îndrăznit s-o spună şi a fost lovit de un oprobiu foarte legitim, căci prefacăndu-se că dă lecţii prinţilor, el îi trăda pe toşi şi-i denunţa suspiciunii mulţimilor. Cei pe care eşti obligat să-i minţi nu trebuie preveniţi.

Din cauza nemernicilor şi a proştilor, spunea Isus discipolilor săi, “Nu daţi mărgăritare la porci, pentru că le vor călca in picioare şi se vor ridica împotriva voastră, încercând să vă sfâşie”.

(din “Marele arcan sau ocultismul revelat - Teribilul secret”, de Eliphas Levi, Editura Aurelia, 1994; traducere de Maria Ivănescu)

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Despre autor

Alphonse Louis Constant s-a născut in 8 februarie 1810, la Paris, Franţa, in familia unui cizmar.

"Eliphas Lévi," este numele sub care îşi publică lucrările, fiind traducerea sau transliterarea lui "Alphonse Louis" în limba ebraică.

Pentru scurt timp urmează cursurile seminarului de la Saint Suplice pentru a deveni preot dar părăseşte şcoala când se îndrăgosteşte; următorii ani după părăsirea seminarului îi petrece printre socialiştii şi romanticii care îi erau prieteni, între care Henri-François-Alphonse Esquiros, feminista Flora Tristan, misticul socialist excentric Simon Ganneau, socialistul Charley Fauvety, Gérard de Nerval şi Théophile Gautier. În acest timp s-a îndreptat spre un socialism radical care a fost inspirat în mod decisiv de scrierile lui Hugues-Félicité Robert de Lamennais, fost lider al mișcării neo-catolice influente care se despărțise recent de Roma și a propagat un socialism creștin. Când a publicat prima scriere radicală, La Bible de la liberté (1841, Biblia Libertății), a fost condamnat la un termen de închisoare de opt luni și amendă. Mai apoi, își descrie ideologia ca neo-catolică-comunistă și publică o serie de cărți și broșuri socialiste. Ca mulți socialiști, a propagat socialismul drept "creștinism adevărat" și a denunțat Bisericile ca fiind corupătoare ale învățăturilor lui Hristos.

Este autorul mai multor lucrări religioase minore: Des Moeurs et des Doctrines du Rationalisme en France ("Morala, Obiceiurile morale şi Doctrinele Raţionalismului în Franţa" - 1839), La Mère de Dieu ("Maica Domnului" - 1844), urmate de două lucrări radicale publicate după părăsirea seminarului: L'Evangile du Peuple ("Evanghelia Oamenilor" - 1840), Le Testament de la Liberté ("Testamentul Libertăţii"), publicată în timpul Revoluţiei de la 1848, urmate de două scurte sentinţe de detenţie. În 1851 a publicat la editura lui Migne lucrarea teologică creştină "Dicţionar al literaturii creştine".

În anul 1854, vizitează Anglia, unde îl întâlneşte pe Edward Bulwer-Lytton, care era implicat în Mişcarea Rozacruciană, fiind preşedintele unui Ordin Rozacrucianist. Împreună cu Bulwer-Lytton, Lévi concepe o serie de scrieri care tratează magia. Astfel, în anul 1855, publică o lucrare intitulată Dogme et Rituel de la Haute Magie, care a fost tradusă în limba engleză de către Arthur Edward Waite sub titlul de Transcendental Magic, its Doctrine and Ritual (Magia Transcedentală - Doctrină şi Ritual). Aceasta este opera sa faimoasă care a reprezentat deschiderea către ocultism…

Moare in 31 mai 1875, la Paris, Franţa.

Eliphas Levi a definit ocultismul ca o filosofie care combină trei ştiinţe: Cabala sau "matematica gândirii umane", magia, "cunoaşterea legilor secrete şi speciale ale naturii care produc forţele ascunse", şi ermetismul, "ştiinţă a naturii ascunse în hieroglifele şi simbolurile lumii vechi".

(sursa info: wikipedia)

Un pic despre prostie

Cu prostul care n-are şcoală te lupţi puţin şi-ai câştigat

Dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală…

Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă / erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală! Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului. (Vasile Pavelcu - Elogiul prostiei. Psihologie aplicata la viata cotidiana Ed. Polirom, Iasi, 1999).

Să fie clar de la început: sunt proastă - ştiu câte nu ştiu, vorba lui Socrate. Să fie la fel de clar: prostia este egal distribuită între genii, academicieni, oameni de ştiinta, poeţi - vorba lui Robert Musil (in Omul fără însuşiri).

Ce au zis unii despre prostie:

Friedrich von Schiller: Împotriva prostiei Zeii înşişi luptă în zadar…

Ion Creanga: Ştiu că sunt prost, dar când mă uit in jur prind curaj.

Albert Camus: Prostia are talentul de a fi insistentă.

Oh, nu! Nu-s chiar aşa de proastă încât să-mi imaginez că le ajung, celor numiţi, măcar la înălţimea gleznei! (clarificare pentru cei care ar fi tentaţi să înţeleagă ce nici n-am gândit). ☺

A spune cuiva că este prost înseamnă a face o judecată de valoare. Un om cu adevărat înţelept nu face judecăţi de valoare. Un intelectual este, obligatoriu, înţelept? Un intelectual autentic are multe întrebări şi aproape deloc certitudini - să fie, el, un prost? Cred că nu. Cei cu prea multe certitudini dau dovadă de obtuzitate, de sărăcie in gândire (şi chiar in trăire). Cercetătorii ultimilor ani pun mare preţ pe aşa-numitul EQ (coeficientul de inteligenţă emoţională), afirmând că cei cu EQ mic alunecă spre prostie - dar nici asta nu e o regulă.

Incultul nu este prost, este opusul omului cult; înţeleptul este opusul prostului, nu geniul sau cultul. Prostul poate fi destul de uşor recunoscut şi trebuie evitat - între altele, are obiceiul de a urla, de a da cu pumnul in masă sau de a te pocni dacă nu eşti de acord cu el, pentru că nu şi-a dezvoltat simţul de a analiza critic situaţiile, opiniile ş.a.m.d.. Prostul, dacă nu te loveşte, te înjură sau te jigneşte, argumentele lui sunt, de regulă, ad hominem.

Un om care citeşte mult este un înţelept? Nu neapărat; el ştie multe, probabil, dar faptul nu-l face înţelept - unii spun sau fac prostii deşi citesc mult (citesc mult şi înţeleg aiurea, uneori făcând conexiuni absurde, confundând noţiuni etc.)

Se întreabă unii, din când in când: prostul chiar e fericit?! Se pare că da! Fericirea, oricum, nu depinde de inteligenţă. Prostul nu ştie ce este incertitudinea, criza interioară, îndoiala… El e plin de certitudini, critică pe toată lumea, numai ceea zice / face el e bine; el are dreptul să înjure pe oricine, să jignească (aşa înţelege el libertatea de exprimare) - bunul simţ nu îl caracterizează: el scuipă pe stradă, îşi şterge nasul între degete ş.a.m.d.. Omul prost nu lucrează pentru a fi fericit, el lucrează pentru a fi performant, pentru a dovedi cât de bun este in ceea ce face; omul prost consumă mai mult decât are nevoie, îşi cumpără obiecte doar pentru că are “vecinul”, invidiază şi bârfeşte pe toţi cei care au mai mult ca el, sunt mai frumoşi sau ştiu mai multe. Prost este acela care-şi doreşte mai mult decât îşi permite din punct de vedere intelectual, financiar, al forţei fizice etc..  Prostul nu reuşeşte să-şi fixeze scopuri realiste, pe care să le atingă cu mijloacele pe care le are.

         Omul inteligent nu prea este fericit: are prea multe întrebări, îndoieli, îi pasă de societate şi de oameni (Inteligentul Erou, îl numeşte pe acesta Daniel David). Cu excepţia cretinilor murim întotdeauna cu nesiguranţa propriei valori şi a operelor noastre… (Gustave Flaubert).

Homo Sapiens înseamnă omul înţelept / inteligent a cărui minte este orientată spre adevăr şi raţiune, are scopuri diverse şi mijloace adecvate pentru atingerea lor. În plus, el poate înţelege şi accepta lucrurile şi evenimentele analizându-le sau văzându-le la alţii, spre deosebire de prost care adesea trebuie să le trăiască/experienţieze el însuşi – uneori cu costuri foarte mari - pentru a se convinge de realitatea lor, a le înţelege şi accepta.

Homo Stupidus are mintea orientată spre mituri şi iluzii, scopuri minimale sau prea diverse şi ambiţioase pentru cât îl duce capul şi mijloace inadecvate şi/sau insuficiente pentru atingerea scopurilor (Daniel David, “Omul intre homo sapiens si homo stupidus” - v. referinţa).

Prostia pare a fi o negare, o privare de utilizare a facultăţilor intelectuale, cu posibilitatea sau imposibilitatea de a le dezvolta. Există oameni proşti pentru că au fost privaţi de o minimă educaţie - aceştia pot depăşi acest stadiu dacă sunt instruiţi. Există şi cazul când omul numit prost a avut neşansa de a se naşte cu un defect in structura creierului - acesta, însă, nu poate intra in categoria proştilor… fuduli şi i-aş exclude total din astfel de analize. Prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe care ni le propunem şi mijloacele de atingere a lor; aşadar, ea apare la interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor. Prostul cu pretenţii / autentic are / îşi propune scopuri variate (adesea ca urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele intelectuale adecvate realizării lor.

Din punct de vedere al stabilităţii, prostia poate să apară în două variante: ca stare şi / sau ca trăsătură. În literatura de specialitate prostia ca stare apare definită prin următoarele aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002): (1) Impulsivitate; (2) Neglijenţă; (3) Procrastinare (amânare); (4) Ambivalenţa; (5) Automatism (habit); (6) Excese; (7) Experienţa (veteran); (8) Tentaţii. Aşadar, aceste ispite fiind foarte omeneşti, omul are în structura lui predispoziţia spre prostie şi, în consecinţă, în situaţii ţintă, şi un inteligent se poate comporta temporar ca un prost; vestea bună este că aceste ispite pot fi totuşi controlate şi astfel inteligentului îi poate trece prostia. (Daniel David)

Prostia ca trăsătură apare in cazurile patologice: IQ scăzut, debilităţi mintale etc.

Sunt foarte mulţi oameni care cred că pot exista dincolo de prostie şi se cred, cumva, superiori celor pe care mintea îi duce mai puţin sau celor care, deşi capabili intelectual, nu reuşesc să ajungă unde doresc, considerandu-i proşti pe aceştia din urmă pentru că nu dau dovada de şmecherie ca să reuşească, indiferent de preţ.

Toţi spunem sau facem prostii din când in când… dar nu toţi consimţim să ne recunoaştem în întregime în cel care a comis prostiile noastre... (Paul Valéry)

Alte referinte:

- http://www.personalitatealfa.com/blog/7-trasaturi-ale-unui-om-prost-si-cum-sa-le-eviti/

- http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/despre-prostie-iarasi

- http://www.romlit.ro/index.pl/despre_prostie

- https://danieldavidubb.wordpress.com/2011/01/29/despre-prostie-omul-intre-homos-sapiens-si-homo-stupidus/

Omul care a vândut turnul Eiffel. De două ori.

Victor Lustig (04.02.1890 - 11.03.1947) este pe lista celor mai cunoscuți escroci ai lumii; a fost căutat de 45 de agenții guvernamentale; avea 25 de identități și vorbea cinci limbi. Ar fi putut să vândă un teren mlăștinos în deșertul Sahara! Victor Lustig a fost un hoț talentat care și-a făcut un hobby din exploatarea prostiei umane. Punea la cale escrocheriile pe feriboturi care făceau legătura între Paris și New York, ajungând să îl înșele până și pe celebrul mafiot Al Capone.

A vândut turnul Eiffel unui afacerist bogat și pentru că acesta, de rușine, nu s-a plâns poliției, a încercat să-l mai vândă o dată, după o lună, dar de data aceasta a fost reclamat înainte de a încheia tranzacția. Alături de asociatul său, Robert Arthur Tourbillon (cunoscut și ca Dan Collins) au scăpat de arestare.

Aflat la Paris, în 1925, citește într-un ziar că vestitul turn s-a deteriorat și că ar avea nevoie de reparații capitale. Într-un timp record, Lustig a confecționat un document care îl prezenta drept adjunct al ministrului francez pentru poștă și telegraf, împuternicit să vândă Turnul Eiffel pe motiv că municipalitatea nu mai are bani să îl repare și întreține. A organizat o licitație, invitând mai mulți oameni de afaceri la un hotel de lux (Hotel de Crillon, unul dintre cele mai vechi hoteluri din Paris) și, în doar câteva zile a vândut dreptul de utilizare a turnului unui om de afaceri (Andre Poisson, negustor de fier vechi).

Totul trebuia ținut secret, pe motiv că ar putea întâmpina reacții negative din partea populației. Pentru că soția afaceristului a fost suspicioasă cu privire la secretul tranzacției și rapiditatea încheierii acesteia, Lustig a recunoscut că este un oficial guvernamental corupt, pe care războiul l-a cam sărăcit. Atunci Poisson a ignorat semnalele de alarmă date de soție deoarece era obișnuit cu acest gen de oficiali. Astfel, Victor Lustig a primit și fonduri pentru turn și o sumă mare ca mită, după care a fugit la Viena. Păgubitul nu a dorit să se afle că a căzut în plasa escrocului și s-a străduit cât a putut să nu se afle despre modul în care cumpărase Turnul Eiffel. Datorită tăcerii acestuia, Lustig s-a întors la Paris și a mai vândut o dată Eiffel-ul, după aceeași schemă.

Pe Capone l-a convins să investească 50 mii de dolari într-o afacere cu depozite. A ținut banii într-un seif, timp de două luni, apoi s-a întors la Capone și i-a spus că afacerea n-a mers și banii sunt pierduți. Impresionat de sinceritatea escrocului, mafiotul i-a dat 1000 de dolari, să se pună din nou pe picioare.

Acestea, însă, nu au fost singurele lui escrocherii, dar au fost cele mai răsunătoare. Pe lângă altele, a vândut o mașină de tipărit bani. A demonstrat potențialilor clienți că mașina poate produce 100 de bancnote în șase ore. A reușit să o vândă pentru 30 mii de dolari. Clientul, însă, a descoperit că după 12 ore mașina scoate doar pagini albe - Lustig, supranumit Contele, era deja plecat. În 1930, a avut și o afacere de contrafacere a banilor și a reușit să pună în circulație mii de bancnote.

A fost arestat în seara zilei de 10 Mai 1935, de agenții federali, și acuzat de falsificare. Arestarea a fost posibilă în urma unui telefon dat de Billy May, amanta geloasă pe idila dintre Lustig și Marie, tânăra amanta a lui Tom Shaw (un chimist din Nebraska, partenerul din afacerea cu bani falși).

La proces Lustig a pledat vinovat și a primit o condamnare la 20 de ani (15 pentru falsificare și 5 pentru evadarea imediat de după arestare) de temniță în faimoasa închisoare din Insula Alcatraz. A murit de pneumonie în 11.03.1947.

Cele zece reguli ale escrocilor

Victor Lustig a scris zece reguli pe care ar trebui să le respecte escrocii:

1. Fii un ascultător răbdător. Acest lucru va duce către succes, nu vorba multă şi inutilă.

2. Să nu pari niciodată plictisit.

3. Aşteapt-o pe cealaltă persoană să-şi exprime opiniile politice, iar apoi aprobă-le.

4. Lasă interlocutorul să îşi spună părerile religioase, iar apoi spune-i că şi tu crezi la fel.

5. Intră în discuţii despre sex, dar nu le continua decât dacă interlocutorul doreşte acest lucru.

6. Niciodată să nu vorbeşti despre boli decât dacă un interes special o cere.

7. Niciodată să nu te bagi în chestiunile personale ale unei persoane. Până la urmă, vor povesti ei de bunăvoie.

8. Nu te făli. Lasă-ţi importanţa să fie discret evidentă.

9. Să nu fii niciodată murdar.

10. Nu te îmbăta niciodată.

Postarea participa la jocul Happy Weekend! Editia 45