Simbol al hermetismului: caduceul

Caduceul hermetic, numit și „toiagul lui Hermes Trismegistos” nu trebuie confundat cu toiagul lui Asclepios. Caduceul este un toiag / baston / baghetă în jurul căruia/căreia se încolăcesc doi șerpi; în jurul toiagului lui Asclepios este încolăcit numai unul. Primul caduceu - cu doi șerpi - este un simbol al hermetismului, al doilea este simbolul vindecării (pe foarte scurt).

Asclepios era fiul zeului grec Apollo, zeul tămăduitorilor și artei vindecătoare (între altele), preluat în mitologia romană ca Aesculapius (sau Esculap).

Despre Hermes Trismegistos (numit astfel mai ales în mitologia greco-egipteană) se spune că este fondatorul mitic al ocultismului și alchimiei. E figura centrală a ocultismului, o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Hermes poate este scribul zeilor, zeul Thoth din mitologia egipteană; poate fi apropiat de Hermes al grecilor care, între altele, era mesagerul zeilor din Olimp și a fost asimilat și zeului Mercur al romanilor. Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thoth.

Caduceul era purtat și de vechii zei egipteni Anubis și uneori de zeița Isis, de zeul grec Hermes și de zeul roman Mercur, de zeul fenician Baal, de zeița sumeriană Ishtar și de alți zei și zeițe, inclusiv de zeul Osiris (toiagul lui Osiris devenit, peste timp, datorită grecilor, toiagul lui Hermes Trismegistos). În creștinism a devenit și un atribut al Sofiei (Înțelepciunea lui Dumnezeu)

Există multe interpretări ale acestui simbol

Caduceul ar fi simbolul cheii care deschide poarta dintre lumină și întuneric, bine și rău, viață și moarte.

Caduceu = kērúkeion, transliterație din limba greacă, „toiagul heraldului”.

Caduceul reprezintă hermetismul, un sistem de legi care guvernează Universul întreg și se manifestă în cele trei sfere: materială, mentală, spirituală.

Aripile caduceului simbolizează capacitatea de a depăși orice limite (sunt simbolul spiritului), tija reprezintă dominarea forțelor naturii, cei doi șerpi simbolizează laturile opuse în dualism, care, în final, trebuie să se unească, șerpii personificând „contrariile”: bine-rău, foc-apă, unire-separare, spirit-materie, minte-trup etc. Aceste aripi ar simboliza cele două structuri cerebrale „legate” de corpus callosum (în creier nu există o structură mai puternică ce leagă cele doua emisfere: stânga și dreapta).

Sfera din vârful caduceului simbolizează „ochiul spiritual” (aflat în centrul creierului) - care e glanda pineală. Versiunea originală a caduceului are între cele două aripi un con de pin stilizat și reprezenta Ochiul lui Horus.

Caduceul face referire la echilibrul omului „trezit spiritual”.

Se spune că lumea are un centru și un ax

Ideea de centru simbolizată de soare este punctul de plecare pentru o întreagă sinteză ideologică. Reprezentarea geometrică a centrului este punctul din mijlocul cercului care l-a generat. Reprezentarea geografică a centrului în diferite tradiții îi atribuie situări evocatoare: Tărâm Sfânt, Tărâm al nemuririi, Palatul interior, sălaș al Aleșilor sau poate fi o grădină, precum Paradisul, un oraș, precum Ierusalimul ceresc, o peșteră - Agartha, o insulă, precum Atlantida și tot așa.

Cercul este dezvoltarea centrului sub aspectul sau dinamic, iar pătratul îl reprezintă sub aspectul static - cercul simbolizează cerul, pătratul simbolizează pământul. Cele două linii perpendiculare trasate de diametrele unui cerc sau de axele unui pătrat formează o cruce, simbolul geometric cel mai general. În plan orizontal crucea reprezintă extinderea omului în toate direcțiile individualității sale. În sens vertical leagă treptele ierarhice ale stadiilor superioare spre care el poate să tindă. 

Axul central ce unește aceste stadii de la cer la pământ este reprezentat printr-un număr mare de simboluri: copacul, muntele (care simbolizează în același timp și centrul și axul universului), lancea, coloana, toiagul, stâlpul cosmic, scara, treptele, obeliscul, clopotnița, săgeata, piramida, frânghia, lanțul, firul și altele. Cea mai răspândită variantă a centrului axial este copacul, căruia civilizațiile preelenice i-au consacrat un cult.

Bastonul, dintre toate simbolurile axei este, poate, cel mai general și mai bogat în descendență. Începând cu bâta ciobanului, cu toiagul pelerinului și până la bastonul de mareșal, acesta conferă autoritate și demnitate. Mai este toiagul brahmanic cu spirala dublă ce amintește de caduceul lui Hermes, în jurul căruia se încolăcesc, în sensuri opuse, doi șerpi care reprezintă echilibrul polarizat de două curente cosmice.

(Semne, simboluri și mituri, de Luc Benoist)

Acest „ax al lumii” poate fi parcurs în cele două sensuri opuse, din Cer spre Pământ și invers - e locul unde se mișcă zeii intermediari, deci caduceul este purtat de toți mesagerii ca semn al păcii și al protecției. Poziționarea simetrică a celor doi șerpi și a celor două aripi e o dovadă a echilibrului forțelor opuse și a dezvoltării armonioase atât a nivelurilor inferioare (materiale), cât și superioare (spirituale).

Caduceul lui Hermes (sau toiagul lui Osiris) reprezintă hermetismul care este un sistem de legi ce guvernează întregul Univers și se manifestă în cele trei sfere: materială, mentală și spirituală. Aceste legi sunt esența filozofiei hermetice, sunt “Legea a tot ce este”, Legea lui Unu.

Rugăminte. Vă rog să mă anunțați în cazul în care imaginile nu sunt vizibile. Am salvat imaginile în format webp (extensia .webp în loc de .jpg, .png sau altele). E un format pe care îl recunosc 90% dintre motoarele de căutare (afirmă cei care se pricep) și e util pentru că „economisește” spațiu (imaginile fiind comprimate) și viteza de încărcare a paginilor web crește (zic tot cei care se pricep). Mulțumesc.

Cultul unor zei antici egipteni

Fanatismul religios al primelor secole ale erei noastre a distrus sansele ca sufletul egipteanului antic sa fie cunoscut, a distrus sansa de a putea fi ridicat vălul si de pe mileniile care au precedat formarea “Regatului Unit”, pana la contactele egiptenilor cu civilizatia sumeriana, prin mileniul al IV-lea i.e.n..

Religia anticilor egipteni, ritualurile sunt cunoscute azi mai mult din imnuri, din textele religioase, in general, dar in aceeasi masura sunt de neinteles desi au fost traduse papirusurile, stelele, hieroglifele de pe pietrele mormintelor pe care sunt explicate ceremoniile religioase, descrise vesmintele preotilor, ierarhia sacerdotilor; au rezistat timpului textele cântărilor sacre din timpul procesiunilor, descrierea dansurilor rituale s.a. dar marile biblioteci ale antichitatii au fost distruse de bigoti, de capetenii barbare inculte, de intoleranta cuceritorilor care nu aveau capacitatea de a intelege ceea ce insemna tot ce era adunat acolo si astfel s-a distrus si sansa de a sti mai multe despre sufletul egipteanului antic.

Cel mai important mit egiptean este cel legat de Osiris, zeul-om, cel care sta la baza misteriilor*, cel care domina, alaturi de sora si, totodata, sotia sa, Isis, intreaga teologie esoterica a Egiptului. El a fost creat de catre Demiurg, e fiul sau, dar, inainte de toate, Osiris este stapanul oamenilor, este sacru, el nu este numit. Osiris este marele conducator ancestral al poporului egiptean. Osiris este zeul celor vii si al celor morti, este conducator de popoare, e o zeitate benefica si inspaimantatoare in acelasi timp, zeu venerabil, mare si binefacator prinţ al eternitatii, cum e numit intr-un imn. El e temut in inima lor de oameni, de cei iluminati si de morti.

Ceremoniile exoterice si esoterice aveau loc in temple - templul era lacasul zeului si fiecare localitate avea o zeitate a sa, cu templul aferent unde puteau fi intalnite biblioteci, pravalii, sali diverse si sanctuarul propriu-zis, unde se afla Sfanta Sfintelor, naosul care adapostea statuia divina. Multimea nu avea acces in Sfanta Sfintelor – doar i se aratau zeii pentru a-i adora.

Horus, Osiris, Isis
sursa: wikimedia.org

Un lung pasaj din Textele Sarcofagelor (148) se refera la nasterea lui Horus, la teama mamei lui, Isis, ca Seth va urmari sa ii omoare pruncul care e “samanta divina”. Isis le striga zeilor ca samanta pe care o poarta in pantece este protejata de Atum, zeul suprem, care o sfatuieste sa se ascunda pana ce va da nastere – mitul spune ca Isis va sta ascunsa in malstinile de la Chemmis**. Zeul Thot*** este cel care a protejat mama si pruncul harazit sa fie regele regilor, impotriva urii lui Seth.

Zeii egipteni au ajuns in lumea greco-latina, pana la Roma. In jurul anului 105 i.Ch., la Pompei a fost ridicat un Iseum (templu inchinat zeitei Isis, considerata patroana marinarilor si al carei cult era raspandit de marinarii egipteni si greci). Osiris-Apis a fost adoptat sub numele Sarapis, serapeumul din Alexandria, fondat de Ptolemaios Soter, a fost centrul unui cult care avea sa se raspandeasca si in lumea greco-latina. Grecii nu au inteles prea bine ce era cu Osiris si Apis si au creat un zeu nou: Sarapis, elenizand cuvantul Osor-Hapi, prin care era desemnata una dintre manifestarile lui Osiris dupa moarte: boul Apis.

Doctrinele egiptene cucereau lumea, fiind raspandite de marinari, calatori, carturari. Libertii si sclavii din Roma au adoptat rapid noua religie. Autoritatile de la Roma au incercat in zadar sa puna stavila cultului zeilor alexandrini (Isis, Osiris, Horus - familia divina), cu tot mai multi adepti. De cinci ori au incercat, in anii 59, 58, 53, 50 si 40 i.Ch., cand Senatul a ordonat sa fie rasturnate altarele si statuile din templele acestor zei, dar fara spor: raspandirea credintelor a fost mai puternica decat interdictiile, la fel cum s-a intamplat mai tarziu cu crestinismul, care a triumfat in faţa rezistentei opuse de puterile publice.

Traditiile si textele sacre egiptene cele mai vechi il identifica pe Mesia cu “Stapanul Anului” si “Stapanul Piramidei”. Mai tarziu, preotii l-au identificat pe Osiris cu Mesia si considerau ca misiunea acestuia era simbolizata prin monumentul lui Khufu (cunoscut sub numele de Marea Piramida), considera G. Barbarin (in Secretul Marii Piramide sau Sfarsitul lumii adamice). W. Marsham Adams, recurgand tot la textele sacre egiptene, considera ca Marea Galerie a piramidei simbolizeaza “Drumul Nou al Adevarului in Lumina”, deschis prin suferinta lui Osiris.

Faptul ca doctrinele esoterice egiptene se adresau unor elite si nu erau cunoscute publicului - preotii fiind aceia care explicau populatiei ce doreau zeii - a condus, in urma tulburarilor profunde care au zguduit Egiptul si lumea mediteraneana, la disparitia esoterismului templelor. Cam in aceeasi perioada lua nastere o religie noua, animata de o credinta vie si care castiga cu usurinta teren in randurile oamenilor care nu fusesera initiati in invataturile subtile ale misteriilor. Religia Bisericii Crestine nu atingea profunzimile filosofice ale cultelor isiace, dar patrundea in masa poporului si aducea cu sine o spiritualitate, un sens al divinului, o moralitate pe care vechile culte nu le ofereau.

***

Note:

* Misteriile erau ceremonii cu un caracter special, destinate unor elite de preoti si de initiati, care se celebrau in locuri izolate, la anumite date, prestabilite, la alte ore decat ceremoniile destinate cultului obisnuit. Grecii si romanii numeau aceste ceremonii misterii, egiptenii aveau termenul seshtau si akhu (cu sensul de lucruri sacre,glorioase, utile).

** Chemmis e denumirea greceasca a anticului Akhbit, în Delta Nilului din nordul Egiptului de Sus, care, potrivit unuia dintre mituri, este locul unde s-a nascut Horus, ascuns de unchiul sau Seth care urmarea sa-l ucida. Mult mai tarziu, Herodot spune ca Chemmis era o insula plutitoare pe lacul de langa templul zeitei Buto si care, fiind mereu in miscare, constituia un loc perfect unde sa stea ascunsi Isis si Horus.

*** Thoth, zeul egiptean al Lunii, al aritmeticii, al vorbirii si inventatorul scrisului, identificat de unii autori cu Hermes al grecilor, scribul zeilor, mesagerul lui Zeus, patronul hermetismului. Unii gnostici identifica figura lui Hermes cu aceea a lui Moise, a lui Isus sau a Sfantului Ioan.

Textul nu epuizeaza nici pe departe tema.

Surse: Mitologie egipteana, Geraldine Pinch; Maestrii ocultismului, Andre Nataf; The House of the Hidden Places (1895), W. Marsham Adams

Vezi si:

Amenofis IV, intemeietorul primei religii monoteiste

Din religia Egiptului antic: Osiris

Osiris, Seth (Typhon), Isis si Nephtys au fost nascuti din unirea lui Geb (Pamantul) cu Nut (Cerul) in timp de 5 zile, care sunt, de fapt, epagomenele anului egiptean. Anul egiptean e alcatuit din 12 luni a cate 30 zile fiecare plus cele 5 zile numite epagomene. Prima zi a anului egiptean a fost determinata cu precizie de ziua in care aparea Sirius.

autor: Jeff Dahl
sursa

Osiris urmeaza la tron tatalui sau Geb si se casatoreste cu Isis. Seth, invidios pe fratele sau, ajutat de 72 de complici il detroneaza pe Osiris, il ucide, il inchide intr-un cufar pe care il arunca in apele Nilului. Lada va ajunge in Erica, ţara unde-l gaseste Isis, care a plecat in cautarea trupului. Seth descopera lada cu trupul, il dezmembreaza in patrusprezece bucati, pe care le imprastie pe tot teritoriul Egiptului. Isis pleaca sa le caute; le gaseste pe toate, mai putin sexul devorat de Oxyrynque, un peşte de Nil. Ajutata de sora ei, prin practici magice, reuseste sa-si readuca sotul la viata si sa ramana insarcinata. Dupa aceasta, insa, Osiris va pleca in lumea mortilor.

Isis il naste pe Horus care, devenit adolescent, isi provoaca unchiul la lupta. In aceasta confruntare Horus pierde un ochi iar Seth un testicol. Zeii il vor pune pe Horus pe tronul lui Osiris.

Vechii egipteni nu au incetat nicio clipa sa contemple moartea. Aveau convingerea ca, dupa moarte, omul trece in adevarata viaţa. De aceea, isi construiau o locuinta secreta, in care trupul imbalsamat sa fie pus la adapost. Acesta trebuia sa aiba cu el toate obiectele familiare, apa si hrana. Asa au aparut piramidele.

Osiris, primul nascut al lui Nut si Geb, era zeul naturii si al vegetatiei, dar si judecatorul mortilor din lumea de dincolo. Era infatisat ca un barbat infasurat in panze de mumie, purtand pe cap o mitra si doua pene de struţ. In general, Osiris e reprezentat in negru, in sensul ca statuile au fost sculptate in lemn negru sau in piatra neagra. Aceasta culoare se apropie de culoarea mâlului de Egipt, de pamantul sau negru (Khemis), de Materia Prima a Universului si de alchimie. Insa, atunci cand prezideaza renasterea, in timpul initierilor, el ia culoarea verde, culoarea vietii, a lui spiritus mundi, a apelor Nilului, a Mediteranei, numita de egipteni Marea (in sensul de mare, amplu) Verde; verdele este culoarea vegetatiei, de unde se poate deduce ca Osiris a fost si un zeu agrar, nu doar stapanul lumii de dincolo. Osiris era Soarele care dispare in fiecare seara si rasare in fiecare dimineata.de aceea a fost asociat lui Ra si phoenixului. Era zeul care ii judeca pe oameni dupa moartea lor, caci el a invins moartea.

Tribunalul lui era alcatuit din Osiris, Isis, Nephtys si 42 de asesori. Cand ajungea la judecata, raposatul sta in picioare, aproape de balanta; el priveste de o parte inima sa, intr-un taler, si de alta Maat, sau pana, simbolul său. Horus si Osiris sunt de faţă; Anubis e insarcinat cu cantarirea; Thot e grefierul. Inainte de a strabate incaperea, raposatul trebuie sa raspunda intrebarilor referitoare la elementele de arhitectura ale acestei incaperi. Astfel, Paznicul Canaturilor Usii il interpeleaza:

- Nu te voi lasa sa intri in incapere / In afara cazului in care imi vei spune Numele meu ascuns.

Defunctul raspunde:

- Cot-al-zeului-Shu-protector al lui Osiris, acesta e Numele tau.

Trebuie sa mai raspunda si intrebarilor Portarului, apoi intrebarii lui Thot inainte de a fi "prezentat divinitatii":

- Care este numale divinitatii, / Aparate de un Cer de foc, / Inconjurate de un Zid de zeite-serpi, / Care se odihneste la suprafata Apelor curgatoare? / Cine este?

- Este Osiris!

- Treci Pragul!

De acum inainte defunctul e intrupat in Osiris, in vecii vecilor. Raposatul devine Osiris si, ca atare, fiind Osiris, contribuie la ritmurile universale; el a ajuns in Amenti (cerul slavit) unde sunt o multime de suflete-lumina.

"Ziua de ieri m-a zamislit.

Iata-l pe Astazi.

Eu creez Ziua de maine". (Cartea Mortilor)

In faţa judecatii de apoi omul egiptean avea de rostit o spovedanie negativa:

Nu am ucis! / Nu am dat porunca sa fie ucis cineva! / Nu am pricinuit durere ori suferinta cuiva! / Nu am inselat pe nimeni la cântar! / Nu am saracit pe un om de bunurile sale! / Nu am luat laptele de la gura copiilor mici! / Nu am grait de rău pe un rob dinaintea stapanului său! / Nu am înfometat! / Nu am pricinuit suferinta! / Nu am facut pe nimeni sa planga! / Nu am savarsit pacate in templu! / Nu am batut oameni! / Nu am cautat sa cunosc ceea ce nu trebuie cunoscut! / Nu am luat mita de la oamenii ce lucrau sub porunca mea!

Osiris aparea precum axa a lumii, ca pivot universal, ca figurare a centrului primordial, dinspre care e difuzata Traditia. Simbolismul axial conferit lui Osiris il apropie de omul cosmic, de Adam Kadmon (Quadmon) din Kabbala, care dezmembrat si inchis in materie de boom-ul originar va fi readus la prerogativele sale spre finele timpurilor.

La Abydos a fost stabilit primul si principalul sanctuar al lui Osiris in Egipt.

Moartea lui Osiris era comemorata la 17 Aktyr (21 decembrie) iar resurectia sa la 19 Aktyr (23 decembrie).

Egiptenii au avut mistere propriu-zise, trecand in faza a treia, aceea de initiere, de contopire cu zeul, de mantuire personala. Misterele au derivat din siturile magice si urmareau interesul general, al tribului sau clanului. Mai tarziu, interesul colectivitatii nu mai interesa in acelasi grad pe credinciosi si astfel se ajunge la interesul individual, intemeiat pe constiinta personalitatii. Conceptia mântuirii personale prin zeu. Daca zeul moare si inviaza, si omul va putea sa invie, odata cu zeul, dupa moarte.

Pentru aceasta era necesara o ceremonie mai intima decat cea a religiei oficiale, a marilor zei. Asa s-a ajuns la mistere, initierea in mistere care nu cuprinde altceva decat riturile prin care omul putea deveni zeu al vegetatiei. Aceste rituri cuprindeau insasi viata, moartea crunta si invierea zeului. Neofitul trece prin aceleasi faze prin care trecuse zeul si sufera-alegoric-aceeasi moarte, apoi renaste impreuna cu el. Dar isi pierdea personalitatea: era un Osiris.

Initierile posedau doctrine secrete si cautau a dezvalui in sufletul initiatului extazul, pentru a se ridica in lucrurile de dincolo de simturi.