Responsabilitatea ca cenzura online

Probabil că fără norme imperative omenirea ar fi rămas la legea talionului... Normele sunt utile, pentru că... oamenii sunt oameni; unii oameni au parte de educație, alții nu s.a.m.d. – fiecare e unic, cum se spune. Cu sau fără educație, normele imperative au fost și vor fi mereu încălcate de cei care pot (și vor) să ardă etape pentru a-și atinge scopurile.

Începând cu anul 2020 a devenit foarte vizibil – de notorietate, aș zice – modul în care companiile de social media moderează conținutul utilizatorilor, și această moderare este impusă, în general, de guvernele diferitelor state... în interes public (afirmă autoritățile). Se ajunge, astfel, la dileme critice privind drepturile omului, în special dreptul la liberă exprimare.

Reglementarea mediului online

Pentru a impune responsabilitatea, multe guverne (din aproape toate statele) au început să reglementeze conținutul online – există cel puțin patruzeci de legi pentru platformele sociale, adoptate la nivel mondial în ultimii patru-cinci ani și alte zeci sunt în discuție. Această reglementare e o tendința îngrijorătoare, din punct de vedere al reprezentanților Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, și poate avea consecințe nefaste imense pentru dezbaterea și participarea publică.

Guvernele răspund presiunii publice cu soluții simple pentru probleme complexe. Cenzura e cel mai simplu mod de a împiedica ceva să fie adus la cunoștința publicului, dar politicienii (și nu doar ei) numesc această formă de cenzură responsabilitate pentru binele public. Unele guverne iau această legislație ca pe un mod de a limita discursul care nu le e pe plac și pot reduce la tăcere societatea civilă și orice alți critici.

Multe legi de reglementare a Internetului, făcute la repezeală, nu definesc fără echivoc ce înseamnă conținut ilegal sau dăunător; definesc vag ce înseamnă discurs care subminează ordinea publică, decența, moralitatea, suveranitatea, integritatea și securitatea statului. Se pune accent excesiv pe eliminarea conținutului, pe limitarea supravegherii judiciare, pe inteligența artificială sau algoritmi.

Prin aceste legi se pretind mecanisme de raportare ale utilizatorilor, mecanisme ce pot fi utilizate abuziv și de susținătorii partizani ai unui guvern pentru a fi eliminate comentariile critice, iar autorii comentariilor, discursurilor etc. sunt lipsiți de o cale juridică de atac în unele legislații.

Companiile de social media au parte de reacții dure, uneori, din partea unor guverne, când cenzurează/șterg – conform propriilor termeni și condiții - discursul unui politician care incită la ură, de exemplu; riscă suspendarea pe termen nedeterminat a unei rețele sau alta, având de pierdut toți utilizatorii de bună-credință. Prin astfel de blocaje se limitează capacitatea oamenilor de-a avea acces la informații, dar afectează în multe cazuri munca, sănătatea și educația, costurile economice fiind uriașe, subminând chiar dezvoltarea unei economii.

Cu unele excepții, pozitive, nevoia de a reglementa industria tehnologiei informației în ceea ce privește problemele reale precum criminalitatea gravă, extremismul, hărțuirea online, informațiile false, rasismul, practicile de manipulare a pieței etc., este exploatată pentru a submina libertatea de exprimare și pentru a obține acces mai mare la datele private. Multe legi au impus sectorului privat cerințe de cenzură și de colectare a datelor excesiv de largi. Practicile monopoliste în privința colectării de date (în special, dar nu numai) nu fac subiectul acestui text.

Unele legi sunt concepute pentru a suprima conținutul critic la adresa guvernului, mai degrabă decât pentru a proteja utilizatorii de materialele dăunătoare. Altele diminuează standardele procesului echitabil eliminând necesitatea unei hotărâri judecătorești sau impunând utilizarea inteligenței artificiale (AI) pentru eliminarea conținutului, ambele putând duce la daune colaterale semnificative pentru exprimarea politică, socială și religioasă.

Presiunea exercitată de unele guverne împotriva criptării datelor, care este o măsură esențială pentru confidențialitatea datelor și securitatea cibernetică, dar și un instrument esențial pentru jurnaliștii de investigații, pentru apărătorii drepturilor omului în întreaga lume, poate pune în pericol nu doar democrația, informarea, ci și integritatea, viața activiștilor.

Un număr tot mai mare de legi facilitează supravegherea guvernamentală subminând criptarea și obligând platformele să stocheze datele utilizatorilor pe servere din țară, cerință care face ca datele utilizatorilor să fie vulnerabile din cauza setărilor cu standarde slabe de siguranță ale statului în cauză și care face mai dificilă sarcina companiilor de a oferi servicii transnaționale cu puternice caracteristici de securitate cibernetică.

Reglementarea ar trebui să asigure că puterea nu se acumulează în mâinile câtorva actori dominanți, fie guvern, fie sectorul privat. Motivația pentru o mai mare reglementare crește riscul ca în loc să reducă și să descentralizeze puterea companiilor din industria tehnologiei informației, guvernele să încerce să o folosească în propriile scopuri, încălcând drepturilor utilizatorilor.

Reprezentanții statelor autoritariste, totalitare, afirmă de mulți ani că drepturile omului sunt un moft, că un popor nu poate fi pus la respect decât cu mână de fier.

Libera exprimare este supusă unei presiuni fără precedent în întreaga lume, susțin cei de la Freedom House, Citizen Lab, Amnesty Internațional.

Multe guverne încălcă regulile unui stat de drept și, prin diferite programe/aplicații, monitorizează conversațiile private când vor, extrăgând de pe dispozitivele personale ale celor vizați inclusiv fotografii, folosindu-le în contexte care pot aduce inclusiv condamnări penale, deși inițial sunt chestiuni nevinovate, dar astfel pot fi reduse la tăcere vocile care vorbesc împotriva guvernanților autoritari, dictatoriali.

Impactul reglementărilor asupra drepturilor omului variază de la o țară la alta. În democrațiile consolidate, cerințele bine elaborate pentru platforme au potențialul de a atenua daunele online, consolidând în același timp transparența și responsabilitatea. Cu toate acestea, legi similare pot fi utilizate abuziv de politicieni autoritari pentru a elimina discursul politic, social și religios nonviolent.

Acolo unde lipsește controlul și echilibrul democratic, oficialii guvernamentali vor exploata reglementările pentru a pedepsi orice companie social media care moderează discursul politicienilor sau respinge ordinele arbitrare de a elimina conținut sau de a preda date.

Pericolul pe care îl reprezintă cele mai rele inițiative legislative de reglementare a internetului este imens - dacă puterea reglementării e doar în mâinile statului, capacitatea de a cenzura, supraveghea și manipula oamenii în masă poate facilita corupția politică la scară largă, poate submina procesul democratic și poate reprima vocea oponenților politici și a cetățenilor din populațiile marginalizate, minoritare. Măsurile cele mai problematice pot duce la o cenzură sporită a disidenței politice, a raportărilor de investigații și a exprimării identității etnice, religioase, sexuale sau de gen, în special în rândul comunităților marginalizate.

Combaterea agresivă a ceea ce este înțeles ca fiind conținut dăunător riscă să reducă la tăcere și discursul protejat, discurs care – conform dreptului internațional - ar trebui permis. Intervenția în conținut, eliminarea conținutului, afectează dreptul la libera exprimare, dreptul la confidențialitate și poate duce la cenzură.

Ce este cenzura

Cenzura reprezintă puterea de control asupra conținutului și a împiedicării diseminării informației către public de către un grup de control: guverne, grupuri religioase sau de mass-media. (există și alte forme de cenzură – secrete comerciale, militare, confidențialitate în diverse raporturi s.a., care nu pot fi numite cenzură cât timp rămân în limite rezonabile).

Cenzura poate fi aplicată tipăriturilor, muzicii, teatrului, filmelor, televiziunii, radioului, artei, benzilor desenate, jocurilor video, site-urilor web etc. de o autoritate, cu scopul de a limita sau preveni răspândirea materialelor sau ideilor considerate ilegale, imorale, periculoase, mincinoase, greșite s.a.m.d.

În bătălia cu mize mari dintre state și companiile de tehnologie, drepturile utilizatorilor de internet au devenit principalele victime. Un număr tot mai mare de guverne își afirmă autoritatea asupra firmelor de tehnologie, forțând adesea companiile să respecte cenzura și supravegherea online. Aceste evoluții au contribuit la un atac fără precedent asupra liberei exprimări online, provocând scăderea libertății globale a internetului pentru al 11-lea an consecutiv (afirmă cei de la Freedom House, in 2021).

Începând cu ultimii doi-trei ani autoritățile presupun că toți indivizii, nu doar copiii, sunt vulnerabili și au nevoie de protecția împotriva materialelor ofensatoare și/sau periculoase, indiferent dacă e pornografie, rasism, critică radicală a autorității politice și/sau religioase existente. Altfel spus, prin noile reglementări cerute a fi impuse în mediul online ni se arată că nu se poate avea încredere în indivizi să decidă ce doresc să vadă și să citească sau nu sunt capabili să își formeze liber opiniile.

Cenzura poate avea aspecte profund intruzive, putând fi folosită pentru a controla libertatea de exprimare și de gândire a individului, pentru a schimba conștiințele în masă sau pentru a asigura întâietatea mesajului propagandistic.

Cenzura există în statele totalitare și în statele democratice, în comunism și în capitalism. A existat în trecut, există în prezent și – în mod cert – va exista în viitor.

Există – întotdeauna au existat și vor exista – indivizi care cred că cenzura e o metodă utilă – și de dorit – pentru a apăra valorile societății (valori care par că trebuie să fie identice pentru toată suflarea). Poate mai mult ca niciodată, cenzura este azi folosită în special de guvernele autoritare, de unele grupuri religioase dar și de corporații ca un mijloc prin care pot obține și păstra puterea.

Cenzura, care a fost întotdeauna o metodă de a controla fluxul de informații și ideile cetățenilor, a ajuns să fie considerată și folosită ca instrument de represiune.

La voia algoritmilor

Când cineva postează sau caută conținut pe platformele online, o companie gestionează acel proces și decide cum sunt stocate și puse la dispoziție informațiile și în ce ordine apar.

Pe măsură ce tot mai mulți oameni folosesc internetul pentru a accesa informații, pentru a-și exprima opiniile, a protesta și a mobiliza pe alții, modul în care platformele private și statele restricționează sau stimulează conținutul online are consecințe imense pentru dezbaterea publică și participarea publică.

Utilizarea tot mai frecventă a algoritmilor pentru a modera conținutul poate duce la ștergerea conținutului jurnaliștilor, activiștilor, a discursurilor care nu încălca regulile unei platforme online sau a legislației cu privire la discriminare, incitare la violență etc. Algoritmii fac erori frecvente.

Interzicerea conținutului periculos în sine este contrară standardelor de exprimare liberă, cât și imposibil de realizat la scară globală. Unii își imaginează că pot împiedica diseminarea conținutului periculos prin implementarea unor algoritmi care să purifice conținutul nepotrivit. Algoritmul e scris de oameni (inițial) și este o succesiune de activități / operațiuni ce trebuie efectuate într-o anumită ordine pentru a se ajunge la un rezultat dorit. Oamenii sunt supuși greșelii, algoritmii cu atât mai mult (să zic așa).

Cum poate fi diminuată dezinformarea din conținutul online? Pare destul de simplu, dacă e să cred ce a scris Alex Campbell în Just Security:

În absența datelor detaliate despre convingerile politice ale utilizatorilor, vârsta, locația și sexul care ghidează în prezent reclamele și conținutul sugerat, dezinformarea are șanse mai mari de a se pierde în zgomot.

Alături de dezinformare se pot pierde în zgomot discursurile care incită la ură, extremismul s.a.m.d. Practic, platformele online, alcătuiesc profilul utilizatorului în baza diferitelor date: personale, vizualizări precedente, intervenții/comentarii ici-colo, cumpărături etc., apoi redirecționează / sugerează anumite reclame, anumit conținut către acești utilizatori. Eliminarea acestor recomandări (prin redirecționări făcute algoritmic), ar putea diminua răspândirea unui anumit gen de conținut în funcție de profilul utilizatorului).

Așa cum stau lucrurile acum, companiile de publicitate, platformele de socializare sunt libere să colecteze practic orice informații doresc și să le folosească oricum le avantajează rezultatul final.

Reglementarea e utilă - in unele cazuri se impune cu necesitate - dar nu cu încălcarea unor drepturi si libertăți fundamentale. Doar că... cine vrea să facă rău are o mulțime de metode. Cu toate normele imperative existente in mediul fizic asistăm la o mulțime de încălcări cu rezultate dezastruoase. De ce ar crede cineva că va fi diferit in "lumea Internetului"?

Controlul conținutului pe bază de algoritmi nu mi se pare fiabil – în sensul că vor exista prea multe erori, existând riscul să dispară conținut care, în mod obișnuit, se bucură de protecția legii în ceea ce privește libertatea de exprimare (în primul rând). Cum va fi "definit" in algoritm "conținutul dăunător/indecent" etc.? Sunt noțiuni relative.

Mai multe pe temă:

https://web.mit.edu/gtmarx/www/cenandsec.html

https://freedomhouse.org/report/freedom-net/2021/global-drive-control-big-tech

(cu exemple de abuzuri, metode de control și acces ilegal la datele utilizatorilor)

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Grija liberalelor pentru copii

De curând, femeile liberale – Organizația Femeilor Liberale (OFL), altfel spus – au ajuns la concluzia că sunt în pericol copiii, online, iar părinții nu au pârghii legale să își impună voința asupra activității copiilor, pentru binele acestora din urmă.

Ca să arate că fac și ele ceva, la Școala de vară, la mare (7-9 septembrie a.c.) – femeile din partidul zis Liberal – au ieșit la rampă c-o inițiativă legislativă privind siguranța copiilor în mediul online. Siguranța copiilor în viața de cu zi au rezolvat-o: nu mai sunt copii care abia au ce să mănânce de trei ori pe zi, nu mai sunt copii care merg pe jos la școală, mulți kilometri, indiferent de anotimp, nu mai sunt copii care învață în clădiri care stau să cadă și/sau școli în care nu au sursă de încălzire și/sau WC în incinta clădirii școlii, fiind nevoiți să meargă în fundul curții, și nu au apă curentă. Au rezolvat și problema cadrelor didactice, problema manualelor și toate celelalte probleme care pun în pericol sănătatea, integritatea și, uneori, chiar viața copiilor. Și atunci și-au îndreptat atenția spre mediul online.

Au numit campania Protejăm viitorul! Prin aceasta vor să încurajeze un dialog cu toți factorii de decizie sau grupuri interesate: părinți, profesori, copii, societate civilă, psihologi și medici, firmele din big tech, instituții ale statului sau decidenți politici. Zice, președinta OFL, senatoare:

În felul acesta vrem să le oferim părinților un instrument prin care să aibă ei puterea de a stabili ce au voie și ce nu au voie să facă proprii copii în spațiul online.

Până la această lege părinții nu au puterea de a stabili ce au voie să facă, online sau nu, copii lor?

Constituția României amintește despre Protecția copiilor și tinerilor, despre drepturile lor și ale părinților. Autoritatea părintească este reglementată în codul civil; sintagma autoritate părintească desemnează ansamblul de drepturi și îndatoriri ce revin părinților pentru protecția copilului, atât în persoana acestuia, cât și în bunurile sale. Se face referire la autoritatea părintească și în Legea 272/2004, privind Drepturile copilului. Mai exista COPPA - Children's Online Privacy Protection Act, adică Legea privind protejarea confidențialității online a copiilor.

E o realitate: copiii pot fi în pericol navigând online. Oare, n-ar fi mai bună educația în acest sens în locul unei noi legi prin care obligi părinții să-și dea acordul expres pentru ca minorii sub vârsta de 16 ani să-și facă un cont/să acceseze diverse platformede socializare? Doar întreb. În plus, la cât de inventivi sunt adolescenții (și nu doar ei), n-ar reuși ei să ocolească filtrele pe care liberalele le vor impuse printr-o nouă lege?! Știu ele, oare, că există, deja, reglementări de gen? Doar întreb.

Apoi: ce înseamnă acordul expres al părinților? Cum ar face ei asta? In proiectul de lege al liberalelor nu scrie decât că amănuntele de gen vor fi reglementate prin ordin de ministru. Exercițiu de imaginație: copilul X vrea cont pe site-ul cutare (sau vrea doar să citească/vadă ce e pe acolo, fără a-și face cont). Trebuie să-și dea acordul expres părintele / tutorele? Cum? Trimite către acel site copiile documentelor de stare civilă? Pe FB, pe YT, să zicem, dacă vor cont adolescenții / copiii.... Părinții vor trimite acte de stare civilă? Vor fi nevoiți să-și cumpere semnătură electronică? Cum va fi verificat consimțământul explicit al părinților?

Desigur, există mai multe variante: părintele va trebui să folosească un card de credit/de identitate, eventual, un număr de telefon la care să fie sunat (audio-video) și altele asemenea. Dar! În funcție de metoda de identificare a părinților, pot exista diferite probleme: părinții nu au timp să îndeplinească procedura; părinții nu vor să dea atât de multe date personale către siteuri; unii părinți nu știu cum să procedeze, alții s-ar putea să nu aibă un card; sunt copii care nu sunt crescuți de părinți dar nu s-a instituit tutela; unii copii pot avea nume diferit de al părintelui care îi are în grijă s.a.m..d. În plus! Dacă un părinte nu poate, nu vrea etc. să ofere acest acord înseamnă că toți copiii cu vârsta sub 16 ani care au azi conturi online vor pierde accesul. Ce reacție credeți că vor avea?

Părinții își dau acordul ca minorii sub vârsta de 16 ani sa aibă cont pe platforma de socializare X, dar:

1. Copilul ar putea să fie victima bullying-ului, a traficanților de oameni sau de droguri.

2. Părinții ar putea să nu înțeleagă foarte bine care e tema unei platforme sau alta și să-și dea acordul în necunoștință de cauză.

Or mai fi și alte puncte, dar ce se întâmplă în astfel de cazuri? Copilul răpit nu mai e căutat pentru că și-a dat părintele acordul să aibă cont pe undeva? Părinții vor fi trași la răspundere pentru că și-au dat acordul?

Din câte milioane de copiii or avea azi conturi pe aiurea, fără acordul părinților, un procent nu tocmai mare de copii au probleme grave online – de-ar fi foarte mulți bănuiesc că ar fi interzis accesul total – cu sau fără acordul părinților.

Sunt o mulțime de întrebări tehnice la care mi-ar plăcea să aflu răspuns de la membra liberală care a prezentat public proiectul de lege... In proiectul de lege nu existălămuriri, ci doar trimiteri la ce vor face alții dacă - prin absurd, din punctul meu de vedere - proiectul va primi girul unor părințiși va fi - prin absurd - votat de parlamentari.

Liberala care a prezentat public proiectul acesta ne spune că și alte state au astfel de legi: Franța, Germania, Marea Britanie, S.U.A. (doar câteva state de aici au o astfel de lege) Ce nu ne spune: vom fi nevoiți să oferim online tot mai multe date personale, pentru că, implicit, pare că ni se vor cere date câte în lună și în stele să dovedim că nu suntem minori. Nu ne spune nici câte discuții sunt pe marginea acestor legi în statele unde există – inclusiv despre dreptul la libera exprimare a copiilor.

Mai zice reprezentanta liberalelor:

Foarte mulți părinți cer un act normativ care să reglementeze ceea ce pot face copiii pe internet. (...) Acest proiect legislativ – care se află încă în faza incipientă a unei dezbateri publice – este cerut de societate.

Oare, societatea nu cere, mai întâi - sau în paralel - protejarea copiilor în real? Doar întreb.

În opinia inițiatoarelor, o astfel de lege e menită să rezolve trei probleme uriașe (nu-mi aparține exprimarea) cu care ne confruntăm în societatea modernă:

1. Efectele psihologice și neurologice nocive pe care supraexpunerea la ecrane și dependența de online le generează în rândurile copiilor, mai ales a celor de vârste fragede.

Ok. Nu tot ei, politicienii – de grija copiilor – susțineau ca toți copiii să învețe folosind tableta, laptopul etc. și mai puțin manualele fizice? Când citesc lecțiile pe un ecran nu se supraexpun?

2. Unele platforme sociale s-au transformat în locuri pline de activități infracționale grave, cărora copiii le cad pradă.

Haida-de! Parcă numai platformele sociale! Cică, zice liberala, foarte mulți își procură drogurile prin intermediul unor tipuri de social media... Dacă vor cere acordul explicit al părinților cei care vor droguri vor avea acces mai greu?! Oamenii aceștia chiar nu au idee ce-i posibil cu tehnologia? Chiar cred aceste persoane că un copil/adolescent fără conturi online – cu sau fără acordul expres al părinților – nu va obține ceea ce vrea?

Tot pe platformele sociale - se mai zice in discurs - se întâmplă adesea să acționeze grupuri de trafic de carne vie... Pfoaaa! În momentul în care părinții își vor da acordul expres copiii lor vor fi salvați!

La fel cum cea mai mare parte a bullying-ului se desfășoară online - se argumentează in continuare. Uau! O lege care pretinde părinților acord expres pentru conturile / accesul online al copiilor va eradica / reduce bullying-ul, online sau nu! Adică să cred că... in cazul in care o mie de copii au cont pe site-ul X (cu acordul părinților, evident!) bullying-ul nu va mai fi bullying pe acel site. Serios?

Avem cazuri de șantaj și de pedofilie sau pornografie infantilă- se mai spune. Cum ar rezolva acordul expres al părinților – măcar un pic! - aceste porcării? Politiciencele acestea chiar n-au idee câte cazuri de pedofilie au fost supuse judecății și pedofilii au scăpat total sau foarte ieftin, în real? Le invit să citească doar site-ul Dela0 (https://beta.dela0.ro/), dacă mai mult n-or putea. Sau, mai recent (septembrie a.c.): un cadru didactic predă/preda la două instituții de învățămant dintr-un oraș din Ro deși numele lui apare in registrul infractorilor sexuali.

3. Mediul online a devenit un catalizator al comportamentului teribilist. Din dorința de validare socială, mulți oameni (printre ei și copii) fac lucruri periculoase sau ilegale (...)

Urmează câteva exemple mediatizate pe larg in ultimul timp (la câte fac adolescenții și fără mediul online nu se pune, desigur). Un exemplu tot copiez aici: acte de violență explicită sau de infracțiuni cu tentă sexuală. Infracțiuni cu tentă sexuală?! Sunt sau nu sunt agresiuni sexuale (infracțiuni contra libertății și integrității sexuale)...  Unii, din dorința de validare politică, vin cu idei de legi inutile.

Ce propun femeile liberale?

Un proiect de lege care instituie măsuri eficiente și adaptate noilor realități (n.b. fie vorba: realitățile astea noi sunt vechi de mulți ani), pentru a crea un mediu online mai sigur pentru minori, cu prevederi clare pentru copii, părinți și furnizori de servicii online.

Altfel spus, vor să le impună părinților – și copiilor - unele prevederi. Vor sancționa părinții dacă nu știu să folosească un computer sau alt dispozitiv pentru a-și da acordul? Vor suferi copiii.

Obiectivul principal (...) este de a oferi mai multă putere părinților pentru a controla ceea ce fac copiii lor în mediile digitale. Este vorba de un control parental real care nu poate fi exercitat în lipsa unor reglementări exprese.

Pfuuu! Altfel spus, părinții nu își pot exercita autoritatea părintească (n-au control parental real!) în materie dacă nu au o astfel de lege?! Ha! Părintele poate (și are dreptul!) să supravegheze activitatea copilului său atât în mediul online cât și în real. Există, de mai mult timp, diferite metode prin care părintele care vrea poate controla / interzice ce face copilul său minor online.

Legea prevede o abordare triplă: acord parental explicit, responsabilizarea furnizorilor de servicii online și supravegherea de către autoritățile statului:

1. Până la vârsta de 16 ani minorii pot crea și utiliza conturi online doar cu acordul parental.

Zic și io: minorii aceștia nu pot accesa site-uri fără să aibă un cont? Pot! Nu pot accesa site-uri folosind contul altuia? s.a.m.d.

2. Se va institui un set de obligații pentru furnizorii de servicii online: filtre automate privind materialele care pot avea un conținut dăunător pentru dezvoltarea sănătoasă a minorului, adecvarea conținutului pentru siguranța minorului și eliminarea oricărui conținut cu caracter publicitar destinat copiilor.

Doar întreb: cum va fi în cazul unui magazin online? Copilul nu ar putea face cont pe un site de gen – teoretic – dar nici să viziteze site-ul n-ar avea voie fără acordul expres al părinților? Pe site-uri pentru jucării și altele destinate copiilor (sau nu) sunt reclame destinate copiilor (în ce sens conținutul să nu aibă caracter publicitar destinat copiilor? e un sens prea larg)

3. Autoritatea Națională pentru pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANARC) va verifica respectarea obligațiilor instituite.

Hm. De fapt, pare că ei vor un control mai aprofundat asupra vieții private. Altfel ce să supravegheze în plus autoritățile statului? Furnizorii de servicii online au cam implementat diferite filtre pentru protejarea minorilor – să-i supravegheze statul pe ei!

De ce cred aceste persoane că o astfel de frecție la picior de lemn este o soluție bună?

Zic politiciencele:

1. Mai multă siguranță pentru copii.

2. Responsabilitate partajată (furnizorii de servicii, părinți, autorități publice).

3. Mai bună reglementare (ANRC ar putea face verificări periodice, iar responsabilitățile și sancțiunile pentru furnizori online ar fi clare).

Zic și eu: părinții pot fi excluși, practic, din această lege – e între furnizori și stat în fond. Mai ales că nu toți părinții pot/știu să facă ce le va pretinde statul printr-o astfel de lege.

4. Educație digitală – legea încurajează o mai bună înțelegere a pericolelor online și promovează educația digitală atât pentru copii cât și pentru adulți.

Acest punct 4 ar fi de râs în hohote, dacă n-ar fi de plâns (chiar și plâns de milă, cu astfel de politicieni). Ei fac educația prin norme imperative! Oare, își amintesc acești deținători de funcții strălucite că există un cod penal, un cod rutier și etc. multe legi și coduri ale căror prevederi nu rezolvă mare lucru acolo unde nu este educație?! De ani și ani sunt aceste coduri și legi; și...? Ar putea conștientiza pericolele un om educat – dar nu prin norme imperative!

Persoana liberală încheie, cu hotărâre: Siguranța online a copiilor noștri nu e negociabilă!

De acord, dar... Cum au rezolvat siguranța copiilor offline? Ce-ar fi să se ocupe de siguranța copiilor în școli, în spitale, în instituții de îngrijire s.a.m.d.?

Nu reușesc să înțeleg de ce înainte de a veni cu legi practic inutile nu insistă să fie aplicate cele care există.

Poate că nu mai văd pădurea din cauza copacilor, dar inițierea unei astfel de legi mă duce cu gândul la vorba aia: Mircea, fă-te că lucrezi!

Acesta este punctul meu de vedere, exprimat la vedere și argumentat cum m-am priceput. Prefer să nu fiu victima mirajului celor care promit să mă apere, să apere copiii...

Cei care au un punct de vedere cu privire la o astfel de lege îl pot exprima la adresa de mai jos, unde pot citi cele vreo șase articole ale proiectului de lege (formularul e la finalul paginii):

https://campanii.pnl.ro/protejam-copiii-online/

Maya Forstater si Sorana Cirstea

Cercetatoarei Maya Forstater, in 2018 sau pe acolo, nu i-a fost reînnoit contractul / bursa la Centrul pentru Dezvoltare Globală (CDG) din cauza convingerilor critice față de ideologia de gen.

CDG are ca obiective reducerea sărăciei și inegalității la nivel mondial prin cercetare economică menită să conducă la politici și practici mai bune.

Ea a scris pe Twitter, la un moment dat:

Sentimentul intern al unui bărbat că este femeie nu are nicio bază în realitatea materială.

A comparat femeile trans, care se autoidentifică, cu Rachel Dolezal, o femeie albă americană care s-a prezentat în mod fals ca fiind de culoare. Maya Forstater a descris acest lucru ca fiind un sentiment în capul lor.

Procesul câștigat de Maya Forstater este un proces câștigat (și) în numele libertății de exprimare.

Citez în continuare din spusele expertei fiscale care a câștigat procesul împotriva organizației care a nu i-a mai reînnoit contractul:

Organizațiile care numesc oamenii bigoți și care îi discriminează din cauza convingerilor lor se pot aștepta să plătească daune semnificative atunci când aceste cazuri ajung în instanță.

Un bigot este cineva care are prejudecăți sau este antagonist față de o persoană sau de oameni pe baza apartenenței acestora la un anumit grup. Eu, și multe alte persoane cu convingeri critice față de sex, am fost victimele, nu autorii, discriminării alimentate de bigotism.

(sursa info: The Guardian)

Consider că e un fapt: identitatea biologică nu e același lucru cu identitatea de gen – cele două noțiuni nu trebuie confundate. Doar pentru că unora nu le place cum sună – sau înțeleg greșit - nu înseamnă că nu e adevărat.

În cazul acesta libertatea de exprimare a avut de câștigat. Poate că mai sunt multe alte cazuri dar informațiile nu au ajuns și la mine. Nici nu am căutat informații, și nici nu aș fi scris despre acest caz (care e documentat pe larg pe marele Internet) dacă nu ar fi pe tapet acum „cazul tenismenei” criticată de fel și fel de indivizi care "dau semne de mentalitate extremistă" (să fiu în trend).

Sorana Cîrstea a scris pe nici-nu-mă-interesează-unde:

Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți.

(Într-un fel, numai ea știe ce-a vrut să spună; sau a aruncat o piatră în apă și...)

Unii dintre fanii tradiției, normalității (ce-o fi însemnând și normalitatea) au văzut în acest mesaj semne (!!!) ale unei mentalități care nu acceptă comunitatea LGBTQI+. Și-au început atacul!

Pe bune?! Cât de bigot trebuie să fie cineva încât să înțeleagă așa ceva din această frază?! Auzi! Semne ale unei mentalități... Semne! Asta s-ar putea traduce și prin aceea că un scriitor care ar scrie în romanul său X că i-ar plăcea că iubita lui să fie mai feminină ar de semne ale unei mentalități care nu acceptă comunitatea...?

Ori eu nu înțeleg nimic din nimic, ori alții... caută nod în papură din reflex. Zău așa!

Sigur, fraza sportivei poate duce cu gândul (și) la vremea când era bine ca femeile să aibă grijă de soț, de copii, de casă iar bărbații... puteau face ce vor inclusiv cu soțiile, fiicele lor. Înțeleg că nu ar fi unica stupizenie dată public de această sportivă. Dar! Pentru a accepta ceva, pentru a tolera ceva nu înseamnă, automat, că trebuie să îți și placă.

Sportiva a susținut că mesajul postat de ea a fost unul pozitiv, influențat de întâlnirile pe care le-a avut. Din declarația ei:

A fost un mesaj care a venit după sosirea mea la Wimbledon și a fost un mesaj pozitiv. Ieri am văzut-o pe Prințesa de Wales, Kate, și m-a impresionat extraordinar de mult eleganța ei, eleganța doamnelor de aici, cât de frumos sunt îmbrăcați bărbații, toți la costum, cu cravată, și câtă disciplină au copiii, ce inocență, și totul a venit dintr-o admirație a mea față de acest turneu și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut aici, care reprezintă acest turneu. (...)

(sursa: sport.ro)

E foarte adevărat: cu atâtea sensibilități la tot pasul e greu să concentrezi o idee amplă în câteva cuvinte fără echivoc, mai ales dacă nu ești mare maestru orator. Dar de aici până la... un proces de intenție cred că ar trebui să fie cale lungă. Părerea mea.