Kedi, adevăraţii
sultani ai Istanbulului – aşa se termină introducerea la filmul cu şi
despre pisicile din Istanbul.
Kedi (2016), e un
film documentar turcesc, despre miile de pisici care au devenit un fel de marcă
a oraşului Istanbul şi care atrag obiectivele aparatelor de fotografiat ale
turiştilor. Pisicile trăiesc acolo, in comuniune cu oamenii, de sute de ani.
Am văzut afişul filmului de ceva timp pe site-ul preferat,
dar pentru că pe afiş e un cap de pisică m-am gândit că este vorba despre
filmul prezentat de Ella, A Street Cat Named Bob – un film excelent, pe
care l-am văzut. Miercuri seara, însă, am fost mai atentă şi am citit titlul: Kedi.
Filmul turcesc regizat de Ceyda Torun a fost apreciat de
critici – despre cei care iubesc aceste feline ce să mai zic?! In ceea ce mă
priveşte, timp de o ora şi vreo cinsprezece minute am avut un zâmbet lat pe
faţă – la un moment dat mi-am dat seama că se duceau atât de mult colţurile
buzelor spre urechi încât mi se dezveleau dinţii! Cred că cei care nu iubesc pisicile dacă văd acest film
s-ar putea îndrăgosti de ele. Sau poate nu, dacă sunt simandicoşi care strâmbă
din nas când o pisică trece pe lângă ei sau ocolesc un cartier dacă se întâmplă
ca o pisică neagră să le taie calea! Să nu mai zic de cei care au
impresia că (şi) pisicile sunt “saci cu purici”.
 |
| Sari |
Filmul începe cu Sari,
care colindă cartierul şi cauta hrană pentru a le duce celor patru pisoi care
se adăpostesc in holul unui imobil. O pisică blandă e Sari, dar care devine feroce
dacă cineva se dă la puii ei.
 |
| Puii pisicii Sari |
Pisicile din Istanbul se plimbă printre picioarele trecătorilor,
printre mesele de pe terase, prin pieţe şi magazine; le poţi vedea aproape oriunde şi in multe locuri
din oraş sunt amenajate adăposturi şi pregătite recipiente cu hrană şi apă pentru
ele. Trecătorii se mai opresc, mai mângâie o pisică, îi mai dau ceva de mâncare…
Un bărbat, dintre mai mulţi alţii care hrănesc pisicile, spune la un moment
dat: Toţi prietenii mei ştiu cu ce mă ocup, dar nu toţi înţeleg de ce o fac;
aceştia din urmă spun că Dumnezeu are grijă de ele. Bine! le zic. Eu sunt
intermediarul.
Un tânăr grafician vorbeşte despre multele pisici pe care el
şi fratele lui le-au avut când erau copii. Am avut multe; unele au murit de bătrâneţe,
altele lovite de maşini. In curtea din spatele casei am amenajat un cimitir
pentru ele şi pentru că ne plăceau foarte mult filmele cu cowboy le-am pus la
căpătâi cruci făcute din crenguţe; aşa vedeam noi că se pun in aceste filme când
murea un erou şi ni se păreau impozante. Asta până a văzut tata mulţimea de
cruci şi ne-a trimis la Şcoala Coranului, temându-se să nu devenim creştini! (râde
tânărul). Nu era cazul; crucea era doar un simbol; nu aveam de gând să cioplim
mici pietre funerare! (am citat aproximativ).
E oarecum emoţionant
să vezi bărbaţi in toată firea, pescari care înfruntă furtunile in bărci micuţe,
cum hrănesc puii cu seringa, explicând că au fost abandonaţi de cineva şi i-a găsit
el, el şi un motan, care le ţine de cald, şi pisoii cred că motanul e mama lor.
E emoţionant, in destul de mare măsura, să vezi cum câini şi pisici împart
aceeaşi barca, alături de oameni.
Deşi apar multe pisici in film doar povestea a şapte dintre
ele este spusă mai pe larg. Şi ce poveşti faine! Ce simţ al umorului au cei
care vorbesc despre pisicile care… i-au ales, ce zâmbete largi oferă
interlocutorilor atunci când vorbesc despre micuţele feline.
Pisicile sunt libere, hoinăresc pe unde vor, poposesc la
diferite persoane dar au şi oamenii lor preferaţi, la care revin de fiecare dată
– sunt acei oameni care le-au adoptat prima dată. Duman, de exemplu, zis “Gentelmanul”, stă pe lângă un restaurant de
lux – nu intră, chiar daca uşa e deschisă el bate in geam pentru a atrage
atenţia. Mai e si Psikopat, zisa
“Psihopata”, o pisică ce are o personalitate deosebit de puternică; apoi e Gamsiz, “Nepăsătorul”, care se înfruntă
la un moment dat cu un nou venit in cartier, Ginger, şi care ar fi vrut să-şi impună dominaţia.
E un film care ajuta la producerea de endorfine. Nu mă credeţi
pe cuvânt.
De Tombili vă
amintiţi? E puţin probabil să nu-i fi văzut fotografia pe undeva măcar o dată.
Dacă nu aţi vazut fotografia, iat-o:
Tombili a devenit faimos după ce a fost fotografiat in timp
ce se relaxa sprijinit de o bordură şi privind trecătorii. Motanul a murit in
august 2016; in urma unei petiţii semnate de 17 mii de oameni artistul Seval
Şahin realizează (voluntar) sculptura prin care îl imortalizează in poziţia
care l-a făcut celebru. Sculptura a fost inaugurată in 4 octombrie 2016, de Ziua Internaţională a Animalelor.
In 8 noiembrie 2016 statuia din bronz a fost furată! Au
spart betonul şi au luat-o… In 10 noiembrie a fost returnată intactă…
Sursa foto Tombili
http://www.independent.co.uk
sursa foto poster
https://en.wikipedia.org/wiki/Kedi_(2016_film)
