Se afișează postările cu eticheta conspiratii_adevarate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conspiratii_adevarate. Afișați toate postările

2020-09-14

Teoriile conspirației mai sunt și adevărate

suricata
Peste timp, unele teorii ale conspirației s-au dovedit a fi fost evenimente care s-au întâmplat în istorie dar la vremea lor au fost ironizate iar cei care le susțineau au fost marginalizați, în cel mai bun caz, unii pierzându-și credibilitatea, alții locul de muncă, sau pierzând și una și alta. De-ar putea, ne-ar striga: „V-am spus eu?”

Un prim exemplu de teorie a conspirației dovedită eveniment istoric este cazul jurnalistului Gary Webb, premiat cu Pulitzer, jurnalist la San Jose Mercury News, un ziar din nordul Californiei, a fost primul – în istoria presei americane – care a documentat și a publicat complicitatea CIA cu traficanții de droguri din America Centrală. Oliver North, pe atunci director adjunct la Consiliul de Securitate Naționala venise cu ideea ca banii confiscați de la traficanții de droguri să fie folosiți pentru finanțarea grupării Contras – a fost refuzat, dar nu era singurul cu astfel de idei. Banii obținuți din vânzarea de droguri erau necesari pentru finanțarea rebelilor Contras din Nicaragua - în 1984 Congresul SUA voia să taie finanțarea acestor trupe iar oficiali de rang înalt căutau alte metode de a-i ajuta: „sovieticii nu trebuie să dețină avanposturi în America Centrală”, zicea Ronald Reagan, președintele de atunci. „Succesul comunismului în America Centrală e un pericol ca 100 de milione de oameni, din Panama, la granița sudică a SUA, să ajungă sub controlul unor regimuri prosovietice. Dacă nu-i finanțăm pe luptătorii pentru libertate le vom da sovieticilor mână liberă în America Centrală”.
În reportajul său, „Dark Alliance” (1996), Gary Webb a afirmat și faptul că fluxul secret de droguri și bani a avut o legătura directă cu explozia ulterioară a abuzului de cocaină crack care a făcut ravagii în cele mai vulnerabile cartiere afro-americane din California (în anii 1980).
La vremea când Webb și-a scris reportajul, directorul de atunci al CIA declara că nu e nicio dovadă că agenția pe care o conduce ar fi colaborat cu traficanții de droguri din Nicaragua.
Agenții CIA n-au făcut mare lucru pentru a distruge credibilitatea lui Gary Webb – s-au ocupat de asta jurnaliști de la publicații precum The Times, The Post, Los Angeles Times. S-a scris despre el că e schizofrenic, mincinos, homosexual, pedofil, că-și bate câinele s.a.m.d.. Adevărul nu contează în astfel de situații pentru că ceea ce se urmărește este ca oamenii să uite dezvăluirea - își vor aminti doar că ești un pedofil nebun, și nu mai exiști. Cel mai puternic sunt atacați cei care sunt aproape de adevăr. Gary Webb n-a mai putut lucra ca jurnalist; linșajul mediatic nu i-a distrus doar cariera.
Cei care au analizat faptele cuprinse în reportaj au criticat și faptul că Webb, deși afirmă că a încercat să obțină un punct de vedere al CIA dar nu i s-a răspuns la telefon, n-a scris despre asta. În principal, cu unele inadvertențe – jurnalistul a lucrat singur pentru a-și documenta reportajul – Gary Webb a scris adevărul.
În 1998, CIA a făcut public un raport de 400 de pagini, recunoscând afilierea cu membrii Contras implicați în traficul de droguri, dar fiind în plin scandal sexual: Clinton – Lewinsky, presa din SUA a ignorat raportul.
Mai multe info:
Între mai recentele „teorii ale conspirației” intră și Operațiunea Desert Storm (1990) – invadarea Irakului de americani și aliații lor. Despre războiul din 2003 în Irak se știe clar azi că a fost pornit tot pe un ghem de minciuni, iar irakienii nu au azi nici democrație și nici un trai mai bun – din contră. Se mai știe că numai vreo 10 mii de civili au murit în războiul început în 2003 dar, de fapt, sunt sute de mii, și mulți au murit din cauze adiacente războiului; și nu prea se știe că Irak a fost bombardat – mai mult sau mai puțin - un sfert de secol (începând cu 1990 și până prin 2015. 
Revenind la Desert Storm. În 1990 majoritatea statelor au condamnat invazia Irakului din Kuweit. Nu li se putea solicita americanilor să-și trimită fii și fiicele pentru a lupta într-un război care nu era al lor, așa că s-a bătut monedă pe faptul că Irak urmărește o expansiune generală în zona Orientului Mijlociu: după Kuweit vor urma celelalte dacă nu oprește cineva această expansiune. Pentru a dovedi existența pericolului au fost făcute cunoscute public date despre imagini din satelit făcute de spioni, pe scurt, cei de la Pentagon afirmând că au estimat (pe la mijlocul lunii septembrie 1990), adunați la granița cu Arabia Saudită (principalul furnizor de petrol pentru SUA), cca. 250 de mii de soldați irakieni, 1500 de tancuri, amenințând un stat prieten. Așa ceva pare o clară intenție ostilă. Anunțând că a desfășurat trupe în Golf în august 1990, George HW Bush (tatăl celui care a declanșat războiul din 2003) a declarat: „Am demarat această acțiune pentru a ajuta guvernul saudit în apărarea patriei sale” și a cerut poporului american „sprijinul în decizia pe care a luat-o pentru a apăra ceea ce este corect și a condamna ceea ce nu e în regulă”. Doar că... o jurnalistă de la St. Petersburg Times, Jane Heller, nu s-a mulțumit cu declarația președintelui și pozele oficialilor și a obținut imagini ale zonei de la sateliți comerciali, imagini captate la momentul în care se presupunea că serviciile secrete americane descoperiseră o armată amenințătoare: era doar deșert și nimic altceva. A sunat la secretarul apărării de atunci, Dick Cheney, și a spus că are dovezi certe împotriva a ceea ce s-a publicat despre trupele irakiene la granița cu Arabia Saudită. Răspunsul „oficial” a fost: „Aveți încredere în noi”.
Pentru a fi și mai convingători, într-o audiere organizată de Congres pentru Drepturile Omului (octombrie 1990), a apărut o adolescență în vârstă de 15 ani care a mărturisit că a fost voluntară la spitalul al-Adan din Kuweit, unde a văzut soldați irakieni smulgând zeci de bebeluși din incubatoare, lăsându-i să moară pe cimentul rece. Mărturia a oripilat, evident, opinia publică. Șapte senatori americani au citat mărturia ei în discursuri prin care îndemnau pe americani să sprijine războiul, iar Bush senior a repetat povestea în zece ocazii separate în săptămânile care au urmat. În 1992, John MacArthur (un predicator cunoscut din Sun Valley, California) a dezvăluit pentru The New York Times că adolescenta este, de fapt, fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, mărturia ei fiind aranjată de organizația „Citizens for a Free Kuwait” care milita în favoarea guvernului kuweitian pentru ajutor armat și care a plătit câteva milioane de dolari firmei americane de „relații publice” Hill & Knowlton pentru a concepe o campanie care să câștige sprijinul american pentru război. Cu doar câteva săptămâni înainte de invazie, Amnesty International a acuzat guvernul kuweitian că a închis zeci de dizidenți, fără proces, și i-a torturat. Firma de PR a încercat să spele imaginea statului care plătea și a organizat fel de fel de acțiuni care să arate un Kuweit „curat”, dar nimic n-a prins la public. Și atunci au inventat atrocitățile cu bebelușii, iar oamenii s-au mobilizat. Cei de la Amnesty International au cercetat faptele pretinse de adolescentă și au aflat că irakienii au jefuit spitalele, dar bebelușii uciși erau fabulație.
Care a fost, de fapt, miza acestui război? Petrolul.
Amănunte la adresa de mai jos:
Cu toate minciunile dovedite lumea s-a lăsat prostită și în 2003, deși au fost voci care au susținut „cauza falsă” a declanșării războiului. Dar... aceia erau „conspiraționiști idioți”. Doar pentru că o majoritate a  susținut că „Pământul nu se învârte” n-a făcut din idee un adevăr.

Imagine de Claudia Marín de la Pixabay