Teoriile conspirației mai sunt și adevărate

Peste timp, unele teorii ale conspirației s-au dovedit a fi fost evenimente care s-au întâmplat în istorie dar la vremea lor au fost ironizate iar cei care le susțineau au fost marginalizați, în cel mai bun caz, unii pierzându-și credibilitatea, alții locul de muncă, sau pierzând și una și alta. De-ar putea, ne-ar striga: „V-am spus eu?”

Un prim exemplu de teorie a conspirației dovedită eveniment istoric este cazul jurnalistului Gary Webb, premiat cu Pulitzer, jurnalist la San Jose Mercury News, un ziar din nordul Californiei, a fost primul – în istoria presei americane – care a documentat și a publicat complicitatea CIA cu traficanții de droguri din America Centrală. Oliver North, pe atunci director adjunct la Consiliul de Securitate Naționala venise cu ideea ca banii confiscați de la traficanții de droguri să fie folosiți pentru finanțarea grupării Contras – a fost refuzat, dar nu era singurul cu astfel de idei. Banii obținuți din vânzarea de droguri erau necesari pentru finanțarea rebelilor Contras din Nicaragua - în 1984 Congresul SUA voia să taie finanțarea acestor trupe iar oficiali de rang înalt căutau alte metode de a-i ajuta: „sovieticii nu trebuie să dețină avanposturi în America Centrală”, zicea Ronald Reagan, președintele de atunci. „Succesul comunismului în America Centrală e un pericol ca 100 de milione de oameni, din Panama, la granița sudică a SUA, să ajungă sub controlul unor regimuri prosovietice. Dacă nu-i finanțăm pe luptătorii pentru libertate le vom da sovieticilor mână liberă în America Centrală”.

În reportajul său, „Dark Alliance” (1996), Gary Webb a afirmat și faptul că fluxul secret de droguri și bani a avut o legătura directă cu explozia ulterioară a abuzului de cocaină crack care a făcut ravagii în cele mai vulnerabile cartiere afro-americane din California (în anii 1980).

La vremea când Webb și-a scris reportajul, directorul de atunci al CIA declara că nu e nicio dovadă că agenția pe care o conduce ar fi colaborat cu traficanții de droguri din Nicaragua.

Agenții CIA n-au făcut mare lucru pentru a distruge credibilitatea lui Gary Webb – s-au ocupat de asta jurnaliști de la publicații precum The Times, The Post, Los Angeles Times. S-a scris despre el că e schizofrenic, mincinos, homosexual, pedofil, că-și bate câinele s.a.m.d.. Adevărul nu contează în astfel de situații pentru că ceea ce se urmărește este ca oamenii să uite dezvăluirea - își vor aminti doar că ești un pedofil nebun, și nu mai exiști. Cel mai puternic sunt atacați cei care sunt aproape de adevăr. Gary Webb n-a mai putut lucra ca jurnalist; linșajul mediatic nu i-a distrus doar cariera.

Cei care au analizat faptele cuprinse în reportaj au criticat și faptul că Webb, deși afirmă că a încercat să obțină un punct de vedere al CIA dar nu i s-a răspuns la telefon, n-a scris despre asta. În principal, cu unele inadvertențe – jurnalistul a lucrat singur pentru a-și documenta reportajul – Gary Webb a scris adevărul.

În 1998, CIA a făcut public un raport de 400 de pagini, recunoscând afilierea cu membrii Contras implicați în traficul de droguri, dar fiind în plin scandal sexual: Clinton – Lewinsky, presa din SUA a ignorat raportul.

Mai multe info:

https://theintercept.com/2014/09/25/managing-nightmare-cia-media-destruction-gary-webb/

Între mai recentele „teorii ale conspirației” intră și Operațiunea Desert Storm (1990) – invadarea Irakului de americani și aliații lor. Despre războiul din 2003 în Irak se știe clar azi că a fost pornit tot pe un ghem de minciuni, iar irakienii nu au azi nici democrație și nici un trai mai bun – din contră. Se mai știe că numai vreo 10 mii de civili au murit în războiul început în 2003 dar, de fapt, sunt sute de mii, și mulți au murit din cauze adiacente războiului; și nu prea se știe că Irak a fost bombardat – mai mult sau mai puțin - un sfert de secol (începând cu 1990 și până prin 2015. 
Revenind la Desert Storm. În 1990 majoritatea statelor au condamnat invazia Irakului din Kuweit. Nu li se putea solicita americanilor să-și trimită fii și fiicele pentru a lupta într-un război care nu era al lor, așa că s-a bătut monedă pe faptul că Irak urmărește o expansiune generală în zona Orientului Mijlociu: după Kuweit vor urma celelalte dacă nu oprește cineva această expansiune. Pentru a dovedi existența pericolului au fost făcute cunoscute public date despre imagini din satelit făcute de spioni, pe scurt, cei de la Pentagon afirmând că au estimat (pe la mijlocul lunii septembrie 1990), adunați la granița cu Arabia Saudită (principalul furnizor de petrol pentru SUA), cca. 250 de mii de soldați irakieni, 1500 de tancuri, amenințând un stat prieten. Așa ceva pare o clară intenție ostilă. Anunțând că a desfășurat trupe în Golf în august 1990, George HW Bush (tatăl celui care a declanșat războiul din 2003) a declarat: „Am demarat această acțiune pentru a ajuta guvernul saudit în apărarea patriei sale” și a cerut poporului american „sprijinul în decizia pe care a luat-o pentru a apăra ceea ce este corect și a condamna ceea ce nu e în regulă”. Doar că... o jurnalistă de la St. Petersburg Times, Jane Heller, nu s-a mulțumit cu declarația președintelui și pozele oficialilor și a obținut imagini ale zonei de la sateliți comerciali, imagini captate la momentul în care se presupunea că serviciile secrete americane descoperiseră o armată amenințătoare: era doar deșert și nimic altceva. A sunat la secretarul apărării de atunci, Dick Cheney, și a spus că are dovezi certe împotriva a ceea ce s-a publicat despre trupele irakiene la granița cu Arabia Saudită. Răspunsul „oficial” a fost: „Aveți încredere în noi”.

Pentru a fi și mai convingători, într-o audiere organizată de Congres pentru Drepturile Omului (octombrie 1990), a apărut o adolescență în vârstă de 15 ani care a mărturisit că a fost voluntară la spitalul al-Adan din Kuweit, unde a văzut soldați irakieni smulgând zeci de bebeluși din incubatoare, lăsându-i să moară pe cimentul rece. Mărturia a oripilat, evident, opinia publică. Șapte senatori americani au citat mărturia ei în discursuri prin care îndemnau pe americani să sprijine războiul, iar Bush senior a repetat povestea în zece ocazii separate în săptămânile care au urmat. În 1992, John MacArthur (un predicator cunoscut din Sun Valley, California) a dezvăluit pentru The New York Times că adolescenta este, de fapt, fiica ambasadorului Kuweitului în SUA, mărturia ei fiind aranjată de organizația „Citizens for a Free Kuwait” care milita în favoarea guvernului kuweitian pentru ajutor armat și care a plătit câteva milioane de dolari firmei americane de „relații publice” Hill & Knowlton pentru a concepe o campanie care să câștige sprijinul american pentru război. Cu doar câteva săptămâni înainte de invazie, Amnesty International a acuzat guvernul kuweitian că a închis zeci de dizidenți, fără proces, și i-a torturat. Firma de PR a încercat să spele imaginea statului care plătea și a organizat fel de fel de acțiuni care să arate un Kuweit „curat”, dar nimic n-a prins la public. Și atunci au inventat atrocitățile cu bebelușii, iar oamenii s-au mobilizat. Cei de la Amnesty International au cercetat faptele pretinse de adolescentă și au aflat că irakienii au jefuit spitalele, dar bebelușii uciși erau fabulație.

Care a fost, de fapt, miza acestui război? Petrolul.

Amănunte la adresa de mai jos:

https://billmoyers.com/2014/06/27/the-first-iraq-war-was-also-sold-to-the-public-based-on-a-pack-of-lies/

Cu toate minciunile dovedite lumea s-a lăsat prostită și în 2003, deși au fost voci care au susținut „cauza falsă” a declanșării războiului. Dar... aceia erau „conspiraționiști idioți”. Doar pentru că o majoritate a  susținut că „Pământul nu se învârte” n-a făcut din idee un adevăr.

Imagine de Claudia Marín de la Pixabay

(ne)Înţelegeri între şmecherii lumii

La Summit-ul G20* din acest an (7-8 iulie), in Hamburg de data aceasta, marile puteri nu au ajuns la un acord cu privire la încălzirea globală! Măi, să fie! S-a rezolvat cu sărăcia – şi foametea in lume – şi acum cea mai mare problemă e încălzirea globală. Prin anii 1970 se adunau pentru a ajunge la anumite acorduri cu privire la răcirea globală… In fine..

Nu se pot pune de acord asupra utilizării sintagmei “combustibili fosili”!

Statele Unite asigură că vor “lucra strâns cu alţi parteneri pentru a-i ajuta să aibă acces şi să utilizeze combustibili fosili in mod mai curat şi mai eficient”. Ceilalţi lideri, cică, se tem că orice menţiune a combustibililor fosili ar putea fi interpretată ca o aprobare mascată a politicii de la Washington… Hm. Dacă e in regulă utilizarea combustibililor fosili de ce s-ar teme să amintească ideea? Se tem că cetăţenii statelor lor vor fi nemulţumiţi de ideea care vine din S.U.A. sau că ar fi nevoie de ceva războaie pentru a ajuta pe alţii să utilizeze mai eficient aceşti combustibili? N-ar fi de acord organizaţiile ecologiste? Sau e un fel de “n-am de lucru şi hai să-mi fac”? Poate pentru că americanii doresc să exploateze aceste resurse prin fracturare hidraulică?

Combustibil fosil se referă la depozite geologice subterane de materii organice formate din plante şi animale putrezite care s-au transformat în ţiţei, cărbune, sau gaze naturale, sub acţiunea căldurii şi a presiunii din scoarţa terestră, de-a lungul sutelor de milioane de ani.

Cărbune?! Din câte mine de cărbuni au fost in România aproape toate au fost închise (comunităţile unde funcţionau acestea fiind aproape distruse din cauza lipsei locurilor de muncă). In 2018 vor mai fi închise încă două. In Marea Britanie am înţeles că ultima mină de cărbuni a fost închisă in anul 2015.

Oh, dar nu despre cărbune e vorba! Am aflat din diverse surse că americanii (şefii de concerne, indivizii cu diverse interese) sunt obsedaţi de gazele naturale, de gazele de şist şi, desigur, de ţiţei.

Prin 2005-2006 s-a descoperit petrol in Sahara – curând după aceea statele din zonă: Sudan, Alegeria, Niger, Libia, Egipt (chiar şi Tunisia – iulie 2015 a declarat stare de urgenţă din cauză de război) au fost destabilizate. Desigur, se urmăreşte… democratizarea acestor state.

Sahara ocupă mari porţiuni din statele Maroc, Libia, Egipt, Algeria, Mali, Tunisia, Mauritania, Niger, Ciad, Sudan şi o mică parte din Burkuna Faso şi Senegal. 

Nordul Saharei dispune de numeroase bogăţii naturale. Petrolul şi gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia şi Tunisia, iar fierul şi fosforitele, din Mauritania şi Sahara Occidentală. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan şi zinc.

Diamante se găsesc (şi) in Botswana, diverse zăcăminte (inclusiv petrol şi gaze naturale) in zona Amazonia; petrol in Timorul Oriental, minerale (zinc, crom, cărbune ş.a.) in Kosovo… Cam in toate zonele de război sunt multe resurse naturale neexploatate sau neexploatate suficient…

Prin anul 2004 s-a susţinut că nu există petrol in Sahara Occidentala dar s-a dovedit a fi altfel…

Prin anul 2005 a început scandalul împotriva celor câteva mari companii (in majoritate) străine care exploatau subsolul saharian. Contractele au ajuns la termen - in unele cazuri - şi oficialii locali nu au mai permis reînnoirea acestora, făcând şi presiuni asupra celor care mai aveau până la termenul final.

Prin anul 2007 s-au mai descoperit ceva hidrocarburi şi alte cele dar contractele cu străinii (capitalişti)  au fost refuzate.

Prin anul 2009 popoarele din zonele respective au început să lupte pentru… democraţie - şi o tot fac, rând pe rând… sprijinite ba de o putere ba de alta - pentru că preţul resurselor tot creşte şi creşte…

N-a trecut prea mult timp de la vremea când se vehicula sintagma “Primăvara arabă” – desemnează o serie de mişcări de protest care au avut loc in mai multe state din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord  începând cu sfârşitul anului 2010 (in special in statele unde domnea un regim autoritar sau totalitar). Manifestări de amploare au avut loc in state precum Egipt, Algeria, Libia, Iordania, Yemen, Kuweit, Maroc, Bahrein, Iran. De o mai mică amploare au fost demonstraţiile prin Sahara Occidentală, Cisiordania, Irak, Senegal, Arabia Saudită, Oman, Sudan ş.a..

Nemulţumirile in Egipt au început cu doi ani mai repede, in aprilie 2008, când muncitorii au declarat grevă generală pe motivul scăderii salariilor şi creşterii costului la alimente – in special cei din industria textilă (de stat); grevele fiind interzise in Egipt la acea vreme, cel puţin, autorităţile au împrăştiat in forţă grevistii. Fitilul era aprins aşa că la sfârşitul lui 2010 n-a durat mult să explodeze situaţia…

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak, a demisionat in februarie 2011, in urma unor îndelungi şi violente (la un moment dat) proteste. In 2009 se întâlnise cu preşedintele S.U.A. de atunci, Barak Obama, pentru a discuta procesul de pace in Orientul Mijlociu.

In ianuarie 2008 Parlamentul European (pe motivul existentului acord euro-mediteraneean) a emis o rezoluţie cu privire la situaţia (nedemocratică) din Egipt, in care se cerea respectarea drepturilor fundamentale ale omului, in principal.

Razboiul civil in Siria a început in 2011 (la scară mică e de prin 2009), dar nu s-a sesizat “opinia publică” până când nişte zănatici au început să decapiteze in direct şi mii de oameni au luat calea pribegiei, şi nu doar din Siria, ci şi din taberele de refugiaţi (Turcia, Iordania, Liban, Egipt, Arabia Saudita) unde au stat doi sau mai mulţi ani. In Siria s-a descoperit de curând gaz…

Astfel de evenimente “mărunte” au avut loc in mai toate statele amintite, dar puţini sunt cei care le-au dat sensul cel mai corect probabil… Nu trebuie decât să urmărim unde se descoperă diverse resurse naturale şi vom observa că foarte curând începe “democratizarea”. Corect, cei mai mulţi dintre cetăţenii acelor state trăiesc in totalitarism, in teroare, in sărăcie… dar nu de ieri de azi, însă startul pentru democraţie se dă in preajma descoperirii de resurse naturale importante.

Din coincidenţe “in serie” şi prea puţine informaţii disponibile pe scară larga iau naştere teoriile conspiraţiei. Totuşi… Ceea ce s-a susţinut cândva despre unele teorii că ar fi ale conspiraţiei s-a dovedit peste timp că erau fapte.

Vorba ‘ceea: Când a auzit că in Australia s-a descoperit petrol preşedintele S.U.A. a exclamat: Offf! Ei au deja democraţie!

₪₪₪

* G20 = Grupul celor 20 de miniştri ai finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale 

Microcipul obligatoriu sau nebunia cotidiană

O doamnă de o vârsta venerabilă mi-a spus într-o zi că in Olanda au inceput să implanteze microcipuri oamenilor. I-am spus că nu e adevărat; nu se implantează oamenilor, in general, ci numai celor care vor să aibă sub piele toate datele despre ei: “dosarul de sănătate, donator de organe sau nu, datele de identificare, telecomanda pentru a deschide uşa garajului, datele de pe contul bancar, folosind microcipul implantat pe post de card, la cumparaturi etc”. Ceva de genul acesta s-a anunţat şi in Suedia, acum câţiva ani şi clipul publicitar ne arăta cum o angajată deschide toate uşile din clădirea unde lucra fără a fi nevoita să folosească o cartelă (care ar putea fi furată de persoane interesate sau pierdută). Ca şi cum dacă cineva ar vrea să intre într-o clădire protejată – sau să afle datele cuiva – nu ar putea folosi un scanner pentru a detecta “bobul de orez” şi a-l scoate sau nu ar reuşi să ajungă altfel la “bazele de date”.

Pe tema aceasta doamna mi-a spus ca noi, românii, suntem înapoiaţi şi nu înţelegem tehnologia viitorului, binefacerile acesteia. M-am abţinut greu să mă răstesc şi i-am spus, cât de politicos am putut, că, eventual, cei care vor fi obligaţi (de şefi) să-şi implanteze o vor face (pe lângă cei care vor).

Joker vă recomandă implantarea unui microcip! 

Apoi aflu - cu stupoare! - că in Italia, din anul 2016, se implantează - obligatoriu! - microcipuri tuturor nou-născuţilor… Italia fiind al treilea stat care adoptă implantarea obligatorie de microcip.

Am aflat din ziare online, deci n-ar trebui să fiu aşa de stupefiată. Ziarele (cele online mai ales) scriu multe prostii, uneori. Am intrebat două amice şi mi-au zis că n-au auzit de aşa ceva deşi ar fi spus Renzi (premierul italian), in 2015, că din anul 2016 va fi obligatorie microciparea bebeluşilor, dar nu l-au auzit personal rostind cuvintele. De-ar fi aşa probabil că ar fi scris şi “presa românească” despre faptul că deja a început implantarea.

Primul stat care a început această implantare de microcipuri – ca cele utilizate pentru animale – ar fi fost S.U.A. – cică, din 2013 toţi cetăţenii americani vor fi obligaţi să îşi implanteze un astfel de microcip. Suntem in 2017 şi nu am auzit despre vreo astfel de “campanie” – dar ce n-am auzit nu înseamnă că nu există.

Ar fi vorba despre VeriChip, utilizat medical pentru a înregistrata anumite stări ale bolnavului (pe scurt), dar ar putea fi utilizat şi pe scară largă.

Ar fi fost aprobat in Mexic, unde deja ar fi fost implantat la mii de pacienţi. Acum, microcipul e in drum spre Europa.

Al doilea stat ar fi fost Suedia. Nici de aici nu mi s-a confirmat această obligativitate. Doamna amintită la început mi-a spus despre Olanda… Pfuuu….!

Oare chiar a început implantarea obligatorie a microcipurilor şi sunt singura care nu are informaţii clare?! Of-of-of!

E cert: se doreşte implantarea de microcipuri oamenilor dar nu cred că s-a ajuns la obligativitate. Tot ceea ce scrie acum pe te miri unde este, cred, manipulare, un mod de a obişnui oamenii cu ideea. Practic, un astfel de microcip ar putea fi „cutia neagra” a individului – şi nu ştiu cât e de necesară o astfel de măsura pe care o consider extremă deşi mulţi o dau ca fiind un mod de a fi in siguranţă, de a-ţi asigura un alibi in caz de cine ştie ce, de a nu mai pierde cardurile şi / sau cheile, actele de identitate etc. ş.a.m.d..

(foto prelucrata pe http://funphotobox.com)

Coincidenţe la nivel inalt

Coincidenţa este potrivirea (întâmplătoare) a unor evenimente, fapte, lucruri – asa scrie-n dictionarul explicativ.

Sincronicitatea este prezentata, de Carl Jung si Wolfgang Pauli, ca fiind inlantuirea a-cauzala a doua sau mai multe fenomene psihofizice, o coincidenţă semnificativa de fenomene fizice si psihice care se înlănţuie a-cauzal (intre ele neexsistand un raport de cauzalitate). Altfel spus: coincidenţele semnificative prezinta o legatura prin sens, dar făra a avea o cauză unică. Sincronicitatea reprezinta, in opinia celor doi, mai mult decat o coincidenţă întâmplătoare.

Cu greu as numi coincidenţă întâmplătoare (sau sincronicitate) potrivirea faptelor de mai jos.

In 17 decembrie 1997 e lansat pe piata filmul Wag the Dog, o comedie neagra avand ca regizor pe Barry Levinson si in distributie pe Robert de Niro, Dustin Hoffman, Anne Heche, Denis Leary, Willie Nelson, Woody Harrleson, Kirsten Dunst si altii.
Filmul ilustreaza, intre altele, relatiile complexe dintre politica, mass-media si industria show-biz-ului.

Un producator de la Hollywood (Dustin Hoffman) si un doctor in imagine (Robert de Niro) sunt chemati sa “acopere” un scandal izbucnit cu doar doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale, scandal pe tema relatiei presedintelui SUA cu o tanara. Ce se gandesc cei doi? Inventeza un razboi in… Albania si trec la filmari, in studio, folosind din plin tehnica ecranului verde.

In curand, toate posturile de stiri vorbesc despre razboiul din Albania. Se intreaba cetatenii de ce a fost declansat? Pentru ca s-ar fi constatat ca fabrica ceva materiale nocive si ascund teroristi Al Qaeda. Nu se mai discuta despre infidelitatea presedintelui, toata atentia e indreptata spre razboi. Au inventat pana si un sopldat erou, salvat din tabara inamicilor care-l torturau (era, de fapt, un nebun ucigas eliberat din ospiciu in grija producatorului si echipei lui). Filmul e interesant. Echipa va reusi sa deturneze apetenta publicului pentru urmarile harjonelii prezidentiale in Biroul Oval spre amenintarea unei conflagratii care ar putea afecta interesele SUA

La o luna de la lansarea filmului, in ianuarie 1998, izbucneste in presa scandalul provocat de relatia dintre presedintele Bill Clinton si stagiara in varsta de 22 de ani, Monica Lewinsky – toti ochii erau indreptati spre Bill Clinton si scandal.

In iunie 1995 stagiara ajunge ca intern la Casa Alba in echipa sefului de Stat Major, Leon Panetta.

Relatia lor incepe in noiembrie 1995. In aprilie 1996, adjuncta sefului de stat major o transfera pe M.L. ca asistenta a purtatorului de cuvant de la Pentagon, declarand presei ca a ales sa faca asta deoarece fata da dovada de “comportament inadecvat si imatur”. Prin vara 1996, fata incepe sa-i povesteaca una-alta colegei sale de acolo, Linda Tripp, despre relatia ei cu presedintele. Linda Trip e cea care a facut public acest subiect. Aceeasi femeie, in august 1997, o vede pe Kathleen Willey iesind tulburata din biroul oval, cu rujul intins etc. Si incepe scandalul, nu-l mai expun pas cu pas (vedeti link 1 la finalul textului).

Şirul de coincidenţe incepe cam pe la inceputul anului 1996; Clinton isi anuntase candidatura pentru un nou mandat. A fost un scandal care ameninta sa-l dea jos pe presedinte din fotoliul sau – dar n-a fost sa fie, au intervenit chestiuni mai importante.

Un alt motiv pentru care unii afirma ca filmul Wag the Dog a fost un fel de premonitie (as zice, mai repede, ca ceva zvonuri erau libere deja): Bill Clinton, al patruzeci si doilea presedinte al SUA a avut primul mandat intre 1993- 1997, al doilea intre 1997-2001 si a fost marcat de scandalul cu stagiara, dar si de scandalul privind bombardarea unei fabrici de medicamente din Khartoum, Sudan, fabrica ridicata prin eforturile si cu materiale celor din SUA, Suedia, Elvetia, Germania, Italia, India si Thailanda si inaugurata in iulie 1997. In august 1998 a fost distrusa cu o racheta lansata asupra ei de fortele armate pe motiv ca acolo s-ar fi fabricat un nu-stiu ce agent neurotoxic pe care l-ar fi putut folosi teroristii Al Qaeda. A izbucnit, deci, un nou scandal, mult mai serios, pentru ca s-a dovedit ca informatiile nu erau tocmai corecte. Atentia cetatenilor isi schimba radical directia: tot mai putini sunt interesati de scandalul cu femei.

Şirul coincidenţelor continua.

Ani de zile de la acel scandal legat de Bill Clinton, fosta stagiara a pastrat discretia, mai mult sau mai putin, afirmand ca nu are nimic cu familia Clinton, ba chiar a refuzat la acea vreme oferte care i-ar fi adus zeci de milioane de dolari. Cu toata discretia de pâna acum, apare in forţă pe firmament: in 2014 publica un eseu in revista Vanity Fair (despre acel scandal sexual), acorda un interviu pentru National Geographic (pe aceeasi tema), merge la petrecerea Vanity Fair de dupa Premiile Oscar, anunta ca isi scrie biografia deoarece a primit o oferta de 12 milioane de dolari pentru a o face. In octombrie 2014, intr-un discurs tinut in Philadelphia, fosta stagiara aminteste despre relatia ei cu fostul presedinte. Alegerile, se spune, sunt despre viitor. Doamna Clinton nu doreste sa i se aminteasca aceasta parte dureroasa a trecutului ei, declara fosta stagiara.

E pură coincidenţă apariţia acesteia in public acum. O tema majora a campaniei prezidenţiale sustinuta de Hillary Clinton este familia si valorile acesteia, iar fosta stagiara ii aminteste problemele pe care le-a avut la acea vreme si de ce, crede ea, le-ar fi avut. Donald Trump, unul dintre candidatii la fotoliul de presedinte, in stilul caracteristic, o “loveşte” si el pe Hillary Clinton cu “afacerea” soţului ei.

Tot ca o coincidenta, in iulie 2015, (re)apare si Linda Tripp, declarand ca a expus relatia stagiarei cu presedintele deoarece era satula de atata coruptie. Ea declara ca n-a fost vorba despre stagiara, ci despre sperjur si obstructionarea justitiei si despre… putere. Si despre Hillary. In opinia ei, Hillary a fost cea care a manipulat toata povestea, ea si-a iertat sotul, a fost alaturi de el in timpul scandalului etc. Ea ar fi orchestrat totul, ar fi musamalizat relatia adevarata dintre sotul ei si stagiara si Bill Clinton a fost iertat, pentru ca nimeni nu avea curaj sa-i stea in cale.

Coincidenţă sau nu, in politica pare ca nu se economiseşte niciun sac cu gunoi când cineva işi doreste cu ardoare sa câştige o funcţie. Mie-mi vine a crede ca Hillary e la un pas de a deveni prima femeie preşedintă a S.U.A.

Surse info

Cronologia aventurii presedinte-stagiara

http://edition.cnn.com/ALLPOLITICS/1998/resources/lewinsky/timeline/

Distrugerea fabricii din Sudan

https://en.wikipedia.org/wiki/Al-Shifa_pharmaceutical_factory

Despre cartea scrisa de H.C. si altele

http://blogs.wsj.com/washwire/2014/10/22/how-monica-lewinsky-could-complicate-hillary-clintons-likely-2016-bid/

sursa foto “captura” YT: https://www.youtube.com/watch?v=Ki_I5Rm_SuA

Fracturare şi cutremur. Fracturarea hidraulică

Sunt unii politicieni (cam prea multi) si unii oameni de stiinta (mai putini) care incearca sa convinga populatiile ca este spre binele cetateanului simplu sa fie exploatate unele resurse (gaze de şist, ţiţei) prin fracturare hidraulica. Astfel, preturile la energie, benzina etc. vor scadea, ceea ce va fi benefic pentru populatie iar mediul nu va fi afectat iremediabil. Ce uita ei sa spuna este ca acest tip de exploatare e ineficienta deoarece nu acopera necesitatile energetice pe termen lung, dar asigura bani frumosi celor care extrag resursele solului. Afirma specialistii ca productia de gaze de şist obtinuta prin fracturare hidraulica intr-un puţ de foraj scade cu 65% dupa trei ani si tinde spre zero dupa 8-10 ani. Altfel spus, astfel de investitii nu garanteaza dezvoltare economica durabila – cand exploatarea inceteaza scaderea pretului la gaz... inceteaza si locurile de munca se desfiinteaza (65% dupa primii 3 ani probabil).

Fracturarea hidraulica inseamna forţarea sfărâmării rocilor prin intermediul unor lichide sub presiune (injectare de inalta presiune). Fracturarea rocilor se poate produce si in mod natural, insa folosita de om este o metoda prin care se exploateaza petrolul si gazele de şist.

Prin acest tip de exploatare aerul, apa si pamantul pot fi in mod repetat expuse poluarii. Guvernele mai multor state au estimat aceste riscuri, iar legislativele au interzis, suspendat sau amânat exploatarea. Compozitia fluidului de fracturare nu este in intregime cunoscuta, companiile exploatatoare pastrand secretul acesteia dar, in principal, fluidul de fracturare contine in cea mai mare parte apa (pot fi consumate cateva milioane de litri pentru fiecare injectare – in acest caz, se pare, lipsa de apa potabila, scaderea resurselor de apa, deşertificarea par sa nu mai aiba interes); pe langa apa mai contine acest fluid nisip, substante biocide, guma de guar (E412), substante pentru emulsifiere si pentru de-emulsifiere, izotopi radioactivi (lantan-140, cobalt-60) pentru urmarirea imprastierii fluidului dar poate contine si acid clorhidric. In reprezentarea proportiilor de aditivi chimici, acestia apar ca fiind doar o picatura la fiecare galeata de apa. Calculele arata ca fiecare galeată de 10 litri va contine nu una ci 1000 de picaturi (20 de picaturi = 1 mililitru) din care mai multe de un sfert (254 de picaturi) sunt de acid.

Dar daca poluarea incepe sa nu mai ingrijoreze (in mod real) prea multi oameni, atunci ar trebui avut in vedere un nou studiu, publicat in Bulletin of the Seismological Society of America, in care autorii confirma un numar de 77 de cutremure cu magnitudini cuprinse intre 1 si 3 si care au scuturat pamantul statului Ohio intre 4 si 12 martie 2014, cutremure puse in legatura directa cu operatiunile active de fracturare hidraulica. Compania de foraj a fost obligata sa opreasca operatiunile in 10 martie, dupa unul dintre cele mai mari cutremure provocate in SUA prin acest mod de exploatare a resurselor. In Ohio fracturarea a declansat cutremurele din cauza unor defecte in stratul foarte vechi de roca. Unele surse afirma ca pana la inceperea exploatarii in acea zona nu au avut loc cutremure si au incetat imediat ce exploatarea prin fracturare a fost oprita.

Intr-un alt studiu (octombrie 2014) s-au mentionat 400 de cutremure mici in Ohio, cutremure declansate de fracturarea artificiala si care au avut loc in cursul anului 2013, statul Ohio (si Oklahoma) fiind situat, se pare, intr-o zona cu strat de roci ce provin din precambrian si care pot avea multe defecte. In Oklahoma s-a inregistrat o crestere de cinci ori a numarului de cutremure in anul 2014. Intre 1975-2008 in Oklahoma s-au inregistrat intre unul si trei cutremure de magnitutide trei sau mai mare in decurs de un an. Aceasta activitate seismica poate fi cauza cutremurelor provocate prin fracturare in Ohio. In anul 2009 numarul cutremurelor a crescut la 20; in anul 2011 s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,7 iar in 2014 s-au inregistrat 564 de cutremure cu o magnitudine de 3 sau mai mare, in comparatie cu numai 100 in 2013. Actiunea seismica dauneaza si statului Kansas unde, in 2013, au avut loc doar doua cutremure iar in anul 2014 au fost 42, cele mai multe in apropierea granitei cu Oklahoma.

Prin 2014, un geolog român (Crânganu) ii numeste (mai mult sau mai putin direct) pe cetateni ca fiind needucati. Citez din scrisoarea deschisa pe care geologul a adresat-o directorului Institutului Geologic al României: Faptul ca România este situata intr-o arie seismica relativ activa (n.b. seismologic) creeaza fundalul emotional al inspaimantarii oamenilor ne-educati cu predictii infricosatoare. [...]

Ce zice domnul in cauza despre studiile facute de americani si la care m-am referit mai sus?! “Activitatea seismica naturala agraveaza situatia in cazul fracturarii hidraulice”. Sau nu?!

Isi mai aminteste cineva cum, nu cu multi ani in urma, se vorbea de rău despre oamenii care se opuneau exploatarii gazelor de şist prin fracturare hidraulica?! Si va amintiti cum se facea reclama agresiva ca se vor crea mii de locuri de munca?! Chiar de s-ar fi creat, acei oameni ar fi avut acele locuri de munca un an sau doi (unii spun ca 8-10 ani) apoi ar fi fost tot şomeri (poate la vârste care nu le-ar mai fi permis sa-si gaseasca un loc de munca si departe de varsta pensionarii pentru limita de varsta) si zona ar fi fost total distrusa iar structura pământului probabil grav afectata. 

Oare care e cauza acestor multe si mărunte cutremure care tot au loc in ultimul timp?!

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Surse info wikipedia.org si:

Despre fracturarea hidraulica indusa si unele efecte negative asupra mediului si nu numai

http://www.aluzii.ro/fractionarea-hidraulica-si-gazele-de-sist/ (sursa foto, via wikipedia in limba engleza)

http://ecowatch.com/2015/01/06/fracking-cause-ohio-earthquake/

scrisoarea lui Crânganu şi mai multe comentarii:

http://www.contributors.ro/fara-categorie/scrisoare-deschisa-domnului-dr-marcel-marun%C8%9Biu-directorul-general-al-institutului-geologic-al-romaniei/?replytocom=197646#respond

Papa Ioan Paul I. Controverse la Vatican

Istoria papalitatii e mai veche decat istoria unui stat (Vatican, enclava in Italia, Roma; asa cum il stim azi fiind din 1929) si e mai mult decat istoria unei institutii (Sfantul Scaun); e o suma de fapte reale impletite cu fictiuni, cu naratiuni apocrife, ciudatenii si ritualuri inca existente, de secrete pazite cu strasnicie si mistere inventate, de scandaluri, toate capabile sa suscite interesul istoricilor, al amatorilor, al pasionatilor de mister si al adeptilor teoriei conspiratiei.

Din istoria papalitatii

Istoria papalitatii e presarata de o multime de pontifi care au ramas cunoscuti in istorie pentru anumite fapte. De exemplu:

Papa Urban al II-lea (1042-1099, ales in 1088) a ramas in istorie ca fiind cel care a lansat Prima Cruciada impotriva musulmanilor (1095).

Papa Grigorie al IX-lea a pastorit intre anii 1227-1241 si a fost cel care a instaurat Inchizitia papala, inchizitia deja existand, dar in anul 1235, este considerată oficiala de catre papa; acelasi Papa, in 1238, a denuntat Lumina Sfanta de la Ierusalim ca inselatorie.

Clement al V-lea a fost unul dintre cei mai insemnati papi din evul mediu - in timpul sau sediul papilor a fost mutat de la Roma in Franta, la Avignon; impreuna cu regele Frantei, Filip al IV-lea (zis Filip cel Frumos) a pus la cale distrugerea Ordinului Templierilor; intr-o zi de vineri 13 octombrie 1307, a fost emis un edict care ordona arestarea templierilor simultan in toata Europa si cei care au fost prinsi au fost torturati pentru a se afla locul unde era ascuns tezaurul lor.

Cand s-au format Statele Papale, Vaticanul era parte a Romei. Papa Leon al IV-lea a decis sa construiasca Zidul Leonin care sa desparta Vaticanul de Roma, fiind denumit Orasul Leonin. In timpul erei Risorgimento (Unirea Italiei), Statele Papale au fost anexate la Italia. Papa Pius al IX-lea ramane doar cu Vaticanul, declarandu-se Prizonier in Vatican. Dupa semnarea Tratatului de la Lateran, din 1929, se formează Vaticanul.

Papa Ioan Paul I - controverse

Ioan Paul I (sursa)

Ioan Paul I (Albino Luciani) s-a nascut in 17 octombrie 1912 in Forno de Canale (actualul oras Canale d'Agordo), in provincia Belluno, regiunea Venetto din nordul Italiei. A fost ales Papa in 26 august 1978, in mare parte cu sprijinul cardinalilor din Lumea a Treia*, conclavul propunand initial pe cardinalul brazilian Aloísio Lorscheider, dar pentru ca numirea sa nu a reusit voturile au trecut la Luciani; s-a sugerat ca a avut cuvantul decisiv arhiepiscopul de Florenta, cardinalul Benelli.

Ioan Paul I (in latină Ioannes Paulus PP. I) a fost primul papa din istorie care si-a ales un nume dublu, in cinstea celor doi predecesori ai sai directi, Papa Ioan al XIII-lea si Papa Paul al VI-lea; a fost primul, papa care a utilizat formula întâi in titulatura oficiala a numelui sau.

Papa Ioan Paul I este adesea comparat, datorita prieteniei sale cordiale si a smereniei de care dadea dovada, cu Bunul Papa Ioan, popularul papa Ioan al XXIII-lea; avea si un fin simt al umorului, fiind numit si papa care zambeste intotdeauna.

A fost papa al Bisericii Romano-Catolice si suveran al Vaticanului intre 26 august 1978 si 28 septembrie 1978. Pontificatul său, de numai 33 zile, a reprezentat unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria papalitatii. In 28 septembrie 1978 papa Ioan Paul I a murit subit, fiind gasit mort in camera lui. Reprezentantii Vaticanului au declarat ca a murit in urma unui infarct miocardic, stiindu-se ca papa avusese unele probleme si a suferit unele interventii chirurgicale, dar sanatatea lui a fost considerata buna cand a devenit candidat. Diagnosticul nu a fost confirmat in urma unei autopsii, fapt care a determinat aparitia unor teorii ale conspiratiei privind decesul papei, desi in cazul decesului unui papa autopsia nu e o practica obisnuita, legea Vaticanului interzicand-o.

In chiar prima zi cand a fost inscaunat ar fi facut o declaratie socanta, prin care ii avertiza pe toti ca urma o mare schimbare in ceea ce priveste averea bisericii, in principal. El sustinea ca “nu avem niciun fel de bunuri temporale de oferit, niciun fel de interese economice de discutat”. La vremea respectiva se zvonea ca Vaticanul era scindat in doua tabere: una care dorea sporirea intereselor financiare si una care dorea instaurarea adevaratului spirit bisericesc.

Din primele zile ale pontificatului, papa s-a exprimat cu privire la necesitatea revenirii bisericii la saracia evanghelica, pretinzand ca doreste sa revizuiasca fundamental prezenta Vaticanului pe pietele financiare mondiale.

Ideea revolutionara a lui Luciani ar fi fost aceea de a distribui 90 % din bogatie in diferite parti ale lumii pentru locuinte, scoli, spitale etc., iar 10 % din activele ramase si fie rezervate nevoilor bisericii, idee care, evident, era inacceptabila pentru liderii finantelor Vaticanului.

David Yallop, un jurnalist de investigatii englez, a elaborat un scenariu potrivit caruia Papa ar fi fost otravit. In cartea lui, In God’s Name (In numele Domnului, publicata in 1984), sustine ca, in pofida timpului scurt cat a fost papa, Luciani era inclinat spre reforme. Pe primele locuri ale listei de prioritati a lui Luciani cu privire la lucrurile care trebuie indreptate ar fi fost Banca Vaticanului si institutiile financiare bisericesti adiacente.

La vremea cand Luciani a preluat pontificatul dupa Giovanni Montini, Papa Paul al VI-lea, Banca Vaticanului se transformase intr-o hidra a marilor finante multinationale, ajungand si in zone foarte putin probabil sa fi fost frecventate de Sfantul Spirit - autorul referindu-se la loja masonica Propaganda 2, la relatiile cu organizatiile criminale precum Cosa Nostra. Aceasta transformare in rău incepuse cu cinci decenii in urma, cand Vaticanul ar fi incheiat o afacere banoasa cu guvernul fascist al lui Benito Mussolini, care a fost urmata de un pact similar cu Hitler.

S-a mai spus ca banii Vaticanului erau administrati de un bancher american, Paul Marcinkus, care colabora cu loja masonica Propaganda 2, unii reprezentanti ai mafiei si oameni cheie in guvernul italian si acest Marcinkus ar fi fost vazut plimbandu-se singur pe holurile din apropierea camerei papei.

Aceasta supozitie e, oarecum, sustinuta de declaratiile pe care Calcara Vincenzo, un mebru Cosa Nostra care a ales sa colaboreze cu justitia, le-a facut magistratului Paolo Borsellino (ucis mai apoi de Cosa Nostra) si care au fost facute publice la inceputul anului 2008. Mafiotul declara ca i-a ajuns la cunostinta o conjuratie a patru cardinali, toti membri in Ordinul Sfantului Mormant (ca si Marcinkus) si in relatii cu Antonio Albano (notarul personal al lui Giulio Andreotti** si al sefilor mafioti Luciano Leggo si Frank Coppola si care, cu ajutorul lui Marcinkus l-ar fi ucis pe papa administrandu-i o doza mare de picaturi calmante prin intermediul medicului personal.

Conform afirmatiilor lui David Yallop, ideea lui Ioan Paul I era ca biserica nu trebuie sa aiba putere si nici sa detina bogatii, cheltuirea banilor trebuind sa fie cunoscuta publicului. Tot jurnalistul sustine, in cartea sa, ca doua aspecte au fost in contradictie cu vointa unor grupuri de putere din Vatican si cercurile adiacente si au stat la baza hotararii de a-l ucide pe papa: chestiuni demografice (controlul nasterilor) si administrarea finatelor.

Papa Ioan Paul al II-lea care a urmat a detinut unul dintre cele mai lungi pontificate din istoria papalitatii, iar atitudinea lui a fost una permisiva, nedorind sa continue politica de schimbare inceputa de predecesorul sau - a condus pana in ultima clipa a vietii.

Teoriile lui Yallop au fost compromise, oarecum, de John Cornwell in cartea sa Un hot in noapte (A Thief in the Night, aparuta in 1989) in care propunea o inlantuire de coincidente in locul discrepantelor din declaratii la care facea referire Yallop. Mai tarziu, in 1997 a fost publicata cartea lui Robert Hutchinson, Vina Imparatia Lor: in lumea secreta a Opus Dei (Their Kingdom Come: Inside the Secret World of Opus Dei***), unde se refera la mai multe persoane care s-au opus Opus Dei si care, aparent, au murit in urma unui atac de cord, speculand ca, de fapt, ar fi putut fi otraviti si sugerand ca acelasi lucru s-ar fi putut intampla si cu Ioan Paul I.

Cu certitudine nu se va sti, probabil, vreodata daca papa Ioan Paul I a fost ucis sau a murit din cauze naturale, dar cei mai multi cercetatori par a fi de acord ca ceva nu a fost in regula pentru ca primele declaratii date cu acea ocazie au fost destul de contradictorii si unele protocoale nu au fost respectate in acea noapte. De exemplu, papa nu era pazit in momentul in care a murit, iar raportul politiei a aratat ca inainte cu ceva timp inainte sa moara a apasat butonul de panica de langa patul sau si timp de cateva ore nu a venit cineva sa vada ce se intampla. Unele surse sustin ca papa a fost gasit tinand intre degete un set de documente cu schimbarile pe care dorea sa le implementeze la Vatican.

Note

* Lumea a Treia e un termen care a aparut in timpul Razboiului Rece pentru a identifica statele care au ramas nealiniate NATO sau blocului comunist, in general, tari cu trecut colonial din Africa, America Latina, Oceania si Asia. Din Prima Lume faceau parte Statele Unite ale Americii, natiunile din Europa de Vest si aliatii lor. Lumea a Doua era formata din Uniunea Sovietica, China, Cuba si aliatii lor.

** Giulio Andreotti (n. 14.01.1919 – d. 06.05.2013) a fost prim-ministru al Italiei de trei ori: intre 1972-1973; 1976-1979; 1989-1992; a fost si ministrul afacerilor externe intre 1983-1989; acuzat de complicitate cu mafia, a fost achitat si exonerat de toate acuzatiile, in toate cele trei instante.

Crucea Opus Dei

*** Opus Dei (Praelatura Sanctae Crucis et Opus Dei - Lucrarea lui Dumnezeu) a fost intemeiata de Josemaría Escrivá de Balaguer (1902-1975), la Madrid la 2 octombrie 1928; intemeietorul a fost canonizat in anul 2002. Este o institutie a Bisericii Catolice, o prelatura personala****, al carei scop este sa contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, raspandind chemarea universala la sfintenie in viata de zi cu zi. Prelaturile personale sunt structuri ierarhice ale Bisericii Catolice, compuse din laici si preoti, sub conducerea unui prelat. Sediul, impreuna cu biserica prelaturii, se afla la Roma. Din Opus Dei se vorbeste ca ar face parte, intre altii, si fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berulsconi. Opus Dei e numita de carcotasi Sfanta Mafia sau Masoneria Alba.

**** Prelatura personala este unul dintre modurile de auto-organizare ale Bisericii Catolice, infiintata de Sfantul Scaun pentru realizarea anumitor sarcini pastorale in beneficiul diferitelor grupuri sociale din anumite regiuni sau natiuni, sau chiar la nivel mondial. Prelaturile personale sunt conduse de un preot, numit prelat de catre Papa, care poate fi si episcop. De asemenea exista un prezbiteriu compus din preoti seculari si mai sunt credinciosi laici.

Teoria conspiratiei… in teorie

Foarte multi oameni iau de bune toate teoriile care li se baga in minte, in cele mai mici detalii, fara a mai trece prin filtrul gandirii cele auzite, citite sau vazute, indiferent cat de exagerate par. Daca le spui ca trebuie sa renunte la platile cash pentru ca astfel se va lupta cu succes impotriva terorismului ei vor sari in sus de bucurie si vor accepta. Dar nu stiu acesti oameni ca cele mai multe conturi ale infractorilor (mai mult sau mai putin cu ghilimele) sunt cunoscute sau macar banuite, dar nu pot fi blocate fara a avea dovezi concrete.

Mai sunt si acei oameni care orice teorie ar auzi o denunta ca fiind neadevarata, exagerata, manipulatoare, dar la fel, fara sa verifice vreo informatie (faptic sau logic). S-a vorbit despre multe conspiratii pe Wall Street, dar “voci autorizate” ironizau pe aceia care incercau sa le demaste. Si stie toata lumea ce a urmat. Erau numite nume grele sub acuzatia de frauda, in special, dar cine sa-i creada? Nu trebuie sa vezi actele confidentiale ale unei banci sau ale unei firme pentru a-ti da seama cam incotro bate vantul, dar trebuie sa ai informatii despre cum functioneaza bursa si unde sa cauti informatiile publice. La fel, trebuie sa stii ca atunci cand un stat tipareste mai multi bani e de rău, pentru ca se anunta inflatie. Cand societatile financiare bancare sau non-bancare ofera credite “doar cu buletinul” trebuie sa-ti sune alarma. Cand cineva iti spune sa nu iei credite pe termen lung in franci elvetieni – sau alta valuta care nu e cotata “la liber” – ar trebui sa asculti; in momentul liberalizarii te alegi cu un crater in finantele personale. Cand un bancher ofera credit pentru o casa, de exemplu, unui muncitor cu salariu minim, angajat intr-o intreprindere care produce stocuri trebuie sa te gandesti de ce o face… Din multe motive, dar unul ar putea fi – si chiar a fost in anumite cazuri – un boom imobiliar, iar daca nu-ti poti plati creditul ramai fara casa si casa e vanduta pe un pret de nimic, cumparata, uneori, chiar de bancher sau de vreun apropiat al sau.

Pe scurt: nu credeti orice dar nici nu ridiculizati orice. Ganditi! Intrebati pe cei care ar putea avea informatiile. Intrebati unul-doi-trei… daca e cazul. Mai bine cheltuiti ceva bani inainte de a face o tranzactie care v-ar costa, poate, intreaga stabilitate financiara.

DEX ne informeaza ca termenul conspiratie inseamna uneltire impotriva (conducatorilor) statului sau a ordinii publice; proiect elaborat in secret.

Pentru un acord secret se unesc doua sau un grup de persoane pentru a incheia un act secret ilegal / ilicit sau se inteleg sa utilizeze astfel de mijloace pentru a realiza un scop unic.

Teoria conspiratiei e o sintagma care descria, neutru, orice pretentie civila, penala sau politica. Azi a ajuns, aproape in exclusivitate, sa desemneze o teorie care explica un eveniment istoric sau actual ca urmare a unui complot secret savarsit de conspiratori cu o putere imensa, aproape ireala, si foarte vicleni. Sintagma teoria conspiratiei este folosita cel mai adesea pentru a defini secrete militare, bancare sau actiuni politice care vizeaza furtul de putere, de bani sau de libertate de la popor.

Pentru unii, teoriile conspiratiei tin de natura umana. Nu toti oamenii sunt cinstiti, muncitori si deschis in ceea ce priveste intentiile lor. Pe de alta parte, oamenilor le-a placut de cand e lumea lume si ei oameni, sa aiba secrete, sa afle secretele altora – de aceea, afirma unii psihologi, oamenii se afilieaza unor grupuri mai mult sau mai putin “secrete” (vor sa faca parte dintr-un secret, sa aiba impresia ca ei stiu mai mult decat altii – a avea un secret asta inseamna; nu? sa stii mai multe decat vecinul, iar acest fapt le ofera un ascendent – iluzoriu cel mai adesea – asupra celor care nu fac parte din acelasi grup).

Sa fie teoria conspiratiei doar fantezie, folclor, adica legenda urbana?

Scepticii au un rol important in a emite un punct de vedere obiectiv, dar scepticismul nu confirma o poveste oficiala. In fapt, o teorie a conspiratiei poate fi sustinuta ca o alternativa la povestea oficiala sau a evenimentelor din poveste. Atunci cand scepticul ironizeaza o teorie a conspiratiei folosind povestea oficiala pentru a dovedi ca teoria e gresita nu face decat sa consolideze povestea oficiala.

Multi dintre cei care aud sintagma teoria conspiratiei ii caracterizeaza pe cei care cred ca fiind lunatici, paranoici. Fiecare e liber sa-si scrie opiniile despre aceste teorii si nu trebuie considerat nebun – mai ales ca unele dintre nebuniile unora s-au dovedit reale: agenti C.I.A. care organizasera trafic de droguri pentru a obtine banii din care sa-si sustina actiunile (anii ‘980), teoria supravegherii in masa, teoria vaccinarii care urmarea sterilizarea (fara stirea subiectilor) – dovedita reala: Kenya (anii ‘970), nativii americani (anii ‘980) si mai recent Africa de Sud (si alte state din zona); teoria eliminarii banilor de hartie; teoria codurilor de bare si numerice (codul numeric personal va deveni nu peste mult timp un cod de bare, precum la cipurile pentru animale), “agentul portocaliu” (razboiul din Vietnam), amintesc si “afacerea Dreyfus”, iar lista poate continua. Aceste candva teorii sunt azi mai mult sau mai putin dovedite – au existat si condamnari pentru unii dintre cei considerati vinovati, dar si reabilitari pentru cei defaimati.

La acea vreme, acei oameni care scriau si / sau vorbeau despre astfel de fapte au fost ridiculizati – mereu vor exista voci contrare – au fost marginalizati, amenintati, raniti, inchisi in institutii pentru bolnavii mintal sau in inchisori, au fost ucisi – in functie de epoca in care au trait si / sau in functie de cei ale caror interese le puneau in pericol atragand atentia opiniei publice asupra lor.

De peste timp, de peste viata – in unele cazuri – acesti oameni ar putea spune: V-am zis eu?!

Umanistii seculari au emis in anul 1933 un manifest (al doilea in anul 1973) prin care isi declara crezurile despre lume in general. Ei considera omul autonom, in masura sa-si elaboreze propriul cod etic; considera ca bunastarea omului este valoarea suprema si ii este permis sa faca orice pentru a dobandi fericirea. Ei afirma ca valorile morale deriva din experienta umana. Tot in acest manifest scrie:

Natiunile dezvoltate au obligatia morala de a oferi – prin intermediul unei autoritati internationale – […] asistenţă economica […] zonelor in curs de dezvoltare ale globului.

Numarul periodicului trimestrial Foreign Affairs, din aprilie 1974, publicat de Consiliul pentru Relatii Externe din New York, contine un articol semnat de Richard N. Gardner, un fost subsecretar de stat adjunct pentru Organizatiile Internationale din administratiile presedintilor americani Lyndon Johnson si John Kenedy. Gardner sustinea:

[…] avem sanse sa reusim cu rezultate mai bune daca ne construim “casa ordinii mondiale” de jos in sus, nu de sus in jos […] un raid in jurul suveranitatii nationale, erodand-o pas cu pas, are sanse sa ne aduca la ordinea mondiala mai repede decat asaltul de moda veche.

Zbigniew Brzezinski, Consilier de Securitate Nationala al presedintelui american Jimmy Carter a scris in cartea sa, “Intre doua epoci”: Fie anul 1976, fie anul 1989 – aniversarea a doua sute de ani de la proclamarea Constitutiei – ar putea servi ca data ţintă convenabila pentru apogeul unui dialog national despre relevanta aranjamentelor existente, despre activitatea procesului de reprezentare parlamentara si despre dezirabilitatea de a imita diversele reforme europene de regionalizare si de a contura o structura administrativa mai aerodinamica.

Schimbarea, afirmau unii dintre sustinatorii anumitor teorii ale conspiratiei, ar fi urmat sa inceapa dupa anul 1989, dar daca acela n-ar fi pasul crucial se va aplica pas cu pas, astfel ca intreaga structura sa fie instalata in jurul anului 1999.

In romanul sau “Minunata lume noua” (1932) Aldous Huxley scria: […] secolul al douazeci si unulea […] va fi era Controlorilor Lumii […]

Instigare la panica

De cate ori incepe un “flux de stiri” despre anumite pericole extraordinare incep sa ma gandesc… cui foloseste panica ce se declanseaza in randul naivilor (de la o varsta ii spune altfel naivitatii, dar trecem peste).

Nebunia la trecerea dintre milenii: 1999! An de panica pentru unii! Computerele o vor lua razna, se striga… Computerele erau programate sa calculeze anii numai in formula 19xx, iar cand se schimba mileniul o luau razna si… ce?! Atacau bipezii fara pene?! Preluau controlul lumii?! Stingeau lumina la mansarda?!

Solutii existau, desigur: achizitionarea unor noi computere sau actualizarea – de urgenta! – a sistemelor de operare. Unii, cu idei foarte crete, elaborasera o teorie conform careia computerele vor claca si toate sistemele vor ceda si atunci sa te tii: electricitate ioc (deci o multime de furturi, talharii etc., colaps industrial, medical etc.), avioanele se vor prabusi, miezul centralelor nucleare se va incinge si mult-multe altele... Multi au tinut computerele inchise in acele zile, dar n-au actualizat nimic, n-au cumparat nimic – ca si cum nu s-ar fi implinit apocalipsa in chiar momentul cand le deschideau (daca ceva ar fi fost sa fie din cauza a cateva cifre).

Anul 2000 a venit, a trecut, si omenirea a ramas la locul ei.

Prin anul 2001 ar fi trebuit sa dam coltul din cauza bolii vacii nebune (encefalopatia spongiforma bovina)! Vacile o luasera razna si nebunia lor se transmitea la om - dar numai in cazuri foarte rare, intr-o varianta a bolii Creutzfeldt-Jakob (mi se plimba limba-n gura la pronuntare). Stia cineva si asta, si faptul ca se transmite doar daca mananci maduva si sau creierul?! Te contaminezi doar daca le mananci crude!

Bine ca nu se transmite nebunia omului de la om la om, nici macar in cazuri rare – desi, se zice ca e ereditara, chiar daca sare o generatie sau doua)!

Creierul crud al vacii nebune putea contamina omul! Au fost ucise mii de vaci, sa fie salvate altele, sa scada productia la export a unor state, a produselor provenite de la vaci in general si, bineinteles, era o buna ocazie de a mai implementa niste directive despre cum sa fie crescute, ucise, procesate, exportate vacile.

Oriunde priveai, oriunde citeai, pe oricine auzeai numai de boala se vorbea si de ce tragedii puteau avea loc daca oamenii s-ar fi apucat, brusc, sa manance creier crud de vaca nebuna (nestiind ca e nebuna, evident).

In anul 2003 bau-bau a devenit SARS – Sindromul Acut Respirator Sever – o boala care afecteaza sistemul respirator al omului, indusa fiind de virusul SARS. Intre noiembrie 2002 si iulie 2003 a existat un posibil (!) inceput de pandemie! Imagini din Hong-Kong si China, in special, ingrozeau naivii: populatia circula pe strazi cu masca medicinala pe moace, sa nu de-a sarsu-n ei.

Hong Kong revenise Chinei de cativa ani (1997) si locuitorii nu voiau sa intre sub jugul comunist, iar comunistii chinezi urmareau nerespectarea unor intelegeri; si cum poti zgudui atentia populatiei de la actiuni politice daca nu aruncandu-le fumigene care le-ar putea afecta viata?! Dupa criza de spaima, in 2004, guvernul central a decis ca orice modificare a legilor electorale ale Hong Kong-ului trebuie aprobata mai intai de Beijing, liderii politici din Hong Kong fiind alesi de un comitet care raspundea comenzilor de la centru.

Nebunia SARS a afectat – mai mult sau mai putin – economia si finantele Hong Kong. Boala ar fi ucis vreo 900 de oameni (in toata lumea), desi se putea trata ca orice gripa mai serioasa.

Sa nu uit nici companiile farmaceutice, care au sarit repede cu un vaccin. Turismul in zona aceea a Asiei a fost la un pas de colaps, pentru ca naivii se fereau sa calce pe acolo.

In anul 2007 am fost prima data la un pas de moarte din cauza gripei aviare! Au ucis pasarile la gramada, “pentru orice eventualitate”. Dobitocii filmau si aratau publicului cum alti dobitoci aduna pasarile de prin gospodariile oamenilor si le introduceau in recipiente unde erau gazate. Se plimbau prin sate cu recipientele de parca umblau sa imparta aghiazma.

Tot atunci s-a trecut si la uciderea in masa a porumbeilor. Idioti de top inchideau locurile pe unde-si duceau porumbeii veacul, puneau graunte otravite – idioti fiind nu-si dadeau seama ca otrava n-are creier nici cat ei si ucidea si alte pasari care, otravite fiind, puteau ucide animalele care le-ar fi mancat.

Pasarile cadeau din cer, infectate, explodand la contactul cu… prostia omeneasca! Nu mori mancand carne de pasare contaminata cu gripa aviara! Doar daca o mananci cruda, dar nici atunci in mod obligatoriu! Omorau pasari, confiscau carnea de pui (in special) de prin magazine si restaurante) si ne sfatuiau sa fierbem sau sa prajim bine carnea, daca ne incumetam sa mancam. Au murit vreo 500 de oameni… de la aviara, sau daca de la altceva stiu numai cei care au tras concluzia si sunt obligata sa-i cred pe cuvant. Pentru implicatiile economice nu trebuie sa-i cred pe cuvant pentru ca aveam dovada la fiecare pas: pierderile financiare au fost foarte mari in industria carnii de pasare – se recomanda orice alta carne si vanzarile au crescut (lumea nu prea mai manca porc, in general, ci vita sau pasare, peste sau… fructe de mare) la celelalte produse din carne. Vaca nebuna, pasarea gripata… nicio masa fara porc.

In 2009 gripa porcina! Vacile si gainile se razbunau! Gripa porcina a pornit, zice-se, din Mexic si s-a raspandit in SUA, Canada, Noua Zeelanda, Europa… Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii erau obligati sa ia masuri drastice. Erau la un pas de a declara stare de epidemie mondiala! Unii voiau sa fie inchise granitele… Si nu era vorba despre porci! Ci despre un virus care se transmite de la om la om… Alte vaccinuri, alte vaccinari, alti bani gramada.

Franta ceruse U.E. sa suspende zborurile spre Mexic, oficialii de prin celelalte state isi sfatuiau cetatenii sa nu calatoreasca in Mexic etc.

OMS a declarat in acel an 148 de cazuri clare in lume, dintre care opt mortale. Ce nebunie! Specialistii mondiali afirma: Virusul, care ii afecteaza in special pe "tinerii adulti cu stare buna de sanatate" se transmite pe cale respiratorie, de la om la om. Simptomele (febra, dureri de cap, dureri musculare) sunt similare celor provocate de gripa sezoniera care cauzează anual in lume moartea a 250.000-500.000 de persoane – si pentru 148 de cazuri au creat atata panica, de umblau oamenii mascati, Rusia si China, si-au suspendat total sau partial importurile de produse din carne de porc. In Egipt, unde autoritatile au decis sa sacrifice intregul septel de porci din tara, crescatorii i-au atacat cu pietre pe veterinarii si politistii veniti sa le omoare animalele (semanau samanta de cearta pentru anii imediat urmatori? In 2010 a inceput scandalul, in februarie 2011 presedintele Mubarak a fost fortat sa demisioneze)

Si – ca sa vezi! – boala nu se transmite de la porci! De la porc la porc se transmite, desigur, dar tulpina care a creat panica nu era aceea. Alte vaccinuri, alte vaccinari, pentru ca multe sunt tulpinile virusului si cine sa le mai tina contul?!

Lista poate continua. In programul OMS cu siguranta va continua.

V-am zis io?! 

2020: Sars-cov2  (asemantor, genetic, cu Sars 1 din 2003)

Toate pandemiile acestea care ameninta omenirea pot avea ca scop punerea in practica a multor idei cretine… Iar statisticile care ne arata cum un om moare la 15 minute de cancer, unul la 3 zile de nu stiu ce, altul la doua ore de cancer la plamani, 250-500 de mii de gripa, anual, si tot asa sunt menite sa-mi dea de inteles ca mai suntem cativa oameni pe Terra?! Ca de-ar fi sa calculam cifrele din statistici poate ca nu noi, ci creierul nostru virtual e cel care face calculul. O multime mor accidental, altii se sinucid, altii sunt ucisi, altii mor cand vor sa aduca in lume un copil, altii mor sanatosi pe un pat de spital etc..

Aduceti impreuna pe bau-bau terorismul cu bau-bau pandemiile si bau-bau sfarsitul lumii si veti ajunge la concluzia ca traim intr-o lume plina de oameni… naivi. Dar nimic nu-i nou sub Soare - asa a fost mereu!

Cel putin din anul 365 e.n. e anuntata Apocalipsa.

Propaganda pentru încălcarea unor drepturi fundamentale

Ignoranţa noastă e puterea lor. Treziţi-vă!

După Christian Wright, comunicarea de masă este orientată către audienţe largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de către comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi sunt calculate astfel încat să ajungă repede la public.

Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor (radio, televiziune, cinematograf, publicaţii, disc, magnetofon etc.);

Manipularea presupune antrenarea, prin mijloace de influenţare psihică, a unui grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor.

Persuasiunea reprezintă acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru.

Michael Balfour crede că propaganda este arta convingerii oamenilor să treacă la concluzii fără a mai examina realitatea problemei.

Tacticile de înspăimântare (scare tactics, în engleză) sunt acele tehnici care permit obţinerea unui răspuns favorabil de la cineva (persoane particulare, grupuri de indivizi sau chiar o întreagă societate) prin intermediul constrângerii, exploatând temerile acestuia.

Aceste tactici nu sunt ameninţări directe ci sunt concluzii forţate. În loc să ameninţe o persoană cu anumite consecinţe negative, tacticile bazate pe exploatarea fricii evidenţiază (potenţialele) rezultate negative la extrem, în timp ce sugerează doar cauzalitatea.

Serialul de televiziune 24 a început în anul 2001 şi ultimul episod a fot în anul 2010. Pe parcursul a 195 de episoade Jack Bauer, interpretat de Kiefer Sutherland, aleargă nebuneşte să salveze lumea de terorişti. Nu doarme, nu mănâncă, n-are linişte până ce răufăcătorii nu sunt prinşi.

Jack Bauer e director de operaţiuni în cadrul Unităţii de combatere a terorismului din Los Angeles. Fiecare episod se derulează rapid, acoperind o zi; intrigile se ţes una-după alta în ritm alert şi aproape că nu mai ai timp să treci prin filtrul gândirii ceea ce vezi… E un serial de acţiune antrenant, exagerat pe ici-colo dar pare să aibă un fir conducator: orice e permis în numele siguranţei. De exemplu, pentru a obţine informaţii de la un suspect (de terorism) sau orice individ presupus a avea legătură cu un răufăcător, tortura e cea mai indicată. În principal, în film, este vorba de injectarea cu diferite substanţe a celor în cauza, de privarea lor de somn şi alte forme pe care unii le-ar numi “uşoare” dar şi bătaia e promovată. În serial nu contează dacă cel suspectat este coleg, prieten, fiul ministrului de interne etc., pentru că toţi sunt supuşi acţiunilor controversate şi nimeni nu se supără, din contră: încurajează metodele pe motiv că viaţa majorităţii e mai presus de sănătatea unui coleg sau unui fiu – în general aşa şi este, doar că trebuie să existe unele limite (părerea mea).

De asemenea, în unele filme americane se face propagandă şi încălcării dreptului la apărare, garantat prin Constituţia S.U.A. dar eludat – mai mult sau mai puţin – prin Patriot Act (lege controversată şi mereu modificată, până la abrogare), o lege americană prin care se îngrădesc unele drepturi şi libertăţi fundamentale pe motiv de apărare împotriva terorismului, pentru a nu mai pierde timpul cu chichiţe avocăţeşti în cazul persoanelor pe care agenţii le suspectează (mai mult sau mai puţin fundamentat) de acţiuni subversive sau doar le suspectează (cu temei sau nu) de legături cu infractori presupus periculoşi.

Ideea percheziţiei fără mandat şi fără o cauză probabilă a fost subliniată şi într-un episod din Blue Blood (O familie de poliţişti): poliţiştii aveau dreptul să percheziţioneze, pe stradă şi oriunde, orice cetăţean care li s-ar fi părut suspect prin comportament, prin bagaj etc. Englezii au avut o idee şi mai rea: camere de filmat prin oraşe care ar fi putut declanşa o alarmă în caz că filmau vreo persoană cu un comportament suspect iar poliţiştii care se aflau cel mai aproape ar fi trebuit să intervină în forţă - ceea ce ar putea duce la multe erori pentru că s-ar putea ca persoana să fi uitat ceva şi să se întoarcă brusc din drum; sau poate să se simtă rău şi să aibă un comportament care să atragă atenţia maşinăriei. În episodul din serialul Blue Blood comisarul a găsit o soluţie de compromis: percheziţionarea la sesizarea cetăţenilor; englezii se mai gândesc dacă să implementeze tehnologia cu pricina având în vedere opoziţia populaţiei care şi aşa se simte urmărită la fiecare pas, Londra fiind cea mai filmată capitală europeană.

S-a ajuns la propagandă, şi prin filmele de acţiune, privind încălcarea drepturilor fundamentale pentru a obişnui populaţia cu ideea că totul trebuie să fie permis pentru a salva omenirea de la dezastrul final.

Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduşi de gânduri raţionale, ci de dorinţe şi impulsuri primitive şi inconştiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays (a inventat profesia de public relations în anii ’920), a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să îşi guverneze singure vieţile.

Frica este şi un instrument perfect prin care sunt manipulate masele de oameni, oameni care nu ştiu ce puteri personale deţin. Frica este folosită atunci când cei care o folosesc se bazează pe ignoranţa celorlalţi. Iar azi, terorismul este bau-bau universal şi în numele siguranţei s-a ajuns la încălcarea prea multor drepturi fundamentale şi la acţiuni exagerate, acţiuni prin care populaţia e din ce în mai mult sub control deşi gândirea logică ne spune că un atac, de orice fel, e posibil cu toate aceste măsuri de pseudo-precauţie. În anii ’950 mulţi cetăţeni americani au cheltuit o grămadă de bani pentru a-şi construi buncăre deoarece atunci se vehicula ameninţarea declanşarii războiului nuclear cu Rusia. În numele siguranţei şi atunci s-a intervenit în viaţa cetăţenilor. Azi, istoria se repetă dar la scară mult mai mare, sub semnul terorismului.

Nu neg pericolul terorismului dar de aici până la a fi torturată doar pentru ca am fost, întâmplător, în anturaj cu cineva care-i suspectat de terorism e, cred, prea mult. Puţin probabil ca cineva cu intenţii criminale să îşi dezvăluie intenţiile persoanelor care nu împărtăşec aceeaşi nebunie iar a fi în apropierea unei persoane care o ia razna nu înseamnă ca îi cunoaştem şi intenţiile.

Cei mai mulţi oameni cred ceea ce le spun guvernanţii, cred ceea ce află la “ştiri” şi iau de bun ce văd în filme etc. fără a-şi pune întrebări, fără a încerca să se bazeze pe logică. Prea mulţi oameni acceptă că totul este adevăr. Aceşti oameni trebuie să se trezească, să fie conştienţi de minciunile, de capcanele şi de exagerările guvernanţilor, de propaganda acestora, de tacticile lor de manipulare, să discearnă între promisiunile care pot fi îndeplinite şi cele care sunt demagogie ş.a.m.d.. Aceşti oameni sunt adormiţi mental şi trebuie să se trezească pentru a deveni stăpâni pe viaţa lor. Prea mulţi oameni sunt obedienţi când vine vorba despre orice autoritate, de parcă ar fi soldaţi obligaţi să execute orice ordin primesc.

Cunoaşterea e Putere. Nu prea pare că guvernanţii vor populaţii educate, corect informate. Ni se spune ce să cumpărăm, ce să citim, pe cine să admirăm, pe cine să dispreţuim, pe cine să iubim, pe cine să urâm, cum să trăim… Despre cunoaştere mai puţin, pentru că un om informat gândeşte, nu se mulţumeşte cu tembelonovele, reality show (vorbă să fie!) şi altele asemenea…

Tot mai mulţi oameni şi unele organizaţii reuşesc să demaşte cu succes scenariile minicinoase pe care unii reprezentanţi ai diverselor guverne le transmit public pentru a păcăli oamenii să susţină războaiele şi măsurile din ce în ce mai drastice cu privire la siguranţa naţională. Tot mai greu guvernanţii vor reuşi să învingă publicul din ce în ce mai sceptic cu privire la motivele invocate pentru ca unele armate să invadeze diverse state. Propaganda de război încă funcţionează, dar războaiele nu duc la rezultatele scontate.

Al doilea război rece e fierbinte

Prin 1988 G. Andreotti se întreba: Oare interesul american se va muta într-adevăr de la Atlantic la Pacific? (Ciocnirea civilizaţiilor, de Samuel P. Huntington)

În anii '80, în timpul războiului rece, cei mai mulţi agenţi C.I.A. acţionau sub acoperire diplomatică.

Tom Darcy, azi retras din "activitatea competiţională", pornind de la o idee, a dezvoltat o adevărată şcoală, prin care au trecut în ultimii ani cei mai mulţi dintre spionii recrutaţi de Agenţie. Ideea e aceea de acoperire neoficială (nonofficial cover sau NOC) şi înseamnă de fapt transferarea agenţilor din corpul diplomatic în cercurile oamenilor de afaceri. După cum remarca preşedintele Clinton la vremea când era în funcţie, în primul mandat: …războiul rece a luat sfârşit, însă o sumedenie de alte pericole i-au luat locul. 

Vremea în care spionii americani sub acoperire diplomatică erau prezenţi la toate recepţiile date de diverse ambasade, pentru a culege informaţii despre fosta Uniune Sovietică, au trecut. De aici şi necesitatea inventării de noi forme de acoperire pentru agenţi, care să le asigure acestora o mai mare mobilitate, inclusiv în lumea teroriştilor şi a traficanţilor de droguri sau de arme nucleare. După cum declarau unele oficialităţi din cadrul Agenţiei, mai multe sute de agenţi NOC sunt deja pe teren, iar numărul lor e în continuă creştere. Se remarcă dezvoltarea unei colaborări foarte strânse cu marile firme, bănci şi concerne multinaţionale. Ca agenţi C.I.A., într-o zi de lucru ei vor avea posibilitatea să lucreze atât pentru firmă, cât şi pentru Agenţie. Un astfel de agent nu primeşte 2 salarii, ci unul singur, foarte mare, plătit de firmă, dar provenind de la bugetul Agenţiei. Într-o astfel de variantă modernă, războiul de pe "frontul nevăzut" continuă … (dintr-un articol apărut într-o revistă  de prin 2000 – nu am notat şi am uitat care-i revista).

Şi aşa a început al doilea război rece, care pare să fi devenit fierbinte.

Dorinţa NATO de a se extinde în Europa de Est crează condiţiile pentru izbucnirea unui nou război rece, a declarat în 10.02.2000 generalul Leonid Ivaşov, director al departamentului pentru cooperare internaţională al Ministerului rus al Apărării. El şi-a exprimat regretul că voinţa NATO de integrare a fostelor ţări membre ale Pactului de la Varşovia duce la "militarizarea Europei şi sporirea încercărilor de amestec în afacerile interne ale statelor suverane". Secretarul general al NATO, George Robertson, a declarat la Sofia, că Rusia nu trebuie să se teamă de extinderea NATO, subliniind faptul că, "prin extinderea zonei de securitate şi de stabilitate în Europa Centrală şi de Est, NATO contribuie la securitatea tuturor". "Rusia nu se teme de extinderea Alianţei. Vom găsi mijloace de a asigura securitatea noastră şi a aliaţilor noştri din CSI", a afirmat Ivaşov. (Transilvania Expres, 11.02.2000)

Se pare că şi-au asigurat securitatea şi cucerind "o deschidere la mare". În zonă sunt azi staţionate mai multe nave de razboi, toate aparţinând statelor membre NATO.

Politica rusă, care pare a se identifica mult cu ideologia - singura remarcată în ultimii ani - a poliţiei secrete (fosta KGB din care a făcut parte şi preşedintele de azi al Rusiei) este (afirmă unii) anti-americanismul.

James Woolsey, fost director al CIA, a spus cândva că Rusia a reluat, discret, în martie 2002, exportul de arme ruseşti către Iran; Moscova a realizat un contract de 40 miliarde dolari în august 2002 cu Saddam Hussein şi a primit cu fast, în septembrie 2002, la Moscova, pe Kim Jong II, liderul celui de-al 3-lea stat din "Axa Răului". La acestea - spunea fostul şef al spionajului românesc, de data aceasta, Ioan Mihai Pacepa - se adaugă propunerea Moscovei din februarie 2003 privind constituirea unei axe anti-americane, Moscova-Berlin-Paris, cu încercarea de a include şi Beijing pe această listă.

James Woosley a plecat de la constatarea că "Putin a utilizat prosperitatea economică adusă de o puternică piaţă a petrolului pentru a-şi consolida puterea şi a conduce Rusia spre o formă de fascism - preţul petrolului i-a dat ideea că poate face ce doreşte". A continuat spunând că americanii trebuie să facă tot ce e posibil pentru a-şi reduce dependenţa de petrol, folosind chiar combustibilii alternativi (sau, adaug eu, petrolul altor state, cu scuza instaurării democraţiei). Până atunci, americanii ar trebui să-şi mărească influenţa asupra preţului petrolului şi să conducă astfel regimul de la Moscova la concluzia că ar fi, probabil, necesar, să-şi reorienteze direcţia. (din Evenimentul Zilei, 3.05.2004, unde a fost preluată dezbaterea apărută în publicaţia electronică FrontPage Magazine, care prezintă o discuţie despre renaşterea poliţiei secrete ruse. Organizatorul, Jamie Glazov, a adus, în "premieră mondială" la această masă, un fost dizident sovietic - Vladimir Bukovski - alături de doi şefi de servicii secrete din tabere opuse - Ioan Mihai Pacepa şi James Woolsey, fost director al CIA.).

Asta încearcă să facă azi americanii? Să-şi mărească influenţa asupra preţului petrolului? Şi când mă gândesc că preşedintele american în funcţie a câştigat Premiul Nobel pentru Pace deoarece şi-a exprimat dorinţa de a rechema trupele americane din zonele de război... Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg - se întâmplă şi la case mari, nimic nou sub soare. Bineînţeles, aşa a fost creat... contextul şi nu şi-a putut îndeplini promisiunea. Dar ce fac cei care nu cred în coincidenţe?! Trebuie să-i creadă pe mai marii lumii. Am aşa, o vagă impresie, că cele mai multe războaie care se duc azi în lume sunt, de fapt, un război (indirect) între politicieni rusi şi politicieni din S.U.A. (puteti inlocui politicieni cu producatori armament, spioni sau ce va mai vine in minte). Cine pierde cel mai mult în acest război?! Categoric, cetăţenii care nu doresc decât să-şi vadă de viaţă linişitiţi.