Bufnița și omida

O dată la patru ani luna februarie pare să împingă luna martie: “Dă-te mai încolo!” Și-am avut o “revelație”! De când activez pe acest blog nu am vreo postare în 29 februarie (în 2012 și 2016 nu am nici măcar o postare în luna februarie!) așa că mi-am propus să sărbătoresc această zi confecționând o bufniță pui și o omidă!

De ce tocmai acestea două?! Pentru că le am în minte de mai mult timp, dar nu sub formă de miniaturi, ci sub formă de perne decorative. Pentru pernele decorative e prea mult de lucru așa că am ales miniaturile din motocei.

Pe net am găsit și o poveste cu o bufniță și o omidă:

Într-o zi, în plimbările ei, o omidă se întâlnește cu o bufniță. Omida se adresează bufniței:

-Toată lumea spune că ești una dintre cele mai înțelepte creaturi. Spune-mi: ce te face înțeleaptă și cum pot deveni și ceilalți ca tine?

Bufnița a zâmbit și i-a spus omidei:

-Prietena mea, oricine poate fi înțelept dacă își folosește cunoștințele dobândite la momentul potrivit, în modul corect și pentru motivul potrivit. Fiecare creatură de pe Pământ are un talent; când folosism acest talent pentru a ne ajuta pe noi și pe ceilalți vom străluci. Și tu ai un talent pe care îl vei descoperi.

Omida s-a bucurat auzind ce i-a spus bufnița și a plecat fericită, răspândind cuvintele înțeleptei printre prietenii ei.

(povestea originală de Jisha Varghese)

Căutând povești cu o bufniță și o omidă am aflat că există fluturele-bufniță.

Autor foto: Didier Descouens CC BY-SĂ 3.0

Fluturii bufniță fac parte din genul Caligo și sunt numiți așa pentru desenul de pe aripi, care seamănă cu ochii de bufniță. Mărimea lor variază între 65-200 mm și zboară numai câțiva metri deodată astfel încât păsările au unele dificultăți în a-i urmări. Zboară, în special, în amurg. Pot fi întâlniți în Mexic, America Centrală și de Sud.

Porumbelul si furnica

Într-un sat uitat de lume, pe malul unui râu, între mulți alți copaci, creștea cândva un măr care dădea roade foarte bune. În acest măr își aveau sălașul doi prieteni buni: un porumbel și o furnică.

Într-o zi, cine știe cum, furnica a căzut în apa învolburată a râului. Porumbelul își zărește prietena zbătându-se în apă și repede-repede desprinde frunze și le arunca în albie. Furnica urcă pe o frunză, porumbelul prinde frunza cu ciocul și o duce la mal, salvându-și prietena de la moarte sigură.

În altă zi, pe acolo trece o pisică; aceasta vede porumbelul, dar porumbelul nu vede pisica. Pisica, apropiindu-se tiptil, cum numai felinele știu să o facă, dintr-un salt prinde porumbelul cu gura. Furnica vede scena și iute se apropie de pisică și o pișcă. De durere și surprindere, pisica deschide gura și porumbelul își ia zborul, scăpând cu viață.

(folclor indian)

Photo: Larisa Koshkina: http://www.publicdomainpictures.net/view-image.php?image=18882&picture=fundal-cu-flori-i-fluture

Nu e nimic pe acest pamant care sa fie mai de pret decat prietenia adevarata (Toma de Aquino)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Pasărea Phoenix. Bună dimineața, Soare!

Legenda acestei păsări mitice este cunoscută din antichitate și circulă în mai multe variante în cultura multor popoare.

Pasărea Phoenix (sau Phoinix) este o creatură care trăiește cel puțin 500 de ani (în alte variante trăiește 1000 de ani sau chiar 97.200 de ani). Penele ei sunt descrise, în general, ca fiind roșii, purpurii, aurii și se hrănește cu rășini și semințe de plante aromatice. Potrivit legendelor grecești, Phoenix trăiește în Arabia, într-un loc răcoros unde, în fiecare dimineața în zori, chiar și zeul Soare își oprește carul său de foc și ascultă cântecul minunat al păsării Phoenix.

Este un simbol universal al soarelui, renașterii, învierii și nemuririi, un simbol al vieții după moarte. Despre această pasăre legendară se credea că moare periodic în flăcările produse chiar de ea, pentru a renaște apoi din propria cenușă. A fost legată și de venerarea unui soare necruțător sau de zeități ale soarelui precum zeul mexican Quetzalcoatl.

În Arabia era numită Simorg, Huma o numeau perșii, în India se numea Semendar (sau Garuda, în sanscrită). Anticii egipteni o numeau Benu (Bennu) și o asociau inundației Nilului și cu începutul creației, marcând începutul Timpului (ben-ben) - Benu a adus timpul și diviziunile sale: ore, zile, nopți, săptămâni, ani; apoi a fost considerată manifestarea reînvierii lui Osiris. Chinezii îi spun Feng Huang - fiind un simbol al înaltei virtuți și al grației, al puterii și prosperității; desenată pe ușile caselor reprezintă loialitatea și cinstea celor care locuiesc acolo - în Tibet fiind numita Garuda (pasărea vieții), iar japonezii o numesc Ho-Oo (sau Hou-Ou), Ho fiind mascul și Oo fiind femelă. În iudaism e cunoscuta ca Milcham or Chol - legenda spune că Eva, când a fost tentată de șarpe, în Grădina Edenului, să guste din fructul cunoașterii s-a străduit să convingă și celelalte ființe de acolo să facă la fel: numai Chol a rezistat tentației.
Pentru alchimiști pasărea Phoenix simboliza distrugerea și crearea de noi forme pe parcursul către țelul final: piatra filozofală.

Pasărea Phoenix a devenit un simbol pentru supraviețuire, răbdare, putere și într-o destul de mare măsură, un simbol al victoriei.

În general, este considerată regele păsărilor. Cea mai timpurie referință la Phoenix a fost făcută de Hesiod, în secolul 8 î.H, dar o referire mai detaliată apare la Herodot din Halicarnas, istoricul din secolul 5 î.H.

Unele legende spun că nu poate exista decât o pasăre Phoenix într-o perioadă. Când simte că e timpul să moară, pasărea Phoenix își construiește un rug funerar, cu surcele din plante aromatice și condimente, cum ar fi smirna și asteapta în acel cuib prima rază de soare care va aprinde rugul. După trei zile renaște, ridicându-se din mijlocul flăcărilor. Noul Phoenix adună cenușa predecesorului său într-un ou din smirnă - spune legenda arabă - și o duce la Heliopolis, orașul Soarelui, unde o arde pe altarul zeului Soare.

Clement din Roma a fost primul creștin care, la sfârșitul secolului I e.n., a interpretat mitul Phoenix ca o alegorie a învierii și a vieții după moarte. De asemenea, Phoenix a fost comparată cu nemuritoarea Roma și imaginea păsării apare pe monedele din perioada de sfârșit a Imperiului Roman, ca un simbol al Orașului Etern.

Cercetătorii au încercat o explicație a originii legendei acestei păsări. Și-au imaginat, între altele, că un negustor a cumpărat o pasăre viu colorată de prin Asia și pentru a-i crește prețul a inventat o poveste fabuloasă despre puterile magice ale vietății. Poate că cineva a văzut un păun strălucind în lumina apusului de Soare și și-a imaginat că pasărea ar fi ieșit din foc. Poate un vultur care se rotea la înălțime strălucea în razele Soarelui. Alții sunt de părere că este vorba despre corbi sau ciori, știindu-se că aceste păsări pot să stea pe suprafețe fierbinți, cum ar fi cenușa rămasă în urma unui incendiu, fâlfâindu-și aripile, probabil pentru a se răcori. De ce stau pe aceste suprafețe nimeni nu știe: poate pentru că le place căldura sau, poate, astfel scapă de acarieni. Văzând astfel de păsări, cei care n-au mai vâzut până atunci corbi, și-au putut imagina cu ușurință că pasărea își ia zborul din flăcări, din cenușă. Lumina apusului sau doar reflectarea luminii jarului în penele negre și lucioase putând să le fi creat iluzii optice.

Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Legenda monogamiei porumbelului

A trăit cândva, în vremuri ce scapă amintirii, un tânăr viteaz și chipeș războinic căruia îi plăcea să vâneze și colinda pădurile în căutarea animalelor. În una dintre zile a ajuns în apropierea unui lac și, spre marea lui surprindere, a văzut o preafrumoasă fată care conducea o barcă pe oglinda clară a apei. Războinicul s-a îndragostit pe loc și deseori revenea pe malul acelui lac să o revadă pe frumoasa stăpână a inimii lui, dar din acea zi nu a mai văzut decât unduirile apei. Trist, a cerut sfatul unei vrăjitoare.

- N-o vei mai vedea niciodată - i-a spus aceasta - dacă nu vei fi de acord să te transformi în porumbel.

- Vreau doar să o văd din nou! a insistat tânărul războinic.

- Dacă te voi transforma în porumbel nu-ți vei mai recăpăta niciodată forma umană - l-a avertizat vrăjitoarea.

- Vreau să o văd din nou!

- Dacă aceasta e dorința ta, așa să fie!

Văzând hotărârea tânărului îndrăgostit, vrăjitoarea a înfipt un ghimpe în gâtul tânărului și pe loc acesta s-a transformat în porumbel. Imediat și-a luat zborul deasupra lacului vrăjit și curând a văzut-o pe frumoasa care-i cucerise inima. Incapabil să se mai abțină, s-a aruncat la picioarele ei și a început să gângurească. Fata l-a luat în brațe și a început să îl mângâie cu dragoste. Mângâindu-l, i-a scos - fără să vrea - ghimpele pe care îl avea înfipt în gât. Imediat, porumbelul și-a înclinat capul și a murit. Văzând aceasta, foarte tristă, fata a înfipt acel ghimpe în gâtul ei și pe loc s-a transformat într-o frumoasă porumbiță. Începând din acea zi ea plânge moartea frumosului ei războinic porumbel.

De atunci, porumbeii plâng la moartea perechii și rămân singuri până la sfârșitul vieții.

(De la lume adunate și înapoi la lume date)

Nota: se pare ca legenda nu "corespunde" porumbeilor; cunoscatorii afirma ca porumbeii isi gasesc alta pereche atunci cand e cazul. (vedeti in comentarii).