Judecata oamenilor

Într-o zi de vară, Nastratin a plecat spre târgul din satul vecin. Îl însoțea fiul lui în vârstă de opt ani; copilul călărea măgărușul pe care Nastratin îl ținea de căpăstru. La un moment dat, câțiva oameni, văzându-i, au început să comenteze cu voce tare:

- Iată ce copil obraznic, care-și lasă tatăl să meargă pe jos în arșiță și el stă în șa.

- Un copil răsfățat! adaugă o femeie.

Auzindu-i, Nastratin și fiul lui au făcut schimb de locuri când au ieșit din raza vizuală a celor care au comentat, dar n-au mers prea mult și au auzit alte comentarii:

- Ia priviți ce tată denaturat! exclamă un bărbat. Copilașul lui umblă prin praf, în arșiță, iar el stă ca un stăpân pe măgar.

Nastratin și copilul au încălecat amândoi pe măgar și și-au văzut de drum. La un moment dat, se aude vocea unei femei:

- Priviți câtă ticăloșie! Oamenii ăștia nu au suflet! În căldura asta călăresc amândoi un biet măgăruș!

Tatăl și fiul s-au privit nedumeriți. Ceva mai încolo au coborât de pe măgăruș și mergeau pe lângă el. Mai aveau puțin până la locul unde se ținea târgul și... o voce se aude din mulțime:

- Ia priviți ce prostovani sunt ăștia! Oamenii îi priveau și râdeau, care mai de care avea câte un comentariu ironic despre cei doi care mergeau prin praf și arșiță cu măgarul între ei.

Se gândește Nastratin, privește spre copil și-i spune:

- Fiule, dacă vei face ceea ce vor alți oameni nici tu nu vei fi fericit, nici ei nu vor înceta să te judece. Nu poți mulțumi pe toată lumea.

(poveste sufită atribuită lui Nastratin)

Sacii cu semințe

Cândva - cine mai știe când? - existau patru orașe, și oamenii din toate aceste orașe mureau de foame. În fiecare oraș era câte un sac cu semințe.

În primul oraș, nimeni nu știa ce sunt semințele și ce se poate face cu ele; nimeni nu știa să le planteze. Toți oamenii au murit de foame.

În al doilea oraș, un om știa ce sunt semințele și știa cum să le planteze, dar nu a făcut nimic, din cine știe ce motiv. Toți oamenii au murit de foame.

În cel de-al treilea oraș, un om știa ce sunt semințele și știa cum să le planteze. El le-a spus celorlalți că le va planta dacă ei îl vor recunoaște ca rege sau conducător. Toți oamenii au avut ce să mănânce și toți oamenii au fost conduși.

În al patrulea oraș, un om știa ce sunt semințele și știa cum să le planteze. Acesta nu doar că a plantat semințele, dar a învățat pe toți ceilalți arta agriculturii. Toți oamenii au avut ce să mănânce și toți oamenii au fost liberi.

(poveste sufită)

Savantul nu le știe pe toate

Într-o zi, Nastratin transporta cu barca un savant. Apa era învolburată și barcagiul cu greu stăpânea vâslele. La un moment dat s-a adresat savantului și a făcut câteva greșeli de gramatică.

- N-ai studiat niciodată gramatica? întreabă savantul cu reproș.

- Nu! ridică din umeri Nastratin.

- Înseamnă că jumătate din viața ta a fost irosită.

Câteva minute mai târziu Nastratin privește spre pasager.

- Ai învățat vreodată să înoți? îl întreabă.

- Nu; de ce?

- Înseamnă că toată viața ta e irosită. Ne scufundăm!

(autorul e anonim, pentru mine)

Nasrudin, Nasreddin, Nastratin (și multe prenume) a existat în realitate, dar originea lui nu pare a fi prea clară, și mai multe culturi și-l arogă. Cert este că a fost un om înțelept, cu simțul umorului, un filosof sufist, între altele.

Pe măsura ce s-a scurs timpul au fost adăugate povești noi care îi sunt atribuite lui sau în care el e personajul principal; unele povești au fost modificate și toate s-au răspândit în multe regiuni ale lumii. Temele poveștilor au devenit parte din folclorul unor națiuni și exprimă imaginația respectivelor popoare.

Devotament. Bună dimineata, Soare!

Un sultan a aflat despre un şeic vestit, care trăia în provincie, că ar avea sute de mii de credincioşi în toată țara, inclusiv în capitală. Speriat de o asemenea putere, sultanul l-a chemat pe şeic în Capitală şi l-a întrebat:
- E adevărat că ai sute de mii de oameni gata să moară pentru tine?
- Nici vorbă! a răspuns şeicul. N-am decât unul şi jumătate.
- Atunci de ce mi se spune că eşti în stare să ridici toată ţara?

Ca să-i dovedească sultanului că a fost informat greșit, șeicul i-a propus să permită adunarea tuturor oamenilor săi a doua zi dimineaţă pe câmp, lângă cetate. Sultanul a fost de acord.

Șeicul a poruncit să se înalţe un cort pe un deal din mijlocul câmpiei și în cort a dus câteva oi, pe care nu le putea vedea nimeni.

Credincioşii au sosit în număr mare. Sultanul, care stătea în faţa cortului alături de şeic, i-a spus:
- Ziceai că n-ai decât un credincios şi jumătate. Priveşte! Au venit cu miile! Cu zecile de mii!
- Nici vorbă - zice şeicul. Am un singur credincios. Spune tuturor că am ucis pe cineva şi că mă trimiţi la moarte, dacă nu se găseşte vreunul printre supuşii mei să primească pedeapsa în locul meu.
Sultanul a făcut întocmai şi mulţimea a început să murmure. Un om a făcut un pas înainte şi a rostit:
- Este stăpânul meu. Îi datorez tot ceea ce ştiu, tot ceea ce am. Îmi dau viaţa pentru el.
Sultanul i-a spus să intre în cort unde, la porunca şeicului, a fost tăiată o oaie. Toţi cei de faţă au văzut sângele curgând din cort.
Sultanul a rostit:
- O viaţă nu este de ajuns. Mai este vreun credincios gata să se jertfească pentru şeic?
În tăcerea deplină care a urmat şi care a ţinut mai multă vreme, o femeie a făcut un pas înainte şi a spus că este gata să moară. A fost dusă în cort, unde a fost tăiată încă o oaie. La vederea sângelui, mulţimea a prins să se risipească. Curând, pe câmp nu mai era nimeni.
Şeicul i-a spus sultanului:
- Vezi bine că am doar un credincios şi jumătate.
- Bărbatul este adevăratul credincios - a zis sultanul - iar femeia face cât jumătate; nu-i aşa?
- Nu, nicidecum - a răspuns şeicul. E tocmai invers: bărbatul nu ştia că va fi ucis în cort, în vreme ce femeia a văzut sângele şi cu toate astea a dorit să se jertfească. Ea este adevărata credincioasă.

(poveste sufită)

Text scris pentru Bună dimineața, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.