Căutarea Binelui în Rău

A căuta Binele în Rău și Frumusețea în Urâțenie – și de a le exprima - înseamnă a obține un efect binefăcător în Lumea Dorinței, în Lumea Iluziei, în Lumea în care trăim. E indicat să căutam binele în toate lucrurile fiindcă are o mare putere în lupta împotriva răului. Folosind/acceptând afirmații false sau negând răul îl accentuăm și îl perpetuăm. Căutând binele și creând o formă puternică a acestuia, reînnoind-o adesea, poate avea ca efect dezintegrarea răului și înlocuirea lui prin bine.

Binele și răul, frumosul și urâtul sunt noțiuni relative – dar numai în Lumea Iluziei, nu și în plan spiritual.

De secole, în special pe cale orală, circulă multe povești despre viața lui Isus, și nu doar în rândul creștinilor ci și în rândul musulmanilor și altora. Una dintre aceste povești e cea pe care am scris-o mai jos.

Într-o zi, Isus și discipolii săi se plimbau prin orașul vechi care avea străzi foarte înguste. La un moment dat au dat peste un câine mort, al cărui trup intrase în putrefacție; câinele murise de mult timp și duhoarea umplea toată strada.

Discipolii care îl întovărășeau pe Isus și-au acoperit nasul, și-au ferit poalele hainelor și unii s-au întors cu dezgust.

„Oh! Ce duhoare!” a exclamat unul. „Numai să-l văd îmi face rău!” exclamă un altul. Unul câte unul și-au făcut loc pe lângă creatura moartă. Unii dintre locuitorii orașului se adunaseră în jurul cadavrului și observau urâțenia a cea ce cândva a fost un câine.

Isus s-a oprit lângă câinele mort, a îngenuncheat și a privit câinele cu dragoste. După o pauză destul de lungă a spus:

- Lăudat să fie Dumnezeu! Nici chiar perlele nu sunt mai albe decât dinții lui.

El a fost hotărât să găsească Frumosul.

Într-o altă versiune Isus ar fi spus: „Această făptură îi aparține lui Dumnezeu”.

Ce doresc înțelepții să ne învețe cu astfel de pilde?! Nu să contemplăm cadavre de animale moarte (dar nici să le batjocorim).

Astfel de pilde sunt spuse pentru ca fiecare să găsească în inima lui pe Isus (pe Mohamed sau Buddha sau oricare altul). În momentele în care aude sau vede urâțenia sau răul fiecare om să caute frumosul sau binele. Nimeni nu ar trebui să aibă îndrăzneala să afirme că urmează pe Isus, pe Mohamed, pe Buddha sau alții dacă nu se comportă ca aceștia.

Atunci când întâlnim bigoți putem fi siguri că spiritul plin de compasiune al lui Isus, Mahomed, Buddha sau alții nu a pătruns încă în sufletul lor și nu l-a transformat.

Religia nu este o simplă chestiune de credință într-o dogmă sau într-o altă viață și de mântuire în viața de apoi, ci este o chestiune de transformare a inimii, a sufletului, Aici și Acum.

Cel care găsește Frumosul în Urât, Binele în Rău nu va readuce câinele la viață, nu va transforma hoțul în om cinstit, nu va face ca omul care spumegă de furie împotriva religiei, opiniei / gustului altuia s.a.m.d. să devină un om modelat divin, dar va fi transformat el.

A face rău pentru a obține bine nu e o formă viguroasă de bine. A răspunde cu jignire la jignire nu are un rezultat benefic niciodată. A îndrepta o nedreptate cu altă nedreptate nu e deloc o formă de bine.

Privind la persoana care manifestă (prin vorbă, fapte) orice urâțenie (minciună, jigniri, furie, hoție, violență etc.) ar trebui ca omul să își amintească prezența divină din interiorul său și să se străduiască să o descopere în cealaltă ființă. Ființa nu e una și aceeași cu vorbele sale, cu faptele. Înseamnă asta să tolerăm violența fără a o pedepsi (legal), să nu lovim dacă trebuie să ne apăram și nu putem fugi s.a.m.d.? Din punctul meu de vedere, nu! Greșesc? Cine nu greșește? Toți oamenii sunt „lumină și întuneric”, au în ei o parte putredă și una superbă. Care parte va deveni mai puternică...? Depinde de fiecare om în parte, ca în povestea cu cei doi lupi.

Cum bine a zis Rumi, poet persan sufit din secolul al XIII-lea: Fiecare dintre noi este un idiot, cu aripi de îngeri atașate.

Oamenii au capacitatea de a se schimba, de a evolua...

***

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Hristos a inviat!

După ce sărbatoarea Paștelui s-a încheiat unii dintre vizitatori de la Ierusalim se întorceau la casele lor. De-a lungul drumului care duce de la Ierusalim spre satul Emaus, șase stadii distanță, doi bărbați mergeau pe jos încet, ținânând capetele plecate. Erau prieteni ai lui Isus.

Pe când mergeau și discutau despre procesul și răstignirea lui Iisus, și despre mesajul pe care femeile l-au adus dimineață devreme, un străin li s-a alăturat și a întrebat:

- De ce sunteți așa de triști?

Oamenii s-au mirat:

- Poate fi posibil să nu fi auzit despre lucrurile triste care s-au întâmplat în ultimele zile?

Iar străinul a întrebat:

- Ce lucruri?

Cei doi au început să povestească acestui străin despre Iisus din Nazaret, despre care au sperat că va elibera națiunea lor de jugul romanilor și va înființa o nouă împărăție. I-au spus cum preoții cei mai de seamă și mai marii au devenit geloși pe el, deoarece a fost un profet puternic, si cum l-au prins și cum au uneltit să fie crucificat. Ei i-au spus că Iisus a murit pe cruce și că trupul său a fost îngropat de prieteni iubitori într-un mormânt frumos, săpat în stâncă.

- Și aceasta este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri - au spus ei - și în această dimineață câteva femei ne-au uimit prin a spune că au trecut mai devreme pe la mormânt și au văzut că trupul său a fost luat. Au zis că Îngerii au fost acolo, iar îngerii le-au spus că a înviat din morți. Apoi unii dintre noi s-au grăbit la mormânt și au constatat că acesta era într-adevăr gol, dar ei nu au văzut îngerii și nici pe Domnul nostru înviat.

Străinul a ascultat cu răbdare și când au terminat a început să vorbească cu ei despre învățăturile lui Moise și ale profeților cu privire la Răscumpărătorul promis lui Israel. El le-a arătat cuvântul cărții lui Dumnezeu că Iisus, profetul din Galileea, ar trebui să sufere aceste lucruri și să învieze a treia zi, dacă el ar fi cu adevărat Răscumpărătorul pe care îl așteptau.

Oamenii ascultau în tăcere, întrebându-se cine ar putea fi acest străin.

S-au apropiat de satul Emaus, și cei doi bărbați au propus străinului să stea cu ei până a doua zi dimineața. Străinul a acceptat, pentru că ziua aproape se încheiase. Când au șezut să mănânce masa de seară a luat pâinea, a binecuvântat-o și a dat-o lor, și ei au înțeles că era Iisus, Domnul lor înviat. Dar imediat el a dispărut din ochii lor.

Acum, cei doi bărbați au înțeles de ce femeile care au văzut îngerii erau atât de pline de bucurie și au crezut acum în Domnul înviat, și inimile lor s-au umplut de bucurie. S-au sculat de la masă și s-au întors în grabă la Ierusalim să le spună ucenicilor că au văzut pe Domnul.

Umbrele adânci ale nopții au căzut peste Ierusalim atunci când bărbații au ajuns la casa unde erau prietenii lor. Când au intrat în cameră au văzut o schimbare la acești oameni care au fost atât de triști. Acum fiecare arăta fericit și încântat de ceva.

- Iisus este într-adevăr înviat! au strigat cu bucurie. Peter l-a văzut!

Cei doi bărbați au povestit cum li s-a infățișat pe drumul spre Emaus, și cum nu l-au cunoscut până când a binecuvântat și a frânt pâinea la masa de seară.

În timp ce ei discutau, deodată Iisus a apărut în mijlocul lor. S-au speriat, pentru că ușile erau închise când a intrat și au presupus că era un spirit. Dar el le-a vorbit și a spus:

- De ce vă este frică se vedeți mâinile și picioarele Mele? Atingeți-mă, să vedeți că nu sunt un spirit; un duh nu are carne și oase, dar eu am.

Apoi a cerut ceva de mâncare, și i-au dat o bucată de pește și miere, pe care a mâncat-o înaintea lor. Mare a fost bucuria lor văzând-l încă o dată în mijlocul lor, după ce l-au văzut atât de crud torturat și ucis.

Dar Toma, unul dintre ucenici, nu a fost prezent atunci când Iisus a apărut și el n-a crezut când ceilalți i-au spus că au văzut pe Domnul.

El a spus:

- Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor și nu voi atinge locul unde sulița a intrat în trupul Lui, nu voi crede.

O săptămână a trecut și din nou, ucenicii erau împreună într-o cameră, ușile fiind închise, și de data aceasta Toma era cu ei. Atunci Iisus a apărut la fel de brusc ca și prima dată și le-a zis tuturor:

- Pace vouă!

În timp ce se minunau de sosirea lui, Iisus l-a numit pe Toma și a spus:

- Iată mâinile mele - și a pus degetul în semnul cuielor. Pune mâna în locul unde sulița a tăiat carnea mea.

Toma s-a închinat, zicând:

- Domnul meu și Dumnezeul meu!

Pentru el Iisus a spus:

- Tu crezi pentru că ai văzut, dar mai binecuvântați sunt aceia care vor crede, deși nu mă vor vedea.