Omul se desăvârşeşte, îşi ajunge
expresia supremă când sufletul lui se recunoaşte in infinit, a cărui proprie
fiinţă este Avih, adică descoperire.
Adevărata restrişte a omului stă in faptul că nu izbuteşte deplin să-şi
aducă la expresie propria fiinţă, că e tulburat de eul său şi se pierde in
propriile-i dorinţe şi pofte. Amorul lui propriu nu trece peste hotarele-i
personale, ceea ce e mai preţios in el se întunecă şi adevărata lui fiinţă nu
iese la iveală. De aceea se ridică din adâncimile sufletului său rugăciunea:
“Tu, care eşti spiritul descoperirii, descoperă-te in mine!” Această aspiraţie
după tiparul desăvârşit al fiinţei se înrădăcinează in om mai profund ca foamea
şi ca setea după mâncare şi băutură şi ca patima după avuţie şi distincţie. Şi
această aspiraţie nu e numai in el, ea e in adâncul întregii făpturi, e
necontenitul impuls al lui Avih, spiritul veşnicei descoperiri in el. Descoperirea infinitului in finit, care e
forţa dinamică a întregii creaţiuni, nu se arată in toată plinătatea ei nici in
cerul înstelat, nici in frumusţea florilor. Numai in sufletul omului. Căci
acolo libertatea îşi caută răsplata supremă in jertfa lui liberă.
De aceea sufletul omului singur e
acela pe care regele universului nu-l umbreşte cu tronul lui, acela pe care el
l-a lăsat liber. In organismul fizic şi spiritual, prin care atârnă de natură, omul trebuie să recunoască domnia regelui său,
dar in sufletul lui are libertatea de a-l tăgădui. Aici Dumnezeul nostru trebuie
să-şi câştige intrarea. Aici vine el ca oaspete, nu ca rege, şi de aceea
trebuie să aştepte până ce este îmbiat. Asupra sufletului omului Dumnezeu şi-a încetat
stăpânirea, fiindcă vrea să îi câştige iubirea. Puterile lui înarmate,
legile naturii, rămân afară la poartă şi numai frumuseţea, solul iubirii divine
intră in cuprinsul sufletului.
Numai in imperiul voinţei e îngăduită
anarhia; numai in eul omului poate să guverneze minciuna şi necredinţa şi să
tulbure armonia întregului; numai aici se poate ajunge până acolo încât să
strigăm: “N-ar putea să bântuie asemenea
dezordine externă dacă Dumnezeu ar exista!” Da, Dumnezeu stă in afară de eul
nostru şi aşteaptă cu nepregetată răbdare până să-i deschidem de bună voie uşa ferecată. Căci
acest eu al nostru nu poate să-şi găsească sensul suprem, sufletul, şi să se
unească liber cu Dumnezeu decât prin iubire, iar nu constrâns de puterea
dumnezeiască. […]
Când viaţa omului iese teafară
din toate rătăcirile şi-şi găseşte unitatea in suflet, atunci conştiinţa
infinitului e pentru ea tot aşa de imediată şi naturală ca lumina pentru flacără.
Toate conflictele vieţii se dezleagă, toate contradicţiile se împacă, ştiinţă,
iubire şi acţiune se armonizează; bucuria şi durerea se contopesc in frumuseţe;
plăcerea şi renunţarea se egalează in puritate, prăpastia dintre finit şi
infinit se umple de iubire exuberantă, fiecare clipă vesteşte pe Cel veşnic.
Cel fără formă ne apare in forma florii şi a fructulu. Cel fără margini ne îmbrăţişează
cu braţe de tată şi merge alături de noi ca un prieten. Numai sufletul, singurul
lucru indivizibil din om, poate să frângă orice graniţe şi să-şi cunoască înrudirea
cu Cel prea înalt. Câtă vreme nu ajungem
la armonia lăuntrică şi la întregul fiinţei noastre, viaţa rămâne înăbuşită sub
lucruri de nimic. Câtă vreme lumea ne apare ca o maşină pe care trebuie s-o
stăpânim, când ne foloseşte, şi să ne ferim de ea când e primejdioasă - nu vom
afla niciodată cât de intim se înrudeşte cu noi şi prin natura ei fizică şi
prin frumuseţea vieţii lăuntrice.
(din “Calea desăvârşirii - Sādhanā”, de Rabindranath Tagore;
fragment din disertaţia “Conştiinţa sufletului”, Editura Stress, Bucureşti,
1990; traducere de Nichifor Crainic)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot
alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia
într-o carte sau in altă parte, la un moment dat.
=======================================================================
Calea desăvârşirii
este o compilaţie a unor prelegeri pe care autorul le-a susţinut in limba
bengali la şcoala pe care a înfiinţat-o in Bolpur, Bengalul de Vest, şi pe care
le-a adunat şi publicat sub forma unor eseuri.
