Brățări făcute din tub. Transformari creative

În ultimele două (sau trei?) luni am cam ratat participarea la jocurile de îndemânare, imaginație, dar am citit de fiecare dată despre ce e vorba. Așa și acum, la început de august, am citit ce urmează la Transformări creative. E despre plastic, în toate cele patru săptămâni ale lunii.

Obiectele pe care le vor recicla/transforma participanții vor fi din plastic și/sau cauciuc: sticle (pet-uri), recipiente de la diverse produse (de curățenie/întreținere, altele), pixuri, furtun, țevi etc.

Sunt patru teme - trei impuse, una la alegere: 1. recipiente; 2. tuburi; 3. pungi/sacoșe; 4. imaginația poate zburda!

Pentru că imaginația mea zburdă mai greu am ales să încep cu tema numărul doi (nu e obligatorie respectarea cronologiei): tuburi. Am făcut trei brățări din tub, umplute cu mărgeluțe.

După ce am citit temele am pornit motorașul din cap, dar mai mult mă gândeam când aș avea timp să confecționez ceva. Și-ntr-o seară (spre noapte) s-a-ntâmplat să se dea programul peste cap și m-am ales c-o fereastră. Am pus la cale coperta pentru o carte, apoi... a sărit o idee: brățări din tubul de la perfuzie! Am două astfel de tuburi (s-or numi furtun?) în ambalajele originale, dar expirate.

Zis și făcut! Am făcut una, cu mărgeluțe cilindrice bleu, sidefate, intercalate mărgele de nisip în nuanțe de albastru (am închis brățara cu o bucată dintr-un pai pentru suc) – culoarea e mult mai frumoasă decât se vede în poză.

Pentru că am terminat repede cu prima brățară am mai făcut două: una cu mărgeluțe roșii, rotunde, dintr-un șirag care s-a rupt (și nu m-am învrednicit să-l repar), între care am intercalat mărgele de nisip rozalii (roșii nu am) – am încheiat brățara cu o bilă roz în degrade; alta este cu mărgele tubulare mov, sidefate, intercalate cu mărgele de nisip albe – și-am închis brățara cu o bilă mov.

Cum se fac brățările din tub?

Simplu de tot se confecționează. Se taie furtunul la dimensiunea dorită, se înfundă unul dintre capete (să nu curgă mărgeluțele) apoi se introduc mărgelele dorite. Tubul poate fi umplut până la refuz sau poate fi lăsat un pic de gol și brățările vor suna încetișor, discret. Mie-mi place să sune – e ca un sâsâit de șarpe (să zic așa). Când tubul e plin se unesc cele două capete fie într-o bilă, fie în orice alt mod îi vine cuiva în minte. Am pus adeziv pe ambele capete ale tubului și-am pus adeziv și în bila/paiul de închidere, să fiu sigură a nu se va desface prea ușor în caz că se agață de ceva.

A durat mult mai mult să scriu textul și să editez fotografiile, decât să confecționez brățările. Intr-o noapte am reușit două proiecte: coperta și brățările. Ce-nseamnă ferestrele astea in programul cotidian! Imi pare rău că nu a fost lumină suficientă pentru pozele cu brățări - dacă amânam, să fie mai multă lumină, mă tem că nu mai reușeam să postez.

Brățară cu cireșe. Festivalul fructelor de vară

Pentru că-mi plac (nu doar) brățările foarte mult am ales să confecționez o brățară cu cireșe pentru tema din această săptămână a Festivalului fructelor de vară.

Inspirația a venit aproape instantaneu în timp ce priveam modelele sugerate de Niko, pe al cărei blog este tabelul pentru înscrierea titlurilor postărilor celor care se joacă.

Materiale folosite (ce-am avut prin casă): o fâșie dintr-un „pet” de apă minerală la juma' de litru, piele, sârmă moale, ață și bile din ceramică (dintr-un șirag pe care nu l-am mai purtat în ultimul timp).

Plasticul l-am învelit (prin lipire cu adeziv) în piele vernil (păcat că nu se vede bine culoarea pe care o consider super) și am adăugat o „crenguță” decupată din piele maro pentru a nu fi prea monotonă brățara.

Cireșele sunt agățate pe „codițe” din sârmă înfășurată în ață cu ceva sclipiri argintii, legate mănunchi. Frunzele sunt o bucată de piele înnodată și crestată pe margini (înainte de-a o înnoda). Cireșele sunt lipite de brățară cu silicon (la cald).

Brățara nu e tocmai frumos finisată dar fiind prima dată când lucrez o brățară în acest „stil” zic că-i prototip care poate fi îmbunătățit. Are „avantajul” că e flexibilă, brățara, și se potrivește mai multor dimensiuni de încheieturi.

Foarte scurtă istorie a brățărilor

Brățările par a se purta din cele mai vechi timpuri (anul 5000 i.Hr., în Egipt). De-a lungul istoriei au avut importanță atât în cercurile laice cât și în cele religioase; au fost purtate ca protecția împotriva spiritelor rele, ca semn al stării civile, iar în unele culturi erau purtate pentru ca iarna să se transforme în primăvară mai devreme decât mai târziu.

Cele mai vechi brățări erau făcute adesea din materiale naturale: iarbă, flori etc., dar și din crenguțe sau scoici și chiar din oase de animale sau pietre. Mai apoi, brățările au fost confecționate din cupru sau bronz și, pe măsură ce omenirea evolua, din aur și argint; azi, argintul este cel mai comun material pentru brățări, și li se adaugă pietre prețioase sau semiprețioase (evident, sunt și din aur).

Cercetătorii par a fi de acord că în Egiptul antic brățara avea doar rol decorativ, „la modă”. În alte culturi, brățările au avut (mai au) un rol important în ceremoniile de nuntă.

Unele sunt menite să protejeze încheieturile – cum erau brățările din piele ale soldaților greci, de exemplu, care au devenit în timp parte tradițională a uniformei lor militare. Dar tot brățări erau și cele purtate de sclavi pentru a li se cunoaște proprietarul.

Brățările erau purtate atât de femei cât și de bărbați cam până în evul mediu, când au devenit un accesoriu purtat în special de femei. În secolul XX bărbații au început să poarte din nou brățări; sunt confecționate din diverse materiale (au chiar forme diverse), cu diferite semnificații / scopuri sau doar ca accesoriu fără altă semnificație decât... modă, și sunt purtate de femei, copii, bărbați.

Chiar și în secolul XXI, oamenii poartă brățări cu diverse talismane, simboluri ale zodiei sau „piatra natală” (piatra zilei de naștere la încheietura mâinii dăinuie din timpuri străvechi). Există brățări despre care se crede că ajută la vindecare și prosperitate, și brățări care protejează împotriva deochiului etc..

La un moment dat, brățările au fost modul prin care clasa bogaților își afișa bunăstarea și locul în societate. 

Azi, mulți poartă brățări care arată apartenența la un grup sau care arată o cauză pe care o susțin (de exemplu, benzile de cauciuc imprimate cu simboluri sau cuvinte care se poartă la încheietura mâinii).

Prietenii pot schimba între ei brățări asortate confecționate din șnur și legându-și unii altora brățara la încheietura mâinii simbolizează legătura dintre ei. În China se obișnuia ca părinții să ofere copiilor brățări de jad pentru a-i asigura de dragostea și protecția lor.

Cu sau fără simbolistică, mie-mi plac brățările! Știu, mă repet. În mod cert voi purta și brățara pe care am confecționat-o cu această ocazie, dar nu știu încă la ce s-o asortez.

Brățări cu mărțișoare

De dimineață - nu prea de dimineață! - am fost pe afară. Plouase puțin peste noapte și aerul mirosea a proaspăt. Răcoarea strângea, dar nu cât să ne înghețe nasurile. Pe la prânz s-a arătat și soarele, vremea s-a mai încălzit, dar noi eram deja în drum spre casă. Parcă nu eram în largul nostru... Atmosfera părea apăsătoare, străzile aproape pustii - circulau mai multe mașini decât oameni. Pe o margine de zonă verde zăcea o cioară moartă; în altă zonă, lângă o gură de aerisire a unui subsol, în iarbă, zăcea o mierlă moartă și ceva mai încolo era trupul fără viață al unui porumbel (avea aripile deschise, ca și cum ar fi căzut din zbor). Când am ajuns în spatele blocului aveam senzația că și iarba s-a oprit din creștere. În „grădinița” de lângă una dintre intrările în bloc am văzut câteva fire de ghiocei și câteva de floricele mov-deschis - care par brândușe dar nu sunt. Le-am fotografiat. Am fotografiat și o crenguță cu muguri.

Nu știu ce-are telefonul! M-am apropiat de flori cât am putut, dar aveam senzația că le privesc prin telescop din capătul greșit: erau „departe”!

În casă, cum tot n-aveam chef de nimic, am văzut cutia cu mărțișoare (pe care, încă, n-am pus-o la locul ei) și mi-am amintit că Suzana și Ina amintiseră în unele comentarii despre o altă „întrebuințare” dată mărțișoarelor. Așa că mi-am găsit de lucru! Am căutat câteva mărțișoare care mi s-au părut potrivite pentru a fi prinse de niște brățări roșii primite ca mărțișor cu mai mulți ani în urmă și pe care obișnuiesc să le port împreună. Le-am primit în aceeași zi, de la două persoane diferite - motivul pentru care le port împreună. Îmi place cum arată împreună: mai mult roșu la încheietura mâinii, care nu zdrăngăne, nu încurcă la scris și alte cele.

Scotocind prin cutie am dat și de mărțișorul pe care l-am primit de la un coleg, în clasa a doua. Am reținut pentru că era singurul care oferea mărțișoare tuturor colegelor (mama lui, am aflat mai târziu, se „ocupa” de acest aspect și toate fetele din clasă au primit mărțișor de la el până în clasa a IV-a); numele de familie al colegului nu mi-l amintesc, și nici figura lui nu-mi e prea clară în amintire. Oricum, mărțișorul mi-a plăcut tare mult atunci și îmi place și acum - deși din metal (a oxidat pe alocuri) îmi pare tare gingaș.

Pentru că tot eram la cutia cu mărțișoare am ales și trei dintre cele care-mi plac. În fapt, absolut toate îmi plac - altfel nu le-aș fi păstrat - dar unele mă atrag în mod deosebit. Un pisoi din sticlă vernil - pe care oricât m-am străduit nu am reușit să-l fac clar vizibil în poză - un coșar din lemn, cu zâmbet de hâtru, și o lebădă din sticlă mov.

M-am gândit să cos mărțișoare (ancore și potcoave) pe brățări pentru că azi e ziua bijuteriilor. Nu le-aș numi bijuterii aceste brățări, dar intră în categoria podoabelor.

Potcoava e simbol al norocului în mai toată lumea și apară împotriva „ochiului rău” (deochi). Are unele semnificații la care nu m-aș fi gândit, dar nu despre simboluri scriu aici.

Ancora e un simbol al speranței - se spune că la început creștinii foloseau (și) ancora ca un fel de cruce deghizată; e amintită și în Biblie. Mai e simbol al statorniciei, echilibrului și nu numai și e regăsită în aproape toate culturile lumii.

În alegerea mărțișoarelor pentru brățară stă mai puțin ideea de simbol cât faptul că se potrivesc destul de bine (în opinia mea) pe aceste brățări împletite din ață roșie și fir lame argintiu.

Pentru a „prezenta” brățările am scotocit după o mână din cauciuc pe care o foloseam cândva să „depozitez” inelele (stătea vertical la acea vreme pentru că îi făcusem o bază). 

Am primit-o de la un prieten, cu foarte mulți ani în urmă. Aveam o întâlnire săptămânală (în anii de liceu) pe care o numisem „ceaiul de la ora cinci”. În fiecare sâmbătă ne întâlneam - pe rând - acasă la câte unul din grup, fiecare aducând câte ceva de mâncat și de băut (nu va gândiți la alcool), și jucam cărți, ascultam muzică, ne contraziceam pe diferite teme și puneam țara la cale. La o astfel de reuniune, când a intrat în casă mi-a întins mâna, i-am strâns-o și-am sărit un pas în spate, dând din mâini și scoțând sunete ciudate! 

Să strâng acea mână din cauciuc a fost teribil! Ceva inert, fără viață, la un om cât se poate de viu! Au râs cu lacrimi de reacția mea. De atunci, un timp, și eu și alți am făcut același lucru cunoscuților mai apropiați.

Distracția era maximă! Nu pot descrie imaginea chipurilor celor care atingeau mâna! Nu eram răutăcioși, eram doar foarte tineri.

M-am cam grăbit să fac pozele pentru că pe la ora 15 soarele s-a ascuns în nori și cenușiul zilei se strecura pe fereastră, iar la lumina artificială pozele mele arată și mai prăfuite!

Mai aveam puțin și terminam cu editarea fotografiilor când, brusc, o lumină puternică m-a determinat să mijesc pleoapele: spre apus se arătase soarele, strecurându-și razele printre norii cenușii până la ochii mei.

Strălucirea soarelui n-am reușit s-o "prind" în fotografie; m-am mulțumit numai cu cerul mai luminos.

Acum e beznă, și se aude doar bâzâitul ventilatorului de la un magazin aflat la în apropiere. De multe luni, atmosfera îmi pare teribil de sinistră chiar și ziua...

Ziua Internaţională a Bijuteriilor – 13 martie

Ziua de 13 martie e ziua in care se celebrează tot ce străluceşte, sclipeşte şi e scump. Originea acestei sărbători neoficiale – motiv de distracţie .şi cumpărături – nu e cunoscută, dar se celebreaza (mai mult sau mai puţin) in unele state cum ar fi Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii. Probabil comercianţii de bijuterii sunt cei care vor s-o impună internaţional.

Adevărul e ca habar n-am dacă e zi internaţională sau naţională… - abia am aflat despre aceasta. Unii sărbătoresc in 13 martie (conform unui calendar al zilelor naţionale / internaţionale), alţii in 8 octombrie şi alţii in 8 noiembrie.

De Ziua Bijuteriilor, pentru a celebra. ar trebui să ne cumpărăm bijuterii, sa oferim prietenilor sau să schimbăm între noi bijuterii handmade. Aşa zic uni. Poate ar trebui să ne şi împopoţonăm cu cât mai multe? O astfel de sărbătoare se potriveşte cel mai bine celor care au obiceiul de a pune pe ei multe-multe bijuterii – să vadă lumea câte au, să le aprecieze “statutul social”.

Dicţionarul explicativ al limbii române spune că bijuterie înseamnă: obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. Altfel spus, ce nu e confecţionat din metale şi pietre preţioase ar fi… gablonzuri? Nu! Gablonz, conform aceluiaşi dicţionar, înseamnă: cristal special cu irizații, folosit la fabricarea unor obiecte de podoabă ieftine; obiect de podoabă care are asemenea cristale. Gablonţ (dar şi gablonz) ar fi: obiect de podoaba din metale ieftine, fara valoare. In final… podoabe ar fi toate, mai ieftine sau mai scumpe.

Se pare ca omul a folosit bijuterii din cele mai vechi timpuri – iniţial, aceste bijuterii aveau un rol spiritual, oamenii având credinţa că anumite metale şi pietre au proprietăţi magice sau o puternică influenţă energetică.

Se pare că primele bijuterii au fost semnalate in Africa şi erau confecţionate din cochilii, coajă de ou de struţ, os, dinţi, fructe de pădure, pietre perforate şi inşirate pe şnur. Într-o grotă din Maroc au fost descoperite câteva mărgele din cochilii de Nassarius şi se spune despre ele că ar fi cele mai vechi: 100 de mii de ani (!?).

Practic, bijuteriile nu ne sunt necesare. Atunci, de ce le poartă omul de când e el pe Pământ? Psihologii afirmă că e vorba de satisfacere a unor nevoi cum ar fi iubirea, apartenenţa, prestigiul. Oare ce prestigiu conferă un kilogram de bijuterii din aur agăţate pe un om?

Pe vremuri, mai ales, cel care avea un înalt statut social era şi împopoţonat cu mai multe şi mai mari bijuterii – unii se comportă la fel şi azi. Cică e chestiune de prestigiu. Mai sunt şi bijuteriile care arată apartenenţa la un grup: ghiulurile “fraţiilor”, de exemplu, crucea. In funcţie de bijuteriile purtate putem înţelege dacă o persoană face parte dintr-un grup sau doar admiră un anumit stil – care i se potriveşte sau ba.

Înainte vreme – şi renăscută acum – exista credinţa că metalele şi pietrele preţioase sau semipreţioase au anumite proprietăţi terapeutice şi / sau energetice. Cred că nu proprietăţile materialelor din care sunt făcute bijuteriile dau o stare de bine purtătorului cât plăcerea de a purta un fel sau altul de bijuterie. Pietrele au o strălucire anume şi această strălucire înveseleşte, oarecum.

Atunci când observăm bijuteriile unui om ne putem da seama şi de personalitatea sa. Ce ne spune o persoană care are la gât un lanţişor fin şi ce ne spune una care pare să poarte lanţul de la bicicletă? Oricum ar fi, e o exprimare a personalităţii – nu e nici bine şi nici rău, dar poate fi de bun-gust sau de prost-gust (in opinia cui?) :) In unele triburi se mai “poartă” bucăţi de os înfipte in nas, ca belciugele la porc – şi e de bun-gust, aşa cum şi belciugele purtate de “omul civilizat” pot fi de bun-gust.

Azi, “curentul” de efeminare a bărbatului face ca şi acesta să pună pe el tot mai multe bijuterii. Bărbatul de azi poartă nu doar ceas, eventual verighetă, ci şi lănţişoare, brăţări, cercei, ghiuluri - cam tot ce poartă şi o femeie. De ce nu? Egalitatea de gen funcţionează in ambele sensuri şi fiecare e liber să poarte ceea ce îl caracterizează. Dar şi bărbatul primitiv purta ceva bijuterii (făcute din… colţii tigrului ucis de el), ba chiar şi cel din epoca feudală. Nimic nou sub soare, altfel spus. Ceva nou ar fi să… nu mai poarte femeile bijuterii.

Şi pentru că tot e Ziua Bijuteriilor... mă laud cu unele pe care le-am făcut cândva. Nu strălucesc!

Vă doresc să aveţi atâtea bijuterii (adevărate bijuterii) câte vă doriţi! 

Miercurea fără cuvinte – Zi de târg

Postarea participă la Wordless Wednesday! (7) la Carmen (Intre vis si realitate)