Într-un mare oraș trăiau cândva un bătrân tată cu fiul său,
un tânăr foarte chipeș și inteligent, mândru de frumusețea și istețimea lui.
Bătrânul își iubea foarte mult copilul și toți banii i-a investit în educația
acestuia, trimițându-l la cele mai bune școli și la cea mai bună universitate,
unde profesori i-au fost cei mai cunoscuți savanți din vremea aceea. Când fiul
a terminat studiul a revenit acasă și bătrânul tată, privindu-și copilul în
ochi, a simțit o mare dezămagire. Ce ai învățat, fiul meu? l-a întebat. Am
învățat tot ceea ce s-a predat, tată - i-a răspuns fiul, mândru. Dar ai învățat
ceea ce nu poate fi predat? a întrebat tatăl. Du-te, fiule, și învață ceea ce
nu poate fi predat.
Tânărul s-a întors la maestrul său și i-a cerut să îl învețe
ceea ce nu poate fi predat.
- Pleacă în munți cu aceste 400 de oi și întoarce-te când
vor fi o mie - i-a spus înțeleptul.
Băiatul a plecat în munți și a devenit păstor. Pentru prima
dată, în pustietatea munților, nu avea cu cine să vorbească și nu avea cine să
îi laude frumusețea. Tăcerea îl impresura și nu avea cui să arate cât de isteț
este. A încercat să vorbească oilor, dar acestea îl priveau de parcă-i spuneau:
ce prost ești! Încet, în singurătatea munților tăcuți, tânărul a uitat toată
învățătura lumească acumulată și simțea cum o mare liniște și seninătate se
dezvoltă în sufletul lui. Mândria s-a topit toată în fața măreției Naturii care
era atât de frumoasă dar deloc nu se mândrea. Adevărata înțelepciune abia acum
își făcea loc în mintea lui. Smerenia a devenit a doua sa natură.
La sfârșitul a doi ani, când turma număra o mie de capete, a
revenit la maestru și a căzut la picioarele acestuia.
- Acum ai învățat și ceea ce nu poate fi predat - i-a spus
acesta.
(dupa o poveste din Africa de Sud)
Mi-am amintit povestea după ce am vizionat aici: http://ciprian-enciu.blogspot.ro/2013/09/patru-minute-care-ti-vor-schimba-viata.html (link nevalid in febr 2021) un videoclip despre aroganța omului, între altele.