Morti vii. Citate favorite

Cea mai mare glorie a ordinului nostru este să facem din oameni cadavre.

Aceste teribile cuvinte sunt ale lui Loyola, întemeietorul ordinului iezuiților, care a spus, pe patul de moarte: Toți membrii ordinului să fie în mâinile superiorilor ca niște cadavre.

Dialog între Faringhea, membru al ordinului Strangulatorilor – care se închinau sângeroasei zeițe Bovania – și un iezuit, Rodin, care urmărea să ajungă general al ordinului și mai apoi papă.

Zicea Faringhea:

Și opera noastră, frate, are ca și a voastră: lumea drept patrie, complicii drept familie, iar drept regină pe Bovania. (...) Fii Bovaniei sunt oameni hotărâți, îndrăzneți, răbdători, vicleni, încăpățânați, care pentru a face să triumfe opera jertfesc tată, mamă, soră, frate și care-i socotesc dușmani pe toți aceia care nu sunt din ai lor. (...) Ca și voi, frate, facem și noi cadavre. (...)

Zicea Rodin, iezuitul intrigant:

Dar bine, domnule, la noi se vorbește despre suflet, despre voință, despre gând; acestea trebuiesc nimicite prin disciplină.

- E drept, ai voștri ucid sufletul, iar noi ucidem corpul. Dă-mi mâna, frate, ești ca și noi, vânător de oameni.

- Dar îți repet, domnule, că este vorba de a ucide voința, gândul, zise Rodin.

- Dar ce este corpul acesta lipsit de suflet și de gândire dacă nu un cadavru? Lasă, frate, morții pe care îi fac ștreangurile noastre nu sunt mai lipsiți de viață decât aceia pe care îi face disciplina voastră. Hai, dă mâna aici, frate, Roma și Bovania sunt surori.

(...) Regulamentul și obiceiurile membrilor din compania noastră (Compania lui Isus): se denunță unii pe alții, fără să zdruncine dragostea și caritatea reciprocă, ci spre cel mai mare progres spiritual al lor, mai ales când lucrul le-a fost ordonat de superiori spre cea mai mare glorie a lui Dumnezeu. (Constituția iezuiților)

(Fragmente extrase din romanul Jidovul rătăcitor, de Eugene Sue, Editura „Moftul” Sibiu, 1992)

₪ ₪ ₪

Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

₪ ₪ ₪

Ordinul iezuit (Societatea lui Isus) a apărut în 1534, ca răspuns la Reforma protestantă, la inițiativa unui grup de studenți de la Universitatea din Paris, în frunte cu Ignațiu (Ignacio) de Loyola, și a fost aprobat de papa Paul al III-lea, în 1540, prin Bula „Regimini militantis Ecclesiae. Pe lângă cele trei promisiuni” călugărești - care sunt regula: ascultare, castitate, sărăcie - iezuiții au introdus o a patra promisiune”: ascultare necondiționată față de papă.

*

Ignatius de Loyola s-a născut în 23.10.1491 (în vremea regelul Ferdinand și a reginei Isabella) într-o familie de nobili catolici, dar n-a simțit din tinerețe chemarea, ci după ce a fost rănit în lupta care s-a dat la Pamplona (în anul 1521) între francezi și spanioli - o ghiulea i-a zdrobit piciorul și visul lui de cavaler s-a spulberat. Până să viseze să fie ca Sf. Francisc din Assisi și Sf. Dominic a gustat plăcerile vieții - era un spadasin neîntrecut, un cavaler galant care iubea femeile. Până când s-a vindecat (a șchiopătat mai apoi toată viața) a citit cărți religioase, numai acelea fiind disponibile în castelul de Loyola, și așa i-a venit ideea să devină teolog - a învațat mult pentru a reuși, a și călătorit mult. A fost principalul fondator al Ordinului iezuit și primul superior general, fiind foarte activ în promovarea Reformei catolice. A murit în 31.071556; a fost canonizat în martie 1622 (Biserica Catolică îl sărbătorește în 31 iulie).

Cetăţile cavalerilor teutoni in Ţara Bârsei

Mai corect ar fi: presupusele fortificatii ridicate de cavalerii teutoni in Ţara Bârsei.

Ţara Bârsei (Depresiunea Curburii Carpatice sau Depresiunea Brasovului) e situata in sud-estul Transilvaniei, Braşov fiind cea mai importanta localitate. Geografic, e o depresiune dispusa in interiorul arcului Carpatic, delimitata de localitatile Apaţa (nord), Bran (sud), Vladeni (vest) si Prejmer (est); pe o buna portiune e delimitata de râul Olt.

Locuita din vechi timpuri, in anul 1211, regiunea a fost donata Cavalerilor Teutoni de regele ungar Andrei al II-lea, pentru pazirea granitei din sud-est a Regatului Ungariei, impotriva cumanilor. Teutonii au ridicat numeroase castele in zona si au adus colonisti din Sfantul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. In 1224 cavalerii au incercat sa iasa din alianta cu ungurii si sa formeze un stat propriu, subordonat papalitatii, iar regele ungar i-a alungat. Desi teutonii au parasit zona, spre Prusia (unde au infiintat mai apoi Statul Teuton), colonistii germani au ramas aici, intemeind unul dintre cele mai puternice districte, atat din punct de vedere militar, cât si economic.

In Braşov, pe Tâmpa, mai pot fi intalnite ruine ale Cetatii Braşovia (Brassovia). Constructia se presupune ca a fost ridicata de cavalerii teutoni, intre vârful si şaua Tâmpei, intre 1212-1218 (sau a fost intarita in vremea şederii lor in Ţara Bârsei, intre 1211-1225). In 1241 e atestat documentar ca unele familii de brasoveni s-au adapostit in ea din calea navalirii tatarilor; in 1395, inaintea inceperii razboiului cu turcii si Mircea cel Batran si-a adapostit familia in cetatea de pe Tâmpa; din 1421 cetatea devine loc de refugiu pentru populatia Brasovului amenintata de sultanul Murad al II-lea. In acelasi an, cetatea e data zalog sultanului, turcii dominand astfel tot orasul; fortificatia devine periculoasa pentru brasoveni si intreaga zona; se reuseste rascumpararea, cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, si orasenii hotarasc sa o darame; pietrele vor fi folosite la intarirea cetatii din vale, care tocmai se construia (Cetatea Brasov – atestata documentar in 1234; descoperiri relativ recente par a plasa data mai in urma).

Practic, cetatea n-a fost cucerita vreodata, ci “trecea” de la unii la altii prin tratate. De-a lungul zidurilor se aflau mici turnuri de aparare, iar in interiorul zidului de sud s-a descoperit urma unor mici incaperi despre care unii cercetatori sunt de parere ca ar fi din epoca preromanica. Fortificatia era inconjurata din trei parti de prapastii, iar a patra partea era bine aparata. A fost una dintre cetatile inexpugnabile din Transilvania si Europa.

In Brasov, cavalerii teutoni se zice ca ar fi pus piatra de temelie a Bisericii Bartolomeu (aproximativ anul 1223-1225 sau chiar mai tarziu, dupa unele surse), cel mai vechi edificiu din oras.

Localitatea Măieruş (Nussbach) e considerata de unii scriitori germani ca fiind prima comunitate intemeiata de teutoni, fiind situata intr-o pozitie strategica, dar prima mentiune documentara despre localitate dateaza din 1377 (Villa Nucum).

Localitatea Prejmer e atestata din 1211, printr-un document adresat de Andrei al II-lea catre cavalerii teutoni, prin care le acorda acestora drepturi asupra râului Tărlung (Tartlau), râu in imprejurimile caruia se va inchega comunitatea. Biserica fortificata de aici e ctitorita de cavalerii teutoni (ei au ridicat-o până la un anumit nivel).

Cetatea Râşnov ar fi fost ridicata de cavalerii teutoni pe o culme calcaroasa inalta de 150 de metri, la sud-est de târgul Râşnov; cetatea a fost extinsa ulterior cu ajutorul comunitatilor săseşti din Râşnov, Cristian si Vulcan. Totusi, Cetatea Taraneasca a Râşnovului este atestata documentar pentru prima oara in anul 1335.

Cetatea Codlea a existat initial pe un deal la poalele muntelui Măgura; se numea Schwarzburg (Cetatea Neagra). Legenda spune ca ar fi fost una dintre cele cinci cetăţi ridicate de teutoni in Ţara Bârsei. Un document din 1265 o atesta sub numele de Castro Feketewholum; in 1377 apare cu numele de Zeiden. De fapt, Cetatea Neagra a fost distrusa in 1345, noua asezare fiind intemeiata in zona de şes de la poalele Măgurii si a devenit in timp un târg important. Numele sau latinesc era Cidinis si comunitatea avea statutul unui târg cu drept de judecata, ca si satele Prejmer, Feldioara si Râşnov. Satul a devenit in timp un târg important datorita situarii pe drumul care lega Brasovul de Sibiu.

**

Sunt cercetatori care sustin ca nu exista o mostenire teutonica in Ţara Bârsei, pentru ca teutonii au stat prea putin in zona. Se vorbeste de unele urme de fortificatii si prin Teliu, Feldioara, Rupea, dar istoricii nu se pot pune de acord in privinta originii acestora. Un cercetaor, intre alte argumente, il invoca si pe acela al intelegerii intre regele ungar si teutoni: sa construiasca orase si cetati numai din lemn. Acest argument nu imi pare a fi valabil deoarece daca teutonii au incalcat intelegerea in alte privinte ar fi putut sa o incalce foarte simplu (si cu atat mai mult) in privinta ridicarii cetatilor. Totusi, cei 14 ani in care au ramas in zona nu e un timp suficient pentru a ridica cetati (sau biserici fortificate) de anvergura, dar ar fi putut lucra sa le intareasca pe cele existente.

Arhitectura specific teutona nu a existat niciodata si, pe cale de succesiune, ea nici nu va putea fi vreodata identificata in Ţara Bârsei […]

(Castelarea carpatica. Fortificatii si cetati din Transilvania si teritoriile invecinate (sec. XIII-XIV), de Adrian Andrei Rusu, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2005)

Este sigur ca teutonii au inceput constructia a mai mult de cinci cetăţi, dar, avand in vedere scurta lor sedere in Ţara Bârsei sau chiar dincolo de aceasta, abia daca au putut termina macar una dintre ele. Th. Nägler, Aşezarea saşilor, p. 192.

Pe de alta parte, Papa Grigore IX se adreseaza regelui Andrei si fiului sau si le cere sa restituie teutonilor teritoriul pe care se asezasera, si unde ridicasera fortificatii impotriva cumanilor.

Astfel stand lucrurile cu informatiile nu sunt sigura daca si care cetati sunt ridicate de cavalerii teutoni.

∩∩∩∩∩∩∩

Surse info:

http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/Castelani/texte/1211_teutoni/1211.htm

http://secretele-mele.board-idea.com/t102-ordinul-cavalerilor-teutoni

Sursa foto: http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/brasovul-disparut-cetatea-brasovia-de-pe-tampa.html; wikipedia (Cetatea Brasovia); romania-redescoperita.ro

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Tot despre cavalerii teutoni:

Din istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni;

Cavalerii Teutoni in Ţara Bârsei 

Cavalerii Teutoni in Ţara Bârsei

Cavalerii teutoni s-au stabilit in Estul Europei pentru prima data in 1211 dupa ce Regele Andrei al II-lea al Ungariei i-a invitat sa isi stabileasca un avanpost la granitele Transilvaniei, care nu era organizata de statul ungar la acea vreme, pentru a se proteja de cumani. Scopul Ordinului nu era numai de a apara Transilvania de cumani, ci si de a ajuta expansiunea regalitatii si nobilimii maghiare si de a converti la catolicism populatia din aceste regiuni.

In 1217 Papa Honorius al III-lea a proclamat o cruciada impotriva prusacilor pagani. A fost cerut si ajutorul teutonilor dupa ce ducele Conrad de Massovia a fost atacat de prusaci. 

Cavalerii teutoni au acceptat sa intervina dupa ce li s-a promis ca isi vor putea insusi teritoriile cucerite de la prusaci.

Ca rasplata pentru indeplinirea dezideratelor pentru care au fost chemati, Cavalerilor Teutoni le-au fost acordate diverse privilegii economice, politice si bisericesti: scutire de dari si vami, scoaterea de sub jurisdictia voievodului Transilvaniei, dreptul de a-si alege dintre ei judecatorii, dreptul de a ridica cetăţi si orase din lemn si altele. Teutonii au adus cu ei colonisti germani, agricultori in mare parte, dar si mestesugari si negustori, oameni care au contribuit la dezvoltarea zonei.

Teutonii, insa, nu si-au respectat intelegerea avuta cu regele Ungariei si au depasit limitele teritoriale acordate la asezarea lor, au cosntruit cetati din piatra, au ademenit pe unii dintre supusii regelui pe teritoriul unde s-au asezat. Cavalerii teutoni au urmarit sa isi creeze o stapanire independanta de regatul Ungariei. In anul 1225 regele ungar a intrat cu armata in Ţara Bârsei, a ocupat fortificatiile si i-a alungat pe teutoni; a ramas in teritoriu populatia bastinasa aflata acolo la asezarea teutonilor dar si colonistii adusi de cavaleri.

Ordinul teutonic a incercat sa-si creeze un stat propriu in spatiul carpato-dunarean (papa Honoriu III a raspuns afirmativ la cererea teutonilor de a lua Ţara Bârsei si teritoriile de “dincolo de muntii de zapada” sub jurisdictia si “in proprietatea bisericii apostolice”), sub emblema papala, ceea ce l-a suparat pe regele ungar, care dorea pentru sine beneficiul cuceririlor realizate de teutoni pe baza privilegiului regal si il interesau si castigurile ce puteau fi obtinute in viitor.

In 1231, la sase ani de la izgonirea teutonilor, papa Grigore IX il invita regele Andrei al II-lea si pe fiul sau Bela IV, sa restituie cavalerilor teritoriul confiscat, amintindu-le meritele lor in lupta impotriva cumanilor: apararea regatului impotriva frecventelor incursiuni, inaintarea lor dincolo de “muntii de zapada”, intarirea teritoriilor ocupate prin fortificatiile construite impotriva cumanilor, infrangerea acestora si convertirea unei parti la crestinism.

Imprejurarile instalarii Ordinului teutonic in Ţara Bârsei sunt oarecum necunoscute, desi unele speculatii exista, insa izvoarele care privesc acest scurt episod de istorie universala desfasurat in spatiul carpato-dunarean sunt putine. Ceea ce este insa clar, e motivul pentru care regele ungar l-a atribuit Ordinului: expansiunea si dorinta de a inlatura pericolul cuman de la hotarul sud-estic.

Istoricul german G. Rossler considera ca originea episodului teutonic de instalare pe teritoriul Ţării Bârsei a fost rodul colaborarii dintre papa Inocentiu II si marele maestru al Ordinului, Herman von Salza, papa dorind sa asigure cruciadei un nou cadru, cu un nou fundament, mai solid decat cel in care se desfasurase anterior. Avea un dublu tel: eliberarea Ierusalimului si reunirea celor doua biserici prin inlaturarea schismei; in viziunea papei reunirea ar fi fost realizata prin Constantinopol, dar rezistentele intampinate de Imperiul latin si ostilitatea populatiei grecesti faţă de confesiunea latina, l-au deternminat pe papa sa-si extinda planul, straduindu-se “sa inconjoare domeniul Bisericii rasaritene prin puncte de reazem ale puterii papale sau accesibile influentei ei”, de unde aveau sa fie intreprinse ofensive in ariile vizate. In acest plan, Ţăarii Bârsei i-a revenit un rol deosebit, ca punct de sprijin in lupta impotriva păgânilor si a Bisericii Orientale. Rolul regelui Ungariei in realizarea acestui plan ar fi fost, potrivit autorului, secundar.

Prin prezenta Ordinului teutonic in Ţara Bârsei s-a constituit un front al cruciadei in spatiul carpato-danubian, cu misiunea de a-i combate pe cumanii păgâni; noul front era considerat autoritatea suprema a crestinatatii apusene, din initiativa si sub controlul careia se desfasura actiunea cruciadei. Totusi, legatura intre aceasta directie esentiala a cruciadei si cea din cotul Carpatilor nu putea fi directa, ea trecea prin Imperiul latin de Constantinopol, considerat si acesta un sector secundar al cruciadei, al telului ei originar si fundamental: eliberarea Ţării Sfinte.

Cavalerii teutoni si-au indeplinit cu succes misiunea pentru care au fost adusi in Ţara Bârsei: cumanii au fost invinsi, si datorita fortificatiilor pe care le-au ridicat si in faţa carora oamenii stepei erau neputinciosi. Au trecut chiar la contraofensiva, urmarindu-i pe cumani dincolo de munti, in teritoriile din care porneau incursiunile in Transilvania. Inaintarea teutonilor peste Carpati a pus capat dominatiei cumane in teritoriile invecinate cu Transilvania la miazazi si rasarit, deschizand drumul spre Dunarea inferioara si Marea Neagra, legatura ce avea sa ramana timp de mai bine de doua secole unul din obiectivele principale ale politicii externe a Regatului ungar.

Şederea teutonilor in spatiul carpato-danubian a condus la inlocuirea hegemoniei cumanilor nomazi printr-o formatie statala de tip cruciat, careia i-a urmat o formula de organizare politica independenta de Regatul ungar. Pentru statul vlaho-bulgar aceasta a insemnat disparitia unei forte vecine protectoare si inlocuirea ei printr-o realitate politica potential ostila.

(Din Românii in secolul al XII-lea  intre Cruciada si Imperiul Mongol, de Şerban Papacostea, Ed. Enciclopedica, Bucuresti 1993).

Sursa foto: http://www.descopera.ro/cultura/4427340-teutonii-sabia-din-umbra-negrei-cruci

Tot despre cavalerii teutoni:

Din istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni 
Cetăţile cavalerilor teutoni in Ţara Bârsei 

Din istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni

(foarte pe scurt)

Denumirea propriu-zisa este Ordinul Cavalerilor Sfintei Marii din Ierusalim.

Fecioara Maria este considerata principala protectoare a teutonilor, secondata de Sfanta Elisabeta a Ungariei, dupa canonizarea acesteia in 1235. Este venerat si Sfantul Gheorghe deoarece acesta este protectorul ordinelor cavaleresti si al cruciadelor. Cavalerii teutoni imbracau mantii albastre cu o cruce neagra purtata peste o tunica alba. Aceste semne distinctive au fost confirmate de Papa in 1211.

Ordinul Cavalerilor Teutoni (Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios catolic german (in evul mediu fiind religios-militar cruciat), infiintat ca ordin militar-monastic in anul 1198 in Acra (Akko), in Palestina. Altfel, a fost infiintat in 1190 de catre ducele Frederick de Swabia in timpul asediului orasului Acra, in timpul celei de a treia Cruciade, cand o fratie spitaliceasca formata din germani a fost creata pentru a ingriji cruciatii germani.

O bulă papala emisa de Inocentiu al III-lea (1198 – 1216), datata 19 februarie 1199, a confirmat evenimentul din 5 martie 1198, cand Ordinul a fost recunoscut ca militar-monastic, si a mai specificat ca noul ordin va avea grija de bolnavi ghidandu-se dupa regulile Cavalerilor Ospitalieri, in schimb celalalte activitati vor avea drept model organizarea Cavalerilor Templieri. 

Cuprindea numai germani dar in lupte, adeseori, se alaturau oameni din mai multe state. Ordinul teutonilor a contribuit la expansiunea crestina si germana in jurul Mării Baltice si, in 1226, a obtinut de la imparatul Frederic al II-lea suveranitate asupra teritoriilor cucerite.

Intre 1217-1221 Ordinul a participat si la Cruciada a V-a din Egipt. Ordinul e asemanat cu cel al Templierilor si Ospitalierilor, fiind si la fel de puternic.

Pe la inceputul secolului al XIV-lea, cavalerii teutoni au devenit o putere militara si financiara de prim rang, ajungand la apogeu sub marele maestru Winrich von Kniprode (1351-1382). Au avut foarte multe victorii, dar nici infrangerile nu le-au fost straine.

Ultimul mare maestru al teutonilor, Albert de Brandenburg, a aderat la reforma protestanta si a secularizat posesiunile Ordinului Teutonilor, intemeind ducatul ereditar al Prusiei, in 1525.

Partea catolica a ordinului a supravietuit in Germania până in 1809, cand a fost desfiintata de Napoleon, si a renascut in 1839 la Viena, avand rolul asistential originar.

Dupa persecutiile suferite sub regimul nazist (intre 1933 si 1945) ordinul a fost reinfiintat imediat dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.

In timpul primului razboi mondial cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din randul nobilimii austriece pentru sustinerea efortului financiar de ingrijire a ranitilor. Ordinul a ingrijit in institutiile proprii aproximativ 3.000 de soldati. Odata cu terminarea Primului Razboi Mondial si cu sfarsitul monarhiei Habsburgilor, Ordinul si-a pierdut si ultimele posesiuni. In 1923 arhiducele Eugen a demisionat din functia de Mare Maestru. In 1929 Papa a reorganizat ordinul sub forma unuia pur religios format din preoti. Nu au mai fost numiti cavaleri propriuzisi in adevaratul sens al cuvantului, ultimul fiind Friedrich Graf Belrupt-Tissac, care a murit in 1970.

Sediul Ordinului este azi la Viena, unde locuieste si Marele Maestru iar majoritatea membrilor sunt calugarite. Aceasta organizatie este unica in cadrul ordinelor religioase catolice prin faptul ca toate calugaritele membre se afla sub autoritatea unui barbat.

Surse info: wikipedia si http://secretele-mele.board-idea.com/t102-ordinul-cavalerilor-teutoni

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Cavalerilor_Teutoni

Tot despre cavalerii teutoni:

Cavalerii Teutoni in Ţara Bârsei 
Cetăţile cavalerilor teutoni in Ţara Bârsei 

Reabilitarea Cavalerilor Templieri

In octombrie 2007 papalitatea a dat publicitatii documentele judecarii Cavalerilor Templieri din 1307-1312. Documentele au fost pierdute in arhiva Vaticanului pentru mai mult de 3 secole, fiind „puse in dosare gresite”, pâna au fost descoperite de un cercetator academic, profesoara Barbara Frale, in anul 2001.

Pergamentul Chiron arata ca opinia majoritara asupra acelor evenimente este gresita, Papa Clement al V-lea declarand la vremea aceea ca Templierii nu sunt eretici, dar desfiintand totusi Ordinul pentru a-si mentine bunele relatii cu regele, acuzatorul Cavalerilor. El insusi l-a interogat pe cel mai inalt demnitar al cavalerilor, care a fost inchis de regele francez Filip al IV-lea.

Cardinalul argentinian Jorge Mejía, care timp de cinci ani (1998 - 2003) a fost numarul unu in Biblioteca din Vatican si Arhivele Secrete, nu s-a aratat foarte surprins ca, in secolul XVII, s-a pierdut urma pergamentului ce cuprinde informatii despre procesul cavalerilor. Documentul s-a ratacit din cauza numarului mare de manuscrise.

Cand "Processus contra Templarios" a fost publicata in anul 2007, a creat destula vâlvă, dar istoricii sunt de parere ca pergamentul de curand gasit nu aduce cine stie ce noutati pentru ca ei ajunsesera la aceeasi concluzie studiind alte documente.

Lucrarea bazata pe Pergamentul Chinon a fost prezentata publicului in 25 octombrie 2007, la Vatican, in Sala Sinodului; aceasta cuprinde documentele procesului care a distrus Ordinul Cavalerilor Templieri si care au fost publicate intr-o editie limitata la 799 de exemplare (in valoare de cca 6000 euro fiecare); documentele sunt reproducerea fidela a originalelor pastrate in Arhive. Volumul cu numarul 800 apartine papei Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger).

Lucrarea, integral facuta manual, contine doua volume (29X45 cm) legate in piele; au cate 256 de pagini fiecare si cantareste 5 kg. Documentele sunt pastrate intr-un fel de etui cu sigiliu; sunt facsimile in latina, imprimate pe pergament.

Majoritatea exemplarelor puse in circulatie au fost achizitionate de marile biblioteci universitare din Asia, Europa si S.U.A. In 2012, un colectionar român a adus la o licitatie in Bucuresti unul dintre exemplare.

Unele voci sustin ca procesul Cavalerilor Templieri a fost actul de nastere al tuturor proceselor politice.

In Spania, scria Daily Telegraph in august 2008, membrii Asociatiei Ordinului Suveran al Templului lui Hristos care se declara descendentii legendarilor Cavaleri Templieri, l-au chemat in judecata pe Papa Benedict al XVI-lea pentru a obtine de la acesta recunoasterea confiscarii proprietatilor Templierilor de catre Vatican. Este vorba de dizolvarea Ordinului de catre Papa Clement al V-lea in anul 1307, insotita de confiscarea a peste 9000 de proprietati in valoare de 100 de miliarde de euro. Cei care se proclama urmasii Templierilor spun ca nu vor sa ruineze economic Vaticanul ci doar sa reabiliteze numele fostilor cavaleri si sa obtina recunoasterea dimensiunilor complotului impotriva acestora.

Din istoria Ordinului Cavalerilor Templieri

Despre Ordinul Cavalerilor templieri s-a scris si se va mai scrie multa vreme si pentru ca este unul dintre ordinele monahale care au fost inconjurate de o aura de mister.

Unii considera ca membrii ordinului s-ar fi lasat sedusi, la un moment dat, de ocultism si gnosticism, cat si de influente arabe. Influentele arabe le explica simplu unii autori: starea de barbarie a Crestinatatii de atunci e de inteles pentru atractia mistica si intelectuala pe care o exercita Asia asupra oamenilor neciopliti veniti din Europa; arabii aduceau cu ei comorile antichitatii, o filosofie mai subtila decat cea a Occidentului, o civilizatie mai rafinata si mai puternica. (Jean M. Riviere, in Istoria doctrinelor esoterice). Templierii din Asia cunoasteau limba araba si ordinul a numarat si cavaleri musulmani, dar Templierii nu au trecut in secret la mahomedanism, cum au speculat unii, desi intrepatrunderea ideilor si conceptiilor a fost ampla, profunda si constanta.

Aparitia Ordinului care avea sa devina cel mai puternic din intreaga Creştinătate a fost motivata de Cruciade. Pe scurt, Ordinul a fost infiintat prin 1118 (1119, alte surse) de Hugues de Payen (sau Payns) si Godefroy de Saint Omer, care si-au asociat alti sapte cavaleri. Din 1118 pana in 1127 numarul cavalerilor a ramas de noua, si erau atat de saraci incat calareau un singur cal. Vitejia si saracia i-au facut sa primeasca numeroase daruri si au suscitat generozitatea nobililor si a populatiei. Cavalerii erau atat oameni de arme cat si slujitori ai credintei si aparea ca necesara reglementarea statutului asociatiei. Papa era singurul in masura sa permita infiintarea unui ordin in acelasi timp religios si militar. In cursul anului 1127, Hugues de Payens, ales maestru al micii grupari, a plecat de la Ierusalim in Franta pentru a primi confirmarea pontificala si normele de organizare. Cavalerul a strabatut Franta si Anglia, apoi s-a intors la Ierusalim dupa ce facuse achizitii importante si recrutari considerabile.

Templierii au jucat un rol economic si politic deloc neglijabil, care ulterior, a contribuit la caderea lor. La Paris, ordinul stapanea tot terenul unde candva au fost mlastini (pe care ordinul le desecase); avea in slujba artizani, cultivatori, pietrari, confrerii de lucratori etc.

Ordinul cuprindea calugari militari razboinici, calugari capelani si calugari de serviciu (slujitori). Cei care nu erau razboinici au creat o puternica infrastructura economica in intreaga creştinătate, introducand pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului bancar, si au construit numeroase fortificatii in Europa si Ţara Sfântă.

Templierii au fost soldati-calugari al caror scop a fost sa apere locurile sfinte (Ierusalim, Bethleem s.a.). Au facut trei juraminte: al saraciei, al castitatii si al supunerii. Valorile Ordinului, adunate in comanderii, in biserici si in turnul templului din Paris, erau imense. Veniturile provenite de la posesiunile lor din Orient erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile de pregatire si de razboi ale cavalerilor. Ordinul devenea din ce in ce mai puternic si mai periculos, pentru ca nobili si regi le erau datori vanduti.

Cavalerii templieri puteau fi recunoscuti dupa vesminte: o mantie alba cu o cruce roşie, distinctiva, si pentru ca erau printre cei mai bine echipati, antrenati si disciplinati razboinici din perioada cruciadelor.

A saptea Cruciada a fost un esec rasunator pentru Crestinatate. Multi au fost de acord ca de s-ar fi unit cele doua ordine militare, al Templierilor si al Ospitalierilor, cum isi exprimase dorinta si papa Clement al V-lea, Accon, ultima reduta a crestinatati nu ar fi cazut in mainile sarazinilor la 16 iunie 1291. Cele doua ordine militare sunt rivale incepand cam de pe atunci.

Filip cel Frumos (n.1268-d.1314, rege al Frantei intre 1285-1314) era invidios pe bogatia si puterea templului si ceea ce îi ranea adanc orgoliul nu erau doar datoriile pe care le avea la Templu, ci si privilegiile Ordinului, cu dreptul de a acorda azil, cu dreptatea pe care o impartea la toate nivelurile. Peste toate, afirma unele surse, in iunie 1306, in urma unui ordin dat de rege si care a nemultumit populatia, s-a declansat o rezmerita, iar el a fost nevoit sa ceara ajutor cavalerilor templieri, care l-au pazit pana la innabusirea razmeritei.

Jacques de Molay

La acea vreme mare maestru era Jacques de Molay (n.1234-d.1314). Filip cel Frumos dorea sa verse in visteria lui saracita bogatiile Templului si avea nevoie de sprijinul papei pentru ca numai acesta putea desfiinta un astfel de ordin. A facut presiuni asupra prelatului, l-a santajat, si in final a reusit sa-i castige concursul.

Succesul templierilor era strans legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniti de biserica catolica. Cand Ţara Sfântă a fost pierduta, iar calugarii militari templieri au suferit infrangeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile initiatice secrete ale lor au creat neincredere, iar regele Filip al IV-lea al Frantei a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea.

Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, si, dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ars pe rug, pe data de 18 martie (19, dupa alte surse) 1314. In 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forta intregul ordin. Toti cei condamnati si executati, si-au retractat marturisirele facute sub tortura. Daca si-ar fi recunoscut “erezia” ar fi fost crutati, dar retractand marturisirea facuta sub tortura au fost arsi pe rug.

Dupa disparitia conducatorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestati si judecati, fie absorbiti in alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lasati sa se retraga si sa traiasca in continuare in pace. E posibil ca unii sa fi fugit in teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata, unde au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influenta importanta asupra istoriei Scoţiei, inclusiv in incercarile de restaurare a dinastiei Stuart in Regatul Unit.

Masonerie

Unele voci sustin ca templierii sunt adevaratii vinovati de aparitia primei forme de francmasonerie, asa-numita masonerie operativa, care grupa intr-o asociatie de tip secret mestesugarii constructori.

Dupa distrugerea Ordinului Templierilor, mestesugarii constructori afiliati nu au suferit repercusiuni. Ei s-au grupat in jurul Cavalerilor Ioaniţi (Ospitalieri, ordin infiintat in anul 1099 - altii zic 1048, la Ierusalim - Cavalerii de Malta, azi), pastrandu-si privilegiile, dar au preluat cea mai mare parte din ierarhia, ritualul si legendele templierilor.

Templierii azi

In Ordinul paramasonic numit Ordinul Jacques de Molay sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste intre 15 si 21 de ani si care isi exprima vointa de a face parte din Ordin.

DeMolay International este una dintre cele mai influente organizatii de tineret din S.U.A. din care ar fi facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck si Bill Clinton (fost presedinte al S.U.A.)

Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani, este cel mai cunoscut ordin templier, format din cavaleri si dame, inregistrat in Elvetia, acreditat de Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite ca organizatie non-guvernamentala cu statut special consultativ, cu misiuni in cadrul ONU din New York, Geneva si Viena. Ca si Cavalerii Templieri din vechime, Ordinul acesta isi desfasoara activitatea ca o retea mondiala, cu profesionisti in cele mai diverse domenii: oficiali guvernamentali, membri ai Corpului Diplomatic, clerici de rang inalt, ofiteri militari, medici si chirurgi, ingineri, istorici etc. implicandu-se in ajutorarea celor in nevoie. E o organizatie crestina afiliata Bisericii Catolice.

In Regatul Unit al Marii Britanii functioneaza Marele Priorat al Cavalerilor Templieri.

Superstitie si literatura

Unele legende urbane conecteaza superstitia cu ziua de (vineri) 13 octombrie 1307, ziua in care regele Filip cel Frumos a dat ordin si au fost arestati sute de cavaleri templieri, si apoi arderea acestora pe rug – fapte popularizate (si) de Maurice Druon in celebrul roman Regii blestemati. In 1989 a fost lucrarea lui John J. Robinson, Nascut in sange: Secretele pierdute ale Francmasoneriei; a urmat, intre altii, Dan Brown, in 2003, cu romanul Codul lui da Vinci.

~~~~~~~~

Sursa foto

Molay

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Molay.jpg

volume – Procesul impotriva Templierilor

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

cavaler templier

https://www.facebook.com/templer.knight.1?fref=ts

surse pentru mai multe informatii:

wikipedia.org

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

http://www.scrinium.org/scrinium/Opere.php?idProgetto=3&idOpera=20&idLingua=2

http://www.britannica.com/biography/Jacques-de-Molay

http://www.osmth.org/about-osmth

http://www.knight-templar.org.uk/

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - descoperiri recente

În anul 2012 arheologii care faceau săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre au descoperit peste 50 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă. Se știa că în zonă trebuie să existe un cimitir deoarece în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir - începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.

Osemintele nu au fost gasite întregi, ele s-au deranjat unele pe altele deoarece în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă mormintele nu erau semnalizate, nu aveau cruci, monumente ca în ziua de astăzi; decedatul se punea în mormânt şi nu se mai cunoştea locul, morții ajungând să se suprapună. Pe lângă aceste morminte au fost găsite şi ruine ale unor clădiri.

Descoperirile făcute pe latura de nord-est a bisericii, demonstrează că a existat această mănăstire premonstratense (1) construită din piatră. Este o construcţie solidă pe care nu o putea face o comunitate stabilită accidental acolo. Felul în care este construită arată o comunitate mare, cu posibilităţi financiare, a precizat dr. Daniela Marcu Istrate, responsabilul ştiinţific al şantierului. Vestigiile descoperite lângă Biserica Neagră, mai multe obiecte, dar şi alte clădiri din piatră, atestă faptul că au existat aşezări fortificate din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea. Descoperirile atestă mai multe etape de locuire de dinainte de atestarea documentară a oraşului, la 1235.

Braşovul - sub numele de Corona - a apărut pentru prima dată în Catalogus Ninivensis, un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania şi Ungaria, alcătuit între 1236 şi 1241. Catalogul conţine toate aşezămintele vizitate de abatele Fredericus în 1235 şi se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea. Prima menţiune documentară cunoscută până acum a Braşovului apare în respectivul catalog în contextul în care se vorbeşte despre mănăstirea de călugăriţe din acest oraş. Claustra sororum… in Hungaria… Dyocesis Cumanie Corona, se menţionează în document.

Pe scurt: până la închiderea șantierului, care a durat mai mult de doi ani, s-au descoperit: zidurile unei foste capele a Bisericii Negre, datând cel mai probabil din secolul al XIV-lea - vechea capelă era atestată în documente dar nu exista nicio dovadă fizică a existenţei; peste 1.400 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă; podoabe şi bucăţi de vase, gropi pentru provizii și două pietre funerare datând de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre ele păstrată într-o stare de conservare foarte bună.

Nota.

(1) Premonstratens. Ordinul Premonstratens (în latină Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul 1120 de Norbert von Xanten, împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și un ordin feminin al premonstratenșilor. (wikipedia.org)

Ordinul ar fi ajuns pe teritoriul României dupa anul 1150.

Fapt divers. În Oradea, reprezentanții Ordinului Premonstratens au deschis 12 dosare de retrocedare pentru: terenul de sub stadionul Voinţa, clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, 27 de terenuri din centrul staţiunii Băile Felix, totalizând 135.619 metri pătraţi, alte 1.000 de hectare de terenuri arabile, păşuni, păduri şi construcţii în comunele Sânmartin şi Hidişelu de Sus - pe motiv că Le-au aparţinut “în netulburată stăpânire” încă din Evul Mediu.

Surse:

http://www.brasov.net/capela-veche-700-ani-descoperita-biserica-neagra/

http://newsbv.ro/2013/02/27/orasul-descoperit-langa-biserica-neagra-schimba-data-atestare-documentara-brasovului/

http://transilvaniareporter.ro/esential/proprietari-din-evul-mediu-jumatate-din-oradea-ceruta-la-retrocedare/

Vezi si: File de istorie; Mostenire culturala: orga; Turnul cu clopote si ceas; Legendele Bisericii Negre

Cine sunt iezuitii?

Carmen a scris, Anastasia a scris și Elly a scris, și ne întreabă: “Ce știți despre Ordinul Iezuit?”

Cine sunt iezuiții pot deduce, dar nu știu. Ce știu despre Ordinul Iezuit? Ceea ce am citit pe blogurile menționate, și altele. Știu, știu, dar ce să cred? Când nu știu ce să cred nu cred nici una nici alta, doar constat ce se scrie, ce se zice.

Ordinul Iezuitilor

Bazele ordinului (legatura externa) au fost puse la data de 15 August 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignacio de Loyola și a fost aprobat la 27 Septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula Regimini militantis Ecclesiae.

În scopul combaterii Reformei şi a întăririi puterii Vaticanului, călugărul spaniol Don Ignacio de Loyola creează în 1534 Compania lui Isus - un ordin rigorist. De atunci, numele Sfintei Inchiziții se confundă cu acela al iezuiților.

Instrumentul Inchiziției a fost creat în sec. XII cu prilejul campaniilor anticathare și care se aflase, tradițional, în mâinile fraților predicatori (dominicani și franciscani). A fost fondată de papa Inocenţiu III (1198-1216) şi exercitată de călugării cerşetori ai ordinului dominican şi de o parte dintre călugării franciscani. După anul 1543 (nu e dată certă - n.m.) a fost exercitată şi de iezuiți, cu cel mai mare zel. A fost lichidată în sec. XVIII-XIX.

Diversiunea, provocarea, spionarea şi şantajul, alături de inchiziție, figurau printre mijloacele de acţiune ale ordinului iezuit. Ordinul a devenit din ce în ce mai secularizat, mai liberal în teologie, mai puţin loial papei și a fost desfiinţat formal în 1773, dar reînfiinţat în anul 1814. Cuvântul iezuit a ajuns sinonim cu viclean / perfid.

Acest Ordin a fost serviciul secret al Vaticanului. O mare parte a averii Vaticanului e administrată prin băncile Rothschild.

Surse: p. 268, Eros și magie în Renaștere, I.P.Culianu; p. 162, Organizații secrete - nu mai știu autorul, pentru că nu l-am notat la momentul respectiv.

Iezuiţii s-au caracterizat printr-o preocupare pentru educaţie, pentru disciplină strictă şi pentru înţelegerea culturilor locale în care misionau. Sistemul de învăţământ al iezuiţilor era atât de bun, încât şcolile lor au ajuns să se impună pe plan mondial.

Mulţi savanţi şi gânditori de renume (Georges Lemaître, Voltaire, Teillhard de Chardin, Nicolas Zucchi) au studiat la şcoli iezuite. Inclusiv Adam Weishaupt, 28 de ani, student de drept canonic care dorea reforma socială și care a întemeiat, la 1 mai 1776, Ordinul Iluminaților (numit inițial Perfecţioniştii) din Bavaria a fost elev la iezuiți.

Iezuitii pe teritoriul românesc

Spațiul transilvan a fost teatrul unor confruntări semnificative sub unghi religios, îndeosebi în secolele XVI-XVIII, spre deosebire de zona exterioară lanțului carpatin, unde efectele Reformei erau mult mai slabe. Iezuiții au venit aici în plină ofensivă a Reformei, ca reacție la asiduitățile protestante. Spre deosebire de alte ordine călugărești, ei au excelat în activități educative, legându-și numele indisolubil de cultura locului în care s-au așezat. Devotamentul, disciplina, spiritul de jertfă, erudiția le-au fost apreciate mai totdeauna.

Meritul de a fi readus într-o masura oarecare la viata catolicismul din Transilvania a fost al acestui ordin, care fu adus aici de principele Báthory si sustinut cu multa solicitudine

spunea un analist al fenomenului, Onisifor Ghibu, atent mai cu seama la creatia didactica a iezuiților.

Sursa: Alexandru Zub - din textul citit la Simpozionul Internațional Iezuiții în tradiție și actualitate, 3 Dec. 2005 (Convorbiri literare Nr. 12 / 2005):

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7355 (link invalid in febr 2021)

Acţiunile iezuiţilor şi influenţa acestora asupra ierarhilor greco-catolici din Ardeal

După moartea mitropolitului ortodox Teofil al Ardealului (+1697), scaunul mitropolitan a rămas vacant o perioadă scurtă. Iezuiţii maghiari au profitat de aceasta încercând să atragă la “unire cu Biserica Romei” cât mai mulţi preoţi şi credincioşi din cuprinsul Mitropoliei căutând să profite de nemulţumirile românilor împotriva calvinilor care desfăşuraseră o propagandă intensă printre ortodocşi de aproape un veac şi jumătate. Pe lângă acestea au încercat să profite şi de situaţia grea a preoţilor români supuşi unei întreite opresiuni: naţională, socială şi religioasă.

Iezuitul Paul Ladislau Baranyi a cerut Curţii de la Viena prin numeroase memorii ca preoţii români ce doresc să treacă la religiile favorizate de împărat să beneficieze de drepturile acelei religii la care au trecut. În urma demersurilor lui Paul Baranyi, împăratul a emis o diplomă în care menţiona cele cerute, subliniind în mod expres că preoţii care vor trece sub ascultarea papei vor beneficia de toate privilegiile preoţilor catolici acceptând astfel doar primatul papal. La cererea cardinalului Leopold Kollonich (arhiepiscop de Esztergom) împăratul a mai adăugat şi cele patru puncte dogmatice, ereziile: filioque, azima, purgatoriul şi primatul.

Pentru a putea realiza unirea cu Roma, iezuiţii aveau nevoie de un document semnat de noul mitropolit Atanasie Anghel care (cu sprijinul împăratului Leopold I) ocupase scaunul lui Teofil.

Datorită revoltelor protestante, Atanasie îşi mută sediul de la Alba Iulia rămânând sub controlul total al iezuiţilor. Mustrat de conştiinţă, în 1711, a încercat revenirea la ortodoxie împreună cu protopopii săi dar iezuiţii de lângă el au reacţionat prompt şi Atanasie a cedat ameninţărilor autorităţilor de atunci şi temerii că îşi va pierde scaunul. A murit doi ani mai târziu şi, la înmormântarea sa au ţinut cuvânt doar doi iezuiţi, unul în latină şi altul în maghiară.

La câteva zile după rehirotonirea lui Atanasie, împăratul Leopold I a emis actul prin care declara în mod oficial înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Alba Iulia, în locul mitropoliei ortodoxe.

Una dintre mărturiile timpului, venită tocmai din rândul greco-catolicilor - se observă nemulţumirea legată de controlul şi atitudinea iezuiţilor faţă de înaltele feţe bisericeşti unite:

Într-un memoriu din 14 septembrie 1741, episcopul unit de Făgăraş, Inochentie Micu Klein se plânge că:

Teologii iezuiţi nu apără clerul de maltratările ce i le fac conaţionalii lor eretici şi în loc să-i lumineze pe aceştia şi să-i aducă la calea adevărului, umblă să convertească, sau mai bine zicând să înstrăineze pe români de la adevăr. Ei nu sunt conduşi de zel apostolic, căci atunci ar avea câmp destul de larg în sânul naţiunii maghiare, ci de pofta de a rupe şi micşora fundaţiunea destul de mică a episcopului unit. Ei s-ar putea mulţumi cu colegiul lor din Cluj şi cu reşedinţele lor bogate din Sibiu, Alba Iulia, Braşov şi Odorhei, de unde pot trimite propagatori ai credinţei catolice câţi le place. Dar nu au acest gând, ci caută odihnă în loc de muncă, nu vreau să se facă apostoli, ci să poruncească episcopului şi clerului şi să-şi împroprieze o parte din cei 3000 de florini destinată pentru episcop, fără a lua în socotinţă că clerul unit nu are nici cu ce să hrăni şi îmbrăca. Din contră, ei vreau să aducă şi pe episcop la această soartă tristă şi în faptă l-au şi adus, căci episcopul nu are pentru sine quartir (locuinţă –n.n.) corespunzător, trebuie să se îngrijească de quartir pentru teolog şi să-i procure legume, fân, ovăz şi altele trebuincioase pentru casa şi caii lui şi prin aceasta să se facă provisorul teologului. Iată unde a ajuns demnitatea episcopească! Iată soarta noastră miserabilă ne mai pomenită poate nicăieri în Europa.

(reprodus după traducerea lui Augustin Bunea, ”Episcopul Inocenţiu Klein”, Blaj, 1900, p. 149-150, Mircea Păcurariu, ”Uniaţia în Transilvania în trecut şi astăzi”, Oradea, 2006.)

Sursa online: http://acasa.bisericaortodoxapetrani.ro/?p=2529 (link invalid in febr 2021)