Politologul William Henry Smith, inginer din Berkeley
(California) este cel care, la inceputul perioadei interbelice (1919, in
lucrarea “Managementul industrial”), a introdus tehnocratia, ca teorie si
denumire, printre ideile politice, iar J. Burnham a transformat-o in doctrina
politica in 1940.
Tehnocratia preconizeza o organizare si o conducere a
societatii pe baze rationale, stiintifice, cu accent pe ramurile productive.
Teoria tehnocratiei sustine ca puterea sa apartina oamenilor de stiinta,
organizatorilor si nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), iar
reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic (care s-ar numi tehnat), format din specialisti, care
sa functioneze cu randament maxim si care sa inlature orice fel de dominatie
politica. Intr-un tehnat orasele s-ar numi urbanate,
si ar urma sa fie restructurate din temelii pentru a fi organizate ca
“minicentre”: mai mult complexe de locuinte, fiecare cu scoala sa, magazinele
sale etc., unde utilizarea automobilului n-ar mai fi atat de necesara, legate
intre ele prin artere pentru trenuri de mare viteza, mijloace de transport in
comun, limitandu-se astfel risipa de combustibil, poluarea mediului, altele, crescand productivitatea.
Calin Popescu Tariceanu a declarat, cu ocazia investirii noilor
ministri ai României: “tehnocratia ucide
democratia” si multi au sarit la beregata lui. Tehnocratia are toate
sansele sa ucida democratia, mai ales intr-un stat precum România unde multi
dintre cei care au bani si putere sunt foarte lacomi, foarte orientati spre
sine. Puterea doctrinei tehnocratica nu se bazeaza pe un mandat din partea
cetatenilor (tehnica legitimandu-se prin sine, zice J. Ellul), ci constituie
emanatia unor competente strict profesionale ale unor specialisti care nu mai
dau socoteala in faţa nimanui, in numele productivitatii maxime, deschizandu-se astfel calea spre regimuri
dictatoriale.
Guvernarea tehnocratica e limitata la un grup restrans de
specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe
care acesti specialisti le considera relevante pentru binele majoritatii. Acest
fapt poate ajunge sa serveasca doar interesele unei minoritati.
Politicienii, in masura in care se mentin la putere, pot
juca doar un rol nesemnificativ in procesul de adoptare a deciziilor deoarece
acestea sunt legitimate de competentele specialistilor.
Intr-un stat tehnocrat deciziile politice sunt luate in
virtutea unor “motivatii tehnice” deoarece “tehnica pura reprezinta interesele
generale”. Noua “tehnica politica” rezerva atributii diferite de cele clasice,
eliminand doctrinele numite de dreapta, de stanga etc. Statul invadat de
tehnici moderne isi intemeiaza conceptia de guvernare pe exigentele acestor
tehnici iar doctrinele politice nu pot decat sa justifice anumite actiuni si
decizii, sa le prezinte ca fiind conforme cu idealurile sociale. Astfel, cetateanul apare ca neputincios in faţa
acestei evolutii, dandu-si seama ca nu mai poate participa la conducerea
statului. “In realitate” – spune J. Ellul – “cetateanul nu poate influenta
cu nimic decizia administrativa. Se poate spune: cu cat creste importanta statului,
cu atat se diminueaza cea a cetateanului” (Despre tehnocratie).
In opinia tehnocratilor institutiile statului trebuie
concepute in functie de nevoile obiective stabilite de stiinta si care urmeaza
a fi realizate in conformitate cu cerintele progresului istoric. In acest mod statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice,
ceea ce ar deveni la un moment dat o varianta
a elitismului.
J. Burnham e intemeietorul “revolutiei manageriale” care va
pune bazele managementului. Teza de la care porneste acesta e aceea a
separatiei proprietatii si controlului, neimpartasind distinctia dintre
proprietate si control, acestea neputand fi separate pentru ca “proprietatea
fara control este o fictiune”. Clasa dominanta si conducatoare in societate,
afirma el, detinand proprietatea detine doua drepturi fundamentale: de a
controla accesul la principalele instrumente de productie si dreptul de
distribuire a produselor rezultate. Managerii nu vor intra in posesia
proprietatii propriu-zise. “Controlul asupra instrumentelor de productie e
exercitat cumva indirect, pentru ca specialistii pun stapanire asupra statului,
care e principalul proprietar, si vor controla principalele instrumente de
productie. Statul va fi proprietatea managerilor si aceasta va fi suficient
pentru a ocupa pozitia de clasa dominanta”.
Productivitatea
sporita pe care o urmaresc tehnocratii duce, prin tehnologizare, la
cresterea somajului, masinile inlocuind, treptat, munca omului, companiile
nemaiavand nevoie de multi angajati, ceea ce le va aduce profituri mai mari
deoarece scad cheltuielile cu salariile, in principal. Cu cat se va putea
produce mai mult prin utilizarea tehnologiilor din ce in ce mai avansate, cu
atat se vor accentua diferentele intre clasele sociale, asistand la o scadere a conditiilor de viata pentru
marea majoritate a populatiei. E un paradox pe care tehnocratii il explica prin
existenta sistemului economic al preturilor.
Productivitatea este data si de organismele modificate
genetic…
Transformarea statului politic in unul tehnocrat nu
presupune o revolutie sociala sau politica, ci numai o aplicare a tehnicilor
stiintifice, in mod treptat, la toate nivelele de conducere sociala.
Stiinta si puterea politica ar trebui sa se afle nu in
relatii de subordonare sau de excludere, ci in raporturi de conlucrare, de
sprijinire si intelegere. N-ar trebui inlaturat factorul politic din conducerea
societatii deoarece acesta constituie, teoretic cel putin, o emanatie a vointei
cetatenilor, ci ar trebui sa existe o conlucrare intre politic si stiintific.
Doctrina tehnocratica face abstractie de factorul politic
dar are si un caracter utopic.
Doctrina tehnocratica marcheaza un element de progres in
gandirea politica dar aplicarea acesteia in practica poate fi benefica numai in masura in care nu se face abstractie de
principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.
***
Pentru mai multe info: Paul Dobrescu (“Tehnocratie si putere
politica”, 1981), Marinescu Theodor (“Dezbateri ideologice”, 1973), Jacques
Ellul (“The Technological Society”, 1964) s.a.
Sau pe net: wikipedia.org, rasfoiesc.com,
politicaromaneasca.ro s.a.