2024-10-27

Valabil 60 de minute

În Brașov - probabil că în multe alte orașe - un bilet de autobuz e valabil timp de 60 de minute: urci-cobori în-din câte autobuze vrei/ai nevoie până expiră timpul. Un lucru bun. 

Sâmbătă am bântuit cu o prietenă prin oraș - era în trecere prin Brașov a doua zi dimineață pleca mai departe. A făcut ceva cumpărături și le-a pus în rucsacul meu. Pe la ora 16:30 ne-am despărțit, ea urmând să întâlnească și alți prieteni. 

Am plecat direct unde aveam întâlnire mai mulți, încă de la ora 16. Pe la cinci și ceva sună telefonul. Era prietena de care abia mă despărțisem - în acel moment mi-am dat seama că lucrurile cumpărate de ea sunt la mine! Exact motivul pentru care mă suna. Mă scuz față de cei prezenți - după ce că întârziasem (anunțând, evident) acum plecam iar, să revin mai târziu. Pentru că nimeni nu venise cu mașina am luat autobuzul pe care mi l-au recomandat pentru a ajunge unde aveam întâlnirea foarte scurtă. Mai aveam la mine o "jumătate" de bilet (biletele sunt numai pentru două călătorii - pentru una singură nu există).

Pe la ora 18 (plus/minus cinci minute) urc in autobuzul 32, ștampilez (validez) biletul, văd că e ștampilat - uneori se vede foarte șters scrisul - și-mi văd de drum. Ajung la destinație, îi dau prietenei cumpărăturile, mai stăm un pic de vorbă până vine un autobuz care să mă ducă de unde am venit. Urc in autobuz și-mi zic "să fiu sigură că mă încadrez in timp". Scot ochelarii "pentru citit" și mă pufnește râsul! Or fi zis călătorii că sunt sărită... Apoi m-am îngrijorat un pic: dacă vine vreun controlor? Oricum, nu avea rost să cobor pentru că nu aveam de unde cumpăra bilet - șoferii vând numai în anumite autobuze. Se mai poate plăti cu cardul, în unele, sau cu o aplicație pe telefon și, desigur, există abonamente, pe card special (nu e cazul meu).

Pe bilet se ștampilează ora la care a fost validat (ora și minutul), ziua, luna, anul. Pe biletul meu scrie așa: 04:24; 01/01/2020. Era 26 octombrie 2024, dar "validatorul" trăia în trecut. Cineva a făcut o glumă: "începutul sfârșitului democrației în lume".

Bilet două călătorii cu autobuzul în Brasov

S-a mai întâmplat să nu funcționeze "validatoarele", să nu se vadă aproape deloc ce scrie pe bilet, dar pe asta nu am mai pățit-o - dacă am mai pățit-o nu știu, de fapt, deoarece nu fac des călătorii pentru care să fie suficient un bilet și, de regulă, nu scot ochelarii să văd ce scrie...

Deh, se mai întâmplă, nu-i capăt de lume, dar nu se știe niciodată care poate fi reacția controlorilor; controlorii pe care am avut ocazia să îi întâlnesc în ultimii ani sunt, de regulă, ok - s-ar fi cercetat ce și cum și, probabil, s-ar fi lămurit situația. 

8 comentarii:

  1. Cum nu circul cu mijloacele de transport in comun, nu prea știu cum e cu biletele. Dar încep să aflu de cele din București. Fiica mea a venit acasă cu o cartelă de metrou, a lăsat-o pe undeva pe scări și nu știu cine întreba ceva de ea, n-am prins momentul. Fii-mea strigă cât colo că mai are o călătorie, să nu i-o aruncăm. De curiozitate m-am uitat și eu la ea să văd cum arată și văd scris pe ea : 2 călătorii, valabil 24.10.2024.Adică nu mai era valabilă și a doua călătorie? N-a știut nici ea să-mi spună dacă da sau nu. Dar măcar era data din acest an.
    Ce nu înteleg eu la biletul asta al tau : cun 2 călătorii 60 de min? Fiecare tură e de 60 min? Sau in total? Adică am inteles că oti urca in câte autobuze vrei timp de o oră. Nu înteleg de ce scrie 2 călătorii.
    Bine că aventura ta nu s-a terminat cu controlorul. Eu l-as fi pus să composteze si el bilet să-mi arate ora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât timp am avut mașina "mea" nu prea mai știam ce și cum, dar acum sunt aproape experta in circulatul cu autobuzele 😃 As fi chiar experta daca nu le-ar ameți traseele.
      Pare a fi valabilă cartela numai în ziua aceea... Suzana cred că te poate ajuta cu un răspuns corect. 😊

      O călătorie costa 4 lei, dar bilete, la "casierii" poți cumpăra numai așa: două călătorii(8 lei) chiar daca nu ești din oraș și faci o singură calatorie (nu știu sigur - pt că nu am avut nevoie - ca la automatele aflate in unele stații sa poată fi cumpărate si numai pt una) Fiecare "jumătate" de bilet e valabilă câte 60 de minute: validezi un capat, e valabil 60 min; validezi al doilea capăt, mai "ai" 60 de minute - cu un bilet ca cel din imagine te plimbi 120 minute (tre' sa ai grija sa nu fie depășită o oră pt fiecare "jumătate"). Și mai au avantaje aceste bilete: nu ai nevoie de altele nici pt Poiana Bv și nici pentru vreo cursa metropolitana.
      Controlorul ar fi trebuit să urce exact in autobuzul cu care fusesem la întâlnire - m-am dus cu un autobuz pe linia 32 și m-am întors cu autobuzul nr 4.
      Da! 😃 Cartela aceea era din prezent!
      💗

      Ștergere
  2. Tu stii ca nu am stiut ca un bilet are ceva valabilitate, decat dupa ce am auzit o discutie in autobuz de la un controlor? Parca este doua ore. Eu avand abonament nu m-a preocupat subiectul.
    Amara gluma, din pacate. Si nu stiu cum a putut uita de cumparaturi.
    V-a furat peisajul...😃
    Sa pastrezi biletul. E inedita situatia. Oricum, daca nu are nimeni grija!
    Pupici si o saptamana usoara, Diana draga!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întâmplător am aflat și eu - nu mai rețin circumstanțele - când termenul era 50 minute și o călătorie costa 2,5 lei. La pensionarii care au card cu bilete la 'juma de preț le "zice" aparatul ca mai au valabilitate până la 60 min (la fel și celor care au gratis un număr dat de călătorii - pensionarii care vor compensate/gratuite sunt obligați să aibă card (bilete tipărite nu mai exista - poate la automate, dar n-am idee).
      Cu abonamentul e simplu, da. M-am bătut gândul să fac și eu abonament dar nu călătoresc zilnic și calculând prețul biletelor vs abonament as fi in pierdere cu abonamentul. Dar trebuie sa am grija sa am bilet pt că nu în toate statiile sunt casierii sau automate.
      Amara mi s-a părut și mie gluma, și am ezitat să o scriu, dar "făcând un bilanț"...
      Ne-am luat cu vorba. 😃 "Zacusem" la o terasă mai mult timp după ce am terminat de bântuit și... noh! Nu suntem materialiste! 😅
      Îl păstrez! 😊 Aveam impresia că automatele de validat se modifică... automat, dar acum nu mai sunt sigură. Și, în mod sigur, voi incepe sa citesc ce scrie pe bilete după ce le ștampilez.
      Mulțumesc, Suzana draga! 💗😘 Săptămână ușoară și pentru tine! Pupici.

      Ștergere
  3. :)))) am râs și eu cu tine!
    La noi nu e asa, iei bilet de la casele de bilete sau direct din autobuz de la aparatele electonice, cu cardul, si e valabil o singură calatorie.
    Seară frumoasă să ai, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O întâmplare de râs, e cert. 😅
      Aici sunt o mulțime de variante... Am adăugat în text, după ce am publicat, și despre varianta de a plăti călătoria folosind cardul, dar cardul meu nu e "setat" și pt cumpărături.
      Îți mulțumesc, Mihaela!
      Săptămână bună îți doresc! 💗

      Ștergere
  4. Uy en pais no es así. Te deja pensando . Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aquí las diferencias varían de una ciudad a otra: no todas ofrecen ventajas.
      Te mando un beso.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.