Enigma țiganilor. Citate favorite

Toată lumea a auzit vorbindu-se despre romi sub diferite nume: gypsie, țigani, gitani; boemieni, faraoni, agarieni (...); mulți i-au văzut; puțini îi cunosc. (...)

Deducem deci că dacă nu li se cunoaște numele cu atât mai puțin le este cunoscută originea. (...) Legendele au abundat mereu în jurul comunităților de romi.

Dotați la superlativ cu sentimentul instinctiv al libertății, au fost întotdeauna nomazi; dintotdeauna au iubit corturile, caii și căruțele; dar fiind dotați în aceeași măsură și cu facultăți intelectuale, în loc să se abrutizeze din cauza activității fizice continue, și-au păstrat darurile prețioase cu care i-a fericit natura. (...)

Dacă tradițiile filosofice ale țiganilor par sărace sau, în orice caz, puțin cunoscute, rolul lor de ghicitori și de vrăjitori a fost dintotdeauna bine definit. Chiromanti, făcători de farmece, magi – tradiția le-a atribuit din toate timpurile puteri supranaturale și este sigur că a existat un esoterism al țiganilor (...)

(J. A. Vaillant, în Les Rômes; histoire vraie des vrais Bohémiens, Paris, 1857, citat de Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, 1940)

Romii sunt împărțiți în diverse regiuni și, treptat, se contopesc în masa populației, fără a-și pierde, însă, cu totul identitatea. Nici revoluțiile, nici războaiele napoleoniene, nici progresul industrial nu au reușit să distrugă anumite triburi de țigani mereu rătăcitoare. A fost nevoie de condițiile politice și economice moderne pentru a le încadra, de bună voie sau cu forța, în legile țărilor; supunându-se în aparență regulamentelor statului, urmașii vechilor triburi răspândiți prin lume și-au păstrat obiceiurile, ritualurile, tradițiile misterioase, nevoia eternă de schimbare.

(Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, Editura Symposion, București, 1996 – traducere: Viorica Alistar)

Una dintre ramurile folclorului țigănesc, mai puțin cunoscută, este folclorul de șatră; aceste creații sunt exclusiv compuse în limba țigănească și reflectă în mare parte aspecte tipice vieții de nomad. Se poate afirma, fără exagerare, că nu există niciun aspect important, în viața acestor țigani de șatră, care să nu fie transpus în cântece, jocuri sau povești. Cele mai interesante cântece din această bogată creație par a fi cele referitoare la pedeapsa meritată de cei care-și trădează nația. (...) (Lucian Cherata)

Țiganii dovedesc un fantastic geniu muzical. Melodiile lor, dar mai ales modul în care le interpretează pe instrumente (vioara, chitară, flaut, clarinet, acordeon, nai, pian s.a. în funcție, în general, de zona unde trăiesc) au surprins și impresionat mari compozitori precum Haydn, Mozart sau Brahms – între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, compozitorii clasici și apoi romanticii s-au inspirat, in unele opere, din muzica țigănească. În secolul al XIX-lea, compozitorul maghiar Franz Liszt îmbină stilul țigănesc în unele dintre operele sale. (https://www.basilic-swing.com/post/les-secrets-de-la-musique-tzigane)

Țiganii stabiliți în sate și orașe, în cea mai mare parte, nu mai vorbesc limba țigănească și nu mai păstrează nici vechea organizare. Același lucru s-a petrecut și cu religia inițială a țiganilor: s-a pierdut, făcând loc unor elemente de religie în funcție de cea a populației majoritare din zona unde sunt stabiliți. Țiganii au împrumutat religia celor cu care au conviețuit.

Credința lor inițială se referă la două principii: un principiu al binelui și un principiu al răului. Atitudinea țiganilor față de aceste două forțe supranaturale este întotdeauna constatativă, ei considerând că omul nu poate fi decât spectator în fața luptei celor două principii care au posibilități egale de a influența evoluția fenomenelor lumii înconjurătoare.

(din Istoria țiganilor, de Lucian Cherata, Editura Z, 1995)

Fragmente pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Image by Willgard Krause from Pixabay