Manual de educatie fizica

Anul acesta am aflat - cu deosebită mirare - că prin anii 2017, 2018, elevii din clasele a V-a și a VI-a au avut (sau ar fi trebuit să aibă?) manuale de educație fizică și sport. Ministrul "genunche" de la Educație in acea perioadă a considerat că se justifică niște cheltuieli cu tipărirea unor astfel de manuale. Desigur, între timp s-a renunțat (banii au ajuns unde trebuia). Interesant mod de a dezvolta, moderniza învățământul.

Toată lumea știe: pentru elevi, manualul școlar este un instrument de lucru și de informare în care sunt sistematizate temele existente în programa școlară la fiecare obiect de studiu și pe categorii de vârstă (pentru fiecare clasă). Manualul contribuie la organizarea procesului de învățământ, elevul obișnuindu-se să învețe (și) singur.

Atunci când a fost editat pentru prima dată manualul de educație fizică și sport cei mai mulți profesori, părinți, elevi au crezut că e o glumă. Dar nu a fost glumă, ci, practic, o risipă de bani - in opinia celor mai mulți; banii ar fi putut fi folosiți pentru ceva echipamente sportive, de exemplu. Cei cu ideea, însă, au susținut că un manual de sport e util ca instrument de predare - de formarea cunoștințelor teoretice - dar foarte util atunci când condițiile meteo nefavorabile, de exemplu, împiedică elevii să fie pe teren (multe școli - deși puține la nivel național - au săli de sport, deci nu s-ar fi pus problema condițiilor meteo).

În manualul de sport pentru clasa a VI-a - pe care am avut ocazia să-l răsfoiesc - scrie despre Avantajele poziției bipede a omului: 1. eliberarea membrelor superioare, care pot fi folosite la alte activități; 2. poziționarea la vertical a coloanei vertebrale și apariția curburilor normale la nivelul ei; 3. lărgirea câmpului vizual și a controlului asupra mediului înconjurător. Ceea ce au scris la punctul doi aș zice că e descrierea unei coloane vertebrale normale, sănătoasă, mai puțin unul dintre avantajele poziției bipede a omului.

Elevii de clasa a VI-a mai puteau afla din manual despre tonicitatea și troficitatea musculaturii, despre mobilitate și stabilitate articulară, despre cum se fac exercițiile pentru dezvoltare fizică armonioasă, despre cum să se dea peste cap, să se târască pe coate și genunchi, cum să se cațăre, despre viteza de deplasare pe direcții și pe distanțe variate și multe altele pe care le învață foarte bine doar practicând, fără a mai teoretiza alergarea, încolonarea pe un rând, pe două rânduri.

Se mai teoretizează in manual jocuri precum volei, baschet, handbal, fotbal, oină, baschet, torball, goalball (ultimele două sporturi de echipă pentru nevăzători și persoane cu dizabilități vizuale, putând participa/juca și cei fără probleme, acoperindu-și ochii) ș.a.

Pe ultima pagină, în câteva rânduri, printre poze și știați că...? elevii învață ceva despre fair-play. Fair-play-ul e o întreagă morală, un cod de legi, nescrise, străvechi ca și sportul. Fair-play-ul poate fi manifestat prin următoarele comportamente: respectă regulile jocului, respectă adversarul, respectă coechipierul, respectă deciziile arbitrului, felicită-ți adversarul, păstrează-ți calmul! Cine ar putea învăța, fără manual, ce înseamnă fair-play?!

Acest manual mi se pare util ca o frecție la picior de lemn. Educatorii de azi par a le da de înțeles copiilor că nu pot învăța să joace fotbal, să înoate, să meargă pe bicicletă etc. ( discipline sportive alternative) fără manual de educație fizică și sport. Poate, dacă Nadia Comăneci, de exemplu, ar fi beneficiat de un manual de educație fizică și sport ar fi fost și mai campioană.

Acest manual, deși subțirel, n-a făcut decât să mai adauge ceva in ghiozdanul destul de greu al copiilor - dar, ce bine că din manual învață copiii postura corectă a corpului.

Cheltuielile cu educația, ca procent din PIB (produsul intern brut), plasează România pe ultimele locuri in Uniunea Europeană. Altfel spus, deși e subfinanțat învățământul bani pentru manuale inutile s-au găsit.