2022-09-16

Coperta din hârtie de copt. Back to school

Când eram la școală – deși nu mi-a plăcut în mod deosebit să învăț – aveam grijă să am caietele și cărțile protejate. Dar asta numai până în clasa X-a – mai apoi, un caiet pentru aproape toate materiile, neprotejat, făcut sul și purtat în traistă.

Când am intrat în clasa I-a încă se purta hârtia albastră și poroasă pentru învelit cărți și caiete, dar erau și învelitori din plastic, așa că le-am preferat pe cele din plastic.

Azi, cu ocazia „sezonului” doi din Back to School (vedeți tabelul pentru înscrierea postării tematice - 12 – 18 septembrie) din Calendarul ReCreativ, am ales să învelesc în hârtie... de copt un caiet de notițe.

maculator invelit in hartie de copt, ornamentata cu trandafir rosu si colturi cartonate aurii

Sunt mai multe metode de învelit caiete, dar am ales-o pe aceea care mi se pare cea mai simplă, și pe care am folosit-o de câte ori am avut de învelit un caiet cu paginile prinse la mijloc în capse.

colaj sase foto: etapele invelirii unui caiet in hartie de copt

Trandafirul e desenat prin „metoda m
âzgălitul”: am așezat hârtia de copt pe o felicitare cu un trandafir embosat (realizat în relief) și am înnegrit cu creionul roșu – am accentuat trandafirul și frunzele, am lăcuit suprafața apoi am șters cu guma "surplusul de mâzgălit”. Pentru că nu am făcut foto cu mâzgălitul roșu am făcut la repezeală o „ciornă” cu negru.

colaj trei foto: etapele desenarii trandafirului rosu pe invelitoare caiet

Suzana a postat pe blogul
Univers of my heart un videoclip cu instrucțiuni despre cum se fac „colțari” pentru coperta unei cărți și n-am rezistat tentației: am confecționat „colțari de protecție” pentru caiet. 

colaj sase foto: etape confectionare protectie colturi coperta caiet invelit in hartie bej lucioasa

Inițial m-am gândit să decorez învelitoarea caietului în „sistem propriu”, adică așa cum făceam când eram la școal
ă: abțibilduri, dar după ce am văzut „colțarii” m-am răzgândit. Ar fi fost mai interesant un caiet având coperți albe, dar n-am avut - trandafirul s-ar fi văzut mai clar.

Am simțit nevoia să scriu: caietul învelit in hârtie de copt arată chiar bine în realitate. Lumina artificială la care am facut cele mai multe poze nu m-a ajutat, deși am suplimentat cu veioze becurile de la lustră.

24 de comentarii:

  1. El foro de la rosa es muy bello . Te mando un beso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gracias por apreciación! Me alegra saber que te gusta.
      Te mando un beso.

      Ștergere
  2. Querida amiga Diana!
    É muito lindo o seu trabalho , cobrir caderno eu gostava muito com capas de plásticos coloridos, o último cobrir com tecido e ficou lindo, ainda tenho com a matéria de um curso.

    Parabéns amiga pelas belas postagens.

    Tenha dias abençoados

    Beijinhos🌹

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Querida amiga Fatyma, obrigado pelas suas palavras.
      Fico feliz em saber que você gostou do que eu trabalhei.
      Obrigado! Que seus dias sejam abençoados!
      Beijinhos 💐

      Ștergere
  3. Ceva de acest gen m-am gandit la începutul anului când am stabilit temele pentru această etapă, să (re)învâțăm să îmbrăcăm caietele/cărțile în hârtie. Consider ca folosim prea mult plastic care oricum se deterioreaza dupa un an de folosință. Și coperta de hărtie se deterioreaza și nu poate fi refolosita mai ales daca e personalizată după manualul din interior, dar cel puțin hartie se poate recicla mai ușor, polueaza mai puțin.
    Nu m-aș fi gândit la hârtie de copt, ai obținut ceva deosebit cu asta, iar trandafirul e superb. Tehnica mi-aduce aminte de caietele cu ”bani” (de fapt partea cu stema) pe ultima pagina, distrația noastră de elevi. Nu prea aveam noi pe vremea aia obiecte embosate cu care să ne jucăm așa.
    Nu am urmărit tutorialul cu colțurile, dar ca de obicei, Suzana găsește niște tutoriale și tehnici deosebite.
    Spor și inspirație în continuare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am amintit de manuale si caiete invelite in hartie cand am citit titlul temei! 😊 Si cartile pe care le imprumutam de la biblioteca le inveleam, asa ca am exersat serios la vremea aceea mai multe "tehnici" de invelit.
      E drept ca hartia e mai usor de reciclat dar mai greu de rezistat culorilor vii pe care le au unele invelitori din plastic, unele au personaje din desene... Cred ca hartia de copt nu rezista prea mult pe caietul unui elev, dar daca e caietul pentru o materie care se preda o data pe saptamana...
      Tot ametindu-mi neuronul cu ce hartie sa invelesc un caiet/carte au venit buluc amintirile din copilarie! 😊 Si le-am lasat sa-si faca de cap!
      Acum, ca ai scris, imi amintesc cate monede am "copiat" pe diferite pagini de caiet! 😃 Ar trebui sa repet "experienta", pentru ca tare-mi placea!
      Daaa! Gaseste lucruri interesante, Suzana!
      Multumesc, Niko, la fel!

      Ștergere
  4. Ce idee deosebita! Aveam senzatia ca era cam fragila, dar tocmai am pus-o pe o tava si trebuie sa revizuiesc ideile. Arata deosebit cu acel trandafir. Si imi place ca ai luat initiativa cu acele colturi. Ele pot fi opera de arta a multor proiecte! O gramada de idei la tine! Multumesc! Inchei cu felicitari. Sunt pe tel. Unde orice se poate intampla. Pup. Un final de saptamana placut. Eu dispar putin din peisaj, dar am tel. cu mine. Sa-mi spui cum se comporta coperta. Ma intrebam daca pe interior poate fi intarita cu banda adeziva? Doar bine la tine! 😙❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Coltarii" din videoclipul postat de tine mi-a pus neuronul la lucru! 😃 Imi pregatisem abtibildurile si inca vreau sa le "plasez" pe undeva, dar nu se potrivesc pe orice pentru ca sunt cu niste cantareti la moda prin anii 1980!
      Cred ca in ghiozdanul unui elev n-ar rezista prea mult invelitoarea ("colturile" da, pentru ca le-am lipit de invelitoare si sunt din carton). 😊
      Idei involuntare! 😃 Doar hartie de copt aveam suficienta pentru a inveli un caiet/carte. Sunt sigura ca se va comporta perfect coperta, pentru ca acest caiet nu trebuie purtat in ghiozdan - si-mi place cum foșnește! 😊 Da, poate fi intarita cu banda adeziva, dar cred ca nu se va plia perfect pentru indoitul la colturi.
      Cu placere! Si eu iti multumesc, Suzana draga! ❤ Si iti doresc "disparitie" placuta! 😊 Numai bine si la tine! Pupici! 😘

      Ștergere
  5. Acesta este, de asemenea, un hobby foarte drăguț și trandafirul m-a atras și el. Salutări din Olanda unde începe toamna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca iti place! Multumesc!
      Salutari calduroase! Toamna este si aici, dar ziua e cald.

      Ștergere
  6. Ce fain! Mi-ar plăcea o agendă cu aşa copertă! ;)
    Zi bună, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur sa stiu ca iti place, Potecuta! Ar fi o agenda foșnitoare! 😊
      Multumesc! Zi buna si ție!

      Ștergere
  7. Mi-ai amintit de zilele de școală și de îmbrăcatul cărților și caietelor în hârtie -de obicei albă, rar albastră...
    Ai muncit ceva pentru postarea aceasta - frumos rezultatul !
    Pupici ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De cateva ori am invelit si eu unele manuale in hartie alba, lucioasa si matasoasa, dar se murdarea hartia foarte repede, mai ales pe bancile din clasa. Da' ce mult imi placea "textura" acelei hârtii albe! 😊
      Iti multumesc pentru compliment!
      Pupici! ❤

      Ștergere
  8. Sa stii ca nu (te) joci corect!!! :)))))) Nu se poate asa ceva...
    Lipseste omul cateva zile de nevoie, tur de forta, si cum se aseaza in sfarsit sa isi traga sufletul pac... asa ceva!!!! Tu nu stii ca la mine pe 15 incepe mereu scoala si automat am o sensibilitate cand vine vorba de tot ce inseamna ....... stai unde eram, ah da... rechizite?
    :))))))))
    Vaaaaaai acum am un chef nemaipomenit sa copertez ceva :)))). UIte ce mi-ai facut :)).
    Foarte tari sunt coltarii ( mi-au amintit putin de semne de carte facute din plicuri vechi :)))) - clar e cazul sa sterg praful de pe provocari.. si nu numai).
    Super proiect- sa te bucuri de el :D

    ps: eu aveam coperte albastre de plastic initial - alea au fost primele, dar deja pe la liceu, pe langa cateva cumparate, aveam si coperta clasica, facuta din hartie :))). Si la cartile de scoala. Aveam si cerneala colorata :)))))))). Apropo - mi-am luat cateva patroane de cerneala turcoaz si roz :))). Cu greu m-am stapanit sa nu imi fac provizii de rechizite.
    Pupici cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai la joc, cu Provocarile verzi sau in jocul acestai! 😊
      Am observat ca ai lipsit un picut (de data aceasta, dupa cum observ) dar nu m-am ingrijorat, stiind ca ai multe de facut.

      Coperteaza! :)) Cartile nu se supara daca le invelim in ceva, sa le protejam coperta - se supara doar cand nu le "taiem" paginile sau cand le tinem in tipla, in biblioteca. 😊
      In timp ce mesteream la coperta ma "bantuiau" fel si fel de amintiri, cititnd acum mesaje vin alte amintiri despre invelitorile la carti si caiete. Imi placeau cele din plastic si le preferam - pentru carti - pe cele transparente, sa stiu repede care carte-i care. 😃
      Si eu aveam cerneala colorata: verde, rosie, mov si, evident, neagra (aceasta imi placea cel mai mult dar mi-a si stricat cateva stilouri, desi era "marca buna" - cica asta e mai cu "reziduuri" sau asa ceva). In ultimul timp n-am mai cumparat cerneala colorata.

      Ce bine c-ai amintit semnele de carte din plicuri! Trebuie sa fac macar unul! Niciodata n-am facut.

      Inca-mi place sa ma uit pe la "raioanele" de rechizite, dar de prea multe nu mai am nevoie = am tot ce-mi trebuie si... foarte multe in plus. 😊
      Pupici cu drag! 😘 ❤

      Ștergere
  9. Diana,
    Adorei a publicação
    e as dicas!
    Bjins de ótimo fim de semana
    CatiahoAlc.
    https://reflexosespelhandoespalhandoamigos.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Obrigado pelo elogio, visita e desejo!
      Te desejo um lindo domingo!
      Beijinhos

      Ștergere
  10. Hi Diana,
    What a beautiful and delicate work.
    How much creativity!
    Hugs and all the best

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi Maria!
      Thank you for the compliments and wishes! I am glad to know that you like it!
      All the best to you too! Hugs!

      Ștergere
  11. Olá Diana!
    Sua criatividade é linda.
    Parabéns.
    Tenha uma semana repleta de luz
    Abraços Loiva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olá Loiva!
      Obrigado pelos elogios e desejos!
      Desejo-lhe uma boa semana!
      Abraços.

      Ștergere
  12. Zic că ți-a ieșit foarte bine. Arată vintage. :) Sunt impresionată de trandafirul acela. Chiar ai talent! Iar colțarii nu numai că sunt practici, dar și eleganți. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc, Jo! Aspectul vintage imi place de numa'! Nu ma asteptam sa iasa chiar asa de... vintage, dar se pare ca lucrurile - in general - imi ies mai bine cand nu ma astept sa iasa asa de bine! :))

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.