2020-05-12

Inchide la non-stop

Mă trezesc, și arunc o privire la ceas: opt și zece. Mă întind liniștită și apoi sar ca arsă! La ora nouă închide la non-stop! (program de pandalie) Ce duș, ce alte alea?! Mă spăl ca pisica și sar în haine. De ce m-or fi lăsat să dorm atâta?! În timp ce mă încălțam aud o voce din sufragerie: “Unde te grăbești așa?” “Închide la non-stop și i-am promis vecinei că-i cumpăr azi mure congelate”. Apare în cadrul ușii și mă privește lung cum mă agitam prin hol. “Închide la ora nouă dimineața?” se miră, mustăcind. Mi-au trebuit câteva fracțiuni de secundă ca să procesez informația, apoi pufnesc în rȃs. Mi se păruse mie că ceva nu-i ok - la ora opt seara, de vreo două săptămâni sunt pe afară câțiva copii cu tații lor (se aude mai mult vocea taților) - dar cu promisiunea făcută, foarte bine fixată în creier, nu m-am gândit serios ce și cum. La loc comanda! Până la ora 11, când s-a terminat "programul vârstnicilor", am avut timp să dau jos noaptea de pe mine.
M-am zăpăcit cu totul! Nu doar că nu mai știu ce zi este, dar nu mai știu nici ce oră este! 

Sursa foto: pixabay; autor: sergeitokmakov

28 de comentarii:

  1. Ne-au cam dat peste cap obisnuintele...
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si trebuie sa ne facem altele, cu program restrans.
      Multumesc. Toate cele bune! :)

      Ștergere
  2. Buna dimineata! Ma bucur ca te-ai trezit! LOL
    Noi nu avem nonstop, iar regulile s-au relaxat binisor! Va ramane valabila doar distanta sociala de 1,5m. Nici evenimentele de anvergura nu se mai tin pana nu apare vaccinul … de exemplu Eurovisionul!
    O zi frumoasa îti doresc!
    Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata! Si eu m-am bucurat ca am fost trezita la realitate!
      Cu non-stop e fain, intr-un fel, dar nu pentru cei care lucreaza acolo - in prea multe cazuri nu sunt platiti cum ar trebui pe timp de noapte.
      Fericitilor! :)
      Ar trebui sa umblam la noi cu bețe de vreo 3 m, sa fim siguri ca pastram o distanta regulamentara macar in stanga si-n dreapta. :)) "Ideea" asta mi-a venit vinerea trecuta cand am fost la alimentara si era full de lume pe strada, in statiile de autobuz etc.
      E firesc sa nu se mai tina evenimente la care se aduna asa de multi oameni - personal, nu-mi vor lipsi pentru ca nu-mi place aglomeratia de fel (doar la proteste ma "inghesui", dar pentru mult timp vor fi interzise; la fel si grevele - daca nu se pastreaza distanta, cum au facut israelienii la protestul impotriva ingradirii drepturilor) :)
      Multumesc, Ella draga! Zi frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupicios! <3 Muaaah! :)

      Ștergere
  3. Hahahahaha, bravooo!
    Să vezi cum e când sari din pat, cu o mână te îmbraci, cu alta ții telefonul, să suni la taxi, saluți cu bună dimineața, alergi, deja e 6:25, tu la 6 începeai munca, urci, saluți șoferul cu bună dumineața, și când vezi bulevardul plin îți dai seama că e ora 18:35, nu e dimineață :oops:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahahahaha! :)) Ce tare esti!!! :)))
      Mi s-a mai intamplat sa fiu defazata, dar cu o ora-doua ore, nu cu 12, si cred ca pana azi n-am luat-o la fuga pentru a face ceva. Esti de top! :)))

      Ștergere
    2. Munceam de la 6, eram stresată tare, era vară, cald rău, am ajuns acasă pe la 15, am mâncat, m-am pus în pat la somn şi ceasul a sunat la 18:20 şi-n capul meu s-a produs un scurt că 18 egal 6 şi am întârziat. A fost horror. Cât am râs în taxi şi pe urmă pe stradă, înapoi spre casă, nu vrei să ştii :D

      Ștergere
    3. Stiam ca numai dupa o portie de somn dupa-amiaza putea sa-ti iasa o d'asta! :)) 'Ca nu-mi imaginam sa te fi lovit teama de intarziat intr-o sambata spre seara sau dupa ce te-ai intors de la munca acasa. :)) Cred ca-mi pot imagina ca te-ai distrat perfect in ziua aceea! :))) Daca am rȃs cu pofta doar citind, cum trebuie sa fie pentru cel care a trait-o!? I-ai zis soferului sa faca stanga-mprejur sau ai mers pana la destinatie? :)) Pana acum esti in topul meu cu astfel de faze! :))

      Ștergere
    4. Abia după ce am văzut bulevardul plin de copii pe biciclete, trotinete, de oameni relaxaţi, m-am trezit şi l-am rugat să oprească undeva pe traseu, că am uitat ceva. Cred că m-a înjurat, era foarte aproape. Sau şi-a dat seama că sunt dusă... că am şi început să râd ca tuta :D

      Ștergere
    5. Haha! Daca-i spuneai cred ca te ducea gratis inapoi! :))
      Ma mir ca nu i-a venit unui taximetrist ideea sa scrie o carte; ar avea ce povesti. :)

      Ștergere
  4. Am pe masa un calendar, ceea ce m-a impiedicat pana acum sa incurc zilele.
    Uneori joia cu vinerea se cam amesteca, dar asta de multi ani! :)
    Orele niciodata. Imi place sa ma trezesc si sa vad soarele cum urca pe cer si stiu ca e dimineata!
    Daca ar fi sa traduc ceea ce am citit, cauza este neancorarea in momentul prezent, cu adevarat. Am simtit asta pe mine! Si nu-ti spun unde am ajuns din aceasta cauza!:D
    Pupici, Diana draga! O seara buna! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand nu stiu in ce zi sunt ma uit pe telefon bun si telefonul mobil la ceva!), 'ca tot n-as sti care-i ziua. De regula nu pierd sirul, desi nu stau cu ochii nici pe ceas si nici pe calendar (acum e mai totul dat peste cap si trebuie sa tin minte ce si cand trebuie sa fac pentru unii-altii).
      La mine se amesteca si acum vineri cu sambata, dar foarte rar.
      Eu vad doar ca se lumineaza - la ora pranzului vad si soarele. :)
      In acest caz nu cred ca are legatura cu ancorarea in prezent, dar nu stau sa ma gandesc; poate asa e, deci stau bine: sunt rar defazata, in general. Uneori e bine sa iau o pauza de la prezent.
      Multumesc, Suzana draga! Seara frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  5. Am patit-o si eu in cls a XII - a.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! :)) Stii si tu deci, ce stranie e senzatia. :)

      Ștergere
  6. Uneori pățesc în weekend să uit de capul meu pe ce lume și oră din zi sunt, dar și când se schimbă ora sunt bulversat de mutarea și decalarea timpului.. Ne adaptăm așa cum bătrânii aveau semnele și reperele lor pentru a afla pe ce timp se află..
    Numai bine, Diana.!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cand se schimba ora nu am probleme - daca nu uit sa modific ceasurile (s-a intamplat de doua ori).

      Multumesc, Stef! Numai de bine!

      Ștergere
  7. :) Nici non stop urile nu mai sunt ce erau candva!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa ies din casa n-am apucat, însă de îmbrăcat de munca am făcut-o si in Weekend. Însă nu de cand e carantina..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha!
      Atfel de intamplari ne arata ca suntem, cumva, robotei. Carantina a fost buna si pentru ca a intrerupt acest "mecanism"; am fost obligati sa renuntam la rutine.
      Eu am plecat la munca, intr-o iarna, incaltata in papuci de casa (era zi de munca) Nu stiam de ce mi-e rece la picioare! Am facut cativa pasi prin zapada pana m-am hotarat sa privesc spre talpi.

      Ștergere
  9. Se mai intampla si din astea... ce zi este de multe ori nici eu nu mai stiu, noroc cu alarma setata de luni pana vineri sa ma trezesc si sa ma conectez si cu reminderele de pe mail ca altfel ratam foarte multe sedinte :)) Saptamana trecuta de exemplu eu toata ziua de joi am crezut ca este marti :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahahaha! Nu cu mult timp in urma, intr-o vineri eram convinsa ca e sambata - imi propusesem sa sun o prietena sambata, si am sunat-o, dar era vineri (in acea saptamana am fost total defazata).
      E fain genul acesta de "secretara electronica", dar nu stiu cum m-as descurca: as citi si as uita (am, uneori, multe biletele lipite pe te miri unde, dar ori ajung sa le ignor ori citesc si uit pentru ca ma iau cu altele) - nu e "sclerozie", m-am interesat la specialist. :))

      Ștergere
  10. Ha, ha! Super întâmplare amuzantă. Iar Potecuța... cred că ne bate pe toți! :-)
    Am pățit-o de mai multe ori. Recunosc că am ajuns și la serviciu duminica, am uitat când s-a schimbat ora, m-am urcat în trenul care mergea fix în direcția opusă... Am făcut de toate în acest sens. Dar ce tare te poți amuza când povestești „isprăvile” cu cei dragi?
    Mi-a plăcut mult de tot expresia ta „am avut timp să dau jos noaptea de pe mine”. Chiar așa. Uite, azi e o zi când nu reușesc să o dau jos. Dormitez pe mine de când m-am trezit. Cred că cel mai bine voi face o „parcare laterală” drept în pat! :-)
    Numai bine, dragă Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha! Tare faza cu mersul la lucru duminica, si cu tren in sens opus! Cred ca esti tare de tot! :))) Sora mea a plecat, cu ani in urma, spre Bucuresti si... a ajuns la Sighisoara (prima oprire). :)
      Chiar sunt amuzante astfel de intamplari - mai ales dupa ce trece ceva timp.
      La acest moment, dupa aproape 3 luni de la randurile scrise de tine, la parcare laterala ma gandesc si eu in acest moment, dar nu e loc, inca. :)
      Multumesc, Alex draga! Numai bine!

      Ștergere
  11. dar cine a apărut în cadrul uşii şi te-a întrebat asta?
    că nu am înţeles...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Membru al familiei. :) Practic, nici nu conteaza cine.
      Multumesc pentru vizita.

      Ștergere
  12. Super tari, povestea și comentariul scris de Poteci... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce pare ca face, uneori, constiinta din om. :)
      Multumesc ca ai trecut pe aici.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.